Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk)

 

• 

  
  

În 1383, preotul Bogoliub, care trăia aproape și slujea în paraclis, a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana Maicii Domnului în două bucăți pe care le-au aruncat. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana și, în final, a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură.

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) este prăznuită pe 8 martie, 8 septembrie și 27 noiembrie.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) a fost descoperită pe 8 septembrie 1295 în pădure, nu departe de orașul Kursk (Rusia). Un vânător a găsit-o cu fața în jos, la rădăcinile unui stejar bătrân. De îndată ce a ridicat icoana, un izvor cu apă limpede a țâșnit din pământ. Și în prezent, izvorul se află în acel loc.

Vânătorul a construit un paraclis mic de lemn, în cinstea icoanei descoperite. Din acel moment, oamenii au venit pentru a cinsti Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, numită și „a Rădăcinii din Kursk”. Aici au avut loc multe minuni datorită icoanei:

În 1383, preotul Bogoliub, care trăia aproape și slujea în paraclis, a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana Maicii Domnului în două bucăți și pe care le-au aruncat. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana și, în final, a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură.

În 1613, oamenii din orașul Kursk au întemeiat o mănăstire a Semnului închinată Icoanei Maicii Domnului, mulțumire pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece i-a scăpat de invadatorii polonezi. Icoana a fost așezată acolo.

În 1676, această icoană a călătorit până la râul Don, pentru a binecuvânta trupele cazacilor din Don. În 1684, țarii Ivan și Petru Alexeevici au trimis o copie a icoanei, poruncind ca aceasta să însoțească trupele ortodoxe în luptă. În 1687, icoana a fost trimisă la „Armata Mare”. Icoana făcătoare de minuni a ajutat luptătorii să elibereze pământurile lor de mai multe ori.

Mai multe copii ale icoanei au fost pictate mai târziu, pentru a fi date armatelor în campania din Crimeea și multor generali ruși, printre care și cneazului Kutuzov. Sfântul Serafim de Sarov a fost vindecat în prezența acestei icoane.

După revoluția bolșevică, pe 12 aprilie 1918, icoana a fost furată din Catedrala Mănăstirii Semnului Maicii Domnului și prădată de îmbrăcămintea și ornamentele de aur, dar pe 2 mai s-a constatat că icoana s-a întors la locul său.

În 1919, în timpul evacuării orașului Kursk, Epicopul Teofan de Kursk împreună cu doisprezece călugări din Mănăstirea Semnului au traversat cu icoana granița Rusiei, trecând prin Constantinopol și ajungând în Serbia. În 1920, la cererea generalului Wrangel, icoana a vizitat din nou Rusia, în Crimeea, și a rămas acolo până la evacuarea finală a armatei ruse, în primele zile ale lui noiembrie, 1920.

Sfânta icoană a revenit în Serbia, unde a rămas până în 1944, atunci când, împreună cu Sinodul Episcopilor, aceasta a plecat în străinătate, la München (Bavaria), și cu Mitropolitul Anastasie. În 1951, Mitropolitul Anastasie s-a mutat de la München în America.

În 1957, icoana Maicii Domnului din Kursk a fost așezată în Catedrala Icoanei Maicii Domnului a Semnului din New York, reședința Primului Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, unde este păstrată și în prezent. Sfânta icoană călătorește constant în toate episcopiile din America.

Protosinghelul Nicodim Măndiță – Să nu irosim timpul în zadar! Arhimandritul Ioanichie Bălan

 

Timpul este scump ca şi sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Că eu dacă n-aş fi economisit bine timpul şi n-aş fi trăit cu program, nimic n-aş fi făcut în viaţă. Dacă plângi numai şi nu pui început bun, nu te foloseşti. De aceea să fim cu grijă, să nu ne găsească moartea dormind.

Părintele Nicodim preţuia foarte mult timpul şi nici un minut nu-l risipea în zadar.

– Timpul, zicea el, este scump ca şi sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Că eu dacă n-aş fi economisit bine timpul şi n-aş fi trăit cu program, nimic n-aş fi făcut în viaţă.

Bătrânul cerea ucenicilor lui să facă toate cu rugăciune şi cu sfat; să-şi facă dinainte canonul şi rugăciunea pentru timpul cât lipsea din mănăstire.

Uneori învăţa pe maici, zicând:

– Dacă plângi numai şi nu pui început bun, nu te foloseşti. De aceea să fim cu grijă, să nu ne găsească moartea dormind. Vai de noi, de ne va afla moartea dormind. Că în ce ne va găsi, în aceea ne va judeca (Romani 2, 6).

Zicea părintele Nicodim:

– Patru sunt felurile de vieţuire în lume:

a. Vieţuire diavolească, a celor ce se ridică împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii şi a oamenilor. Adică a celor ce hulesc împotriva Duhului Sfânt şi fac rău binefăcătorilor lor.

b. Vieţuire dobitocească, a celor ce se răzbună pe semenii lor, care răsplătesc rău pentru rău, care nu iartă şi nu rabdă nedreptatea, precum şi a celor ce trăiesc în beţii şi desfrânări.

c. Vieţuire omenească, a celor ce răsplătesc cu bine pentru bine şi iubesc pe cei ce îi iubesc; a celor ce cad şi iarăşi se ridică din păcate.

d. Vieţuire duhovnicească, a celor ce se ostenesc a face bine vrăjmaşilor lor. Adică a celor ce iartă, miluiesc şi vorbesc de bine pe cei ce îi urăsc, precum şi a celor ce pururea cugetă la legea Domnului.

Zicea iarăşi:

– Creştinul are patru feluri de părinţi:

a. părinţi trupeşti, care ne-au născut după legile firii;

b. părinţi sufleteşti, naşii de la botez, de la cununie sau călugărie;

c. părinţi duhovniceşti, adică preoţii şi duhovnicii, şi

d. Tatăl nostru Cel ceresc, Care ne-a creat şi ne poartă în toate de grijă.

Pe părinţii noştri cei pământeşti se cuvine să-i cinstim şi să-i ascultăm, iar pe Dumnezeu se cade neîncetat să-L slăvim şi să-L lăudăm.

Zicea iarăşi părintele Nicodim:

– Sunt patru feluri de împărtăşiri:

a. prin săvârşirea a toată fapta bună, după cuvântul Domnului, Care zice: Cine face poruncile Mele acela Mă iubeşte pe Mine (Ioan 14, 21);

b. prin ascultarea cu atenţie a cuvântului lui Dumnezeu, adică prin citirea sfintelor cărţi, prin slujbe şi cântări duhovniceşti, după cuvântul care zice: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4);

c. prin sfânta rugăciune făcută cu smerenie şi luare-aminte, şi

d. prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos; aceasta este împărtăşirea cea mai înaltă, fără de care nimeni nu se poate mântui.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 655-656)

MAINILE TALE SUNT ANTENE ENERGETICE.

 PUTEREA NEVAZUTA A MAINILOR TALE!
Mainile tale nu sunt doar carne, oase si piele.
Sunt extensii ale sufletului tau, porti prin care energia ta interioara se exprima in lume - ELE TRANSMIT, SIMT, ABSORB SI TRANSFORMA.
Fie ca imbratisezi, atingi, creezi sau pur si simplu le tii in repaus, mainile tale comunica cu Universul.

MAINILE TALE SUNT ANTENE ENERGETICE.
Cand daruiesti iubire, binecuvantezi, vindeci sau atingi cu intentie, mainile tale devin instrumente sacre ale LUMINII.
Ele pot ridica vibratii, pot calma durerea, pot activa vindecarea.
Prin ele curge energia ta, iar aceasta energie are impact asupra tot ce este in jurul tau.

Incepe sa fii constient de ceea ce faci cu mainile tale.
Atinge cu blandete, binecuvanteaza cu intentie, creeaza cu iubire.

       RETINE : Mainile tale sunt mai mult decat unelte - SUNT CANALE DIVINE PRIN CARE POTI ADUCE TRANSFORMAREA, FRUMUSETEA SI VINDECAREA IN LUME.

FOLOSESTE-TI MAINILE CU IUBIRE SI CONSTIINTA - CE ATINGI SE INCARCA CU VIBRATIA TA .

     ALEGE SA TRANSMITI LUMINA!Tu trimiți energie în tot Universul

Trimiți energie, emiți energie, chiar acum, din centrul ființei tale în toate direcțiile.

Această energie care ești tu se mișcă spre exterior în valuri. Energia pleacă de la tine, trece prin pereți, peste munți, pe lângă lună și în Veșnicie. Nu se oprește niciodată, niciodată.

Fiecare gând pe care l-ai avut vreodată colorează această energie.
Când te gândești la cineva, dacă acea persoană este suficient de sensibilă, o poate simți. Fiecare cuvânt pe care l-ai rostit vreodată o modelează. Tot ceea ce ai făcut vreodată o afectează.

Vibrația, viteza, lungimea de undă, frecvența emanațiilor tale se schimbă constant cu gândurile, stările, sentimentele, cuvintele și acțiunile tale.

Ai auzit zicala „trimite vibrații bune”?
Este adevărat. Este exact așa! Orice altă persoană face, în mod natural, același lucru.

 Și astfel eterul, „aerul”, dintre voi este plin de energie; o sursă de „vibrații” personale care se împletesc, care formează o tapiserie mai complexă decât ți-ai putea imagina vreodată.

Plămânii tăi îți vor mulțumi!

Ai probleme cu plămânii? Respiră ușor cu acest ceai de plante calmant. Fie că este vorba de o tuse persistentă, o senzație de apăsare în piept sau pur și simplu de nevoia de a te simți curățat din interior, această combinație puternică de ghimbir, cuișoare și cimbru va face minuni pentru sănătatea ta respiratorie.

Beneficii: 🔥

🫚Ghimbir: Reduce inflamația și calmează căile respiratorii.

🤎Cuișoare: Bogat în antioxidanți și ajută la descompunerea mucusului.

🌿Cimbru: Un expectorant natural care elimină congestia și susține sănătatea plămânilor.

Ai probleme cu plămânii? Respiră ușor cu acest ceai de plante calmant. Fie că este vorba de o tuse persistentă, o senzație de apăsare în piept sau pur și simplu de nevoia de a te simți curățat din interior, această combinație puternică de ghimbir, cuișoare și cimbru va face minuni pentru sănătatea ta respiratorie.

Beneficii: 🔥

🫚Ghimbir: Reduce inflamația și calmează căile respiratorii.

🤎Cuișoare: Bogat în antioxidanți și ajută la descompunerea mucusului.

🌿Cimbru: Un expectorant natural care elimină congestia și susține sănătatea plămânilor.

Ai probleme cu plămânii? Respiră ușor cu acest ceai de plante calmant. Fie că este vorba de o tuse persistentă, o senzație de apăsare în piept sau pur și simplu de nevoia de a te simți curățat din interior, această combinație puternică de ghimbir, cuișoare și cimbru va face minuni pentru sănătatea ta respiratorie.

Beneficii: 🔥

🫚Ghimbir: Reduce inflamația și calmează căile respiratorii.

🤎Cuișoare: Bogat în antioxidanți și ajută la descompunerea mucusului.

🌿Cimbru: Un expectorant natural care elimină congestia și susține sănătatea plămânilor.

Ai probleme cu plămânii? Respiră ușor cu acest ceai de plante calmant. Fie că este vorba de o tuse persistentă, o senzație de apăsare în piept sau pur și simplu de nevoia de a te simți curățat din interior, această combinație puternică de ghimbir, cuișoare și cimbru va face minuni pentru sănătatea ta respiratorie.


Beneficii: 🔥


🫚Ghimbir: Reduce inflamația și calmează căile respiratorii.


🤎Cuișoare: Bogat în antioxidanți și ajută la descompunerea mucusului.


🌿Cimbru: Un expectorant natural care elimină congestia și susține sănătatea plămânilor.Rețetă pentru o cană cu infuzor (sau o cratiță):

🌱Toarnă 2 căni de apă proaspăt fiartă într-o cană cu ingredientele. Linguri de ghimbir, 3-4 cuișoare și o crenguță sau două de cimbru.

🌱Lasă la infuzat 5-7 minute.

🌱Scoate infuzorul și, opțional, adaugă un strop de lămâie sau un strop de miere pentru un plus de aromă și beneficii.

Nu ai cană cu infuzor? Nicio problemă! Pur și simplu fierbe toate ingredientele în 2 căni de apă folosind o cratiță. Lasă să fiarbă la foc mic timp de 5-7 minute, apoi strecoară în cana ta preferată și savurează!

Sorbește această cană caldă de bunăstare și lasă natura să se vindece. Plămânii tăi îți vor mulțumi!

Acest ceai reconfortant îți va calma plămânii și îți va stimula starea de bine.

Judecata ce izvorește din mândrie.

 

Formele mandriei

Mândria are două forme. Una se manifestă îndeosebi în raporturile omului cu semenii săi; cealaltă priveşte mai mult relaţia omului cu Dumnezeu.

a. Prima formă de mândrie e a omului care crede că e mai presus de ceilalţi oameni sau decât cutare ori cutare om; e încă şi căutarea înălţării, de nu se vede pe sine mai mare decât ei. Oricum, mândrie este înălţarea de sine - întemeiată ori nu -, pentru însuşiri trupeşti sau sufleteşti, pentru rang, bogăţii, putere. Trufaşul e mândru de sine şi încântat de el, se preţuieşte şi se laudă în sinea sa, la fel ca iubitorul de slavă deşartă. însă acela aşteaptă de la alţii osanalele pe care acesta singur şi le dă.
Cel ce se înalţă pe sine negreşit scoboară pe aproapele său. Il priveşte de sus, îl nesocoteşte, ba uită chiar cu totul de el, ca de un nimeni, că aşa este mândria de acest fel.

Mândria îl face pe om să se măsoare cu cel de alături şi să-şi spună că e de o altă stirpe decât el. Chipul acestei mândri e fariseul din Scriptură, care zice: Nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş (Lc. 18, 11). Omul, din mândrie, se tot măsoară cu ceilalţi, socoteşte care-i mai mare şi care-i mai mic, şi până la urmă îşi spune că el e cel mai bun sau cel puţin mai bun decât alţii, într-un lucru ori altul, ba chiar în toate cele la care s-a gândit. De aceea, îşi judecă cu asprime semenii şi întotdeauna critică tot ce fac şi ce spun.

Mândria aceasta îi pândeşte pe nevoitori, dar nu sunt scutiţi de ea nici ceilalţi oameni. Nu sare în ochi, pentru că zace în fiinţa lor; dar ea îi ţine departe de Dumnezeu şi înstrăinaţi de El. Chip al ei e traiul fără de Dumnezeu, viaţa cu totul slobodă a celui care se socoteşte pe sine singur începător şi capăt al petrecerii sale pe acest pământ.

Tot omul, de trăieşte fără de Dumnezeu, de nu vrea să ştie de El ori II uită fie chiar şi o clipă, se cheamă că II tăgăduieşte şi se aşază pe sine în locul Său, vădindu-şi astfel mândria. Omul, s-o spunem, se arată mândru ori de câte ori petrece înstrăinat cumva de Dumnezeu.

Cele doua soiuri de mândrie, deosebite cum sunt, nu sunt străine una de alta şi nelegate între ele. Mândria se arată întotdeauna cu aceste două feţe, nedespărţite în omul căzut, chiar dacă una îl stăpâneşte mai mult decât alta. Cea dintâi, e drept, semeţeşte împotriva semenului, iar cealaltă, împotriva lui Dumnezeu, dar fiecare, deopotrivă, semeţeşte şi împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor, pentru că nu se va purta omul cu oamenii altfel de cum se poartă cu Dumnezeu. Vădit este că întâiul fel de mândrie izvorăşte şi-şi are temeiul în cel de-al doilea fel. Cu adevărat, omul se măreşte şi se preţuieşte pe sine pentru că nu recunoaşte că tot ce e bun în el şi tot ce are nu sunt câştiguri ale sale, ci daruri de la Dumnezeu. Pe semen tot de aceea îl socoteşte mai prejos de el; zicând că acela nu ştie să facă nimic bun, iar el, fireşte, ştie, iarăşi uită că tot binele se face cu ajutorul lui Dumnezeu.

Soiul acesta de mândrie se vădeşte prin purtări pline de trufie. Omul mândru „se laudă cu ale sale, înflorindu-le, ca să pară mai grozav decât este"1. E înfumurat, îngâmfat, plin de sine, sigur pe el, încrezător şi mulţumit de sine; pe toate le ştie, are întotdeauna dreptate; de aceea se şi îndreptăţeşte mereu şi-i mereu pus pe ceartă; pe toţi îi învaţă şi tuturor le porunceşte. Metehnele nu şi le vede, sfaturi nu primeşte, mustrarea şi dojana le urăşte; îi sunt nesuferite porunca şi ascultarea. Trufaşul se mânie lesne, înţeapă cu vorba, răspunde cu acreală sau tace cu năduf, e mai întotdeauna duşmănos şi grabnic la jignire. O mică mustrare de i se face, îndată în felul acesta se iuţeşte.

b. Cealaltă mândrie e înălţarea de sine faţă de Dumnezeu şi ridicare împotriva Lui. Se arată ca tăgăduire sau lepădare de El, fie sub chipul împotrivirii pe faţă, fie sub chipul tăgăduirii milei lui Dumnezeu şi al semeţirii cu puterile sale.2 Cel mândru nu-L primeşte pe Dumnezeu ca Ziditor al firii omeneşti, obârşie şi capăt al fiinţei lui, Izvorâtorul a tot ce-i bun în el şi a tot ce are, punându-le pe toate numai pe seama sa.

Crezându-se trufaşul mai grozav decât alţii şi dorind să-i întreacă pe toţi, socotindu-se ajuns pe culmi şi întotdeauna în mijlocul lucrurilor, împodobit cu toate însuşirile şi virtuţile, sau măcar în vreunele mai tare decât alţii strălucind, se face pe sine însuşi un mic dumnezeu. Şi aşa se pune pe sine în locul Celui ce singur este cu adevărat Dumnezeu, culme şi miez, început şi sfârşit, noimă şi preţ al oricărui lucru, izvor şi temei a tot binele, a toată bunătatea, a toată virtutea, pricinuitorul oricărei desăvârşiri.

Făcându-se pe sine dumnezeu, fireşte că nu îndură să fie întrecut de altul şi urăşte tot ce ar putea să ştirbească frumoasa părere de sine. De aceea, necontenit judecă şi veştejeşte pe aproapele său, dispreţuindu-l şi înjosindu-l pe acela, ca să se arate el mai priceput. De îi este primejduită fudulia, se supără şi se iuţeşte s-o apere cu sila.

Dispreţuieşte şi nesocoteşte pe semen, pentru că îl tăgăduieşte pe Dumnezeu, făcându-se pe sine dumnezeu, şi nu mai vede în acela chipul lui Dumnezeu, care-i dă puterea de a se face fiu al Lui şi părtaş la cinstea şi măreţia cea dumnezeiască. Şi ca pe un lucru de nimic trece cu vederea pe cel creat după chipul lui Dumnezeu, şi prin care s-ar cuveni pe Dumnezeu să-L cinstească. E trufaş şi îngâmfat, fiindcă se încrede în tăria sa, iar nu în harul cel dumnezeiesc, dătător de putere, şi fiindcă se socoteşte cu totul slobod şi neatârnat, neprimindu-L pe Dumnezeu ca pricinuitor şi capăt al vieţuirii sale. Având drept lege voia sa şi împotrivindu-se voii lui Dumnezeu, fireşte că îi este drag să poruncească şi nu ascultă de nimeni şi de nimic.

Şi, iarăşi, neprimindu-L pe Hristos drept arhetip al firii sale, ci în toate îşi este singur măsură şi dreptar, pe toate le judecă, pe toate le ştie, e mare învăţat şi învăţător al altora, şi nu îndură să i se împotrivească cineva. Pe scurt vorbind, trufaşul e plin de sine pentru că-i gol de Dumnezeu.

Părinţii socotesc mândria boală rea şi chiar de-a dreptul nebunie.

De ce-i mândria boală? Ca şi slava deşartă, e rodul pervertirii unei porniri fireşti. Căci omul prin facere a fost menit înălţării la Dumnezeu şi unirii cu El în desăvârşită iubire şi cunoaştere. Iar înălţarea la Domnul în Domnul trebuia împlinită, facându-se omul asemenea Lui prin lucrarea virtuţilor sădite în firea sa şi agonisind pentru sine tot mai mare bogăţie de har dumnezeiesc. Urcarea se făcea prin ostenelile sale şi harul Duhului Sfânt, adică lucrând împreună şi omul, şi Domnul. Şi în unire cu semenii săi.

Dar omul a stricat pornirea firească, de unul singur pe sine înălţându-se, singur pe sine îndumnezeindu-se, voind să se facă, după vicleana făgăduinţă a Şarpelui, „ca Dumnezeu", de unul singur, fără de Dumnezeu, cu singure puterile sale, lepădând harul Lui. Aşa voinicindu-se şi ridicându-se fără de Dumnezeu, s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu. Şi în loc să lucreze şi să se ridice la Dumnezeu dimpreună cu fratele, omul a lucrat şi s-a ridicat împotriva omului, sfâşiind astfel firea omenească cea una.

La rădăcina mândriei stă încă şi o altă strâmbare a celor fireşti, legată de cea de mai înainte. Firesc e pentru om să pună ce-i bun în el pe seama lui Dumnezeu şi, socotindu-l dar al Lui, să mulţumească Celui ce este dătătorul, pricinuitorul şi desăvârşitorul a tot binele. Domnul Hristos ni Se face întru aceasta pildă, că aceluia care-L numise „Invăţătorule bun" îi spune: „Pentru ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu" (Mc. 10, 17-18). Trufaşul însă purtarea cuminte o suceşte: pune binele pe seama sa, pe sine singur se socoteşte pricinuitor şi împlinitor a tot ce-i bun şi mulţumire luişi îşi aduce.

Mândria se arată ca boală şi în alt fel. Temeiul oricărei mândrii e, după cum spun Părinţii, neştiinţa. E limpede că întâi de toate omul nu ştie de Dumnezeu. Că, după cuvântul Scripturii, acesta e începutul trufiei (cf. Sir. 10, 12). Bolind de această neştiinţă, trufaşul vede lumea cu ochi de nebun.

Cu ochi de nebun se vede mai întâi pe sine însuşi. Că se făleşte, strigă că-i mai grozav ca toţi, se crede a fi ceva sau cineva, se vede împodobit cu tot soiul de însuşiri frumoase; nu ştie, nebunul, că fără Dumnezeu omul e doar o mână de ţărână, şi bunurile sale toate-s deşarte, stricăcioase, trecătoare, pieritoare, biete năluciri.

Nebuneasca-i părere de sine o vădeşte clar împodobirea cu închipuite virtuţi şi atunci când în ochii tuturor se arată, nu mare cum se crede, ci mic şi neînsemnat.

De s-ar şi lăuda cu adevărate virtuţi, tot nebun rămâne, că socoteşte bun al său darurile lui Dumnezeu, pricinuite de împărtăşirea de harurile Sale. Că spune Apostolul: Ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti ca şi cum nu l-ai fi primit? (I Cor. 4, 7). Facerea lui de bine e o simplă mijlocire, şi atunci pentru ce s-ar mândri? Tot gândul bun, orice însuşire şi virtute sunt de la Dumnezeu şi harul Său le face să rodească. Punându-le pe seama sa, trufaşul îşi sporeşte şi mai mult nebunea, ca unul care, în chip vădit, se socoteşte pe sine dumnezeu.

Adevărata cunoaştere de sine este să ştie omul că fără Dumnezeu el nu-i nimic. Cel care în tot chipul pe sine se socoteşte mare şi pe sine se laudă, nu ştie cu adevărat despre sine nimic. Stăruie în amăgire, că zice Apostolul: De se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se amăgeşte pe sine însuşi (Gal. 6, 3). Ba chiar aiurează. Iar cel ce nu se ştie pe sine cum este şi se vede pe sine în chip rătăcit, cum ar putea să-i cunoască pe alţii cu adevărat?

Omul mândru nu-l cunoaşte bine pe aproapele său. Că de aceea îl înjoseşte şi-l nesocoteşte, pentru că nu-i cunoaşte cinstea şi vrednicia de făptură creată după chipul lui Dumnezeu, şi nu-l recunoaşte drept frate al său în Hristos. Aşa că bunele relaţii cu aproapele se strică.

In loc să-l cinstească pe aproapele său în Domnul, îl face prilej de cinstire de sine, oglindă strâmbă în care nu se mai străvede chipul lui Dumnezeu, ci chipul pe care el însuşi l-a cioplit. Şi în loc să-l simtă pe celălalt ca aproapele său în Domnul, semen şi frate, omul mândru se răzleţeşte de ceilalţi, se arată ca nimeni altul şi mai pre-s sus de toţi, schimbând frăţia în vrăjmăşie.

E drept că nu-s pe lume doi oameni la fel, că om de3 om se deosebeşte; că fiecare fire omenească altfel oglindeşte chipul lui Dumnezeu cum nimeni ni l-a mai oglindit vreodată şi nu-l va mai oglindi nicicând! Fiecare are de înmulţit talanţii săi. Da, om de om se deosebeşte şi sunt pe lume oameni care-i întrec pe alţii în însuşiri şi daruri. In Domnul însă se adună şi se împreună toţi (cf. I Cor. 12, 4-6, 11). Prin legături fireşti, cei unici şi deosebiţi stau împreună, fără împotrivire, în chip întregitor, spre folosul obştesc (cf. I Cor. 12, 27), într-unul şi acelaşi neam omenesc, a cărui icoană este Biserica, trupul lui Hristos. In lume fiecare îşi are rostul şi folosul său şi nimeni nu se poate lipsi de celălalt (cf. I Cor. 12, 21). Nu este pe lume om de nimic, netrebnic, ba, după cuvântul Apostolului (cf. I Cor. 12, 22-25), celor mai puţin înzestraţi li se cuvine o şi mai mare cinste.

Omul mândru nu-şi foloseşte darurile sale ca să ajute mădularele sărace şi, aşa, întregind cele de lipsă, să se unească cu ele în Domnul, cu duh smerit şi simţire de frate; abate cele bune ale sale de la rostul firesc, se foloseşte egoist de ele pentru a se arăta ca nimeni altul; îşi face sieşi scară, pe el se pune în vârf, iar pe ceilalţi îi vede pe treptele cele mai de jos. In loc să piară tot ce-i deosebire şi inegalitate, şi în Domnul să fim un singur trup, trufaşul, dimpotrivă, le sporeşte. Aproapele se schimbă în potrivnic şi vrăjmaş. Mândria desparte şi învrăjbeşte, strică legăturile omeneşti, pricinuieşte mulţime de rele.

Trufia îl face pe om nevolnic să se întoarcă la Dumnezeu şi către frate, îl ţine chircit în sine, întemniţat în lumea strâmtă a eului său, pe care-l proslăveşte. In tot ce face, e legat de sine. Mândria, după cum se vede, e tăgăduirea iubirii, surpare a legăturii iubitoare cu Dumnezeu, şi în El cu fratele, şi a păcii sufleteşti. Domnul ne-a dat puterea de iubi, ca prin iubire să ne unim cu El; cel mândru rostul ei firesc îl strâmbă, iubindu-se numai pe el. Mândria i se face lui iubire pătimaşă de sine.

Mândria e izvor nesecat de suferinţă sufletească. Trufaşul suferă că una se crede, şi alta se vede; suferă că e primejduită şi tăgăduită frumoasa părere de sine şi că ar putea să scadă în ochii celorlalţi; pururea însetat de slavă, e pururea nemulţumit.

Pacea inimii e spulberată, şi omul are parte numai de zbucium şi chin. Şi adesea, în loc să fie cinstit cum îşi doreşte, e luat în râs şi batjocorit.

Teama că-i poate fi tăgăduit şi ciobit chipul pe care singur şi-l ciopleşte îl face pe trufaş neîncrezător, bănuitor, peste măsură de sensibil. Tot gândind că e nedreptăţit şi pornindu-se cu mânie împotriva oricui l-ar critica - fie că într-adevăr o face, fie că aşa îşi închipuie el -, îşi strică bunele relaţii cu ceilalţi. Toate acestea se manifestă vădit în psihoza paranoică, dar şi în caracterul paranoic, care e un bun teren pentru ea.

Mândria iscă certuri, le ţine vii, împiedică împăcarea şi mărturisirea vinei; şi chiar dacă în inima sa omul ştie că a greşit, nu se smereşte în faţa aproapelui cerând iertare.
Şi nici înaintea lui Dumnezeu nu se smereşte, căci, după cum spun Părinţii, trufaşul e orb şi uituc în privinţa greşelilor sale; şi, nelepădând păcatul, rămâne despărţit de Dumnezeu. Greşelile fratelui însă nu le uită şi ţine în inima sa supărare pricinuitoare de zbucium şi chin.

Pătimaşa iubire de sine se tămăduieşte de-i întoarsă la iubirea cea adevărată, adică la sfânta iubire de sine, de aproapele şi de Dumnezeu, tustrele surori, şi fiecare maică a celeilalte. Cum se câştigă aceste trei feţe ale iubirii, am arătat în alt loc.1 Că „buna iubire de sine", cum o numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul, e chip al adevăratei iubiri e un lucru mai puţin ştiut. Dar despre ea vom vorbi în continuare.

De vrea să biruie cenodoxia - iubitoare de cinstiri omeneşti, lumeşti şi pământeşti -, să-şi pună omul mai întâi în gând că e deşartă, întemeiată pe cele pieritoare şi biată vânare de vânt.

Apoi, pentru că o hrănesc cinstirile, faima, rangurile şi mărirea, să lepede omul tot ce-i face parte de ele. Pe cea care îl mână să fie luat în seamă, s-o războiască prin vorbe, fapte şi purtări de rând. Şi să petreacă neştiut de oameni.

Slava deşartă aşteaptă preţuirea şi laudele celorlalţi? Atunci să-şi tăinuiască omul, de le are, darurile minţii, faptele bune şi zestrea de virtuţi, iar greşelile să nu şi le ascundă.

Iar leacul cel mai sigur şi mai bun e îndeobşte să îndure omul umilinţele şi dispreţuirile, că sunt mântuitoare şi îl izbăvesc de tirania celei care doreşte mărirea lumească şi cinstirile omeneşti.

Slavă deşartă e şi atunci când omul îşi este singur lăudător. Scapă de ea cel care-şi nesocoteşte virtuţile şi veghează să nu ştie stânga sa ce face dreapta.

Slava de la oameni şi cea de la Dumnezeu, cum am văzut, sunt potrivnice şi una pe alta se alungă. De leapădă, dar, omul orice slavă omenească, are parte de slava dumnezeiască menită firii sale; iar de rămâne alipit de slava pământească, nu poate nicicum gusta slava cerească. De aceea, smerenia e cale de neocolit, că singură ea îl face pe om părtaş al slavei celei dumnezeieşti. E a firii năzuinţa după slavă; şi nu e alta pe potriva omului afară de slava de la Dumnezeu. Drept e, aşadar, să se slăvească în Domnul, potrivit cuvântului apostolesc: Noi ne lăudăm întru Hristos şi nu ne bizuim pe trup (Fil. 3, 3), şi făgăduinţei lui Dumnezeu care zice: Eu preamăresc pe cei ce Măpreaslăvescpe Mine (I Reg. 2, 30). Şi, în locul laudei „după trup" (cf. II Cor. 11, 18), să râvnească „mărirea cea de la unicul Dumnezeu" (cf. In 5, 44).

Cu cât doreşte omul mai mult slava dumnezeiască, cu atât mai mult dispreţuieşte slava care vine de la oameni. Şi aşa, iubirea lui Dumnezeu şi a slavei Sale mântuie sufletul de slava deşartă.

Iar rugăciunea, s-o spunem răspicat, îi este de cel mai mare folos. Căci ea îl dezlipeşte de această lume dorită de slava deşartă, şi-l alipeşte de Dumnezeu, şi prin ea îl slăveşte, recunoscând că a Lui „e cinstea, slava şi închinăciunea".

Mândria are cam acelaşi leacuri ca şi slava deşartă.

De cea care este înălţare de sine înaintea semenilor şi a lui Dumnezeu, se vindecă omul dacă se sileşte să nu se arate niciodată fudul, nimicind năravul patimii prin lepădarea tot mai mare de purtările trufaşe, care sunt însuşiri ale ei; lucrul acesta cere veghe lăuntrică necontenită.

Iar ca să-i fie mai uşor, să ia aminte numai la deşertăciunea şi nimicnicia celor cu care se trufeşte, lucruri lumeşti, vremelnice şi nestatornice, bogăţii şi cinstiri trecătoare; să vadă numai cât de firav şi plăpând e omul, pândit în astă lume de boală, bătrâneţe, moarte; că fără Dumnezeu făptura omenească nu-i decât „pulbere şi cenuşă, umbră şi fum"4.

Mândria se arată, după cum am văzut, în: marea încredere în sine, mulţumirea de sine, purtarea trufaşă, siguranţa de sine, pretenţia de a le şti pe toate, încrederea în propria judecată, convingerea omului că are întotdeauna dreptate, mania de a se justifica, duhul împotrivirii, voinţa de a învăţa pe alţii şi de a porunci, refuzul de a se supune. Lupta cu aceste chipuri ale mândriei se poartă prin cele ce le stau împotrivă: lepădarea voii proprii, neîncrederea în propria judecată, renunţarea la îndreptăţirea de sine, învinuirea de sine, neîmpotrivirea în cuvânt, lepădarea dorinţei de a-i învăţa pe ceilalţi şi a le porunci; pe acestea toate le împlineşte desăvârşit ascultarea de părintele duhovnicesc.

De mândria care ne face să ne socotim mai buni decât toţi ceilalţi oameni, sau cel puţin mai buni decât mulţi alţii, şi de aceea să-i dispreţuim, scăpăm de ne silim să vedem cu ochi iubitor cele bune ale semenilor, neluând aminte la metehnele lor, ci numai la virtuţi; că „dragostea risipeşte mândria", după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.5 Bine ar fi să ne socotim chiar mai prejos decât toţi, dar nu cu bolnăvicioasă înjosire de sine.

Trufia o surpă pomenirea păcatelor, care face cunoscută sărăcia sufletului; iar de va fi şi frângere a inimii, trufia va pieri.

Primirea fără cârtire a umilinţelor e şi ea un leac bun al mândriei.

Impăunarea cu darurile naturale - de orice fel ar fi - o lecuieşte credinţa că tot binele vine de la Dumnezeu fi cugetarea la acest cuvânt al Apostolului, care spune: Ce te deosebeşti pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-i fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce tejuleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit? (I Cor. 4, 7).

Cel mai puternic leac e însă rugăciunea, mai ales dacă e necontenită. Că, de cere omul în rugăciune ceva de ia Dumnezeu, va primi şi simţirea că cele dobândite sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar nu câştig al ostenelii şi vredniciei sale. Iar de-I mulţumeşte lui Dumnezeu în rugăciune pentru binefacerile Sale - cu inima frântă şi zdrobită, iar nu ca fariseul -, iarăşi va călca în picioare mândria, recunoscând că toate bunurile sale sunt de la Dumnezeu, de la Care purcede şi la Care se întoarce tot binele, iar pe sine se socoteşte doar un nevrednic iconom al lor. Şi tot cu rugăciune să ceară de la Dumnezeu izbăvirea de o boală atât de rea, pe care nu-i leac omenesc s-o poată răpune.

Cele înfăţişate mai sus drept căi de tămăduire a slavei deşarte şi a mândriei sunt deopotrivă căi de câştig al smereniei, marea şi adevărata lor lecuitoare, căci e virtute ce li se împotriveşte şi se cuvine să stăpânească în locul lor.

Cum este ea şi cum se dobândeşte, am arătat altă dată.6 Acum spunem doar că smerenia vindecă multe dintre bolile spirituale ale omului şi poate de aceea să-l tămăduiască şi de bolile psihice iscate de astfel de boli.

Jean-Claude Larchet

Inconstientul spiritual sau Adancul nestiut al inimii, EDITURA SOPHIA

Sfinții Mucenici Chiric și Iulita 15 Iulie -ajuta mamele ce le mor copii ,ajuta si intaresc in credinta si alina durerea --Acatist

 Sfânta Muceniță Iulita a fost dusă înaintea ighemonului, având pe mâini pe Sfântul Chiric, pruncul de trei ani.

Acatistul Sfinților Mucenici Chiric și Iulita, mama lui (15 iulie)

Traducere din limba rusa

Troparul Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, mama lui, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul 1

Ati fost alesi de Regele Cerului și al Bunătății Iisus Hristos, Sfintilor Mucenicilor Chiric și Iulita, slăviti sfinți făcători de minuni, ajutoarele noastre, si ne sunteți mângâietori in rugăciuni caci stati la tronul Sfintei Treimi si prin rugăciunile voastre ne izbăviti de toate relele și nenorocirile pe noi care cu credință vă chemăm: Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Icos 1

Arhangheli și îngerii cu dragoste slavesc viața ta curată, Sfânta Iulita mucenica lui Hristos: ești o făptură împărătească, ai fost credincioasa Domnului, luptandu-te să iti păstrezi credința in Hristos, ai neglijat binecuvântările deșarte și pământești și pentru aceasta ți-ai lăsat toate bunurile. Ai fugit din patria ta împreună cu fiul tau Chiric și cu cele doua slujnice într-o altă țară. Noi, amintindu-ne de înțelepciunea ta, ne minunam de o astfel de dragoste pentru Domnul, si iti strigăm cu emoție:

Bucură-te, credincioasa roabă a lui Hristos;
Bucură-te, căci nu ai cautat frumusețea și slava lumii;
Bucură-te, caci ai imbratisat credința si ai primit dispretul oamenilor de dragul lui Hristos;
Bucură-te, căci nu ti-ai cautat cetatea pamanteasca, ci ai căutat casa cereasca;

Bucură-te, căci ți-ai ascuns nobilimea și te-ai purtat de parcă ai fost unul dintre cei săraci;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 2

Văzându-l pe ighemonul Alexandru cum vrea să-i chinuiască fără milă pe cei care mărturisesc numele lui Hristos, Sfânta Iulita a fugit din orasul Iconia si s-a dus in Seleucia, rugându-se lui Dumnezeu să-i apere pe robii săi credincioși, care Îi cântă: Aliluia!

Icos 2

Insa fiind martora la chinurile la care erau supusi crestinii si in Seleucia, ai plecat in Tars, in cetatea Ciciliei, Sfanta Iulita, trăind printre săraci, avand in gand cuvintele Mantuitorului: ”Când vă vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiți în cealaltă”. Dar Alexandru ighemonul a ajuns si in Tars, aducand crestinii la judecata sa, iar voi Sfanta Iulita cu fiul tau Chiric ati fost parati de cei necredincioși și aduși la judecată în fața raului Alexandru; noi cădem cu dragoste și ne mirăm de îndrăzneala ta, spunând:
Bucură-te, cea plina de bunătatea mărturisitorului lui Hristos;
Bucură-te, caci ii ajuti pe cei suferinzi credincioși ai Domnului;
Bucură-te, căci ai dobândit curaj fara margini prin puterea crucii;
Bucură-te, căci cu îndrăzneală te-ai numit creștină;
Bucură-te, caci pentru numele lui Hristos ai fos dusa la judecata;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 3

Sfintilor Chiric si Iulita, prin puterea lui Hristos ati primit har de sus de a învinge șarpele străvechi cel rău, caci nu v-ati temut de chinul de fiară al ighemonului Alexandru, stiind că sunteti moștenitorii Împărăției Cerurilor, si ati cântat lui Hristos Dumnezeul nostru: Aliluia!

Icos 3

Având o credință fermă în inima voastră, l-ati infruntat cu îndrăzneală pe chinuitorul cel rău, slavita Mucenica Iulita, spunand: „ Acesta este numele și neamul meu cel bun, iar patrie îmi este împă­răția cerească a lui Hristos”. Rău chinuitorul a poruncit să fie luat copilul de la mama sa, în timp ce sfânta Iulita a fost bătută cu vine crude fără milă. Dar noi suntem binecuvântați cu curajul tău si te chemăm:
Bucură-te, marturisitoare neinfricata a Sfintei Credințe;
Bucură-te, Stâlp al statorniciei, Sfântă Biserică;
Bucură-te, aducand frică și rușine celor necredincioși;
Bucură-te, cupa plina de coroane nepieritoare;
Bucură-te, împlinirea cinstita a poruncilor lui Hristos;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 4

Pe când ostașii o băteau pe muceniță, pruncul Chiric privea spre ea, plângând, și se smulgea din mâinile celor ce-l țineau, ca să se ducă la maica sa, iar ighemonul, vazand ca pruncul e frumos, a poruncit sa il aduca la el, să stea în genunchii lui și să-l mângâie ca sa nu mai planga, dar pruncul se apăra, trăgându-se din mâinile lui și ferindu-și capul într-o parte, nelăsându-l să-i netezească părul și să-l sărute cu buzele lui cele întinate, caci chinuitorul nu se ruga la Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Auzindu-l ighemonul pe copil strigând: „ Sunt creștin! Lasă-mă să mă duc la mama mea!”, l-a lovit în coaste cu piciorul, aruncându-l jos de pe scaunul său înalt. Dar tu, Sfinte Mucenic Chiric, întărit de harul lui Dumnezeu și de rugăciunile mamei tale, nu te-ai îndepărtat de Hristos, ci ai îndurat totul. Pentru aceasta, te mărim si te laudam:
Bucură-te, că ai scăpat de ispitele diavolului;
Bucură-te, mărturisitor neînfricat al lui Hristos;
Bucură-te, luptător neînvins pentru Hristos;
Bucură-te, caci toți cei care te cheamă in ispite se izbăvesc;
Bucură-te și ajută-ne să evităm ispitele dusmanului;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 5

Dumnezeu v-a intărit, Sfinților mucenici Chiric și Iulita, fiind marturisitorii Lui de la pământ până la la cer la Soarele dreptății Hristos, iar voi I-ati cantat intr-un singur glas: Aliluia!

Icos 5

Văzându-se rușinat de un copil, chinuitorul Alexandru s-a înfuriat foarte tare, si l-a aruncat pe Sfantul Mucenic Chiric de pe tronul sau, iar el, căzând pe treptele de piatră și lovindu-se cu capul de colțurile cele ascuțite ale treptelor, s-a zdrobit și a umplut tot locul acela de sânge lui cel sfânt, dandu-si sufletul lui Dumnezeu. In amintirea suferinței tale și a slăvitei Iulita mama ta, strigăm:
Bucurați-vă, mărturisitori neînfricati ai lui Hristos;
Bucură-te, războinicul fericit al lui Hristos;
Bucură-te, că ți-ai vărsat sângele pentru Hristos;
Bucură-te, moștenitor al palatelor cerești;
Bucură-te, mijlocitorul nostru în fața lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 6

Întreaga lume creștină propovăduiește cinstitele voastre suferințe, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita și vă binecuvântează mucenicia, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Ai strălucit ca un soare nou, Sfinte Mucenic Chiric, avand doar trei ani dar fara sa te temi de chinuitorul Alexandru, facand o mare fapta si dandu-ti sufletul curat în mâinile lui Dumnezeu. Noi, Sfinte Mucenic Chiric, împreună cu mama ta Sfânta mare Mucenică Iulita te chemăm să ne ajuti și îți strigăm:
Bucură-te, că I-ai plăcut lui Dumnezeu cu cinstita ta suferință;
Bucură-te, caci ai dispretuit bunătatea acestei lumi și frumusețea ei;
Bucură-te, căci ai primit cununa în ceruri;
Bucură-te, căci ai primit harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitor pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 7

Sfânta Mucenică Iulita era batuta crunt, dar statea ca un stalp nesuferind si nu striga decat acestea: „Sunt creștină și nu voi jertfi idolilor voștri””. Iar dupa ce au ridicat-o de la pamant a văzut pe iubitul ei fiu mort, zăcând în sânge înaintea divanului, s-a bucurat si a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, că ai învrednicit pe fiul meu de un dar ca acesta, ca să se săvârșească mucenicește pentru numele Tău cel sfânt mai înainte de mine și să primească cununa cea neveștejită întru slava Ta”. Îi cântăm lui Dumnezeu pentru tine: Aliluia!

Icos 7

Dumnezeu a aratat in tine puterea harului sau, Sfânta Iulita, intarindu-te in chinurile muceniciei, iar noi ne bucurăm de slava faptelor tale strigând către tine:

Bucură-te, vas ales al harului lui Hristos;

Bucură-te, marturisindu-L pe Dumnezeu prin puterea întăririi lui Hristos;
Bucură-te, că în suferințele tale ai dobândit bucuria veșnică;
Bucură-te, caci sângele tău a fost haina purpurie a unei podoabe împărătești;
Bucură-te, în ceruri domnind veșnic cu Hristos Dumnezeu;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 8

Toti au fost uimiti de aceasta minune, cum copilul cel mic Sfântul Chiric l-a invins pe diavolul vechi de zile prin moartea sa si a mamei sale Sfânta Iulita,  si toti se bucură in Hristos de dragul muceniciei lor; iar noi, cei care ne amintim de voi îi mulțumim lui Dumnezeu cu recunoștință: Aliluia!

Icos 8

Toată viața ta a fost plină de virtuți duhovnicești, Sfântă slăvita Mucenica a lui Hristos Iulita, caci nu ți-a fost frică să suferi pentru Domnul tău nici atunci cand ighemonul Alexandru a poruncit să te spânzure și să-ți strujească trupul cu piepteni de fier iar apoi să-ti stropească cu smoală topită rănile tale, spunându-ti: „ Miluiește-te, Iulito, cruță-ți tinerețile tale și închină-te zeilor, ca să te izbăvești din munci și să nu pieri cumplit cu moarte fără de vreme, ca și fiul tău”. Dar noi, rugându-ne, strigam catre tine:

Bucură-te, cea ce ai suferit și ai primit cununi;  
Bucură-te, că nu ți-ai cruțat tinerețea pentru Hristos și ai dobândit fericirea veșnică;
Bucură-te, că ai invins uneltirile diavolului și ai primit slava veșnică de la Domnul;
Bucură-te, că ai rușinat mândria chinuitorului și l-ai proslăvit pe Dumnezeu;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 9

Toată armata îngerească s-a bucurat, văzând suferința voastră pentru Hristos Dumnezeu, caci l-ati biruit pe cel rau al întunericului, lăudându-L pe Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Ritorii cei multi graitori nu vor putea să laude indeajuns suferințele voastre, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita, dar noi ne minunăm de curajul vostru si vă aducem astfel de laude:

Bucurați-vă, caci L- ați iubit pe Hristos cu toata inima;
Bucurați-vă, slujind Dumnezeulului Atotputernic;

Bucurați-vă, moștenitorii Regelui Ceresc;

Bucurați-vă, rugându-va lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 10

Pentru a-ți salva sufletul, Sfântă Mucenică a lui Hristos Iulita, ai disprețuit toate poruncile chinuitorului tău și nu ti-a pasat de trup, ci ai cântat cu sufletul vesel Mirelui Hristos: Aliluia!

Icos 10

Sunteti un sprijin puternic pentru toți cei care vin alergând la voi cu credință, Sfinți Mucenici Chiric și Iulita, iar noi de dragul vostru cu dragoste va numim:

Bucurați-vă, căci nimeni care vine la voi cu credință nu pleacă neconsolat;

Bucurați-vă, caci încălziți inimile noastre reci cu iubire Divină;
Bucurați-vă, dandu-ne binecuvântări cerești pentru a ne învăța;
Bucurați-vă, învățându-ne să disprețuim deșertăciunea lumii;
Bucurați-vă, ajutându-ne sa îndurăm durerile și bolile;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 11

Îți oferim un cântec de laudă, Sfântă Mucenică Iulita, caci chinuitorul tau vazandu-ti rabdarea te-a condamnat la moarte, dar tu bucurându-te de cununa ta i-ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Sunteti lumini sfinte ale Bisericii lui Hristos, aprinse de harul Mântuitorului, sfântă Mucenică Iulita împreună cu sfântul tău fiu Chiric, caci te-ai bucurat să ii urmezi în Împărăția Cerurilor și cand ai ajuns în locul cel de moarte, ai cerut puțin timp pentru rugăciune și, îngenunchind, te-ai rugat, spunând: „Mulțumesc Ție, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, că ai chemat pe fiul meu mai înainte de mine, învrednicindu-l a pătimi pentru numele Tău cel sfânt și înfricoșat, și i-ai dat lui, pentru că a lăsat această viață deșartă, viața cea veșnică cu sfinții! Primește-mă și pe mine, nevrednica roaba Ta, și mă învrednicește să dobândesc dar înaintea Ta, ca să fiu numărată cu fecioarele cele înțelepte care au intrat în cămara Ta cea neîntinată, ca să Te binecuvinteze sufletul meu pe Tine și pe Tatăl Tău cel fără de început și pe Duhul Sfânt, Cel împreună de o ființă în veci. Amin”. Apoi calaul, ascuțindu-și sabia, ti-a tăiat capul sfânt și a lăsat trupul neîngropat pentru a fi mancat de fiare, împreună cu trupul fiului tău Chiric. Ne rugăm către tine: luminează-ne prin rugăciunea ta caci traim in întunecime de păcate, iar noi strigăm cu bucurie:

Bucură-te, căci ai purtat lumina credinței lui Hristos în inima ta;
Bucură-te, căci ai defăimat întunericul slujirii idolilor;
Bucură-te, caci acum locuiesti în lumina nestinsa langa tronul lui Dumnezeu;

Bucură-te, si lumineaza întunericul ignoranței noastre cu lumina poruncilor lui Hristos;
Bucură-te, caci prin prin suferința ta se lumineaza întreg universul;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 12

Har vi s-a dat de la Dumnezeu, Sfinți Mucenici Chiric și Iulita, pentru a-i salva de necazuri și nenorociri pe cei care vă cinstesc suferința, fiindca ii protejați copiii credincioși ai Bisericii lui Hristos de orice rău prin rugăciunile voastre și ne ajutati sa crestem în virtute pe noi care îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12
Cântând lui Dumnezeu care te-a ajutat să înduri suferința, amândoua slujnicele au venit și v-au luat trupurile aruncate și le-au ingropat in pamant. Una dintre slujnice a trăit până în anii Marelui si Sfântului Constantin, primul împărat creștin. Atunci aceasta le-a arătat credincioșilor creștini locul unde au fost îngropate moaștele voastre cinstite și le-au vorbit despre suferințele voastre, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita.  Moaștele voastre sunt inmiresmate si dau vindecare, iar noi vă cinstim amintirea si vă încununăm cu laude:
Bucurați-vă, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, mângâierea copiilor credincioși ai lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, vindecarea bolilor noastre;
Bucurați-vă, izbăvirea durerilor noastre;
Bucurați-vă, mangaierea necazurilor noastre;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 13

O, Sfinți ai lui Hristos și făcători de minuni, purtători de chinuri, mari Mucenici Chiric și Iulita! Primiți această laudă și rugăciunile noastre și faceti rugăciuni către Dumnezeu sa fim eliberați de toate necazurile, de bolile psihice și fizice și de orice chin. Prin rugaciunile voastre, faceti-ne vrednici de a fi si noi mostenitori ai Împărăției Cerurilor, astfel încât să fim cinstiți în lăcașurile cerești și să-i cântăm lui Dumnezeu, veșnic : Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori)

Icos 1

Arhangheli și îngerii cu dragoste slavesc viața ta curată, Sfânta Iulita mucenica lui Hristos: ești o făptură împărătească, ai fost credincioasa Domnului, luptandu-te să iti păstrezi credința in Hristos, ai neglijat binecuvântările deșarte și pământești și pentru aceasta ți-ai lăsat toate bunurile. Ai fugit din patria ta împreună cu fiul tau Chiric și cu cele doua slujnice într-o altă țară. Noi, amintindu-ne de înțelepciunea ta, ne minunam de o astfel de dragoste pentru Domnul, si iti strigăm cu emoție:

Bucură-te, credinciosa roabă a lui Hristos;
Bucură-te, căci nu ai cautat frumusețea și slava lumii;
Bucură-te, caci ai imbratisat credința si ai primit dispretul oamenilor de dragul lui Hristos;
Bucură-te, căci nu ti-ai cautat cetatea pamanteasca, ci ai căutat casa cereasca;

Bucură-te, căci ți-ai ascuns nobilimea și te-ai purtat de parcă ai fost unul dintre cei săraci;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Condacul 1

Ati fost alesi de Regele Cerului și al Bunătății Iisus Hristos, Sfintilor Mucenicilor Chiric și Iulita, slăviti sfinți făcători de minuni, ajutoarele noastre, si ne sunteți mângâietori in rugăciuni caci stati la tronul Sfintei Treimi si prin rugăciunile voastre ne izbăviti de toate relele și nenorocirile pe noi care cu credință vă chemăm: Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Chiric și Iulita!

Prima rugaciune către Sfinții Mucenici Chiric și Iulita:

Propovăduind pe Cuvântul, Cel Ce cu adevărat S-a născut din Tatăl şi S-a întrupat din Fecioara, v-aţi făcut mărturisitori patimilor Lui, prin patimi şi prin moarte.

Învrednicitu-v-aţi de cămările cele cereşti şi de săvârşirea cea luminată şi de lauda cea veşnică, măriţilor mucenici, pierzând boldurile diavolului cu ostenelile pătimirilor.

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Te rog, întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Veniţi, iubitorilor de mucenici, să lăudăm pe mărgăritarele cele înţelegătoare şi nevoitorii Domnului: pe Chiric şi pe maica lui Iulita. Căci, hrănindu-l pe el cu lapte timp de trei ani, l-a adus jertfă fără de prihană lui Dumnezeu. Pentru aceea, a luat de sus, împreună cu dânsul, cununile biruinţei şi se veselesc împreună cu Hristos, către care să strigăm cu credinţă: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. Amin!

A doua Rugaciune:

O, sfinte Mare Mucenic Chiric al lui Hristos, plăcut lui Dumnezeu! Tu esti iubit de Domnul, caci stai langa Tronul Lui si poti mijloci cu rugaciune pentru noi. Uita-te, sfinte al lui Dumnezeu la noi, robii tăi păcătosi, impreuna cu mama ta Iulita Marea Mucenică, caci te chemăm cu credință. Primeste nevrednica noastră rugăciune, inima frântă și lacrimile. Adu-ți aminte de noi la Tronul Domnului Dumnezeu, astfel încât noi, prin pocăință, să nu ajungem in mrejele vrăjmașului și să nu cadem în ispită, caci dușmanul nostru este ca un leu care răcnește si caută pe cineva care să înghită, să ne aducă în iad.

Noi, cei pacatosi si nevrednici ne aducem aminte de suferințele tale, Sfinte Chiric, caci tu l-ai invins pe dusmanul omenirii: tie, Sfinte Mucenic Chiric, avand doar trei ani și două luni, nu ți-a fost frică de chinuitorii nelegiuitori Alexandru și Maximian, denunțând idolatria lor fără de Dumnezeu, aducand bucurie mamei tale Iulita, mult slavita Mucenica lui Hristos.

Dumnezeu te-a binecuvântat si a spus: „Chiric, slujitorul meu credincios, dacă cineva îți cheamă numele și își amintește chinul tău, atunci va fi eliberat de uneltirile diavolului; oricine îți va chema numele în boală, îl voi vindeca Eu; oricine isi va construi o casă nouă si se va ruga tie, îl voi binecuvânta și-l voi îmbogăți cu mila Mea; oricine care cade în nenorocire si te va striga, îl voi elibera; oricine se primejduieste sa se inece si alearga la ajutorul tau, îl voi elibera din adâncurile mării;  oricine care în ceasul morții începe să-și ceară iertarea in numele tau, il voi auzi „. Iar noi, nevrednicii  robii tăi, câștigându-va ca mijlocitorii noștri, ajutători în necazuri și întristări, va slăvim si va multumim, Sfinților Mucenici Chiric si Iulita, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

RUGĂCIUNI PENTRU BINECUVÂNTAREA SAU ELIBERAREA CASELOR, A LOCURILOR DE MUNCĂ, A TERENURILOR

 

O, Tată, binevoieşte a ne cerceta casa noastră (magazinul, biroul …) şi a ţine departe uneltirile duşmanului; să vină sfinţii îngeri să ne păzească în pace şi Binecuvântarea Ta să rămână mereu cu noi.

Prin Christos, Domnul nostru. Amin.

Doamne, Isuse Christoase, Care ai poruncit apostolilor Tăi să cheme pacea asupra acelora care locuiau în casele în care au fost primiţi, sfinţeşte, Te rugăm, această casă întru rugăciunea noastră credincioasă.

Revarsă asupra ei Binecuvântările Tale şi belşugul Păcii Tale. Să ajungă la ea Mântuirea aşa cum a ajuns în casa lui Zaheu când Tu ai intrat în ea.

Porunceşte îngerilor Tăi s-o păzească şi să alunge de la ea orice putere a celui rău. Şi dăruieşte-le tuturor celor ce locuiesc în ea harul de a fi plăcuţi Ţie prin fapte de laudă, astfel încât să merite, la timpul potrivit, să fie primiţi în locuinţa Ta cerească.

Te rugăm pentru acestea în Numele lui Isus Christos, Domnul nostru. Amin.

Rugăciune pentru eliberare de supărări și depresie.

 

Se rostește timp de 3 zile consecutive, seara, înainte de culcare.

“Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi vindecă-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău.

M-am îndepărtat de Tine, am rănit Bunătatea şi Iubirea Ta, am păcătuit la cer şi înaintea Ta, toate fărădelegile le-am săvârşit şi stau lipsit de toată virtutea şi sănătatea.

Izbăveşte-mă, Doamne, de toată apăsarea sufletească prin care trec cu dreptate şi pe care au pricinuit-o multele mele păcate. Eu sunt cel care am greşit pentru această pustiire şi pieire a sufletului meu. Egoismul m-a stăpânit, nepăsarea m-a înrobit, lenevirea m-a apropiat de ceasul morţii.

Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet, îndepărtează de la mine duhul cel viclean care-mi aduce această nepăsare nesuferită a sufletului şi a trupului.Alungă greutatea din inima mea. Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de deznădejde…

Miluieşte-mă, Doamne, şi iartă-mă pe mine cel apăsat şi suferind sufleteşte şi trupeşte, Tu, Care eşti Bucuria şi Lumina şi învierea şi Paștele desfătării noastre, Tu Care ne-ai făgăduit „nu Mă voi depărta de tine, nici nu te voi părăsi”, Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului”, căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor."

Știi care este ascunzătoarea perfectă a ego-ului?

 Știi care este ascunzătoarea perfectă a ego-ului?- Spiritualitatea, acel loc perfect pe care, în loc să-l folosim pentru a evolua, îl folosim pentru a scăpa din întuneric

În loc să ne permită să simțim și să punem la îndoială frica, tristețea, furia sau singurătatea, ego-ul ne șoptește fraze "spirituale" care distrag atenția fără a rezolva nimic.

Fraze precum:

"Totul este perfect" (spus cu o față de suferință reprimată).

"Nu trebuie să simt asta, pentru că vibrează jos" (refuzând să vadă ce te întemnițează)

"Îl eliberez în univers" (când în realitate îl negi).

"Am lucrat deja la asta" (traducere: nu vreau să mă mai uit la asta).

Și astfel, ego-ul îmbracă o haină albă și devine guru interior... Dar el încă controlează jocul.

De ce facem asta?

Pentru că simțind cu adevărat ceea ce este acolo ne cere să ne punem la îndoială
Iar ego-ul nu știe cum să răspundă la întrebări, pentru că ai fi expus ca tiranul minții noastre

Preferă să-ți ofere o imagine lustruită a unei "persoane conștiente" decât să recunoască:

"Mă simt pierdut. Sunt rănit. Am nevoie de ajutor."

Dar calea spirituală autentică nu este un spectacol de echilibru constant.
Este o călătorie profund umană, în care lacrimile curăță, iar șocurile sufletului sunt semne că ceva vechi se desprinde.

Nu folosi mantrele pentru a reduce la tăcere durerea.
Nu folosi tămâie pentru a alunga întunericul
Nu folosi amulete pentru a te simți în siguranță

Doar observați și simțiți ceea ce este acolo, fără filtre, fără ritualuri, fără justificări.

Și în acel spațiu vulnerabil, Duhul Sfânt poate intra, învățându-te că nu ai ales acea suferință, dar nici nu te-ai întrebat de ce a fost acolo, doar ai învățat să te descurci cu ea, El îți arată adevărul despre cine ești și este atât de sublim încât evaporă tot întunericul

Nu este vorba de a părăsi spiritualitatea.
Este vorba despre încetarea folosirii lui ca zid.
Lăsați instrumentele spirituale să ne conducă să corectăm, nu să evităm.

Adevărata iertare nu înseamnă să uităm durerea, ci să privim cu dragoste la ceea ce obișnuiam să privim cu judecată.

Și pentru asta... Trebuie să te uiți cu adevărat.

PUTEREA VINDECĂTOARE A IERTĂRII.

 A ierta înseamnă a nu uita. Înseamnă să renunți la greutatea sufletului.
Este alegerea vindecării, alegerea păcii... și întoarcerea la iubire.

Iertarea te eliberează de legăturile invizibile care îți împiedică bunăstarea. Nu înseamnă să justifici ceea ce s-a întâmplat, ci să nu mai porți ceva care te doare.
Iertarea nu este pentru celălalt... Este din cauza ta.

RITUAL DE IERTARE.

Un act simbolic pentru a renunța la durere și a-ți deschide inima:

Găsiți un spațiu liniștit și aprindeți o lumânare albă.

Respiră adânc. Puneți-vă mâinile pe inimă și vizualizați o lumină albă care vă învăluie.

"Te iert. Mă eliberez. Aleg pacea. Mulțumesc."

Mulțumește pentru curajul tău și pentru procesul tău de vindecare.

A ierta înseamnă a te întoarce la iubire.
Faceți-o în ritmul vostru, cu compasiune și știind că iertarea este un medicament pentru suflet.

CÂND JUDECI DEVII CAPTIVAT...

 Îți otrăvești sufletul...
NU mâncați oameni.

De fiecare dată când critici pe cineva mental sau verbal, chiar și cu cele mai bune intenții, te vei conecta automat la câmpul energetic al acelei persoane. (Gândul este energie și emite unde vibraționale).
Așa că evitați să vorbiți despre ceilalți, gândiți-vă la atitudinile celorlalți într-un mod intens și negativ (familie, vecini, colegi de muncă, șefi, parteneri, foști parteneri, parteneri, cunoștințe, prieteni, dușmani etc.).
Lasă-i pe toți să plece...
Trăiește și lasă să trăiască..

Simptomele schimburilor de energie dăunătoare:

-Durere în cap...
-Dureri la nivelul coloanei vertebrale...
-iritabilitate...
-dureri de stomac...
-Retenţie...
-gripă constantă...
-Confuzie mentală...
-Luptă fără motiv cu oamenii apropiați...
-Strângeți pieptul...
-Descurajarea...
-dispoziție proastă.etc.

De fiecare dată când intri într-o ceartă, renunți la puterea ta personală în favoarea celuilalt.
Nu merită, nu te lăsa prins.
Mai bine să fii fericit decât să ai dreptate.

Rugăciune pentru răbdare

 O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, Cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferinţe pentru mărirea Ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorinţa de a suferi chinuri mai mari!

Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Pe tine, moştenitorul raiului şi luminoasa odraslă a Naxosului, Cuvioase Nicodim, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm. Că întru adevăr nevoindu-te şi de la înalta pronie izvoarele bogăţiei de daruri revărsând, cunună cerească ai luat, iar Biserica într-un glas cântă: Aliluia!

Icosul 1

În pământul dragostei, smerite, ai fost crescut de către evlavioşii tăi părinţi, arătându-te de mic iubitor al slujbelor şi înţelepciunii dumnezeieşti. Iar pe dascălii cei de Hristos insuflaţi cu osârdie urmând, ai împletit cunoaşterea şi faptele virtuţii întru slava Nedespărţitei Treimi.
Bucură-te, căutător neobosit al treimicei înţelepciuni;
Bucură-te, uimitoare memorie făcută vistierie a Cuvântului;
Bucură-te, agerime a minţii păzite sub aripa Duhului;
Bucură-te, intrare prin supunerea şi ascultarea faţă de toţi în iubirea Tatălui;
Bucură-te, smerenie de toţi îndrăgită şi alăută a cântărilor preadulci;
Bucură-te, risipire prin har a pâclei nepriceperii;
Bucură-te, umblare cu lacrimi întru căutarea binelui;
Bucură-te, suspinare zi şi noapte spre aflarea folosului;
Bucură-te, sălăşluire cu toată virtutea în locul păcii;
Bucură-te, minte iubitoare de frumuseţe duhovnicească;
Bucură-te, cercetare şi împlinire a sfaturilor rodnice;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 2-lea

Ca o albină învăţăturile dascălilor din Naxos şi Smyrna le-ai strâns, Sfinte Nicodim, le-ai lămurit în focul dreptei credinţe şi le-ai pus în slujba izbăvirii de patimi. Neobosit te sârguiai să cercetezi pe cuvioşii luminaţi cu duhul întru aflarea liniştii şi vederii celei duhovniceşti, iar împreună cu ei cântai: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Îngrăditu-te-ai, Sfinte, cu povăţuirile Mitropolitului Macarie al Corintului şi, dorind a te face monah, ai fost de dânsul îndrumat spre Cuviosul Silvestru, care pustnicea împreună cu alţi doi monahi isihaşti în insula Hydra. Aşa ai lepădat împilarea grijii celei deşarte şi ai învăţat rugăciunea minţii, culegând virtuţile îngereştii vieţuiri.
Bucură-te, aşezare prin răbdarea cea bună în lumina Chipului lui Hristos;
Bucură-te, trezvie, ce păzeşti cugetul de împrăpăstuire;
Bucură-te, rugăciune, piatră de hotar a Împărăţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtare a crucii ascultării ce descuie cerurile;
Bucură-te, primire printr-însa a celor din afară în trupul de taină al iubirii;
Bucură-te, cunoaştere însuşită de chipul iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, că şi mama ta a primit chipul monahicesc;
Bucură-te, inimă-chivot al Numelui mântuitor;
Bucură-te, inimă-icoană a Chipului de viaţă dătător;
Bucură-te, inimă în închinare;
Bucură-te, înaltă smerită cugetare;
Bucură-te, postire întru îndulcirea de duhovniceasca hrană;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 3-lea

Hrănit cu mierea liniştirii şi duhovniceştii suiri râvnitor, te-ai întărit în nevoinţele isihaste, purtat fiind în Sfântul Munte de dumnezeiescul dor. Iar tuns curând monah, sub acoperământul Preacuratei Fecioare, desăvârşit ţi-ai închinat viaţa lui Hristos, veselindu-te a cânta cu îngereştile cete: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Preaiubitor al sfinţeniei te-ai arătat, Cuvioase Nicodim, sârguindu-te să dezgropi din ţarina uitării filocalicele scrieri ale dumnezeieştilor Părinţi, prin care Însuşi Hristos a revărsat în inimi focul cereştii chemări.
Bucură-te, chemare la ospăţul cereştii vieţuiri;
Bucură-te, înmulţire prin credinţă a sfintei moşteniri;
Bucură-te, rugăciune strălucind de slava Numelui mântuitor;
Bucură-te, nesăturată sete de mântuirea tuturor;
Bucură-te, povăţuitor al povăţuitorilor;
Bucură-te, al marilor Părinţi râvnitor;
Bucură-te, smerenie roditoare a sfintelor deprinderi;
Bucură-te, nepătimire ce odrăsleşti cunoaşterea spre viaţă;
Bucură-te, călăuză în nevăzutul război spre Schimbarea la Faţă;
Bucură-te, dascăl al vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, vas desăvârşit al ştiinţelor bisericeşti;
Bucură-te, dor nepotolit după împărtăşirea cu Hristos;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 4-lea

Pe Sfântul Paisie Velicikovski, care călăuzea în Moldova peste o mie de fraţi şi îi învăţa rugăciunea minţii, ai râvnit a-l întâlni şi de dânsul a fi povăţuit întru dumnezeiasca lucrare. Pentru aceea te-ai îmbarcat într-o corabie, dar din pricina unei furtuni nu ţi-ai putut atinge ţelul. Mişcat de semnul cereştii Pronii, te-ai hotărât să nu mai părăseşti Sfântul Munte şi cu viaţa cea sihăstrească însoţindu-te, neîncetat cântai: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Înaintea Domnului zi şi noapte privegheai, sub ascultarea bătrânului Arsenie curăţindu-ţi mintea întru neîncetată rugăciune şi înfrânare, cu chipul luminat de contemplaţia Sfintelor Scripturi şi Predanii. În acelea, ca într-un rai cuvântător sălăşluit, de închinarea în duh a inimii ca dintr-un pom al vieţii te împărtăşeai, Sfinte Nicodim.
Bucură-te, privighetoare a pustiei;
Bucură-te, fântână a cuvintelor Duhului;
Bucură-te, întoarcere a minţii spre Izvorul şi Ţinta cuvintelor;
Bucură-te, privire mai presus de vedere a locului inimii;
Bucură-te, auzire mai presus de auzire a cuvintelor rugăciunii;
Bucură-te, iubire a libertăţii Duhului, celei neîngrădite de patimi;
Bucură-te, tăcere cuvântătoare ce odrăsleşti rodul înţelepciunii;
Bucură-te, chip luminat şi păzit de sabia de foc a Numelui lui Iisus;
Bucură-te, inimă învăpăiată de credinţă şi întipărită cu Numele lui Hristos;
Bucură-te, liniştire mai presus de fire întru Numele mântuitor;
Bucură-te, purtare a crucii, altar al iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, iubire smerită, ce îmbrăţişezi voia Tatălui ceresc;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 5-lea

Prin mântuitoarea călăuzire şi întregimea cuvântătoare a frumoaselor tale alcătuiri, ne păzim cu putere simţurile de toată pofta şi ne izbăvim de toată intrarea demonilor care se furişează ascuns prin simţuri, strălucind în sfintele încăperi ale minţii icoana de pururea închinare a Cuvântului: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Urmându-ţi povăţuitorul în insula pustie Skyropoulla în căutarea unei singurătăţi şi linişti mai mari, iar în viaţa cea cu multă osteneală sporind, ţi-ai făcut inima vistierie a Numelui lui Iisus Hristos şi darurilor suprafireşti ale harului, pentru care cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, liniştire, altar al vorbirii cu Dumnezeu;
Bucură-te, veghere şi atenţie, chip al stării înaintea Domnului;
Bucură-te, ascultare ce odihneşti chipul de fiu al lui Dumnezeu;
Bucură-te, lepădare de sine ce străbaţi cărarea cea strâmtă a mântuirii;
Bucură-te, smerenie mulţumitoare, vas al credinţei;
Bucură-te, întreagă înţelepciune ce închini lui Hristos pământul inimii;
Bucură-te, nemâniere şi nejudecare păzind senin cerul minţii;
Bucură-te, dispreţuire a seminţelor diavolului;
Bucură-te, tăcere de icoană, ce nu bagi în seamă lătrăturile lui;
Bucură-te, necontenită cugetare la preadulcele Nume al lui Iisus;
Bucură-te, inimă în asemănare cu chipul Preacuratei Fecioare;
Bucură-te, iubire nevoitoare ce alungi frica de moarte;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 6-lea

Plecând din pricina unei boli părintele tău, ai trăit câteva luni singur, după care te-ai întors la Athos, fiind tuns şi îmbrăcat de către bătrânul Damaschin în schima cea mare. Iar cuvintele tale îndulcite de harul neîncetatei rugăciuni au adunat mulţi fraţi în chiliile dimprejur, dornici a se împărtăşi din izvorul curat al învăţăturilor tale şi împreună cu tine să cânte: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Îndemnat de binecuvântatul Macarie al Corintului, te nevoiai, Cuvioase Nicodim, să dăruieşti tuturor prin traduceri şi tâlcuiri preaînfrumuseţate scrierile Sfinţilor, ca pe nişte izvoare ale Vieţii celei veşnice. Iar mistuit de dumnezeiasca râvnă pentru Biserica lui Hristos, te-ai arătat cârmaci de Sus luminat al Sfintei Corăbii a mântuirii.
Bucură-te, far al Bisericii şi mare povăţuitor al creştinătăţii;
Bucură-te, râvnă apostolică pentru unirea cu Hristos ce şterge păcatul;
Bucură-te, cântăreţ iscusit al măririi Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, doctor de suflete şi călăuză spre mărturisirea curată;
Bucură-te, evlavie pentru canoanele Bisericii cele dezlegătoare de patimi;
Bucură-te, învăţătorule al durerii lucrătoare a pocăinţei;
Bucură-te, că ai arătat că aceasta te face monah, chiar şi în lume fiind;
Bucură-te, cuvânt cu putere, ce smulgi relele rădăcini ale păcatului;
Bucură-te, trezvitoare aducere-aminte de chipurile cuielor lui;
Bucură-te, sădire în inimă a pomilor de rai ai virtuţilor;
Bucură-te, simţire a nevredniciei proprii ce te răsădeşti în iubirea Sfintei Treimi;
Bucură-te, păzire cu toată fiinţa a frumuseţii recâştigate a Chipului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 7-lea

Cu cuvântul viu al harului aprindeai în inimi râvna după îndreptarea vieţii prin pocăinţă, către mai deasa împărtăşire cu Trupul şi Sângele lui Hristos, spre tămăduire, luminare şi sfinţire, spre îndreptare, întărire şi pază de diavoleasca lucrare, spre îndrăznirea şi dragostea cea către Domnul, înmulţirea faptei celei bune şi desăvârşirii, spre plinirea poruncilor şi împărtăşirea cu Sfântul Duh, nu spre judecată şi osândă, ci întru odihna şi bucuria Sfintei Treimi, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Multe neînţelegeri şi răstălmăciri, multe acuze, calomnii şi chiar condamnări s-au abătut asupra ta când împreună cu Mitropolitul Macarie al Corintului ai publicat cartea despre deasa împărtăşire. Însă de sus întărit, şi crucea ţi-ai purtat nepărăsind locul virtuţii, şi ca o gură a Cuvântului Biserica o ai luminat cu mărturisirea evlaviei şi credinţei tale celei drepte, pentru care cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, năvod care scoţi din marea uitării mărgăritarele Sfintei Tradiţii;
Bucură-te, cerească şi înfricoşată chemare la Cina de Taină a Împărăţiei;
Bucură-te, chemare întărită pe mărturiile Sfintei Scripturi, ale Apostolilor şi Părinţilor;
Bucură-te, călăuză spre Izvorul vieţii celei veşnice;
Bucură-te, sfântă îndemnare spre paharul mântuirii şi cereasca hrană;
Bucură-te, iubire de vrăjmaşi îndelung răbdătoare ce birui răul cu binele;
Bucură-te, viaţă şi mărturisire apărate de însăşi Sfânta Comunitate a Athosului;
Bucură-te, hrănitor al dogmelor Bisericii de către ea numit;
Bucură-te, apărător al binecuvântatului obicei al vechilor creştini;
Bucură-te, că însuşi Patriarhul Grigorie al V-lea a primit mărturisirea ta în privinţa Sfintei Împărtăşanii;
Bucură-te, nevoinţă a înnoirii duhovniceşti încununată de Hristos;
Bucură-te, râvnă a plămădirii Bisericii în Trupul lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 8-lea

Prin mâhnirea şi amărăciunea încercărilor ca printr-un foc lămuritor trecând, mai tare străluceau pe chipul tău pacea şi iubirea lui Hristos. Atât erai de viteaz în isihie, încât acolo unde privegheai şi scriai, demonii şuşoteau în afara uşii chiliei şi tu scriai fără să te înfricoşezi, iar uneori râdeai chiar de feţele lor pământii, netulburat cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Ruşinând cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, harul lui Dumnezeu lucra în tine spre desăvârşire prin neputinţele trupului. Iar tu, ca pe un altar de închinare răstignit, nu încetai a liturghisi iubirea lui Hristos.
Bucură-te, om mare în lumea cea mică;
Bucură-te, strajă neadormită a dreptei socoteli;
Bucură-te, uitare de cele fireşti întru dăruirea duhovnicească;
Bucură-te, iubire de pătimire pentru Hristos;
Bucură-te, răbdare a suferinţei ce te umpli de mirul mângâierii dumnezeieşti;
Bucură-te, liman de mângâiere şi vindecare a celor răniţi de păcate;
Bucură-te, povăţuitorul monahilor în îngereasca slujire;
Bucură-te, dar şi mirenilor chemare la duhovniceasca prefacere;
Bucură-te, hrănire a poporului însetat după Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, inimă întru care Însuşi Duhul Se roagă cu negrăite suspine;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 9-lea

Sub jugul otoman, mulţi credincioşi plăteau cu viaţa mărturisirea lor, iar tu, Sfinte Nicodim, neîncetat te rugai să nu piară în focul urgiei credinţa creştinilor. Pe cei ce slăbeau cu duhul îi întăreai, pe cei căzuţi care se pocăiau îi pregăteai pentru martiriu, celor biruitori le alcătuiai slujbe de pururea pomenire, iar Biserica strălucea de slava Crucii şi Învierii lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Luminat de Sfântul Duh, arătai că Pronia dumnezeiască binevoia întru noii martiri spre slava Bisericii Ortodoxe şi înnoirea dreptei credinţe, dar şi spre mustrarea celor de alte credinţe, ce vor rămâne fără cuvânt de apărare în Ziua Judecăţii. Apoi celor robiţi pildă de răbdare, ba chiar îndrăzneală şi îndemn spre a-i imita cu fapta pentru toţi creştinii siliţi după împrejurări la martiriu şi mai cu seamă câţi au ajuns să lepede credinţa ortodoxă.
Bucură-te, chip îngeresc ce găteşti calea Domnului;
Bucură-te, cuvânt ce întorci inimile spre Chipul lui Hristos;
Bucură-te, doctor de suflete şi povăţuitor de mucenici;
Bucură-te, adânc al smereniei ce izbăveşti din iadul deznădejdii;
Bucură-te, povăţuitor Sfântului Mucenic Constantin din Hydra;
Bucură-te, că cel ce trecuse la islam desăvârşit s-a pocăit de lepădarea sa;
Bucură-te, că s-a hotărât să şi-o retracteze public, înfruntând moartea;
Bucură-te, că cinci luni l-ai pregătit la Iviron pentru martiriu;
Bucură-te, neobosită căutare a oii rătăcite;
Bucură-te, că şi dintre musulmani se converteau şi pătimeau pentru Hristos;
Bucură-te, pană a Duhului Sfânt, zugrăvind vieţile Noilor Martiri;
Bucură-te, stâlp de foc al Bisericii, ce uneşti pământul cu cerul;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 10-lea

Cine ar putea spune minunile săvârşite prin tine de Cuvântul dumnezeiesc, Sfinte Nicodim? Căci întru slăbiciuni din ce în ce mai mari sporeai în duhovniceasca slujire, liturghisind în raiul smereniei şi ascultării voia lui Dumnezeu, prin care scară nouă către cer întinzi, celor ce cântă: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cu neclintită blândeţe şi dragoste ţi-ai pecetluit până în sfârşit mărturisirea dreptei credinţe, chemând pe cei ce pe nedrept te acuzau să înlocuiască ura cu iubirea, pentru ca ostenelile ascetice şi dragostea faţă de Hristos să nu fie zadarnice.
Bucură-te, micşorare de sine întru preamărirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, slujire pe crucea bolilor şi neputinţei;
Bucură-te, slujire pe crucea acuzelor şi calomniilor;
Bucură-te, purtare a Crucii la hotarul dintre viaţă şi moarte;
Bucură-te, privire întărită de Duhul în Cartea Vieţii;
Bucură-te, smerenie, carte a Cuvântului ipostatic;
Bucură-te, cuvânt mântuitor, icoană de veşnică închinare;
Bucură-te, vedere de icoană, ce naşti cuvintele vii ale harului;
Bucură-te, tresăltare a inimii sub lucrarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, prăznuire prin rugăciunea lui Iisus a Întrupării dumnezeieşti;
Bucură-te, negrăită simţire a harului Botezului la primirea Sfintelor Taine;
Bucură-te, netâlcuită bucurie întru pomenirea Sfintei Fecioare şi a tuturor Sfinţilor;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 11-lea

Toate ceasurile zilei şi ale nopţii le închinai acestor două lucrări: fie ca să explici vreun înţeles al dumnezeieştii Scripturi, fie ca să-ţi pleci capul în partea stângă a pieptului, să-ţi cobori mintea în inimă şi să strigi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Şi deşi doreai să petreci neîncetat în dumnezeiasca rugăciune a minţii, neobosit slujeai pe cei ce veneau să te vadă şi să fie mângâiaţi, cântând împreună cu ei: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Spre sfârşit, de o mare neputinţă copleşit, adeseori te rugai lui Dumnezeu să te primească la Dânsul. Aşa, între viaţă şi moarte, ai ajuns la Karyes, şi aproape paralizat te-ai pregătit de înfricoşata trecere în Veşnicie, prin Mărturisire generală, Maslu şi zilnică Împărtăşire cu Preacuratele Taine. Iar din pricina oboselii, nu mai puteai spune cu mintea rugăciunea lui Iisus, ci mai întâi cu glas tare, iar apoi doar cu starea nemişcată de închinare.
Bucură-te, stâlp ce călăuzeşti pe noul Israel spre evlavie;
Bucură-te, nor răcoritor celor încinşi în cuptorul păcatelor;
Bucură-te, însetare după vederea faţă către faţă a lui Hristos;
Bucură-te, nevoinţă peste fire în via Lui tainică;
Bucură-te, rugăciune pentru plinirea de Sus a ostenelii iubirii;
Bucură-te, îmbrăţişare ultimă a moaştelor Sfinţilor Macarie al Corintului şi Partenie;
Bucură-te, sărutare a moaştelor Părinţilor duhovniceşti în nădejdea învierii;
Bucură-te, chemare cu umilinţă a rugăciunilor lor mijlocitoare;
Bucură-te, înainte-păşire prin credinţă în odihna Domnului;
Bucură-te, icoană vie a lui Hristos răstignit;
Bucură-te, sfinţenie, ce nu încetezi a purta vălul smereniei;
Bucură-te, fericită vedere a nevredniciei proprii, ce poţi purta strălucirea dumnezeirii;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 12-lea

Privegheat fiind toată noaptea de fraţi, în ceasul al şaselea, după întrebarea lor, le-ai vestit grabnicul tău sfârşit şi, rugându-i să te împărtăşească, ai primit Preacuratele Taine. După puţin te-au găsit cu mâinile încrucişate şi picioarele întinse şi te-au întrebat: „Învăţătorule, ce faci? Te linişteşti?”. „Pe Hristos L-am vârât înlăuntrul meu”, ai răspuns, „şi cum nu mă voi linişti?”: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Până astăzi, în chilia iconarilor Skurtei se păstrează ca o binecuvântare pentru lume sfântul tău craniu. Iar noi din adâncul patimilor alergăm către razele învăţăturilor şi rugăciunilor tale, prin care pururea ne mângâi, ca un ucenic iubit al lui Hristos.
Bucură-te, îndoită nepătimire şi desăvârşitoare ascultare;
Bucură-te, atotvirtuoasă smerenie şi mulţumitoare răbdare;
Bucură-te, discernământ cu dumnezeiască scânteiere;
Bucură-te, de Dumnezeu imitatoare îndurare;
Bucură-te, milostenie mântuitoare de suflete;
Bucură-te, rugăciune necontenită şi zdrobită căinţă;
Bucură-te, adevărată mărturisire şi neînvinuitoare conştiinţă;
Bucură-te, pătimire a Iubirii îndumnezeitoare a Sfintei Treimi;
Bucură-te, pătimire cu Hristos şi pentru Hristos spre care îngerii doresc să se plece;
Bucură-te, chip învăluit de strălucirea frumuseţii dumnezeieşti;
Bucură-te, neobosit zugrav al chipului Maicii Domnului şi al vieţuirii monahiceşti;
Bucură-te, chemare şi a mirenilor în rugul aprins al isihiei;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 13-lea

Ca un vestitor înflăcărat al Sfintei Treimi şi apărător al cereştilor dogme, râvnitor al Sfintelor Scripturi şi Tradiţii te-ai arătat, Cuvioase Nicodim, spre împărtăşirea lumii de viaţa cea dumnezeiască. Pentru aceasta, smereniei Maicii Domnului urmând, te-ai făcut părtaş bucuriei veşnicei uniri cu Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte, să o dobândim şi noi nevrednicii, cei ce cu umilinţă strigăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: În pământul dragostei smerite..., Condacul 1: Pe tine, moştenitorul raiului...,

Icosul 1

În pământul dragostei, smerite, ai fost crescut de către evlavioşii tăi părinţi, arătându-te de mic iubitor al slujbelor şi înţelepciunii dumnezeieşti. Iar pe dascălii cei de Hristos insuflaţi cu osârdie urmând, ai împletit cunoaşterea şi faptele virtuţii întru slava Nedespărţitei Treimi.
Bucură-te, căutător neobosit al treimicei înţelepciuni;
Bucură-te, uimitoare memorie făcută vistierie a Cuvântului;
Bucură-te, agerime a minţii păzite sub aripa Duhului;
Bucură-te, intrare prin supunerea şi ascultarea faţă de toţi în iubirea Tatălui;
Bucură-te, smerenie de toţi îndrăgită şi alăută a cântărilor preadulci;
Bucură-te, risipire prin har a pâclei nepriceperii;
Bucură-te, umblare cu lacrimi întru căutarea binelui;
Bucură-te, suspinare zi şi noapte spre aflarea folosului;
Bucură-te, sălăşluire cu toată virtutea în locul păcii;
Bucură-te, minte iubitoare de frumuseţe duhovnicească;
Bucură-te, cercetare şi împlinire a sfaturilor rodnice;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul 1

Pe tine, moştenitorul raiului şi luminoasa odraslă a Naxosului, Cuvioase Nicodim, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm. Că întru adevăr nevoindu-te şi de la înalta pronie izvoarele bogăţiei de daruri revărsând, cunună cerească ai luat, iar Biserica într-un glas cântă: Aliluia!

şi se face otpustul.