vineri, 6 septembrie 2024

Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail

 

Sfantul Arhanghel Rafail, pazitorul cununiilor

Sfantul Arhanghel Rafail, pazitorul cununiilor
Sfantul Arhanghel Rafail

Sfantul Arhanghel Rafail este un inger din ceata arhanghelilor (a opta ceata ingereasca). El este cinstit mai ales ca vindecator al celor bolnavi, calauzitor tainic al celor ce calatoresc si ocrotitor al celor casatoriti, care traieste in frica de Dumnezeu. El este sarbatorit de Biserica Ortodoxa, impreuna cu Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, in ziua de 8 noiembrie.

In limba ebraica, numele sau, compus din cuvintele "Rafa" si "El", inseamna "Domnul Vindecatorul" sau "Dumnezeu este Cel care vindeca". Pe langa "Cartea lui Tobit", in care acest arhanghel indeplineste un rol principal, el mai este amintit si in scrierea apocrifa "Cartea lui Enoh", precum si in traditia islamica."O, arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea curata in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde, laolalta cu ingerii si cu sfintii, sa ne invrednicim a canta: Aliluia!"

Sfantul Arhanghel Rafail, pazitorul cununiilor

Sfantul Arhanghel Rafail

Sfantul Arhanghel Rafail este un inger din ceata arhanghelilor (a opta ceata ingereasca). El este cinstit mai ales ca vindecator al celor bolnavi, calauzitor tainic al celor ce calatoresc si ocrotitor al celor casatoriti, care traieste in frica de Dumnezeu. El este sarbatorit de Biserica Ortodoxa, impreuna cu Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, in ziua de 8 noiembrie.

In limba ebraica, numele sau, compus din cuvintele "Rafa" si "El", inseamna "Domnul Vindecatorul" sau "Dumnezeu este Cel care vindeca". Pe langa "Cartea lui Tobit", in care acest arhanghel indeplineste un rol principal, el mai este amintit si in scrierea apocrifa "Cartea lui Enoh", precum si in traditia islamica.

Sfantul Arhanghel Rafail

"O, arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea curata in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde, laolalta cu ingerii si cu sfintii, sa ne invrednicim a canta: Aliluia!"

Sfantul Arhanghel Rafail

Arhanghelul Rafail este amintit in "Cartea lui Tobit", din Vechiul Testament, unde este prezentat ca si ocrotitor si indrumator intelept al dreptului Tobie, in drumul sau spre casa lui Raguel, pentru a lua de sotie pe Sara. Cand se descopera pe sine lui Tobie, acest arhanghel spune: "Eu sunt Rafail, unul din cei sapte Sfinti Ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant" (Tobit 12, 15).

Sfanta Scriptura da marturie de necontestat despre faptul ca dumnezeiestile puteri ceresti comunica neincetat cu lumea oamenilor. Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne descopera care sunt numele celor sapte Sfinti Arhangheli, capetenii ale puterilor ceresti, dupa cum urmeaza: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil si Varahiil.

In iconografie, Sfantul Rafail este infatisat tinandu-l pe Tobie de mana si indrumandu-l pe cale, in timp ce Tobie tine in mana pestele cel pescuit in raul Tigru. Adesea, arhanghelul tine in mana un vas medical din alabastru sau o cadelnita, ca semn al tamaduirilor daruite de Dumnezeu celor credinciosi.

"Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli, in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei dreptmaritoare, cantare de lauda iti aducem tie, zicand: Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!"

Arhanghelul Rafail, in "Cartea lui Tobit"

"Cartea lui Tobit", scrisa pe la inceputul secolului al II-lea i.Hr, prezinta istoria a doua familii, a lui Tobit si a lui Raguel, ambele deportate in Asiria. In robie fiind, cele doua familii se straduiau sa respecte Legea lui Dumnezeu, chiar daca aveau de rabdat multe greutati.

Tobit era orb si suferea pentru ca nu mai putea savarsi toate acele fapte bune cu care era obisnuit, familia sa la saracie, iar sfarsitul ii era aproape. La randul sau, Raguel suferea pentru fiica lui, Sara, care nu se putea casatori, caci toti cei sapte miri care venisera, pe rand, in casa lui, au murit mai inainte de a fi savarsita Nunta.

Fiind auzita rugaciunea amandurora, inaintea slavei lui Dumnezeu, citim: "Si atunci, Rafail a fost trimis sa-i vindece pe amandoi: sa ridice albeata lui Tobit, ca sa vada cu ochii sai lumina lui Dumnezeu, si sa dea pe Sara, fiica lui Raguel, de sotie lui Tobie, fiul lui Tobit, legand pe Asmodeu, duhul cel rau, caci Tobie era menit s-o mosteneasca" (Tobit 3, 17).

La un moment dat, aducandu-si aminte de niste bani, dati spre pastrare unei rude, care locuia in Raghesul Mediei, batranul Tobit l-a trimis pe fiul sau, anume Tobie, spre a-i lua inapoi. Fiind tanar si neincercat, Tobie si-a ales drept insotitor de drum un barbat credincios, numit Azaria, care era, de fapt, arhanghelul Rafail. Pe tot parcursul calatoriei, Tobie a ascultat intocmai sfaturile celui pe care il credea om de rand.

Pe drum spre Raghesul Mediei, cei doi calatori au oprit in casa lui Raguel, iar arhanghelul Rafail, in chipul lui Azaria, i-a spus lui Tobie sa o ia de sotie pe fiica lui Raguel, anume Sara. Desi era cunoscut faptul ca Sara nu se putea casatori, caci toti cei sapte miri care venisera pana atunci, pe rand, in casa lui Raguel, au fost omorati de un duh necurat, mai inainte de a fi savarsita Nunta, tanarul Tobie a ascultat de sfatul arhanghelului si s-a incredintat pe sine in purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Toti cei sapte miri fusesera ucisi de Asmodeu, adica de demonul curviei, care ii si stapanea. Moartea lor arata puterea ucigatoare a acestei patimi. La randul ei, dimpotriva, Sara reprezinta curatenia feciorelnica, precum ea insasi marturiseste, inaintea lui Dumnezeu, zicand: "Tu stii, Doamne, ca sunt curata, ca nici un barbat nu s-a atins de mine si ca nu mi-am necinstit numele, nici numele tatalui meu, in pamantul robiei mele" (Tobit 3, 14-15).

Sfantul Arhanghel Rafail

Sfatul ingerului, catre Tobie, a fost acesta: "Cand va trebui sa te apropii de ea, ridicati-va amandoi si sa strigati catre milostivul Dumnezeu, si El va va mantui si va va milui. Nu te teme, caci ea este menita din veac pentru tine si tu o vei mantui, si ea va merge cu tine, si stiu ca vei avea de la ea copii." Si ascultand Tobie acestea, a iubit-o si sufletul lui s-a lipit de ea foarte" (Tobit 6, 18-19).

Tobie a luat-o pe Sara, a intrat in camera de nunta si, la indemnul ingerului, a afumat camera si s-au rugat impreuna. Acest gest tainic trimite spre curatia feciorelnica a celor doi si spre rugaciunea lor, care se inalta catre Dumnezeu, precum citim:

"Cand au ramas numai amandoi in camera, Tobie s-a sculat din pat si a zis: "Scoala, soro, sa ne rugam ca sa ne miluiasca Domnul!"Si a inceput Tobie a zice: "Binecuvantat esti Tu, Dumnezeul parintilor nostri, si binecuvantat este numele Tau cel sfant si slavit intru toti vecii! Sa Te binecuvanteze pe Tine cerurile si toate fapturile Tale! Tu ai facut pe Adam si Tu ai facut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor si sprijin, si din ei s-a nascut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem un ajutor asemenea lui." Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe sora mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste deci a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete!" Si a zis si ea cu el: "Amin!" Apoi, au dormit amandoi linistiti, in noaptea aceea" (Tobit 8, 4-9).

Simtind curatia celor doi miri, precum si rugaciunea acestora, demonul cel rau al desfranarii, anume Asmodeu, "a fugit în părţile de sus ale Egiptului, iar îngerul l-a legat" (Tobit 8, 3). Leacul impotriva desfranarii este curatia feciorelnica, pe care o pot avea si cei casatoriti. Trairea dupa voia lui Dumnezeu, pastrand randuiala firii, nu afecteaza curatia mirilor.

Prin mijlocirea Sfantului Arhanghel Rafail, in chipul unui oarecare Azaria, batranul Raguel isi vede fata casatorita, Sara capata un sot credincios, Tobie isi ia pentru sine o femeie cu frica de Dumnezeu, iar Tobit isi recapata vederea.

Cand batranul Tobit a vrut sa-l rasplateasca pe Azaria, pentru osteneala, acesta și-a aratat adevarata sa infațișare, zicand: "Eu sunt Rafail, unul din cei sapte Sfinti Ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant. Nu va temeti! Pace veti avea! Binecuvantati pe Dumnezeu in veac! Caci eu n-am venit de voia mea, ci dupa voia Dumnezeului nostru, de aceea sa-L si binecuvantati in veac" (12, 15-18).

"Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand: Aliluia!" (Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail. Condacul 10).


Sfantul Arhanghel Rafail


De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condac 1

Tainice Voievod al îngerescului Sobor, mai-marele tămăduitorilor, călăuzitorul celor pribegi și paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia care întru mare cinste te afli în rânduiala cetelor celor de sus, din preapuținul vredniciei noastre, cu nădăjduitorul glas al credinței celei dreptmăritoare cântare de laudă ți-aducem ție, zicând: Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Icos 1

Numărându-te între cei șapte sfinți îngeri care poartă rugăciunile lumii dinaintea Celui Preaînalt și voia dumnezeieștii mile plinind-o fără de preget, tu zorești, Rafaile, să dai ajutor celor năpăstuiți. Drept care și noi, nevrednicii, cunoscând împuternicirea lucrării tale, ca pe o lumină în noaptea scârbelor noastre te chemăm și glas înălțând, pe tine te fericim cu o cântare ca aceasta:
Bucură-te, aproapele luminii celei neînserate;
Bucură-te, purtătorul rugăciunilor la cer;
Bucură-te, brațul dumnezeieștii mile;
Bucură-te, cel de care demonii se tem;
Bucură-te, dezlegătorul legăturilor necurate;
Bucură-te, dreptate care nu mai ostenești;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 2

Vai nouă, că suntem lesne cârtitori și în vălmășagul necazurilor vieții, în loc să zicem ca Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie Numele Domnului binecuvântat!”, noi cu gândul, cu vorba și cu fapta ne smintim! De aceea, ferice de cei care se învrednicesc să urmeze pilda drepților, care cu răbdarea se încing și care către cele de sus întorcându-se cu glas de smerenie glăsuiesc: Aliluia!

Icos 2

Oarecând, strigând dreptul Tobit cel cu ochii încețoșați și cu sufletul adânc întristat: „Doamne, adu-Ți aminte de mine!”, Dumnezeu te-a trimis pe tine, cerescule vindecător, să-l cercetezi în mâhnirea care-l cuprinsese și să ridici albeața de pe ochii lui. Iar noi, astăzi, ca și Tobit odinioară, nădejdea toată ne-o punem întru Domnul și pe tine te rugăm, du la El rugăciunile noastre și adu dar izbăvitor celor care cu credință îți grăiesc ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel cu bun nume întru cei de sus;
Bucură-te, netrup înțelegător celor trupești;
Bucură-te, cuminecarea pământului cu cerul;
Bucură-te, cel în leac neîntrecut;
Bucură-te, alinătorul rănilor firii;
Bucură-te, care toată lipsa o plinești;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 3

Cu Avraam ne-ai învățat, Înalt Preamilostivule Doamne, că mult poate rugăciunea cea stăruitoare a dreptului. Pentru aceasta și noi, însetând după dreptate, chiar dacă n-am atins măsura părinților din vechime și pe poteca îngustă a sfințeniei umblăm cu pas șovăitor, rugămu-ne Ție ca să ne luminezi și să ne întărești, și vrednici să ne faci a cânta fără de osândă: Aliluia!

Icos 3

Bunul Tobit, cel care dreptatea Domnului o păzea peste toate smintelile lui Israel și morții cei la răspântii lepădați după rânduială îi îngropa, înfruntând amenințarea păgânei stăpâniri, s-a pomenit precum Iov încercat; ci zbătându-se el în orbire, ba fiind luat în râs și de Ana, femeia lui, n-a lipsit a se ruga cu umilă stăruință. Drept care Domnul, auzind rugăciunea lui cea binecredincioasă, Arhanghel izbăvitor i-a trimis, tăinuit în chip omenesc, căruia și noi se cuvine cu un glas și cu o inimă a-i cânta:
Bucură-te, cel de mai dinainte de stele;
Bucură-te, stăruitorule întru bunătatea dintâi;
Bucură-te, înveșmântatule în multă strălucire;
Bucură-te, floarea dumnezeiescului alai;
Bucură-te, scară a sfințeniei rugătoare;
Bucură-te, punte între pământ și cer;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 4

„Credința este chezășia celor nădăjduite, vădirea celor nevăzute”, după cum Apostolul ne învață. Și de vom avea credință cât un bob de muștar, zice Domnul, munții îi vom muta din loc și copaci vom sădi în mare. Ci noi, râvnitori cu duhul întru credință, dar slabi din pricina cărnii, cu tatăl demonizatului să zicem: „Cred, Doamne; ajută necredinței mele”, iar Celui de trei ori Sfânt cu îngerii să-I cântăm: Aliluia!

Icos 4

Văzând bătrânul Tobit, cel tare în credință, câtă milă a făcut Dumnezeu cu el și cu toată casa lui, s-a bucurat cu bucurie mare și n-a întârziat să aducă Domnului cântare de laudă, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeu Cel veșnic Viu și binecuvântată este Împărăția Lui… Bucură-Te și Te veselește de fiii celor drepți, căci aceia se vor aduna și vor binecuvânta pe Domnul drepților”. Dimpreună cu care și noi să ne învrednicim a ne face Domnului slavoslovitori, iar solului Său, cel cu blândețe tămăduitor și îndreptător a toată strâmbătatea, neîntârziat să-i grăim unele ca acestea:
Bucură-te, călcătorule peste luceferi;
Bucură-te, vâlvătaie a rugului celui nemistuit;
Bucură-te, sol purtător de dreptate;
Bucură-te, izvod al smereniei lucrătoare;
Bucură-te, prin care firea se primenește;
Bucură-te, prin care soroacele se vor vădi;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 5

Ca pe niște fii risipitori ne ispitesc cărările lumii și dulcețile ei cele deșarte, iar de mulțimea curselor și rătăcirilor n-avem îndestulă putere și pricepere de unii singuri să ne ferim, fiind noi de păcate slăbănogiți. Ci iată că Dumnezeu Cel în Treime închinat, Cârmuitorul întregii făpturi, călăuze îngerești fără de preget ne-a rânduit nouă, celor care nu prididim a striga: Aliluia!

Icos 5

Pornind la drum Tobie, cel necopt de ani, ca să facă voia părintelui său după trup și să aducă înapoi argintul văzut al lumeștilor osteneli, Dumnezeu iarăși te-a trimis pe tine, călăuzitorule întru dreptate, ca să-i stai lui alături în toată nevoia și să-l înveți pe el să descopere și să prețuiască aurul cel nevăzut al darurilor dumnezeiești, față de care pălesc toate bogățiile lumii. Deci și noi, nedesăvârșiți ca Tobie, dar străduindu-ne asemenea lui întru curăția inimii, călăuză luminătoare rugămu-ne să te avem și vrednici să fim a cânta cu rost de bucurie:
Bucură-te, vistiernicul duhovniceștilor comori;
Bucură-te, pecetea îndurărilor de sus;
Bucură-te, ocrotitorul bătrâneților celor neputincioase;
Bucură-te, îndrumătorul tinereților celor neștiutoare;
Bucură-te, întru care cărările se adună;
Bucură-te, întru care zările se smeresc;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 6

Ferice de cel care îndrăzneşte întru Domnul, Piatra Cea din capul unghiului, de care toată teama izbindu-se se surpă, precum şi porţile iadului s-au surpat cândva! Urmând, dară, Biruitorului lumii, datu-ni-s-a ca lumea să o biruim şi noi în numele Lui şi, dezlegaţi de toate legăturile vrăjmaşului ca de nişte funii ale fricii celei puţin credincioase, întru slobozia duhului să putem striga: Aliluia!

Icos 6

Îngerul Domnului către Tobie a grăit, arătându-i-o pe Sara cea nefericită: „Nu te teme, căci ea este menită din veac pentru tine și tu o vei mântui!”. O, taină a dragostei de sus pogorâtoare! O, taină a nunții de Dumnezeu pecetluită! O, taină a proniei dumnezeiești, care toată mintea o covârșește! Cum să întârziem noi a cădea dinaintea solului ceresc, care o așa de mare încredințare ne aduce nouă despre rânduiala și grija Întreitei Iubiri, și cum nu am da glas credincioșiei noastre, cu aleasă simțire cântând:
Bucură-te, solul Sfatului Celui de Taină;
Bucură-te, straja Răsăritului de sus;
Bucură-te, urgisitorul duhurilor necurate;
Bucură-te, starostele blagoslovitelor nuntiri;
Bucură-te, cel pururea gata de slujire;
Bucură-te, prin care casele se temeluiesc;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 7

Bine au nădăjduit cei din vechime, încredințându-se Dumnezeului oștirilor, pe urmele părintelui Avraam căruia credința „i s-a socotit lui ca dreptate”; dară noi, cei îndreptați și răscumpărați prin sângele lui Hristos, părtași la tot harul și la tot adevărul, cum oare am fi șovăitori în nădejdea noastră?! Și cum n-am striga cu glas mare, laudă aducând Dumnezeului Celui Viu și cu îngerii întrecându-ne a cânta: Aliluia!

Icos 7

A zis Tobie către Sara, în iatacul nunții lor, unde cu nădejde curată au intrat, deși acolo moartea de șapte ori biruise: „Scoală, soră, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!”. Și rugându-se, a mărturisit: „Și acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoiește deci a avea milă de ea și de mine și a ne duce împreună până la bătrânețe”. O, mult poate rugăciunea celui drept și nădejdea celui curat cu inima! Ca și pe Tobie cel de demult, călăuzește-ne și povățuiește-ne, cerescule Voievod, în duhul dreptății, și pe noi, cei ce-ți cântăm ție cu bună încredințare:
Bucură-te, temelie nicicând clătinată;
Bucură-te, părtașul celor nestricăcioase;
Bucură-te, de diavoli înlănțuitorule;
Bucură-te, călăuza celor înstrăinați;
Bucură-te, apusul a toată durerea;
Bucură-te, foc topitor de blesteme;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 8

Dintru început Domnul Dumnezeu bărbat și femeie ne-a zidit, ca să nu fie omul singur și să se înmulțească sămânța chemării lui, umplând toată fața pământului. Mare este taina aceasta, ca doi unul să se facă după suflet și după trup, iar doimea cea în unime, firea plinind-o, mulțime să rodească, pentru ca într-un glas toată suflarea spre izvorul cel neîmpuținat al bunătăților să strige: Aliluia!

Icos 8

Auzind rugăciunea bietei Sara, cea pe nedrept batjocorită de slujnica tatălui ei, pentru că Asmodeu, vrăjmașul nunții, de șapte bărbați o văduvise până să-i cunoască, Dumnezeu la ea te-a trimis pe tine, paznicul cununiilor, să pui capăt deznădejdii ei și binecuvântată însoțire să-i aduci. Iar noi astăzi ca și ea milelor de sus încredințându-ne, te rugăm pe tine să alungi și să legi în pustie tot duhul cel necurat, ca noi fără tulburare să-ți grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, întâistătător al cetelor dreptății;
Bucură-te, de care tremură toți îngerii întunericului;
Bucură-te, vătaful tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, liman al nunții neîntinate;
Bucură-te, prin care rănile se lecuiesc;
Bucură-te, căruia toată suflarea se încrede;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 9

Cel Care a dat, laolaltă cu pedeapsa cuvenită neascultării părinților noștri dintâi, vestea cea bună a izbăvirii noastre, zicând către șarpele cel de demult că dușmănie va pune între seminția lui și seminția femeii, și că din femeie Se va naște Mântuitor neamului omenesc, Acela la rugăciunea Sarei celei greu încercate biruitor de șarpe în ajutor i-a trimis. Iată de ce și noi, auzind acestea, Părintelui îndurărilor nu ostenim a-I striga: Aliluia!

Icos 9

Precum odinioară Sara, soția lui Avraam, la vremea bătrânețelor ei s-a făcut din stearpă roditoare, prin mila Celui Preaînalt, tot așa și Sara, fiica lui Raguel, de Asmodeu, duhul cel rău, amarnic urgisită, a căpătat, pentru răbdarea și rugăciunile ei înfocate, fericită dezlegare de la Dumnezeul milelor, prin minunata mijlocire a celui căruia, ca unui Sfânt Voievod închinându-ne noi, păcătoșii, iarăși și iarăși cu glas mare îi cântăm:
Bucură-te, cel cu Mihail și cu Gavriil lăudat;
Bucură-te, pârga îngereștii frumuseți;
Bucură-te, biciuitorul puterilor iadului;
Bucură-te, sfârșitul a toată bântuirea;
Bucură-te, desăvârșita cerului tămadă;
Bucură-te, crainicul rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 10

Iubirea se trece prin foc, dar rămâne nemistuită; în trup se pogoară, dar în înalt veșnicește; pe cruce se spânzură, dar stă morții biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu în cugetul inimii purtându-L, asemănarea cu El în iubire ne-o lucrăm. De aceea, Celui Care este Iubire și după Care toate se cer, ne cerem și noi, în suflet și-n trup deopotrivă, cu îngerii și cu sfinții duhovnicește cântând: Aliluia!

Icos 10

Neprihănita Sara, cea menită din veac bunului Tobie, al cărui suflet s-a lipit de ea ca de o taină lui întregitoare, prin multe vămi a fost trecută, până s-a lămurit precum aurul și întru iubire a izbândit. Așa și noi, îmbrăcându-ne în iubire ca într-o haină de mireasă și încrezându-ne Mirelui Ceresc, să stăm tari împotriva urzelilor diavolului și paznic de sus cerând cămării noastre la nuntă, la îngerescul sfat al aceluia să ne plecăm urechea sufletului cu feciorelnică smerenie, și ca unui crainic al veșniciei să-i cântăm:
Bucură-te, sfeșnic al luminii celei line;
Bucură-te, netrupescule de trupuri tămăduitor;
Bucură-te, cel încins în zalele iubirii;
Bucură-te, binecuvântarea cămărilor de nuntă;
Bucură-te, făgăduință în veci nemincinoasă;
Bucură-te, întru care darurile prisosesc;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 11

Mila Domnului și Dumnezeului nostru nu cunoaște margini, iubirea Lui peste toți și peste toate ca un cort se întinde, iar căile cele ascunse ale lucrării Lui – ce minte poate să le cuprindă? De cine ne vom teme, dară, când cu noi este Dumnezeu? Ascultați, neamuri, și preamăriți-L pe El, cu fără-de-numărul oștirilor celor de sus în toată vremea cântând: Aliluia!

Icos 11

Puterea și mila lui Dumnezeu mărturisindu-le, trimisule fără de trup care în trup te-ai arătat, odinioară, ca un de mai înainte crainic al lui Hristos, le-ai vestit celor căzuti cu fața la pământ și cuprinși de o sfântă înfricoșare: „Nu vă temeți! Pace veți avea! Binecuvântați-L voi și preaslăviți-L pe Dumnezeu în veac!”. Iar noi, ca și aceia, căzând cu fața la pământ și aducând mulțumită și slavă Celui Care îngerii Și-i trimite din înalt, te fericim pe tine, pildă slujitoare, și lăuntric străluminați, iară și iară îți grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, lamură a oștirilor întraripate;
Bucură-te, icoana dreptei asemănări;
Bucură-te, vestitorul păcii celei adevărate;
Bucură-te, povața celor dreptcredincioși;
Bucură-te, zălog al cucernicei biruințe;
Bucură-te, vrednicie pururea veghetoare;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 12

Dumnezeu, cu înțelepciunea Lui cea neajunsă, a rânduit în cer oștire slujitoare, miliarde de miliarde, și toate cele văzute prin cele nevăzute tainic se păzesc. Cutremură-te, omule, și măsură îngerească agonisește-ți ție, că Dumnezeu la desăvârșirea făpturii te-a chemat, ca înger nefiind cu îngerii să te întreci, întru smerită ascultare, și cu ei laolaltă să cânți: Aliluia!

Icos 12

Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, în minunata și înfricoșata vedenie a celor de pe urmă, la ruperea celei de-a șaptea peceți, văzut-a pe cei șapte îngeri care stau dinaintea lui Dumnezeu și care au să sufle în trâmbițele dreptății, aducând plinirea celor ce trebuie să fie. Deci și noi, înfricoșându-ne până mai este vreme și pocăindu-ne de păcatele noastre cele cu voie și cele fără de voie, celui desăvârșit întru slujire glas înălțând, să-i cântăm cu bună nădejde:
Bucură-te, care stai dinaintea Tronului Slavei;
Bucură-te, trâmbițașul milostivei Dreptăți;
Bucură-te, alesul soroacelor dumnezeiești;
Bucură-te, taină a zidirii celei nevăzute;
Bucură-te, celor văzute grabnic sprijinitor;
Bucură-te, în Soborul celor asemenea ție;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 13

O, Arhanghel cu întreit dar, care rănile ni le vindeci, care pașii ni-i îndrepți, care cununiile ni le păzești, cercetează-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare în credință tămăduindu-ne, ca pe Tobie cel cu bună nădejde călăuzindu-ne, ca pe Sara cea castă în iubire dezlegându-ne, și cere pentru noi de la Mântuitorul Hristos iertarea păcatelor noastre și cetățenia Ierusalimului Ceresc, unde laolaltă cu îngerii și cu sfinții să ne învrednicim a cânta: Aliluia! (de trei ori)

Apoi se rostesc iarăși Icosul I și Condacul 1:

Icos 1

Numărându-te între cei șapte sfinți îngeri care poartă rugăciunile lumii dinaintea Celui Preaînalt și voia dumnezeieștii mile plinind-o fără de preget, tu zorești, Rafaile, să dai ajutor celor năpăstuiți. Drept care și noi, nevrednicii, cunoscând împuternicirea lucrării tale, ca pe o lumină în noaptea scârbelor noastre te chemăm și glas înălțând, pe tine te fericim cu o cântare ca aceasta:
Bucură-te, aproapele luminii celei neînserate;
Bucură-te, purtătorul rugăciunilor la cer;
Bucură-te, brațul dumnezeieștii mile;
Bucură-te, cel de care demonii se tem;
Bucură-te, dezlegătorul legăturilor necurate;
Bucură-te, dreptate care nu mai ostenești;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 1

Tainice Voievod al îngerescului Sobor, mai-marele tămăduitorilor, călăuzitorul celor pribegi și paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia care întru mare cinste te afli în rânduiala cetelor celor de sus, din preapuținul vredniciei noastre, cu nădăjduitorul glas al credinței celei dreptmăritoare cântare de laudă ți-aducem ție, zicând: Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Rafail

Cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu Soborul cel îngeresc și cu ceata dreptmăritoare a Sfinților, auzind glasurile noastre îndelung rugătoare, înduplecă-te spre noi, Rafaile, Sfânt și Înaripat Voievod, și cercetându-ne îndeaproape cu mulțimea harurilor anume încredințate ție, nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tău ajutor, întru care cutezăm a nădăjdui; și purtând lamura rugăciunilor noastre dinaintea lui Hristos, Domnul Vieții și al Învierii, mijlocește pentru noi, ca mila Lui asupră-ne să se pogoare în tot ceasul, plinind trebuințele noastre sufletești și trupești după voia înțelepciunii Lui, iar nu după cugetul nostru cel întinat.

Fie ca tot sufletul creștinesc aflat în boală sau în neputință, tulburat în casa sau în patul lui, călător pe uscat, pe apă sau prin văzduh, fiecare după nevoia pe care o poartă, să capete prin îngereasca ta mijlocire îndreptarea și ocrotirea Domnului Dumnezeu, în ceasul de față și în toată vremea vieții lui, precum și răspuns bun la Judecata cea înfricoșătoare, când și tu de față vei fi, cu oștirile cele cerești. Nu ne măsura cu asprime, Sfinte Arhanghele Rafail, puținătatea credinței și nedesăvârșirea cuvintelor, ci plinește tu, dinaintea Tronului Slavei, cele de lipsă nouă, ca un ales între aleși și neamului oamenilor pururea sprijinitor. Și pe Milostivul Dumnezeu roagă-L, cu întreg Soborul Puterilor Cerești celor fără de trup, ca mai presus de toate să ne dea nouă harul iubirii atotcuminecătoare și buze vrednice a proslăvi dimpreună cu corurile cele îngerești pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea Cea de o Ființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Altă rugăciune către paznicul cununiilor

Sfinte Arhanghel Rafail, biruitorul lui Asmodeu și paznicul cununiilor, aripa ta ocrotitoare întinde-o peste mine și peste casa mea, pune pe fugă răul care-mi dă târcoale, iar pe cele bune înlesnește-mi-le mie, ca unul care ai putere dinaintea lui Dumnezeu și iubitoare milă pentru tot sufletul aflat în nevoie.

Cela ce rugăciunile le porți dinaintea Tronului Slavei, poartă și rugăciunea aceasta a mea și mijlocește pentru mine la Hristos, Domnul îndurărilor, ca să mă scape de necaz, de tulburare, de îndoială, de deznădejde, de toată slăbiciunea și de toată neputința cea dinlăuntru sau cea din afară, să mă unească într-un duh de iubire și de pace cu toți cei apropiați mie și binecuvântarea Lui să fie peste casa mea, în ceasul acesta și în toate zilele vieții mele.

Așa, Voievodule al Puterilor Cerești, de veghea ta nu mă lipsi și de la mine nu te depărta și fii înțelegător nevredniciei mele, călăuzindu-mă spre îndreptare, dimpreună cu toți ai mei, ca bucurându-se inima mea întru cele de sus, cu îngerii să cânte: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; plin este cerul și pământul de mărirea Sa! Amin.

Acatistul Sfântului Arhanghel Mihail

 


De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condac 1

Alesule Voievod al Puterilor cerești și apărător al neamului omenesc, această cântare de mulțumire aducem ție noi, cei izbăviți prin tine din necazuri; ci tu, ca unul care stai înaintea Scaunului Împăratului Slavei, slobozește-ne pe noi din toate nevoile, ca lăudându-te să strigăm ție, cu credință și cu dragoste: Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Icos 1

Cu limbi îngerești s-ar cădea să te lăudăm, Mihaile, după cuviință datorată întâi-stătătorului cetelor îngerești cu chip de foc; dar până când vom deprinde, înțelepțiți de tine, grăirea celor netrupești, auzi din guri mulțumitoare - deși omenești - unele ca acestea:
Bucură-te, stea străluminătoare a lumii cerești;
Bucură-te, făclie cu strălucire de aur a adevărului și a dreptății;
Bucură-te, care primești razele luminii de taină;
Bucură-te, voievodule al îngerilor celor fără de număr;
Bucură-te, în care se descoperă cel mai limpede slava dreptei Ziditorului;
Bucură-te, prin care saltă soboarele făpturilor netrupești;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 2

Întrevăzând cu ochii credinței mărirea frumuseții tale duhovnicești și puterea dreptei tale purtătoare de fulgere, Arhanghele al lui Dumnezeu, ne umplem de uimire, de bucurie și de mulțumire către Atoatefăcătorul, ca unii ce suntem pământești și îmbrăcați în trup, strigând cu toate Puterile cerești: Aliluia!

Icos 2

Înțelegere curată și nerobită patimilor cere pentru noi, preaminunate Mihaile, alesule al cetelor îngerești, ca noi, înălțându-ne cu gândul de la cele pământești la cele cerești, să-ți cântăm ție cântare de laudă precum aceasta:
Bucură-te, că vezi îndeaproape negrăita frumusețe și buna întocmire dumnezeiască;
Bucură-te, preacredinciosule tăinuitor al preabunelor sfaturi ale Preasfintei Treimi;
Bucură-te, de care se minunează cu dragoste oștirile cerești;
Bucură-te, pe care cu credință îl măresc pământenii;
Bucură-te, de care se tem puterile iadului;
Bucură-te, fulger duhovnicesc aducător de bucurie;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 3

Arătând în tine puterea nebiruită a râvnei pentru slava dumnezeiască ai stat în fruntea cetelor îngerești, Mihaile, împotriva celui ce suflă răutatea, preatrufașului luceafăr de dimineață, pe care, văzându-l aruncat împreună cu cei de aproape ai săi din înălțimea cerului întru cele mai de jos ale pământului, oștirile cerești, în chip preaslăvit călăuzite de tine în luptă, înaintea Scaunului dumnezeirii au strigat cu veselie și cu o singură gură: Aliluia!

Icos 3

Pe tine, Arhanghele Mihaile, tot neamul creștinesc te are mare apărător și mare ajutător în războaiele cu cei po­trivnici; dorind pentru aceasta a ne învrednici de preaminunatul tău ajutor, în ziua prăznuirii tale îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, prin care satana a fost aruncat ca un fulger din Cer;
Bucură-te, prin care neamul omenesc, fiind păzit, se înalță;
Bucură-te, prealuminată podoabă a prealuminatei lumi de Sus;
Bucură-te, preaslăvită ocrotire a lumii de jos;
Bucură-te, care niciodată nu ai fost biruit de puterile răului;
Bucură-te, cel întărit pe veci în adevăr și dreptate, împreună cu toți îngerii lui Dumnezeu, prin harul dumnezeiesc;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 4

Izbăvește-ne de viforul ispitelor și al nevoilor, cel ce ești între îngeri întâi-stătător, pe noi care săvârșim cu dragoste și bucurie praznicul tău prealuminat, că tu ești în nevoi mare ajutător și în ceasul morții aperi și ocrotești de duhurile rele pe toți cei care strigă împreună cu tine Stăpânului și Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 4

Văzând îndrăznirea ta asupra cetelor diavolești, toate ierarhiile îngerești s-au avântat cu bucurie, urmându-te în luptă pentru numele și slava Stăpânului lor, strigând: „Cine este ca Dumnezeu?”. Iar noi, cunoscând pe satana biruit sub picioarele tale, strigăm ție, ca unui biruitor:
Bucură-te, prin care pacea și liniștea în Cer s-au sălășluit;
Bucură-te, prin care duhurile răutății au fost aruncate în iad;
Bucură-te, care călăuzești oștirile cerești și puterile lumii nevăzute pentru nimicirea răului;
Bucură-te, care îmblânzești în chip nevăzut mania și zbuciumul stihiilor lumii;
Bucură-te, împreună-luptător cu cei ce se luptă cu duhurile răutății;
Bucură-te, tare ajutător al celor ce slăbănogesc în ispitele și necazurile veacului acesta;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 5

Izvor de Dumnezeu dăruit cu minuni preamărite te-ai arătat în biserica ta din Hone; căci nu numai balaurul cel mare și înfricoșat care petrecea în locul acela a fost nimicit cu puterea ta, ci și ape au izvorât, tămăduind toată neputința trupească, pentru ca toți să strige cu credință Stăpânului îngerilor, Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia !

Icos 5

Auzindu-te și cunoscându-te pe tine, preaminunate Mihaile, ca pe un mare luminător, strălucind în mijlocul cetelor îngerești, la tine alergăm, după Dumnezeu și Maica Domnului, rugându-te cu prisos de nădejde să ne ajuți cu puterea ta pe toți cei ce-ți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai călăuzit și ocrotit în pustie poporul ales de Dumnezeu;
Bucură-te, înaltule mijlocitor al Legii date în Sinai prin mâna lui Moise;
Bucură-te, la care judecătorii și căpeteniile lui Israel au aflat putere și acoperământ;
Bucură-te, prin care prorocii și arhiereii iudeilor au primit darul cunoștintei de la Dumnezeu Atotcunoscătorul;
Bucură-te, cel ce ai întrarmat cu tainică înțelepciune pe legiuitorii cei temători de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai pus judecată și dreptate în inima celor ce fac binele;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 6

Când te-a văzut Manoe pe tine, înainte-vestitorul judecăților dumnezeiești, s-a umplut de mirare și frică, socotind ca pentru aceasta nu va mai trăi; ci învățat fiind de femeia sa despre rostul cel bun al arătării și blândețea cuvintelor tale, bucurându-se pentru fiul său Samson, care avea să se nască după cuvântul tău, mulțumind a strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Răsărit-ai întru slavă, Mihaile, în chip preaminunat, când ai stătut în chip omenesc înaintea lui Iisus al lui Navi, gră­ind: „Scoate încălțămintea din picioarele tale, că eu sunt Arhistrategul Puterilor Domnului”. Minunându-ne de o astfel de arătare a ta, cu dragoste strigăm ție:
Bucură-te, neadormitule păzitor al capetelor de Dumnezeu încoronate;
Bucură-te, că degrabă umilești pe cei ce se împotrivesc stăpânirilor drepte, ca pe unii ce se împotrivesc poruncii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că smerești răzvrătirile noroadelor;
Bucură-te, că rușinezi în chip nevăzut obiceiurile cele răucredincioase;
Bucură-te, că tu luminezi în ceasul grelelor frământări pe cei ce se îndoiesc;
Bucură-te, că pe cei încercați îi scapi din ispite păgubitoare;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 7

Voind Stăpânul tuturor să arate că trecerea vieții omenești nu este întâmplătoare, ci pururea este ținută în mâna Sa, te-a dăruit apărător și ocrotitor împăraților pământului, ca să gătești neamurile pentru veșnica împărăție a lui Dumnezeu; pentru aceasta, toți care cunosc înalta ta slujire spre mântuirea oamenilor, cu mulțumire strigă lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 7

Făcătorul tuturor minunilor și Stăpânul a toate prin tine Minune nouă ne-a arătat pe pământ, Arhistrategule, când ai mântuit în chip minunat de potopirea apelor râului biserica înalțată întru cinstirea numelui tău în Colose, poruncind șuvoaielor să se reverse în sânurile pământului. Și văzând aceasta, fericitul Arhip, cu fiii săi duhovnicești, mulțumind, a strigat ție:
Bucură-te, îngrădire nestricată a sfintelor biserici ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, zid neclintit împotriva vrăjmașilor credinței creștinești;
Bucură-te, la a cărui porunca se pleacă stihiile;
Bucură-te, prin care se nimicesc cugetele rele;
Bucură-te, cel ce aduci credincioșilor bucurie de la Scaunul Atotțiitorului;
Bucură-te, cel ce-i aduci pe necredincioși pe calea dreptății și adevărului;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 8

Minunea străină a puterii tale, Arhistrategule al lui Dumnezeu, a cunoscut-o asupra sa Avacum atunci când, potrivit chemării lui Dumnezeu, l-ai răpit și l-ai dus degrabă din Iudeea in Babilon, ca să-l hrănească pe Daniil, care era întemnițat în groapa leilor; drept pentru care, minunându-se de preamărita lucrare a puterii tale, a strigat cu credință: Aliluia!

Icos 8

Cu totul ești întru cei de sus, Mihaile, stând înaintea Scaunului împăratului Slavei, iar de cei de jos nu te depărtezi, luptând pururea cu vrăjmașii mântuirii oamenilor; drept care toți cei ce vor să ajungă în dorita împărăție cerească îți strigă ție într-un glas:
Bucură-te, începătorul întreit-sfintei cântări îngerești;
Bucură-te, cel ce ești pururea gata să stai înainte, apărând neamurile omenești;
Bucură-te, că ai pierdut în chip străin pe faraonul cel prea trufaș și pe necredincioșii egipteni;
Bucură-te, că ai călăuzit în chip prea-slăvit în pustie pe iudeii cei credincioși;
Bucură-te, că i-ai acoperit pe ei cu norul cel dumnezeiesc;
Bucură-te, prin care s-a stins văpaia cuptorului celui din Babilon;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 9

Toți monahii Sfântului Munte Athos au venit cutremurați de bucurie, văzând cum ai mântuit pe tânărul cel temător de Dumnezeu, pe care necredincioșii iubitori de avuții, cuprinși de nebunie, îl aruncaseră legat de o piatra în adâncurile mării; pentru aceasta, mănăstirea care l-a primit pe acela, împodobindu-se cu numele tău, cu mulțumire strigă către Domnul: Aliluia!

Icos 9

Graiurile ritoricești și cugetele întelepților nu pot a spune puterea ta, Mihaile, cum ai omorât într-o singură noapte o sută optzeci și cinci dintre ostașii împăratului asirian Senaherim, ca să se învețe a nu mai huli numele Domnului; iar noi, cinstind sfânta ta râvnă pentru slava Dumnezeului celui Adevărat, cu veselie îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, nebiruitule Voievod al oștirilor dreptmăritoare;
Bucură-te, spaima și umilirea oștirilor răucredincioase;
Bucură-te, că sădești dreapta credință a cinstirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că dezrădăcinezi eresurile și schismele pierzătoare de suflet;
Bucură-te, că de multe ori ai întărit pe câmpul de luptă pe binecredincioșii Macabei;
Bucură-te, că ai pierdut chiar în templu pe Iliodor, necredincioasa căpetenie a lui Antioh;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 10

Ajutor tare fii celor ce vor să se mântuiască, Arhistrategule al lui Dumnezeu, izbăvindu-ne și păzindu-ne de necazuri și de nevoi, încă și de oamenii răi și de păcatele noastre, ca noi, înaintând în credința, nădejdea și dragostea către Hristos, cu bucurie pentru ocrotirea ta preaminunată mulțumind, să strigăm Stăpânului îngerilor și al oamenilor: Aliluia!

Icos 10

Zid ești oamenilor credincioși, Arhistrategule al lui Dumnezeu, și stâlp tare în luptele cu vrăjmașii văzuți și nevăzuți; pentru aceasta, izbăviți fiind prin tine din cursele diavolilor, cu inima și gura mulțumitoare îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, nebiruitule luptător împotriva vrăjmașilor credinței și a celor ce se împotrivesc Sfintei Biserici;
Bucură-te, neobositule împreună-luptător cu înaintevestitorii Evangheliei;
Bucură-te, ca pe cei ce stau întru întunericul necredinței îi luminezi cu lumina credinței în Hristos;
Bucură-te, că povătuiești pe calea adevărului și a pocăinței pe cei înnebuniți de înțelepciunea cea mincinoasă;
Bucură-te, înfricoșatule mustrător al celor ce iau numele lui Dumnezeu în deșert;
Bucură-te, purtătorule de fulgere, pedepsitor al celor ce nebunește batjocoresc tainele sfintei credințe;
Bucură-te Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 11

Toată cântarea de lauda se biruiește de mulțimea minunilor tale, Arhistrategule al lui Dumnezeu, că săvârșite sunt de tine nu doar în Ceruri și pe pământ, ci și în beznele celor mai de dedesubt, unde ai legat pe șarpele cel din adâncuri cu legăturile puterii Domnului, ca toți cei izbăviți de răutatea lui să binecuvânteze pe Stăpânul Cerurilor și al pământului, strigând: Aliluia!

Icos 11

Slujitor minunat al adevărului și curăției cinstirii lui Dumnezeu te-ai arătat, Arhistrategule, când, mai înainte văzând meșteșugurile duhului întunericului, l-ai oprit cu numele lui Dumnezeu, ca să nu îndrăznească a scoate la iveala trupul ascuns al răposatului povățuitor al lui Israel, Moise, ca să nu fie cinstit ca Dumnezeu de fiii lui Israel cei robiți simțurilor; pentru aceasta, cinstind acum praznicul tău cel frumos luminat, mulțumind strigăm ție:
Bucură-te, că ai păzit între iudei curăția cunoașterii lui Dumnezeu, în zilele Vechiului Legământ;
Bucură-te, că ai dezrădăcinat de multe ori neghinele rătăcirii în zilele Harului adus de Hristos;
Bucură-te, că ai pierdut oracolele și idolii neamurilor;
Bucură-te, că întărești pe creștinii nevoitori și purtători de chinuri;
Bucură-te, că umpli cu puterea harului dumnezeiesc pe cei neputincioși cu duhul;
Bucură-te, că îmbraci cu armele credinței pe cei slăbanogiți cu trupul;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 12

Har din ceruri cere de la Dumnezeu, Mihaile, pentru noi, cei ce cântăm întru lauda preacinstitului tău nume, ca umbriți fiind de ocrotirea ta, să trăim în toată evlavia și curăția, până ce, dezlegați fiind prin moarte din legăturile trupului, să ne învrednicim să stăm dinaintea Scaunului de foc al împărătului Slavei și să strigăm cu cetele îngerești: Aliluia!

Icos 12

Cântând feluritele tale minuni, Mihaile, lucrate spre mântuirea noastră, Îl rugăm pe Domnul și Stăpânul tuturor ca duhul râvnei pentru Slava lui Dumnezeu, care este întru tine, să nu se împuțineze vreodată în noi, cei ce strigăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce la vremea potrivită așezi în chip preaminunat la locuri de cinste pe robii credincioși ai lui Dum­nezeu;
Bucură-te, cel ce arunci în chip nevăzut din înalțimea puterii și slavei pe cei nerușinați și nevrednici;
Bucură-te, care vei aduna pe cei aleși din cele patru colțuri ale pământului;
Bucură-te, prin care, la porunca lui Dumnezeu, cei păcătoși vor fi predați focului veșnic;
Bucură-te, prin care satana cu îngerii lui vor fi ferecați pe veci în iad;
Bucură-te, prin care drepții se sălășluiesc în chip preaslăvit în locașurile Tatălui Ceresc;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 13

O, preaminunatule întâi-stătător al arhanghelilor și al îngerilor, primește, pentru preaminunata ta slujire spre mântuirea neamului omenesc, glasul de laudă și de mulțumire pe care îl înălțăm spre tine, și, ca unul ce ești plin de puterea lui Dumnezeu, acoperă-ne cu aripile tale cele nematerialnice de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să strigăm pururea Domnului, Celui ce te-a proslăvit și S-a proslăvit prin tine: Aliluia!

Acest condac se repetă de 3 ori, apoi se zic din nou Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1

Cu limbi îngerești s-ar cădea să te lăudăm, Mihaile, după cuviință datorată întâi-stătătorului cetelor îngerești cu chip de foc; dar până când vom deprinde, înțelepțiți de tine, grăirea celor netrupești, auzi din guri mulțumitoare - deși omenești - unele ca acestea:
Bucură-te, stea străluminătoare a lumii cerești;
Bucură-te, făclie cu strălucire de aur a adevărului și a dreptății;
Bucură-te, care primești razele luminii de taină;
Bucură-te, voievodule al îngerilor celor fără de număr;
Bucură-te, în care se descoperă cel mai limpede slava dreptei Ziditorului;
Bucură-te, prin care saltă soboarele făpturilor netrupești;
Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Condac 1

Alesule Voievod al Puterilor cerești și apărător al neamului omenesc, această cântare de mulțumire aducem ție noi, cei izbăviți prin tine din necazuri; ci tu, ca unul care stai înaintea Scaunului Împăratului Slavei, slobozește-ne pe noi din toate nevoile, ca lăudându-te să strigăm ție, cu credință și cu dragoste: Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cerești!

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail

Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului diavol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu credință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Biserici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți.

Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim. Întărește-ne cu harul Domnului voința slabă și dorirea lipsită de vlagă, că întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cugetele pământești și cu poftele trupești, aplecându-ne, după asemănarea copiilor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și pământești.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le chel­tuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndreptarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile acestui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apărare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără împiedicare să ajungem în sălașurile preaslăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nostru Domn și Stăpân, și căzând cu lacrimi la picioarele Lui, cuprinși de bucurie și umilință să strigăm: slavă Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pentru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimite pe îngerii Tăi ca să slujească mântuirii noastre! Amin!

joi, 5 septembrie 2024

Femeile pierd ani de zile în legături


 "Femeile pierd ani de zile în legături cu statut incert, cu diverși bărbați, pentru că nu vor să vadă/accepte că bărbații respectivi nu sunt interesați de o relație serioasă cu ele, ci doar trag de timp, pentru a beneficia cât mai mult de avantajele pe care le obțin de pe urma acelei legături temporare cu ele. Chiar dacă văd că bărbatul respectiv nu este implicat 100% în relație, chiar dacă văd că au trecut luni și ani și el nu-și exprimă clar interesul pentru a avea o relație serioasă cu ele, ci prelungește acea situație neclară, ele nu pun punct legăturii pentru că sunt disperate să aibă un bărbat/o relație, și tot speră că dacă acel bărbat stă cu ele mai mult timp, vor putea să-l convingă că se potrivesc, că le este bine împreună.

Haideți să vă explic, ca să înțelegeți foarte clar un lucru: un bărbat care este cu adevărat interesat de o femeie, care are intenții serioase cu ea, care este îndrăgostit, știe ce are de făcut, știe ce să facă pentru a cuceri acea femeie, știe să se poarte într-un fel care o atrage pe femeia respectivă, și știe ce are de făcut ca să păstreze acea femeie alături de el. Dacă un bărbat nu se comportă cu tine în așa fel încât să simți că face tot ce poate ca să te cucerească, este pentru că nu este cu adevărat interesat de tine, nu este îndrăgostit de tine, nu ține neapărat să te aibă alături de el. Nu ești atât de importantă pentru el cât să depună toate eforturile ca să te cucerească/ păstreze alături de el.

Cei mai mulți dintre bărbații însurați cu care am vorbit, mi-au spus că au știut de la prima conversație că aceea este femeia cu care se vor căsători. Poate nu de prima oară când au văzut-o, când au schimbat doar câteva cuvinte, dar de la prima lor conversație mai lungă, de la prima întâlnire „oficială” pe care au avut-o. Nu e fizică cuantică, nu-i ia ani de zile unui bărbat să-și dea seama dacă ești femeia pe care o vrea altăuri de el pentru o relație serioasă sau nu.
Lucrurile sunt simple: este această femeie atractivă din punctul meu de vedere?
Sunt atras de ea așa cum este ea fără machiaj, fără unghii false, fără gene false, așa cum este ea naturală, când se trezește dimineața? Da.
Savurez conversațiile cu ea? Mă provoacă la nivel intelectual, simt pot să discut orice cu ea, știe să asculte, simt că mă AUDE, că mă ÎNȚELEGE?
Da.
Îmi place energie ei, atitudinea ei, felul ei de a fi?
Da.
Are ea valori/principii similare cu ale mele? Este o femeie care funcționează în integritate, care se respectă?
Da.
Un bărbat poate răspunde destul de repede la aceste întrebări, nu-i trebuie un an ca să se lămurească.

Dacă un bărbat își caută o soție, dacă el caută o parteneră pentru o relație serioasă, el știe destul de repede dacă tu ești aceea sau nu. Nu are niciun rost să stai alături de un bărbat 2-3-10 ani, așteptând ca el să-și dea seama dacă tu ești femeia potrivită pentru el sau nu. Acel bărbat știe de la început dacă ești femeia potrivită. Și faptul că nu aveți acea relație pe care ți-o dorești tu, că nu și-a asumat un angajament clar față de tine, că nu ți-a spus explicit că vrea să fii partenera lui pe termen lung, că nu este 100% implicat în relația voastră, este un semn că nu ești Aceea pentru el. Ești doar o legătură temporară."

Alege să te Bucuri! 🌹


 

Sufletul este o carte plină de lecții, trăiri, dureri și bucurii. În cartea sufletului găsești de toate, tot ce îți aduce viața se adună acolo, și frumos și mai puțin frumos. Puțini sunt cei care reușesc să treacă de coperta, și mai puțini cei care citesc întreagă carte și foarte rari cei care îți înțeleg povestea.
Alege să te Bucuri, să Iubești și să fii Fericit. Nu aștepta că viața să devină mai simplă, mai bună sau mai ușoară. Viață va fi întotdeauna așa cum este ea.
Alege să fii fericit acum. Altfel, nu faci altceva decât să lași timpul să treacă pe lângă tine. Nu putem controla întotdeauna situațiile in care ne aflăm, dar putem alege să ne controlăm reacțiile și emoțiile. Alege să te Bucuri! 🌹

SANATATE


 





Omul a pus eșecul său


 

Chuang Tzu are o frumoasă parabolă.
„A fost odată un om care era atât de deranjat de umbra sa și atât de nemulțumit de proprii săi pași încât s-a hotărât să scape de ambele neplăceri.
Metoda pe care a găsit-o a fost să fugă de ele, așa că a rupt-o la fugă. Însă de fiecare dată când punea piciorul jos venea alt pas, iar umbra se ținea după el fără nici cea mai mică dificultate. Omul a pus eșecul său pe seama faptului că nu fugea destul de repede. Așa că a început să fugă din ce în ce mai repede, fără să se oprească, până când în cele din urmă a căzut mort.”
Nu și-a dat seama că dacă ar fi pășit în umbră, umbra sa ar fi dispărut, și dacă s-ar fi așezat și ar fi stat liniștit, pașii n-ar mai fi fost.
Omul produce dezordine în el pentru că se respinge, se condamnă, nu se acceptă. Dezordinea duce la haos lăuntric și apare nefericirea. De ce nu te accepți așa cum ești? Ce s-a întâmplat? Întreaga existență te acceptă așa cum ești, dar tu nu. Osho

Rugaciuni facatoare de minuni pentru serviciu


,, Zilnic stai la rugaciune, cum poti, cat poti; dar sa nu fie o zi fara rugaciune, ca nu e zi fara pacat! Mergand pe drum ori lucrand, zi si-atunci:
,, Doamne, ajuta! Doamne, iarta-ma!".
Nu-i voie sa intrerupem rugaciunea.
Mintea noastra sa fie in cer, mintea noastra sa fie la Dumnezeu.
Dumnezeu e aproape de noi.
Tot ce ne inconjoara ne vorbeste de Dumnezeu.
 Eu, cu necazurile mele, la Maica Domnului am alergat cel mai mult; eu pe Maica Domnului o consider cea mai mare aparatoare."

Avva Serafim Man

 

Rugaciuni de sanatate


 

miercuri, 4 septembrie 2024

Mi-ar trebui o haină pentru suflet..


 Și-am mers în talcioc să caut una. În colț la o tarabă un bătrân cu barbă albă. Văd că vinde un suman frumos brodat. E din straiele vechi de odinioară ce se purtau. Încă și acum pe ici pe colo se mai poartă. Din frumosul port de altădată din simplitate. Mă apropii cu sfială și întâi dau binețe
-Doamne ajută și bine te găsii bade!
-Doamne ajută cui iubește și bine ai sosit flăcău!
 Și apoi întreb cu glas stânjenitor:
-Pai de ce vinzi matale așa frumusețe de manta?
-Ehe... dragul moșului păi să vezi că mie mi-a trecut vremea!
-Eii... nu-i chiar așa cum zici dumneata, după câte văd eu!
-Așa-i, Dumnezeu știe și le rânduiește pe toate cele, măi copile!
-Slava Domnului pentru toate bunicule!
-La ce-ți trebuiește, ia zi... cojocul meu?
-Ca să-mi învelesc sufletul!
-Apoi dacă așa stă treabă după cum bag seama, îți trebuie alt leac!
-Ce anume și la ce te-ai gândit moșule?
-Iaca ia de aici, traista asta caută în ea și-ai sa fii mulțumit!
 Întind mâna și iau desagă și mă uit în ea și când colo ce sa vezi: Apare dinainte ochilor Pravila de rugăciune "Bogorodişnaia"
-Să nu uiți de rugăciune dragul meu, asta-i trebuie sufletului, să știi!
-Bogdraproste, îi răspund eu cu mulțumire,
și după aceea îmi văd de drumul meu.
Și cuget așa în mintea mea și îmi amintesc de cartea "Pelerinul rus". Cu rugăciunea inimii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Și-mi simt sufletul înveșmântat în lumina și învelit de dragostea Mântuitorului!

Din cartea Demonii vorbesc.


 "Demonii se mânie când tu te rogi ,căci acești răi văd că tu scapi să le rupi plasele,iar ei se tem că ai putea să le scapi.

    Ei vor sa te facă sa deznădăjduiesti sau să-i pierzi curajul.

     De aceea,înarmeaza-te cu încredere și nădejde în Dumnezeu si cu convingerea că lor nu li se permite să facă nimic fără poruncă de Sus lui Dumnezeu"

   Pr Efrem Filotheitul.

“Am observat că dacă în cursul rugăciunii pentru cineva întristarea din inima mea se transforma în pace și bucurie, acesta era un semn sigur că rugăciunea îmi fusese ascultată, și vindecarea dăruită. Nu caut darul de a putea să tămăduiesc bolile fizice. Când mă rog pentru bolnavi, încredințez toate lucrurile voii lui Dumnezeu, Care știe cele de care are nevoie fiecare pentru mântuire” (Arhimandritul Sofronie Saharov, “Despre rugăciune”).Forțați de puterea lui Dumnezeu, demonii își dezvăluie adesea vicleșugurile, în timpul molitfelor de exorcizare pe care le face preotul exorcist asupra posedaților.
Acestea convorbiri cu diavolul sunt luate din caietul unui preot exorcist Ieromonah Pantelimon (Ledin).

Partea 1.

1. Noi suntem cei care vă inducem somn, descurajare și ispită în rugăciune, pentru a vă abate de la vorbirea cu Dumnezeu! Te putem enerva, chiar cu un fir de păr, sau cu o muscă.

2. În cărțile lumești, reviste, și ziare, am pus imagini ale sfinților voștri!
Și alături, am pus conspirații din magia neagră! Așadar, oamenii pun oale și altele pe sfinții Lui Dumnezeu,  sau chiar le aruncă la toaletă!

3.Noi și cel mai mic lucru îl scriem,  ca să vă osândim la vămile văzduhului. Pe toate le luăm în considerație.

4. Îi iubesc pe cei care se desfătează de înghețată și bere.

5. Cu trei păcate am luat acum toată lumea: curvia, bogăția și beția.

6. Dar cel mai tare noi, acționăm prin televizor.
Televizorul - iată toată sfințenia ta.

8. Noi scriem orice gând rău, cu care voi ați fost de acord.
 Pe acestea le scriem  in ,,Hartia noastră".

9. Toate credințele în afară de cea ortodoxă, toate in iad se găsesc.

10. Ador femeile care poartă cercei de aur, tocuri înalte, fuste scurte, și pantaloni  bărbătești.

11. Prin pocăință, păcatele din ,,Hartia noastră," se șterg.

12.Voi stați în Biserică, dar vă gândiți la casă, eu tare mă bucur și în ,,Hartie" scriu.

13. Cei care au murit fără cruce, sunt toți cu mine in iad.

14. Nu-mi plac cei care iubesc sfințenia.

Urmează.....

Partea 2.

15. Noi acum cu totul i-am speriat, pe cei credincioșii, cu vrăjitoria, lasă-i să uite, că pentru toate este Voia Lui Dumnezeu.

16. Foarte tare iubesc, când tainele bisericești, și cele din casă le scoateți afară.

17. Iubesc, când credincioșii povestesc, cu ce duhovnicul ia mângâiat, foarte bine când mărturisirea pe care ați făcut-o duhovnicului, o spuneți și celor din jur.

18. Mai ales în ultima vreme, vă inducem o stare de deznădejde, ca  să cârtiți împotriva Lui Dumnezeu.

19. Noi, vă umplem capurile, cu gânduri despre viitor, numai pentru Dumnezeu și pentru păcate de nu s-ar gândi, ca să se pocăiască.

20. Noi suntem cei care inspirăm mormăitul, chiar și împotriva anotimpului.

21. Mai ales nu-mi plac cărțile patristice, ele mă străpung din tot sufletul. Eu sunt cel care va induc greață față de ele.

22. Îmi este foarte frică de cei care fac fapte bune în taină. Eu vă învăț să puneți totul la vedere.

 23. Cine se roagă pentru vrăjmaşi, aceia, cu totul ne doboară.

 24. Cărțile duhovnicești - sunt, cea mai bună milostenie, pentru cei adormiți. Nu spune nimănui despre asta. Lasă-i să nu știe.

25. Urăsc pe cei care au răbdare în rugăciune.

26. Nu-mi place când trei oameni se roagă împreună.
 Pentru că Dumnezeu a spus: „Acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, acolo sunt și eu printre ei.”

 27. Uau, cât de bucuros sunt, că atât de mulți oameni au devenit îndrăciți.

28. Îmi place foarte mult când ei, nu numesc păcatele la spovedanie, ci se pocăiesc „în general”: prin faptă, cuvânt, gând...

Partea 3.

29. Iubesc, când preoții scurtează slujbele, și când slujesc pentru slavă, premii și bani

30. Iubesc, când slujesc Parastas pentru pomenirea celor necredincioși.

31. Nu iubesc, pe cei care țin imaginile stareților, și asceților, și se roagă la ei.

 32. Îi iubesc, pe cei care sunt cuprinși de deșertăciunea lumească, le este lor de Dumnezeu?

33. Iubesc, când femeile vin la biserică vopsite, și fără batic.

34. Ador inovațiile în biserici: când se citește Evanghelia în limba rusă, când, datorită schimbării timpului, se slujește Paștele cu o oră mai devreme.

 35. Îi iubesc pe cei lacomi de cărți sfinte: ei înșiși nu citesc și altora nu le dăruiesc. Pe aceștia foarte tare îi iubesc.

duhovnicul la spovedanie.

37. După sfatul meu, câțiva din preoți, întru totul, și chiar in lucrarea Lui Dumnezeu sunt supuși preoteselor.

38. Mă bucur când pe morminte se ridică monumente, și nu cruci, când atârnă fotografiile celor adormiți și nu icoane.

 39. Îi iubesc, pe cei care vin să se împărtășească fără cruce, fără să citească: ,,Canonul Sfintei Împărtășanii" și fără să-și ierte dușmani săi.

40. Este pur și simplu minunat, când preoții, la spovedanie, aproape niciodată nu vorbesc despre gânduri, iar în păcatele mari cum ar fi: ,,vărsarea Sfintelor Taine", nu se pocăiesc Arhiereului.

 41. Urăsc preoții, care salvează și îi aduc pe oameni, la Dumnezeu.

42. Nu suport, bunătatea, și mângâierea.

Partea 4.

43. Crezi că s-ar putea să-mi placă cei care, de dragul lui Dumnezeu, beau numai apă fiartă sau iarbă fiertă, și nu ceai sau cafea?

44. Nu-mi place apa din izvoarele sfinte; Nu îmi place când gătesc masa, și fac ceai pe ea.

45. Iubesc lucrurile care se dăruiesc cu patimă, lăcomie și invidie.

46. Îmi place când preoții, interpretează cărțile sfinte în felul lor, fără să se adreseze, la sfinții părinți.

47. Cel mai tare mi-e frică,  de cei care se ocupă cu rugăciunea neîncetată.

48. Nu-mi plac, cei care sunt conștienți de propria nevrednicie.  Dar cine are acum astfel de sentimente și gânduri?

49. Îmi este foarte grea, spovedania amănunțită

50. Mulți se pocăiesc, dar de la fapte nu se las.

51. Urăsc când o persoană se luptă bărbătește cu necazul și durerea. Pisicile zgâraie sufletul lui, dar el nici nu arată. Chiar nu-mi place lupta asta.

 52. Mă tem de rangurile inferioare, dar tari cu duhul. Dar de rangurile superiore, și slabi cu duhul de aceștia nu mă tem.

 53. Inspir mândria sub masca smereniei. Ma smeresc, când îmi propun să joc în cărți, sau să rup
 postul.

  54. La nimeni nu observ, o luptă cu noi, la nimeni.
Merită să vă șoptesc un gând păcătos, cum imediat este acceptat și împlinit.

 55. Stăpânul nostru, de îndată ce ne dă o sarcină, noi imediat mergem să o împlinim. Iar voi până ce vă veți scula către poruncile Lui Dumnezeu.... l

56. Chiar dacă am permis să se facă o faptă bună,  noi avem grijă ca în jurul ei să se săvârșească sute și mii de păcate mărunte. Să stabilim punctele în ,,Hartia noastră" (Așa se numește cartea vămilor văzduhului, unde se scriu toate păcatele de demoni.)

Partea 5.

57. Acum mulți oameni, chiar de la  primele vămi cad la noi in iad, pentru judecarea aproapelui, și mai ales pentru judecarea preoților și a monahilor.
 Sunt mulți lacomi la noi in iad, toți iubesc să mănânce, și să bea cât mai gustos. Ei nici nu se pocăiesc pentru asta. Ei vin la biserică și se pun la taifas, vorbesc de cele lumești, măcar un gând de pocăință să aibă.

58. În multe biserici mă simt foarte bine, acolo unde credincioșii vorbesc, și se poartă ca la piață. La tine mă ai pe a doua treaptă, nu pot merge mai departe. La Părintele  A..... stau în stradă, mi-e frică chiar să mă apropii de pridvor. Iar la preoții neglijenți, care, de exemplu, beau și merg să slujească, pot să stau și pe marginea altarului.

59. Îmi place, că acum mulți nu vorbesc deloc despre Dumnezeu și  Maica Domnului, nici cu preoții, nici între ei. Un singur trup, nimic duhovnicesc, chiar și în biserică se vorbește despre lucruri lumești.

60. Noi suntem cei care sugerăm că Antihrist sa născut deja.

 61. Aș vrea ca toți credincioșii să spună asta: „Nu este timp să mă rog... Nu este timp să merg la biserică, e multă muncă...” sau: „Soțul meu nu mă lasă. în...” sau: „Au sosit oaspeții... Vom putea găsi o sumedenie  de convingeri.

62. Nu-mi plac cărțile despre: ,,Sfinții părinți". Totul în ele este scris împotriva noastră. Noi zi și noapte învățăm să judecați preoții.

63. Chiar dacă, cu permisiunea episcopilor, sinucigașilor și bețivilor le este făcută slujba de înmormântare, sufletele lor sunt tot ale noastre.

64. Mă mângâie faptul că nu voi fi  singurul care va suferi pentru o întreagă veșnicie, dar voi lua cu mine o mare de oameni.

.65. Nu suport când preoții la spovedanie, explicând și punând întrebări, scot păcatele.

Demonii vorbesc.

Partea 6.

66. Preoții noștri îi abat din cale, pe adevărații preoți.
Călugării noștri îi abat pe adevărații călugări, credincioșii noștri îi abat pe adevărații credincioși.

 67. Când va veni Judecata de Apoi, toți se vor ridica, își vor lua crucile din morminte și se vor duce la judecată. Și cei care nu vor avea cruci, ce părere aveți, unde vor merge?.

68. Pe Sfântul Ioan Gură de Aur, nu-l iubesc, pe mulți ia învățat să se roage.

69. Ah! Păcătuiți și vă pocăiți?
V-aș sfâșia pe toți!..
 
70. Cum noi vă luăm harul.
Când părăsiți biserica, mai ales după Împărtășanie? Noi vă Inspirăm să mergeți la cineva, sau vă trimitem o persoană să vorbească despre lucruri lumești.
 Deci mergeți acasă cu gânduri lumești, uitând ce ați auzit în biserică. Așa se ia harul.

71. Îmi place foarte mult mărturisirea colectivă.
Aș merge douăzeci și patru de ore pe zi!
Nicu un păcat nu trebuie spus și nici să simți rușine.

 72. Toată această copiere, și rescriere din cărțile sfinte, in special patristice, le urăsc

73. Urăsc pe cei care citesc Psaltirea, mai ales noaptea.

74. Nu-i iubesc pe cei care se mulțumesc de orice mâncare.
Eu sunt cel care te învăț să fii capricios.

75. Îmi place când la arătare poartă metanierul, mișcând din buze demonstrând că se roagă.
Sau când spun, sau arătă ce au dat de milostenie.

76. Iubesc foarte mult neascultarea. Măcar, cât un fir de păr - și tot îmi place.

77. Tu ce te gândești, crezi că mi-e frică de cei care știu multe despre cele  duhovnicești?
Nu, mi-e frică de cei care fac multe, care fac ceea ce știu!
 
78. Foarte tare nu iubesc, capitolul al doisprezecelea din Evanghelia după Luca!

Demonii vorbesc.

Partea 7

79. Îmi place când spun: „Ecaterina
Vladimirovna”, „Serghei Vasilievici”... Numai să nu fie „robul lui  Dumnezeu”, sau ,,roaba lui Dumnezeu"

80. Asta noi, vă Inspirăm ca pravila de seară să o lăsați!.
Cum te gândești, dacă un om va adormi, fără să să se roage, și murind în somn- unde sufletul lui va merge? In rai, nu? (Ironic)

81. Vă mărturisiți in păcate, dar de la motive nu plecați.

82. Ți-aș săruta mâinile și picioarele, dacă te-ai fotografia cu catolici, luterani, sau schismatici!

83. Îmi Iubesc monahii mei. Monahii mei mănâncă carne, beau vin.

84. Cel mai tare urăsc pe Sfinți, care au dobândit dragoste, și au îndurat ispite, și necazuri în viață.

85. Poate o persoană, care a murit în fața televizorului, să treacă prin vămile văzduhului?
Ei bine, dacă aș fi citit un ziar, poate că ar fi trecut, dar dacă sa uitat la televizor: clouni, vrăjitori, nerușinare nu va trece niciodată.

86.  Noi organizăm întâlniri, și rapoarte pentru cler, le luăm gândurile sfinte, atâta timp cât nu se gândesc la Dumnezeu și la mântuirea sufletelor lor, le umplem capul cu tot felul de prostii.

87. Nu mă poți da afară cu eforturile unui singur preot, trebuie și singuri să postiți, să vă rugați: ,, atunci îmi dați luptă.....
Eu nu am vrut să vorbesc, dacă nu Crucea ta de pe piept cu sfințenia mă obligă să spun adevărul.
Scoate, pe ia de pe piept!!!

88. Voi trebuie să vă mântuiți prin  boli și necazuri, altfel nu vă veți salva.