luni, 9 decembrie 2024

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

 


Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

JOI (integral)

în a cincea săptămână a Sfântului și Marelui Post

Se toacă pe la al patrulea ceas din noapte și adunându-se frații în biserică, preotul face începutul după obicei și se zic: Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă…, Și acum…, Veniți să ne închinăm… (de 3 ori) și Utrenia, după rânduială.

După psalmi, se cântă Aliluia și podobnicele glasului și se citește Catisma a opta.

Apoi se citește viața Cuvioasei Maria Egipteanca, în două stări.

Psalmul 50

Stihurile: Să cântăm Domnului… nu se cântă, ci îndată se începe Canonul Mare, care se zice rar, cu glas umilit și cu inimă înfrântă, făcând la fiecare tropar câte 3 închinăciuni.

CANONUL MARE

Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul.

Cântarea 1, glasul al 6-lea:

Irmosul:

Ajutor și acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu și-L voi înălța pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greșealelor.

Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.

Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, și de împărăția cea pururea fiitoare și de desfătare, pentru păcatele mele.

Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău și te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.

În locul Evei celei trupești, făcutu-s-a mie Evă înțelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute, și gustând pururea din băutura cea amară.

După dreptate a fost lepădat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viață, ce voi pătimi?

Covârșind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu știință ucigaș al sufletului, umplându-mi trupul de viermi, și războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptății lui Abel. Daruri bineprimite nu Ți-am adus Ție niciodată, nici fapte dumnezeiești, nici jertfă curată, nici viață fără prihană.

Precum Cain așa și noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor și jertfă vrednică de mustrare și viață ne-trebnică; pentru acestea ne-am și osândit împreună.

Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup și oase și suflare și viață; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu și Judecă-torul meu, primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.

Mărturisesc Ție, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, și rănile sufletului și ale trupului meu, care tâlhărește le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.

De am și greșit, Mântuitorule, dar știu că ești iubitor de oameni; bați cu milă și Te milostivești fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, și alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.

Pe mine cel lepădat înaintea ușilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrânețe nu mă lăsa în iad, deșert, ci, mai înainte de sfârșit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greșealelor.

Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gându-rile mele; cu totul sunt rănit acum de ele și plin de bube; dar Tu însuți venind de față, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.

Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut de mine, și levitul, văzându-mă gol în nenorocire, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de față, miluiește-mă.

Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilință.

Vremea este a pocăinței, iar eu vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un îndurat, dă-mi iertare de greșealele.

Să nu mă urăști, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la Fața Ta; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un milostiv, dă-mi iertare de greșealele.

Greșealele mele cele de voie și cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite și cele ascunse, cele știute și cele neștiute, toate iertându-le, ca un Dumnezeu, milostivește-Te și mă mântuiește.

Din tinerețe, Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, și mi-am trecut toată viața cu pofte, neîngrijindu-mă și lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ție, Mântuitorule: măcar la sfârșit mântuiește-mă.

Bogăția sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuți creștinești și, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând înainte, miluiește-mă.

Înaintea Ta cad, Iisuse;greșit-am Ție, milostivește-Te spre mine; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilință.

Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele și îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutățile mele, mântuiește-mă, Atotputernice.

Stih: Cuvioasă maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi dă har luminător, din osârdia ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor; și să laud din inimă faptele vieții tale cele frumoase, Marie.

Plecându-Te dumnezeieștilor legi ale lui Hristos, la Dânsul ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite, și toată virtutea, ca pe una singură, cu multă cucernicie ai săvârșit-o.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile tale, Andrei, scapă-ne de patimile cele fără de cinste și te rugăm să ne arăți părtași acum împărăției lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe tine, strălucite, cu credință și cu dragoste.

Slavă…, a Treimii:

Treime, Ființă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilință.

Și acum…, a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, nădejdea și ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o stăpână curată, mă primește pe mine cel ce mă pocăiesc.

Și iarăși se cântă în amândouă stranele irmosul: Ajutor și acoperitor…

Cântarea a 2-a:

Irmosul :

Ia aminte, Cerule, și voi grăi; și voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Ia aminte, cerule, și voi grăi; pământule, primește în urechi glasul celei ce se pocă-iește lui Dumnezeu și-L laudă pe Dânsul.

Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, și primește mărturisirea mea cea călduroasă.

Mai mult decât toți oamenii, eu însumi am greșit Ție; ci Te milostivește, Mântuito-rule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.

Viforul răutăților m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi și mie mâna Ta.

Lacrimile desfrânatei, Îndurate, și eu le vărs înaintea Ta; milostivește-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.

Întunecatu-mi-am, frumusețea sufletului cu plăcerile poftelor, și cu totul toată mintea țărână mi-am făcut.

Ruptu-mi-am acum veșmântul cel dintâi, pe care mi l-ai țesut mie, Ziditorule, dintru început; și pentru aceasta zac acum gol.

Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a țesut-o mie șarpele cu sfătuirea, și mă rușinez.

Căutat-am la frumusețea pomului, și mi s-a amăgit mintea; și acum zac gol și mă rușinez.

Lucrat-au pe spatele meu toți mai-marii răutăților, lungind asupra mea fărădelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumusețea cea întâi-zidită și podoaba mea; și acum zac gol și mă rușinez.

Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi țesută de Dumnezeu.

Îmbrăcat sunt cu îmbrăcaminte de rușine, ca și cu niște frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoința mea.

Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestrița-tă și sângerată rușinos, prin curgerea vieții celei cu patimi și iubitoare de desfătări.

Pătat-am haina trupului meu, și am întinat cu totul podoaba cea după chipul și după asemănarea Ta, Mântuitorule.

Căzut-am întru întristarea patimi lor, și în stricăciunea cea materialnică; și pentru aceasta acum vrăjmașul mă necăjește.

Viață iubitoare de cele materiale și iubitoare de averi alegând eu în loc de sărăcie, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.

Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor rușinoase și sunt osândit.

Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seama de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.

Făcându-mi urâțenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumusețea minții.

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumusețea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, așa mă află.

Păcătuit-am ca și desfrânata și strig Ție: Eu însumi am greșit! Primește, Mântuitorule, ca mir și lacrimile mele.

Alunecat-am în desfrânare ca David și m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spală-mă și pe mine cu lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Ție ca și vameșul; Mântuitorule, curățește-mă; că nimeni din cei din Adam n-au greșit Ție, ca mine.

Nici lacrimi, nici pocăință nu am, nici umilință; ci Tu însuți acestea, Mântuitorule, dăruiește-mi-le, ca un Dumnezeu.

Ușa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.

Iubitorule de oameni, Cel ce voiești ca toți să se mântuiască, Tu mă cheamă și mă primește ca un bun, pe mine cel ce mă pocăiesc.

Ascultă suspinurile sufletului meu, și primește picăturile ochilor mei, Doamne, și mă mântuiește.

A Născătoarei:

Preacurată Fecioară, Născătoare de Dum-nezeu, ceea ce una ești prea lăudată, roagă-te îndelung, ca să ne mântuim noi.

Alt canon

Irmosul:

Vedeți, vedeți! că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană, și apă din piatră am izvorât de demult, în pustie, poporului Meu, cu singură dreapta și cu tăria Mea.

Vedeți, vedeți! că Eu sunt Dumnezeu; ascultă, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigă, și te depărtează de la păcatul cel dintâi; și te teme, ca de un judecător și Dumnezeu.

Cui te-ai asemănat, mult-păcătosule suflete? Numai lui Cain celui dintâi și lui Lameh aceluia? Ucigându-ți cu pietre trupul prin fapte rele, și omorându-ți mintea cu pornirile cele nebunești.

Pe toți cei mai înainte de lege întrecându-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viața drepților.

Tu însuți, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău, și ți-ai înecat trupul, ca și tot pământul, și faptele și viața; și ai rămas afară de corabia cea mântuitoare.

Bărbat am ucis spre rană mie, și tânăr spre vătămare, Lameh plângând a strigat; iar tu nu te cutremuri, o, suflete al meu, întinându-ți trupul și mintea pătându-ți.

O, cum am râvnit lui Lameh, celui mai înainte ucigaș! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tânăr și trupul ca pe un frate mi-am ucis, ca și Cain ucigașul, cu pornirile cele poftitoare de plăceri.

Turn ți-ai închipuit să zidești, o, suflete, și întăritură să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale, și de n-ar fi surpat până la pământ meșteșugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecând foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a sodomenilor; iar tu ți-ai a prins focul gheenei întru care va să arzi, o, suflete.

Rănitu-m-am, vătămatu-m-am, iată săgeți-le vrăjmașului au pătruns sufletul meu și trupul. Iată, rănile și bubele și zdruncină-turile strigă, și vătămăturile mele cele de voie alese.

Cunoașteți și vedeți că Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ispitesc inimile, înfrânez cugetele și vădesc faptele, ard păcatele, judec pe orfan, pe smerit și pe sărac.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întins-ai mâinile tale către înduratul Dumnezeu, Marie, afundată întru adâncul răutăților, și ți-a întins mâna de ajutor cu milostivire, ca și lui Petru, căutând cu adevărat întoarcerea ta.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toată osârdia și cu dragoste ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului; și în pustiile cele neumblate hrănindu-te, și poruncile Lui cele dumnezeiești curat săvârșind.

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Să vedem, să vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu și a Stăpânului; pentru aceasta, mai înainte de sfârșit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând: cu rugăciunile lui Andrei, Mântuitorule, milu-iește-ne pe noi.

Slavă…, a Treimii:

Treime fără început, nezidită, nedespărțită Unime, primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, și mă mântuiește pe mine, cel ce am greșit; a Ta zidire sunt, nu mă trece cu vederea; ci mă iartă și mă izbăvește de osânda focului.

Și acum…, a Născătoarei:

Preacurată Stăpână Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine, și limanul celor înviforați, pe Milostivul și Făcătorul și Fiul tău, fă-L îndurat, și mie cu rugăciunile tale.

Și iarăși se zice, în amândouă stranele, irmosul al doilea: Vedeți, vedeți…

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întărește inima mea (de două ori).

Foc de la Domnul plouând, oarecând, a ars Domnul de demult pământul sodomenilor.

În munte scapă, suflete, ca Lot acela și apucă și te izbăvește în Sigor.

Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiască văpaie!

Mărturisescu-mă Ție, Mântuitorule: păcă-tuit-am, păcătuit-am Ție fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Îndurat.

Păcătuit-am Ție, eu singur păcătuit-am mai mult decât toți; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.

Tu ești Păstorul cel Bun; caută-mă pe mine mielul și, rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.

Tu ești dulcele Iisus, Tu ești Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.

A Treimii:

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi.

O, Treime, Unime Dumnezeule, mântu-iește-ne pe noi de înșelăciune și de ispite și de primejdii!

A Născătoarei:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi.

Bucură-te, pântece primitor de Dumne-zeu! Bucură-te, scaunul Domnului! Bucură-te, Maica vieții noastre.

Alt Canon

Irmosul:

Întărește, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuți ești sfânt și Domn (de două ori).

Izvor de viață Te-am câștigat pe Tine, surpătorul morții, și strig Ție din inima mea mai înainte de sfârșit: Greșit-am! Milosti-vește-Te și mă mântuiește.

Păcătoșilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moștenind osândirea acelora, întru cufundarea potopului.

Greșit-am, Doamne, greșit-am Ție! Milostivește-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au greșit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greșealele.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând, suflete, n-ai acoperit rușinea aproapelui, cu fața înapoi întorcându-te.

Binecuvântarea lui Sem nu ai moștenit, ticălosule suflete, și moștenire desfătată n-ai luat, ca Iafet în pământul iertării.

Din pământul Haran, adică din păcat, ieși, suflete al meu, și vino la pământul care izvorăște de-a pururea nestricăciune vie, pe care Avraam a moștenit-o.

De Avraam ai auzit, suflete al meu, care și-a lăsat oarecând pămâtul părinților și s-a făcut străin. Urmează și tu alegerii aceluia.

La stejarul din Mamvri ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrânețe vânatul făgăduinței.

Înțelegând pe Isaac, ticălosule suflete al meu, că a fost jertfit tainic jertfă nouă, ca ardere de tot Domnului, urmează voinței lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael, că a fost izgonit ca un fecior din slujnică; trezește-te, vezi, ca nu cumva păcătuind, să suferi ceva asemenea.

Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemănat, suflete, făcându-te rob de bună-voia ta, și născând semeția, ca pe un nou Ismael.

Scara lui Iacov o știi, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ spre cele cerești; pentru ce n-ai avut treaptă tare, credința cea dreaptă?

Preotului lui Dumnezeu, și împăratului celui înstrăinat între oameni de viața lumii, urmează, adică asemănării lui Hristos.

Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoșeze pilda Sodomei; sus în Sigor mântuiește-te!

De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca și Lot. Fugi de Sodoma și de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească.

Miluiește-mă, Doamne, miluiește-mă strig Ție, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplătești tuturor după vrednicia faptelor.

Rugăciunea celor ce Te laudă pe Tine, Stăpâne, nu o lepăda; ci Te milostivește, Iubitorule de oameni, și dăruiește iertare celor ce se roagă Ție cu credință.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuprins sunt de tulburarea valurilor și de furtuna păcatelor. Dar tu, maică, mântuiește-mă acum și mă scoate la limanul dumnezeieștii pocăințe.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugăciune cu osârdie aducând și acum, cuvioasă, către prea milostiva Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale deschide-mi dumnezeieștile intrări.

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile tale dăruiește-mi și mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; că tu ești învățător preales al pocăinței.

Slavă…, a Treimii:

Treime neamestecată, nezidită, Fire fără început, Care ești lăudată în Treimea Fețelor, mântuiește-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credință.

Și acum…, a Născătoarei:

Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neștiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că alăptând, ai rămas fecioară.

Și iar irmosul: Întărește, Doamne…

Apoi sedealna, alcătuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Înviat-ai din morți…

Luminători de Dumnezeu luminați, cei ce înșivă ați fost văzători ai Mântuitorului, luminați-ne pe noi cei ce suntem în întunericul vieții, ca să umblăm acum, ca în zi, cu bunăcuviință, întru lumina postului, alungând patimile cele de noapte, și să vedem și noi luminatele Patimi ale lui Hristos, bucurându-ne.

Slavă…, altă Sedealnă, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu taină…

Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleși, aduceți acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem toți curgerea postului, săvârșind rugăciuni cu umilință, și săvârșind virtuți cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem Învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă și laudă aducând.

Și acum…, a Născătoarei:

Același glas și podobie:

Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împre-ună cu Apostolii, Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Cel necuprins, Care S-a născut în chip de negrăit din tine mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată și să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfârșit, și să învrednicească pe robii tăi împărăției cerești, pentru bunătatea Sa cea prea multă.

Apoi se citește viața Preacuvioasei Maria Egipteanca, de la jumătate. După aceasta, Tricântarea de Joi, fără metanii.

Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul Tău și m-am temut, înțeles-am lucrurile Tale și am slăvit puterea Ta, Stăpâne.

Apostolii lui Hristos cei luminați, care au viețuit cu înfrânare, ușurează nouă vremea postului, cu dumnezeieștile lor mijlociri.

Organul cel cu douăsprezece coarde, ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, a cântat cântarea de mântuire, tulburând cântările cele viclene.

Cu ploile duhului ați adăpat toată lumea, alungând, preafericiților, seceta mulțimii zeilor.

A Născătoarei:

Mântuiește-mă pe mine, cel care mă smeresc, care am viețuit cu semeție, tu care ai născut pe Cel ce a înălțat firea cea smerită, Preacurată.

Altă Tricântare, același glas:

Irmos: Auzit-am Doamne…

Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.

Fiind ca niște lucrători ai lui Hristos, Apostoli, și lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt, toată lumea, I-ați adus totdeauna roade.

Vie v-ați făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că ați izvorât în lume vinul Duhului, Apostoli.

A Treimii:

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Sfântă Treime asemănătoare, Care ești mai presus stăpânitoare, cea preaputernică, Părinte, Cuvântule și Duhule Sfinte, Dumnezeule, lumină și viață, păzește turma Ta.

A Născătoarei:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Bucură-te, scaun în chipul focului. Bucură-te, sfeșnic purtător de făclie. Bucură-te, muntele sfințirii, chivotul vieții, cortul Sfintei Sfintelor.

Alt canon

Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, și s-a temut: că aveai să Te naști din Fecioară, și oamenilor să Te arăți, și a grăit: Auzit-am auzul Tău și m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; că de am și păcătuit eu însumi ca un om, și mai mult decât tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.

Se apropie, suflete, sfârșitul, se apropie și nu te îngrijești, nu te pregătești; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lângă uși este Judecătorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vieții. Pentru ce în deșert ne tulburăm?

Deșteaptă-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, și adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale și cugetele tale lui Hristos, și te îndreptează.

N-a fost în viață păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârșit eu, Mântuitorule, cu mintea și cu cuvântul, cu voința și cu gândul și cu știința, și cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.

Din aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osândit, eu, ticălosul, adică din cugetul meu, decât care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorul meu și cunoscătorule, cruță-mă, izbăvește-mă și mă mântuiește pe mine robul Tău.

Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare și a înălțării gândului; deci, de voiești să viețuiești cu lucrarea și cu cunoștința și cu înălțarea gândului, înnoiește-te.

Arșița zilei a răbdat patriarhul pentru lipsă și frigul nopții a suferit, în toate zilele făcând câștig; păstorind, trudindu-se și slujind, ca să-și ia amândouă femeile.

Prin două femei înțelege, fapta și cuno-ștința întru înaltă gândire: prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu mulți copii. Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare. Că fără de osteneli nici fapta, nici gândirea nu se vor săvârși, suflete.

Priveghează, o, suflete al meu, și te fă deosebit, ca cel mare între patriarhi; ca să dobândești fapta cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus cu gândirea, și să te faci neguțător de lucruri mari.

Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ți-a făcut ție tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea de faptă, pe fiii săi, ca pe niște temeiuri și trepte, ca niște suișuri preaînțelepțește așezându-i.

Lui Esau cel urât asemânându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naștere, a frumuseții celei dintâi; și de la binecuvân-tarea părintească ai căzut, și îndoit te-ai amăgit, ticălosule, cu fapta și cu gândirea; pentru aceasta acum pocăiește-te.

Edom s-a chemat Esau, pentru marea înverșunare a amestecării cu femei. Căci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se și cu plăcerile întinându-se, Edom s-a numit, care înseamnă: înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.

De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, că s-a îndreptățit, n-ai râvnit bărbăți-ei aceluia, n-ai avut tăria gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai știut și în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.

Cel ce era mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulți fii și mărit, de năprasnă fără de fii și de casă lipsit; că socotea gunoiul palat și rănile mărgăritar.

După vrednicia împărătească fiind îmbrăcat cu diademă și cu porfiră, omul cel cu multă avere, și dreptul cel îndestulat de bogăție și de animale, degrab sărăcind de avere și de stare și de împărăție s-a lipsit.

De a fost acela drept și fără prihană mai mult decât toți, și n-a scăpat de cursele și vicleșugurile înșelătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla să vină asupra ta ceva din cele negândite?

Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; dar ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăință mi le tămăduiește. Spală-le, curățește-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.

Trupul Tău și sângele pentru toți Ți-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; trupul, adică ca să mă înnoiești, iar sângele ca să mă speli. Duhul ți-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.

Săvârșit-ai mântuirea în mijlocul pământului, Făcătorule, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe cruce ai fost răstignit și Edenul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de sus și cele de jos, făptura și toate neamurile mântuindu-se, se închină Ție.

Fie-mi mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată și băutură și apa iertării ce a izvorât, ca să mă curățesc cu amândouă, ungându-mă și bând, și ca o ungere și băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viață.

Gol sunt, spre a intra în cămara mirelui, gol sunt și spre a merge la nuntă și la cină; candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn, cămara mi s-a închis dormind eu. Cina s-a mâncat; iar eu fiind legat de mâini și de picioare, am fost lepădat afară.

Biserica a câștigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viață, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării și al cunoștinței; spre închipuirea celei vechi și a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.

Timpul vieții mele este scurt, și plin de dureri și de vicleșug, dar întru pocăință primește-mă și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig și mâncare celui străin; Mântuitorule, Tu Însuți mă miluiește.

Falnic sunt acum și semeț, cu inima în deșert și în zadar. Să nu mă osândești împreună cu fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vameșului, Unule Îndurate, drepte Judecătorule, și cu acesta împreună mă numără.

Știu, Îndurate, că am greșit, de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăință mă primește, și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuți, Mântuitorule, mă miluiește.

Însumi idol m-am făcut, vătămându-mi cu poftele sufletul meu. Ci întru pocăință mă primește, și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuți, Mântuitorule, mă miluiește.

N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat Scriptura Ta, Dătătorule de lege. Ci întru pocăință mă primește, și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuți, Mântuitorule, mă miluiește.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecând viață fără de trup, cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevărat, ca să folosești celor ce te cinstesc cu credință. Pentru aceasta ne rugăm ție, izbăvește-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate încercările.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru adânc de necuviințe mari pogorân-du-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lămurit la virtutea cea desăvârșită prin faptă, minunând, Cuvioasă Maică Marie, firea îngerească.

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei, lauda părinților, nu uita rugând cu rugăciunile tale, de față fiind tu, pe Treimea cea înalt dumnezeiască, ca să ne izbăvim de osândă, cei ce te chemăm pe tine, dumnezeiescul ocrotitor și podoaba Cretei.

Slavă…, a Treimii:

Nedespărțită în ființă, neamestecată în Fețe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una în Treime, ca pe Ceea ce ești întocmai cu împărăția și întocmai cu tronul; și strig Ție cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.

Și acum…, a Născătoarei:

Și ai născut și ești fecioară, și ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoiește legile firii, și pântecele a născut nesimțind dureri. Unde Dumnezeu voiește, se biruiește rânduiala firii; că face câte voiește.

Și iarăși se cântă irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta…

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

Dis-de-dimineață, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă și mă îndreptează la poruncile Tale, și mă învață, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).

În noapte viața mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie și negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.

Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios și călcător de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.

Mărturisescu-mă Ție Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte frații lui Iosif, vânzând rodul curăției și al înțelepciunii.

De cei de un sânge a fost dat, a fost vân-dut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăților tale.

Lui Iosif cel drept și minții lui celei curate, urmează, ticălosule și neiscusitule suflete, și nu te desfrâna cu pornirile cele nebunești, făcând fărădelege pururea.

De s-a și sălășluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării și a scuipării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ți voi aduce Ție întru acest chip vreodată?

Auzit-ai de coșul lui Moise, suflete, cel purtat de apele și de valurile râului, că a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticălosule suflete, de moașele ce ucideau oarecând partea bărbătească, cea nevârstnică, suge acum înțelepciunea ca marele Moise.

Nu ți-ai omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticălosule suflete; și cum te vei sălășlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăință?

În pustietăți a locuit marele Moise. Vino dar, suf1ete, de urmează vieții lui, ca să te învrednicești a vedea și arătarea lui Dumnezeu cea din rug.

Toiagul lui Moise te închipuiește, suflete, care a lovit marea și a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieștii Cruci; prin care vei putea și tu să săvârșesti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleșug; iar Ofni și Fineas, ca și tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viață străină și întinată.

Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca și Faraon cel cumplit; Ianis și Iamvri la suflet și la trup, cufundat cu gândul! Ci ajută-mi mie, Mântuitorule.

Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ție, albă ca zăpada făcând haina trupului meu.

De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoștință gândind am greșit, iar nu întru necunoștință.

Cruță, cruță, Doamne, zidirea Ta. Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce ești însuți din fire curat, căci afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.

Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni vindecând pe cei leproși și întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sânge, Mântuitorule, celei ce s-a atins de poalele Tale.

Celei ce avea curgere de sânge urmează, ticălosule suflete, năzuiește, ține-te de poalele lui Hristos, ca să te izbăvești de bătăi și să auzi de la Dânsul: credința ta te-a mântuit!

Celei gârbovite urmează, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndreptezi, să umbli drept în căile Domnului.

Deși ești fântână adâncă, Stăpâne, izvorăște-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca bând, ca și Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viață izvorăști.

Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl și eu luminile sufletului și să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neasemănată dragoste, preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit de dorire; învrednicește-mă dar și pe mine, să dobândesc slava cea de sus.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Repejunea Iordanului trecând-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea cu durere; din care și pe noi, cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un păstor preaales, înțelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă și cu frică te rog, ca să dobândesc mântuire și viață veșnică, prin rugăciunile tale.

Slavă…, a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Părinte și Fiule și Duhule, Ființă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.

Și acum…, a Născătoarei:

Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce ești nestricată și nu știi de bărbat, și a unit Lui firea omenească.

Și iarăși irmosul: Dis-de-dimineață…

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu și m-a auzit din iadul cel mai de jos; și a scos din stricăciune viața mea (de două ori).

Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, și suspinuri din adânc curat aduc Ție, strigând inima mea: Dumnezeule, păcătuit-am Ție, milostivește-Te spre mine.

Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan și ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.

Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzește-ți viața de curse, înălțându-ți mintea cu aripi, cu fapta și cu gândirea.

Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească și să curețe viața cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că ești lepros.

Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roșie întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca oarecând pe egipteni și pe conducătorii lor.

Voie slobodă fără recunoștință ai avut, suflete, ca și Israel mai înainte; ca mai mult decât dumnezeiasca mană, ai ales neînțelepțește lăcomia patimilor cea iubitoare de plăceri.

Cărnurile cele de porc și căldările și bucatele cele egiptenești, mai vârtos decât cele cerești ai voit, suflete al meu; ca și de demult nemulțumitorul popor în pustie.

Fântânile hananeieștilor gânduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din care izvorul înțelepciunii varsă izvorul teologiei.

Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viață făcătoare; din care toți băutură de viață scoatem, Mântuitorule.

Cercetează, suflete, și iscodește ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pământul făgăduinței și locuiește în el cu bună legiuire.

Ridică-te și împotrivește-te patimilor trupești, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea gândurile cele înșelătoare, ca și pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte chivotul, și te fă moștenitor pământului aceluia al făgăduinței, suflete, Dumnezeu poruncește.

Precum ai scăpat pe Petru, cel ce a strigat: scapă-mă, așa apucând înainte, Mântuitorule, scapă-mă și pe mine de fiară, întinzându-Ți mâna Ta, și mă scoate din adâncul păcatului.

Pe Tine Te știu liman liniștit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Ci apucând înainte, izbăvește-mă din adâncurile păcatului cele neumblate, și din deznădăjduire.

Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută și află chipul Tău.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.I

Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ți sufletul. Al căror har dă-mi-l și mie, robului tău.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepătimire cerească ai dobândit, prin viețuirea cea preaînaltă de pe pământ maică; pentru aceasta roagă-te, să mântuiască din patimi, cu rugăciunile tale, pe cei ce te laudă pe tine.

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscându-te păstor și arhiereu al Cretei, și rugător pentru lume pe tine, Andrei, alerg și strig ție: Scoate-mă, părinte, din adâncul păcatului.

Slavă…, a Treimii:

Treime sunt neamestecată, nedespărțită; despărțită după Fețe, și Unime sunt din Fire unită: Tatăl și Fiul și dumnezeiescul Duh.

Și acum…, a Născătoarei:

Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca și noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptățim.

Și iarăși irmosul: Strigat-am cu toată inima mea…

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și vei să te tulburi. Deșteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, și toate le plinește.

ICOS

Cămara cea de vindecare a lui Hristos văzând-o deschisă, privind și sănătatea care izvorăște din aceasta lui Adam, a pătimit și s-a rănit diavolul, și ca în primejdie s-a tânguit și a strigat către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? mă ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni și pe toate le plinește.

SINAXAR

ÎN JOIA DIN SĂPTĂMÂNA A CINCEA
A POSTULUI MARE

Sinaxarul din Minei, apoi acesta.

În aceeași zi, în Joia din săptămâna a cincea a Postului Mare, după o veche predanie, cântăm slujba marelui canon de umilință.

Acest canon, cel mai mare într-adevăr dintre toate canoanele, l-a compus și l-a scris foarte frumos și cu mult meșteșug cel între sfinți părintele nostru Andrei, arhiepiscopul Cretei, numit și Ierusalimiteanul. Acesta era de loc din Damasc. La vârsta de patrusprezece ani, după ce a fost dat la școală și a învățat toate științele care-i dădeau o educație desăvârșită, s-a dus la Ierusalim și a îmbrățișat viața monahală. Trăind cu cuvioșie și bine plăcut lui Dumnezeu, într-o viață liniștită și netulburată, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu și alte scrieri folositoare vieții, cântări și canoane, dar a fost mai cu deosebire iscusit în cuvântări de laudă în cinstea sfinților, a Maicii Domnului și a Domnului nostru Iisus Hristos. Împreună cu alte multe canoane, a alcătuit și acest Mare Canon plin de foarte mare umilință. Culegând și strângând la un loc toată istoria Vechiului și Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înălțarea lui Hristos și predica Apostolilor. Prin canonul acesta îndeamnă tot sufletul să râvnească și să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului și Noului Testament, să fugă de toate faptele rele și să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăință, prin lacrimi și mărturisire și prin alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător și de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie și cea mai învârtoșată inimă și să o deștepte spre săvârșirea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inimă zdrobită și cu potrivită luare-aminte. Andrei Criteanul a alcătuit acest canon pe timpul când și marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viața Mariei Egipteanca. În adevăr, și această viață ne pune înainte o mare pildă de umilință și dă multă gândire celor ce greșesc și păcătuiesc, numai dacă ar voi să se depărteze de rele.

Și s-a rânduit să se cânte și să se citească Marele Canon și viața Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta pentru următoarea pricină: Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârșit și pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puțin de nevoințele cele duhovnicești și să se deprteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învățător, prin cântările Marelui Canon, în care istorisește virtuțile marilor bărbați, precum și întoarcerea la credință a celor răi, pregătește pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj și să se îndrepte cu bărbăție spre nevoințele postului ce-l mai au în față. Iar Sfântul Sofronie, prin minunata povestire despre viața Mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou cumpătați, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuiește să nu mai cadă și să nu se deznădăjduiască, chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Și într-adevăr, povestirea vieții Mariei Egipteanca înfățișează cât este de mare iubirea de oameni și dragostea lui Dumnezeu față de cei ce doresc șă se întoarcăm de la păcatele lor cele de mai înainte.

Canonul lui Andrei Criteanul se numește Canonul cel Mare poate și din pricina ideilor și gândurilor înalte ce le cuprinde, căci într-adevăr alcătuitorul lui este iscusit și l-a compus într-un chip nespus de frumos, dar și pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte, care au câte treizeci de tropare și chiar mai puține, are două sute cincizeci de tropare și fiecare din tropare pricinuiește nespusă plăcere. Prin urmare cu foarte bună socoteală și potrivit a fost așezat în marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multă umilință. Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la Constantinopol acest prea frumos și mare canon, odata cu Viața Cuvioasei Maria, când a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al șaselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat în chipul cel mai strălucit împotriva monoteliților și, cu toate că era simplu monah, a fost rânduit în clerul Bisericii din Contstantinopol. Apoi a fost făcut diacon și a fost însărcinat cu purtarea de grijă a orfanilor. După puțină vreme a ajuns arhiepiscopul Cretei. Mai pe urmă, ajungând aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, a călătorit spre Domnul, tocmindu-și bine scaunul său.

Pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.

După aceasta se cântă Fericirile, cu închinăciuni, glasul al 6-lea.

Întru împărăția Ta, când vei veni, pomenește-ne pe noi, Doamne.

Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: pomenește-mă! Învrednicește-mă și pe mine, nevrednicul, de pocăința acestuia.

Stih: Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăția cerurilor.

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască, și a luat atuncea rodul făgăduinței din cea stearpă; să urmăm dreptei credințe a acestuia.

Stih: Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ți-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ți celor de alt neam viața întreagă și fericită, pentru iubirea plăcerii.

Stih: Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.

Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de desfrâu; ci fugi, suflete al meu, de asemănare, de fapta și de slăbirea lui.

Stih: Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Barac și Ieftae, căpetenii de oaste, s-au ales judecătorii lui Israel, cu care împreună și Debora cea cu minte bărbătească. Deci îmbărbătându- te, suflete, cu vitejiile acelora, întărește-te.

Stih: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.

Pe Iaila cea vitează ai cunoscut-o, suflete al meu, care a tras în țeapă pe Sisera mai înainte, și a făcut mântuire; auzi stâlpul, prin care ție Crucea se însemnează.

Stih: Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Jertfește, suflete, jertfă de laudă, adu fapta bună ca pe o fiică mai curată decât a lui Ieftae; și junghie ca pe o jertfă, Domnului tău patimile cele trupești.

Stih: Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Înțelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primește roua din cer și te pleacă, precum câinele, de bea apa care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

Stih: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția cerurilor.

Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu, pentru lipsa minții, suferind a lucra întru tine patimile, ca și acela pe feciorii cei fără de lege.

Stih: Fericiți veți fi când vă vor ocărî pe voi și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine.

Între Judecători, levitul cu socoteală și-a împărțit femeia la cele douăsprezece neamuri, suflete al meu, ca să vădească întinăciunea cea fără de lege a neamului lui Veniamin.

Stih: Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri.

Iubitoarea de înțelepciune Ana, rugându-se, numai buzele și-a mișcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; și de aceea, deși era stearpă, a născut fiu vrednic de rugăciunea ei.

Stih: Pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împarăția Ta.

Înnumăratu-s-a între judecători feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut în casa Domnului. Aceluia râvnește, suflete al meu, și judecă lucrurile tale mai înainte decât pe ale altora.

Stih: Pomenește-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăția Ta.

Ales fiind David rege, ca un rege s-a uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci și tu, suflete al meu, de poftești împărăția cea de sus, în loc de mir, unge-te cu lacrimi.

Stih: Pomenește-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăția Ta.

Miluiește zidirea Ta, Milostive; milosti-vește-Te spre făptura mâinilor Tale, și iartă tuturor păcătoșilor și mie, celui ce am călcat poruncile Tale mai mult decât toți.

Slavă…, a Treimii:

Și nașterii celei fără de început, și purcederii mă închin: Tatălui, Cel ce a născut, slăvesc pe Fiul cel născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce strălucește împreună cu Tatăl și cu Fiul.

Și acum…, a Născătoarei:

Nașterii tale celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărțind slava cea după fire a pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel ce este unul după față, se mărturisește îndoit după fire.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

Păcătuit-am, fărădelege și nedreptate săvârșit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârșit, Dumnezeul părinților (de două ori).

Păcătuit-am, greșit-am și am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit, și am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluiește, ca un îndurat, Dumnezeul părinților.

Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ție, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi și necazul meu, și ia aminte acum la judecata mea; și Tu mă miluiește, ca un îndurat, Dumnezeul părinților.

Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrab a aflat în schimb împărăția; dar păzește-te să nu greșești, alegând mai degrabă poftele tale cele dobitocești, decât împărăția lui Hristos.

David, dumnezeiescul părinte, de a și greșit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săgetându-se, și cu sulița robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri bolești, din pornirile cele de voia ta.

Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrâul cu uciderea; dar îndată îndoită pocăință a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.

David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-și mustră fapta ce a lucrat, strigând: Miluiește-mă! Că Ție unuia am greșit, Dumnezeului tuturor; Însuți mă curățește.

Purtat fiind chivotul în car, când s-au întors junicile, numai cât s-a atins Zan acela de el, a fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinstește bine cele dumnezeiești.

Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele întinate, cu care a batjocorit patul lui David, tatălui său; dar și tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi și iubitoare de plăceri.

Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită, și ca alt Ahitofel aflând pe vrăjmașul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însuși Hristos, ca tu să te mântuiești cu adevărat.

Solomon cel minunat, cel plin de harul înțelepciunii, acesta făcând vicleșug înaintea lui Dumnezeu oarecând, s-a depărtat de la El; căruia și tu ți-ai asemănat blestemata ta viață, suflete.

De plăcerile patimilor sale fiind silit, s-a întinat, vai mie! Iubitorul înțelepciunii, iubitor de femei desfrânate făcându-se și înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări rușinoase.

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună și lui Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecând; dar fugi de asemănarea lor, și strigă lui Dumnezeu: Păcătuit-am, miluiește-mă!.

Necurățirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai făcut locaș întinăciunilor trupești și vas urât al patimilor. Dar din adâncul tău suspină și spune lui Dumnezeu păcatele tale.

A ars oarecând Ilie pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat și pe proorocii cei de rușine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemănarea acestor doi și te întărește.

Încuiatu-s-a ție cerul, suflete, și foamete de la Dumnezeu te-a cuprins de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tezviteanul, ca și Ahav oarecând. Ci Sareptencei asemănân-du-te, hrănește sufletul proorocului.

Păcatele lui Manase ți-ai îngrămădit cu voința, suflete, punând ca niște lucruri de scîrbă patimile și înmulțind cele dezgustătoare; dar pocăinței lui râvnind cu căldură, câștigă-ți umilința.

Cad înaintea Ta și aduc Ție, ca niște lacrimi, cuvintele mele: Păcătuit-am, cum a greșit păcătoasa, și am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pământ. Dar fie-Ți milă, Stăpâne, de făptura Ta și iarăși mă cheamă.

Folosit-am rău chipul Tău, și am stricat porunca Ta; toată frumusețea mi s-a întunecat, și cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Dar milostivindu-Te, dă-mi bucurie, precum cânta David.

Întoarce-te, căiește-te, descoperă cele ascunse; grăiește lui Dumnezeu Cel ce știe toate. Tu singur știi, Mântuitorule, cele ascunse ale mele; ci Însuți Tu mă miluiește, precum cânta David, după mare mila Ta.

Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se deșteaptă. Pentru aceasta ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viață. Dar care Isaia va să stea pentru tine, suflete? Fără numai Dumnezeul tuturor.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strigând către Preacurata Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai gonit turbarea poftelor celor cu silă supărătoare, și ai rușinat pe vrăjmașul cel ce te-a făcut să cazi în cursă. Ci dă-mi acum ajutor în necazuri și mie, robului tău.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Căruia ai mers, Acesta a aflat pocăința și ți-a dăruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească pe noi de patimi și de primejdii.

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe piatra credinței întărește-mă, cu rugăciunile tale, părinte, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeiască, și mă rog dăruiește-mi mie acum pocăință, Andreie; și mă izbăvește de cursa vrăjmașilor care mă caută pe mine.

Slavă…, a Treimii:

Treime neamestecată, nedespărțită, de o ființă și fire una; lumini și lumină, și trei sfinte, și Unul sfânt, este lăudată Treimea, Dumnezeu. Laudă și preaslăvește, suflete, viață și vieți, pe Dumnezeul tuturor.

Și acum…, a Născătoarei:

Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ție, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărțită, pe Unul Fiu și Dumnezeu; și tu însăți ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cerești.

Și iarăși irmosul: Greșit-am, fărădelege am făcut…

Tricântarea (fără metanii)

Cântarea a 8-a, glasul 8:

Irmosul:

Pe Împăratul slavei, Cel fără început, de Care se înfricoșează puterile cerești, și se cutremură cetele îngerilor, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Ca niște cărbuni ai focului celui fără materie, ardeți patimile mele cele împădurite, aprinzând întru mine acum dorul dragostei celei dumnezeiești, Apostolilor.

Să cinstim trâmbițele cele cu glasuri bune ale Cuvântului, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăjmașului, și s-au întărit zidurile cunoștinței de Dumnezeu.

Sfărâmați chipurile patimilor sufletului meu, cei ce ați sfărâmat capiștile și idolii vrăjmașului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteți biserici sfințite.

A Născătoarei:

Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; alăptat-ai, curată, pe Cel ce hrănește făptura, pe Hristos dătătorul de viață.

Altă Tricântare

Irmos același:

Cu meșteșugirea cea înaltă a Duhului, ați zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; în aceasta binecuvântați pe Hristos în veci.

Trâmbițând cu trâmbița dogmelor, au surpat Apostolii toată înșelăciunea idolească, preaînălțând pe Hristos întru toți vecii.

Apostoli ce sunteți bună adunare, păzitori ai lumii, cetățeni cerești, izbăviți-ne din primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.

A Treimii:

Dumnezeiască stăpânie cea întreit însorită și prealuminată, fire de o slavă și de un tron, Părinte atoatefăcătorule, Fiule și Duhule cel dumnezeiesc, pe Tine Te laud în veci.

A Născătoarei:

Ca pe un tron cinstit și preaînălțat să lăudăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singură este după naștere maică și fecioară.

Altă Tricântare

Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slăvesc oștile cerești și de El se cutremură heruvimii și serafimii, toată suflarea și zidirea, lăudați- L, binecuvântați-L și-L preaînălțați întru toți vecii (de două ori).

Miluiește-mă pe mine cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc; miluiește-mă pe mine cel ce strig: Greșit-am Ție, mântuiește-mă; nelegiuit-am, miluiește-mă.

Ilie cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtuților, s-a înălțat ca spre ceruri oarecând, mai presus de cele pământești; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecând a stat de o parte și de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrânării.

Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtășit, pentru neînfrânare.

Somaniteanca oarecând a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.

Minții celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrânețe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutățile tale.

Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase cugeți, și cele fără de lege faci; lasă cele ce ai și aleargă la pocăință.

De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac și cu cenușă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toți cei ce au greșit mai înainte de lege și după lege.

De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionului și lacrimi a vărsat. Urmează vieții lui celei plângătoare și te vei mântui.

Iona a fugit în Tars, cunoscând dinainte întoarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă proorocia lui.

De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înțeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credință văpaia cuptorului cea arzătoare.

Pe toți cei din Legea Veche, i-am adus ție, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepților și fugi de păcatele celor vicleni.

Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluiește-mă și mă izbăvește de foc și de groaza ce am a petrece la judecată, după dreptate; iartă-mă mai înainte de sfârșit, prin fapte bune și prin pocăință.

Ca tâlharul strig Ție: pomenește-mă; ca Petru plâng cu amar; iartă-mă, Mântuitorule! strig ca vameșul, lăcrimez ca păcătoasa. Primește-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencii.

Tămăduiește putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare și untdelemn și vin, lucrurile cele de pocăință, și umilință cu lacrimi.

Cananeencii și eu urmând, strig: Miluiește-mă, Fiul lui David! Mă ating de poală, ca ceea ce-i curgea sânge; plâng ca Marta și ca Maria pentru Lazăr.

Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca niște mir, strig ca păcătoasa care cerea milă; rugăciune aduc și cer să iau iertare.

De n-a și păcătuit nimeni ca mine, totuși primește-mă, Milostive Mântuitorule, și pe mine, care cu frică mă pocăiesc și cu dragoste strig: păcătuit-am Ție Unuia, nelegiuit-am, miluiește-mă.

Milostivește-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta, și mă caută ca un păstor pe mine, oaia cea pierdută, și rătăcit fiind, răpește-mă de la lup, și mă fă oaie în pășunea oilor Tale.

Când vei ședea Judecător ca un milostiv, și vei arăta slava Ta cea înfricoșătoare, Hristoase, o! ce frică va fi atuncea. Cuptorul arzând și toți temându-se de înfricoșătoarea judecată a Ta.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde primind tu harul Duhului, luminează, Marie, pe cei ce te laudă cu credință.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minune nouă cu adevărat văzând în tine, maică, dumnezeiescul Zosima s-a spăimântat; că înger în trup vedea și cu totul de minune s-a umplut, lăudând pe Hristos în veci.

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, Andrei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog: Roagă-te, ca să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii prin rugăciunile tale, ca cel ce ești învățător al pocăinței și mărirea cuvioșilor.

A Treimii:

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Părinte, Cel ce ești fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu și făcător, Treime în Unime, miluiește-mă.

Și acum…, a Născătoarei:

Ca din porfiră s-a țesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce ești porfiră înțelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.

Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Și iarăși irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc…

TRICÂNTAREA

Cântarea a 9-a, glasul 8:

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiți prin tine, cu cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.

Apostoli, cei ce v-ați arătat izvoare de ape mântuitoare, răcoriți sufletul meu cel topit de setea păcatului.

Pe mine cel ce înot în noianul pierzării și sunt cufundat, mântuiește-mă, Doamne, cu dreapta Ta, ca și pe Petru.

Ca cei ce sunteți sarea învățături lor celor dulci, uscați putrejunea gândului meu, și alungați întunericul necunoștinței.

A Născătoarei:

Ca una ce ai născut bucuria, dă-mi plângere prin care să pot afla mângâiere, dumnezeiască stăpână, în ziua ce va să fie.

Altă Tricântare:

Pe tine, ceea ce ești mijlocitoare între cer și între pământ, toate neamurile te fericim; că trupește a locuit în tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară.

Cu cântări te slăvim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-ați arătat lumii luminători, alungând înșelăciunea.

Cu mreaja voastră cea evanghelicească vânând pești cuvântători, Îi aduceți pururea merinde lui Hristos, fericiților Apostoli.

Aduceți-vă aminte de noi, Apostoli, în rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne izbăvim de toată încercarea, rugămu-vă noi, care vă lăudăm cu dragoste.

A Treimii:

Pe Tine, Unimea cea în trei Fețe, Tată și Fiule și cu Duhul, pe un Dumnezeu de o ființă laud; pe Treimea cea de o putere și fără început.

A Născătoarei:

Pe tine, Născătoare de prunc și Fecioară, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.

Altă Tricântare:

Irmosul:

Nașterea zămislirii celei fără de sămânță este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credință te mărim.

Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul bolește; cuvântul a slăbit, viața s-a omorât, sfârșitul este lângă uși. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?

Adusu-ți-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, și toată Scriptura cea așezată de acela; care îți povestește ție de cei drepți și de cei nedrepți; din care celor de al doilea, adică celor nedrepți ai urmat, o, suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.

Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează și toată Scriptura în tine nu este băgată în seamă; profeții au slăbit și tot cuvântul Celui Drept. Și rănile tale, o, suflete al meu, s-au înmulțit, nefiind doctor care să te însănătoșeze.

Pildele Scripturii celei noi îți aduc ție, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilință; râvnește dar drepților, iar de păcătoși te leapădă, și înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăția și cu smerenia.

Hristos S-a făcut prunc, împreunându-Se cu mine prin trup, și toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afară de păcat, arătându-ți ție, o, suflete, pilda și chipul smereniei Sale.

Hristos S-a făcut om, chemând la pocăință pe tâlhari și pe desfrânate. Suflete, pocăiește-te, că s-a deschis ușa împărăției acum, și o apucă mai înainte fariseii și vameșii și desfrânații, pocăindu-se.

Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulțimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit și pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici faptelor, nici vieții; dar vai ție, când vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmașul, alungă-l cu rugăciuni și cu postire, departe de la picioarele tale.

Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arătându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să vadă toate împărățiile lumii într-o clipită. Teme-te, o, suflete, de înșelăciune; trezește-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeșnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăință: Irod a săvârșit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci degrab îmbrățișează pocăința.

În pustie a locuit Înaintemergătorul harului, și Iudeea toată și Samaria auzind, au alergat și și-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstită este și patul neîntinat, că Hristos amândouă le-a binecuvântat mai înainte, ospătându-Se trupește, și în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând, arătând întâia minune, ca tu să te prefaci, o, suflete.

Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce și-a ridicat patul, și pe tânărul cel mort l-a înviat, pe fiul văduvei și pe al sutașului și, samarinencei arătându-Se, a închipuit mai înainte ție, suflete, închinarea în Duh.

Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproși i-a curățit, pe orbi i-a luminat și pe cei șchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muți și pe cea gârbovită până la pământ, i-a tămăduit cu cuvântul, ca tu să te mântuiești, ticăloase suflete.

Bolile tămăduind, săracilor a bine vestit Hristos-Cuvântul. Pe șchiopi i-a vindecat, împreună cu vameșii a mâncat și cu păcătoșii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mâinii.

Vameșul s-a mântuit și păcătoasa s-a înțelepțit; iar fariseul, lăudându-se, s-a osândit. Că vameșul striga: milostivește-Te; și păcătoasa: miluiește-mă. Iar fariseul se îngâmfa strigând: Dumnezeule, mulțumescu-Ți, și celelalte graiuri ale nebuniei lui.

Zaheu vameș a fost, dar s-a mântuit; și fariseul Simon s-a înșelat, și păcătoasa și-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia sîrguiește de urmează, suflete.

N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, și cu părul le-a șters. Căci i-a rupt zapisul păcatelor ei cele de demult.

Cetățile cărora le-a dat Hristos bunavestire, știi, suflete al meu, cum au fost blestemate; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea; pe care asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.

Să nu te arăți, o, suflete al meu, mai rău pentru deznădăjduire, auzind credința cananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă din adâncul inimii, ca și aceea lui Hristos: Fiul lui David, mântuiește-mă și pe mine.

Milostivește-Te, mântuiește-mă, Fiul lui David, miluiește-mă, Cel ce ai tămăduit cu cuvântul Tău pe cei îndrăciți, și glasul cel milostiv, ca și tâlharului, grăiește-mi: Amin zic ție, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.

Un tâlhar Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu Te-a cunoscut. Că amândoi împreună pe cruce erau spânzurați. Dar, o, mult-Îndurate! Ca și tâlharului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi și mie ușa slăvitei Tale împărății.

Făptura s-a mâhnit văzându-Te răstignit; munții și pietrele de frică s-au despicat, pământul s-a cutremurat și iadul s-a golit; și s-a întunecat lumina zilei, văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

Roade vrednice de pocăință nu cere de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruiește-mi inimă pururea umilită, și sărăcie duhovnicească; ca să-Ți aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mântuitorule.

Judecătorul meu și cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăși cu îngerii să judeci lumea toată; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostivești și să mă miluiești, Iisuse, pe mine care am greșit mai mult decât toată firea omenească.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate cetele îngerești și adunările omenești le-ai uimit cu viața ta cea minunată; ca cei fără de trup viețuind și firea covârșind; pentru care ca și cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, și Iordanul ai trecut.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne izbăvească de răutăți și de necazurile care ne împresoară. Ca izbăvindu-ne din încercări, să mărim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei cinstite și Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul și stricăciunea, și de greșeale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credință.

Slavă…, a Treimii:

Treime de o ființă, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul slăvind și Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; viață și vieți, împărăției celei fără de sfârșit.

Și acum…, a Născătoarei:

Cetatea ta păzește-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credință împărățind, în tine se și întărește, și prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmași și îndreptează pe supușii ei.

Și iarăși irmosul: Nașterea zămislirii celei…

Luminânda glasului, de trei ori.

LA STIHOAVNĂ

Stihira zilei, de două ori, pe glasul al 8-lea:

Călcând în căile cele tâlhărești, suflete al meu, greu te-ai rănit de păcatele tale, dându-te vrăjmașilor celor nebuni; ci având vreme acum cu umilință strigă: Nădejdea celor fără de nădejde, viața celor deznădăjduiți, Mântuitorule, ridică-mă și mă mântuiește.

A mucenicilor:

Cu platoșa credinței îmbrăcându-vă bine și cu chipul Crucii întrarmându-vă, ostași puternici v-ați arătat; tiranilor bărbătește ați stat împotrivă, și înșelăciunea diavolului ați surpat; biruitori făcându-vă, cununilor v-ați învrednicit. Rugați-vă totdeauna pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, Și acum…, a Născătoarei:

Primește graiurile robilor tăi, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, și te roagă neîncetat, să se dăruiască nouă dezlegare de păcate și pace.

Și se citește și Ceasul întâi, fără catismă.

După Sfinte Dumnezeule…, se zice la toate Ceasurile Condacul: Suflete al meu, suflete al meu…

RUGACIUNE UMILITA a Fericitului Filotei Zervakos in vreme de primejdie a NAVALIRII ALTOR NEAMURI ASUPRA NOASTRA si a INCEPUTULUI RAZBOIULUI

 


filotheos-zervakos-in-1

FERICITUL FILOTEI ZERVAKOS (mai 1884 – 8 mai 1980):

Pentru navalirea altor neamuri si inceputul razboiului

Dumnezeul parintilor nostri, Doamne ai mila, Tu Cel Care ai facut cerul si pamantul si toate cele ce sunt pe el, Tu, Cel Care pentru noi, oamenii, si pen­tru a noastra mantuire Te-ai coborat din ceruri si Te-ai facut Om asemenea noua intru toate in afara de pa­cat, Tu, Cel Care sus pe lemnul crucii Ti-ai intins preacuratele Tale maini si Ti-ai varsat preacinstitul Tau sange, ca sa ne rascumperi din blestemul legii si sa ne daruiesti Imparatia Ta cea vesnica, Tu, Cel Care ne-ai invrednicit sa Te numim Tata si sa cerem Imparatia si dreptatea Ta, sa se faca voia Ta cea sfanta, precum in cer asa si pe pamant, Tu cel Care ne-ai dat sfanta porunca a dragostei zicand: „Aceasta va poruncesc voua: sa va iubiti unii pe altii, si intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea iubire unii pentru ceilalti”, Tu, Cel Care ne-ai dat pacea Ta zicand: „Pacea Mea va dau voua“, fii-ne milostiv si miluieste-ne pe noi cu pute­rea Ta cea mare.

Marturisim inaintea maretiei Tale ca am nesocotit dumnezeiestile Tale porunci. Am pacatuit, suntem pacatosi, suntem calcatori de lege, nimic bun n-am facut si nici nu am facut precum ni s-a poruncit noua, si nimic bun nu avem in noi. Pen­tru aceasta, dupa dreptate suntem pedepsiti si biciuiti si amenintati si nu exista nici o nadejde de mantuire daca nu iti vei intoarce spre noi milostivirile Tale.

Cunoscand netarmurita Ta mila si milostivirea Ta cea multa catre noi, ne apropiem ingenuncheati si cu inima smerita si infranta Te rugam.

Doamne, nu cu mania Ta sa ne mustri, nici cu urgia ta sa ne pedepsesti pe noi. Deschide, Doamne, milostivirile iubirii tale de oameni si primeste aceas­ta rugaciune adusa Tie din buzele noastre cele necu­rate si daca rugaciunea noastra, a nevrednicilor si a pacatosilor, nu este auzita, atunci sa fie auzite rugaciunile alesilor si sfintilor Tai, cei care de la o mar­gine la alta a pamantului Te roaga, Iti striga si te roaga, cei care pentru Tine s-au nevoit si si-au varsat sangele lor.

Pe Tine Te roaga …. [aici Fericitul Filotei a pomenit mai multi sfinti ocrotitori ai Greciei, in locul carora noi vom pomeni nume ale sfintilor români, ale drept-credinciosilor voievozi si ale sfintilor cu moaste intregi care ocrotesc regiunile si marile orase ale tarii noastre, dar si, de ce nu, dat fiind contextul tulburarilor si amenintarilor de acum, si ale unor sfinti rusi si ucraineni apropiati zilelor noastre, n.n.]. Cu acestia toti, impreuna cu toti sfintii din vechime si din vremurile noastre si impre­una cu preacurata, preacinstita Ta Maica, Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, Te rugam fii milostiv fata de poporul Tau.

Aceste rugaciuni si cereri primindu-le, Doamne, mantuieste si pazeste intregul nostru popor [si manastirea aceasta – pentru calugari, n.n.] si Biserica […] si toate orasele si satele de amenintarea altor neamuri si din orice alta manie, primejdie, nevoie si necaz. Scoala, Doamne, intr-ajutorul nostru si ne izbaveste pe noi pentru slava numelui Tau.

Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul, de la fata iubitoarei de Hristos [tarii] noastre toti uratorii dreptatii, iubitorii siluirii si ai nedreptatii. Cum piere fumul, cum se topeste ceara la fata focului asa sa piara si acestia. Intareste, Doamne, iubitoarea de Hristos oas­te, cu dreapta Ta cea puternica, ca avandu-Te pe Tine impreuna-luptator si impreuna-ajutator sa biruiasca pe acesti vicleni si stricati vrajmasi ai nostri, care in zadar au cautat spre turma Ta. Grabeste-Te, Doam­ne, inainte de a cadea noi in robia acestor vrajmasi hulitori. Hristoase, Dumnezeul nostru, arata crucea Ta biruitoare in razboaie si fa cunoscuta puterea cre­dintei noastre ortodoxe.

Impaca lumea Ta intreaga, imprastie intre neamuri pe cei ce doresc razboiul, intoarce-i pe toti la dumnezeiasca cunoastere, ca, devenind cu totii o singura turma, sa Te aiba pe Tine Pastor, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Mantuitor si Izbavitor al nostru. Amin.

(din: Fericitul Filotei Zervakos, Sfaturi, minuni, rugaciuni, Edturile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005)



Canon de rugăciune la Cuviosul Părinte Filotei din Paros (Zervakos), ucenicul Sfântului Nectarie (8 mai)

 


Alcătuit în Sfântul Munte al Athonului în anul 1993 de către ieromonahul Atanasie Simonopetritul, imnograful Sfintei şi Marii Biserici a lui Hristos

Tropar

Glasul I, Locuitor pustiului…

Iubind pe Hristos, părăsit-ai Laconia şi prin povăţuirile părinteşti ale dumnezeiescului Nectarie în Paros te-ai sălăşluit, înţelepte; arătatu-te-ai luminător al monahilor, iar cetele celor ce în lume petrec plăcut lui Dumnezeu le-ai adus la mântuire. Slavă lui Dumnezeu celui ce te-a slăvit pe tine, slavă Celui ce te-a dăruit cu har pe tine, slavă, Filotee cinstite, Celui ce nouă ni te-a dăruit.

Condac

Glasul al VIII-lea, Apărătoare Doamnă…

Pe tine ca pe un prieten adevărat al tuturor sfinţilor şi de aceiaşi dumnezeiască râvnă cu proorocul Ilie, iar al Maicii lui Dumnezeu fiu iubit, care ai vieţuit cu iubire de Dumnezeu în Paros şi ai urmat petrecerii cuvioşilor, întru cunoştinţă îţi strigăm: bucură-te părinte Filotee!

Megalinaria

Bucură-te slujitorule cinstite al Născătoarei de Dumnezeu, iubitorule de Hristos, iubite al tuturor sfinţilor dumnezeiescule următor al lui Ilie Tesviteanul, de trei ori fericite Filotee, în grădina Parosului.

Reclame
Raportează această reclamăConfidențialitate

După binecuvântarea preotului spunem rugăciunile începătoare:

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi toate le-mplineşti, vistieria bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte de toată spurcăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-de-moarte, miluieşte-ne pre noi. (de 3 ori)

Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Numele Tău.

Doamne, miluieşte ! (de trei  ori)

Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie Împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi in ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Preotul: Că a Ta este Împărăţia… Apoi: Amin. şi

Doamne, miluieşte ! (de douăsprezece ori)

Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Şi psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru Adevărul tău, auzi-mă întru Dreptatea ta: şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndreptăţi înaintea ta tot cel viu. Că a gonit vrăjmaşul sufletul meu, smerit-a la pământ viaţa mea, aşezatu-m-a întru întunerec ca pe morţii veacului; şi s-a mâhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele din început, cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit. Tins-am către tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ fără de apă Ţie. Degrab auzi-mă, Doamne, slăbit-a duhul meu: nu întoarce faţa Ta de la mine, şi mă voi asemăna celor ce se pogoară în groapă. Auzită fă mie dimineaţa mila Ta, că spre Tine am nădăjduit. Arată mie, Doamne, calea în care voi merge, că la tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne, la Tine am scăpat. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, mă vei via, întru dreptatea Ta vei scoate din necaz sufletul meu; şi întru mila Ta vei sfârşi pe vrăjmaşii mei, şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Şi imediat „Dumnezeu este Domnul…” (de patru ori)

Tropar, glasul al VIII-lea, Cel ce Te-ai înălţat…

Iubind ceata Tuturor Sfinţilor şi împărtăşindu-te de virtuţile acestora, Părinte, te desfătezi, Cuvioase, de slava dulcelui Iisus, pe Care L-ai slăvit cu viaţa, nevoindu-te în Paros; pentru aceasta pe cei ce scapă şi cer cinstitele tale rugăciuni nu-i întoarce fără dar, de trei ori fericite Filotee. (de două ori)

Slavă… Şi acum…

Niciodată nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că, de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi psalmul 50:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.Că iată întru fărădelegi m-am zămislit si în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul tău viţei.

Şi îndată se cântă Canonul, al căruia acrostih în limba greacă este: „Ca unui prieten a lui Dumnezeu mă rog ţie; degrab ia aminte. (Atanasie)”.

Publicitate
Setări pentru confidențialitate

Cântarea I, glasul al VIII-lea, Pe Faraon cel ce se purta în căruţă…

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stând aproape de Dumnezeu, Fericite, şi desfătându-te de lumină împreună cu Toţi Sfinţii prieteni şi ocrotitori ai tăi, adu-ţi aminte, Filotee, de cei ce îţi cer mijlocirea şi sădeşte-le în suflete dragostea ta pentru Domnul.

Stih:Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Are şi Parosul pe al ei iubitor de Dumnezeu, bărbat al Duhului plin de dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, rugător neruşinat, mijlocitor în primejdii şi adăpost sigur în împrejurările vieţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce din copilărie, Sfinţite Filotee, sufletul tău l-a ars la vreme cu râvna pentru Dumnezeu, te-a mistuit în întregime; de aceea, fiind rănit cu dumnezeiasca dragoste în urma Lui ai păşit cu adevărat; pentru aceasta cu multă râvnă te cinstim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei:

Sub acoperământul tău, Curată, l-ai luat pe dumnezeiescul Filotei şi întreaga sa viaţă ai îmbogăţit-o, ceea ce eşti rugătoare prea dulce şi Izvor Dătător de Viaţă dăruind apele iubirii tale de Maică.

Cântarea a III-a, Doamne cel ce ai făcut…

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o pasăre dulce glăsuitoare ai adus, Părinte, în fiecare zi înălţări lui Dumnezeu cu  dumnezeiescul tău gâtlej, pentru aceasta învredniceşte pe fiii tăi să-L laude pe Domnul în cântări pururea împreună cu cetele sfinţilor.

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu gândul tău cel prea înţelept, Cuvioase, ai ales viaţa cea feciorelnică avându-l îndemnător spre aceasta pe Cinstitul Nectarie, minunea cea dumnezeiască a ierarhilor, cu care adu-ţi aminte de noi toţi cei ce ne rugăm ţie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Te-ai închinat cu iubire de Dumnezeu, Cuvioase, tuturor Locurilor celor Sfinte, întru care Hristos a păşit, arătându-te alabastru al dragostei tale, din care, Fericite, ne dăruieşti şi nouă celor ce cerem de la tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei:

Căutând la Sfântul tău Acoperământ, Maica lui Dumnezeu, prin el ai scăpat de toată nevoia pe robul tău, Cinstitul Filotei, ca să împlinească cu iubire de Dumnezeu toate dumnezeieştile porunci ale Domnului.

Izbăveşte, Cuvioase Părinte, cu rugăciunile tale părinteşti, de toată năvălirea vrăşmaşului pe rugătorii tăi şi sădeşte în sufletele lor râvna pentru Dumnezeu în toată viaţa.

Caută cu milostivire întru tot lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Ectenia, după care

Sedelna, glasul al II-lea, Ceea ce eşti rugătoare caldă…

Ocrotitor cald şi rugător bineprimit te-am câştigat pe tine, Fericite Filotei, ducând către Hristos, Cuvioase, toate cererile noastre şi dăruindu-ne în loc în chip luminat rugăciunile tale cele iubitoare de fii.

Cântarea a IV-a, Auzit-am, Doamne…

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbăveşte-mă, Filotee, de orice rea ispită a vieţii, arătându-mă locaş al Sfântului Duh cu rugăciunile tale.

Stih:Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Închinatu-te-ai cu credinţă, Cuvioase, munţilor celor sfinţi, de aceea rogu-mă, învredniceşte-mă a mă sălăşlui în cerescul Munte Sion.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lucrând, Preacuvioase, cu inima ta rugăciunea minţii, dăruieşte-o pe aceasta fiilor tăi ca pe o cugetare pururea veselitoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei:

Dăruieşte putere Stăpână celui ce din cauza  păcatului boleşte şi întăreşte-mi cugetul ca să te  laud cu iubire de Dumnezeu.

Cântarea a V-a, Luminează-ne pe noi…

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Publicitate
Setări pentru confidențialitate

Toată puterea sufletului ai îndreptat-o spre Hristos prin păzirea dumnezeieştilor porunci, pe care să ne învredniceşti şi pe noi a le păzi, Filotee.

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având în minte înălţimea pogorârii lui Hristos te-ai umplut de iubire de oameni, de aceea nu înceta să o reverşi, Filotee.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Roua cerului, prea strălucita rugăciune ai dăruit-o fiilor tăi duhovniceşti, de aceea şi acum, nu ne trece pe noi cu vederea, Cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei:

Arătat-a-i, Curată, iubitorului de curăţie Filotei, ocrotirea ta de Maică, pe care arată-ne-o şi nouă, celor ce Îl iubim pe Fiul tău.

Cântarea a VI-a, Rugăciunea mea…

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urcat-ai sufletul tău la cer, Cuvioase, şi aşezându-Se întru acesta Stăpânul în întregime, ţi-ai desăvârşit dragostea către El şi către aproapele ca un prea bun, pentru aceasta strigăm: arată-ne şi pe noi lucrători ai acestuia, Filotee.

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndepărtatu-ţi-ai gândul şi cugetul tău de înşelăciunea lumii cea stricăcioasă, şi desfătându-te cu mintea de voia Domnului ca de o miere prea dulce, te-ai îmbogăţit duhovniceşte; de aceea îmbogăţeşte-i şi pe fiii tăi, iubitorule de fii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-a Hristos pe tine, Cuvioase, întărire şi luminător al Bisericii, povăţuind către Acesta multe suflete cu sfintele tale învăţături şi cuvinte; pentru acesta uneşte-ne strâns şi pe noi cu Iisus prin rugăciunile tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei:

Vindecă, Născătoare de Dumnezeu Stăpână, rănile şi durerile sufletelor noastre ca ceea ce ai născut pe Doctorul cel Mare, Căruia dumnezeiescul Filotei s-a arătat slujitor vindecând rănile credincioşilor prin adevărata pocăinţă.

Izbăveşte, Cuvioase Părinte, cu rugăciunile tale părinteşti, de toată năvălirea vrăşmaşului pe rugătorii tăi, şi sădeşte în sufletele lor râvna pentru Dumnezeu în toată viaţa.

Curată, ceea ce ai născut prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit,  în zilele cele de apoi, înduplecă-L pe Acesta, ca ceea ce ai îndrăzneală de Maică.

Ectenia, după care

Condacul, Glasul al II-lea, Ceea ce eşti folositoare creştinilor…

Iubind cu fapta pe Dumnezeu, Fericite, ţi-ai împlinit chemarea cea de Dumnezeu iubitoare, de aceea, bogăţia darurilor o împarţi credincioşilor celor ce aleargă din suflet la părinteasca ta iubire de oameni şi îţi strigă, Filotee: ia aminte la noi cei ce cerem, Părinte, şi dă-ne dezlegare de cele de întristare care ne-au cuprins, ca să slăvim pe Domnul.

Prochimen: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine şi a auzit glasul rugăciunii mele.

EVANGHELIA de la Matei (11: 27-30)

Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

Slavă…

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.

Stihira idiomeră

Glasul al VI-lea, Toată nădejdea…

Toată dorirea ta ai îndreptat-o către Dumnezeu asemănându-te Acestuia, Preacuvioase, cu sufletul şi cu trupul; te-ai arătat credincios iconom al harului, chip desăvârşit al monahilor, trâmbiţă cu dumnezeiesc sunet care propovăduieşte credincioşilor pocăinţa, prieten al Tuturor Sfinţilor şi slujitor al Născătoarei de Dumnezeu; de aceea pe cei ce cer cinstita ta rugăciune, Filotee, să nu îi arăţi deşerţi de harul tău, ca un părinte prea iubitor.

Publicitate
Setări pentru confidențialitate

Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău…

Cântarea a VII-a, Tinerii cei ce au mers…

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubind sufletele fiilor tăi duhovniceşti, Preacuvioase, întreg te-ai nevoit să le faci asemenea pe acestea lui Hristos; pentru aceasta, Părinte Filotee, nu înceta să înalţi din cer rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râvnind, Părinte Filotee, liniştea marelui Arsenie, te-ai nevoit adesea în aceasta şi ca un iubitor de pustie te-ai desfătat de mierea rugăciunii; învaţă-ne tainic acum şi pe noi chipul rugăciunii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Umplut-ai de har cu rugăciunile tale, Cuvioase, inimile celor ce căutau pe Dumnezeu, izbăvindu-le de foametea cea asupritoare şi stricătoare de suflet, după cum oarecând ai mântuit pe cei flămânzi cu dragostea ta cea iubitoare de oameni, Filotee.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei:

Arată mintea mea, Fiică Fecioară, umblând în înălţimea cărărilor Domnului, ca şi pe cea a Cuviosului tău, ca să călătoresc rodnic şi să dobândesc Cetatea cea de sus, întru care cetele sfinţilor se veselesc dumnezeieşte.

Cântarea a VIII-a, Pe Împăratul ceresc…

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aducând rugăciunile Tuturor Sfinţilor, înalţă, Părinte Filotee, dumnezeiasca ta rugăciune pentru robii tăi care te cheamă.

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te ritor, preaiubitorule de suflete Părinte, ai umplut Elada cu dumnezeieştile tale cuvinte; de aceea umple-mi sufletul cu izvoare de ape.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Săvârşit-ai călătoria cea la cer ducătoare şi te-ai odihnit în Paros, Filotee, pe care păzeşte-o totdeauna de toată sminteala vrăşmaşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei:

Acoperă, Maică, cu acoperământul tău cel plin de iubire pe cei ce laudă în cântări slava ta cea dumnezeiască, ca şi pe slujitorul tău, Filotei cel Nou.

Cântarea a IX-a, Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu…

Stih: Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Inimile fiilor tăi, Părinte, se umplu de bucurie sărutând sfântul tău mormânt şi închinându-se raclei dumnezeieştilor tale moaşte.

Stih:Sfinte Preacuvioase Părinte Filotee, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În necaz şi primejdii, Părinte Filoteie, aflăm mare adăpost în preasfintele tale rugăciuni şi ale Părintelui tău Nectarie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întăreşte dumnezeiescule, Părinte, inimile fiilor tăi în dogmele Sfintei Ortodoxii şi ne învredniceşte pe toţi a afla milă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei:

Arătându-mă nevrednic de chemarea cea dumnezeiască, izbăveşte-mă, Preasfântă Fecioară, şi învredniceşte-mă de acum înainte să vieţuiesc cu iubire de Dumnezeu.

Cade-se să te fericim cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Şi Mărimurile:

Pe Îndreptătorul Longobardei şi Părintele Thapsanenilor, pe farul cel strălucitor al Parosului, pe podoaba cea mare a întregii Ortodoxii, pe Filotei cel Nou cu cântări să-l cinstim.

Petrecând în lume cu Toţi Sfinţii, Părinte, acum te bucuri în ceruri şi lauzi pururea cu dragoste în cântări împreună cu aceştia pe Hristos cel iubit, de trei ori fericite Filotee.

Împreună cu Sfântul Nectarie şi cu făcătorul de minuni Arsenie din Paros înălţaţi mâinile către Stăpânul, Filotee, şi dăruiţi-ne nouă harul cel ceresc.

Reclame
Raportează această reclamăConfidențialitate

Înconjurând mormântul tău cel sfânt şi sărutând cu evlavie racla moaştelor tale, cerem cu credinţă izbăvire de greşeli şi dezlegare de boli, de trei ori fericite Filotee.

Având din belşug harul minunilor, Părinte, îl dai pe acesta cu iubire de oameni celor ce cer din suflet dezlegare de feluritele boli şi îi aduci Domnului cu sfintele tale rugăciuni.

Toate oştile îngereşti, Înaintemergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciuni ca să ne mântuim noi toţi.

La apolis

Stihira podobnică:

Glasul al II-lea, Când de pe lemn…

Iubind cu dor pe Dumnezeu, ai şi multă îndrăzneală, Părinte Filotei, de aceea căzând la tine, binecuvintează-ne degrabă şi izgoneşte feluritele dureri ale patimilor, dăruindu-ne în loc de întristare bucurie,  Cuvioase, ca să cinstim pururea sfântă pomenirea ta şi să sărutăm cu credinţă moaştele tale.

Stăpână, primeşte rugăciunile nevrednicilor robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub sfânt acoperământul tău.

Stihuri:

Pe cei ce cer iubitoarea-ţi de Hristos rugăciune

Nu-i trece cu vederea, preafericite Filotee.

Amin.

duminică, 8 decembrie 2024

Sufletul tău știe calea


 “Sufletul tău știe calea…


Dacă profesorul tău interior îți spune că ai nevoie de timp pentru tine, ascultă-l


Dacă corpul tău, nu mai simte la fel când ieși la o petrecere și când bei alcool, nu te învinovăți, ascultă-l


Daca sufletul iti spune, ca nu vibrezi in armonie cu unii oameni, linisteste-te, face parte din evolutia ta


Dacă spiritul tău, îți cere să te conectezi mai mult și să începi să lucrezi la echilibrul tău, fii atenta,  ascultă-l


Dacă corpul tău, îți cere să mănânci mai bine, să te plimbi și să dormi mai multe ore, ascultă-l


Dacă viața ta îți spune că locul de munca, nu mai este pentru tine, este timpul să iei o nouă cale


Dacă inima îți spune că nu mai esti în armonie  cu acel partener, ascultă-l, el stie calea...


Dacă viața îți spune să schimbi obiceiurile, gândurile și rutinele, ascult-o


Dacă inima îți cere să călătorești, mergi, măcar fă o încercare și nu cauta scuze....


El știe de ce remediu ai nevoie....


Învață să te asculți, conectează-te cu profesorul tău interior și fii deschisa, la toate semnalele care vin la tine


Sufletul tău știe care este calea !!!”❤️

Fiecare vibrație este echivalentă cu o emoție


 “Fizica cuantică ne arată că totul este vibrație, energie. Suntem ființe care vibrează pe anumite frecvențe. 

Fiecare vibrație este echivalentă cu o emoție( trăire, sentiment), iar în lumea vibrațională există doar două feluri de vibrații, pozitive sau negative. Orice sentiment te determină să emiți o vibrație care poate fi pozitivă sau negativă.


- Gândul !

Fiecare gând trimite o frecvență către Univers și acea frecvență revine la origine întotdeauna. În cazul în care ai gânduri negative, de descurajare, tristețe, furie, frică, etc... totul se va întoarce la tine. 

Acesta este motivul pentru care este atât de important să ai grijă de calitatea gândurilor tale și să înveți să cultivi gândurile pozitive.


- Companiile !

Oamenii din jurul tău influențează direct frecvența ta vibrațională !

Dacă te înconjori de oameni fericiți, pozitivi și determinați, vei prelua starea lor și vei intra și tu în această vibrație.

Dacă te înconjori de oameni plângăcioși, calomnioși, păguboși, pesimiști, vei atrage în viața ta vibrații negative. Astfel de oameni îți vor reduce frecvența și prin urmare, te vor împiedica să exploatezi legea atracției în favoarea ta.


- Muzica !

Muzică creează vibrații foarte puternice.

Dacă ascultați doar muzică care ține de moarte, trădare, tristețe, abandon, aceasta va interfera cu frecvența ta vibrațională. 

Fii atent la cuvintele muzicii pe care o asculți. Îți poate diminua frecvența vibrațională și nu uita, atragi în viața ta exact ceea ce vibrezi !


- Ceea ce urmărești !

Când te uiți la programe care prezintă nenorociri, lupte, morți, trădări, etc... creierul tău acceptă acest lucru ca pe o realitate și eliberează substanțe chimice în corpul tău care dezechilibrează structurile și afectează frecvența vibrațională. Urmărește lucruri care te fac să te simți bine și te ajută să vibrezi la o frecvență mai înaltă !


- Atmosfera !

Fie acasă sau la serviciu, dacă petreci mult timp într-un mediu dezorganizat, murdar, toxic, îți va afecta frecvența vibrațională.

Îmbunătățește-ți mediul înconjurător, organizează-ți și curăță locul unde stai.

 Arată Universului că îți dorești și meriți mai mult prin grija pe care o ai față de lucrurile pe care le deții deja.


- Cuvântul !

Dacă te prefaci sau vorbești urât despre lucruri și oameni, îți afectează frecvența vibrațională.

Pentru a-ți menține frecvența ridicată, este esențial să renunți la obiceiul de a te plânge, de a critica și de a vorbi urât, indiferent că o faci la adresa ta sau a altcuiva.

Evită drama și victimizarea ! 

Asumă-ți responsabilitatea pentru alegerile vieții tale !


-Recunoștința !

Recunoștința îți crește frecvența vibrațională!

Acesta este un obicei pe care ar trebui să-l integrezi în viața ta acum. 

Începe să mulțumești pentru tot, atât pentru lucrurile bune cât și pentru cele pe care le consideri a fi rele. Mulțumește pentru toate experiențele pe care le trăiești ! 

Recunoștința deschide calea pentru ca lucrurile bune, vibrațiile pozitive să fi atrase în viața ta !!!”


Sursa: Mike Harrigan (A. Czm)

Legenda mâței


 Legenda mâței 


Demult, demult, trăia o femeie sărmană şi văduvă. Şi, se spune că avea văduva o fată frumoasă, dar frumoasă cum rareori se întâmpla să fie făptură omenească. Avea fata vădanei păr lung şi mătăsos care-i curgea în valuri de aur pe umerii albi ca zăpada. Privirea fetei era mai senină şi mai strălucitoare ca albastrul cer de vară. Dar pe cât era de frumoasă pe atât de leneşă era odrasla femeii din poveste.  

Sărmana văduvă trudea singură vara şi iarna, în casă şi în ogradă, şi pe la oamenii din sat, şi pe la boieri, ca să poată pune mâncare pe masă. Când oboseala o dobora îşi ruga fiica s-o ajute la treburile gospodăreşti, dar frumoasa nici că se sinchisea de rugăminţile şi de truda mamei.  

Dar ştia s-o refuze pe bătrână cu atâta linguşeală în glas, cu blândeţe în ochi, şi cu surâs pe buze, încât biata femeie îi ierta trădarea, viclenia şi ipocrizia din căpşorul ei frumos.  

Cât era ziua de mare, stătea fata în oglindă şi-şi admira chipul. Dacă era cald afară, se retrăgea la răcoarea odăii. Dacă era frig dormea pe cuptor, întinzându-se cu lene multă în căldura aşternutului. Şi cum fericirea şi buna dispoziţia n-o părăseau nicicând, fata cânta cu glas mângâietor şi dulce de se oprea lumea pe uliţă s-o asculte.  

Dar se întâmplă ca într-o iarnă grea, femeia căzu la pat doborâtă de boală. Era afară frig de crăpau ouăle de păsări, şi nămeţii de zăpadă ajungeau până la fereastră. Degeaba se rugă mama de fiică-sa să iasă să dea de mâncare la păsări şi la văcuţă, căci fata rămase cuibărită pe cuptorul, care şi el începea să se răcească şi murmura încetişor un cântecel numai de ea ştiut.  

Văzând atâta nepăsare şi delăsare din partea fetei, bătrâna răpusă de suferinţă, blestema cu ochii înecaţi în lacrimi amare pe făţarnica-i odraslă. „Pe cuptor să-ţi petreci toată viaţa şi când s-o sătura străinii de lenea ta să te arunce în uliţă!" Şi spunând aceste vorbe grele, femeia îşi dete ultima suflare.  

Peste două-trei zile, văzând că uşa nu se mai deschide, vecinii au intrat în casă. Au găsit-o pe femeie ţeapănă în patul ei sărăcăcios, dar fata dispăruse fară urmă. Dar mare le-a fost oamenilor uimirea când zăriră pe cuptor vietate frumoasă, cu blana mătăsoasă şi aurie, care îi privea fix cu doi ochi de un albastru fară seamăn. Micuţa făptură torcea încetişor. Părea atât de blândă, firavă, mlădioasă şi neajutorată. Când o femeie a întins mâna s-o mângâie, plăpândul animăluţ şi-a scos gheare ascuţite şi s-a repezit să zgârie mâna întinsă.  

Atunci femeia a apucat-o cu mâna însângerată de după ceafa şi a aruncat-o în zăpada din faţa casei.  

Aşa a apărut pe lume pisica, animal frumos şi graţios, dar perfid, trădător, lacom şi leneş peste măsură.

MINUNEA SFÂNTULUI NICOLAE DE LA MĂRĂȘEȘTI DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ...

 MINUNEA SFÂNTULUI NICOLAE DE LA MĂRĂȘEȘTI DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ...



 Cu adevărat putem spune noi românii: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale”. Dacă Bunul Dumnezeu nu ne-ar fi salvat de fiecare dată de-a lungul istoriei din ghearele duşmanilor noştri, apoi de multe ori ne-am fi stins ca neam şi ca Biserică Ortodoxă.


 Cine nu ştie despre atâtea războaie pe care le-au avut conducătorii români cu turcii şi tătarii şi de atâtea ori i-au biruit, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu.


 Despre o mare minune care s-a petrecut în timpul primului război mondial, am auzit-o prima dată de la tatăl meu, care o povestea cu lacrimi în ochi, atunci când eram copil în casa părinţilor mei, după care am mai auzit-o şi de la părintele Nicodim Măndiţă, care au luat parte, şi unul şi altul, la primul război mondial. Iar a treia persoană de la care am mai auzit despre această mare minune, este părintele arhimandrit Ilie Cleopa de la mănăstirea Sihăstria, jududeţul Neamţ. Părintele Ilie Cleopa, este adevărat că nu a luat parte la primul război mondial, dar ne-a povestit că a auzit de la tatăl său. Şi iată cum s-a întâmplat:


 Când nemţii au cucerit aproape toată ţara noastră, de au mai rămas doar cinci judeţe neocupate, fiecare din noi îşi poate da seama ce jale mare era în ţara noastră şi cum se simţeau cei ce erau sub ocupaţie străină. Chiar şi în armată între soldaţi pătrunsese o jalnică descurajare şi nimeni nu mai putea crede că vor mai putea pune pe fugă pe barbari ca altă dată. Absolut în toate Bisericile din ţara noastră se făceau slujbe cu privegheri de toată noaptea. Pe obrajii fiecărui locuitor al ţării erau lacrimi şi iar lacrimi. Preasfinţiţi Arhierei au dat dispoziţie credincioşilor creştini în afară de bolnavi, femei lăuze şi pruncii mici, să ţină post până seara; iar seara să mănânce fără ulei şi vin, petrecerile cu muzică şi jocuri să fie interzise cu desăvârşire.


 Dar, în dimineaţa unei zile binecuvântate de Dumnezeu, un general, comandantul suprem al armatei germane, căutând să-şi încurajeze trupele, a zis către ei:

 -    Astăzi după masă vom servi cafeaua în Iaşi (adică vom ajunge la biruinţa finală).


 Bunul Dumnezeu întotdeauna stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. În acest timp, armata germană la Mărăşeşti a dat un atac, puţin mai având să-i scoată pe ostaşii români de pe poziţie. Deodată a apărut deasupra frontului Sfântul Nicolae înconjurat de un nor luminos cu un omofor în mâini. Din acel moment toate focurile de armă şi proectilele care erau îndreptate de nemţi spre ostaşii români, se întorceau spre ei şi-i nimiceau cumplit. Paralel cu această situaţie, armata germană, care din primele clipe a văzut pe Sfântul Nicolae, s-a umplut de groază şi de panică totodată şi a dat bir cu fugiţii. Iar îndureraţii ostaşi români, privind cu multă evlavie spre Sfântul Nicolae cum îi ocroteşte, au sunat alarma şi au sculat din somn şi pe ostaşii români care nu de mult au fost scoşi de pe poziţie pentru a se reface. Iar ei, aşa cum se aflau, în cămaşă şi izmană, au pus baioneta la armă, fugind ca nişte disperaţi să alunge de pe pământul sfânt al ţării noastre pe barbarii de altădată... şi i-au biruit.


 Acestea sunt isprăvile credinţei noastre strămoşeşti care, de fiecare dată, atunci când ne-a fost viaţa mai amară, nu ne-a lăsat fără răspuns la rugăciunile şi strigătul nostru, nu ne-a părăsit şi, când ni se părea că suntem pe ultima treaptă, o mână nevăzută ne-a salvat, ne-a izbăvit în chip minunat. De aceea suntem datori ca să mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate.


(din „Viața părintelui Nicodim Măndiță” - volumul 2)

De ce nu mergi la Biserică?

 Spui că n-ai timp? Dar oare dacă te îmbolnăvești, în spital ai timp să stai? 6 zile ți-a lăsat Dumnezeu pentru trup, în care să muncești, și doar una Și-a oprit-o pentru El, așadar timpul nu-ți va fi scuză la Judecata de Apoi…
…Spui că n-ai știut? Dar oare când clopotele te chemau, tu ce făceai? Tu te întorceai nepăsător în pat, pe partea cealaltă, tu făceai cumpărături, negoț, tu făceai mâncare, tu râdeai la televizor… iar Hristos Se jertfea pe Cruce, pentru tine…
…Spui că nu vrei, nu-ți pasă, ești indiferent? Dar oare la Judecată vei mai avea curajul să-I spui Judecătorului: “N-am vrut, Doamne?!” Așadar, nepăsarea se plătește cu o osândă veșnică…
…Spui că n-ai putut, erai obosit sau bolnav? Dar oare vecina ta, bolnavă și bătrână, cum putea? În cârjă, și era nelipsită de la biserică. Iar tu, om sănătos, ți-ai cheltuit tinerețea și puterea în desfrânări și beții, în lene și nepăsare. Ia aminte că la Judecata de Apoi, vei avea ca martori pe cei de lângă tine pe care-i considerai proști și înapoiați, nebuni și exagerați, dar care au ajuns în rai. Tu nu, pentru că… nu ai avut timp, nu ai știut, nu ai vrut, nu ai putut…
…Să ne facem socoteala fiecare și să vedem dacă ar veni moartea zilele acestea și am încheia cu viața, cum ne aflăm cu sufletul acum? Suntem gata pentru împărăția cerului, sau suntem în întunericul păcatelor? …
…Voi, necredincioșilor care ardeţi în foc, ia spuneţi, dacă Dumnezeu v-ar învia din nou pentru un ceas şi să veniţi pe pământ în casele voastre, ce aţi face voi în acel ceas?? Eu cred că în ceasul acela n-aţi şti cum să mânuiţi mai repede cu mâinile voastre averile şi banii şi să împărţiţi pe la săraci, lipsiţi şi necăjiţi, să plătiţi sărindare pe la toate mănăstirile îndoit şi întreit numai ca să îmblânziţi dreptatea şi mila lui Dumnezeu şi ca să scăpaţi de veşnicele chinuri…

Inelul lui Solomon

 


Inelul lui Solomon este o pildă de înțelepciune. Acest inel, privindu-l, putea schimba tristețea în bucurie și bucuria în tristețe. Solomon, fiul regelui David, copil fiind se juca prin curtea palatului regal. În timp ce se juca a observat că din palat a ieșit bijutierul palatului, foarte trist. Solomon a observat tristețea de pe chipul bijutierului și l-a întrebat de ce-i posomorât?
– Cum să nu fiu trist? M-a chemat regele David, tatăl dumitale, și mi-a spus să-i fac un inel din ce material vreau eu, dar acest inel să aibă două însușiri: când mă voi uita la el când sunt trist inelul acesta să mă bucure și când mă voi uita la el fiind bucuros să-mi aduc aminte de veșnicie. Mi-a zis să fac un așa inel că mă plătește cât vreau eu, dar dacă nu reușesc să-l fac curând, mă va izgoni din meserie. Acuma cum poți să faci un așa inel, care să-ți schimbe pe loc bucuria în tristețe și tristețea-n bucurie? Te uiți la el și gata, te-ai transformat – asta e imposibil, și înseamnă că mi-am pierdut meseria.
Solomon, care era ințelept încă din copilărie, i-a răspuns:
– O, e așa de simplu. Faceți tatălui meu un inel pe care să scrieți 3 cuvinte: ‘גםזהיעבור’ (gam zeh yaavori) care inseamna «ȘI ASTA VA TRECE». De câte ori se va uita tatăl meu când e trist va vedea scris pe inel că o să treacă, și când va fi tare vesel iar se va uita la inel și va ști că toate veseliile pământești sunt trecătoare. Când inelul va fi gata, veți fi plătit regește de tatăl meu, el va fi mulțumit și dumneavoastră veți rămâne în viață.

MORALA: ȘI ASTA VA TRECE (bine sau rău); ȘI VIAȚA VA TRECE (mai lungă sau mai scurtă), VEȘNICIA RĂMÂNE!!! PREGĂTEȘTE-TE PENTRU EA!

Îndreptar pentru mărturisire


Păcatele împotriva lui Hristos și a Bisericii.
Am avut credință slabă.
Am cârtit și m-am îndoit de mila lui Dumnezeu
Am pus dorințele mele mai presus de voia lui Dumnezeu.
Inima şi mintea mea sunt prea pline de grijile acestei vieți și de aceea puțin mă îngrijesc de suflet.
Nu am fost rîvnitor în îndeplinirea poruncilor dumnezeieşti.
Nu am acordat suficientă vreme rugăciunii și citirii din Biblie.
Au fost situații să fiu distrat şi neatent la rugăciune sau în timpul slujbelor bisericești.
S-a întîmplat să vorbesc nechibzuit despre credinţă.
S-a întîmplat să vorbesc despre Dumnezeu fără evlavie.
Nu întotdeauna am frecventat slujbele bisericeşti în zilele de duminică și în sărbători.
Am lucrat în zile de sărbători bisericeşti.
Nu am postit cum se cuvine, au fost cazuri cînd am încălcat postul.
Am amînat vreme îndelungată pocăința.
Mă împărtăşesc rar.
Nu întotdeauna i-am mulțumit lui Dumnezeu.
Am puțină râvnă să slujesc Bisericii lui Hristos.
S-a întîmplat să vorbesc de rău sau să glumesc pe seama Bisericii și a slujitorilor ei.

Păcate împotriva aproapelui
Nu am respectat, nu am ajutat, nu am cinstit îndeajuns pe părinţii mei.
Pentru cei decedaţi uit să mă rog.
Au fost cazuri că am scîrbit pe membrii familiei mele, pe unii oamenii cu care contactez frecvent sau cu care lucrez alături.
Nu pot suporta slăbiciunile altor oameni.
Mă enervez repede (mă supăr, mă mânii).
Deseori sunt înfumurat, supărăcios, nerăbdător.
Nu întotdeauna îmi stăpînesc mînia, mă înfurii repede.
Au fost cazuri cînd mi-am permis cuvinte de ocară (și înjurături).
Nu întotdeauna am păstrat pacea sufletească și liniștea în familie.
Mi-am permis să vorbesc de rău pe altcineva, am judecat, m-am rîs şi am ironizat de alții.
Nu sunt atent la nevoile şi grijile altor oameni.
Nu întotdeauna îmi înfrînez vorba multă.
Au fost cazuri să fiu mincinos, necinstit, fățarnic.
Poate nu mi-am îndeplinit cinstit lucrul.
Poate am trădat pe cineva din apropiații mei.
Poate am fost cumva pricina vreunui necaz.
Poate am distrus prin faptele mele o familie.
Uneori fac glume necuviincioase, rușinoase, porcoase…
S-a întîmplat să fiu invidios, răuvoitor, răutăcios.
Am avut o atitudine dispreţuitoare față de oameni.

Păcate față de sine însuşi.
M-am mândrit, am ascunsă în mine patima iubirii de avuție, m-am desfrânat în timpul postului, sunt lacom și lenos.
Prea mult iubesc viața aceasta pământească, iar la cea veșnică nu mă gândesc.
M-am lăsat pradă tristeții, disperării, deznădejdii.
În necaz, am admis gînduri de sinucidere.
Mi-am ruinat sănătatea și viața prin abuzuri.
Nu am luptat îndeajuns cu pornirile cele rele ale simțurilor.
Nu m-am ferit de ispite.
Mi-am irosit în zadar Darul și timpul.
Nu îndeajuns am folosit spre a face bine — talentele cu care m-a înzestrat Bunul Dumnezeu.
Nu m-am întărit în intenţia de a sluji aproapelui.
Nu am luptat cu egoismul, îngîmfarea şi slava deșartă.
Nu îndeajuns am depus eforturi pentru creşterea mea duhovnicească şi pentru înmulțirea cunoştinţelor despre credinţă.
De toate acestea mă căiesc și-mi pare rău că le-am făcut, cer ajutor de la Dumnezeu ca să nu mai greşesc, iar tu cinstite părinte, iartă-mă, dezleagă-mă și roagă- te pentru mine păcătosul/păcătoasa.

De ce a trebuit să moară Iisus Hristos pentru noi tocmai răstignit pe cruce?



a) ca să moară înălţat spre cer, dar cu privirea şi cu braţele deschise spre lume, arătând că Se aduce jertfă Tatălui, dar cu iubire faţă de lume;
b) ca să moară cu încetul şi deci ca patima Lui, răbdată fără cârtire, să fie mai îndelungată şi ca sângele Lui să se scurgă stăruitor peste păcatele lumii, spre a le spăla;
c) dar mai ales pentru că moartea prin răstignirea pe cruce era moartea cea mai ruşinoasă (Deut. 21, 23; Gal. 3, 13), şi la ea erau osândiţi cei mai mari tâlhari. Prin aceasta s-a arătat până unde coborâse ticăloşia noastră, încât am fost în stare să socotim pe Cel ce era bunătatea întrupată ca pe cel mai rău, încât am fost în stare să ne smintim de Cel mai bun ca de cel mai nevrednic. Dacă păcatul e neascultare de Dumnezeu şi lucrare împotriva Lui, răstignirea lui Iisus Hristos de către oameni, fiind cea mai duşmănoasă faptă împotriva lui Dumnezeu, e cea mai grozavă faptă a păcatului din om. Chiar în această decădere s-a arătat, în acelaşi timp, şi pedeapsa lui Dumnezeu asupra noastră;
d) dar în acelaşi timp, în suferirea morţii celei mai ruşinoase din partea Fiului lui Dumnezeu, s-a arătat cât de totală a fost smerenia şi iubirea Lui pentru noi.
Aşadar, de câte ori ne gândim la moartea pe cruce a Domnului, trebuie să ne aducem aminte de grozăvia păcatelor noastre, arătate chiar în această faptă ruşinoasă a noastră, dar, în acelaşi timp, de iubirea nemărginită a Domnului, Care a spălat păcatele noastre tocmai în clipa când noi ni le arătam în fapta cea mai ticăloasă.

Pildă despre Preasfânta Treime

 


 

. Când reprezentanții autorităților de stat au sosit la o mănăstire pentru percheziții și arestări, înainte de masă, șeful grupului mi-a pus întrebări despre credință, mie și altor călugări.
— Uită-te la tine, a spus el privindu-mă direct în ochi, pari a fi o persoană inteligentă și, între timp, îi înveți pe oameni povești.
— Ce, de exemplu? Întreb.
De jur împrejur stau călugării noștri și inspectorii, ascultând cu mare atenție ce o să le răspund.
— Tu înveți despre Treime, dar spui că există un singur Dumnezeu.
— Crezi că este imposibil?
— Desigur, este imposibil: trei nu pot fi unul.
Ești o persoană educată? Îl intreb și eu.
— Da, am studii superioare.
— Atunci pot să vă dovedesc că nu numai că poate fi unul din trei, ci chiar și unul din șapte.”
— Ce? s-a mirat interlocutorul meu.
— Știi din fizică ce este culoarea albă: de obicei pare a fi cea mai simplă. De fapt, albul este cea mai complexă culoare: după cum știți, este format din alte șapte culori ale curcubeului. Toată lumea știe că dacă șapte culori sunt trecute printr-o prismă de sticlă, rezultatul este alb. Și invers, dacă o rază albă de lumină este lăsată să treacă prin aceeași prismă, se va descompune în 7 dintre culorile sale compuse.
Inspectorul căutării era atât de confuz încât nici măcar nu a spus nimic.
„Despre credință, necredință și îndoială”