Viața Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Astfel rugându-se, a zis chinuitorului: „Săvârșește-ți porunca!”. Iar el, întinzând sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; și a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar cinstitele ei moaște le-au luat în acel ceas sfinții îngeri, precum s-a văzut de credincioșii cei vrednici, și le-au dus cu cinste în Muntele Sinai.

Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă și foarte înțeleaptă. Căci învățase tot meșteșugul cărții elinești și se deprinsese cu înțelepciunea tuturor făcătorilor de cărți, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon și ale celorlalți. Dar nu numai ale filosofilor, ci și cărțile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin și, în scurt, tot meșteșugul ritoricesc și silogistic a învățat, încât toți se mirau de înțelepciunea ei. De aceea mulți din domnii cei bogați căutau să o ia de soție de la maicasa, care era creștină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creștinilor păgânul Maximin.

Deci, rudeniile și maică să adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăția tatălui său vreunui alt străin și astfel să se lipsească de dânsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înțeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria și nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzând că o supără mult, a zis către dânșii: „De voiți să mă mărit, apoi aflați-mi un tânăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mărturisiți că întrec pe toate celelalte fecioare și atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic și mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetați dar pretutindeni și de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăția, cu frumusețea și cu înțelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.

Ei, văzând că nu este cu putință a se afla vreun tânăr așa, îi spuneau că feciorii de împărați și alții de domni mari pot să fie de bun neam și mai bogați decât dânsa, dar în frumusețe și în înțelepciune nu se va asemăna nimeni cu dânsa. Iar Ecaterina zicea: „Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!”

Maică-sa cunoscând un părinte duhovnicesc, om sfânt și plăcut lui Dumnezeu, care viețuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina și a mers cu dânsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să primească un sfat bun de la dânsul. Iar el, văzând pe fecioara cu chip frumos și cu bună rânduială și auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înțelegere, și-a pus în minte s-o vâneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.

Astfel, a zis către dânsa: „Eu știu un tânăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumusețea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înțelepciunea Lui îndreptează toate făpturile și pe cele simțite și pe cele gândite. Apoi vistieria bogăției Lui se împarte în toată lumea și niciodată nu se împuținează, ci cu cât este împărțită, tot mai mult se înmulțește; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns și neștiut”.

Acestea auzindu-le fericită Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pământesc și s-a tulburat cu inima și s-a schimbat la față și a întrebat pe bătrânul dacă sunt adevărate cele grăite. Iar el o încredința că sunt adevărate și încă mai multe daruri are tânărul acela pe care nu-i este cu putință a le spune. Atunci a întrebat fecioara: „Al cui fecior este Acela pe care tu Îl lauzi atâta?”. Iar el a răspuns: „Acest tânăr nu are tată pe pământ, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată și preasfânta, care, pentru curățenia și sfințenia ei, s-a învrednicit a naște un fiu ca acesta. Ea este înălțată mai presus de ceruri și ei i se închină toți îngerii, ca unei împărătese a toată făptura”.

Ecaterina a zis către dânsul: „Oare este cu putință ca să-L văd pe tânărul Acela, de care vorbești niște lucruri atât de minunate?” Iar bătrânul a zis către dânsa: „Dacă vei face precum te voi învăța eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita Lui față”. Iar ea a zis către dânsul: „Te văd pe tine om priceput, bătrân cinstit și cred că nu minți. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine”.

Atunci bătrânul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în brațe și a zis către dânsa: „Aceasta este închipuirea Fecioarei și a Maicii tânărului Aceluia, de Care ți-am spus niște asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, și închizând ușile cămării tale, fă rugăciune către dânsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dânsa, ca să-ți arate pe Fiul său; și am nădejde că de o vei ruga cu credință, te va asculta pe tine și te va învrednici a vedea pe Acela de Care dorește sufletul tău”.

Atunci, luând fecioara sfântă icoană s-a dus la casa sa. Și după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa și s-a rugat precum o învățase bătrânul. Deci rugându-se, a adormit de osteneală și a văzut în vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfântul Prunc în brațe, care dădea raze mai strălucite decât soarele. Dar își întorcea fața către Maică Să, încât nu putea Ecaterina să-L vadă în față; deci a mers în acea parte, iar Hristos și-a întors fața Sa și de acolo.

Aceasta făcându-se de trei ori, a auzit pe Preasfânta Fecioară zicând către Fiul său: „Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cât este de frumoasă și cu chip cuvios”. Iar El a răspuns: „Foarte întunecată este și grozavă, încât nu pot privi la dânsa!” Apoi iarăși a zis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: „Dar oare nu este mult mai înțeleaptă decât toți ritorii, mai bogată și mai de bun neam decât fecioarele tuturor cetățenilor?” Iar Hristos a răspuns: „Adevăr zic ție, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă și de neam prost; căci se află în păgânătate și de aceea nu voi căuta spre dânsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la față”.

Iar Preabinecuvântata Maică a zis către Dânsul: „Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învață pe ea și-i spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta și să vadă prealuminata și preadorita Ta față pe care doresc îngerii să o vadă”. Iar Hristos a răspuns: „Să meargă la bătrânul care i-a dat ei icoana și precum o va învăța acela, așa să facă; și atunci Mă va vedea și va afla de la Mine dar”.

Acestea văzând și auzind Ecaterina, s-a deșteptat și se miră de acea vedenie. Făcându-se ziuă, a mers cu câteva roabe ale sale la chilia sfântului bătrân și, căzând cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia și-l rugă să o povățuiască pe dânsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credințe creștinești, începând de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, până la venirea cea mai de pe urmă a Stăpânului Hristos; despre slava cea negrăită a raiului și despre munca cea cu durere și fără de sfârșit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învățată și înțeleaptă, degrabă le-a priceput toate și a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la dânsul Sfântul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrânul să se roage iarăși cu multă râvnă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca și mai înainte.

Dezbrăcându-se Ecaterina de omul cel vechi și îmbrăcându-se în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa și toată noaptea s-a rugat cu lacrimi până când a adormit. Și atunci, iarăși a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în brațe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire și blândețe. Și a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicând: „Îți place Ție Fiul meu, fecioara aceasta?” Iar El a răspuns: „Foarte plăcută îmi este, pentru că acum este prealuminată și slăvită, pe când mai înainte era rușinată și ocărita. Acum este bogată și înțeleaptă, pe când mai înainte era săracă și nepricepută; acum o iubesc pe dânsa, pe când mai înainte o compătimeam; și atât de mult o iubesc, încât voiesc să Mi-o logodesc mireasă”.

Atunci Ecaterina a căzut la pământ, zicând: „Nu sunt vrednică, Preaslăvite Stăpâne, a vedea împărăția Ta; ci mă învrednicește ca să fiu împreună cu robii Tăi”. Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mâna cea dreaptă și a zis către Fiul său: „Dă-i Fiul meu, inel de logodnă și o fă pe dânsa mireasa Ta, ca să o învrednicești împărăției Tale”. Atunci Stăpânul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicând acestea: „Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veșnică; deci să păzești arvuna aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum arvună de la alt mire pământesc”.

Acestea zicând Hristos Domnul, s-a sfârșit vedenia. Și deșteptându-se fecioară, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos și a primit în inima ei atâta veselie și bucurie, încât din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Și atât s-a schimbat de minunat, încât nu mai gândea nicidecum la lucrurile pământești, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua și noaptea. Pe Acela Îl dorea și de la Acela se povățuia întotdeauna.

În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea râvna fără măsură pentru nesimțitorii zei, fiind el însuși nesimțitor. Și voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetățile și laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dânsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulțime de popor fără de număr, aducând fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alții oi, iar cei săraci păsări și altele asemenea. Iar când a sosit ziua urâtei prăznuiri, a jertfit mai întâi nebunul împărat o sută și treizeci de junci iar ceilalți domni și boieri au jertfit mai puțin și fiecare om aducea jertfă după puterea sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau și de mirosul din fumul jertfelor, încât pretutindeni era strâmtorare și tulburare și tot văzduhul era necurat.

Săvârșindu-se acestea și văzând binecredincioasa și preafrumoasa Ecaterina atâta înșelăciune și pierzare de suflete omenești, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască râvnă, a luat cu sine puține slugi și a mers la capiștea unde se săvârșeau jertfele. Iar când a stat în ușile capiștei, a atras privirile tuturor prin frumusețea ei, ceea ce era mărturie a frumuseții ei celei dinlăuntru. Apoi a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvânt foarte de folos. Iar el a poruncit să intre.

Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întâi i s-a plecat, dându-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: „Cunoaște, o, împărate, înșelăciunea cu care v-ați înșelat de diavoli, de slujiți ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioși și nesimțitori. Cu adevărat mare rușine este a fi cineva atât de orb și de nesimțitor, ca să se închine unor uriciuni ca acestea. Măcar crede pe înțeleptul tău Diodor care grăiește că zeii voștri au fost odinioară oameni și și-au sfârșit viața lor ticăloșește; și pentru niște lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neștiind gândul strămoșilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui și părîndu-li-se că este un lucru de mare cinste și de bună cuviință, au început a se închina lor ca unor zei; de care și Plutarh Hironeanul se îngrețoșase și-i trecea cu vederea.

Drept aceea, crede măcar învățătorilor noștri, o! împărate, și nu fii pricină pierzării atâtor suflete pentru care ai să moștenești munca cea veșnică. Ci cunoaște pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început și fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Prin El împărații împărățesc, țările se îndreptează și toată lumea împreună se bucură și cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic și preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veselește de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai poruncește ca să păzim poruncile Lui neclintite”.

Acestea auzindu-le împăratul, s-a mâniat foarte și a rămas fără de răspuns mult timp. Apoi, neputând a se împotrivi cuvintelor ei a zis: „Lasă-ne acum să ne săvârșim jertfă și după aceasta vom asculta cuvintele tale”.

Deci, săvârșind necredinciosul împărat praznicul său cel păgânesc, a poruncit să aducă pe sfânta fecioară la palatul împărăției sale și a zis către dânsa: „Spune-ne nouă, fecioară, cine ești tu și ce sunt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?” Eu sunt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine și mă cheamă Ecaterina. Am învățat tot meșteșugul cărților ritoricești, filosofice și a măsurării pământului și alte înțelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sunt deșarte și nefolositoare și am voit a mă face mireasa Stăpânului Hristos, care grăiește prin proorocul Său acestea:

Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința știutorilor o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înțelepciunea ei și, văzând la dânsa atâta bună cuviință și frumusețe, i se părea că nu este născută din părinți muritori, ci o zeiță din zeii pe care-i cinstea el; încât abia a vrut să creadă că a ieșit din pământeni așa frumusețe negrăită, de a cărei frumusețe rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrânare.

Iar Sfânta, cunoscând gândul lui cel fărădelege, a zis către dânsul: „Diavolii pe care îi cinstiți ca pe niște zei, aceia vă înșeală și vă atrag la pofte dobitocești; iar eu mă socotesc a fi pământ sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Și m-a cinstit cu această frumusețe, ca din aceasta mai vârtos să se minuneze oamenii de înțelepciunea Ziditorului, cum într-o față atât de proastă și făcută din tină, a putut să dea o bună înțelegere și frumusețe ca aceasta”.

Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei și a zis: „Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare”. Iar sfânta a răspuns împotrivă: „Dacă vei vrea să scuturi puțin de pe minte negura și întunericul înșelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi și vei cunoaște pe adevăratul Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăiește de cineva sau dacă se însemnează Crucea Lui în văzduh, izgonește pe zeii tăi și-i sfărâma. Și de vei porunci, îți voi arăta adevărul aievea”.

Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dânsa, temându-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înțelepte și să-l rușineze, ci a zis acestea: „Nu este cu cuviință împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înțelepți ca să vorbească cu tine; și atunci vei cunoaște neputința ghiciturilor tale și vei crede în dogmele noastre”.

Zicând acestea a poruncit să păzească pe sfânta fecioară cu dinadinsul. Și îndată a trimis cărți prin toate cetățile stăpânirii sale, în acest fel: „Împăratul Maximin, înțelepților filosofi și ritori care vă aflați sub stăpânirea noastră, bucurați-vă! Toți care slujiți preaînțeleptului zeu Ermi și chemați pe muze, pricinuitoarele înțelepciunii, veniți la mine să astupați gura unei femei preaînțelepte, care s-a arătat zilele acestea și batjocorește pe marii zei, numind faptele lor basme și bârfeli. Deci, arătați-vă înțelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriți între oameni iar de la mine să primiți răsplată și daruri pentru osteneala voastră.

Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleși și mai înțelepți, cincizeci la număr, isteți cu mintea în înțelepciune și puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel: „Gătiți-vă cu sârguință și fără de lenevire spre o nevoință cu bărbăție împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteți birui în cuvinte; și nu fiți cu nebăgare de seamă și să socotiți că aveți să vorbiți cu o femeie, ci ca și cum ați avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăție și preaînțelept, așa să puneți toată sârguința și să vă arătați înțelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covârșește în înțelepciune chiar și pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca și cum ați avea a vă lupta cu un filosof, să puneți multă sârguință, și dacă o veți birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veți fi biruiți, apoi vă veți umplea de negrăită rușine și în loc de daruri veți primi moarte cumplită”.

Zicând acestea împăratul, un ritor care era mai vestit și mai înțelept, a răspuns zicând: "Nu te teme, împărate, că deși este isteață la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvârșita în înțelepciune și în meșteșugul iscusitei retorici; poruncește numai să stea înaintea noastră și vei vedea că îndată ce va vedea atâția ritori și filosofi, se va rușina". Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie și de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneață va birui pe fecioara cea plină de blândețe și de dumnezeiască înțelepciune.

Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfânta Ecaterina înaintea lor - fiind adunată la priveliște mulțime de popor -, vrând să vadă și să audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, până a nu ajunge trimișii la sfânta, a venit la dânsa din cer Arhanghelul Mihail și a zis: „Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îți va da mai multă înțelepciune, ca să biruiești cu pricepere pe cei cincizeci de ritori și nu numai aceia ci și mulți alții vor crede prin tine în Hristos și toți vor primi cununa muceniciei”.

Acestea zicându-i îngerul, s-a dus. Și venind trimișii au luat-o și au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor și a toată priveliștea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mândrie către Sfânta Ecaterina: „Tu ești aceea care fără de rușine și fără de minte ocărăști pe zeii noștri?” Iar sfânta i-a răspuns cu blândețe: „Eu sunt, însă nu fără de rușine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură și iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voștri sunt nimicuri”. Dar ritorii au zis:

„De vreme ce marii făcători de stihuri, poeții, îi lăudau pe zeii cei înalți, deci cum grăiește limba ta cu atâta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atâta înțelepciune și te-ai împărtășit de dulceața darurilor lor?” Însă ea a răspuns: „Eu nu de la zeii voștri ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înțelepciune și viață, am darul înțelepciunii. Și dacă cineva se teme de Dânsul și păzește dumnezeieștile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voștri și poveștile voastre sunt vrednice de râs și de ocară și pline de înșelăciune. Însă spune-mi, care sunt marii făcători de stihuri ai tăi și cum i-au numit pe ei zeii?”

Ritorul a zis: „Mai întâi preaînțeleptul Homer, rugându-se către Die, grăiește: „Prea slăvite Zeus, prea mare zeule și alți zei fără de moarte”. Asemenea și preaslăvitul Orfeu, mulțumind lui Apolon, grăiește acestea: „O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toți privești și împărățești peste cei muritori și peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!” În acest fel cinsteau pe zei cei dintâi, și mării și slăviții făcători de stihuri, și aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înșela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înțelepții cei de demult nu L-au numit Dumnezeu și nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu”.

Sfânta Ecaterina a răspuns: „Același Homer al vostru grăiește în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înșelător și viclean și că au vrut să-l lege alți zei, adică Hera, Poseidon și Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea și multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voștri arată cărțile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deși nu se cade a cerceta mult despre Dânsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului și al pământului, al mării, al soarelui, al lunii și a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat și negrăit; dar pentru o mai învederată încredințare, voi arăta dovezi din cărțile voastre.

Ascultă ce grăiește despre dânsul prea înțeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare și despre mântuitoarea răstignire: „Va veni mai târziu cineva pe acest pământ și va fi trup fără de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate, și Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios și va fi spânzurat la înălțime, ca și cum ar fi fost vrednic morții”. Ascultă și pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: „Unul Cel ceresc mă silește pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; și Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amândouă sunt, și muritor cu trupul și străin de stricăciune, același Dumnezeu este bărbat, răbdând toate de la cei muritori, adică cruce, ocară și îngropare”.

Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El și pururea deoființă, început, rădăcină și izvor al tuturor bunătăților zidite; a zidit lumea din neființă în ființă și o chivernisește pe dânsa și, fiind de o ființă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi și a umblat pe pământ, arătând, învățând și bine făcând oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulțumitori, ca să deslege osândirea cea dintâi și să primim îndulcirea și fericirea cea de demult.

Și astfel, iarăși ne-a deschis ușile raiului ce au fost încuiate și, înviind a treia zi, S-a înălțat la cer, de unde a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi. Iar ei, mergând în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care și ție, filosofule, ți se cade a crede, ca să cunoști pe adevăratul Dumnezeu și să fii rob al Aceluia, Care este milostiv și mult îndurat și pe cei ce au greșit îi cheamă, zicând: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni.

Deci, crede măcar pe învățătorii și pe zeii tăi, pe Platon, pe Orfeu și pe Apolon, care au mărturisit curat și luminat pe Hristos Dumnezeu.

Acestea și multe altele ca acestea grăind preaînțeleapta Ecaterina, s-a spăimântat filosoful, rămânând fără răspuns și neputând să mai grăiască ceva împotrivă. Iar împăratul, văzându-l biruit, minunându-se, a poruncit celorlalți să vorbească cu sfânta fecioară. Dar ei s-au lepădat, zicând: „Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?” Atunci împăratul mâniindu-se, a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetății pentru ca să ardă pe toți filosofii și ritorii. Însă ei, auzind judecata și răspunsul împăratului asupra lor, au căzut la picioarele sfintei, cerând să se roage pentru dânșii către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate câte au greșit din neștiință și să-i învrednicească de Sfântul Botez și de darul Preasfântului Duh.

Sfânta, umplându-se de bucurie, a zis către dânșii: „Cu adevărat sunteți fericiți, căci lăsând întunericul, ați cunoscut lumina cea adevărată și, trecând cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pământ, v-ați apropiat de Cel ceresc. Deci, să nădăjduiți fără îndoială spre milă Lui și să credeți că focul cu care vă înfricoșează păgânii vă va fi vouă botez și scară care vă înalță la cer. În acest foc curățindu-vă de toată necurăția trupului și a duhului, vă veți afla ca niște stele luminate și curate înaintea slavei Împăratului și veți fi iubiții Lui prieteni”.

Zicând acestea Sfânta, i-a bucurat cu această nădejde și a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfânta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire și, luându-i ostașii, i-au aruncat în foc, în a șaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcându-se seară, au mers niște oameni binecredincioși și iubitori de Dumnezeu ca să adune moaștele lor și i-au aflat pe toți întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru care mulți s-au întors la adevărata cunoștință, iar moaștele lor le-au îngropat cu cinste la un loc cuviincios.

Dar împăratul avea purtare mare de grijă pentru Sfânta Ecaterina în ce chip ar putea s-o întoarcă la a sa păgânătate. Și nesporind nimic cu silogismele filosofice, a început cu îmbunări și vicleșuguri a o amăgi, zicând: „Ascultă, fiică bună, te sfătuiesc ca un părinte iubitor de fii, închină-te marilor zei și mai vârtos muzicescului Ermi, care te-a împodobit cu atâtea daruri filosofice, și eu voi împărți cu tine împărăția mea, martori îmi sunt zeii, și îți voi da jumătate din stăpânirea mea și vei viețui împreună cu mine, veselindu-te neîncetat”.

Iar Sfânta, ca o înțeleaptă ce era, pricepând gândul, vicleșugul și înșelăciunea lui, a zis către dânsul: „Leapădă, o, împărate, vicleșugul și nu te asemăna vulpii; pentru că eu ți-am spus o dată că sunt creștină și m-am logodit cu Hristos; pe Dânsul Îl am Mire și Sfetnic și frumusețea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele mucenicești decât porfira împărătească”. Împăratul iarăși a zis: „Mă silești, deși nu voiesc, să-ți necinstesc vrednicia ta și trupul tău să-l înfășor cu multe răni”.

Dar Sfânta a răspuns: „Fă ce voiești, pentru că, cu această ocară vremelnică, îmi vei mijloci mie slava cea veșnică și mulțime de popor, precum nădăjduiesc, va crede prin mine în Hristosul meu. Și din palatul tău mulți vor merge împreună cu mine în sfințitele cămări cerești”. Acestea a proorocit Sfânta, iar Dumnezeu, Care privește din înălțime, a adus la îndeplinire proorocia ei.

Atunci împăratul, mâniindu-se foarte, a poruncit să dezbrace de pe dânsa porfiră și așa s-o bată fără milă cu vine de bou. Deci au bătut-o slugile pe Sfânta Muceniță Ecaterina două ceasuri peste spate și peste pântece, până ce s-a umplut de răni tot trupul ei cel fecioresc și s-a făcut fără chip în bătăi, ea, care mai înainte era atât de frumoasă. Iar sângele ei curgea șiroaie și s-a înroșit pământul de dânsul. Dar Sfânta stătea cu bărbăție și vitejie, încât toți cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urmă a poruncit fiara cea cumplită ca s-o ducă în temniță și să nu-i dea mâncare până când se va mai gândi cu ce fel de munci s-o piardă pe dânsa.

Augusta, soția împăratului, avea însă mare dorință să vadă fața Sfintei Ecaterina, căci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de înțelepciunea și de bărbăția ei; iar mai vârtos, că avusese o vedenie în somn, din care pricină s-a rănit cu inima spre dragostea ei, încât nu mai putea nici să doarmă. Ieșind împăratul din cetate pentru o pricină și zăbovind acolo câteva zile, împărăteasa a avut prilejul să dobândească ceea ce dorea. Căci era acolo un boier mare, credincios prieten al împăratului, cu dregătoria voievod, anume Porfirie, om foarte înțelept. Acestuia i-a mărturisit Augusta gândul său, în taină, zicându-i acestea:

„Într-una din nopțile trecute am văzut în vedenie pe Ecaterina, șezând în mijlocul multor tineri și fecioare frumoase, îmbrăcată în haine albe; și atâta strălucire ieșea din fața ei, încât nu puteam privi la dânsa. Iar ea m-a așezat aproape de dânsa și mi-a pus pe cap o cunună de aur, zicându-mi: „Stăpânul Hristos îți trimite ție această cunună”. De atunci am atâta dorință ca să o văd, încât nu aflu odihnă inimii mele. Rogu-te dar, fă în vreun chip ca să o văd în taină”. Iar Porfirie i-a răspuns: „Eu voi împlini dorința ta împărătească”. Deci, făcându-se noapte, voievodul a luat cu sine două sute de ostași și a mers la temniță împreună cu împărăteasa și dând străjerilor bani, au intrat la Sfânta.

Când a văzut-o împărăteasa, s-a mirat de strălucirea feței ei, care înflorea cu dumnezeiescul dar. Căzând degrabă la picioarele ei, cu lacrimi în ochi a început a zice acestea: „Acum sunt împărăteasă fericită, că m-am învrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; și însetam ca cerbul să aud limba ta cea izvorâtoare de miere. Și acum, fiindcă m-am învrednicit a dobândi ceea ce am dorit, nu mă voi mai mâhni, chiar dacă m-aș lipsi și de împărăție și de viață. Căci mă bucur cu inima și cu sufletul, privind la atâta strălucire ce răsare din preafrumoasa ta față. Fericită ești tu și vrednică de laudă că te-ai lipit de un Stăpân ca Acesta, de la Care primești atâtea daruri”.

Iar Sfânta i-a răspuns, zicând: „Fericită ești și tu, o! împărăteasă pentru că văd cununa capului tău, ridicată la înălțime de cetele îngerești, pe care după trei zile o vei primi pentru puțina pătimire ce vei răbda, ca să mergi la adevăratul Împărat și să împărățești cu El veșnic”. Iar ea a zis către dânsa: „Mă tem de munci și mai vârtos de bărbatul meu, căci este foarte aspru și fără de omenie”. Zis-a ei Sfântă: „Îndrăznește, că vei avea pe Hristos în inima ta, Care îți va ajuta ca să nu se atingă nici o muncă de sufletul tău. Căci numai puțin va boli trupul tău, câtăva vreme și apoi se va odihni acolo veșnic”.

Acestea zicând Sfânta, a întrebat-o pe ea Porfirie, zicând: „Ce dăruiește Hristos celor care cred într-Însul? Pentru că voiesc și eu să cred într-Însul și să fiu ostașul Lui”. Zis-a lui Sfânta Muceniță: „Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura creștinească?” Iar Porfirie a răspuns: „Eu din copilăria mea tot cu războiul m-am îndeletnicit și de alte lucruri n-am avut purtare de grijă”. Zis-a lui Sfânta: „Nu poate limbă să mărturisească bunătățile pe care le-a gătit Preabunul și Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El și păzesc poruncile Lui”.

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negrăită și a crezut în Hristos, împreună cu cei două sute de ostași și cu împărăteasa. Și sărutând toți cu bună cucernicie pe muceniță, s-au dus. Iar milostivul și iubitorul de oameni Hristos, n-a lăsat pe sfânta Sa mireasă nebăgată în seamă atâtea zile ci, ca un părinte iubitor de fii, avea purtare de grijă de dânsa și-i trimitea în toate zilele hrană, printr-o porumbiță. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slavă și cu multe cete cerești. Și mai mult a întărit bărbăția ei și a umplut-o de îndrăzneală, zicând: „Nu te teme, iubita Mea mireasă, pentru că Eu sunt cu tine și prin răbdarea ta pe mulți vei întoarce către Mine, și de multe cununi te vei învrednici”. Cu astfel de cuvinte mângâind-o pe ea Domnul, S-a dus.

A doua zi, șezând împăratul la judecată, a poruncit să o aducă pe muceniță, care a intrat în curțile împărătești cu lumina cea strălucitoare și cu atâtea daruri duhovnicești, încât cei ce stăteau înainte se minunau de strălucirea frumuseții ei. Și s-a minunat împăratul foarte tare, văzând că n-a slăbit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumusețea feții sale în atâtea zile, socotind că i-a dat cineva hrană în temniță și de aceea voia să pedepsească pe străjeri. Dar Sfânta Ecaterina, ca să nu fie alții munciți fără vină pentru dânsa, a mărturisit adevărul, zicând: „Să știi, împărate, că mie nu mi-a dat hrană vreo mână omenească, ci Stăpânul meu Hristos, Care îngrijește de robii Săi. Acela m-a hrănit pe mine”.

Deci, mirându-se împăratul de o frumusețe ca aceea, a vrut să o ispitească pe dânsa iarăși cu îmbunări și cu vicleșug, zicându-i acestea: „Ție ți se cade să împărățești, fiica mea, căci ești doamnă în chipul soarelui, care și pe Artemida o covârșești cu frumusețea. Vino dar de jertfește zeilor, ca să împărățești cu noi și să ai viață plină de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ți pierde cu muncile o așa podoabă și frumusețe”. Sfântă a zis: „Eu sunt pământ și cenușă și toată frumusețea ca o floare se veștejește și ca visul piere prin boală sau de bătrânețe; iar după moarte cu totul putrezește. Deci nu te îngriji de bună cuviință și de frumusețea mea”.

Acestea vorbindu-le Sfânta Ecaterina cu împăratul, un eparh cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran și chinuitor nemilostiv, vrând să arate către împăratul dragoste și bună voire, a zis: „Eu, împărate, am aflat o muncă prin care vei birui pe această fecioară. Poruncește să se facă patru roți de lemn într-o osie și să bată împrejur sulițe ascuțite și alte fiare ascuțite; două roți să se întoarcă în stânga și două în dreapta, iar în mijlocul lor să fie fecioară legată. Și așa, întorcându-se roțile, să-i zdrobească trupul ei. Însă mai întâi să se întoarcă roțile singure înaintea fecioarei, pentru ca, văzându-le, să se teamă de munca cea cumplită și să se plece la voia ta; iar de nu, apoi să primească amară moarte”.

Plăcând împăratului sfatul eparhului, a poruncit să facă acel fel de roți. Și fiind adusă sfântă la acea cumplită muncă, a întors roțile cu multă nevoie înaintea ochilor ei, ca să o înfricoșeze. Apoi a zis tiranul către dânsa: „Oare vezi ce muncă ți s-a pregătit, în care vei lua moarte amară, de nu te vei închina zeilor?” Iar ea a răspuns: „De multe ori ți-am spus gândul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fă ceea ce voiești”.

Văzând el că nu poate să o înfricoșeze cu nimic și să o întoarcă de la Hristos, a poruncit să o lege între roți și să le întoarcă repede, pentru ca, cu acele fiare ascuțite, să fie zdrobită în bucăți și să moară cu cumplită moarte. Deci începându-se acea muncă, îndată s-a pogorât îngerul Domnului din cer și a dezlegat pe Sfânta din legături, iar roțile le-a sfărâmat în bucăți, iar acelea, sărind din locul lor, pe mulți pagini rănindu-i, i-au omorât. Iar poporul ce era de față, văzând acea minune preamărită, striga: "Mare este Dumnezeul creștinilor!" Dar împăratul se întunecase de mânie și iarăși se gândea ca să afle asupra muceniței vreo muncă mai nouă.

Împărăteasa, auzind acea minune, a ieșit din camera ei și a început a mustra pe împăratul, zicând: „Cu adevărat ești nebun și fără de minte, dacă îndrăznești a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, și a munci pe roaba Lui cu nedreptate!” Acestea fără nădejde, auzindu-le împăratul, s-a sălbăticit de mânie și s-a făcut fără de omenie, mai mult decât toate fiarele. Și, lăsând pe Sfânta Ecaterina, și-a întors minia asupra soției sale, uitându-și dragostea cea firească față de dânsa.

Deci a poruncit ca să aducă o ladă mare și să o umple cu plumb, ca să fie nemișcată. Acolo a pus sânii femeii sale, între capac și ladă și a bătut cuie prin capac și prin ladă, străpungându-i, încât i s-a pricinuit o durere nespusă și i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericită Augusta, răbdând acea durere negrăită, se bucura, pătimind pentru adevăratul Dumnezeu, către Care se și rugă ca să-i trimită ajutor din înălțime.

Deci, rupându-se sânii ei, curgea sângele ca un izvor și toți care erau de față s-au umplut de jale și-i durea inima pentru aceea care pătimea munca cea mai amară și mai nesuferită. Iar tiranul cel nemilostiv n-a miluit pe soția sa, ci a poruncit să-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osânda aceasta a zis către Sfânta Ecaterina: „Roaba adevăratului Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine!” Iar aceea a zis: „Mergi cu pace, ca să împărățești cu Hristos în veci!” Și astfel a fost tăiată fericită împărăteasă afară din cetate în ziua de douăzeci și trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luând noaptea trupul ei, l-a îngropat cu cinste. Iar a doua zi a stat înaintea împăratului, împreună cu ostașii cei ce crezuseră în Hristos, și a zis: „Și noi suntem ostași ai marelui Dumnezeu”.

Aceasta nerăbdînd împăratul să audă, a oftat din adâncul inimii, zicând: „Vai, am pierit, că m-am păgubit de minunatul Porfirie!” Apoi, întorcându-se către ceilalți ostași, a zis: „Și voi, ostașii mei preaiubiți, v-ați înșelat și v-ați îndepărtat de zeii părintești? Dar cu ce v-au greșit vouă zeii de i-ați părăsit pe dânșii?” Iar ei nu i-au răspuns lui cuvânt, ci numai Porfirie a zis: „Pentru ce lași capul și întrebi picioarele? Vorbește cu mine”. Iar el a zis: „Cap rău, tu ești pricina pierzării lor”. Și neputând mai mult a grăi de mânie, a poruncit să le tăie capetele tuturor; și așa s-au sfârșit. Deci, s-a împlinit proorocia Sfintei Ecaterina, care a zis împăratului: „Că mulți din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu”.

După acestea, aducând muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis către dânsa: „Multă supărare și pagubă mi-ai făcut! Tu ai înșelat pe femeia mea și pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea oștilor mele și alte multe răutăți mi s-au întâmplat mie prin tine și se cădea îndată fără de milă să te omor; dar te iert pentru că îmi este milă a te pierde pe tine, o fecioară atât de frumoasă și înțeleaptă. Deci, fă-mi voia, iubita mea! Jertfește zeilor ca să te fac împărăteasă și niciodată nu te voi mai supăra, nici voi face vreun lucru fără de sfatul tău. Și vei viețui împreună cu mine într-atâta veselie și fericire, în care nici una din împărătese n-a fost vreodată”.

Acestea și multe altele grăia vicleanul, căutând să înșele pe mireasă lui Hristos cea aleasă. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele înșelătoare să o despartă de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legătura dragostei celei adevărate. Apoi, văzând că nici cu momeli, nici cu făgăduințe, nici cu îngroziri, nici cu munci nu poate să o înduplece pe cea mai tare decât diamantul, a dat asupra ei hotărârea să-i fie tăiat capul afară din cetate.

Deci, luând-o ostașii, au dus-o la locul de chin. Și mergea în urma ei popor mult, bărbați și femei, plângând pentru dânsa, căci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tânără preafrumoasă și prea înțeleaptă. Iar cele mai alese dintre femei și de neam bun ziceau către dânsa, tânguindu-se: „O, preafrumoasă și prealuminată fecioară, pentru ce ești așa de aspră cu inima și cinstești mai mult moartea decât viața aceasta preadulce? Și pentru ce-ți pierzi în deșert și fără de vreme floarea tinerețelor tale? Oare nu este mai bine să asculți pe împăratul și să te îndulcești de atâtea bunătăți în viața aceasta, decât să mori ticăloșește?”.

Iar ea a răspuns: „Lăsați plânsul cel fără de folos și mai vârtos vă bucurați, că eu văd acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Făcătorul și Mântuitorul meu, Care este frumusețea mucenicilor, cununa și slava mea. Și mă cheamă către frumusețea raiului cea negrăită, ca să împărățesc împreună cu Dânsul și să mă veselesc în veacul cel fără de sfârșit. Deci nu plângeți pentru mine, ci plângeți pentru voi, căci pentru necredința voastră aveți să mergeți în focul cel fără de sfârșit, ca să vă munciți în veci”.

Apoi, ajungând la locul de tăiere, a făcut rugăciunea aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulțumescu-Ți că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele și ai îndreptat pașii mei. Tinde-Ți acum prea cinstitele Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce și primește sufletul meu, pe care l-am adus Ție ca jertfă, pentru dragostea Ta. Adu-Ți aminte, Doamne, căci trup și sânge sunt, și nu lăsa greșelile mele cele făcute din neștiință, ca să fie arătate de cumpliții ispititori la înfricoșata Ta judecată, ci spală-le cu sângele pe care-l vărs pentru Tine și rânduiește ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmașii tăi cei ce mă prigonesc.

Caută dintru înălțimea Ta, Doamne, și asupra poporului acestuia ce stă înainte și-l povățuiește la lumina cunoștinței Tale. Și acelora care vor chema prin mine numele Tău Cel preasfânt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toți să se laude măririle Tale în veci”.

Astfel rugându-se, a zis chinuitorului: „Săvârșește-ți porunca!” Iar el, întinzând sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; și a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar cinstitele ei moaște le-au luat în acel ceas sfinții îngeri, precum s-a văzut de credincioșii cei vrednici și le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, într-o dumnezeire împărățește în veci. Amin.

 

Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Condac 1:

Vrednicei de laudă, Muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Icos 1:

Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău Cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm:
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, frumusețe netrecătoare;
Bucură-te, mielușea încântătoare;
Bucură-te, minte înaltă;
Bucură-te, tânără preaînvățată;
Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă;
Bucură-te, inimă tare și neîntinată;
Bucură-te, lauda învățaților;
Bucură-te, dulceața maicilor;
Bucură-te, mângâierea săracilor;
Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 2:

Bogățiile pământului și mărirea părintească lepădând, viață curată ai trăit, Sfântă Muceniță Ecaterina; și îndeletni­cindu-te mai ales în dreapta credință, calea cea nerătăcită a lui Hristos ai luat și te-ai închinat Lui, cântând: Aliluia!

Icos 2:

Ajungând la vârsta de 18 ani, frumusețea ta a atras pe mulți tineri din neamurile păgâne, voind a se căsători cu tine; tu însă, respingând cererea lor cu foarte înțelepte cuvinte, ei înșiși se mustrau pentru nepriceperea lor și îți grăiau unele ca acestea:
Bucură-te, cea mai frumoasă dintre tinere;
Bucură-te, că ești și cea mai bogată;
Bucură-te, sămânță din neam împărătesc;
Bucură-te, porfiră care împodobești cunoștințele;
Bucură-te, cunună care răsplătești vrednicia;
Bucură-te, ceea ce întărești obiceiurile bune;
Bucură-te, cuvântătoare mai presus decât ritorii;
Bucură-te, judecătoare mai alesă decât toți judecătorii pământești;
Bucură-te, ceea ce ești nebiruită în sfaturi și povățuiri;
Bucură-te, lumină care faci să se plece privirile neînțelepte;
Bucură-te, comoara tuturor cunoștințelor;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 3:

Rătăcirile mustrând și nevoind a crede că acele chipuri turnate și cioplite de mâini omenești ale idolilor ar putea fi făcătorii cerului, ai pământului și a toată făptura, fost-ai luminată cu darul Duhului Sfânt să cunoști dumnezeirea cea adevărată și pururea veșnică și cu smerenie ai cântat ei: Aliluia!

Icos 3:

Învățații adunați din îndemnul împăratului ca să te scoată din credința în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfățișa lor. Tu însă, intrând în vorbă cu cel mai învățat, după îndelungă vorbire, l-ai făcut să nu mai știe altceva să răspundă decât numai a grăi:
Bucură-te, închinătoarea dreptei credințe;
Bucură-te, deslușirea adevăratei religii;
Bucură-te, luminarea celor cufundați în eresuri;
Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;
Bucură-te, arma buneivoințe;
Bucură-te, căderea înșelăciunii idolilor;
Bucură-te, dovada neputinței lor;
Bucură-te, că ești vrednică de toată cinstirea;
Bucură-te, că, prin înțelepciunea ta, ai gonit rătăcirea;
Bucură-te, căci cu dar ai fost dăruită de Cel Preaînalt;
Bucură-te, cunoștința sfințeniei cerești;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 4:

Gurile ereticilor ce mai înainte huleau Biserica lui Hristos s-au deschis atunci, pentru întâia oară, spre a binecu­vânta glasul tău fecioresc, urând capiștile idolești și zicând că Unul este Dumnezeu și Lui se cuvine cântare: Aliluia!

Icos 4:

Hrănind în tine, din pruncie, darul credinței lui Hristos, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgânești ale părinților tăi, ci, petrecând în sfințenie, fără a fi încă luminată cu Sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai și te închinai în taină lui Hristos; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, muceniță preamărită;
Bucură-te, mireasă preacinstită;
Bucură-te, pătimitoare nebiruită;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, cuvântătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, slujitoarea Ortodoxiei;
Bucură-te, cununa învățăturii;
Bucură-te, lauda Alexandriei;
Bucură-te, apărătoarea acelei cetăți;
Bucură-te, comoara minunilor;
Bucură-te, mustrătoarea împăratului Maxențiu;
Bucură-te, luminătoarea împărătesei lui;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 5:

Inima lui Constantin, tatăl tău, foarte s-a întristat văzându-te pe tine, fiica lui, una la părinți și așa de frumoasă, precum erai, lepădând mulțimea zeilor la care se închina și propovăduind un Dumnezeu necunoscut. Iar împăratul Maximian a voit să cerceteze credința ta prin cei mai învățați dascăli de atunci. Cât de mare i-a fost însă nedumerirea când i-a văzut și pe aceia înduplecați de cuvintele tale și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Judecătorii nedrepți, aflând de credința ta în Hristos, te-au hotărât pedepsei; și răbdând chinurile cele mai amare, până la moarte, cu mărire te-ai preamărit, lăudând numele Domnului nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Fecioare, Maicii Sale, Care s-au arătat ție în vedenie; iar noi, lăudând tăria credinței tale, îți grăim:
Bucură-te, defăimătoarea judecătorilor tirani;
Bucură-te, mustrătoarea rătăcirii;
Bucură-te, că în popor te-ai făcut strălucitoare;
Bucură-te, că ale tale chinuri pe ei îi ardeau;
Bucură-te, că nădejdea mântuirii te veselea;
Bucură-te, căci cu răbdarea mai mult i-ai otrăvit;
Bucură-te, că, pentru dragostea ta către Dumnezeu, n-ai simțit suferințele;
Bucură-te, că vorbele tale îi făceau să amuțească;
Bucură-te, că nepriceperea lor nu putea să te oprească;
Bucură-te, că, îndrăznind, ai ieșit biruitoare;
Bucură-te, că suferind te-ai făcut vindecătoare;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 6:

Cântare de mulțumire îți aducem ție noi, smeriții, căci cu mare dar ne-ai învrednicit, jertfindu-te pentru dragostea drep­tei credințe. Primește, dar, muceniță, această rugăciune și dă vindecare neputințelor noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 6:

Cei mai mult de o sută de învățați care ascultau cuvintele prin care tâlcuiai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să fie arși, ca să nu mai răspândească credința creștină prin locurile de unde erau, și așa s-a preamărit mulțimea aceea de învățați care îți cântă ție așa:
Bucură-te, Ecaterina, de necazuri izbăvitoare;
Bucură-te, învățată, de lumină dătătoare;
Bucură-te, lăudată și de daruri aducătoare;
Bucură-te, frumusețe tuturor covârșitoare;
Bucură-te, bunătate de nimic îngrijorată;
Bucură-te, ostaș de viteji biruitoare;
Bucură-te, mult vestită și de chinuri răbdătoare;
Bucură-te, lăudată de cântări răsunătoare;
Bucură-te, muceniță de minuni izvorâtoare;
Bucură-te, lăcrămioară preafrumos mirositoare;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 7:

Soborul îngeresc, văzând ceata mucenicilor în văpaie arzând, cu cântări a primit-o; și pe tine, Sfântă Muceniță Ecate­rina, ca pe o următoare a lor, cu dar te-a învrednicit a suferi chinurile cele mai îngrozitoare; pentru care pomenirea ta în veci a rămas folositoare celor ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Toată făptura s-a minunat de răbdarea cea multă pe care ai arătat-o, rămânând neclintită în hotărârile credinței și mărturisind că unul este Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, Treimea una și nedespărțită, și te închini Ei; iar noi ne bucurăm, lăudându-te:
Bucură-te, propovăduitoare către Tatăl Ceresc;
Bucură-te, închinătoare a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cinstitoare a Duhului Sfânt;
Bucură-te, mărturisitoare a Treimii celei de o ființă;
Bucură-te, purtătoare în credință a Sfintei Cruci;
Bucură-te, următoare a patimilor lui Hristos;
Bucură-te, bine-tâlcuitoare a Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, primitoare a botezului lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, închinătoare a Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, viețuitoare împreună cu puterile cerești;
Bucură-te, vrednică păzitoare a creștinilor;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 8:

Iubită ai fost de Mirele tău Cel ceresc, prea-lăudată Muceniță Ecaterina, că te-ai împodobit cu toată frumusețea trupească și sufletească; încă și vas ales te-a făcut, spre întărirea credinței multora, cu care necredincioșii s-au luminat și s-au învățat a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Vindecă rănile sufletelor noastre, mare muceniță, că greu pătimim, și te roagă pentru noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne izbăvească de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește; pentru aceasta, știindu-te pe tine grabnică apărătoare de vrăjmași, îți cântăm:
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvești de vrăjmași;
Bucură-te, izbăvitoare grabnică de primejdii;
Bucură-te, păzitoare de otrăviri;
Bucură-te, vindecătoare de venin;
Bucură-te, izbăvitoare de farmece;
Bucură-te, izgonitoare de năluciri;
Bucură-te, risipitoare de eresuri;
Bucură-te, păzitoare tare de necazuri;
Bucură-te, îndreptătoare a traiului rău în căsnicie;
Bucură-te, ceea ce împaci pe cei învrăjbiți;
Bucură-te, că ești în necazuri ajutătoare;
Bucură-te, că dai celor bolnavi vindecare;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 9:

Ca o ramură de finic te-ai dat Mântuitorului, împodobind Biserica cu biruințele tale cele mai presus de fire, și cu sângele tău cel feciorelnic ai spălat ocara credincioșilor; că s-au rușinat prigonitorii văzând slava minunilor tale și au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Pământul s-a umplut de bună-mireasmă, primindu-ți trupul, și cerul s-a veselit, văzând duhul tău ridicându-se la dânsul de către puterile îngerești. Pentru această slăvită lucrare a tainei lui Dumnezeu, toți credincioșii te laudă, cântând pentru tine așa:
Bucură-te, ajutătoare a fecioarelor înțelepte;
Bucură-te, mângâietoare a văduvelor necăjite;
Bucură-te, izbăvitoare a copiilor sărmani;
Bucură-te, ajutătoare a celor din primejdii;
Bucură-te, folositoare a celor fără de ajutor;
Bucură-te, izbăvitoare a femeilor cu grele nașteri;
Bucură-te, vindecătoare a celor bolnavi din naștere;
Bucură-te, întăritoare a pruncilor slabi;
Bucură-te, hrănitoare a orfanilor săraci;
Bucură-te, ocrotitoare a celor cu mintea tulburată;
Bucură-te, vindecătoare a celor căzuți în boală grea;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 10:

Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a mulțumi, Sfântă Muceniță Ecaterina, pentru că nici o sârguință n-am împlinit care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care să ne aducă îndurare, ci tu, ca bună și blândă ce ești, roagă-te lui Dumnezeu să ne ierte nesocotința și păcatele noastre, primind pocăința noastră atunci când cântăm: Aliluia!

Icos 10:

Ispitele cele fără de număr ale vicleanului diavol le cunoști, sfântă, pentru că trup purtând și ispitită fiind, ai rămas biruitoare. Iar noi, cei ce suntem învăluiți în ispite, ca niște neputincioși, rugămu-te să ne întărești cu puterea ta, ca să venim la pocăință și să dobândim iertarea greșelilor noastre, lăudându-te:
Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, podoabă prealăudată;
Bucură-te, vistierie nedeșertată;
Bucură-te, îndurare nestrămutată;
Bucură-te, blîndețe neschimbată;
Bucură-te, lumină neînserată;
Bucură-te, dragoste nevinovată;
Bucură-te, răbdare neîncetată;
Bucură-te, dărnicie neasemănată;
Bucură-te, speranță nebiruită;
Bucură-te, vindecătoare binecuvântată;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 11:

Mai presus de fire te-ai făcut, Sfântă Muceniță Ecaterina, întărindu-te în credința lui Hristos și slujind Făcătorului a toate, iar nu făpturii; de la Care, luând darul tămăduirii și cununa îngerească, de tine se cutremură duhurile necurate și le alungi de la tot sufletul creștinesc care aduce lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia!

Icos 11:

Toată suflarea dreptcredincioșilor se veselește astăzi de prăznuirea ta, muceniță, că din neamul păgânesc și dintre închinătorii de idoli, cea mai învățată și înțeleaptă fecioară a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile roții și alte nespuse chinuri de la poporul cel păgânesc, pentru dragostea Mântuitorului lumii; pentru aceasta, îți cântăm:
Bucură-te, biruitoarea păgânilor;
Bucură-te, căderea obiceiurilor urâte;
Bucură-te, luptătoare pentru darurile sfinte;
Bucură-te, surpătoarea capiștilor idolești;
Bucură-te, închinătoarea icoanelor creștinești;
Bucură-te, stavila răutăților diavolești;
Bucură-te, lauda cununei mucenicești;
Bucură-te, că pe roată ai fost întinsă;
Bucură-te, căci cu piroane ai fost împunsă;
Bucură-te, pentru că de sabie ai murit;
Bucură-te, căci cu slavă te-ai preaslăvit;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 12:

Iubitorilor de mucenici, cinstind pe înțeleapta Ecaterina, pentru că aceasta înaintea oamenilor pe Hristos a predicat, pe șarpele a călcat și mintea învățaților a rușinat, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Lupte pentru credință ai dus, întru chinuri, cu dragoste pentru Hristos, Mirele tău, Sfântă Muceniță Ecaterina, ceea ce, prin înțelepciunea ta, pe toți ai luminat ca o bună cuvântătoare; pentru aceasta-ți cântăm:
Bucură-te, păzitoare sfântă a canoanelor sobornicești;
Bucură-te, următoare a legilor bisericești;
Bucură-te, vrednică propovăduitoare a Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, prigonitoare neîmpăcată a păcatelor;
Bucură-te, aspră îndemnătoare a smereniei pustnicești;
Bucură-te, cea mai iscusită cuvântătoare a cântării cerești;
Bucură-te, neobosită rugătoare a slujitorilor cucernici;
Bucură-te, bună ajutătoare a credincioșilor cinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, mărgăritar de mare preț al împărăției cerești;
Bucură-te, piatră scumpă a Bisericii creștinești;
Bucură-te, grabnică izbăvire a celor cuprinși de supărări;
Bucură-te, vindecătoare tare a celor plini de răni și dureri;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 13:

Înțeleaptă și frumoasă Ecaterina, vrednică muceniță a lui Hristos, primește această puțină rugăciune a noastră și te roagă pentru noi, să ne dăruiască Bunul Dumnezeu iertare păcatelor, pace, sănătate și ajutor în toate cele bune, când cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu... și Condacul întâi: Vrednicei de laudă muceniței Ecaterina...

Icos 1:

Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău Cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm:
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, frumusețe netrecătoare;
Bucură-te, mielușea încântătoare;
Bucură-te, minte înaltă;
Bucură-te, tânără preaînvățată;
Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă;
Bucură-te, inimă tare și neîntinată;
Bucură-te, lauda învățaților;
Bucură-te, dulceața maicilor;
Bucură-te, mângâierea săracilor;
Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;
Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 1:

Vrednicei de laudă, Muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Paraclisul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Preotul face începutul obișnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru;
strana: Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfânta Treime, Tatăl nostru;
preotul: Că a Ta este împărăția;
strana: Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă, Și acum, Veniți să ne închinăm (de 3 ori),
apoi Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață, întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

și iarăși

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Duhul Tău Cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

Slavă, Și acum, Aliluia (de trei ori) și Dumnezeu este Domnul (de trei ori); apoi

Troparul, glasul a 4-lea. “Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce”

La înțeleapta purtătoare de chinuri Ecaterina să venim credincioșii, cinstind-o cu evlavie, din suflet strigând: Mare Muceniță, pe robii tăi izbăbește-i de răul cel de acum și nevoia ce vine, că îndrăznire ai către Hristos și cauți degrabă spre cei ce te laudă.

Slavă, același sau cel al hramului;
Și acum, al Născătoarei de Dumnezeu

Niciodată nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, a vesti noi nevrednicii puterile tale; că de nu ai fi stătut înainte, rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi?; de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi izbăvești din toate nevoile.

apoi Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule și

 

CANONUL

Cântarea 1-a. Glas 8. «Apa trecând-o ca pe uscat»

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Curată mireasă a lui Hristos, caută din ceruri către cei care te cinstesc cu caldă credință, Muceniță Ecaterina, plinindu-le cererea.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu ochi milostiv vezi-mi și acum, Sfântă Muceniță, tulburarea sufletului și mână de ajutor imi intinde, Ecaterina, că vin la icoana ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Vărsându-mi vrăjmașul cu vicleșug în suflet, fecioară, amărala plăcerilor, mort m-a arătat viclenește; ci tu degrab, Muceniță, viază-mă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Sălaș al dreptății te-ai arătat și vistierie curăției dumnezeiești, de-Dumnezeu-Născătoare Fecioară; ci curățește-mi și trupul și sufletul.

 

Cântarea a 3-a.”Tu ești întărirea”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Celor ce te laudă, Ecaterina, ajută-le, zid întărit, întru-tot-cinstită, tuturor arătându-te.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Șterge întristarea mea și tot amarul durerilor schimbă-l degrab întru bucurie, Muceniță, cu harul tău.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Grabnic dăruiește-le înzdrăvenire și liniște celor bolnavi, Mare Muceniță, bucurându-le sufletul.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Maica Ziditorului, tămăduire preagrabnică dă și acum, Pururea-fecioară, celor ce te laudă.

Izbăvește, fecioară-muceniță Ecaterina, de felurite necazuri și boli pe cei care cer dumnezeiască ocrotirea ta.

Caută cu milostivire, de-Dumnezeu-Născătoare prealăudată, spre necazul meu cel cumplit al trupului și vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, și pomenește pe cei pentru care se face paraclisul;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori), ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; și îndată

 

Sedealna, glasul al 2-lea. “Cele de sus căutând”

Înțeleapă fecioară, slăvită purtătoare de chinuri, mireasă a lui Hristos, întru-tot-cinstită Ecaterina, izbăvire de rele și iertare de toate greșalele pe al tău Mire roagă-L ca să dea celor ce chinurile tale le cinstesc cu dragoste.

 

Cântarea a 4-a. "Auzit-am, Stăpâne, taina iconomiei"

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De durerile trupului și de întristare și toată patima izbăvește-i pe cei care cer, o, Ecaterina, ajutorul tău.

Mijlocirea ta facă-se rouă, bucurându-i pururi pe robii tăi, Muceniță, și stingându-ne arșița cuptorului ispitelor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Mijlocește rugându-te dulcelui tău Mire, fecioară, pururea pentru cei ce se întorc smerinți din străina țară a greșalelor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Spre suspinul și plângerea tuturor celor ce aleargă la tine pleacă-te și alină-le durerile, o, Ecaterina, cu puterea ta.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Dintru tine născutu-S-a Cel împodobit cu frumusețea, Hristos; cu a Cărui frumusețe-acum, Preacurată, cugetul rănește-mi-l.

 

Cântarea a 5-a. “Luminează-ne pe noi”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Surpă-l și acum și zdrobește-l pe vicleanul vrăjmaș, că nebunește se aruncă asupra noastră, preaînțeleaptă Ecaterina, cu puterea ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Varsă-ne de sus untdelemnul mijlocirilor și întru totul ne sfințește pe noi, slăbănogiții și cu trupul și cu sufletul.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Știm cu-adevărat întru vreme de primejdie milostivirea ta fierbinte spre noi, care alină toată asprimea durerilor.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ceea ce-ai născut Mântuirea păcătoșilor, milostivește-te spre sufletul meu care bolește, și-l mântuiește, Stăpâna mea.

 

Cântarea a 6-a. “Îndură-Te mie, Mântuitorule”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Podoabă cu-adevărat a Cetelor Mucenicilor, Ecaterina slăvită, pe noi îndreptează-ne la calea poruncilor Celui ce pe tine te-a mărit întru tăria Lui.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Păcatele mi-au adus mulțimile strâmtorărilor, și-al răutăților vifor degrabă mă-învăluie; ci tu ajutându-mă, Mare Muceniță, risipește năvălirea lor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Trupeștile cugetări omoară-mi cu mijlocirea ta și înviază-mi, fecioară, și-mi vindecă sufletul, și dă-i să poftească iar sfintele suișuri ale căilor Stăpânului.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Căzut-am prin ispitiri și viforul amăgirilor, și a minciunii rodire o secer, netrebnicul; ci, Maica Stăpânului, caută spre mine și viața mea împacă-o.

Izbăvește, fecioară-muceniță Ecaterina, de feluritele necazuri și boli pe cei care cer dumnezeiască ocrotirea ta.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Preotul pomenește cum s-a arătat mai sus; strana: Doamne miluiește (de 12 ori);
ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; și

 

Condacul, glasul al 2-lea. “A îndurării fiind”

Îndurându-te, cinstită Muceniță, cu bunăvoință ascultă rugăciunile noastre; trimite nouă ajutorul tău, izvorăște-ne nouă curgerile darurilor tale, celor ce la tine venim totdeauna cu dragoste, Ecaterina, bucuria Mucenițelor.

PROCHIMENUL, glasul al 4-lea.

Așteptând am așteptat pe Domnul, și a căutat către mine și a auzit rugăciunea mea.

Stih: Și a așternut pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.

 

Evanghelia

Diaconul: Înțelepciune drepți…

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu citire. (V, 24-34)

În vremea aceea mulțime multă venea după Iisus, și Îl îmbulzea pe El. Și era o femeie, având de doisprezece ani curgere de sânge, și multe pătimise de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci înspre mai rău mergând. Auzind ea despre Iisus, venind în mulțime, pe la spate s-a atins de haina Lui; căci își zicea: Măcar de haina lui să mă ating, și mă voi vindeca. Și îndată a secat izvorul sângelui ei, și a cunoscut în trup că s-a vindecat de boală. Și îndată Iisus cunoscând în Sine puterea ieșită din El, întorcându-se în mulțime a întrebat: Cine s-a atins de hainele Mele? Și Îi ziceau Lui ucenicii Lui: Vezi mulțimea înbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce se făcuse cu ea, a venit, și a căzut înaintea Lui, și a mărturisit Lui tot adevărul; iar El i-a zis ei: Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace, și fii sănătoasă de boala ta.

Slavă, glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile Purtătoarei-de-chinuri, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Stihira, glasul al 6-lea. “Toată nădejdea”

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Lauda fecioarelor, Ecaterina slăvită, floarea curăției și dumnezeiesc locaș al Înțelepciunii, de ale vrăjmașului sfaturi preaviclene izbăvește-mă, rogu-te, și învrednicește-mă întru curăție și în dreptate a umbla totdeauna în viața aceasta cea trecătoare, ca apoi de la Domnul neînbătrânitoarele bunătăți să le capăt, Muceniță, cu fierbinte mijlocirea ta.

Preotul zice: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău;

Strana: Doamne miluiește (de 12 ori)

Apoi ecfonisul: Cu mila  și restul Canonului:

 

Cântarea a 7-a. “În cuptor feciorii Evreilor”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cuptorul patimilor mele stinge-mi-l degrabă, Mare Muceniță, și la apa cea vie a nepătimirii, Ecaterina, poartă-mă cu rugăciunile tale.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Luata-i mare îndrăzneală către al tău Mire, Sfântă Muceniță; nu lipsi, de aceea, o, Preaînțeleaptă, a te ruga acestuia pentru cei ce vin la tine.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Primește-ne, Mare Muceniță, cu a ta știută dragoste firbinte, pe cei care mereu îți cerem ajutorul, potolind smintelile și tulbutarea cea vicleană.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Caută pururea cu milă, Mare Muceniță, spre noi înviforații, dăruindu-ne pace, o, Ecaterina, și sufletească liniște, cu purtarea ta de grijă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Dumnezeiesc untdelemnul îndurărilor tale și al bunătății șuvoi plin de dulceață, celor care cumplit se chinuie, Stăpână Preacurată, revarsă-le, ceea ce ești fântână milostivirii.

 

Cântarea a 8-a. “Pe Împăratul Ceresc”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De la Stăpânul ce te-a-ntărit, Muceniță, dă și nouă să-nvingem, fecioară, patimile cele de suflet pierzătoare.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De sus acoperi pe cei ce vin, Muceniță, la a ta ocrotire preacaldă, pururi izbăvindu-i de multele primejdii.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Ni-L îmblânzește robilor tăi totdeauna pe doritul tău Mire, fecioară, multă îndrăznire având către Acesta.

Stih: Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Luând aminte la Purtătoarea-de-chinuri, Îndurate și Milostive, iartă-ne, Hristoase, mulțimea de păcate.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Mântuitoare adăpostire, Curată, cunoscându-te, Maică-Fecioară, îmi pun întru tine nădejdea mântuirii.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.

 

Cântarea a 9-a. “Adevărată de-Dumnezeu-Născătoare”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu îngerii în ceruri stând, Ecaterina, nu înceta, Muceniță, să ne cercetezi, că alergând cu credință, venim la icoana ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De reaua pătimire și toată bântuiala nevătămați ne păzește pe cei ce te cinstim, a lui Hristos Muceniță, cu mijlocirea ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu raza neapusă a Soarelui dreptății, Ecaterina, podoaba Cetei feciorești, întunecarea din suflet grabnic alungă-mi-o.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Biserică cinstită arată-mă, Fecioară de-Dumnezeu-Născătoare, dumnezeieștii suflări, povățuindu-mă pururi la calea virtuților.

Cuvine-se cu adevărat și megalinariile:

Bucură-te, vasule preacurat al înțelepciunii și cinstirii-de-Dumnezeu, lăcașul fecioriei, cinstită Muceniță, Sfântă Ecaterina, podoaba Bisericii.

Având frumusețea cea după trup, iarăși preafrumoasă și cu duhul te-ai arătat, sălaș Înțelepciunii, fecioară înțeleaptă, Celeia nezidite în Duhul făcându-te.

Pe Cel cu frumusețea împodobit mai presus, fecioară, decât fiii oamenilor, cu nestricăcioasă nuntă, Muceniță, L-ai dobândit de Mire prin nevoința ta.

Al Alexandriei cinstit vlăstar, pază și tărie și-ajutor muntelui Sinai, o, preaînțeleaptă Mare Muceniță, floare a curăției lumii te-ai arătat.

Față către față vezi pe Hristos Mirele tău, Sfântă Muceniță, Cel preadorit, Aceluia te roagă iertare de greșale nouă să dăruiască, celor ce te cântăm.

Fii acoperire și ajutor, Mare Muceniță, celor care te lăudăm, scăpându-ne de boală și toată vătămarea, Sfântă Ecaterina, cu mijlocirea ta.

Sfântă Muceniță a lui Hristos, dă înțelepciune și pricepere tuturor, rugându-te, fecioară, Stăpânului a toate ca să ne ierte toate fărădelegile.

și aceste două tropare ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Din tine, Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul întrupându-Se negrăit, covârșești, Fecioară, Oștirea cea Cerească; ție, dar, îți aducem cântare de laudă.

Cu toate oștirile Îngerești, cu Botezătorul, cu apostolii cei slăviți și cu tot soborul Sfinților, Preacurată, Fiului tău te roagă toți să ne mântuim.

După care zicem: Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este Împărăția; apoi cântăm

 

Troparul Muceniței, glasul al cincilea. “Pe Cuvântul Cel împreună-fără-de-început”

Cu a Duhului sabie încingându-te, ai biruit, Înțeleaptă, pe cărturarii păgâni, lui Hristos mucenicește aducându-te; pentru aceasta și acum, către Dânsul mijlocind, Slăvită Ecaterina, nestricată înțelepciune și a Lui milă dăruiește-ne.

apoi preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească...,

strana: Doamne miluiește (de 40 ori),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

iar preotul zice ecfonisul: Că milostiv; apoi face otpustul cel mic, fără însă a zice Pentru rugăciunile; și

 

Troparul acesta, glasul al 2-lea. “Când de pe lemn”

Mare Muceniță a lui Hristos, Ecaterina slăvită, mireasa Stăpânului, izbăvește-ne pe noi de toată patima și de toate nevoile, de dureri și de boală și toată-nșelăciunea vicleanului vrăjmaș, Sfântă purtătoare-de-chinuri, că ai câștigat îndrăznire înaintea Mântuitorului.

Apoi, pe același glas

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalț, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

 

și acest tropar, glas întâi

Pentru rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi, ca un singur Îndurat.

și preotul încheie, zicând: Pentru rugăciunile.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, glasul al 4-lea:

Cu înţelepciunea ca şi cu ra­zele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon urmăritorul...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru rugăciunile Preaînţeleptei Muceniţe Ecaterina, Hristoase ochiul sufletului meu cel întunecat luminează-l, dându-mi mie, Stăpâne, Razele revărsării Luminii Tale, care împrăştie toată negura greşelilor mele celor ucigătoare de suflet.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călăuzită fiind de Dumnezeieştile porunci ale Stăpânului, preaînţeleaptă şi cu dragostea Lui aprinzându-te, ai alergat sârguitoare la lupte; şi minţile tiranilor le-ai uluit, Sfântă Ecaterina, cu cuvântul, cu înţelepciunea şi cu darul.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ocârmuită fiind de mâna cea tare a lui Hristos, mărită, de viforul idolesc ai scăpat neatinsă, muceniţă, plutind pe valuri cu pânzele crucii şi cu Dumnezeieştile vânturi ale Duhului, înălţând cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bucurându-te cu podoabele fecioriei, Înţeleaptă Ecaterina şi Dumnezeiască cunoştinţă din cer având, pe întâistătătorii cunoştinţei cei cu nume mincinos cu bună îndrăzneală şi bărbăteşte i-ai ruşinat, cu putere biruindu-i.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce te cunoaşte, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, întoarcere de la tot eresul poartă. Că ai născut pe Cel Ce S-a făcut Trup fără schimbare, pe Cel mai Înalt decât toată făptura, Născătoare de Dumnezeu, pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Veşnic.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din îndemnurile inimii tale ai venit la patimă de bună voie, pe Hristos urmând. Şi biruind luminat pe stăpânitorul întunericului lumii, de cunună purtătoare te-ai arătat, Sfântă Ecaterina, de Dumnezeu primită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tăria minţii ai înfruntat pe tiranii cei afundaţi în adâncul păgânătăţii, grăind lămurit despre învăţăturile cunoştinţei de Dumnezeu, luminată fiind cu Dumnezeiască înţelepciune, muceniţă, cu totul lăudată.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a şoptit în urechile Evei ispita asemănării cu Dumnezeirea este zdrobit acum de o fecioară tânără. Că îngrădindu-se cu arma crucii, ai ruşinat, Sfântă Ecaterina, muceniţă, pe acel îngâmfat fără măsură.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cugetul meu cel omorât înviază-l cu lucrarea Vieţii Celei Ce S-a arătat din tine lumii, ungându-mi rănile şi urmele păcatului, de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce eşti Una cu totul fără prihană.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejească împotrivire ai arătat, Sfântă Muceniţă Ecaterina, pururea lăudată, împotrivindu-te vrăjmaşului cu multă răbdare şi zdrobindu-l cu picioarele tale cele înfrumuseţate prin Puterea Crucii, purtătoare de biruinţă, lauda mucenicilor.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mireasă a lui Hristos te-ai arătat, Sfântă Ecaterina Preafericită, cu Razele Cele Luminoase ale Dumnezeieştii Frumuseţi luminându-te şi cu podoabă strălucind. Pentru aceasta şi veselindu-te, cânţi Stăpânului: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mândria prigonitorilor ai surpat-o şi cu Dumnezeiescul cuvânt al înţelepciunii tale, ca dintr-o prăpastie a slujirii înşelătoare a idolilor pe cei amăgiţi i-ai smuls învăţând pe cei ce cântă să strige lui Hristos: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bine vestita şi de lumină purtătoare prăznuire a slăvitei tale pomeniri, prealăudată, zdrobind cu tărie îndrăzneala vrăjmaşului, ca un soare a răsărit. Pentru care, cu mare glas Stăpânului strigăm: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Acum s-a surpat, Fecioară, tăria celor ce se leapădă de închinarea Cinstitei Icoanei tale şi a Celui Ce mai presus de minte S-a Întrupat din tine şi lumea toată a luminat şi a tuturor sfinţilor. Iar pe cei ce te cinstesc cu credinţă i-ai luminat, Ceea ce eşti Una Prealăudată!

 

Cântarea a 5-a.Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dragostea Stăpânului tău fiind aprinsă, muceniţă prealăudată şi căutând să vezi Frumuseţea Lui cea fără asemănare, cu gând de bunăvoie rănilor pe tine te-ai dat, strălucind cu darurile fecioriei.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu chinuri preasfinţite înfrumuseţându-te pe tine însăţi înţelepţeşte, bună fecioară, ai intrat în Cămara Cerească a lui Hristos. Şi acum, luminat veselindu-te, cu Mirele tău împreună eşti, preafericită!

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioară prealuminată te-ai arătat, iubind pe Unul Cel Dorit şi în urma Lui grabnică alergare săvârşind, la mireasma Mirelui tău Celui duhovniceşte Deşertat, ai strigat: alerg, Mirele meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Adevărată de Dumnezeu Născătoare pe tine toţi cunoscându-te, Preacurată Stăpână, pe Cel Ce S-a născut din tine Dumnezeu Cuvântul ştiindu-L, Îl vestim cunoscut în două firi şi două voinţe de Sine Stăpâne, Fecioară Dumnezeiască Mireasă.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul păcatelor...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine toată, strălucită cu preafrumoasă raza fecioriei şi cu muceniceştile sângiuri înroşită, văzându-te Cuvântul Cel Bun şi Preacurat, în Cămările Cereşti te-a sălăşluit, fecioară!

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbutit-ai să zdrobeşti prin Sfânta Cruce puterea tiranilor şi deşertăciunea înţelepciunii lumeşti ai vădit, izvorând dogmele învăţăturii celei de Dumnezeu insuflate, Înţeleaptă Ecaterina, pururea pomenită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel ce cu înşelăciune mai întâi a izgonit pe Adam din desfătarea Raiului, l-ai zdrobit pe pământ, muceniţă prealăudată, durerile rănilor cu tărie răbdând şi cu cununile Împărăţiei încununându-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Judecătorul şi Fiul tău, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, Milostiv fă-L în ziua Judecăţii şi Izbăvitor din nevoi, cu rugăciunile tale, Maică. Căci către tine, Una, nădejdea îmi pun.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Ceată cinstită ridicaţi acum Dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici, cinstind pe Preaînţeleapta Ecaterina. Că aceasta în locul luptei pe Hristos a propovăduit şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor ruşinând.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă a mucenicilor şi învăţătoare a dreptei credinţe ai fost, Luminatului tău Mire, Hristos, mulţime de mucenici aducând. Cu care împreună strigi, prealăudată, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul tău, preaînţeleaptă, spre mântuire pe mulţi i-a smuls din nebunia idolească. Şi mucenici purtători de lumină i-a arătat pe cei ce cu mare glas, împreună cu tine, strigă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioara urmându-Te, Ţie s-a adus ca jertfă, de sabie fiind tăiată, a Ta Preacurată Patimă urmând şi Ţie, Ziditorului, strigând şi grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfântul Sfinţilor, întru tine cu sfinţenie sălăşluindu-Se, Curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Întrupându-Se din tine, S-a născut, ca să mântuiască pe cei ce strigă ţie cu credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori tiranul...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin învăţăturile tale crezând împărăteasa, a trecut la creştinătate şi a răbdat cu tărie simţirea durerilor. Şi Împărăţiei Cerurilor celei neschimbate s-a învrednicit lămurit, strigând: pe Stăpânul, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mucenicii să fie cererile credincioşilor! Că purtătoarea de chinuri stă înaintea lui Hristos, cerând cele mai bune şi dătătoare de mântuire celor ce săvârşesc cu osârdie preasfântă şi cinstită pomenirea ei şi cu credinţă cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Deschizând uşile Raiului, te-a primit Mirele pe tine, preaînţeleaptă şi Cămară Preacinstită ţi-a pregătit să locuieşti. Şi Împărăţiei părtaşă, ca pe Ceea ce ai împărtăşit Patimile Lui, te-a arătat. Înaintea Căruia stând acum, fiica împăratului, strălucit împodobită, să nu ne uiţi pe noi.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvinte amăgitoare te ispitea tiranul, vorbe de momeală folosind cumplitul şi nădăjduind că va slăbi tăria ta, mărită. Dar tu, năzuind să te faci mireasă a lui Hristos, ai strigat: pe Stăpânul, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mai Sfinţită decât Ceata îngerilor cea mai presus de lume eşti, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că pe Ziditorul şi Stăpânul lor L-ai născut din pântece Fecioresc şi Neispitită de nuntă, pe Dumnezeu Cel Întrupat în două firi, fără amestecare şi fără schimbare şi într-Un Ipostas.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a cerul...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutatu-te-ai la Cămările cele Luminoase, cu îmbrăcăminte de mireasă împodobită fiind, făclie feciorească purtând în dreapta ta, iar în cealaltă purtând capul tău cel tăiat. Şi acum, stând înaintea lui Hristos, Mirelui tău, pe cei ce te laudă pe tine ocroteşte-i.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primită a fost rugăciunea ta, de Dumnezeu înţelepţită. Că pe cei ce cheamă cu credinţă numele tău cel cinstit, îi mântuieşte Stăpânul de ispite şi bună sănătate le dăruieşte, tâmăduindu-i de neputinţe sufleteşti şi trupeşti. Pentru aceasta, bucurându-ne, pe tine te fericim, Sfântă Ecaterina.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ajuns-ai acum cu cuviinţă la limanul cel lin, străbătând liniştit marea cea luminoasă, muceniţă, nefiind ispitită de valuri, preaînţeleaptă. Şi bogăţie de multe feluri lui Hristos aducând mulţimea de mucenici, Fecioară Ecateria, Preafericită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înăuntru în Cămările Cereşti dănţuind acum cu ceata fecioarelor, strălucind împrejur cu razele muceniceşti, Preaînţeleaptă Ecaterina, dezleagă legăturile greşelilor mele, cu osârdie rugând pe Făcătorul de bine al tuturor, pentru Care sângele ţi-ai vărsat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-te-ai Maică a lui Dumnezeu, o, Fecioară, mai presus de fire născând cu Trup pe Cuvântul Cel Bun, pe Care Tatăl L-a născut din Sine mai înainte de toţi vecii, ca un Bun. Pe Care acum şi mai presus de trupuri Îl ştim, deşi în Trup S-a şi îmbrăcat.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Înţelepciunea cea cu adevărat din cer, prin gura Arhanghelului Mihail primind, muceniţă prealăudată şi întru lupte nebiruită, cu înţelepciunea cea lumească pe ritori ai ruşinat; iar cu Înţelepciunea cea Dumnezeiască rătăcirea ai micşorat. Pentru aceasta, văzând nevoinţa ta, Ziditorul a stat de faţă întărindu-te şi zicând: vino, suie-te, că vistieriile te aşteaptă. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi...

David, mergi înainte în Locaşul lui Dumnezeu şi bucurându-te, primeşte pe Împărăteasa noastră şi către Dânsa strigă: intră, Doamnă, în Locaşul Împăratului, intră. A Cărui Slavă acoperit se cunoaşte, din care miere şi lapte va curge tuturor, Lumina Hristos.

Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă. Să nu primească ei cunoştinţe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât lui Dumnezeu. Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă cele bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre binele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei care îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin.

Viața trimite oameni

 

« Viața te dezamăgește pentru că încetezi să trăiești cu iluzii și vezi realitatea.

Viața distruge tot ce este de prisos până când rămâne doar important.

Viața nu te lasă în pace, pentru că nu te mai învinovățești și accepți totul așa cum « este ".

Viața îți va lua înapoi ceea ce ai până când nu te vei mai plânge și vei începe să mulțumești.

Viața trimite oameni conflictuali să te vindece, astfel încât să nu te mai uiți în exterior și să începi să reflectezi ceea ce este înăuntru.

Viața îți permite să cazi iar și iar, până când decizi să înveți lecția.

Viața te scoate de pe drum și te prezintă la răscruce, până când nu mai vrei să controlezi totul și să curgi ca un râu.

Viața îți pune dușmanii în cale, până când nu mai „reacționezi”.

Viața te sperie și te va speria de câte ori va fi necesar, până când îți pierzi frica și îți recapeți credința.

Viața te desparte de oamenii pe care îi iubești, până când înțelegi că nu suntem acest trup, ci sufletul pe care îl cuprinde.

Viața râde de tine de multe ori, până când nu mai iei totul atât de în serios și poți râde de tine.

Viața te rupe în atâtea părți, câte e necesar, ca lumina să pătrundă în tine.

Viața se confruntă cu rebelii, până când nu mai încerci să-i controlezi.

Viața repetă același mesaj, dacă e cazul cu țipete și tapas, până când în sfârșit îl auzi.

Viața trimite raze și furtuni să se trezească.

Viața te umilește și uneori te învinge iar și iar până când decizi să-ți lași ego-ul să moară.

Viața îți neagă bunurile și măreția până când nu mai vrei bunuri și măreție și începi să servești.

Viața îți taie aripile și îți taie rădăcinile, până când nu mai ai nevoie de aripi sau rădăcini, doar dispari în forme și ființa ta zboară.

Viața îți neagă minunile, până când înțelegi că totul este un miracol.

Viața îți scurtează timpul, pentru că te grăbești să înveți cum să trăiești.

Viața te ridiculizează până nu-ți faci nimic, nimănui, că atunci te transformi în tot.

Viața nu îți dă ceea ce vrei, ci ceea ce ai nevoie pentru a evolua.

Viața te rănește și te chinuie până când renunți la capriciile și capriciile tale și apreciezi respirația.

Viața ascunde comori până înveți să ieși viu și să le cauți.

Viața îl neagă pe Dumnezeu, până când îl vezi în toți și în toate.

Viața te trezește, te mănâncă, te rupe, te dezamăgește... dar crede-mă, de aceea cel mai bun sine al tău se manifestă... până când doar dragostea rămâne în tine ".

Bert Hellinger, Călătoria interioară.

  ·   ·

A posti înseamnă cu Hristos să fiți,

 

A POSTI...

A posti înseamnă metanoia

A posti înseamnă să-ți tai voia;

A posti înseamnă înfrânare;

A posti înseamnă nemâncare;

A posti înseamnă abstinență;

A posti însemnă inocență;

A posti înseamnă carantină,

A posti însemnă suflet în lumină,

A posti înseamnă fapta bună;

A posti înseamnă a-ți pune cunună;

A posti înseamnă smerit act de cult;

A posti înseamnă să te rogi mai mult;

A posti înseamnă să-ți speli bine fața;

A posti înseamnă să îți schimbi viața;

A posti înseamnă să-ți adaptezi traiul,

A posti înseamnă să dobândești raiul,

A posti înseamnă să trăiești frumos;

A posti înseamnă să fii cu Hristos;

A posti înseamnă multă dărnicie;

A posti înseamnă viață-n liturghie;

A posti înseamnă cumpătare,

A posti înseamnă a da de mâncare,

A posti înseamnă plinătate,

A posti înseamnă a avea de toate,

A posti înseamnă a fi mai bogat,

A posti înseamnă trai îmbelșugat,

A posti înseamnă să nu mai cârtești,

A posti înseamnă mereu să iubești,

A posti înseamnă viața în Hristos,

A posti înseamnă să fii omenos,

A posti înseamnă un trai filocalic,

A posti înseamnă a fi mult mai darnic,

A posti înseamnă să fii om smerit,

A posti înseamnă să fii fericit,

A posti înseamnă să urci pe Tabor,

A posti înseamnă suflet mai ușor,

A posti înseamnă să porți sfânta cruce,

A posti înseamnă pace a aduce,

A posti înseamnă jertfă pe altar,

A posti înseamnă tu să fii un dar,

A posti înseamnă să fii ca o floare,

A posti înseamnă sarea din mâncare,

A posti înseamnă a fi milostiv,

A posti înseamnă să fii pozitiv,

A posti însemnă virtuozitate,

A posti înseamnă a face dreptate;

A posti înseamnă a fi auster,

A posti însemnă avuție-n în cer,

A posti înseamnă a nu gusta din pom,

A posti înseamnă a fi pururi OM,

A posti înseamnă a fi bun și drept,

A posti înseamnă a fi înțelept;

A posti înseamnă să știi cine ești,

A posti înseamnă să te spovedești;

A posti înseamnă inimă smerită,

A posti înseamnă viață împlinită,

A posti înseamnă drum spre înviere,

A posti înseamnă fagure de miere,

A posti înseamnă buchet de virtuți,

A posti înseamnă cale către sfinți,

A posti înseamnă rugă ne-ncetată,

A posti înseamnă viață preacurată,

A posti înseamnă mare bucurie,

A posti înseamnă Sfânta Liturghie;

A posti înseamnă viață sihăstrească

A posti înseamnă cale îngerească;

A posti înseamnă a fi în Hristos

A posti înseamnă să fii sănătos;

A posti înseamnă isihie-n suflet,

A posti înseamnă liniște, nu urlet;

A posti înseamnă la moarte să cugeți,

A posti înseamnă capul să vi-l ungeți,

A posti înseamnă fața v-o spălați,

A posti înseamnă curat să umblați;

A posti înseamnă cu Hristos să fiți,

A posti înseamnă să vă mântuiți.

Pr. Cristian Stavriu

Postul este o cale!

 Dincolo de a nu mânca și a nu bea, postul înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului.
Postul este o cale!

Postul care Îi place lui Dumnezeu este atât cu sufletul, cât şi cu trupul, sprijinit și întărit de rugăciune, fapte bune, spovedanie şi pecetluit cu Sfânta Împartăşanie.

Primul lucru pe care trebuie să îl facă creştinul înainte de a posti, pentru a începe vindecarea sufletului său, este să se împace cu toţi semenii, căci Dumnezeu este iubire şi porunca cea mai mare este porunca iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Una din legile iubirii se numeşte iertare şi, împlinind-o, vom înfrânge mânia.

În ultima Duminică dinaintea începerii Postului Sfintelor Paşti, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a spus: „De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6,14-15). Pentru a fi numiţi „fiii Tatălui Ceresc”, trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştri, să facem bine celor ce ne urăsc şi să ne rugăm pentru cei ce ne vatămă şi ne prigonesc (Matei 5, 43).

A răsplăti binele cu răul este lucrare diavolească, a răsplăti răul cu rău este lucrare dobitocească, a răsplăti binele cu bine este lucrare omenească, iar a răsplăti răul cu bine este lucrare dumnezeiască şi virtute creştinească.

Prin iubire şi iertare biruim mânia, din care izvorăsc atâtea rele, iar prin post secăm fântâna otrăvitoare a atâtor patimi aducătoare de moarte. Referitor la aceasta, Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Postul cel adevărat constă în reţinerea de la cele rele. Dezleagă toată legătura nedreptăţii, iartă aproapelui tău vătămările, dăruieşte lui datoriile. Tu nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău. Tu te reţii din vin, dar nu înfrânezi zburdările trupului. Tu nu mănânci până seara, dar petreci ziua cu procese” (Despre post, 10).

În Triod, într-una dintre stihirile din Postul Mare, găsim: „Să postim post primit, bine plăcut lui Dumnezeu: postul cel adevărat este înstrăinarea de răutate, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământ mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevărat şi bine primit” (Triod, săptămâna I din post, stihira I de la stihoavna Vecerniei de luni).

Apoi, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe arată că lăcomia pântecelui este primul păcat capital, din care izvorăsc toate patimile. Într-adevăr, îmbuibarea duce adesea la beţie şi lene, iar ele aprind trupul spre desfrânare. Toate acestea, având nevoie de bani, conduc la furt, înşelăciune, avariţie. Cine nu poate dobândi bani, se întristează, se mânie şi invidiază pe cei care au şi, astfel, rezultă păcate mari, a căror urmare este moartea sufletească şi trupească.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să postim astfel: „Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochii, picioarele şi mâinile şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile să postească, rămânând curate de hoţie şi lăcomie, picioarele nealergând spre locuri păcătoase, ochii să nu privească la frumuseţi străine, gura să postească de sudalme şi de vorbiri ruşinoase”.

Postul care Îi place lui Dumnezeu este atât cu sufletul, cât şi cu trupul, sprijinit și întărit de rugăciune, fapte bune, spovedanie şi pecetluit cu Sfânta Împărtăşanie.

Vremea postului este o vreme de bucurie duhovnicească, în care simţi cum te eliberezi din lanţurile patimilor care te ţineau în robie. Numai fariseii erau trişti când posteau, fiindcă o făceau ca să fie lăudaţi de oameni şi nu pentru a se apropia de Dumnezeu, după cum arată proorocul Isaia: „Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus… Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor… Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi” (Isaia 58, 4-8).

Participând la toate slujbele Sfintei Biserici în timpul postului, sufletul şi trupul nostru se vor întări cu puterea harului dumnezeiesc pentru a posti. Rugăciunea împreună cu postul sunt ca două aripi cu ajutorul cărora vom putea urca la înălţimea vieţuirii duhovniceşti, adumbriţi în permanenţă de darul lui Dumnezeu.

În Psalmi, postul este de folos pentru a ajuta pe cei în suferinţă, vindecându-se de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti: „Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce” (Psalmi 34, 12).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că postul ni s-a dat de Dumnezeu ca leac salvator, prin care să se stârpească păcatul desfrânării şi grija lumească să se îndrepte spre activitatea duhovnicească. În timpul postului, mâniei dă-i dragoste duhovnicească care se opune urii; poftei dă-i cumpătare şi înfrânare.

Dacă postim, diavolii se îndepărtează, iar îngerul păzitor, plin de bucurie, se apropie de noi. Postul este zid puternic aşezat de Dumnezeu în calea păcatelor, palat al lui Hristos şi cetate a Duhului Sfânt, pavăză a credinţei, semn al dragostei şi întărire a înţelepciunii.

Ce este postul?

«Postul este înfrânarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti si de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu. încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu…»^[1].

Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este în acelaşi timp, şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.

Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană – zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru ca îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morţi; şi izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului»^[2].

Care e rostul şi folosul postului?

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul. Păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9;18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2,15). „Nu fi nesăţios întru toată desfătarea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţă”, zice înţeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32­34). Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 şi Luca 4, 2): El ne învaţă cum să postim (Matei 6,16-18) şi ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au şi rânduit postul pentru toţi creştinii^[3]. Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă: Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur: «Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează^[4].

De câte feluri este postul după asprimea lui?

După asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:

a)   Ajunare desăvârşită, adică atunci când nu mâncăm şi nu bem nimic cel puţin o zi întreagă.

b)   Postul aspru sau uscat (xhroragiva) sau ajunarea propriu-zisă, atunci când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc).

c)   Postul obisnuit sau comun, când mâncăm la orele obişnuite, dar numai „mâncăruri de post”, adică ne înfrânăm de la „mâncărurile de dulce” (carne şi peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime).

d)   Postul uşor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, peşte, icre şi untdelemn, cum se prevede în Tipic, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

De câte feluri este postul, după lungimea lui?

De două feluri:

a)  Post de o zi şi

b)  Post de mai multe zile

Care sunt posturile de o zi şi pentru ce au fost aşezate?

Sunt posturile pe care le ţinem:

a)     Miercurea şi vinerea din fiecare săptămână, în amintirea Patimilor Domnului: miercurea au făcut sfat cărturarii şi arhiereii iudeilor să prindă pe Hristos, iar vinerea L-au răstignit pe cruce^[5]. Tot în această zi, după Tradiţie, mâncase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai^[6].

b)   Ziua înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), în amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn şi vin).

c)   Ziua tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august), zi de post şi plângere pentru cel care a fost cel mai zelos propovăduitor şi împlinitor al postului şi al pocăinţei (dezlegare la untdelemn şi vin).

d)   Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post aşezat şi rămas din vremea când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajunează în orice zi ar cădea^[7], iar a doua zi se ia Aghiazma pe nemâncate.

Cei ce vor să prisosească în evlavie sau să facă anumite făgăduinţe sau legăminte faţă de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot să postească şi în alte zile de peste săptămână decât cele orânduite de Biserică. Cea mai potrivită este ziua de luni. În nici un caz să nu se postească sâmbata sau duminica. Postul acesta de bună voie nu are însă valoare decât atunci când păzim şi zilele de post orânduite de Biserică.

Când nu se posteşte miercurea şi vinerea?

Fie pentru însemnătatea sărbătorilor mari, adică pentru a nu se şterge prin post bucuria praznicului Naşterii Domnului, al Învierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinţa postului dinaintea acestor sărbători mari sau pentru a nu ne asemăna cu unii eretici, Biserica îngăduie să mâncăm de dulce miercurea şi vinerea în anumite răstimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) şi sunt însemnate în calendare cu cuvântul harţi. Iată când nu se posteşte miercurea şi vinerea:

a)   În Săptămâna luminată (săptămâna Paştilor).

b)   De la Naşterea Domnului până în ajunul Bobotezei.

c)   În săptămâna de după Rusalii (înainte de începutul postului de Sân-Petru).

d)   În săptămâna întâi a Triodului (între Duminica Vameşului şi a Fariseului şi Duminica Fiului Risipitor).

e)   În săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru Postul Paştelui); se dezleagă numai la lapte, oua şi brânză.

f)  Nu se posteşte, de asemenea, în ziua Naşterii Domnului şi cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad miercuri sau vineri^[8].

Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

a)  Postul Paştelui,

b)  Postul Crăciunului,

c)  Postul Sânta-Mariei şi

d)  Postul Sân-Petrului.

Ce este postul Paştelui?

Postul Paştelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvântul latinesc quadragessima, patruzeci) este postul dinaintea Paştelui. E aşezat în cinstea Patimilor Domnului şi ne aminteşte de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului în pustie, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 şi Luca 4, 2)^[9]. E totodată vreme de pregătire, prin post, rugăciune şi pocăinţă, pentru apropierea cu vrednicie de Sfântul Trup şi Sânge, întrucât, de obicei, la Paşti se împărtăşesc toţi credincioşii. Ţine şapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din rai) şi se încheie în noaptea Paştelui, la înviere. E cel mai vechi, mai lung şi mai de seamă dintre posturile bisericeşti^[10]. Nu se mănâncă nici peşte, nici untdelemn şi nu se bea vin. Se dezleagă la vin şi untdelemn numai sâmbăta şi duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la peşte, numai în ziua de Buna-Vestire şi de Florii (pentru ca sunt praznice mari)^[11]. Sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale^[12]. Cu deosebită evlavie trebuie să postim prima şi ultima săptămână din Postul Paresimilor.

Ce este postul Crăciunului?

Postul Crăciunului este postul dinaintea Naşterii Domnului. Ţine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie). Lăsăm sec în seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar dacă această zi cade miercuri sau vineri, începem postul cu o zi mai înainte. E aşezat pentru a ne pregăti spre cuviincioasa întâmpinare a Naşterii Domnului şi închipuie noaptea în care trăia omenirea dinainte de Mântuitorul, când Patriarhii şi Drepţii Legii vechi aşteptau venirea Lui, cu post şi rugăciune. Ne aduce aminte îndeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise în pustie, înainte de primirea Legii (Ieş. 34, 28)^[13]. Se dezleagă la peşte în ziua de 21 noiembrie (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului), fiind praznic mare. în ziua cea din urmă a acestui post (Ajunul Crăciunului) se ajunează, adică nu se mănâncă nimic până la ivirea luceafarului de seară, care închipuie steaua Magilor; apoi mâncăm uscat: seminţe, poame, turte sau covrigi. Tot în această seară, pe alocuri, slujitorii Bisericii umblă cu Icoana Naşterii, cântând troparul Crăciunului şi aducând astfel, în casele creştinilor, vestea cea bună a marii sărbători din ziua următoare. în ziua Crăciunului, în orice zi ar cădea, mâncăm de dulce.

Ce este Postul Sântă-Măriei?

Postul Sântă-Măriei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E aşezat în cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, după tradiţie, s-a pregătit spre trecerea ei la cele veşnice^[14]. Ţine două săptămâni: de la 1-15 august. Lăsăm sec la 31 iulie seara; iar dacă această zi ar cădea miercuri sau vineri, lăsăm sec cu o zi înainte. Se dezleagă la peşte în ziua Schimbării la Faţă (6 august), fiind praznic mare. Dacă ziua Sântă-Măriei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mâncăm de dulce, ci se dezleagă numai la peşte. În timpul acestui post se citeşte mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care îl găsim în Ceaslov.

Pentru ce s-a aşezat şi cât ţine postul Sân-Petrului?

Postul Sân-Petrului, adică al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, e aşezat în cinstea acestor doi Sfinţi Apostoli, a căror moarte mucenicească se serbează la 29 iunie şi care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei şi pentru răspândirea credinţei creştine^[15]. Totodată ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, împreună cu Varnava, s-au pregătit înainte de trimiterea lor la propovăduire, din porunca Duhului Sfânt (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7)^[16] Acest post are o lungime schimbătoare, întrucât începutul lui atârnă de data Rusaliilor. Se lasă sec în Duminica întâi după Rusalii (a tuturor sfinţilor) şi se posteşte până în ziua de Sân-Petru (29 iunie). Dacă această zi cade miercuri sau vineri nu mâncăm de dulce. E un post mai uşor; se dezleagă marţea şi joia la vin şi untdelemn, iar sâmbăta şi duminica şi la peşte^[17].

Cum trebuie să postim?

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsă în porunca a doua a Bisericii^[18]. Sfintele Soboare şi rânduielile date de Sfinţii Părinţi pedepsesc cu asprime pe cei ce nu păzesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie să postim nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci şi înfrânându-ne totodată de la patimi, păcate şi ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, să ne silim a ne curăţi nu numai trupul, ci şi sufletul, petrecând în rugăciune şi pocăinţă. Postul întreg, adevărat şi desăvârşit este deci nu numai cel trupesc, ci şi sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare şi totodată de purtări. Aşa ne îndeamnă Biserica, prin cântările ei din slujbele Postului celui Mare: «Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat şi bineprimit»^[19]. Iar Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase

Iubiți oamenii

 Iubiți-i pe cei care își smulg mereu timp pentru voi din încrâncenarea vieții ca să vă întrebe ce fel de vreme vă mai colindă sufletul...

Iubiți oamenii care vă simt mâna întinsă înainte de-a face voi gestul, pe cei care vă știu și zâmbetele și lacrimile, oamenii care vă cunosc ridurile din suflet fără să vă judece, iertându-vă fără preț, dăruindu-se fără orgolii, neobosind niciodată de voi într-atât încât să vă provoace suferință cu bună știință...

 Iubiți-le sinceritatea, lumina pe care o aduc în voi, neascunzișurile ființei, dăruirea.

 Nu vă lăsați amăgiți de imagine, treceți dincolo de ambalaj, de rol, de slăbiciuni de caracter ascunse sub poleială!

Iubiți oamenii care n-au împăunări în firea lor și care rămân aceeași și după ce-i iubiți!

Și bucurați-vă cu recunoștința sufletului dacă aveţi noroc să-i întâlniţi...

Nimeni nu mă poate insulta pentru că eu nu vreau respect.❗

 Lao Tzu spunea:
 „Nimeni nu mă poate insulta pentru că eu nu vreau respect."
Asta înseamnă să ajungi la
adevăratul respect.

Lao Tzu spunea:
 „Nimeni nu mă poate înfrânge fiindcă eu am renunţat la însăşi ideea de a câştiga.
 Cum ai putea să mă înfrângi?
Poţi să-l înfrângi doar pe cel care vrea să învingă."

E un fapt straniu. în lumea aceasta, cei care nu-şi doresc respectul îl primesc.
Cei care nu vor succesul îl primesc, fiindcă cei care nu vor succesul acceptă deja că au succes: ce alt succes mai vrei?
Ţi s-a făcut deja onoare de către fiinţa dinăuntrul tău: ce altceva mai vrei?
 Existenţa ţi-a acordat deja respect dându-ţi naştere: al cui respect îl mai vrei?
Existenţa ţi-a oferit glorie suficientă.
Ţi-a dat viaţă.
Te-a binecuvântat cu ochi - deschide-i şi vezi aceşti pomi verzi, aceste flori, aceste păsări.
Ţi-a dat urechi - ascultă muzică, ascultă revărsarea unei cascade.
Ţi-a dat conştiinţă, ca să poţi deveni un buddha: ce vrei mai mult?
 Deja ţi s-a acordat cinstire.
Existenţa ţi-a confirmat valoarea.
 Cui mai ceri, ca un cerşetor, o confirmare? Celor care cerşesc şi ei de la tine o confirmare?
E o situaţie foarte hilară, doi cerşetori faţă în faţă, cerşind unul de la altul.
Cum ai putea obţine ceva?
Amândoi sunt cerşetori.
De la cine ceri respect? în faţa cui stai şi ceri? Te insulţi pe tine în felul ăsta. Iar
insulta va pătrunde tot mai adânc.
Mulţumire înseamnă: uită-te la ceea ce ai! Deschide puţin ochii şi vezi ceea ce ai deja.

Cu toate acestea, omul cel nebun uită

 Binecuvântat este omul care cu nădejde în Dumnezeu îndură toată suferinţa din viaţa aceasta Sfântul Nicolae Velimirovici
                                                                                                                                                Binecuvântat este omul care, cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu, îndură toată suferinţa din viaţa aceasta. Fiecare zi a lui prețuiește în ceruri cât o lună și cât un an al unui necredincios, care se veseleşte fără să aibă suferinţă, ori suferă fără să aibă răbdare şi nădejde în Dumnezeu.
Binecuvântat este omul care nu cleveteşte când se află în suferinţă, ci cercetează pricinile suferinţei cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu. Unde va găsi pricinile suferinţei sale cel care se află în suferinţă? Le va găsi în sine, sau în părinţi sau în cei din preajma lui – aici va afla pricinile suferinţei cel care este în suferinţă.
Împăratul David a suferit pentru păcatele sale; Ieroboam a suferit pentru păcatele tatălui său, împăratul Solomon; proorocii au suferit pentru păcatele celor din preajma lor. Dacă cel ce se află în suferinţă ar căuta mai departe şi mai adânc pricinile suferinţei sale, unde le-ar găsi? El le va găsi în necredinţa cea dintâi a omului faţă de Dumnezeu sau în duhul răului celui întunecat şi rău, într-un întuneric otrăvit, fără zi, sau în iubirea lui Dumnezeu şi rânduiala lui Dumnezeu, cea tămăduitoare – aici va găsi pricinile suferinţei sale cel care se află în suferinţă.
Adam şi Eva au suferit pentru lipsa lor de credinţă faţă de Dumnezeu; dreptul Iov a suferit din pricina duhului celui rău întunecat şi pizmaş; şi bărbatul născut orb, ai cărui ochi au fost deschişi de Domnul Cel milostiv, a suferit spre slava lui Dumnezeu şi răsplata sa veşnică. Pentru omul cu dreaptă judecată, este întotdeauna firesc să caute pricinile suferinţei sale mai întâi în sine, iar pentru cel nebun să osândească mereu pe alţii.
Omul cu dreaptă judecată îşi aminteşte toate păcatele sale din copilărie până în prezent; el şi le aminteşte cu frică de Dumnezeu şi se aşteaptă să sufere pentru păcatele sale; şi astfel, când cade asupra lui suferinţa, care vine fie prin prietenii sau prin duşmanii săi, de la oameni sau de la duhurile rele, fie mai curând fie mai târziu, el cunoaşte de îndată pricinile suferinţei sale, fiindcă el îşi cunoaşte şi îşi aminteşte păcatele pe care le-a făcut.
Cu toate acestea, omul cel nebun uită, şi îşi uită toate nedreptăţile sale; aşadar, atunci când cade asupra lui suferinţa, el se zvărcoleşte în chinuire mare şi se întreabă cu uimire de ce îl doare capul, de ce trebuie să-şi piardă toţi banii sau de ce trebuie să-i moară copiii. Şi, în nebunia şi mânia sa, el va arăta cu degetul spre fiecare fiinţă de pe pământ şi din cer, ca fiind responsabilă pentru suferinţa sa, înainte de a arăta cu degetul spre sine – singurul responsabil pentru suferinţa sa în chip adevărat.
                                                                                                                                              Sfântul Nicolae Velimirovici, „Predici”, Ed. Ileana, București, 2006, pag. 248.

 Multe duhuri sunt mai puternice decât noi. Dar dacă suntem cu Hristos vom ajunge să le biruim Sfântul Cuvios Sofronie Saharov de la Essex
                                                                                                                                                                                                                        Cum să facem ca firea noastră să se cureţe de tot ce este urmă a păcatului strămoşesc? Iată sensul vieţii nevoinţei noastre. În afara ei nu este mântuire.
Multe duhuri sunt mai puternice decât noi. Dar dacă suntem cu Hristos vom ajunge să le biruim.
Manifestările exterioare ale nevoinţei, precum ţinerea posturilor, nu sunt de ajuns. Trebuie să renaştem din chiar străfundurile noastre.
Cei ce au binecuvântarea unei sănătăţi bune şi care se pot înfrâna de la mâncare câteva săptămâni de-a rândul ajung într’o stare de fericire. Patimile sunt alinate. Un simţământ viu de pace şi prezenţa lui Dumnezeu însoţeşte rugăciunea. Este o mare nefericire că astăzi suntem adesea lipsiţi de o astfel de tărie.
Astăzi este cu neputinţă a impune deplin rânduielile Bisericii. Fiind foarte diferiţi unul de altul, hotărâţi-vă fiecare măsura postului.
Neajunsul rânduielilor bine definite este faptul că ele liniştesc conştiinţa celor ce le pot păzi, dându-le simţământul că sunt mântuiţi. Este o înţelegere copilăroasă. Fariseii, nevoitorii şi cărturarii Vechiului Legământ se înfrânau şi ei, dar nu era destul. Hristos a zis: «De nu veţi depăşi virtuţile fariseilor, nu vă veţi putea mântui».
Sfântul Pavel, marele geniu dat nouă de pronia lui Dumnezeu, spune că nici o lege nu a dus vreodată pe cineva la desăvârşire. Cu toate acestea rânduielile Bisericii pot fi un ajutor la început. Desigur, dacă de la început am fi lăsaţi în voia noastră, pradă propriei libertăţi, ne-am putea simţi oarecum pierduţi.
Omul ce a ajuns a se ridica mai presus de toată legea a atins starea de îndumnezeire, adică mântuirea. Este mai de însemnătate a fi conştient şi răspunzător pentru fiecare mişcare a inimii şi a minţii, decât a avea o pravilă.
Este mai greu a ajunge la o anume stare de dreaptă-osebire, decât a-ţi rândui nişte pravile.
                                                                                                                                      Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 34Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu
 
 
Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi! Cel Care cercetează cutele cele mai adânci ale sufletelor omeneşti cunoaşte şi poftele voastre şi are puterea să vă scape de ele, aşa cum doar El o ştie. Voi să cereţi de la Dumnezeu şi să nu vă pierdeţi curajul vostru! Să nu credeţi că, de vreme ce dorul vostru este sfânt, aveţi dreptul să vă răzvrătiţi, să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite. Dumnezeu împlineşte dorinţele voastre în modul în care voi nu ştiţi. Deci, liniştiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu.
 
Rugăciunile şi implorările voastre nu vă duc la desăvârşire ele însele. La desăvârşire conduce Domnul, Care vine şi Se sălăşluieşte înlăuntrul nostru, când împlinim poruncile Lui. Şi una dintre primele porunci este să se plinească în viaţa noastră nu voia proprie, ci voia lui Dumnezeu. Şi să se facă tocmai aşa cum se împlineşte în Cer de către îngeri. Astfel, vom putea şi noi să spunem: „Doamne, nu aşa cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta, precum în Cer şi pe pământ”. Deci, fără Hristos înlăuntrul nostru, rugăciunile şi cererile ne duc la înşelăciune.
 
Sfântul Nectarie al Pentapolei
 
Glasul Sfinţilor Părinţi, Editura Egumeniţa, 2008, p. 281

"Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi, ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea…

Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregătește lagărul digital perfect pe care și-l doresc liderii lumii.

Enoriași îl întrebau pe părinte cum adică electronici? Era greu de înțeles la acea vreme pentru oameni ceea ce le explica părintele. Astăzi se pare că toate acestea sunt ușor de observat și de înțeles.

În anul 1978, părintele ne spunea că va fi un fel de card care va fi introdus undeva. Banii care vor circula vor ajunge la bancă și nu vor mai ieși de acolo. Și așa vor face până când tot numerarul (toți banii cash) vor fi luați de la oameni, după care imediat va începe o mare foamete.

Și din cauza foametei oamenii se vor alătura la toate nelegiuirile, pentru că foametea este cel mai îngrozitor lucru. Dar el spunea să nu ne fie frică și să avem curaj, pentru că Domnul nu ne va da niciodată mai mult decât putem noi să ducem.

O să pună pe oameni poveri grele și numere și niciunuia dintre cei care nu vor avea un document nou, un pașaport (portofelul digital) nu li se va permite să meargă sau să lucreze nicăieri să își cumpere hrană. Toate acestea vor lua amploare până la instaurarea Antihristului!

Cei care vor fi lași și vor primi acele pașapoarte (portofele digitale), vor avea parte de toate bucuriile, toate reușitele. Și foarte mulți vor cădea în această ispită! Dar această bucurie va ține puțin timp, doar până la instaurarea Antihristului care va activa un computer universal extrem de performant.

Și atunci cei care au primit pecetea, va fi vai și amar de ei! Iar cei care n-au primit vor fi prigoniți, dar vor fi cu Domnul Dumnezeu și se vor descurca.

Vor încerca să vă amăgească pe la televizor și prin tot felul de programare. O să vi se spună că este doar un simbol legal de identificare al cetățeanului, nimic mai mult, și să nu vă faceți griji. Voi însă să nu îi credeți, căci este o mare amăgire!

Rezistați până la capăt și nu fiți lași! La tot ce este îngăduit de Dumnezeu, omul trebuie să reziste. Nu poate exista nimic fără acte de curaj și fără credință.

Oricine va lua numărul acesta (ID digital), cine o să ia acest document (biometric), va intra deja pe
drumul lepădării de Hristos, un drum din care nu va mai putea ieși mai târziu. Nu faceți niciun compromis! Nu știți când vă vine ceasul, și dacă veți accepta, veți pierde totul!

Nu luați nimic cu voi așa că nu vă lipiți sufletele de cele materiale! Dacă puteți, nu renunțați doar la documente, renunțați la tot. Să nu acceptăm nici un fel de ID. Cel mai îngrozitor și mai degradant lucru pentru suflet este să fie înregistrat ca un detaliu într-un computer universal.

Străduiți-vă cât de mult puteți ca să nu ajungeți cu datele voastre (biometrice) în computerul acela. El va funcționa, dar puterea lui cea mai mare va fi când se va instaura Antihristul. Atunci fiara va funcționa la capacitate maximă!

Până atunci el va funcționa normal, va primi informații, și toți oamenii de pe planetă care vor primi documente (biometrice) sunt stocați acolo, dar forța acestui aparat demonic nu se va dezvălui până nu se instalează Antihristul.

Atunci el îi va prezenta antihristului câți oameni de pe pământ au primit deja pecetea și câți au mai rămas neînsemnați cu 666 (semnul, marcajul, codul de bare).

Atunci el, Antihristul, va declara război tuturor celor care nu au primit pecetea sa satanică. Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu are nevoie de oameni curajoși! Domnul este scârbit de lași, după cum scris este „Nu iubește Duhul Meu pe cei cu suflete mici și fricoși…”

Să murim în credința cea adevărată, ca după să înviem pentru veșnicie cu Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos."“O să se bată cu noi și morți, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!”

***

La 21 noiembrie 2006 trecea în veșnicie părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, omul a cărui viață și trăire joacă drept una dintre cele mai puternice mărturii ale neamului românesc în fața Tronului Ceresc.

"...Comuniştii au în preotul Calciu dovada neputinţei lor. El este cea mai gravă problemă a comunismului internaţional şi cel mai strălucit exemplu al credinţei creştine. Calciu apără omul, viaţa şi lumea, aşa cum însuşi Fiul lui Dumnezeu a făcut-o.
[...]

Preotul Calciu este şi un exemplu cutremurător al ruperii între două lumi. El a lăsat acasă o soţie şi copiii care sunt şi ei martirizaţi. A mai lăsat în urmă un gol în clerul creştin şi un alt gol în rândul oamenilor de omenie - dar toate acestea sunt minore pe lângă suferinţa lui personală.

El a ales calea celei mai sfinte nebunii ce a apărut în istorie şi fără de care nu ar fi posibilă reînvierea creştinismului. Ca el sunt puzderie de oameni, deşi nu toţi au forţa credinţei sale, şi toţi aşteaptă mântuirea. E vremea ca oamenii să redescopere cultul şi practica martiriului.

Din păcate însă creştinii au pierdut sensul crucii şi nu mai sunt solidari cu martirii lor. Ei au renunţat la credinţă, la eroism şi onoare dar de nu se vor trezi vor păţi mai rău decât Calciu.

Dacă creştinii şi dacă oamenii ar şti că vor ajunge în „reeducare” ar năvăli în temniţa în care este torturat preotul Gheorghe Calciu şi l-ar elibera. Omenirea ar trebui nu să intre în panică din cauza cancerului, a foametei, a poluării, a războiului ori chiar a robiei, ci să se îngrozească şi să rişte totul pentru a evita conştiinţa determinată de legile materialismului istoric.

Când omenirea va înţelege că în esenţă comunismul este satanism, atunci va putea să-l distrugă. Când oamenii vor rezolva toate problemele lor prin sfinţenie, atunci va începe o eră de fericire în lume.

Dacă oamenii ar fi înţeles măcar parţial sfinţenia şi importanţa unui om ca preotul Calciu, s-ar fi făcut demersurile necesare pentru a-i salva viaţa. Dar creştinătatea s-a mulţumit să-l apere platonic şi oamenii nu cred cele ce se întâmplă. Însă el este cu atât mai mare cu cât este mai părăsit.

Acest preot al lui Hristos, plin de puterea duhului şi a cuvântului, cu o adâncă conştiinţă misionară, simbol al sfinţeniei, dovadă a omeniei, biruinţă a libertăţii obţinută prin jertfă este victima nu numai a comuniştilor, ci şi a servitorilor lor din înaltul cler român. Aceştia din urmă au o răspundere care nu se poate ierta. Preotul Calciu este necesar lumii şi Bisericii. Cei ce îl ucid sunt cu mult mai conştienţi de sacrilegiul pe care-l săvârşesc decât alţi prigonitori. Dacă lumea creştină îl va lăsa să moară în Aiud, ea se va asemăna poporului care a tolerat Golgota. Să nu uitaţi că este om!"
- Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă

***

"Dacă nu ai uitat cuvântul „inocență”, dacă au mai rămas zone de copilărie neîntinată în tine, nu vei rezista acestei chemări. Vino în Biserica lui Hristos! Vino să înveţi ce este inocența şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este scopul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţa noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde și nădejdea te va face tare. Vei avea o credinţă şi credinţa te va mântui.

Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun. Aceasta este, tânărul meu prieten, cel dintâi cuvânt pe care Iisus ţi-l adresează prin tumultul lumii, prin desişul patimilor cu care nimeni niciodată nu te-a învăţat să te lupţi, prin transparența viselor tale de inocență, care te mai bântuie din când în când. Iisus te caută, Iisus te-a aflat!"
- Primul cuvânt către tineri"Prietene, ne leagă această infinită iubire a lui Hristos, ne leagă organic credinţa în El. Şi ne leagă prietenia noastră comună, căci toţi oamenii suntem prieteni de-ai lui Hristos. Nu te teme, tinere, să te afirmi ca prieten al Lui. Nu te teme să respingi o ideologie ateistă, care urmăreşte să-ţi anuleze sufletul ca entitate metafizică, sau măcar să ţi-l schilodească. Nu te teme să afirmi că neamul nostru este dintru începuturile lui creştin şi ortodox, că douăzeci de ani de ateism impus şi de propagandă nu-i pot opri aspiraţia spre absolut. Crede şi iubeşte! Credinţa te face liber, iubirea te uneşte. Vei fi liber în unirea cu Iisus Hristos şi vei rămâne în dragostea Lui. Iată cât de sus ai ajuns, prietene, încât eşti acum prietenul lui Hristos! Pentru aceasta te iubesc, tinere; şi pentru aceasta cred în tine."
- Cel de-al patrulea cuvânt către tineri