Așa zici... Te frământă, așa?

Gheorghe, un creștin zelos veni tare supărat de la Sfânta Liturghie. Ostenit nevoie mare, după tot efortul pe care l-a depus ca să nu explodeze acolo, omul nostru se așeză pe divan.

Adormind, simți o adiere neobișnuită și privind zări silueta luminoasă a unui părinte chiar în fața sa. Misteriosul bătrân scorojit de vreme i se adresă delicat:

"Ehei, Gheorghe, care-i baiul?"

Uimit, bărbatul răspunse:

"Dar tu cine ești?"

Părintele, cu un zâmbet cald, zise:

"Dar tu cine spui că ești?"

"Tu ai năvălit în casa mea, tu să te prezinți!", răspunse el tăios.

"Tu năvălești mereu în casa Lui, iar eu nu te tulbur. Sunt robul Domnului și Îl slujesc neîncetat de peste 200 de ani. Lumea nu mă știe, am trăit retras în vârf de munte și încă n-am fost descoperit... Ale mele oase zac în chilia săpată în stâncă de la marginea satului. M-am născut aici, omule, la fel ca tine, și am slujit în Sfânta Biserică jumătate de secol", arătă bătrânul.

"Ai fost preot?!", întrebă Gheorghe surprins.

"Fost-am și preot, și rob păcatului, dar Domnul nostru m-a eliberat de moartea cea veșnică și m-a adus la viață", replică el.

"Vai, părinte! Ce mă bucur că mă vizitezi!", răspunse omul nostru, vizibil impresionat.

"Astăzi lumea nu mai e ca altă dată, după cum vezi... Nici Biserica nu mai e bună, preoții sunt răi tare, creștinii - păcătoși, de restul nici nu mai zic. Mare necaz s-a abătut asupra noastră din cauza lor", continuă Gheorghe.

"Așa zici... Te frământă, așa?", îl întrebă părintele.

"Și încă cum! În Biserica mea n-ar avea ce să caute așa oameni, nici așa păcate, mă mir că îi mai rabdă Dumnezeu... Dacă aș fi eu Episcop, pe toți i-aș curăța! De fapt, Patriarh: ar trebui să fiu Patriarh, să pun episcopi vrednici! Mă bucur nespus că-mi sunt apreciate meritele, altfel nu te-ar fi trimis Dumnezeu la mine... dacă nu aș fi dus o viață așa de sfântă!", zise omul.

"Suflete, înălțându-te pe tine te cobori în întunericul cel mai de jos! Preamilostivul m-a trimis să te previn: o să mergi la judecată și cu măsura cu care ai măsurat altora, cu aia ți se va măsura și ție (Matei 7, 2)! Ia aminte și te căiește, să nu fi înghițit de-a pururea de gheena focului! În biserica ta n-ar avea ce să caute Preabunul Dumnezeu, pentru că n-ai iubire, nici smerenie. Biserica Sa însă e spital pentru păcătoși, corabie a mântuirii sufletelor rănite de păcate și nu sală de judecată! Pocăiește-te, dar, și cere tuturor iertare, până nu-i prea târziu!"

Acestea rostind, bătrânul dispăru ca și cum nu fusese deloc, iar Gheorghe al nostru căzu pe gânduri, vărsă apoi lacrimi amare și se îngrozi de greșelile făcute.

Din acea clipă și până la finalul vieții sale, al nostru Gheorghe n-a mai ridicat niciodată privirea din pământ și nu s-a mai plâns de nimic...

Cât despre păcătoșii care-l supărau, ei bine, s-au dus cu toții! Omul nostru n-a mai văzut nici un păcătos din ziua aceea, deși s-a uitat atent, ca de obicei.

De-atunci toți i se păreau nesperat de buni, Biserica i-a devenit rai pământesc, iar preoții s-au transformat în călăuze ale sfințeniei în ochii lui!

Recunoștința lui strălucea în oceanul aceasta de păcate invizibile și lumea se mira de bucuria și de statornicia sa în cele duhovnicești.

Zi și noapte, Gheorghe se ruga cu lacrimi fierbinți pentru mai marii Bisericii, episcopii și patriarhii erau neîncetat în inima sa și n-a mai cutezat vreodată să fie nemulțumit de neputințele altora.

Iaca, așa s-a sfințit omul nostru! Dar nu vine Domnul la toți în același mod: să luăm aminte deci, că n-om fi toți preveniți la fel!

Să ne folosim duhovnicește de pățania aceasta și să ne ferim ca să nu fim ca Gheorghe, că bai mare va fi peste noi de nu ne vom căi!

Așa să ne ajute Dumnezeu, nouă și la toată lumea, să dobândim sfințenia unei vieți trăite întru Hristos, iar nu căderea întru lauda de sine!

Când rugăciunea îți va veni pentru întreaga lume, ca și pentru tine însuți, abia atunci vei înțelege măreția omului în Dumnezeu, ce înseamnă a fi om, după chipul Persoanelor Divine, și atunci moartea nu te va mai atinge.

 

Sfântul Sofronie de la Essex: Nu fi trist pentru nimic și nu te îngrijora de nimic...
[…] În ultima noastră suflare, însă, să ne întărim cu gândul că este necesar să trecem prin toate suferințele acestei lumi, ca să cunoaștem mai profund viața Singurului Fiu al lui Dumnezeu pe pământ , pentru a fi capabili să primim viața divină și nestricăcioasă.
Această atitudine a minții reduce intensitatea „suferinței fără sens”, care în iraționalitatea ei este făcută și mai insuportabilă de puterea durerii.
Durerea în sine nu este nicidecum o calamitate. Nu numai că este posibil, ci și necesar să considerăm suferința drept calea către cunoașterea eternă a adevărului, a iubirii, a odihnei, a păcii.
Suntem ființe zidite și știm totul prin comparație. Dacă nu am avea experiență de suferință, nu am cunoaște bucuria iubirii. Și este evident că, cu cât suferințele noastre sunt mai profunde, în sensul lor bun și prudent, cu atât mai deplină va fi iubirea noastră, cu atât mai profundă va fi cunoașterea eternității, cu atât mai înțelept vom primi pacea lui Dumnezeu, cu atât mai aproape ne vom arăta. lui Hristos în Împărăţia Sa.
Mă rog lui Dumnezeu să vă dea de sus adevărata cunoastere a acestei căi, despre care eu în nebunia mea am îndrăznit să vă vorbesc. Cu aceeași cerere mă rog lui Dumnezeu pentru mine. Și sa te rogi la fel pentru mine cu același duh. Și așa vom fi cu toții una în Hristos.
Când sufletul nostru atinge eternitatea, atunci multe dintre patimile noastre vor dispărea și vom fi îndepărtați, departe, de lupta adesea fără rost a oamenilor. Pacea lui Hristos nu trebuie să vă părăsească.
De ce ai nevoie? Ți-a fost teamă că nu vei avea o bucată de pâine sau un acoperiș deasupra capului la bătrânețe? Dar dacă, în orice caz, te mulțumești cu nevoile absolute, adică dacă ai o casă în care să stai, dacă nu îți lipsește pâinea, dacă corpul tău este acoperit, atunci asta îți va fi suficient.
Libertatea minții de răspândirea lumească fără sens și adâncirea ei în teoria lumii divine, apelul la lumea superioară, nostalgia pentru aceasta vor constitui „bucuria” neîncetată a sufletului tău. Atunci bătrânețea devine maiestuoasă, regală, chiar și în mijlocul sărăciei materiale supreme, o adevărată coroană a înțelepciunii.[...]Fără tensiune excesivă, cu o mișcare firească a duhului tău, privește prin tine toată tragedia lumii, a întregii omeniri și cu duhul roagă-te lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Am primit această lecție de la binecuvântatul meu Bătrân [Sfântul Siluan Athonitul].
Iar când rugăciunea îți va veni pentru întreaga lume, ca și pentru tine însuți, abia atunci vei înțelege măreția omului în Dumnezeu, ce înseamnă a fi om, după chipul Persoanelor Divine, și atunci moartea nu te va mai atinge. Lumina veșnică va răsări în tine și vei deveni un copil al lui Dumnezeu.
Atunci nu va mai conta cât veți trăi pe pământ; zece ani sau o zi. Ar fi firesc să ne dăm seama acum că duhul nostru în rugăciune pentru lumea întreagă poate să uite de sine, adică de trup, și să meargă în felul unui al șaselea trup* , fără să simtă în timpul acestei rugăciuni vreun „șoc” » la ieșirea sa din corp.
Mintea cufundată în Dumnezeu, în actul acestei rugăciuni, poate să nu observe că veșnicia se dezvăluie înaintea ei și nu se mai cunoaște pe sine în limitele trupului.
Dar astfel el poate fie să rămână în eternitate, fie să se întoarcă din nou în această lume. Când spiritul nostru părăsește limitele acestei lumi pământești, din atracția pământului, atunci el intră acum în sfera universală și este guvernat de „legile” ingineriei cerești.
Mișcarea sa poate dobândi o viteză, în fața căreia viteza luminii este zero, precum încetineala unei țestoase. Și dacă spiritul nostru este ocupat de Duhul Sfânt, atunci prin acest Duh Divin omul își va asuma asemănarea omniprezenței și omnicunoștinței divine.
Din viețile Sfinților, un exemplu deosebit de strălucit al unei astfel de treceri de la moarte la viață, când sufletul nu își dă seama dacă a trecut sau dacă imensitatea rugăciunii pur și simplu s-a deschis în fața lui,
este Sfântul Serafim. Așa îmi imaginez

sfârșitul lui, când stătea în rugăciune.
Prin urmare, nu fii trist pentru nimic și nu-ți face griji pentru nimic.
Nu vă fie teamă să rămâneți bolnav în această viață, chiar și zece ani sau mai mult, nu vă fie teamă să părăsiți nici această viață, pentru că cei care L-au iubit pe Hristos nu mor, după cuvântul Lui de netăgăduit,.
De multe ori le-am spus bătrânilor mei din Franța că bătrânețea este cea mai importantă perioadă a vieții noastre, că apropierea de sfârșit este un proces triumfător, capabil să ne inspire duhul cu speranța unirii cu Hristos, asemănătoare acelei dorințe prin care a ars apostolul Pavel.[...]Fiecare fenomen al vieții în toate manifestările sale este într-un sens sau altul cuvântul lui Dumnezeu. Și toți am putea extrage continuu noi cunoștințe din contactul nostru cu viața.
Dumnezeu ne îngăduie boli, ne îngăduie să ne întristăm cu una sau alta nepăsări ale fratelui nostru; la fiecare mișcare a duhuluii nostru, a gândului nostru, a inimii noastre, El reacționează în felul Său.
În concluzie, El ne cheamă întotdeauna să ne predăm viețile în întregime Lui, necondiționat, ca singura condiție pentru unirea completă cu El. „Dacă nu murim, nu vom trăi”.
Și iată încă o taină înfricoșătoare : moartea... Momentul morții este ceva respingător pentru fiecare ființă. Duhul omului este indignat de această cruzime și nedreptate.
Dar în acest moment există o mare taină. Este ultimul nostru cuvânt înaintea Lui în căutarea iubirii Lui. În esență, acest moment trebuie să fie pentru noi cel mai important moment din întreaga noastră existență pământească.
Pentru ea trebuie să ne pregătim toată viața. Aceasta este trăire autentică și „educație” autentică. Toate celelalte sunt detalii minore. Fiecare își poate construi viața confortabilă, dar înțelegerea limbajului lui Dumnezeu este dată doar celor care au dragoste autentică pentru Dumnezeu.
Într-un cuvânt, subiectul care ne-a tulburat atât de profund în prezent pentru mine este concentrat într-o poziție mai generală: să ne predăm viețile. „A te ruga pentru fratele tău înseamnă a vărsa sânge”** a spus bătrânul Siluan adică a-ți da viața.
* Vezi cartea Sfântului Sofronie Athonitul „Să-l vedem pe Dumnezeu așa cum este”, p. 263.
** Vezi carteaSfântului Sofronie Athonitul „Sfântul Siluan Athonitul”, p. 55, 76, 253, 303.
 
Extrase din cartea Sfântului Sofronie Athonitul, „Capitole spirituale”, publicată de Holy Forerunner Manastery Essex England 2021.
https://www.pemptousia.gr/2023/06/agios-sofronios-mi-thlivesthe-gia-tipote-ke-gia-tipote-min-anisichite/

Mândria este capabilă de la sine să distrugă orice virtute a sufletului, fie că găsește milostenie, fie rugăciune, fie post, sau ceva asemănător.

 SFÂNTUL IOAN HRISOSTOM: Mândria este capabilă de la sine să distrugă orice virtute a sufletului, fie că găsește milostenie, fie rugăciune, fie post, sau ceva asemănător. Căci „mândria oamenilor, spune el, este necurată înaintea Domnului”. De aceea, nu numai curvia îi spurcă pe cei care se complace cu ea, nici adulterul, ci și mândria, și într-adevăr mult mai mult decât acestea. De ce; Pentru că curvia, deși este un rău de neiertat, are totuși drept justificare dorința. În timp ce aroganța nu poate găsi nici o scuză, nici vreun pretext, pentru care ar putea obține niște scuze umile. Nu este altceva decât o perversiune a sufletului și o boală foarte gravă care nu se naște din altundeva decât din prostie.
 Căci nimic nu este mai prost decât un om arogant, fie că este înconjurat de bogății, fie că posedă multă înțelepciune lumească, fie că este în putere, fie că are tot ceea ce oamenii consideră de invidiat.

dintre eroi, cine dintre marile spirite? Cu siguranță nimeni.
 
Numai „cunoașterea lui Hristos” dă omului singura cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu, a lumii, a omului, a vieții, a morții, a răului, a diavolului, a păcatului, a adevărului, a dreptății, a dragostei; cunoașterea tuturor lucrurilor mici și mari, mari și obișnuit, etern și finit. De aceea sfântul cel mai înalt apostol, cu atâta paranoia iubirii și flacăra râvnei dumnezeiești, îl numește pe Hristos Domnul Său. Și într-adevăr nimeni nu este vrednic să fie Stăpân al omului decât Dumnezeu-omul. Acest lucru este simțit de oricine a fost cu adevărat chinuit de problema omului. Pentru că problema omului îl conduce la Dumnezeu, singurul Dumnezeu și Domn adevărat, Dumnezeu-omul Iisus Hristos.
 
A-L cunoaște pe Hristos înseamnă în primul rând a cunoaște puterea morții și a învierii Sale. Cum; Să trăiești și să experimentezi lucruri ca ale tale. Pentru că omul devine creștin trăind și trăind pe Hristos. Nu există nici o altă cale. Devii creștin și îl cunoști pe Hristos, dacă experimentezi tot ce este al lui Hristos ca pe al tău. Christognosia vine întotdeauna din cristobiozie și cristobiom. Veți cunoaște iubirea lui Hristos, dacă o experimentați; veți cunoaște adevărul lui Hristos, dacă îl experimentați. Veți cunoaște la fel, dreptatea și umilirea lui Hristos, și patima Sa și moartea Sa și învierea lui Hristos, numai dacă le veți experimenta ca pe ale voastre. Acest lucru este valabil pentru tot ceea ce este al lui Hristos, de la cel mai mic eveniment al economiei Sale până la cel mai mare. „Puterea învierii Sale” vei ști,
 
„Fie ca pacea veșnică a lui Dumnezeu să vă păzească inimile și mințile în Hristos Iisus.” „Înțelesuri în Hristos” înseamnă înțelesuri sfinte, care provin doar dintr-o minte sfințită de Hristos. Și cum este mintea sfințită? Când omul trăiește cu sfintele taine evanghelice și cu sfintele virtuți evanghelice. Această viață vindecă mintea de boala ei principală, aroganța, și o umple cu sănătate veșnică - smerenie. Din mintea sfințită vin înțelesuri sfinte, din mintea „în Hristos” provin „înțelesuri în Hristos”. Numai viața „în Hristos Isus” ne păstrează gândirea „în Hristos” și transformă fiecare gând în gândirea lui Hristos, în gândirea lui Dumnezeu. Gândurile și intelectul uman, în afară de Hristos, au fost orbiți și nu văd nimic așa cum ar trebui să vadă și nu știu nimic, așa cum ar trebui să știe. De aceea gândurile și „înțelesurile necredincioșilor” au fost orbite de necredință și de neacceptarea lui Hristos (Cf. 2 Cor. 4. 4; 3. 14).
 
Pentru că viața creștină este o viață în sfințire și virtuți dumnezeiești, „pentru aceasta” este necesar „să ți se plătească recunoașterea voinței Sale”. Pentru o astfel de viață divină, care este în tot ceea ce este nemuritor, infinit și etern, sunt necesare acțiunile nemuritoare, infinite și veșnice ale lui Dumnezeu. Progresul în această viață depinde atât de Dumnezeu, care dă puterile, cât și de noi, care folosim aceste puteri. Și Dumnezeu nu silește pe nimeni, ci dă fiecăruia după chemarea și râvna și credința lui. După râvna lui, adică în exercițiul evanghelic, în împlinirea voinței lui Dumnezeu și în păzirea poruncilor Sale. Oricât ne grăbim în viața evanghelică, cu atât Domnul ne dă putere să o realizăm, pentru ca lupta noastră să fie ușoară și veselă, precum ne mărturisesc Sfinții.
 
Sursă  https://eugenikos.blogspot.com/2023/06/blog-post_7.html

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

 Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca şi pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică".

 

Mai înainte de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Înaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nașterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă nașterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită și să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca și pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.

Soarele cel neapus, Hristos, Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, și acum plecând cerurile și pogorându-Se în pântecele fecioresc cel mai curat decât cerurile, se cădea mai întâi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfântul Ioan Înaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind și zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrânețile sale din pântece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nașterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă nașterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită și să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca și pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.

Nașterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Nașterii lui Hristos cea minunată. Minunea se aștepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după nașterea cea minunată a Elisabetei, nașterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă maicile, rânduiala nașterii covârșea rânduielile firii, așa voind Dumnezeu, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor.

Iar după ce Elisabeta a născut, vecinii care locuiau împrejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile și cunoscuții și toți se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la dânsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis către Zaharia: Femeia ta va naște fiu și mulți se vor bucura de nașterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinși cu mare dorință pentru Mesia Cel așteptat, deși nu stiau că a sosit taina întrupării lui Hristos, însă în vremea nașterii Inaintemergătorului lui Hristos, duhul lor se pornea într-înșii spre bucurie, Sfântul Duh veselind inimile lor, ca și cum le dădea o înștiințare pentru câștigarea așteptării lor.

Și în ziua a opta au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur și toți voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar maica lui nu se învoia, pentru că, fiind soție de prooroc și născătoare de prooroc, Sfânta Elisabeta era ea însăși plină de darul proorociei. Deci ea proorocește a poruncit ca pruncul cel născut al lor să se numească cu acel nume pe care nu îl auzise de la bărbat, de vreme ce el s-a întors de la biserică la casa sa avându-și legată limba cu amuțire și nu putea să spună soției sale cum a văzut pe îngerul care i-a binevestit zămislirea fiului său și a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfântul Duh fiind povățuită maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocită, căci ea a cunoscut proorocește și venirea la dânsa a Maicii lui Dumnezeu și i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui său, cum ar voi să-l numească. Iar el, cerând o tăbliță, a scris: Ioan să-i fie numele lui! Și îndată s-a deschis gura lui Zaharia și limba lui s-a dezlegat din amuțire și vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.

Atunci toți s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut cea îmbătrânită, cum maica și tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu și cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit și, ce a scris cu mâna, aceea a grăit și cu limba. Deci numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinților, deschizându-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica și mirarea pe toți cei ce viețuiau împrejur, pentru că toți cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu și se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, cetatea preoților, unde era casa lui Zaharia. Pentru că acea cetate, încă din zilele lui Isus Navi a fost hotărâtă sfințitei seminții a lui Aaron; iar de la Ierusalim și până la dânsa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai înalt, și se numea „cetatea muntelui”, pentru munții săi cei înalți, iar hotarele ei se numeau „părțile muntelui”, precum se scrie în Evanghelie despre Preacurata Născătoare de Dumnezeu: Sculându-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degrabă în cetatea Iudeei - adică în Hebron -, și a intrat în casa lui Zaharia și s-a închinat Elisabetei.

Deci, într-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, care se făceau în casa lui Zaharia, se minunau foarte mult și grăiau între ei: Ce va să fie pruncul acesta? Că mâna Domnului era cu el și Dumnezeu înmulțea într-însul darul Său și-l păzea de sabia lui Irod, căci despre minunata naștere a lui Ioan ajunsese vestea până la Irod, care se mira de aceea și zicea: Ce va să fie pruncul acesta ? Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei și au venit magii de la răsărit, întrebând de Impăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimițând ostași în Betleem să ucidă pe toți pruncii de acolo, și-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, și a zis în sine: „Oare acela are să fie împăratul Iudeei?”. Și, gândindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigași la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimișii n-au găsit pe Sfântul Ioan, pentru că, începând din Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, s-a auzit în Hebron glas și strigare, că nu era foarte departe, și s-a știut pricina acelei strigări.

Și îndată Sfânta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan și a fugit în muntele cel mai înalt al pustiului; iar Sfântul Zaharia, precum se scrie în viața lui, era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase tocmai în acea vreme. Deci, ascunzându-se Sfânta Elisabeta în acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere împreună cu pruncul. Și când a văzut de sus pe ostași cercetând cu de-amănuntul și apropiindu-se, a strigat către un munte de piatră ce se afla acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu fiul său!”. Atunci îndată s-a desfăcut muntele acela și, primind-o pe maică înăuntrul său, s-a ascuns de ucigașii care o căutau. Iar ostașii, negăsind pe cel căutat, s-au întors înapoi la cel ce-i trimisese.

Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: „Dă-mi mie pe fiul tău, Ioan”. Iar Sfântul Zaharia a răspuns: „Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu știu unde este!”. Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară și a poruncit, că, dacă nu-și va da fiul, atunci să-l ucidă și pe el. Deci s-au dus niște ucigași sălbatici ca niște fiare, sârguindu-se să-și săvârșească porunca, și au zis cu mânie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă, că așa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!”. Sfântul Zaharia a răspuns: „Voi îmi veți ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul”. Atunci ucigașii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică și altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat și s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod și spre veșnica lui osândă. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în muntele ce se desfăcuse; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse lor acolo o peșteră. Tot acolo curgea și un izvor de apă și crescuse înaintea peșterii un finic plin de roade, iar când era vremea mâncării, acel pom se pleca și-și dădea roadele sale spre mâncare, apoi iar se ridica.

Apoi, după patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, maica Mergătorului înainte, a murit în peștera aceea. Iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creșterea lui și păzit în pustietăți, până în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea și acoperea mâna Domnului pe Sfântul Ioan, ca el să meargă înaintea feței Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie și să gătească cale Celui ce venea să mântuiască neamul omenesc. Deci pentru toate acestea să se slăvească Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.

Gasesti ceea ce cauti

 

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:

- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Batranul ii raspunse printr-o intrebare:

- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.

- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:

- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:

- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.

- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat, auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:

- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite, la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima.

Acela care nu a gasit nimic bun in trecut, nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut prieteni si in alt oras va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei!

Bruno Ferrero

..IUBIREA ESTE O PUTERE... ☦ Pr. Pantelimon, Măn. Oaşa

 

„Iubirea nu e emoție, e o putere … o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată și lucrată de fiecare în parte. Fără Dumnezeu, orice iubire moare pentru că nu există Dumnezeu în ecuație. Și atunci noi nu avem de unde să ne alimentăm, să ne regenerăm iubirea. Fără Dumnezeu, nu există principiul generator de iubire. Omul singur e o ființă limitată. Harul e cel care îl face infinit de adânc. Harul e de la Dumnezeu.

Trebuie să învățăm să-L vedem în celălalt pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne raportăm la un om ca la un lucru finit. Orice persoană e un izvor infinit, dar care nu e descătușat. Prin iubire și cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zăgazurile, astfel ca celălalt să-şi dea drumul fiinţial, să scoată din el tot potențialul lui moral, spiritual și de iubire.

Pentru că fiecare om e cu mult mai mult decât se vede. Și vine iubirea și activează în celălalt ceva ce habar nu avea că zace în el. Ai nevoie de un celălalt care să îți dea măsura. În relație de doi, omul evoluează continuu. Și nu mai are cum să se sature de celălalt, să se plictisească, să ajungă la rutină. Pentru că fiecare îl face pe celălalt să evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, și această înflorire a lui este infinită.

Dar toate astea nu sunt posibile fără Dumnezeu. Și fără efortul fiecăruia de a activa în celălalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie să iubești cu Dumnezeul din tine, pe Dumnezeu din celălalt.

Să iubești înseamnă să gravitezi în jurul împlinirii celuilalt. Să te gândești cum poți tu să-l ajuți pe celălalt, cum poți să-i vii în întâmpinare, cum să-l odihnești, cum să-l scutești de un efort, cum să-i faci o bucurie, cum să-i gătești o mâncare bună, când e obosit. Trebuie să înveți să trăiești prin celălalt și pentru celălalt.

Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependență față de celălalt, nu e sclavie. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine și mă îmbogățesc cu felul celuilalt de a fi.

Iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Când iubești, trebuie să ieși din tine în sensul de a încerca să-l trăiești pe celălalt, să-l înțelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Exercițiul acesta al ieșirii din noi înșine uneori e dureros, înseamnă să părăsești o poziție sigură, să ieși din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai așa te poți lărgi, te poți îmbogăți și poți transforma iubirea în cale de cunoaștere.

Nici un om nu merită în sine să-i dai tot. Pentru că omul ăla nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. În definitiv, prin om ne dăruim, de fapt, lui Dumnezeu.

Efortul puțin înseamnă devenire puțină, înseamnă să fugi de împlinirea de sine. Vedeți, nimic nu se poate fără sacrificiu, fără principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Înviere. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că în creație toate se cer după cruce.

Nu ni se dă nimic, dacă nu jertfim ceva. Și iubirea e o jertfă. Jertfești sinele tău, ca să-ți apropii sinele celuilalt. E o renunțare la tine. Sacrificiul dă profunzime oricărei relații. E cel care fixează iubirea. Să te îndrăgostești e usor, dar să iubești e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de înviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevărată! Nu se poate fără. Fără cruce, e calea ușoară, comodă. Neștiind să suferim cu bucurie, să umplem suferința de rost, fugim, de fapt, de viață. Și tot ce primim e de mâna a doua. Toate bucuriile și iubirile sunt diluate. Tot ce trăim e searbăd.

Trebuie să înțelegi că e ca un joc între tine și Dumnezeu. În suferință se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu față de tine. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferință e umplută de sens și e mereu urmată de bucurie. Trebuie să nu uiți niciodată că Dumnezeu te iubește și te pune la încercare. Te încearcă, pentru că vrea să-ţi dea ceva. Dar cu un preț! Trebuie să meriți darul, să te ridici spiritual la nivelul la care îl poți primi. Nivelul următor al jocului. Oricum, darul e întotdeauna cu mult mai mare decat suferința pe care o treci ca să ajungi la el!”

Legenda Sânzienelor provine din străbuna Bucovină.

 

Conform legendei, odată, de mult, pe plaiurile bucovinene a trăit o fată extrem de frumoasă, dar foarte săracă. Fiind și orfană de ambii părinți, Sânziana suferea extrem de mult datorită marginalizării celorlalți, tânjind după dragostea și liniștea unei familii.

Singurele momente de alinare erau clipele petrecute în casa sa sărăcăcioasă când se ruga la Dumnezeu nu doar pentru a primi ea insăși o șansă la viață mai bună, ci și pentru ca sufletele semenilor săi să fie îmbunate, pentru a cunoaște sentimentele de liniște și milostivire.

Având sufletul atât de bun, Sânziana era prietenă bună cu păsările și animalele pădurii, cu ele petrecându-și foarte mult timp. Cu ele frumoasa fată împărțea adesea puțina hrana de care făcea rost, și uneori dormea împreună cu ele în mijlocul naturii.

Într-o zi Sânziana căzu bolnavă și în zadar încercară păsările și animalele să ăi aducă hrană și apă – nimic nu funcționa. La un moment dat, în sărăcăcioasa colibă a fetei intră Sfânta Vineri, cu chipul său luminos, și cu bândețe în glas îi spuse fetei:

– Duioasă și frumoasă ai fost ca o floare – floare vei fi și de acum înainte. Alungată și disprețuită ai fostpână acum – căutată și îndrăgită vei fi de acum încolo. Florile tale vor fi coronițe puse la icoane, iar parfumul tău va umple văile și aerul cu mireasma lor, iar sufletele oamenilor cu pace și bunătate.

De atunci florile de zânziene sunt căutate pentru puterile lor tămăduitoare, fiind considerate flori magice.

În cultura creștin-ortodoxă, ziua de Sânziene coincide cu sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. De asemenea, alături de noaptea de Sfântul Andrei, celei de 23-24 iunie îi este atribuită o încărcătură spirituală majoră. În lucrarea sa, „Noaptea de Sânziene”, Mircea Eliade afirmă că dansul lor deschid cerurile „pentru cei care știu să le privească”

Postul limbii

 

Postul limbii

Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare? Cel ce posteşte de bucate, posteşte zădarnic dacă postul lui nu este însoţit şi de postul celălalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de păcate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pildă, dacă bârfeşti, chiar daca nu mănânci nimic, tot în iad te duci. Cine osândeşte pe altul, acela e mai vinovat decât cel care nu posteşte, pentru că intră în drepturile lui Dumnezeu. De aceea Părinţii ne îndeamnă mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: „Pune, Doamne, pază gurii mele“. O vorbă odată spusă, nu mai poţi fi stăpân pe ea. Zboară de la tine şi este mereu comentată şi răstălmăcită în toate chipurile. De aceea, ţine-ţi-o pe loc, mai ales când e vorba de un cuvânt rău. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că de asta sunt dinţii şi buzele în faţa limbii, că doar-doar vom putea înfrâna această limbă şi Doamne, Doamne, cât venin şi cât vicleşug ştie ea să verse de multe ori!

Parintele SOFIAN, Moldova Ortodoxă

Iubesc, deci cred !

Asta e toata taina credintei. Iubesc, deci cred !

“A zice unui om “te iubesc” înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi doreşte ca morţii săi să se mântuiască. În această dorinţă oamenii exagerează mult calităţile celor plecaţi, iar defectele aproape că nici nu le mai văd. Dar cine ştie, poate că această vedere este cea adevărată? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele şi să nesocotească răul? Poate că tocmai această dorinţă Îl face pe Dumnezeu să răspundă potrivit dragostei noastre, şi nu potrivit păcatelor? Dacă este aşa, atunci şi moartea are rostul ei. Rostul morţii este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.

Credinţa este ceea ce îl face frumos pe om. Credinţa nu este capacitatea de a crede, căci toţi oamenii, până şi animalele, cred într-o lege a naturii. Credinţa este un instinct, ca şi foamea. Chiar şi pentru a mânca este nevoie să crezi că ceea ce mănânci este bun şi nu-ţi poate dăuna. Însă credinţa depăşeşte condiţia de instinct abia atunci când este împreunată cu dragostea. De aceea este uşor să crezi în lucrurile imediate, dar este greu să crezi în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este condiţionată de iubire. Dragostea se regăseşte doar în dragoste. O inimă iubitoare nu poate citi Evanghelia fără să creadă, deoarece se regăseşte pe sine ca într-o oglindă. Dumnezeu, fiind iubire, se descoperă celor ce iubesc. Asta e toată taina credinţei. Iubesc, deci cred.”

 

Maturitate spirituală

 

Maturitate spirituală

1. Este atunci când încetăm să încercăm să-i schimbăm pe ceilalți și ne concentrăm pe schimbarea noastră.

2. Este atunci când acceptăm oamenii așa cum sunt.

3. Este atunci când înțelegem că fiecare are dreptate în propria perspectivă.

4. Atunci înveți să "lași drumul".

5. E atunci când ești în stare să nu ai “așteptări” într-o relație, iar noi ne dăruim pentru plăcerea de a dărui.

6. Este atunci când realizăm că ceea ce facem, o facem pentru liniștea noastră.

7. Este atunci când încetezi să arăți lumii cât de deștept ești.

8. Atunci încetăm să mai căutăm aprobarea altora.

9. Atunci încetăm să ne mai comparăm cu ceilalți.

Zece. Este atunci când ești împăcat cu tine însuți.

11 ani. Este atunci când suntem capabili să distingem între „nevoie” și „vreau” și suntem capabili să renunțăm la această dorință.

Ultimul și cel mai important:

12 ani. Maturitatea spirituală se dobândește atunci când încetăm să mai atașăm "fericirea" de lucrurile materiale..!!!

Fii binecuvantat(a)!♥️🙏💥👼😍

 

BINECUVANTEAZA tot ce te inconjoara..

A binecuvanta tot ceea ce ne inconjoara este cea mai inalta forma de a darui

...Cand va treziti, binecuvantati ziua care incepe, deoarece vine plina de daruri nevazute, pe care le veti chema catre voi prin aceasta binecuvantare, pentru ca a binecuvanta inseamna ca sunteti constienti de numarul infinit de daruri prezente in fiecare colt al Universului si le chemati catre voi. Atunci cand treceti pe langa oameni pe strada, in autobuz, la locul de munca, la cel de relaxare, binecuvantati-i pe acestia.

Pacea binecuvantarii ii va insoti pe drumul lor si blanda lumina a acesteia se va revarsa si ii va calauzi pe cale. Atunci cand va intalniti si discutati cu diverse persoane binecuvantati-le sanatatea, munca, bucuria, relatia cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu altii. Binecuvantati-le aspectul financiar si abundenta din vietile lor, binecuvantati in orice fel imaginabil pentru ca aceste acte nu numai ca vor sadi semintele vindecarii in viata acestora, dar si pentru voi intr-o buna zi vor rasari roadele acestor acte, si va vor lumina viata acolo unde ea parea arida.

Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu tine intr-un mod jignitor, raspundeti-i cu o binecuvantare; binecuvantati cu bucurie, sincer, complet, pentru ca astfel de actiune care porneste din inima se constituie ca un scut care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata indreptata catre voi sa ricoseze. A binecuvanta inseamna ca din adancul fiintei tale, din cel mai launtric colt al inimii, sa doresti binele in mod neconditionat, complet, fara a astepta ceva in schimb. A binecuvanta inseamna a recunoaste si a preaslavi ceea ce este darul lui Dumnezeu.

A binecuvanta inseamna a invoca ca grija Divina sa se reverse peste cel la care ne gandim, a vorbi sau gandi cu recunostinta.

A binecuvanta tot ceea ce ne inconjoara, fara nici o forma de discriminare, este cea mai inalta forma de a darui. Cei pe care ii binecuvantam nu vor sti niciodata de unde a aparut acea raza de soare pe cerul innnourat al vietii lor, iar noi rareori vom vedea lumina care se revarsa in vietile lor.

Cand ceva in vietile voastre nu merge asa cum doriti, cand ceva neasteptat va darama planurile si va pune la pamant, binecuvantati , pentru ca viata va invata o lectie, pe care chiar voi ati acceptat sa o primiti. Incercarile prin care trecem, sunt binecuvantari ascunse si cete de ingeri ne insotesc in acestea.

A binecuvanta inseamna a deveni constient de frumusetea universala, omniprezenta ascunsa ochilor nostri; inseamna sa activezi legea universala a atractiei, lege care va aduce in viata noastra, din cele mai indepartate colturi ale Universului, lucrurile de care ne vom bucura.

Este imposibil sa binecuvantezi si sa judeci in acelasi timp. Deci pastrati-va permanent intentia de a binecuvanta tot ceea ce intalniti, pentru ca astfel, intr-o buna zi, veti vedea in tot ceea ce va inconjoara ....prezenta lui Dumnezeu.

Iată isprava unei minciuni şi a unei glume proaste.

 ​​Orice minciună aduce după sine un rău

Doi soţi tineri aveau o fetiţă de 4 ani. Bărbatul lucra la fabrică şi de câte ori pleca de acasă atrăgea atenţia soţiei lui, să nu lase copilul nesupravegheat, ca nu cumva să cadă în fântâna din grădină unde adesea se juca.

Toate au mers bine, până când într-o zi, pe când bărbatul se întorcea de la lucru, intrând pe portiţa grădinii, observă că fetiţa se juca în jurul fântânii, fără a fi cineva lângă ea să o supravegheze. ,,Stai, femeie, că te învăţ eu minte.”, îşi zise bărbatul şi, intrând în casă se prefăcu speriat şi zise:

– Ileana, copila a căzut în fântână şi s-a înecat!

Femeia s-a schimbat la faţă şi-a dus mâna la inimă şi s-a prăbuşit la pământ. În zadar a încercat bărbatul să îi explice că a glumit cu ea, că până să anunţe medicul Ileana a murit.

Iată isprava unei minciuni şi a unei glume proaste.

Iată pentru ce Sfânta Scriptură ne spune: ,,Cel ce-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul.”       

Primul mincinos din lume a fost diavolul. El a minţit-o pe Eva că dacă vor mânca din pomul oprit, vor fi asemenea cu Dumnezeu. Iată de ce Mântuitorul a zis că diavolul este tatăl minciunii, pentru că el a scornit prima minciună.

Minciuna este păcat, pentru că pricinuieşte mult rău. Să nu ne amăgim că dacă spunem o minciună mică, păcatul este mic. Orice minciună aduce după sine un rău, oricât ar fi ea de mică. Ba mai mult, adeseori o minciună mică are ca urmare un păcat mare.

Cugetări răzlețe

 

Dar pentru tine însuți, din când în când te întrebi cum ești?

Uneori, din acele mici atenții puse în gesturi,

care te fac diferit chiar și de diferențele pe care le lași pentru tine?

lăsați spațiu doar pentru alții sau ați învățat să vă plimbați și voi?

În inima ta, atunci ai reușit în cele din urmă să-ți lași o cameră mică în care să poți odihni toate războaiele acumulate?

Ai unde să plângi pentru tine?

Un loc mic pentru a te goli în care poți agăța niște hârtie pe care o zgârii cu culoare, o scrisoare de la un prieten care a fost îndepărtat din motive nemiloase, o fotografie a unui album de familie de dragoste sau ai dat toate spațiile tale altora?

Dar pentru tine ești acolo, așa cum ești mereu acolo pentru alții sau fugi?

Ai reușit să te gândești puțin la tine sau nu ai reușit încă să te deconectezi de curentul lumii?

Vă mai amintiți că este esențial să lăsați câteva bătăi de inimă pentru voi?

Că cel mai bun moment este luat doar după ce ne-am luat un moment?

Și faptul că a lua ceva timp să fim singuri este singura tehnică pe care o avem pentru a dezvălui eternitatea

În plus, ai devenit în cele din urmă acea persoană specială pe care ți-ai promis-o că vei fi în copilărie?

De la cinstitul ei mormânt se dădeau tămăduiri de toate bolile și se curățau toți cei ce veneau cu credință, astfel că toate neputințele se izgoneau cu sfintele ei rugăciuni și cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Agripina

Troparul Sfintei Muceniţe Agripina, glasul al 4 lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Agripina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duh şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi arăta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina harului, care ţi-a strălucit ţie de sus, alungă negura necunoştinţei mele şi-mi dă cu rugăciunile tale har, ca să laud minunile tale, Sfântă Muceniţă Agripina.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat mai luminată decât soarele ai răsărit la întărirea Bisericii lui Hristos şi cu razele nevoinţelor şi ale minunilor tale, muceniţă, ai luminat marginile lumii.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind după Dătătorul de viaţă Mire, ca după un nemuritor, i-ai adus lui nevoinţa ca nişte semne de logodnă şi ai luat în locul acelora împărăţia cerurilor şi cunună nestricată, muceniţă, pururea pomenită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ocârmuită fiind de mâna Stăpânului tău, ai plutit pe marea cea nestatornică a păgânătăţii, Cinstită Agripina şi ai sosit la limanul luminării celei de sus, de Dumnezeu fericită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Preacurată, Ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi L-ai ţinut pe EI în dumnezeieştile tale braţe, risipeşte norul sufletului meu şi-l lumimează, ca să te cinstesc pe tine, Ceea ce eşti cu nume de Doamnă.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici...

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind bătută cu toiege, te bucurai, sfărâmând cu ele oasele necredinţei şi strigând: nimic nu mă va despărţi de dragostea Ta, Hristoase.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să scoţi la iveală goliciunea vrăjmaşilor, ai fost lipsită de îmbrăcăminte, muceniţă; pentru aceea ţi-a dat ţie Hristos veşmântulnestricăciunii.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gura care grăia fărădelege împotriva ta, mucenită a lui Hristos, cu dreptate s-a astupat, propovăduind tu slăvirile Mântuitorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întinzându-ţi trupul pe pământ, slujbaşul păgânătăţii în zadar s-a ostenit; că tu aveai gândul tău întins către Stăpânul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Graiul lui Isaia cel cucernic s-a împlinit cu adevărat, că Fecioara a născut întrupat pe Dătătorul de viaţă şi Mântuitorul sufletelor noastre.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce sade în slavă, pe scaunul Dumnezeirii, nor uşor, a venit Iisus cel mai presus de Dumnezeire prin Palmă Curată şi a izbăvit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce face voia celor ce se tem de Dânsul, prin îngeri te-a dezlegat din legături şi din chinuri pe tine, care ai risipit toată necredinţa, cu legătura dragostei lui Hristos Mirelui tău, Sfântă Mucenită Agripina.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind omorâtă pentru dragostea Celui Ce a omorât toată puterea morţii, izvorăşti har pururea vieţuitor, tămăduind pe cei omorâţi de patimi, Sfântă Agripina, ceea ce eşti podoaba mucenicilor lui Hristos.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dragostea Mirelui tău întrecând toată pofta trupului, cu tărie sufereai durerile, când te bătea, strigând: nu mă va despărţi pe mine de dragostea Ta, Hristoase, mulţimea chinurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cine va spune bărbăţia fericitei însoţiri, a Vasei adică şi a Agripinei celei înţelepte, care pentru dragostea Treimii, au fost foarte chinuite, prin care au arătat neputincioasă tăria idolilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împărăteasa Fecioară, fiind Înfrumuseţată cu podoabă aurită, stă acum înaintea Fiului ei şi Împăratului, Ceea ce fără asemănare întrece pe îngeri, care strigă: Slavă puterii Tale, Hristoase.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sălăşluindu-se în locaşul tău lumina cea neapusă, te arăta pe tine, că trimiteai în noapte ca ziua lumina minunilor, către cei ce priveau.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mieluşeaua cea nespurcată, umblând pe urmele Păstorului dumnezeieşte, a fost adusă la Dânsul ca o jertfă curată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având minte plină de lumina proorociei, s-a învrednicit Vasa cea pururea pomenită a spune mai înainte cele viitoare, ca şi cum ar fi fost de faţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tămăduieşte înrăutăţirea sufletului meu, Maica lui Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Preabun, Care îmbunătăţeşte pe toţi.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie...

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul sfintei muceniţe, care a strălucit de la Roma ca un soare neapus, primindu-l Sicilia, s-a izbăvit de spaima cumplită şi întunecată a demonilor.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfintele muceniţe cele de trei ori fericite, care, mai înainte de a muri, erau moarte cu aşteptarea muceniciei, cu vitejie purtau purtătorul de viaţă trupul tău cel omorât, Sfântă Muceniţă Agripina.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săbiile vrăjmaşului la tine s-au slăbit, căci cu unealta măritelor tale chinuri ai surpat semeţia lui, ca pe nişte cetăţi neîntemeiate, Sfântă Agripina.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu atingerea moaştelor tale s-a vindecat cea cu curgerea sângelui. Leproşii se curăţesc cu credinţa, iar de chemarea sfântului tău nume fuge toată boala, muceniţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Slujindu-ne acum de cuvintele lui Gavriil, Fecioară Preacurată strigăm: Bucură-te Maică, Singura Binecuvântată; Bucură-te Uşă, care ai purtat pe Soarele dreptăţii.

Irmosul:

Jertfi-voi ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Apropiindu-se ziua cea purtătoare de lumină a chinurilor tale cele luminoase, întru care cinstind pe acestea, Biserica cea dumnezeiască cheamă pe toţi ca să strige ţie cu bucurie: Bucură-te fecioară şi Muceniţă Agripina, Preacinstită.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce ai izbăvit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe caldeii care fără dreptate vânau pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o porumbiţă aurită fiind îngrădită cu arma crucii, ai nimicit pe agarenii, care noaptea s-au apropiat de cetăţuia ta, izbăvind pe credincioşi de uciderea lor, muceniţă.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdând multe feluri de dureri pentru Hristos, muceniţă, ai aflat într-Însul odihnă fără durere şi nemuritoare, strigând: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Minunatul cel dintre sfinţi lucrător şi strălucitor întru faceri de minuni, văzând minunile tale Sfântă Agripina, slăvea pe Dumnezeu şi veselindu-se, cânta: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Purtând în pântece pe Dumnezeu şi rămânând după naştere Fecioară, ca o Maică ai aplecat pe Hrănitorul lumii, Preacurată; pe Care lăudându-L, strigăm: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Noaptea ca ziua era văzut, pentru cele ce purtau moaştele tale, muceniţă şi tot locul care te primea pe tine se umplea de miros bun; tabăra cea demonică era izgonită şi curgeau picături de vindecări, celor ce preaînălţau pe Hristos în veci.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind după Mirele Cel Nemuritor, ai alergat după mirurile Lui, râvnind patimilor şi morţii Lui, mărită muceniţă şi strigând: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţati întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având credinţa neadormită şi candela ta luminată cu untul de lemn al sângiurilor tale, muceniţă, cu bucurie ai intrat înăuntrul cămării de Mire, a veseliei celei cereşti, strigând: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţati întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dorind a vedea veselia Domnului şi a cerceta locaşul Lui, ca într-o căruţă călătorind prin sângele tău, la Dânsul ai ajuns, cântând: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţati întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rugul cu focul rămânând nears întru ardere, însemna mai înainte Taina naşterii tale cea luminată, pentru că ai născut Focul Dumnezeirii şi ai rămas Nearsă, Preacurată Pruncă; drept aceea credincioşii te lăudăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea netăiată...

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Către sfârşitul muceniciei ei, Agatonica împreună cu Vasa şi cu Paula, cântând cu osârdie, ziceau: cu adevărat prin voia Celui Ce face toate, ţi-ai aflat sfârşitul pe potriva doririi tale.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunună de daruri s-a pus pe creştetul tău, Sfântă Muceniţă Agripina, ca uneia ce ai săvârşit călătoria şi ai păzit credinţa nerăpită şi cetele drepţilor te-au primit cu bucurie.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Muceniţă Agripina, ca ceea ce stai cu îndrăzneală înaintea scaunului Stăpânului, împreună cu toţi sfinţii cei din veac, cere iertare de greşeli pentru cei ce te laudă pe tine, preafrumoasă fecioară.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fecioară, ceea ce te-ai sălăşluit în cămările cele cereşti ale Mirelui şi priveşti frumuseţile cele nevăzute şi te desfătezi de lumina lui Dumnezeu, luminează pe cei ce te laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce cu cuviinţă de Maică ai purtat în braţele tale pe Cel ce ţine în palmă toată lumea, scapă-mă din mâna vrăjmaşului, ca mântuindu-mă să laud slava ta, Fecioară Marie.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, adunând firile celor osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel ce Te-ai înălţat...

Iubind pe Hristos Cel Preafrumos şi înfrumuseţându-ţi sufletul cu fecioria prin tot felul de osteneli şi de nevoi, te-ai logodit cu El ca o fecioară şi mucenită. Pentru aceea te-a învrednicit de cereştile cămări de Mire, rugându-te lui pentru noi, care te cinstim cinstită, preafericită.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel ce Te-ai înălţat...

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu nevoinţă să alergăm noi păcătoşii şi smeriţii şi să cădem cu pocăinţă strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână ajută-ne, milostivin du-te spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine Singură Nădejde te-am câştigat.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel ce Te-ai înălţat...

Cea care Te-a născut, Hristoase, cu trup, în vremurile cele mai de pe urmă, pe Tine Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-Te spânzurat pe Cruce striga: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum eşti Răstignit de bunăvoie acum de oamenii cei fără de lege, Fiule, Cel Ce eşti slăvit de îngeri ca un Dumnezeu; Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.

 

Viața Sfântei Mucenițe Agripina

 

De la cinstitul ei mormânt se dădeau tămăduiri de toate bolile și se curățau toți cei ce veneau cu credință, astfel că toate neputințele se izgoneau cu sfintele ei rugăciuni și cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Sfânta fecioară Agripina era născută și crescută în preaslăvita cetate Roma cea veche. Ea din tinerețe s-a dat lui Dumnezeu și s-a făcut, după cum spune Apostolul, bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se măntuiesc. Pentru că, precum un trandafir cu bun miros împodobește o grădină, tot așa și ea prin pilda vieții sale celei curate și îmbunătățite, a împodobit inimile credincioșilor și le-a umplut de mireasmă, gonind toată ispita patimilor, pentru că și-a înfrumusețat sufletul cu curăția fecioriei și s-a logodit cu Hristos, pentru care a alergat la munci cu îndrăzneală, pe vremea împărăției lui Valerian, și s-a dat la multe bătăi pentru dragostea mirelui său, Hristos. Deci a fost bătută cu toiege și a suferit sfărâmarea oaselor, a fost dezbrăcată de haine și întinsă cu legături, din care a scăpat fiind dezlegată cu mână nevăzută de îngerul Domnului, care întărind-o pe ea, sfânta a zdrobit toată păgânătatea și în munci și-a dat sufletul său lui Dumnezeu.

Iar alte roabe ale lui Hristos ca: Vasa, Paula și Agatonica, luând în taină trupul muceniței, au ieșit cu el din cetatea Romei și, trecând din loc în loc și călătorind pe mare, au ajuns în eparhia Siciliei și acolo au îngropat acel sfânt trup. Iar când Sicilia a primit în sine acele cinstite moaște mucenicești, îndată s-a izbăvit de întunecata răutate diavolească și încă s-a apărat și de agareni cu rugăciunile Sfintei Agripina, căci atunci când agarenii au mers în cetate, unde era biserica ei, și au îndrăznit a da război spre ea, vrând să o ia, deodată au fost dați pierzării celei desăvârșite. Iar de la cinstitul ei mormânt se dădeau tămăduiri de toate bolile și se curățau toți cei ce veneau cu credință, astfel că toate neputințele se izgoneau cu sfintele ei rugăciuni și cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru.

 

Să nu plângem ”morții” altora

E greu să ne abținem să criticăm și chiar să-l urâm pe cel de alături, în special dacă ne pare că acesta face rău. Ca și creștini, să știm însă, că puțină este osteneala de a ne lupta cu răul din noi, și de-a pururea odihna, cu darul Domnului.

A întrebat fratele:
- Iată, omul bate pe robul său pentru greşeala ce a făcut. Ce va zice robul?
Zis-a bătrânul:
- De este robul bun, va zice: “Miluieşte-mă, am greşit!”
I-a zis fratele:
- Nimic altceva nu zice?
I-a zis bătrânul:
- Nu, căci dacă va pune prihană asupra sa şi va zice “Am greşit”, îndată se milostiveşte spre dânsul domnul lui. Iar sfârşitul tuturor acestora, este a nu judeca pe aproapele. Căci când mâna Domnului omora pe tot cel întâi născut în pământul Egiptului, nu era casă în care să nu fi fost mort.
I-a zis fratele:
- Ce este cuvântul acesta?
I-a răspuns bătrânul:
- De vom lua seama la păcatele noastre, nu vom vedea păcatele aproapelui nostru. Căci nebunie este omului ce are mortul său, să-l lase pe el şi să se ducă să-l plângă pe al aproapelui. Iar a muri faţă de aproapele tău, aceasta este: a purta păcatele tale şi a nu avea grijă de tot omul, că acesta este bun sau acesta este rău. Să nu faci rău nici unui om, nici să gândeşti rău în inima ta asupra cuiva, nici să defaimi pe cineva când face rău, nici să te pleci celui ce face rău aproapelui tău şi să nu cleveteşti pe cineva, ci zi: Dumnezeu ştie pe fiecare. Să nu te îndupleci cu cel ce grăieşte de rău, nici nu te bucura de clevetirea lui, nici urî pe cel ce cleveteşte pe aproapele lui. Şi aceasta înseamnă: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi. Nu avea vrajbă cu vreun om şi nu ţine vrajbă în inima ta. Să nu urăşti pe cel ce vrăjmăşeşte pe aproapele său. Şi aceasta este pacea, cu acestea pe tine mângâie-te pe sine-ți. Puţină vreme este osteneala şi de-a pururea odihna, cu darul lui Dumnezeu, Cuvântul, Amin.

Din Patericul Egiptean

 

SPORIRE DUHOVNICEASCA

 Bucuria mea, fiecare crestin ortodox cautand mantuirea sufletului sau isi doreste cu ajutorul lui Dumnezeu, sa sporeasca duhovniceste. Sfantul Ignatie Briancianinov spune: “Cand Domnul vrea sa-i daruiasca cuiva sporire duhovniceasca, ingaduie sa vina asupra lui “lupta”. Ispita sufleteasca il inmoaie pe om, il imblanzeste asa cum este imblanzit calul gonit in manej, la coarda. Celui ce biruie i se ingaduie sa intre la Cina Harului: si intra, și gusta, si se indulceste la Cina Domnului sau cum se indulceste la ospatul imparatesc ostasul care si-a dovedit credinta prin statornicie, prin barbatie, prin rani, prin biruinta”. Iar Sfantul Paisie Aghioritul ne sfatuieste asa:
   1. Ingrijeste-te zilnic de suflet.
   2. Trebuie sa dobandesti dumnezeiasca dreptate, iar nu logica si doar atunci Harul lui Dumnezeu va veni la tine.
   3. Inainte de a face ceva, gandeste-te: „Oare Hristos vrea sa fac eu aceasta?”. Apoi actionează in consecinta.
   4. Tu insuti sa lucrezi desavarsit ascultarea, pentru a putea vorbi altora, mai tarziu, cu privire la virtutea ascultarii.
   5. Nu-ul pe care il spui oamenilor trebuie sa fie un nu, iar da-ul trebuie să fie un da. Nu te preface. Spune ceea ce gandești, chiar daca aceasta face rau celuilalt. Totusi, spune-o cu bunatate si nu-l lasa pe celalalt fara cateva explicatii.
   6. Trebuie sa ai si sa pazesti aceasta demnitate duhovniceasca: sa fii mereu cu luare-aminte la ceea ce le place aproapelui tau, iar nu la ceea ce-ti place tie.
   7. In fiecare zi sa citesti un pasaj din Noul Testament.
   8. Nu privi la ceea ce fac altii, nici nu cerceta cum si de ce o fac. Propriul tau obiectiv este curatarea sufletului si desavarsita supunere a mintii dumnezeiescului Har. Asadar, sa ai grija tu de tine: sa te rogi, sa studiezi, sa spui smerit Rugaciunea lui Iisus, sa stii ca ai absoluta trebuinta de milostivirea lui Dumnezeu”.
   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze si sa-ti dea sporire duhovniceasca. Amin si Aliluia!
          Preot Ioan 🛎.

🌞 Astăzi alegi sa fii recunoscător pentru toate lucrurile frumoase pe care le ai in viata ta si pentru care ești fericit!

  Sufletul o carte plină de lecții, trăiri, dureri şi bucurii. În cartea sufletului găseşti de toate... tot ce îți aduce viața se adună acolo și frumos şi mai puțin frumos. Putini sunt cei care reuşesc să treacă de copertă, și mai puțini cei care citesc întreaga carte şi foarte rari cei care îți înțeleg povestea...
 Astăzi alegi sa fii recunoscător pentru toate lucrurile frumoase pe care le ai in viata ta si pentru care ești fericit!
 Lasă-te purtat de aceste vibrații care îți vor ridica starea de spirit și ascultă această Muzică De Relaxare Ce Creşte lubirea, Gândurile Pozitive și Curăță 

  Îmi dau seama că poate nu ai avut o viață ușoară. Ai luptat, ai așteptat, ai construit totul prin multă muncă și dăruire, în timp. Ai plâns, ți-ai șters lacrimile, dar niciodată nu ai renunțat! Mereu ai găsit puterea să crezi, să speri și să zâmbești pentru că știi că va veni și ziua în care totul va urma să fie așa cum ai visat.
 Care ar fi cea mai importantă regulă pentru tine pe care o alegi sa o urmezi în viață? Scrie răspunsul tău mai jos!
 Încântă-ți auzul cu aceste sunete care îți vor aduce armonie și echilibru cu această Muzică De Relaxare Cu Sunete Pure Ce Atrage Energia Pozitivă, Pacea,

INCHIDE USA

    Era o bătrână într-un sat, căreia nepoţii îi spuneau ”Bunica-închide-uşa”.
Porecla aceasta şi-o căpătase astfel: Ori de câte ori nepoţii ei plecau în oraş, la şcoli sau la cine ştie ce treabă, ea le spunea:
– Dumnezeu să-ţi ajute, nepoate, să poţi închide uşile bine.
Iar dacă vreunul o întreba: Ce uşi, bunico?, ea îi spunea:
– Pe unde vei merge, bagă bine de seamă să-ţi închizi întâi uşile urechilor tale la toate şoaptele ispititoare ale satanei.
Pe urmă să-ţi închizi uşile ochilor tăi: să nu citeşti cărţi rele, pline de otravă şi să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor. Tot aşa cu uşa gurii. Adu-ţi aminte de vorba veche: “Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele”. Şi mai adu-ţi aminte de ce-a spus Mântuitorul că pentru orice cuvânt nefolositor sau rău, omul va da socoteală în ziua judecăţii. Dar mai presus de toate, nepoate dragă, să-ţi închizi bine uşa inimii tale împotriva ispitelor rele. Să laşi deschise uşile tale numai pentru Dumnezeu.

Omul ăsta era ca un abur.

 Când eram mic, la Mădei, eram cu tata în Altar de la trei ani. Stăteam cuminte pe o băncuță, desenam Sfinți cu pixul pe pomelnice, cântam cu glas incredibil de subțire (mai e și azi caseta cu mine la 4 ani cântând Tatăl nostru și Miluiește-mă Dumnezeule). De la 5 ani, după ce am învățat să citesc de la soră-mea dintr-a-ntâia, tata îmi dădea un Liturghier vechi și foarte rufos din care citeam Rânduiala Sfintei Împărtășiri. Așa am învățat-o pe de rost. Citeam apostolul în mijlocul Bisericii. Aveam niște pantofi de piele întoarsă cu trei numere mai mari cu vată în vârf să nu cadă. Eram mai mic decât analogul pe care stătea Apostolul.

În Altar, paraclisier era un moșneag isihast, Toader Albei, foarte înalt și foarte slab, nefiresc de lung. Parcă era din Icoană.

Omul ăsta era ca un abur. De o discreție infinită, pășea imaterial prin sacristie, pregătea totul perfect, știa fiecare moment al slujbelor. În rest era drept în genunchi, ca o stană de piatră, ca o Icoană desprinsă din fresca veche. Nu clipea. Ochii priveau undeva dincolo de ziduri, în Lumina Împărăției lui Dumnezeu. Nu l-am văzut zâmbind sau râzând niciodată. Nu vorbea decât în șoaptă. Înțelegea din priviri ce voia tata.

La epicleză, când tata ridica mâinile către cer și chema Duhul Sfânt peste Daruri, ochii omului ăsta se inundau de lacrimi. Nu suspina, nu se crispa. Doar ochii slobozeau zeci de lacrimi.

Pentru mine, un copilaș de câțiva ani, era o arătare stranie. Îl respectam, îmi era oleacă frică de el, doar când mă privea îmi îngheța inima. Tata îmi zicea că deseori cerceta pustnicii din munți, cărora le ducea mâncare.

Odată, la sfârșitul Liturghiei, mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat: de ce plângeți în timpul invocării Duhului Sfânt?

Moșul ascet m-a privit îndelung. A trecut cu ochii prin mine și mi-a zis: Acum mulți ani, aflându-mă la Liturghie, când preotul a ridicat mâinile către cer, am văzut oștirile îngerești slujind, și Mielul Hristos frângându-se pe Cruce, și o lumină, și o dulceață de negrăit, de milioane de ori mai frumoase decât lumea toată, mi s-au picurat în inimă. Și de atunci toată viața mea e un dor nestins, sfâșietor, de a mai simți măcar o clipă acea dulceață și acea lumină mai presus de lume. Nimic în lumea asta nu se compară cu o clipă de Rai. Și când vine Sfânta Jertfă, îmi aduc aminte de acea clipă și ochii nu mă mai ascultă, ci răspund doar inimii.

Daca sufletele nu vin la intalnire , trupurile se intalnesc in zadar.

 Doamne, mai treci prin rănile mele, ca să pot zâmbi!

 

Nu-mi vorbi despre religia ta; mai întâi arată-mi cum te comporți cu ceilalți.

Nu-mi spune cât de mult îl iubești pe Dumnezeu; Arată-mi cât de mult îi iubești pe toți copiii lui.

Nu-mi propovădui mie patima ta pentru credința ta; Arată-mi compasiunea ta față de aproapele tău.

În cele din urmă, sunt foarte puțini cei care înțeleg că Isus nu este religie. Isus este „Relație” și dacă relația ta este foarte apropiată de El, atunci acțiunile tale vor vorbi în locul tău.

A vorbi despre Dumnezeu este foarte ușor, a trăi după poruncile lui Dumnezeu este greu!

Drumul spre pierzare este pavat cu oameni buni și cu intenții foarte bune! Dar calea către Dumnezeu este doar prin Mântuirea pe care doar „Isus” ne-o dă.

Sa stiti ca numai Hristos este salvarea.

 "Sa stiti ca numai Hristos este salvarea. Si la Hristos nu se ajunge decat prin ortodoxie.
Nu va lasati amagiti de toate nebuniile lumii, care dau navala peste noi prin televizor, ziare, politicieni, si chiar prin unii slujitori ai altarului, care au ratacit drumul cel drept. Fiti cu mare bagare de seama, caci va primejduiti viata vesnica.
Diavolul trage cu plugul si grapa peste intreaga lume, s-o desteleneasca din firesc si s-o netezeasca, s-o uniformizeze, voind s-o amestece pana ce nu va mai exista credinta adevarata. Iar fara Adevar, ar iesi biruitor tatal minciunii, necuratul. Dar noi stim ca asta nu se va intampla, caci Biserica nu va fi daramata nici de portile iadului. Deci, vor cadea doar cei inselati, cei care cred ca ecumenismul este bun, cei care se leapada de credinta ortodoxa, de neamul lor, de Traditie… se smulg din radacinile lor dumnezeiesti si se arunca intr-un basm, intr-o nalucire.

Fiti atenti, caci nu numai preotul trebuie sa va poarte de grija. Si preotul se poate insela. Deosebiti duhurile, fratilor!"

Părintele Iustin Pârvu - Sfaturi duhovnicesti, FORMULA AS, nr. 800/2008

Leacul Parintelui Elefterie pentru imunitate.

 

4g lăptișor de matcă
1kg miere naturală de salcâm
300g polen măcinat
150g tincutră de propolis
200ml ser fiziologic
Toate ingredientele se amestecă într-un recipient de sticlă, cu o lingură de lemn.

 

Borcanul se închide ermetic şi se păstrează la frigider. Din acest preparat se administrează o lingură dimineaţa şi o lingură seara, pe stomacul gol sau cu ceai.

Cantitatea este suficientă pentru 30 de zile de cură.

Previne riscul apariției bolilor hepatice, renale și cardiovasculare

Întrucât are la bază lăptişor de matcă şi miere de salcâm, preparatul este util pentru diminuarea apariției bolilor cardiovasculare, hepatice și renale, stimulând sistemul imunitar.

Primele semne vizibile apar după primele 2-3 săptămâni de la începerea tratamentului. Tratamentul natural îi redă bolnavului energia de care are nevoie, diminuând totodată senzația de oboseală.

𝐂𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐨𝐫

 

Cuvintele sunt ganduri transpuse in plan fizic, cu incarcatura energetica, vibratie si frecventa si care, o data emise, atrag asupra noastra si a celor din jur tipul de energie cu care sunt impregnate.

Cuvintele sunt magie in miscare si, pentru faptul ca nu dor fizic atunci cand le rostim, ne gandim ca nu ne pot face bine sau rau. Dar, energia din spatele lor si felul in care le spunem au forta unui tsunami energetic, care se resimte in intreg universul. Nu uitati, noi suntem interconectati si ceea ce gandeste, spune sau face unul dintre noi are repercusiuni asupra tuturor.

𝐂𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚 𝐥𝐞 𝐞𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐢:

𝐈𝐧𝐜𝐞𝐫𝐜 - folosirea acestui termen inseamna ca ne invartim in cerc, straduindu-ne sa facem un lucru pe care il asociem de la bun inceput cu esecul. Foloseste in locul lui: aleg, fac tot posibilul, reusesc.

𝐌𝐢 𝐬𝐞 𝐫𝐮𝐩𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐮𝐥, , 𝐭𝐞 𝐫𝐨𝐠 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭, 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭, 𝐭𝐞 𝐢𝐮𝐛𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭– chiar asta se intampla. Cedam voluntar bucati de suflet pe care le lasam, din mila sau alte sentimente asociate, in anumite conjucturi incarcate emotional.

𝐉𝐮𝐫, 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐭- prea des sunt folosite in orice context si au ajuns sa ni sa para fara insemnatate. Din pacate, folosirea acestor cuvinte atrage legaminte pe care de multe ori le caram cu noi vieti la rand si le dam si mai departe urmasilor nostri.

𝐋𝐚 𝐫𝐞𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞- nu este un cuvant incarcat negativ dar poate fi inlocuit cu “sa ai spor”, “ o zi cu spor”. In acest fel, il binecuvantam pe cel caruia ii spunem acest lucru cu energia sporului si, prin efectul de boomerang aceasta energie ne va cuprinde si pe noi.

𝐌𝐢𝐥𝐚- inlocuiti acest cuvant dar si energia lui cu, compasiune. Mila inseamna sa ne para rau de incercarile prin care trece un om si ii trimitem implicit si o forma de energie de joasa frecventa. Energie care ii va intretine starea. Mila este o forma de lipsa de respect si de incredere pentru cel de langa noi. Amintiti-va mereu ca ne-am nascut fiecare cu incercarile lui, planificate dinainte de nastere iar ceea ce pentru noi pare o situatie extrem de tragica, pentru persoana in cauza este de fapt o cale aleasa catre evolutie. Acel om nu este nefericit, 𝐄𝐒𝐓𝐄 𝐂𝐔𝐑𝐀𝐉𝐎𝐒 ca si-a asumat o asemenea misiune. Compasiune inseamna sa ii intelegem incercarile vietii si sa ii trimitem iubire si recunostiinta pentru misiunea aleasa. Cand cineva se vindeca si evolueaza, ne vindecam si evoluam cu totii!

𝐓𝐞 𝐛𝐥𝐞𝐬𝐭𝐞𝐦, 𝐬𝐚 𝐚𝐢 𝐬𝐢 𝐭𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐞…-si orice alta forma de blestem care inseamna de fapt o energie negativa indreptata catre cineva cu scopul de a-i face rau, de a-i da o lectie. Nu noi dam lectii, viata ni le da pe cele potrivite fiecaruia dintre noi. Blestemele se intorc intotdeauna, cu o putere si mai mare catre cel care le-a emis. Dupa fapta, si rasplata!

Evitati cuvinte de joasa frecventa: urasc, urat, apelative de genul : esti prost/proasta sau orice alta jignire, esti nebun/a, imi e rau, ce mama dr…i, nu am chef, arat ca naiba, sunt epuizat/a, am o stare proasta, nu ma simt bine precum si programari : intotdeauna gresesc , mereu intarzii, sunt mereu agitat/a, sufar de depresie de ani de zile, parintii meu au decedat de cancer, barbatii sunt niste prefacuti, femeile sunt slabe etc... Inchideti ochii si simtiti ce manifestari fizice aveti in corp cand rostiti aceste cuvinte. Unde le simtiti? Ce efect au asupra voastra?

Apoi folositi cuvinte cu energie ridicata: sunt recunoscator/oare, sunt frumos/oasa, merit, sunt binecuvantat/a, ma simt minunat, am energie, pot, reusesc, te iubesc! Observati diferenta! "

Infinite binecuvântări!