Viaţa Sfântului Arsenie Capadocianul( Hagiefendi)

 

file:///C:/Users/User/Downloads/Paisie%20Aghioritul%20%E2%80%93%20Sf.Arsenie%20Capadocianul.pdf 

Gândiţi-vă deci, ce rău ar fi făcut turcii (ţetii) dacă ar fi venit în Farasa şi farasioţii ar fi umblat beţi pe la onomastici luptându-se între ei. Căci acestea erau prilejuri bune pentru turci ca să termine cu ei şi pe Farasa s-o necinstească. Pentru că turcii singuri niciodată n-ar fi putut mânca pe greci, dacă grecii nu s-ar fi mâncat între ei. Prin urmare, bine a făcut Părintele că el însuşi a dat nume ce nu se sărbătoreau, şi că nu asculta nici de naş. Dar, din păcate, nefericiţii socoteau drept capriciu personal această înţelepciune a Părintelui. În afară de numele bătrâneşti ce le dădea, care aveau acea adâncime duhovnicească pc care am văzut-o, ceva asemănător făcea şi la numele femeieşti. Printre alte nume dădea şi nume ca: Ierusalima, Ghetsimani, etc, precum şi Atena. Părintele făcea aceasta ca grecii care trăiau în depărtările Kapadociei să nu uite capitala maicii lor, Grecia.De acest fel erau capriciile Părintelui Arsenic, precum şi altele de acest fel, care erau prefăcute, cu scopul de a-şi acoperi virtuţile sale; pentru că încercase să prezinte oamenilor contrariul fiecărei virtuţi ca să evite admiraţia lor. Vă spun cu sinceritate că m-au mişcat aceste sfinte capricii ale lui, care se vor vedea în viaţa sa, mai mult decât multele sale minuni sfinte pe care le-a făcut cu puterea lui Dumnezeu, deoarece prin ele, adică s-o facă pe supărăciosul, sau pe lacomul, etc, îşi păstra curat sufletul său de ochii oamenilor şi de laudele deşarte ale lor. Prefera să i se spună capricios, supărăcios, nebun, dar nu sfânt. Precum arată lucrurile, Părintele era şi el unul dintre Părinţii profund nevoitori (asemeni vechilor capa docieni) cu virtuţi mari. Însă Arsenic Capadocianul a izbutit să-şi acopere virtuţile sale cu diferite „mantale” exterioare şi oamenii exteriori nu l-au putut „vedea”, ci l au interpretat în mod greşit, după „mantalele” sale exterioare, capriciile şi prefăcătoriile pe care le vedeau la el. Părintele mai purta şi alte „mantale” asemănătoare, pe care le purta pe dinafară, dar mâinile mele duhovniceşti sunt paralizate din pricina multelor mele păcate şipentru moment, nu le pot da deoparte; rugaţi-vă pentru mine! Să mă ierte Părintele pentru asta şi pentru că i-am întinat numele său, pe care mi l-a dat. Acesta este adevărul. Dar şi faptul că nu l-am imitat în nimic. Şi deşi m-am purtat faţă de el ca un copil obraznic, însă Părintele Arsenie cel fără de răutate, ca un următor al lui Hristos ce era, s-a „răzbunat” prin dragostea sa. Se vede că îşi adunase vreme de mulţi ani toată dragostea sa, ca să mi-o dea toată odată şi să mă scuture ca să-mi revin, eu, cel mult trândav şi nesimţit

Mulţi care se întâmplau să-l vadă pe Părintele Arsenie cum îşi înălţa mâinile sale şi-L ruga pe Dumnezeu, strigând în rugăciune: „Dumnezeul meu!“, spuneau: „Ai fi spus că i se rupea inima în ceasul acela şi că-L prindea pe Hristos de picioare şi nu-L lăsa, dacă nu-i împlinea cererea sa“.......

...........................................................................................................................................................................

Cine a avut fericitul prilej de a se închina la sfintele moaşte ale marelui farasiot în Biserica Sihăstriei de la Suroti, a văzut că ele au uimitoarea culoare (chiar şi pentru nişte oseminte sfinţite!) arămiu aprins, asemănătoare rocilor de pe muntele Sinai, unde S-a pogorât Dumnezeu. Cum dar nu vom alătura şi nevrednicele noastre glasuri celor ale milioanelor de creştini binecredincioşi, care zi şi noapte strigă, cer, mulţumesc şi laudă pe acest nou Moise, pe noul făcător de minuni al Ortodoxiei şi al lumii lui Dumnezeu: «Sfinte Părinte Arsenie, priveşte din înălţimile cereşti către noi, fii tăi cei necredincioşi, puţin credincioşi, reci, căldicei, mult păcătoşi şi cumplit înşelaţi de vicleniile trupeşti, lumeşti şi diavoleşti, şi cuprinzăndu-ne pe toţi în vârtejul sfinţit al prea puternicelor tale rugăciuni, strămută-ne şi pe noi în fericita viaţă de veci, căreia te-ai făcut ales moştenitor, ca împreună cu tine să slăvim pe Prea Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în nesfârşiţii veci. Amin.» 

6 august 1999

 La Praznicul Schimbării la faţă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos