PUTEREA UNEI RUGĂCIUNI 🙏

Și acum, o poveste tulburătoare despre ”Sfântul Ardealului” - PĂRINTELE IEROMONAH ARSENIE BOCA și CRUCEA de lemn de la căpătâiul său - citiți cu răbdare :
 Gheorghe Vâlcea i-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie.

  „Să-mi faci crucea"
 Noiembrie, 1989.
 Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră.. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume -  "Arsenie".  Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât.  "Ieromonahul"  Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire :
 "Să vii la mine la mormânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum".  Dar despărţirea e prea grea şi-i întunecă nădejdea.. Începe să lucreze la prima literă. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte.
 Încet, privirea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.
 Părintele Arsenie venise în urmă cu câteva luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chinuia o durere cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nicicum pace, aşa că se internase.
 Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lumeşti
 Când a deschis uşa , au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfinţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu :
 - "Nea Vâlcea, aş dori sa vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".
 Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece ! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mădularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă durerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spital.
 Pe drum, i-a spus la fel de direct :
 - "Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Domnul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţară. Nu-ţi pot spune amănunte, pentru că i-aş panica pe oameni. Dar voi fi alături de tine mereu.. Din lumea cealaltă, te voi putea ajuta mai mult. Să vii la mine la mormânt". L-a ascultat buimăcit.
 Deşi bătrân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă ! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima clipă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, între atâtea sute câte săvârşise în timpul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume.
 Însă, cu timpul, nădejdea aceasta s-a risipit. Părintele l-a pus să-i lucreze şi crucea.  Una simplă, de lemn, acoperită cu scândură, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţăranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei.
 De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă.
 Era acasă, la Comarnic , când a primit vestea :
 "- Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit".  Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un "L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor - "Arsenie Ieromonahul".  Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oameni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mormântul smerit de la Prislop.
 "De dincolo vă voi putea ajuta mai mult!". ✝️🙏
 Desenele unui artist.
"Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap ! Toată viaţa !  Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta !"
 Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părintele, ochii i se împăienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au potopit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Comarnic.
 Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele duhovnic al Ardealului ani în şir. Ultimii doisprezece ani ai vieţii părintelui. Cei mai enigmatici şi mai puţin cunoscuţi.
Cei în care "domnul bătrân", aşa cum îl numeau apropiaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. "Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959.  M-am gândit - «Doamne, în ce mă bag ?», dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le aduceau".
Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheorghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credincioasă la Sebeş.
 "Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi".
 A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia discret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân distins, zvelt, cu ochi pătrunzători.  Atât de pătrunzători, încât i-au rămas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe. I-a spus direct: - "Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi rămâi în familia noastră". Întâlnirea l-a bulversat. "Mi-a schimbat starea lăuntrică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lume".
Aşa s-au apropiat unul de celălalt. O întâmplare aparte avea să-i dezvăluie meşterului Gheorghe Vâlcea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa.  O smerenie de om sfânt.
Lucrau la Mânăstirea Sinaia , la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşterind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indicaţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă.  Părintele Arsenie a crezut că-l supărase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite :
 "- Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva ! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă". Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp.
 "De atunci, părintele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legătură care depăşeşte lumea aceasta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu".
 Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte", pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.
 Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele.
 În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste.
 „Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprindeam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit ! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea.
Mulţi spun că era un om dur. Nici pomeneală ! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani !"
 Miracolul
Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajunseseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o. Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Medicii îi spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte ? L-au îndrumat spre spitalul Filantropia, sugerându-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a întrebat, scurt, dacă are credinţă în Dumnezeu.
🥸"I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare".
A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat.  "Pe tren am plâns încontinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni".  Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo.  "Încerca să-mi distragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la soţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părintele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el :
 "- Nene Vâlcea, fii pe pace. Să se opereze soţia la Bucureşti şi totul o să fie bine. Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop.
 Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am plecat întărit". După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând rugăciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau ceasuri, ceasurile zile. Îşi pusese încrederea în rugăciunile părintelui, dar în clipele acelea, speranţele se năruie. Deodată, din sala de operaţie a ieşit o doctoriţă. Era răvăşită. A spus precipitată că :
 "domnul doctor Bălănescu a amuţit după intervenţie. A început operaţia, dar înăuntru nu a mai găsit nimic, nici o tumoră ! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol !".
 Miracol a şi fost.
Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tremură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind :
 "- Ai văzut puterea lui Dumnezeu ! Acum ai încredere în mine ?"
O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite. Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de părintele Arsenie. S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azuga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune.
 "Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine". Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vorbească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accentul spre nădejde.
 "La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus :
"- Stai liniştit, că nu o să mori din asta."
Atât ! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare.  Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun ! Vindecarea s-a petrecut înainte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio problemă serioasă cu sănătatea".
 De dincolo de mormânt Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor.  Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii.. La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi.  Pelerinii povesteau miracole, călugării găseau izbăvire în ispite.
 Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere. Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui.
 Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cercetat doctori, dar zadarnic. Durerile nu-l părăseau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhovnic --  "să vii la mormânt !".  Şi-a venit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine.
 Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a prăbuşit în faţa crucii părintelui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bătrâneţile l-au ajuns, picioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă. Când s-a ridicat, a simţit că durerile îl părăsesc. Se simţea mai bine. A mers câţiva paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou.
"Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.
🙏

PUTEREA UNEI RUGĂCIUNI 🙏
 Când veți primi acest mesaj să spuneți o rugăciune...
 Doar atât trebuie să faceți.
 Opriți-vă și spuneți o rugăciune de mulțumire pentru toate realizările, dar și nerealizările voastre.
 Apoi vă rog să trimiteți acest mesaj către toți prietenii și rudele voastre. Cred că dacă trimiteți această mărturisire a credinței cu o rugăciune, cu credință, veți primi tot ceea ce Domnul Dumnezeul crede că vă este de folos.
 Toți avem nevoie de rugăciune ! 🙏

O RUGĂCIUNE FOARTE PUTERNICĂ A PĂRINTELUI ILARION ARGATU

 

Doamne Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, daruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor ce nu au, libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de păcat tuturor. Luminează-le Doamne mintea celor ce sunt în examene. Dă Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfint pământ al Tău Doamne!

Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți. Dăruiește-mi și mie Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea. Binecuvântat fie Numele Tau Cel Sfânt în vecii vecilor, Amin. "Doamne, noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credință, ce nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săraci, pentru care nimeni nu se roagă. Și mai pomenește Doamne și pe cei săraci adormiți întru Domnul și care nu au pe nimeni care să-i pomenească. Amin! "PREOT ILARION ARGATU" (1913 - 1999)

Această rugăciune este atât de puternică! Trimite-o celor pe care-i iubești. O binecuvântare va veni sub forma unei vești bune. Nu pune întrebări. Dacă Dumnezeu este pe primul loc în viața ta, oprește-te puțin din ceea ce faci și trimite-o acum.

Dacă o minte negativă se îndreaptă spre un trandafir, într-o grădină, acolo pot fi mulţi trandafiri, dar ea va număra doar spinii. Primul lucru văzut în mintea negativă sunt spinii; aceştia sunt importanţi. Florile sunt iluzorii; doar spinii sunt reali. El îi va număra şi bineînţeles că o floare are mulţi spini. Iar odată ce a numărat spinii, el nu poate crede în floare. Va spune că acea floare aşa frumoasă este iluzorie. Cum de poate o floare aşa de frumoasă să existe cu nişte spini atât de violenţi, de urâţi? Este imposibil, este de necrezut. Şi chiar dacă există acum ea nu mai înseamnă nimic. Spinii au fost număraţi şi floarea a dispărut. O minte pozitivă va începe cu trandafirul, cu floarea şi odată ce eşti în comuniune cu trandafirul, odată ce îi cunoşti frumuseţea, viaţa, înflorirea lui nepământeană, atunci spinii dispar. Şi cel care a cunoscut trandafirul în frumuseţea sa, în posibilitatea sa cea mai înaltă, care a privit în adâncul lui, pentru el chiar şi spinii nu vor arăta ca nişte spini. Ochii care sunt umpluţi de trandafir sunt diferiţi acum. Acum spinii vor arăta doar ca o protecţie pentru floare. Ei nu vor fi inamici; ei vor arăta doar ca o parte a florii. O astfel de minte va şti că floarea are nevoie de spini, de protecţia lor. Datorită acestor spini ea a putut supravieţui. Această minte pozitivă va simţi recunoştinţă chiar şi pentru spini. Şi dacă această apropiere se aprofundează, va veni un moment în care spinii devin flori. Prin prima atitudine floarea dispare - sau chiar şi floarea devine un spin. Doar printr-o minte pozitivă poţi ajunge la o stare a minţii non-tensionată. Printr-o minte negativă vei rămâne tensionat şi cu multe mizerii în jur. O astfel de minte negativă, inventivă, va crea noi suferinţe şi iaduri.

Prietenul tău ești tu, in versiunea mai usor vizibila și palpabila.

Un prieten se conjungă prin "a fi" și nu prin "a face" sau "a avea". Prietenul ”Daca intrebi pe cineva cum arata cel mai bun prieten, ai mari sanse sa primesti un raspuns de genul "prietenul este cel care e gata sa te ajute la orice ora din zi si din noapte". Pe principiul "prietenul la nevoie se cunoaste". In trecut, am crezut, la randul meu, ca un prieten se caracterizeaza prin ce face si mai putin prin cine este. Prieteniile, in mult prea mare parte, sunt bazate pe troc, judecata si asteptari. Ca si cand ai fi cu cineva pentru ce poate sa-ti dea, pentru cat de multe nevoi poate sa-ti acopere. Pe acelasi principiu, foarte multi oameni si-au ales partenerii de viata. Din nevoie, punand conditii, asteptand mereu atentie. Am inteles in ultimii ani ca, de fapt, prietenul nu este cel care se tradeaza pe el pentru a-mi face mie pe plac, din teama ca as putea sa ma supar si sa-l abandonez. Iar eu nu sunt prietena doar pentru ca onorez circumstante, sunt de acord cu celalalt sau fac lucruri pe care cred ca le asteapta de la mine. Ca a veni in intampinarea cuiva cu conditii, judecati si frica inseamna nu ca-l iubesc, ci ca am nevoie de el pentru a fugi din mine. Ca nu am nicio sansa sa ma vad asa cum sunt, daca nu fac alegerile pe care mi le dicteaza inima. Ca orice as face sa fiu pe plac, frica de judecata si respingere nu se va diminuna, ci va creste tot mai mult. Ca oricate sacrificii as face, nu-mi vor aduce bucurie, ci imi vor adanci suferinta generata de instrainarea de mine. Acum, consider ca imi e prieten cel langa care ma simt in largul meu si imi exprim adevarul, indiferent ce. Este cel care nu incearca sa ma schimbe, judecandu-ma si criticandu-ma, ci ma accepta asa cum sunt. Este cel care imi respecta spatiul si procesul cresterii spirituale. Prietenul este cel care imi spune adevarul, oricare ar fi el. Ma imbratiseaza chiar si atunci cand eu cred ca merit prea putin iubirea lui. Este cel care iarta si e recunoscator. Isi permite sa fie el insusi. Rade, plange, tace, este cum simte sa fie. Imi impartaseste experientele sale, fara sa-mi invadeze spatiul. Ma intreaba cum sunt, cum imi e, ii pasa. Uneori, ma roaga sa tac, sa-l las singur. Alteori, intreaba daca e in regula sa se planga. Face ceva pentru mine, doar daca vrea si o face cu bucurie. Ii spun "da" sau "nu", fara retinere. Nu ia personal refuzul meu de a face ce-mi cere, ci ma respecta ca spun adevarul. Ma iubeste si cand nu e de acord cu mine. Un prieten este mai mereu in inima, merge alaturi de tine si nu legat de tine. Iti e partener. E parte din cresterea ta, e oglinda ta, mentorul tau. Te ajuta sa cresti, sa te vezi. Te iarta, isi cere iertare, multumeste, are incredere, te inspira, iti respecta alegerile, te ajuta sa-ti vezi darurile, spune adevarul. Un prieten se conjunga prin "a fi" si nu prin "a face" sau "a avea". Iti da putere, te sustine, te ajuta sa vezi lumina si maretia din tine! Prietenul te oglindeste pe tine. E acolo, in viata ta, sa-ti arate in ce punct te afli, ce mai ai de transformat si invatat, unde poti aduce si manifesta mai multa iubire.

Prietenul tău ești tu, in versiunea mai usor vizibila și palpabila.” (Nicoleta Svârlefus)

Și să nu uiți că nimic din ce ai dobândit până acum pe Cale nu ai pierdut.

 Fiecare lovitură are două aspecte: unul dureros și născător de plângere de milă și indignare în fața nedreptății lui Dumnezeu și celălalt o ocazie de trezire, de ieșire din carapacea deprinderilor somnambulești. Să fii atent acum la durerea din inima ta și să-L chemi pe Domnul acolo. Așa vei afla că nașterea ta din nou nu s-a terminat. Și să nu uiți că nimic din ce ai dobândit până acum pe Cale nu ai pierdut

Așa este omul

 

Când ești bolnav, ai da orice să te vindeci și îți promiți că vei face atâtea lucruri dacă Dumnezeu îți mai dă o șansă...

Când te-ai vindecat, o iei de la capăt și de cele mai multe ori, nu te ții de cuvânt.

Când ai bani mulți, te plângi mereu că ești obosit și nu faci față responsabilităților...

Când ești sărac, te plângi că ești prost plătit și ai face orice să fii bogat...

Când ești căsătorit, spui mereu că ești sătul de responsabilitățile familiei și de partenerul de viață și parcă ți-ar plăcea să fii mai liber...

Când ești singur, ți-ai dori din suflet să găsești pe cineva bun cu care să-ți împărți viața...

Când ai mașină, ești mereu supărat că s-a scumpit întreținerea ei, dar îți dorești una și mai nouă...

Când nu ai mașină, te-ai săturat să fii pieton și îl invidiezi pe cel care are...

Când ai copii, ești mereu epuizat și uneori simți că nu mai vrei să auzi de nimeni și nimic...

Când nu ai copii, ți-ai dori din suflet să ai...

Când ești copil, te prefaci că ești adult și îți dorești din răsputeri să crești mai repede...

Când devi adult, te gândești că, era mai bine să fii copil...

Când ai părinții în viață, te-ai săturat să te deranjeze tot timpul...

Când părinții nu mai sunt, ai da orice să le mai auzi vocea, măcar un minut...

Dacă locuiești într-un apartament, ai da orice să ai o casă în natură...

Dacă ai o casă, nu ești fericit pentru că întreținerea sa, îți ocupă prea mult timp...

....

Așa este omul, o ființă veșnic nemulțumită care mereu se concentrează pe ceea ce nu are...

Își pierde timpul încercând să caute fericirea undeva în universul nemărginit, când de fapt "fericirea este azi, acum, aici, chiar în jurul său."

 Legenda papadiei

🌼La început , Dumnezeu a trimis un înger pe pământ să întrebe toate plantele cum vor să arate. Numai papadia nu știa cum dorea să arate și îngerul i-a mai lăsat o zi, să se gandeasca...

🌞În ziua aceea, papadia s-a rugat, s-a gândit și s-a răzgândit, până a dat cu ochii de Soare, apoi s-a hotărât ca vrea sa arate ca El. Știa că vrea sa fie galbenă și frumoasă , strălucitoare și caldă , ca soarele...

🌕Apoi a văzut Luna și se răzgândi...Voia să arate ca ea. Sa fie albă , rece, mândră și frumoasa...

🌠Apoi a văzut stelele și îi plăcură și acelea. Când veni îngerul nu mai știa ce să-i spună: voia să fie ca soarele, ca luna, ca stelele... Așa că Dumnezeu i-a indeplinit toate dorintele. De aceea papadia este la început galbenă ca soarele, apoi albă ca luna și dacă sufli peste ea se împrăștie precum stelele.

POSTUL NEGRU

În funcție de puterea noastră și de voință ar fi bine să ținem post negru cu apă măcar o dată pe lună. Pentru că beneficiile pe care le primesc corpul și sufletul nostru din această oprire a alimentației sunt spectaculoase.

Corpul nostru fizic începe atunci o detoxifiere interioară, reconfigurează sinteza de enzime și de celule noi.Își face o curățenie profundă și beneficiază de o resetare totală.

Printre beneficiile dovedite medical pe care postul negru le aduce stării noastre de sănătate se numără:

-menține o greutate normală

-reduce procesul de îmbătrânire a pielii

-îmbunătățește sănătatea inimii și a circulației

-previne și ameliorează inflamațiile

-încetinește îmbătrânirea

-îmbunătățește conexiunile neuronale

-produce schimbări pozitive în structura sinapselor importante pentru învățare, memorie și sănătatea generală a creierului

Din perspectivă spirituală postul negru este calea noastră spre curățarea sufletească și purificarea spirituală.

Eliminarea energiilor de vibratie joasa din intregul sistem al fiintei umane duce la cresterea vibratiei si la amplificarea luminii interioare.

Postul este şi despre redescoperirea legăturii noastre cu divinitatea, despre conexiunea noastă spirituală, îndreptarea atenţiei către suflet şi meditarea pentru a atinge un echilibru zi de zi.

Postul negru reprezintă reţinerea totală de la hrană, un exercițiu de voință și înfrângere a poftelor, un instrument excelent pentru stăpânirea minții și un bun prilej pentru a lucra cu umbra noastră și a ne plăti din karmă.

Postul negru este un sacrificiu personal dar și un schimb: cedezi plăcerea și primești virtutea.

Pentru că atunci când te restrângi de bună voie, când renunți singur la plăcerile și patimile tale, înseamnă că pui sufletul mai presus de tot ce este material și nu te mai raportezi la exterior, la oamenii și evenimentele din viața ta.

Corpul nostru se purifică prin absența hranei, mintea noastră prin lipsa gândurilor negative și sufletul nostru prin smerenia pe care o arătăm Divinității,permițându-i să lucreze prin noi și pentru noi.

Să vă fie de folos!

 Am întâlnit o pacientă căreia tot a doua vorbă îi era rugăciune. 

„Stați să vă arăt o carte. Am primit-o de la prietena mea – Doamne, dă-i sănătate! –.” În timp ce vrea să-mi arate cartea, scapă de pe noptieră un iaurt și zice: „Of, ăsta mi l-a adus o vecină. Așa femeie cuminte e, s-o țină Dumnezeu! Cât despre iaurt… fie pomană pentru soțul ei; a murit luna trecută”. 

În 5 minute cât am stat acolo, a pomenit mai multe persoane, unele vii, altele plecate din lumea asta. Pe toți îi vedea ca binefăcători și se ruga pentru ei pe măsură.

Probabil că nu avem întotdeauna timp pentru rugăciune. Mă refer la varianta „clasică”: pe tihnă, cu o lumânare aprinsă, citind vreun acatist sau din psaltire. 

Dar sunt multe momente în zi când te poți ruga altfel. Am în birou un ștergar cusut manual, pus la icoana Sfântului Nectarie. L-am primit de la o mătușă de-ale soției. Nu-i dată să-l văd și să nu zic „Dumnezeu s-o ierte!”. 

Apoi, într-una din dățile când am vizitat Muntele Athos, ne uitam cu un coleg – preot și el – la ce metanier frumos avea un monah de-acolo. Călugărul ne-a zărit și i l-a oferit colegului meu. El, la rându-i, văzând că-mi place așa mult, mi l-a dăruit mie. M-am și bucurat, dar nici n-am fost tare comod. În port, în timp ce așteptam vaporul, găsesc la un magazin exact metaniere de felul acela. Am cumpărat unul pentru colegul meu. I l-am dat în timp ce eram pe mare. 

În felul ăsta, ne-am bucurat eu, el și – poate cel mai tare – acel călugăr pe care-l pomenesc de fiecare dată când văd metanierul cu pricina. Cu siguranță că și el se roagă pentru noi, deși niciunul nu știm cum îl cheamă pe celălalt. 

Cred că Dumnezeu primește cu multă bucurie rugăciunile „dezinteresate”:  pentru un bolnav dintr-o ambulanță pe care-o vezi trecând pe lângă tine, pentru elevii – mulți la număr – care au examene în perioada asta, pentru cei care-s în război și n-au pacea necesară rugăciunii, pentru cei care n-au cum să-ți răsplătească, și așa mai departe...

Copile, crezi în Dumnezeu?

”Doi oameni vorbeau despre existenţa sau inexistența lui Dumnezeu. Unul spunea că da, altul spunea că ba. Şi atunci unul din ei a propus un arbitru: Să întrebăm un copil. Să vedem ce ne spune o minte încă în stare pură în faţa existenţei. Poate să nu fie concludent ceea ce gândeşte el, încă nedezvoltat, dar să vedem totuşi. Măcar aşa din curiozitate. Cel care nu credea l-a întrebat: -

Copile, crezi în Dumnezeu? - Cred, a răspuns copilul. Mi-a spus mama că El a făcut totul şi că vede totul. - Dar poţi tu să-mi spui unde este Dumnezeu? Uite, ai de la mine un măr, dacă-mi răspunzi. - Nene, i-a răspuns copilul, îţi dau eu două mere, dacă îmi spui dumneata mie, unde nu este Dumnezeu!”

AJUTĂ DOAR PE CEI CARE ÎNTREBĂ...

 

Niciodată să nu te implici în suferința altora, fiecare își poartă povara..

Un om trebuie sa oboseasca si sa bea pana in partea de jos a paharului de otrava destinat lui si in acel moment daca cere ajutor va veni.....

Nu fi pretențios și așteaptă-te să ajuți pe toată lumea, nu-ți obliga niciodată îngrijitorii să ofere ceva ce nu va fi apreciat, poți ajuta doar pe cei dispuși și umili să accepte ajutorul din inima ta.

O persoană suferindă vede lumea prin durerea ei, deci este surdă, oarbă, ignorantă și egoistă.

Dacă te amesteci în suferința altcuiva fără să fii chemat și pregătit, vortexul karmic te va târî într-un joc străin și vei vedea fața nerecunoștinței precum și purtând energia rea a celeilalte persoane.

Amintește-ți că omul este capabil să-și răspândească suferința și nu-ți va fi de folos.

Continuă-ți drumul, rezolvându-ți viața în tăcere.

Doar dacă îți urmezi propriul drum vei găsi puterea și înțelepciunea de care ai nevoie pentru a ajuta oamenii să se ridice din nou.....

  ·   ·

SFATURI PENTRU CAMERA NOASTRA.

 

Locul nostru de odihnă absoarbe toate vibrațiile noastre.Cand dormim intram in contact cu profunzimile spiritului nostru si ne conectam cu subconstientul, asa ca patul trebuie purificat pentru a avea odihna.

PATUL

Dacă aveți zile proaste.

Purifică cu un pahar cu apă și o mână de sare.

Lasă-l sub pat, în direcția capului. Sarea va fi responsabilă de absorbția energiilor rele noaptea, dimineața aruncați conținutul paharului în toaletă.

Vindecare cu cuarț, acesta are puterea de vindecare a Pământului, deci este ideal pentru transmutarea energiei negative în cea pozitivă . Pune câteva peste pernă înainte de a te culca. Ideal ar fi ametistul sau cuarț cristal.

Adesea bețișoarele parfumate de salvie sunt ideale.

Când spălați cearșafurile, puneți o mână de sare groasă în mașina de spălat.

PERNA

Perna este depozitul gândurilor și viselor noastre. Capul nostru petrece mult timp odihnindu-se atunci cand dormim, in perioade de negativitate, de multe griji, obsesii, epuizare psihica... emitem energie negativa care ramane impregnata in perna noastra.

Spală regulat perna sau pulverizeaz-o cu apă și sare. Scutur-o.

Trece deasupra ei cu bețișorul parfumat și manifestă pentru eliberare.

Aerisește-o pentru a reînnoi energiile.

De asemenea, este bine să puneți niște cuarț sau turmalină neagră în caz de coșmaruri.

Atât pentru pat, cât și pentru pernă, este grozav să le stropiți cu apă de flori în mod regulat înainte și după culcare.

Eu aplic pe perna 3 picături de ulei esențial cu lavandă. Ajută somnul, relaxează și alungă stress-ul.

Păstrează vibrația bună.

Doamne, dă-mi credinţă!

Rugăciunea este arma cea mai de căpătâi şi de trebuinţă. Învaţă să te rogi, şi vei birui toate puterile răului ce-ţi dau năvală. Rugăciunea e o aripă, credinţa e cealaltă, iar amândouă ne poartă la cer. Dar nimeni nu poate zbura doar cu o aripă: rugăciunea fără credinţă e la fel de zadarnică precum credinţa fără rugăciune. Dacă credinţa ţi-e tare puţină, poţi să strigi cu folos: Doamne, dă-mi credinţă!

 

”Pierderea energiei vitale principale are loc în acele cazuri când omul urăște, disprețuiește, regretă, se supără, când el încetează să creadă în Dumnezeu. Vorbind într-un limbaj biblic, dacă un om începe să păcătuiască, el se îndepărtează de Dumnezeu și își pierde treptat viitorul. Principala energie vitală vine prin intermediul iubirii față de Dumnezeu. Mai întâi, are loc pierderea viitorului, apoi cea a prezentului.

În familiile credincioșilor, se nasc în medie trei-cinci copii, iar în familiile ateilor, unul-doi copii. Din acest motiv, în general, ateii dispar treptat de pe fața pământului, rămân doar credincioșii. Aceasta este legea. Dar, din anumite motive, noi nu acordăm atenție acestui fapt. Un om imoral nu este viabil, despre acest lucru s-a vorbit în Biblie cu câteva mii de ani în urmă: „Căci cel rău nu are niciun viitor, iar candela celor răi se va stinge”.

Pentru a conștientiza anumite adevăruri noi, omul este adesea nevoit să se apropie de moarte și, asemenea lui Iov din Biblie, să piardă totul sau aproape totul. Abia atunci, adresându-se iubirii, acest om va putea să-și formeze o nouă imagine asupra lumii, care îi va permite să supraviețuiască...”

SN Lazarev 

  Fusta are proprietăți curative iată de ce este important ca femeile să poarte fuste și rochii În toate timpurile fusta se considera principalul atribut al feminității. Și motivul nu este doar în frumusețea acestei ținunte. Specialiștii în domeniul energeticii personale consideră că atunci cînd femeia poartă fustă, ea începe să acumuleze energia feminității, proprie ei. De aceea, fusta poartă și un sens sacru pentru fiecare femeie. Din antichitate, femeile se îmbrăcau exclusiv în fuste și rochii. Și această modă era corectă pentru toate popoarele. De exemplu, femeile slave purtau sarafane, cele din India purtau batiste lungi, iar japonezele îmbrăcau kimono. Precum vedem, îmbrăcămintea tuturor femeilor nu presupunea construcția pantalonilor. În timpurile străvechi, oamenii simțeau mai fin legătura lor cu forțele naturii. Toți știu că femeile se deosebesc de bărbați nu doar după parametrii fizicii. Oamenii de diferite genuri au și energetică diferită. Bărbaților li s-a prescris să-și preia energia din cosmos. Iar femeile luau energie preponderent din pămînt. Dacă ne amintim asemenea noțiuni ca dragostea, atenție, grijă, empatie, gingășie, atunci, desigur, ele sunt caracteristice femeilor. Dar și față de pămînt asemenea noțiuni vor fi corecte. Construcția oricărei fuste seamănă cu un con, ce se lărgește în jos. Acest model de fustă nu a fost inventat întîmplător. Se considera că un asemenea con îi ajută femeii să preia mai multă energie și putere din pămînt, să devină fertilă și asigurată material. Energia femeii, dacă vorbim despre corpul fizic, se acumulează în uter. Bărbații nu sunt înzestrați de natură cu un asemenea organ. Și în plan energetic, pentru a obține energia pămîntului, el trebuia să o ia anume de la femeie. Cînd femeia îmbracă pantaloni, ea parcă întrerupe legătura cu pămîntul. Mișcarea energiei se oprește, iar vasul sfînt al femeii sub formă de uter devine gol. În rezultat, femeia nu are ce-i oferi bărbatului. Energia femeii este foarte importantă pentru bărbat. Ea îl face mai calm, mai stabil. Dacă bărbatul are acces la energia femeii, atunci el va dori întotdeauna să se ocupe cu lucrul creativ. Atunci cînd bărbatul este lipsit de dragostea și mîngîierea femeii, el devine agresiv, dur și violent. Multe femei nu poartă, în general, fuste. Ele se îmbracă exclusiv în pantaloni sau blugi. Dar din punct de vedere energetic, această femeie își alimentează și fortifică spiritul printr-o metodă străină ei, adică bărbătește. În rezultat, interacțiunea dintre bărbat și femeie are loc ca și cu ea ar fi bărbat de la natură. În acest plan, are loc perturbarea schimbului de energii. Acest fapt se poate reflecta atît la nivel fizic sub forma diferitor boli, neînțelegeri și certuri. Drept justificare, femeile ar putea spune că pantalonii sunt comozi, sunt stilați, practici, la modă. Cu siguranță, în pantaloni femeia poate face mai ușor unele lucrări, destinate inițal bărbaților. De exemplu, să care greutăți, să se miște rapid etc. În comparație cu pantalonii, rochia sau fusta, sunt un fel de frînă. Dar în acest sens se manifestă un avantaj pentru femei, aducîndu-i liniște și armonie. O femeie adevărată nu se va gîndi să facă lucruri grele, să care greutăți sau să fugă undeva. Ea va aștepta bărbatul, care ca un adevărat cavaler, nu va refuza să o ajute. Îmbrăcînd o rochie sau o fustă frumoasă, orice femeie poate simți cum i se schimbă dispoziția. În ea parcă se trezește o energie foarte cunoscută ei. Desigur, privirile bărbaților se vor îndrepta anume spre femeile îmbrăcate în rochii și fuste. Pantalonii, chiar și cei mai stilați, trebuie îmbrăcați sub formă de excepție. Au importanță lungimea și forma fustei. Anterior, se considera că rochia sau fusta trebuie să fie cît se poate de lungi, pînă în podea. Așa femeia se alimenta mai ușor cu energia pămîntului. Dacă fusta are poale largi, care se învăluie în timpul mersului, atunci se formează așa-zisele cîmpuri torsionare, chemate să amplifice energia pămîntului.

Poalele fustei se considera un fel de cerc de protecție. Această protecție era chemată să creeze o apărare pentru centrele sexuale ale femeii. De funcționarea corectă a acestor centre depinde direct sănătatea organelor reproductive feminine și funcționarea lor corectă. Chipul femeii în fustă lungă va aminti întotdeauna de castitate, inocență și puritate. Fusta lungă protejează femeia de privirile pofticioase. Este foarte important. Asemenea priviri pot fi egale cu ochiul rău, ce poate crea goluri în centrele energetice inferioare. Dacă acest lucru se întîmplă, atunci femeia își pierde energia sexuală. Iar împreună cu aceasta va pleca și forța vitală și atractivitatea feminină. În final, are loc sărăcirea energetică a femeii. Ea nu mai poate oferi nimici bărbatului ei, de aceea el își pierde interesul față de ea. În prezent, multe femei se întreabă, unde s-au pierdut bărbații adevărați. Dar de unde vor apărea ei, dacă femeile înșiși nu mai sunt femei în adevăratul sens al cuvîntului? Femeile renunță intenționat la feminitatea lor, îmbrăcînd pantaloni și alte haine bărbătești. Din fericire, moda ultimilor ani le oferă femeilor șansa de a reveni la îmbrăcămintea pur feminină, să se alimenteze cu energia pămîntului și să-i ofere gingășie bărbatului iubit. De aceea, purtați și fuste sau rochii lungi și învățați-vă să vă simțiți femei.

"Ține-ți gura închisă la supărare, când o problemă te apasă puternic! Nu spune nimic, pentru că s-ar putea să regreți de o mie de ori. În schimb, spune-o îngerilor, ca ei să poată pună problema ta la picioarele Domnului și să-L roage pe Dumnezeu să-ți trimită un înger de pace să-ți mângâie sufletul. "

 "Ține-ți gura închisă la supărare, când o problemă te apasă puternic! Nu spune nimic, pentru că s-ar putea să regreți de o mie de ori. În schimb, spune-o îngerilor, ca ei să poată pună problema ta la picioarele Domnului și să-L roage pe Dumnezeu să-ți trimită un înger de pace să-ți mângâie sufletul. "

 

Când îți liniștești mintea, întregul Univers este la picioarele tale. Când nu te grăbești, totul vine spre tine.

 

Când încetezi să te simți lipsit, toate lucrurile se întorc la tine. Când încetezi să te mai lupți cu lumea, toată lumea vine la tine să vorbească despre iubire.

Când accepți, te transformi și când îndrăznești să încerci noul, condițiile dispar și lumea te surprinde.

Când devii moale ca apa, pătrunzi în toți porii pământului și când începi să te privești, întreaga lume dispare.

Când renunți la ceea ce nu este pentru tine, acel gol atrage ceea ce îți aparține cu adevărat. Pentru că atunci când ești pierdut, te regăsești.

Când te hotărăști, acea determinare te găsește și îți șoptește ce vrei. Când renunți la război, câștigi bătălia.

Când îți liniștești mintea, întregul Univers este la picioarele tale. Când nu te grăbești, totul vine spre tine.

Când realizezi că nu trebuie să controlezi totul, lumea se reglează singură. Când alegi să nu reacționezi, se schimbă rezultatul.

Când accepți schimbarea și incertitudinea, încetezi să mai suferi. Când devii umil, toată lumea îți aparține.

Când te regăsești, căutarea se oprește. Când îți îmbrățișezi durerea, te împrietenești cu ea. Când devii conștient, apare Dumnezeul Universului.

Unii oameni vin în viața ta doar pentru a te învăța să nu fii ca ei

Fiecare persoană care intră în viața noastră ne învață ceva anume - fie că este vorba despre fericire, iubire, încredere în sine, fie că vorbim despre durere, suferință, tristețe, dezamăgire.

În timp ce uneori nu ne dăm seama de sensul anumitor relații dificile (toxice, negative), astfel de oameni ne ajută să avem o viziune mai clară cu privire la lumea în care trăim. Cu alte cuvinte, experiențele pe care le trăim alături de ei ne vor învăța ce să prețuim și ce ne aduce doar suferință. Ele ne ajută să înțelegem ce nu ne dorim în viața noastră.

Când suntem într-o relație dificilă (nu doar de iubire, ci și de prietenie), durerea în sine ne face să ne reevaluăm prioritățile în viață și comportamentul față de oamenii din jurul nostru. Ne ajută să prețuim sentimentele frumoase și să învățăm să fim mai buni. Toată această experiență ne permite să ne descoperim cu adevărat și, uneori, chiar să ne schimbăm.

Nu trebuie să păstrăm în viața noastră oamenii care ne învață să nu fim ca ei

Lecțiile pe care acești oameni vor să le învățăm sunt foarte simple:

- să nu fim ca ei;

- să nu facem ca ei;

- să nu trăim ca ei.

Ce este foarte important de știut este faptul că nu este datoria noastră să încercăm să îi schimbăm. Noi trebuie doar să mergem mai departe cu viața noastră.

Când ne îndepărtăm de oamenii care ne rănesc ne dăm seama că viața nu este atât de neagră pe cât ne fac aceștia să credem. În acest sens, ar fi foarte important să nu ne mai concentrăm prea mult pe ce fac acești oameni, ci pe lecțiile pe care le putem învăța din tot ce am experimentat, încercând astfel să creștem și să lucrăm la încrederea în noi înșine.

Viața este mult prea scurtă pentru a pune accent pe ce spun sau fac oamenii din jurul nostru. Din acest motiv, cea mai bună decizie pe care o putem face este să încercăm să îndepărtăm cât mai mult de tot ce înseamnă negativism și durere și să atragem în viața noastră doar oameni pozitivi, cu suflet bun și plin de iubire."

AJUTĂ DOAR PE CEI CARE ÎNTREBĂ...

 

Niciodată să nu te implici în suferința altora, fiecare își poartă povara..

Un om trebuie sa oboseasca si sa bea pana in partea de jos a paharului de otrava destinat lui si in acel moment daca cere ajutor va veni.....

Nu fi pretențios și așteaptă-te să ajuți pe toată lumea, nu-ți obliga niciodată îngrijitorii să ofere ceva ce nu va fi apreciat, poți ajuta doar pe cei dispuși și umili să accepte ajutorul din inima ta.

O persoană suferindă vede lumea prin durerea ei, deci este surdă, oarbă, ignorantă și egoistă.

Dacă te amesteci în suferința altcuiva fără să fii chemat și pregătit, vortexul karmic te va târî într-un joc străin și vei vedea fața nerecunoștinței precum și purtând energia rea a celeilalte persoane.

Amintește-ți că omul este capabil să-și răspândească suferința și nu-ți va fi de folos.

Continuă-ți drumul, rezolvându-ți viața în tăcere.

Doar dacă îți urmezi propriul drum vei găsi puterea și înțelepciunea de care ai nevoie pentru a ajuta oamenii să se ridice din nou.....

Găsește curajul

 

"O stilcă de apă la supermarket valorează 2 lei.

Într-ul restaurant sau hotel, aceeași sticlă poate costa 7-8 lei.

Într-un aeroport sau în interiorul unui avion, depășește 10-15 lei.

Sticla este aceeași, marca este aceeași, singurul lucru care se schimbă este locația. Fiecare loc dă valoare diferită aceluiați lucru.

Când te simți lipsit de valoare sau crezi că nu ești apreciat la adevărata valoare, când totul în jurul tău te minimalizează, schimbă-ți locul nu sta acolo!

Găsește curajul să-ți schimbi mediul și să mergi într-un loc în care ești prețuit pentru ceea ce ești și cine ești cu adevărat! Înconjoară-te de oameni care chiar îți apreciază valoarea!

Niciodată nu te mulțumi cu mai puțin!"

Pe măsură ce îmbătrânești la nivel spiritual, poți simți energetic diferența dintre oamenii care te iubesc și cei cărora le pasă în propria lor comoditate.

 

Pe măsură ce îmbătrânești la nivel spiritual, poți simți energetic diferența dintre oamenii care te iubesc și cei cărora le pasă în propria lor comoditate.

 

Un scurt dialog între minte si inimă:

 

M: - Mie îmi spune lumea că sunt sclipitoare și sunt apreciată de toți specialiștii, sunt deșteaptă și sunt dorită de toți oamenii.

I: - Eu reprezint dragostea divină și îi rafinez pe cei care ajung la mine, îi pun pe oameni în contact cu ei, cu divinitatea din ei.

M: - Dar tu nu ai susținerea și faima pe care o am eu, eu, care îi pot înălța pe oameni pe cele mai înalte culmi.

I: - Nu am, e adevărat, dar la mine vin cei care înțeleg că ce le oferi tu este doar clipa trecătoare a timpului.

M: - Vezi? De asta nu te suport, pentru că tu crezi că poți anula timpul și spațiul oamenilor, crezi că poți lua de la mine tot acest sistem spațiu-timp pe care dumnezeul meu mi l-a dat și m-a făcut atotputernică peste el.

I: - Nu, nu mai interpreta, înțelegi numai ce vrei și ce iți place și creezi mereu conflicte. Eu sunt Armonie și Iubire, Eu nu forțez oamenii să vină la mine, la fel cum nu te forțez nici pe tine să îi lași în pace. Tot ce fac eu este să luminez în ei Lumina Sfântă care îi face să aleagă între mine și tine. Eu nu mă opun alegerii lor, precum faci tu.

M: - Vrei să zici că eu nu sunt perfectă și nu mă pricep la oameni, că tot ce fac eu este o iluzie, iar ce faci tu este divin, că tot ce fac eu este să îl țin legat pe om, pe când ce faci tu îl eliberezi?

I: - Nu, eu nu spun asta despre tine. Doar tu spui despre tine, iar tot ce spui despre tine este doar fascinația ta, infinitele interpretări la care nu vrei să renunți de frică să nu-i pierzi pe oameni de sub control.

M: - Oamenii sunt slabi și dezorientați și au nevoie de iluzia fericirii pe care doar eu le-o pot oferi și de aceea sunt prea slabi să te aleagă pe tine!

I: - Așa e, dar toate acestea se vor termina, pentru că oamenii încep să se trezească și văd din ce în ce mai mult păcăleala ta și nu ți se vor mai supune. Devin din ce în ce mai puternici!

M: - Nu are cum! Când crezi că vreo dată oamenii să renunțe la așa bunătăți?

I: - Ba da, are! Aici și Acum! În prezentul meu care nu minte!

Călătorind cu îngerul meu prin Univers

CELE MAI ÎNALTE ENERGII DIN UNIVERS!

 CELE MAI ÎNALTE ENERGII DIN UNIVERS!

DRAGOSTE... este cea mai puternică forță din Univers. Cunoaște-te pe tine însuți, înțelege-te, iartă-te și iubește-te necondiționat. Îndrăgostiți-vă de viață, deoarece experiența și trăirea în dragoste este cel mai important lucru pentru om .

RECUNOAȘTERE.... este a doua cea mai mare putere din Univers. Fii recunoscător pentru tot, chiar și pentru lucruri nesemnificative. Cu cât ești mai recunoscător, cu atât vei avea mai multe situații și lucruri pentru care va trebui să fii recunoscător în viața ta.

CREDINȚĂ... este a treia forță. Credeți în voi înșivă și în originea voastră divină. Recunoaște-te pe tine însuți, descoperă-L pe Dumnezeu în tine, mergi pe calea încrederii și a iubirii din tine și vei întâlni DIVINUL, care este ființa ta interioară.

IERTARE... a patra putere este puterea iertării și a renunțării. Iartă-te pe tine și pe ceilalți, fii plin de compasiune și înțelegere, amintește-ți că fiecare dintre noi face greșeli la un moment dat în viață. Iertarea este iubire. și eliberează energie blocată. Îți deschide inima către lume și oameni. Renunțați la trecut și deschideți noi oportunități de împlinire.

BUCURIE... este a cincea putere ... Adevărata bucurie nu are nevoie de un motiv pentru a fi fericită, pentru că vine din interior și este cauzată de însăși existența ta. Nu face nimic care sa nu iti aduca bucurie si incearca sa vezi partile bune in orice situatie si pastreaza-ti calmul in ciuda tuturor lucrurilor.

CALM... este a șasea putere. Fii calm și calm ca Universul. Orice s-ar întâmpla, luați-o ușor fără rezistență și judecată. Faceți o alegere în pace, fie rămâneți în această situație, fie schimbați-o și plecați. Alegerea este întotdeauna a ta. Și dacă nu puteți sau nu doriți să schimbați nimic acum, acceptați ceea ce este și acordați-vă timp să înțelegeți .

Rugăciune către Maica Domnului

„Tu singură ești ridicarea celor căzuți, și îndepărtarea celor ce greșesc. Tu te-ai arătat povățuitoare a celor orbi, mila celor săraci, bucuria celor sănatoși și vindecarea celor bolnavi.

Bolnăvindu-mă foarte cu sufletul și cu trupul, și cumplit necăjit fiind, te rog, Curată, să-mi dai sănătate amândurora, cu rugăciunile tale.

Nădejdea și ocrotirea și scăparea creștinilor, zid nebiruit celor slabi, liman neînviforat, tu ești Născătoare de Dumnezeu preacurată. Și precum lumea o mântuiești cu neîncetată rugăciunea ta, pomenește-ne și pe noi, Fecioară, întru tot lăudată.”

Altă rugăciune către Maica Domnului:

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Unii oameni au nevoie și așteaptă, fie și o bucățică de pâine..

...Brutarul o mustra mereu pe femeia sa că mergea la biserici și dădea la săraci și la colectele care se făceau. Într-o zi, în timp ce scotea pâinile calde din cuptor și tot locul din jurul brutăriei se umpluse de mirosul plăcut de pâine proaspătă, la ușa brutăriei a venit un sărac și a spus: – Șefule, toate pâinile acestea sunt ale tale? – Ale cui să fie? – Și nu le mănânci? – Bre, pleacă de aici! – Dă-mi și mie una că mi-e foame. – Pleacă!, ți-am spus. Lasă-mă în pace! – Șefule! – Pleci sau nu pleci? – Șefule!… îl ruga săracul. Dar nu a apucat să sfârșească, că brutarul a luat o pâine și a aruncat-o cu putere spre sărac, voind să-l lovească în cap. Acela însă s-a plecat și pâinea a trecut razant deasupra capul său și a căzut jos. Săracul s-a repezit la pâine, a luat-o, a ieșit afară, și retrăgându-se într-un colț, a mâncat-o. Toată ziua aceea brutarul a fost nervos din pricina acelui musafir nepoftit și a pâinii pierdute. „Să îndrăznească să mai vină!”, își spunea el cu mânie în sinea sa. În noaptea următoare, pe la orele două după miezul nopții, brutarul sare din somn înfricoșat și ud de transpirație, strigând: – Femeie, scoală-te! – Ce ai? Ce s-a întâmplat?, l-a întrebat femeia lui înspăimântată. – Scoală-te și adu-mi o cămașă să mă schimb și-ți voi spune ce am pățit! Femeie, parcă am murit și s-au adunat în jurul meu mulți Îngeri și demoni, certându-se între ei cine să ia sufletul meu. Într-un cântar mare de trei ori blestemații puneau mereu faptele mele cele rele și balanța se îngreuia din ce în ce mai mult. La un moment dat un Înger a strigat: „Pâinea! Aduceți pâinea cu care a săturat pe acel sărac flămând! Puneți-o în cealaltă parte a cumpenei!”. Atunci demonii au strigat: „Pâinea nu a dat-o milostenie, ci a aruncat-o să-i spargă capul săracului”. Și au răspuns Îngerii: „Dar s-a săturat cel flămând, și acela a mulțumit”. Și să vezi, femeie, acea pâine a făcut de a schimbat talerele cântarului. Talerul cu acea pâine s-a lăsat în jos și astfel m-am mântuit. De aceea, de acum să dai și să nu te mai oprești. Și eu voi da. Și de ar mai veni pe la noi acel sărac! În sfârșit brutarul a înțeles că, dacă dai, câștigi. Dar noi, oare, am înțeles?Să credem cu fermitate că atunci când dăm, nu sărăcim, ci ne îmbogățim. Să probăm prin fapte. Unii oameni au nevoie și așteaptă, fie și o bucățică de pâine...."

Vai, ce urât este coșarul acesta, tată!

 – Vai, ce urât este coşarul acesta, tată! Nu-mi place să văd feţe aşa de negre. Parcă ar fi un duh necurat. Fără îndoială că el este un om rău, nu-i aşa, tată? – Nu vorbi aşa, fiule. Fără să ştii, te arăţi nerecunoscător; căci dacă coşarul este negru, e pentru tine. – Pentru mine! Ce vrei să spui, tată? Nu înţeleg. – Am să-ţi explic. Acum că este frig, se aprinde focul în toate casele. Mii de sobe ard, pentru a ne încălzi şi pentru a ne găti mâncarea. Coşurile sobelor se umplu de funingine şi sunt murdare. După câtva timp trebuie curăţate. Dacă nu ar exista coşari, cine ar curăţa coşurile? Tata, mama sau chiar tu. Deci, fiecare dintre noi s-ar murdări şi înnegri într-o astfel de muncă. Îţi închipui ce mutre am avea! Nu cred că o asemenea muncă ţi-ar plăcea. Fii deci fericit că există aceşti coşari; fii recunoscător, căci, ţi-o mai spun o dată: coşarul este negru pentru tine. – Nu m-am gândit niciodată la asta, tată. – Să te gândeşti de acum înainte, fiule. Şi dacă tot vorbim despre asta, mai ascultă ceva. Pentru tine morarul este alb; pentru tine măcelarul este roşu; pentru tine ţăranul este ars de soare, bătut de vânt şi de ploaie; pentru tine cizmarul are spatele încovoiat, medicul se expune bolilor molipsitoare, mecanicul veghează în picioare pe o locomotivă şi soldatul stă de pază la hotare. Când aceşti oameni mor făcându-şi datoria este pentru tine. Orice om care îndeplineşte o slujbă folositoare, o îndeplineşte pentru ceilalţi oameni. Fiecare în felul său slujeşte pe ceilalţi. Cu cât această muncă este mai grea, mai umilă şi mai prost plătită, cu atât trebuie să o cinstim mai mult. – Ţi-o făgăduiesc, tată, că nu voi mai zice niciodată despre coşar că e urât, nici despre cărbunar. – Aceasta nu ajunge, fiule. Cu cât vei creşte mai mare, cu atât ai să vezi câţi oameni muncesc pentru tine, cu mâinile sau cu mintea. Munca este viaţa însăşi a lumii. Când ai să înţelegi aceasta, nu va mai fi suficient să-i cinsteşti pe muncitori, ci va trebui să le urmezi exemplul, să devii folositor la rândul tău și să dai slavă lui Dumnezeu. La rândul tău ai să munceşti pentru alţii. Şi când vei fi ostenit din cauza muncii pe care o vei presta în folosul tuturor, ai să-ţi aduci aminte de coşar. Fiecare muncă lasă urme pe frunte, în palme, în inimă. Când ne-am făcut din plin datoria, suntem obosiţi, plini de praf, de riduri, de răni şi câteodată de sânge. De cele mai multe ori, fiule, acestea nu sunt plăcute la vedere, dar nimic nu e pe lume mai de preţ decât aceste peceţi ale muncii. Doresc un singur lucru de la tine. Iată ce: Tot aşa cum ai zis în neştiinţa ta de copil „Vai, ce urât e coşarul ăsta!”, aş dori ca, odată devenit înţelept, să strigi în faţa muncitorilor, cărora munca le-a lăsat urme şi pe care i-a schimbat şi i-a îmbătrânit: „Vai, ce frumoşi sunt ei!”. Numai cei răi şi nefolositori sunt urâţi.