Icoana Maicii Domnului Prousiotissa

 Icoana Maicii Domnului Prousiotissa este o veche icoana facatoare de minuni și este atribuita Sfantului Evanghelist Luca, zugrav si iconar al Maicii Domnului. Se crede că Sf. Ap. Luca a pictat mai mult de 70 de icoane cu Maica Domnului, la multe dintre ele, având-o drept model pe Maica Domnului în persoană.

În prezent, Icoana Maicii Domnului Prousiotissa se găsește în Mănăstirea Maicii Domnului din satul Prousa, Grecia, asezamant monahal a cărui apariție este legată de o minune a acestei icoane. Potrivit tradiției, mănăstirea a fost zidită pe locul pe care l-a ales în chip minunat Preasfânta Născătoare de Dumneeu.

Istoria acestei icoane merge până în urma cu mai bine de o mie de ani, până la vremea ereziei împotriva sfintelor icoane, Iconoclasmul. Împăratul bizantin Teofil ordonase ca toate sfintele icoane să fie scoase din biserici și arse. Creștinii ortodocși protejau și ascundeau sfintele icoane, plecând uneori în exil pentru a le salva.

În anul 829 icoana era păstrată într-o biserică din orașul Proussa, Asia Mica (astăzi aflat pe teritoriul Turciei). În timpul persecuțiilor iconoclaste un tânăr credincios din acest oraș, fiul unui ofițer al curții regale, a luat icoana și a decis să fugă, împreună cu câțiva slujitori de încredere, pe teritoriul Greciei de astăzi, unde persecuția nu era atât de violentă. În timp ce se afla pe drumul către orașul Callipolis acesta a pierdut icoana Maicii Domnului. Cu durere în suflet, pentru că nu-și putea explica dispariția miraculoasă a icoanei, tânărul a crezut că Maica Domnului l-a pedepsit pentru păcatele sale. El nu s-a mai întors în locul natal, ci a hotărât să se stabilească în orașul Noua Patra, în Peloponez.

După o perioadă de timp, avea să audă despre o minune petrecută în regiunea Etolia din Grecia. Această regiune era complet necunoscută și inaccesibilă în acel timp, singurele așezari omenești find stânele păstorilor. În acest loc sălbatic se ascundeau unii creștini în perioadele de persecuție.

Minunea despre care auzise tânărul era legată chiar de Icoana Maicii Domnului. Aceasta fusese descoperită într-o peșteră de cativa pastori după ce, în repetate rânduri, acel loc le-a atras atenția prin cântările ce se auzeau și printr-un stâlp luminos care se înălța pâna la cer. Era ziua de 23 august, zi care a rămas ca dată de prăznuire a icoanei.

Păstorii s-au închinat icoanei și, în semn de mulțumire, au amenajat acel loc spre a adăposti în continuare icoana. În fiecare zi înălțau rugăciuni înaintea icoanei, aprindeau lumânări și ardeau tămâie.

Auzind vestea despre icoana făcătoare de minuni tânărul ce trăia în Noua Patra a pornit imediat împreună cu slujitorii săi către acel loc binecuvântat pentru a se închina icoanei. Ajungând la peșteră și închinându-se înaintea icoanei a recunoscut icoana pe care o luase cu sine din Prousa și pe care o pierduse.

Le-a povestit păstorilor cele întâmplate și, în schimbul icoanei, le-a oferit acestora daruri bogate. Tânărul intenționa să ducă icoana într-o biserică din Noua Patra. În drum spre Noua Patra, oprind pentru odihnă, după ce s-au trezit din somn tânărul și slujitorii care l-au însoțit nu au mai găsit icoana. Aceasta a dispărut în chip minunat încă o dată.

Crezând că păstorii i-au urmărit și au furat icoana, aceștia au hotărât să se întoarca la peștera unde au aflat-o. Dar pe când se îndreptau spre acel loc tânărul a auzit glasul Maicii Domnului care i-a spus că dorește ca icoana sa să rămâna acolo și dacă vrea să-i urmeze, să meargă la peștera unde a găsit icoana.

Tânărul i-a eliberat pe toți slujitorii săi și a împărțit săracilor avuția sa. Un singur slujitor a dorit să-i urmeze tânărului în noua sa viață. Amândoi s-au întors la peștera unde au și găsit icoana. Tânărul a construit o capelă în peșteră pentru a adăposti icoana făcătoare de minuni, iar în apropiere a ridicat o chilie ca loc de nevoință. Atât el cât și slujitorul său au fost tunși în monahism de către Ieromonahul Rafael de la Sihăstira Sfântul Dimitrie, aflată în apropiere. Tânărul a primit numele Dionisie iar slujitorul său a primit numele Timotei. Părintele Dionisie a adormit în pace în acest loc. Ucenicul său l-a înmormântat cu cinste în biserica zidită între timp pe acest loc. În jurul capelei, la marginea râpei Proussiotis, s-a dezvoltat Mănăstirea.

Înregistrările mănăstirii arată că a fost devastată, de mai multe ori, în timpul ocupaţiei turceşti. Cu toate acestea, ultima distrugere, care a transformat clădirile în ruine, a fost făcută în 1944 de către germani. Potrivit unor mărturii, după distrugerea clădirilor, un ofițer a vrut să ardă și biserica. A încercat de multe ori, dar fără rezultat. În timp ce stătea afară și dădea ordine, a fost pedepsit exemplar de mâna Fecioarei Maria. O forță invizibilă l-a aruncat caldarâm, acesta nemaiputând să se ridice de jos. Lăcaşul a rămas nevătămat, aşa după cum se păstrase, neatins, de-a lungul secolelor.

Nenumărate minuni sunt atribuite sfintei icoane a Maicii Domnului Prousiotissa.

Icoana Maicii Domnului Prousiotissa este de tip Hodighitria şi are o ferecătură din argint aurit – un dar al Generalului Gheorghe Karaiskakis, care, în timpul Revoluţiei din 1821, fusese găzduit în mănăstire, unde a stat timp de 6 luni, însănătoșindu-se după o rănire într-o bătălie. Ferecătura metalică a fost făcută în 1824, lucrare a aurarului Gheorghe Karanikas, aşa după cum este arătat de inscripţia de deasupra umărului drept al Maicii Domnului: „Preasfânta Împărăteasă, prin generozitatea Generalului Gheorghe Karaiskakis, lucrată de mâna lui Gheorghe Karanikas, 1824”.