Paraclisul Sfântului Mucenic Ipatie al Gangrelor

 

Alcătuirea pururea-pomenitului Gherasim Monahul Micraghiannanitul, Imnograful Bisericii celei Mari a lui Hristos; tălmăcit din greceşte cu acrivia podobiei.

  

Preotul face începutul obişnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru;

strana: Amin; şi numaidecât

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta. Şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu. Că a gonit vrăjmaşul sufletul meu, smerit-a la pământ viaţa mea, aşezatu-m-a întru cele întunecate, ca pe morţii cei din veac. Şi s-a mâhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele din început; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ fără de apă Ţie. Degrab auzi-mă, Doamne; slăbit-a duhul meu. Să nu întorci faţa Ta de la mine şi să mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Auzită fă mie dimineaţa mila Ta, că spre Tine am nădăjduit. Arată mie, Doamne, calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne; la Tine am scăpat. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, mă vei via; întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz sufletul meu; şi întru mila Ta sfârşi-vei pe vrăjmaşii mei şi pierde-vei pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

apoi cântăm

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.

cu Stihurile acestea:

Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.

Toate neamurile m-au înconjurat, şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.

De la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunat întru ochii noştri.

şi Troparul Paraclisului. Glasul al 4-lea.

Ό ύψωθείς εν τω Σταυρώ (Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce).

 

Arhiereule al Domnului slavei şi Mucenice lucrător al minunii, nu conteni, Ipatie, rugând pe Hristos din toată primejdia şi ispita şi boala şi toate-ncercările să scăpăm, fericite, cei ce solirea ta am dobândit şi cu credinţă venim la lăcaşul tău.

Slavă. Acelaşi sau Troparul hramului.

Şi acum. Al Născătoarei de Dumnezeu.

Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce.

Nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, de a grăi noi stăpâniile tale; că pentru noi de n-ai fi stat solind la Hristos, cine ne-ar fi izbăvi dintr-atâtea primejdii; sau cine ne-ar fi păzit nerobiţi pân-acum? Nu vom lipsi, dar, de a te ruga, că mântui pururi, Stăpână, pe robii tăi.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu curăţeşte-mă. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi vicleşug înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptăţeşti întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată, în fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor întăreşte-mă. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necinstitori la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă din sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aş fi dat; arderi de tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit; inimă zdrobită şi smerită Dumnezeu nu va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului şi zidească-se zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, ridicare şi arderi de tot. Atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

 

Canonul

Peasna I-a. Glasul al 8-lea. Ύγράν διοδεύσας (Apatrecând-o).

Stihul: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Pe Mântuitorul şi Dumnezeu roagă-L să ne scape dintru toate nevoile pe cei ce cu dragoste şi râvnă te lăudăm, ierarhe Ipatie.

Al Domnului slavei arhiereu aflându-te, sfinte, Lui şi cere-ne, ca un bun, de toată greşeala dezlegare şi izbăvire de patimi, Ipatie.

Slavă.

Plin de strălucirea sfintei Treimi fiind, fericite ierarhe Ipatie, cu a ta solire luminoasă tot întunericul minţii alungă-mi-l.

Şi acum.

Fântână a milei dumnezeieşti, cu har dăruită, Născătoare de Dumnezeu, cu ploaia mijlocirilor tale stinge-mi aprinşii cărbuni cei ai patimii.

 

Peasna a III-a Ούρανιας άψΐδος

(Cel ce bolta cerească).

Dintru toată nevoia şi din necaz scapă-ne şi din neputinţă şi boală, Sfinte Ipatie, cu mijlocirea ta bineprimită la Domnul ştergere greşelilor pururi solindu-ne.

La lăcaşul tău pururi  toţi alergând, bunule, grabnic izbăvire din scârbe luăm cu harul tău cu mijlocirea ta de bucurie cerească sufletul umplându-ne, Sfinte Ipatie.

Slavă.

Harul tămăduirii de la Hristos dobândind ca un mucenic, fericite Sfinte Ipatie, sufletul, bunule, deopotrivă cu trupul de boală şi patimă tămăduieşte-ne.

Şi acum.

Strălucit-a în lume în chip de om muritor dintr-ale tale sângiuri curate Cuvântul Tatălui, scăpând pe cei ce te ştiu de Dumnezeu Născătoare şi te cântă pururea, Maică a Domnului.

şi aceste două tropare

Primejdia şi strâmtorarea alungă-le Ierarhe, scăpându-i pe robii tăi, slăvite Ipatie, preagrabnic izbăvitorule din necazuri.

Îndură-te, de Dumnezeu Născătoare prealăudată, şi chinul meu cel trupesc degrab conteneşte-mi-l, şi vindecă-mi sufleteasca durere.

Preotul zice ectenia:

Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

(la fiecare cerere strana cântă Doamne miluieşte de 3 ori).

Încă ne rugăm pentru binecinstitorii şi dreptslăvitorii creştini.

Încă ne rugăm pentru Arhiepiscopul şi Patriarhul nostru (...).

Încă ne rugăm părintele şi egumenul nostru (...)

şi pentru toată obştea noastră cea întru Hristos.

Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu (... şi) a tuturor binecinstitorilor şi drept-slăvitorilor creştini, a evlavioşilor închinători ai sfintei Mănăstirii acesteia, a ctitorilor, dăruitorilor şi binefăcătorilor ei.

Încă ne rugăm şi pentru fraţii noştri care sînt în ascultări şi pentru toţi cei ce ne miluiesc, ne-au miluit, ne slujesc şi ne-au slujit nouă în sfântă Mănăstirea aceasta.

şi Ecfonisul:

Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Sedealna. Glas 2. Πρεσβεία θερμή.

Frumos păstorind aleasă turma Domnului, întreg te-ai slăvit întru mărturisirea ta, solitor, Ipatie, la Hristos, părinte, vădindu-te celor ce strigă: Sfinte, nu-nceta iertare a ne cere greşelilor.

 

Peasna a IV-a. Είσακήκοα Κύριε

(Auzit-am, Doamne).

Preafierbinte solirea ta din nevoia toată grabnic ne mântuie; mulţumire, dar, şi laudă îţi aducem, sfinte, cu osârdie.

Întărire şi pavăză a Ortodoxiei, Sfinte Ipatie, arătatu-te-ai cu faptele; de necazul mare izbăveşte-ne.

Slavă.

Alergăm ca la un liman neînviforat, sfinte, la lăcaşul tău, izbăvindu-ne, Ipatie, din furtuna mare a necazului.

Şi acum.

Mort cu totul mi-e cugetul; la a ta solire alerg, Stăpâna mea şi pe mine înviază-mă, ceea ce-ai născut Viaţa veşnică.

 

Peasna a V-a. Φώτισον ημάς

(Luminează-ne pe noi).

Caută spre cei ce aleargă la solirea ta şi tuturora dă-le, preabunule, toată cererea, Ipatie, cu harul tău.

Sfarmă şi acum cu toiagul mijlocirilor toată săgeata, Sfinte Ipatie, cea asupră-ne zvârlită de diavolul.

Slavă.

Picură-mi de sus, ca un bun, dulceaţa harului şi tot amarul patimii  ce mă ţine încleştat curmă-l, Sfinte Ipatie.

Şi acum.

În împresurări pe toţi robii tăi acoperă-i, Împărăteasă, Maica lui Dumnezeu, şi smintelile vicleanului alungă-le.

 

Peasna a VI-a. Την δέησιν

(Rugăciunea voi vărsa către Domnul).

Necazul care ne vine asupră îndulceşte-l cu a ta ocrotire şi la liman liniştit, Mucenice, călăuzeşte-ne cu mijlocirea ta, că solitor la Dumnezeu te avem, Ierarhe Ipatie.

De toată împresurarea şi răul mai presus ne păzeşte, Părinte, şi a poruncilor sfinte lucrare şi părtăşia curată a harului cere-ne de la Dumnezeu, Mucenice-sfinţite Ipatie.

Slavă.

Pe calea bunei cinstiri alergat-ai şi cununa cerească luând-o ocrotitor şi tărie şi pază de la Hristos ni te-ai dat, fericitule; ca şi acum şi pururea dăruieşte-ne, bunule, harul tău.

Şi acum.

Lumina lumii, Fecioară, Născând-o, întunericul alungă-mi-l, Maică,  şi cu a ta strălucire îndreaptă sufletul meu la lumina poruncilor Fiului tău şi Dumnezeu, să te laud, Stăpână, de-a pururea.

şi aceste două tropare

Alungă-ne, Preafericite, necazul şi toată boala, pe toţi, cu solirea ta, slăvite Ipatie, scăpându-i de osânda cumplită.

Născut-ai  netâlcuit pe Cuvântul, Fecioară maică, pe Carele prin cuvânt în pântece L-ai luat, lucrând mântuire la toată lumea.

Preotul zice ectenia Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule,

şi pomeneşte iarăşi ca după Peasna a III-a, cu acelaşi ecfonis;

Condacul. Glas 2. Τοις των αιμάτων σου.

De Dumnezeu proslăvite Ipatie  Arhiereu cinstit al Gangrelor, a noastră scăpare prea grabnică, din vătămare şi boală ridică-ne pe cei ce-ţi cântăm cu osârdie.

Şi numaidecât Prochimenul. Glas 4.

Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura.

a treia oară cu Stihul:

Minunat Dumnezeu întru Sfinţii Săi.

Preotul: Domnului să ne rugăm.

(Strana: Doamne miluieşte.)

Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. Toată suflarea să laude pe Domnul (de trei ori, cu încheiere).

Preotul: Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie....

şi Evanghelia după Luca (XII, 8-12).

Slavă.

Pentru mijlocirile Ierarhului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum.

Pentru mijlocirile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stihul: Milostive, miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.

Şi Podobnica aceasta. Glas 6.

Όλην άποθέμενοι. (Toată nădejdea).

De taină cunoscător Dumnezeieştii Troiţe, Părinte, făcându-te, lucrarea minunilor ai luat în dar şi plineşti cererea credincioşilor pururi, izbăvindu-i din primejdie; pentru aceasta, dar, strigăm către tine, preabunule: din toate-mpresurările scapă-i pe cei care te laudă, Ipatie Sfinte, scăparea şi nădejdea tuturor şi solirea nezăbavnică la Domnul minunilor.

Preotul zice rugăciunea Litiei:

Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău.

Strana: Doamne miluieşte (de 12 ori).

Ecfonis: Cu mila şi cu îndurările.

 

Peasna a VII-a. Oί έκ τής Ίουδαίας

(Feciorii lui Israil).

La cărarea cea strâmtă îndreptat-ai, Părinte, pe păstoriţii tăi; aşijderea ne-ndreaptă, Ipatie slăvite, să strigăm cu osârdie: bine eşti cuvântat, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Strălucit-ai, Părinte, întru dogmele harului la Soborul dintâi; ci dă-ne pe piatra credinţei a rămâne întăriţi cu solirea ta la Împăratul Hristos, sfinţite Mucenice.

Slavă.

După lege luptat-ai, ruşinând rătăcirile lui Novat oarecând, Ipatie slăvite; păruta-nţelepciune de la cei ce te laudă îndepărteaz-o, dar, şi toată flecăreala.

Şi acum.

Dă-mi putere, Curată, a călca uneltirile luptătorului şi toată viclenia aceluia, Stăpână, s-o abat întăreşte-mă şi minţii mele îi dă lumina pocăinţei.

 

Peasna a VIII-a. Τον Βασιλέα

(Pe Împăratul Ceresc).

De sus, Părinte, dă ajutorul tău grabnic, mântuindu-i din toată nevoia pe cei ce sărută icoana ta cinstită.

Dă sănătate trupească şi sufletească celor ce la lăcaşul tău, sfinte, aleargă cu râvnă, cerându-ţi mijlocirea.

stih: Lăudăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Domnul.

Darul minunii de la Stăpânul luându-l, Mucenice, de chinuri şi boală vindecă-mă grabnic, Ipatie slăvite.

Şi acum.

Ticăloşitul meu suflet, Preacurată, de-al vrăjmaşului rău izbăveşte-l şi pune-l de strajă dumnezeiasca frică.

stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-L şi preaînălţându-L întru toţi vecii.

Pe Împăratul Ceresc, pe Care ÎI laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Peasna a IX-a. Întâi Irmosul, fără stih.

Fecioară Preacurată, cei mântuiţi prin tine de Dumnezeu Născătoare te mărturisim, cu netrupeştile cete pe tine mărindu-te.

Apoi troparele.

Κυρίως Θεοτόκον (Cu adevărat de Dumnezeu Născătoare),

Al celor ce aleargă la a ta solire ajutătorule, Sfinte Ipatie, pururi păzeşte-i, Părinte, pe cinstitorii tăi.

A apelor pierzării repejune seac-o, ce-mi potopeşte de-a pururea inima, şi lacrimi de pocăinţă dă-mi, fericitule.

Slavă.

Din ceruri, ierarhe, cererea primeşte-o celor ce pururi cu râvnă te laudă şi tuturora plineşte-o, Sfinte Ipatie.

Şi acum.

A Fiului tău, Maică, dragoste aprinde-o în ticăloasa mea inimă, rogu-te, arzând păcatul dintr-însa, şi mântuieşte-mă.

 

Şi, tămâind Preotul, cântăm:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, de Dumnezeu Născătoare, cea pururea-fericită şi cu totul fără prihană şi Maica Dumnezeului nostru. Pe cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai proslăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

apoi Megalinariile Sfântului.

Glasul al 8-lea. Την τιμιωτέραν

(Pe cea mai cinstită).

Bucură-te, Sfinte Ipatie, părtaşule vrednic al slujirii apostoleşti; bucură-te, râul cel mare al minunii şi lauda aleasă a Mucenicilor.

Bucură-te, chivotul harului, Ipatie Sfinte,  şi făclie a dogmelor; bucură-te, sfeşnicul  Gangrelor cel mare, şi al Ortodoxiei  sprijin şi pavăză.

Razele minunilor strălucind, vesteşti, Ierarhe, la al lumii Sobor dintâi pe Fiul cu Tatăl  a fi de-o-fiinţă şi de-o-închinare, Sfinte Ipatie.

Puterea luând-o de la Hristos, lucrezi, Ierarhe, sumedenie de minuni şi fiara cea mare, cea din vistierie, zicând doar cu cuvântul, omori, Ipatie.

Pe cei ce silesc la lăcaşul tău, păzeşte-i, Părinte, întru totul nevătămaţi, iar celora care cer sfânta ta solire, Ipatie, dezleagă-i de toată patima.

Celor ce venim cu evlavie, o, preafericite, la cinstită icoana ta cererile toate plineşte-le, Părinte, şi binecuvântarea dă-ne, Ipatie.

De toată urgia păzeşte-ne şi toată năpasta şi nevoia nevătămaţi, pe cei ce scăpare te-am dobândit, Părinte, iertare de la Domnul pururi cerându-ne.

Cu toate oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu apostolii cei slăviţi şi cu tot soborul  sfinţilor, Stăpână, Fiului tău te roagă, toţi să ne mântuim.

Apoi Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este împărăţia; şi

Troparul Sfântului, din Minei. Glas 4.

Ταχύ προκατάλαβε (Degrab ne întâmpină).

Slujind cu evlavie lui Dumnezeu, te-ai făcut Bisericii Gangrelor dumnezeiesc Ierarh, Părinte Ipatie; lumea, dar, luminând-o cu minunile tale, L-ai arătat pe Fiul  de un scaun cu Tatăl, la ceruri muceniceşte bucuros mutându-te.

După care Preotul zice ectenia:

Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluieşte (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea...,

strana: Doamne miluieşte (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească sfântă mănăstirea aceasta...,

strana: Doamne miluieşte (de 40 ori + 3 ori),

Încă ne rugăm şi pentru ca să audă Domnul Dumnezeu...,

strana: Doamne miluieşte (de trei ori, recitativ),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluieşte (de trei ori),

iar Preotul zice ecfonisul: Că milostiv;

apoi face Otpustul mic,

fără însă a zice Pentru rugăciunile; apoi zicem acest

Tropar. Glasul al 2-lea.

Ότε έκ τού ξύλου (Când de pe lemn).

Gangrelor păstor dumnezeiesc şi întăritură şi reazem fost-ai, Ipatie, a toată Biserica, preaminunatule; îţi strigăm, dar, rugându-ne:  Din toată nevoia şi împresurarea grea şi din durere şi boli scapă-i, Mucenice sfinţite, cu a ta fierbinte solire, pe cei ce te cheamă cu osârdie.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalţ, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

şi acest tropar pe glasul întâi

Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, Doamne, şi ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă şi ne miluieşte pe noi, ca un singur îndurat.

şi preotul încheie zicând

Pentru rugăciunile.

Într-acest chip tălmăcit Chiliei Vatopedine a Sfântului, de către Cornel diaconul, al Bisericii Sfântului Grigorie Palama din Bucureşti.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.

Pomenirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ipatie, făcătorul de minuni, Episcopul Gangrelor (31 martie)

 

Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Ipatie, Sfîntul episcop al cetăţii Gangrelor, din ţara Paflagoniei, a fost unul din cei trei sute şi optsprezece Sfinţi Părinţi care au luat parte la întîiul a toată lumea Sinod, ce s-a adunat în Niceea la anul 325, pe vremea împărăţiei marelui Constantin (306-337), la care, cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, ajutînd dreapta credinţă şi fiind plin de Duh Sfînt, l-au mustrat pe Arie pentru eres şi l-au dat anatemei. Şi avea de la Dumnezeu mare putere în facerea de minuni, pentru că tămăduia toate neputinţele şi izgonea diavolii. Aşa, într-un sat, apele cele amare care curgeau din munţi, le-a făcut dulci; şi în alt loc a scos cu rugăciunea un izvor de ape calde, spre tămăduirea oamenilor.

Umblînd el într-o noapte întunecoasă, aproape de un rîu, se arătau lumini aprinse din ape, luminîndu-i calea, ca să nu alunece şi să cadă în repejunile apelor. A omorît apoi un balaur înfricoşător, pentru că, după moartea marelui Constantin, împărăţind fiul său Constantie (337-361), un foarte mare balaur s-a tîrît în palatul împărătesc, neştiut de unde, păzind cămările cele de vistierie, în care era aurul şi toată bogăţia împărătească. Şi, punîndu-şi capul în uşă, nu lăsa pe nimeni să se apropie.

De acest lucru împăratul înspăimîntîndu-se, a rugat prin scrisorile sale pe sfinţitul lui Dumnezeu, Ipatie, ca să vină în Constantinopol, căci era slăvit numele sfîntului pentru minunile ce le făcea cu darul lui Hristos. Cînd a venit sfîntul, împăratul l-a întîmpinat şi pînă la pămînt i s-a închinat şi cu toată cinstea l-a primit, rugîndu-l ca prin rugăciune să izgonească pe balaurul acela din vistieriile împărăteşti, pe care nici o putere omenească nu putea să-l alunge, deşi mulţi din duhovniceasca rînduială, înarmîndu-se cu rugăciunea, se ispiteau asupra lui, însă nimic n-au sporit; ba unii chiar au şi pătimit de la balaur.

Sfîntul Ipatie a zis: "Nu poate rugăciunea noastră, o, împărate; însă poate credinţa ta către Dumnezeu!" Şi, închinîndu-se pînă la pămînt, s-a rugat multă vreme. După aceea, sculîndu-se, a zis către împărat: "În mijlocul alergării de cai, unde este chipul tatălui tău, porunceşte să se pregătească un cuptor şi să-l aprindă foarte tare şi să aştepte pînă ce voi veni acolo". Deci, îndată pregătindu-se cuptorul şi aprinzîndu-l, făcătorul de minuni, Sfîntul Ipatie, luînd toiagul său cel arhieresc, a mers la cămările împărăteşti şi, porţile vistieriilor deschizîndu-le, a bătut mult pe balaur cu toiagul. Şi tot poporul împreună cu împăratul priveau de departe, fiind cuprinşi de frică şi de cutremur, pentru că vedeau că nu iese balaurul şi acum ziua se sfîrşea şi aşteptau cu toţii ca să fie omorît sfîntul de către balaur, precum aceasta şi la alţi preoţi s-a mai întîmplat. Iar arhiereul, ridicîndu-şi ochii la cer şi chemînd pe Domnul într-ajutor, şi-a băgat toiagul în gura balaurului şi a zis: "În numele Domnului meu Iisus Hristos, urmează-mi mie!"

Iar balaurul, apucîndu-se cu dinţii de toiag, urma pe sfînt ca un rob legat, căci cu adevărat îl legase cu dumnezeiasca putere, marele făcător de minuni. Şi, ieşind fericitul din vistieriile împărăteşti, tot locul alergării de cai şi tîrgul l-a înconjurat, ducînd pe balaur. Iar cei ce priveau, văzînd pe balaurul acela ţinîndu-se de toiag şi tîrîndu-se, s-au înspăimîntat şi s-au mirat foarte tare, pentru că balaurul era foarte înfricoşat, avînd lungime de şaizeci de coţi.

Apropiindu-se sfîntul de cuptorul cel aprins care ardea cu mare văpaie, a zis către balaur: "În numele lui Hristos, pe Care şi eu cel neînsemnat Îl propovăduiesc, îţi poruncesc să intri în mijlocul focului acestuia". Iar înfricoşatul balaur plecîndu-se, s-a aruncat cu mare repeziciune în cuptorul cel înfocat şi a ars în mijlocul cuptorului, iar toţi oamenii care cu spaimă priveau la aceasta, preamăreau pe Dumnezeu că, pe acest luminător şi făcător de minuni, adică pe Sfîntul Ipatie, în zilele lor l-a arătat lumii.

Atunci, împăratul a dat mare mulţumire lui Dumnezeu şi plăcutului Său, Sfîntului Ipatie, şi-l cinstea pe fericitul ca pe un tată al său. Şi a poruncit să zugrăvească pe o scîndurică chipul sfîntului şi în vistieriile împărăteşti chipul aceluia să-l pună spre gonirea puterii celei potrivnice. Iar pe sfîntul, cinstindu-l cu daruri şi cu dragoste sărutîndu-l, l-a eliberat întru ale sale.

Dar, pe cînd mergea sfîntul la scaunul său, nişte oameni înrăutăţiţi care erau de eresul lui Novaţian, cu zavistie multă aprinzîndu-se asupra arhiereului lui Dumnezeu, s-au ascuns în calea lui la un loc strîmt, lîngă o rîpă de munte şi lîngă un mal, înarmaţi fiind cu săbii şi cu ciomege. Apoi deodată, fără de veste, năvălind asupra lui ca nişte fiare sălbatice şi dîndu-i multe bătăi, de pe malul cel înalt l-au aruncat în prăpastia aceea. Iar sfîntul, fiind abia viu, şi-a înălţat mîinile în sus şi, ridicîndu-şi ochii la cer - precum altă dată Sfîntul întîiul Mucenic Ştefan -, se ruga pentru cei ce l-au ucis şi zicea: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" Şi, încă rugîndu-se, o femeie ce ţinea de eresul lui Arie, luînd o piatră, a lovit pe sfîntul tare în cap şi l-a omorît. Iar sufletul lui cel sfînt, îndată ieşind din legăturile trupeşti, s-a suit la Dumnezeu.

După aceea ucigaşii, luînd trupul sfîntului, l-au ascuns în nişte paie ce se întîmplaseră acolo aproape şi s-au dus. Dar n-a zăbovit asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu, răsplătind sîngele cel nevinovat. Căci mai întîi pe femeia aceea a apucat-o duhul cel necurat, chiar în acel loc, şi o muncea pe dînsa şi cu aceeaşi piatră cu care l-a omorît pe sfînt îşi bătea pieptul său neîncetat; şi toţi s-au îndrăcit şi pătimeau cumplit.

Mai tîrziu plugarul ale căruia erau paiele, neştiind nimic despre uciderea cea nedreaptă ce se făcuse, a mers ca să ia paie pentru animalul său şi a auzit glas de îngeri cîntînd şi se minuna. Iar pe cînd lua paie, a găsit trupul cel mort tot rănit de bătăi şi mult s-a înspăimîntat. Şi, cunoscînd pe episcopul său, Sfîntul Ipatie, a alergat la sătenii săi şi a vestit degrabă în toată cetatea. Apoi îndată locuitorii cetăţii Gangrelor, adunîndu-se, au mers cu multă tînguire şi au luat cinstitul trup al sfîntului părinte şi al lor păstor şi l-au îngropat cu cinste la un loc însemnat. Iar femeia cea ucigaşă urma trupul sfîntului care se ducea la îngropare şi se bătea cu piatra aceea cu care ucisese pe arhiereul lui Dumnezeu, mărturisind înaintea tuturor păcatul său. Iar după ce s-a îngropat sfîntul său trup, femeia aceea s-a tămăduit de muncirea diavolească, asemenea şi ceilalţi care luaseră parte la ucidere şi se îndrăciseră.

Deci toţi au dobîndit tămăduire la mormîntul sfîntului, care, şi după moarte arătîndu-şi bunătatea sa vrăjmaşilor, i-a făcut sănătoşi. Şi alte minuni şi tămăduiri li s-au arătat oamenilor, care veneau cu credinţă la mormîntul sfîntului, prin rugăciunilor lui cele sfinte.

Sinaxar 31 Martie

 

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, episcopul Gangrelor.

Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie a înflorit în Cilicia, s-a nevoit în Galaţia, a ajuns arhiereu în Gangre şi luând parte la Sinodul întâi Ecumenic al celor trei sute optsprezece părinţi de Dumnezeu purtători, a fost cu totul plin de Duhul Sfânt. El a ajuns vestit prin aceea că, după ce a răbdat multe ispite, a ajuns să săvârşească felurite minuni.

Odată când se întorcea din cetatea împărătească, unde săvârşise minunea uciderii în faţa tuturor a balaurului aşezat lângă cămările împărăteşti, şi se îndrepta către scaunul său de la Gangre, unii dintre aceia care împărtăşeau erezia lui Novat şi care de mai multă vreme purtau în inimi ură cumplită împotriva lui, aţinându-i calea în nişte locuri strâmte şi pline de prăpăstii, pe unde obişnuia sfântul să treacă şi stând ascunşi acolo, când sfântul a ajuns în dreptul lor au năvălit asupra lui, întocmai ca nişte fiare sălbatice scăpate dintr-o cursă, unul cu lemnul, altul cu piatra, iar altul cu sabia, împingându-l către prăpastie. Şi aruncându-l de la o mare înălţime în acea prăpastie, i-au făcut o mulţime de răni, întocmai precum mai înainte făcuseră şi iudeii celui dintâi mucenic Ştefan. Deci, sfântul căzând pe jumătate mort în apa care trecea prin acea prăpastie, după ce s-a deşteptat din durere, ridicându-şi ochii către cer, a zis: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Dar chiar pe când se ruga, o femeie necurată şi blestemată, luând o piatră mare şi lovindu-l în cap, l-a lipsit pe sfânt şi de rămăşiţa de viaţă care mai era în el, nenorocita şi ticăloasa. Şi sfântul suflet al fericitului Ipatie s-a dus în mâinile lui Dumnezeu, iar femeia aceea blestemată, fiind cuprinsă de un duh necurat, îşi lovea încetat pieptul cu aceeaşi piatră, cu care lovise pe sfânt; asemenea şi toţi cei ce luaseră parte la uciderea sfântului au început să fie chinuiţi de duhurile necurate. Şi, ascunzând trupul sfântului într-o şură cu paie, au plecat de acolo. Dar ţăranul, a căruia era şura, venind să ia nutreţ pentru vitele lui a auzit slavoslovire de cântece cereşti şi dând mai apoi de trupul neînsufleţit al fericitului părinte, a vestit tuturor aceasta.

Locuitorii cetăţii Gangrelor aflând despre aceasta, s-au adunat acolo şi cu jale de obşte luând sfintele moaşte ale episcopului lor, le-au adus în cetatea lor, aşezându-le într-un loc de seamă. Iar femeia aceea venind şi lovindu-şi continuu pieptul cu piatra cu care omorâse pe sfânt, după ce dumnezeieştile lui moaşte au fost aşezate în mormânt, îndată a luat vindecare şi tot aşa şi ceilalţi ucigaşi ai sfântului. Şi multe alte minuni s-au mai făcut cu prilejul înmormântării moaştelor sfântului, pe care însă, pentru mulţimea lor, le-am lăsat deoparte.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Acachie Mărturisitorul.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Deciu şi propovăduind credinţa creştină, a fost prins şi adus înaintea ipatului Marcian. Şi întrebat fiind cu privire la cele ce propovăduia, el a istorisit toată rânduiala întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a vădit înşelăciunea închinătorilor la idolii elineşti. Pentru aceasta a fost supus la chinuri şi apoi a fost aruncat în închisoare. Marcian încunoştiinţând pe împăratul Deciu despre aceasta şi, după cercetarea pe care o făcuse sfântului, trimiţând împăratului scrisori, la porunca lui Deciu, sfântul a fost eliberat din închisoare. Şi mergea dintr-un loc într-altul, purtând în trupul său rănile lui Hristos. Iar după ce a învăţat pe mulţi credinţa în Hristos şi a strălucit prin minuni şi învăţături, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici care au mărturisit în Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei şi alţi mulţi sfinţi, care au fost aruncaţi în închisoare şi care au fost mâncaţi de vii de şoarecii şi de pisicile închise laolaltă cu ei.

În vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perşilor, a pornit război împotriva Bisericilor, luând pricină din următoarea împrejurare: Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe feluri de virtuţi, împins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adică templul în care perşii se închinau focului. Aflând împăratul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus înaintea lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întâi cu blândeţe pentru ce a făcut acest lucru şi i-a poruncit să zidească din nou templul acela. Dar Avdas împotrivindu-se şi spunând că nu poate nicidecum să facă aşa ceva, atunci Izdigherd a ameninţat că va distruge toate bisericile şi a pus început ameninţărilor lui, poruncind mai întâi să fie omorât dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfântul s-a bucurat foarte. Şi în felul acesta bucurându-se şi veselindu-se şi-a primit sfârşitul.

După trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlănţuită de magi, întocmai ca de nişte vânturi puternice, a adus asupra credincioşilor iarăşi încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulţi cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morţii, iar pe alţii supunându-i la surghiunuri îndelungate şi la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viaţă prin morţi de tot felul.

Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întâmplat prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci lupte de felul acesta a spus Stăpânul nostru aveau să aibă loc. Pentru aceasta şi sfinţii aceştia, prin răbdare şi mucenicie, au primit cununile biruinţei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Vlasie, născut în cetatea amoreilor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor treizeci şi opt de mucenici, care erau rude între ei, şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, făcătorul de minuni, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta luna martie, in 31 de zile, pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Ipatie, facatorul de minuni, episcopul Gangrelor (sec. IV).

   Acest mare placut al lui Dumnezeu, Ipatie, episcopul Gangrelor, din Paflagonia, a fost unul din cei 318 Sfinti Parinti de la intaiul Sinod cel a toata lumea, care s-a tinut la Niceea (325), in vremea Sfantului Imparat Constantin (324-337), osandind ratacirea lui Arie si intarind credinta cea adevarata in Sfanta Treime, statornicita de Mantuitorul, propovaduita de Apostoli si pecetluita cu sangele Mucenicilor, si a trait el pana pe timpul imparatiei lui Constantiu, fiul merelui Constantin.

   Inarmat din tinerete cu intelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se nevoia cu faptele bune placute lui Dumnezeu si propovaduia neincetat dreapta credinta pastoritilor sai, facandu-se vestit prin semnele minunate ce lucra Dumnezeu printr-insul, ca unul ce era cu totul plin de Duhul Sfant, incat insusi imparatul Constantiu il cinstea si-l pretuia, ca unul ce avusese mult folos de la dansul.

   Odata, insa, pe cand fericitul Ipatie se intorcea din Constantinopol la cetatea sa, Gangra, o ceata de eretici novatieni hotarasera sa-l piarda pe cela ce se aratase stalp neclintit Bisericii lui Hristos. Ca niste talhari l-au pandit, ca niste fiare salbatice s-au repezit asupra Cuviosului episcop si l-au lovit de moarte, strapungandu-i trupul cu sulitele si umplandu-l de rani; apoi, l-au aruncat intr-o prapastie, prada pasarilor si salbaticiunilor.

   Zvarcolindu-se in durerile mortii, Cuviosul Ipatie si-a adunat puterile si s-a rugat, cum se rugase si alta data Sfantului Arhidiacon Stefan, spre iertarea si imblanzirea ucigasilor lui. Dar, pe cand se ruga, o femeie din ceata lui Arie, luand o piatra ascutita, i-a zdrobit capul Cuviosului episcop si l-a lasat mort, iar trupul sau a fost ascuns in sura de paie a unui gospodar din apropiere.

   Deci, afland de aceasta, crestinii din Gangra au venit si au luat trupul Sfantului, ca unul care prin binefacerile si sfintenia vietii lui castigase dragostea pastoritilor sai, si cu multa cinste, si cu mare alai si jale, ca pe un Mucenic al dreptei credinte, au ingropat sfintele lui moaste. Si multe minuni si tamaduiri s-au aratat acolo, cu darul lui Hristos, oamenilor ce veneau cu credinta la mormantul Sfantului. Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

   

 
 

Intru aceasta zi, cuvant pentru cei puternici, care asupresc pe cei mici si despre milostenie..

   Anastasie imparatul, cazand in erezia lui Eutihie, a izgonit pe Ilie patriarhul din scaunul Ierusalimului si pe Flavian, arhiepiscopul Antiohiei, dupa Sinodul din Calcedon. Si l-a surghiunit pe Ilie la Aila, iar pe Flavian la Petra. Deci, intr-o zi, amandoi patriarhii au trimis veste unul la altul, zicand: sa mergem dar, sa ne judecam cu dansul inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca Domnul Insusi a zis: Eu sunt Cel ce judec cu dreptate si nu Ma sfiesc de fata omului." Si, dupa doua zile, s-au mutat amandoi patriarhii la Dumnezeu.

   Deci, aceasta stiindu-le voi, puternicilor, sa nu faceti nedreptati celor neputinciosi, ca sa nu va dea pe voi lui Dumnezeu si acolo cumplit sa fiti osanditi. Pentru ca s-a zis: "Viermele nu va muri si focul nu se va stinge pentru cei ce nu judeca dupa dreptate si jefuiesc averile strainilor si, cu mandria cea mare inaltandu-se, nu-si aduc aminte de ziua mortii." Ca in ceasul acela, omul s-ar lipsi, bucuros, de toata bogatia lumii acesteia, numai sa scape si sa nu i se desparta sufletul de trup, pentru ca moartea pacatosului cumplita este. Iar de va sculati din pat si din boala mortii, apoi, iara va apucati, asuprind si mai rau casele saracilor jefuiti dupa nedreptate judecati, va fatarniciti si cu sila luati, pe sarac nu-l miluiti, pe cei scapatati nu-i ajutati. Oare, ce adunati? Nu stiti ca, venind moartea, toate acestea pier? Ca a Domnului este stapanirea si caruia voieste, aceluia o si da. Cuviosul Savarie a zis asa: "Daca postesti, iar milostenie nu faci, aceasta nu se numeste post, ci, mai amar si mai rau esti decat cela ce se prea satura si se imbata si se ingrasa. Si inca ce zic, numai de post, ca, chiar si fecioria nu-ti vei pazi curata, afara de camara de mire vei ramane, neavand milostenie. Mare este fecioria, si chiar si in Legea noua, la mare cinste a pus-o Domnul, dar insesi fecioarele au ramas afara, de vreme ce milostenie nu au avut. Ca nimeni nu va putea castiga mila fara de milostenie si in lume nimeni nu traieste fara de ea." Ca si cei ce lucreaza cu palmele si ostasii si lucratorii de pamant si negustorii, toti slujesc aproapelui si aceasta mare facere de bine este. Iar a trai pentru sine singur si pe ceilalti a-i trece cu vederea, urat este lucrul acesta si strain de crestinatate. Ca daca voiesti sa fii bogat in vecul viitor, apoi fii sarac aici, Risipeste aici, ca sa aduni acolo. Ca nici semanatorul n-ar aduna, daca, mai intai, n-ar risipi. Pentru ce, dar, nu dai si tu celor ce au trebuinta? Zici: "O casa de copii imi sta inainte si voiesc sa-i las pe dansii indestulati."

   Insa de voiesti sa-ti lasi copiii indestulati, bogati, lasa-le lor, mai bine, pe Dumnezeu datornic. Ca daca tu, mai inainte de moarte apucand, vei da averea ta lui Dumnezeu imprumut, atunci multa rasplata le va fi copiilor, ca prin ea, Dumnezeu dator le este ca mai mult sa-i iubeasca.

   Deci, daca voiesti ca sa-L ai pe El prieten, mai inainte, sa-l faci pe El datornic. Ca nici un om care da imprumut, avand datornic, nu se bucura atata, pe cat se bucura Dumnezeu, fiind datornicul tau. Deci, pentru ce dai oamenilor averea spre pastrare, cand Hristos sta gata a o primi, voind cu si mai multa dobanda sa-ti dea imprumutul? Ca din mainile Lui nimeni nu o va rapi. La oameni, adica, de-ti va pazi cineva averea ta, plata cere de la tine. Iar Hristos, pentru pazire, iti daruieste tie mai multa plata. Pentru aceasta iti porunceste tie Dumnezeu, ca averea ta sa o dai celor ce au trebuinta, ca sa ti-o pazeasca. Ca pana o tii singur nu fara teama, o pastrezi; te temi, ca sa nu o ia cineva de la tine, vecinul clevetitor sau talhar, sau moartea sa te ajunga. Iar de o vei imparti la saraci, Eu, zice Domnul, ti-o voi pazi cu intemeiere. Pentru ca, vrand sa ti-o dau, zice Domnul, o iau de la tine. Ci, ca mai multa in veacul viitor, in viata cea neimbatranitoare, sa ti-o dau tie, spre bucuria cea fara de sfarsit. Amin.

   

 
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre dragoste..

   Un pustnic, afland pe un om indracit, care nu putea sa posteasca, s-a rugat lui Dumnezeu sa se multe la dansul dracul si acela sa se slobozeasca. Si l-a ascultat pe el Dumnezeu si a intrat dracul in pustnic, departandu-se de la omul acela. Iar pustnicul, de dracul fiind ingrunat, rabda in post si in rugaciune si zdrobindu-se in nevointa. Si dupa putine zile, mai mult, pentru dragostea lui, a gonit Dumnezeu pe dracul si de la dansul.

   Un monah avea in grija sa alt monah care era intr-o chilie departe, la zece mile. Deci, i-a zis lui gandul: "Cheama pe fratele, sa vina sa ia paine." Si iarasi a socotit: "De ce pentru paine sa supar eu pe fratele meu, sa vina la mine, zece mile? Mai bine sa o duc eu.". Si, luand-o, s-a dus la el. Iar mergand, s-a lovit cu piciorul de o piatra si, randundu-i-se degetul, curgea sange mult. Iar el de durere a inceput sa planga si indata a venit la el ingerul, zicand: "De ce plangi?" Iar el, aratandu-i rana, a zis: "Pentru aceasta plang." Zis-a ingerul: "Nu plange pentru aceasta, ca pasii pe care-i faci, se numara pentru Domnul si spre mare rasplatire inaintea fetii lui Dumnezeu se fac." Atunci pustnicul, multumind lui Dumnezeu, calatorea bucurandu-se. Si venind la fratele, i-a adus painile. Si i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu si, dandu-i painea, s-a intors. Iar a doua zi, luand iarasi paine, se ducea, la alt monah, s-o dea. Si s-a intamplat atunci, ca venea si acela la el si s-au intalnit pe cale amandoi. Deci, a zis cel ce mergea catre cel ce venea: "O comoara aveam si ai cautat sa mi-o pradezi." Iar acela a zis lui: "Au doara, usa cea stramta, numai pe tine te incape? Lasa-ne si pe noi sa venim impreuna cu tine." Si, indata vorbind ei, li s-a aratat ingerul Domnului si le-a zis: "Osteneala voastra s-a suit la Dumnezeu, ca un prinos cu buna mireasma." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

   

 
 

Cuvant la invierea lui Hristos, al celui intre Sfinti, Parintelui nostru Dimitrie mitropolitul..

   "Pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o" (Evr. 2.9).

   In ziua cea trecuta, a patimilor Domnului, am vazut pe Hristos Mantuitorul nostru, fara de slava si fara de cinste, asa cum graia Isaia despre Dansul: "Si l-am vazut pe El si nu avea chip, nici frumusete, ci chipul Lui era necinstit si mai defaimat decat al tuturor fiilor omenesti." iar acum, intru luminatul praznic al Invierii Lui, vedem impreuna cu Sfantul Ioan Teologul, slava Lui, ca slava Unuia nascut din Tatal, plin de har si de adevar, iubitii mei ascultatori.

   Intru acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos a fost incununat cu spini, spre batjocura, iar acum, spre slava Sa, primeste flori pe preacuratul sau cap, nevestejitii trandafiri de lauda.

   Intru acea vreme, cu cei fara de lege s-a socotit, iar acum este Dumnezeu in mijlocul poporului Sau, pe care L-a rascumparat cu scump sangele Sau si din iad l-a slobozit. Ca, Domnul, in mijlocul adunarii Sfintilor Sai, s-a aratat, zicand: "Eu sunt cu voi."

   Intru acea vreme, multi trecand, Il batjocoreau pe El, iar acum, in numele cel Sfant al Lui, se inchina tot genunchiul, al celor ceresti si celor pamantesti si al celor de dedesubt. Intru acea vreme, a fost batut peste spate, peste obraz si chinuit pana la moarte, ca, spanzurandu-L pe lemn, L-au omorat. Iar acum, El a omorat moartea si pe diavolul. Ca scrie: "Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta?"

   Intru acea vreme, Datatorul nostru de viata era mort, iar acum viu este Domnul si binecuvantat Dumnezeu. Intru acea vreme, soarele pe cer, la amiaza s-a intunecat, iar acum, din mormant, Soarele dreptatii, cel frumos, noua ne-a resarit. Si vedem, impreuna cu Apostolul, pe Iisus, ca, pentru primirea mortii, cu slava si cu cinste S-a incununat.

   Iar noi aici, cercetand in scurt, vedem ca alta cale nu este, catre vesnica slava si cinste, fara numai prin multe patimiri. Ca, si Insusi Incepatorul vietii noastre, Hristos se cuvenea, prin patimiri, a se sfarsi.

   Intru aceasta putina vreme, sa ne inaltam mintea noastra catre cer, lasand toata grija cea lumeasca. Si sa privim, ca printr-o oglinda, prin descoperirea Sfantului Ioan Teologul. Si sa auzim ce se lucreaza in cer. Ca eu aud acolo o oarecare tulburare facandu-se, ca un glas de tunete tari si glas de ape al ingerilor celor multi - ca era numarul lor mii de mii -, imprejurul Tronului si al celor patru fiinte si al batranilor, un glas zicand: "Poruncesc la toate zidirile, in cer si pe pamant si sub pamant si in mare, ca sa se pregateasca multumire si inchinaciune pe robi Fetei imparatesti, ce sta pe Scaunul cel dumnezeiesc."

   Sa vedem, dar, noi, cine imparateste pe Scaunul cel dumnezeiesc? Mie mi s-a parut ca Leul va lua imparatia. Ca se zice: "Iata Leul, cel ce este din semintia lui Iuda, a biruit." Si celui ce biruieste, zice Dumnezeu, ii voi da sa stea pe Scaunul Meu. Dar nu vad, pe Scaunul lui Dumnezeu, pe Leu. Deci, are sa ia imparatia, negresit, Vulturul, cel ce-si acopera cuibul sau si peste puii sai se va indura, ca si a intins aripile sale si i-a luat pe ei si i-a ridicat pe umerii sai. Dar, nici pe Vultur nu-l vad pe Scaun. Atunci, cine este in acest fel, Cel ce primeste acea dumnezeiasca si imparateasca cinste. Caruia are a se inchina toata zidirea cea de sus si cea de jos? Privind, iata, vad pe Mielul imparatind - Miel injunghiat, si aud mii de mii zicand cu glas mare: "Vrednic este Mielul, cel injunghiat, sa ia puterea si bogatia si taria si intelepciunea si cinstea si slava si binecuvantarea." Deci, sa luam aminte, ca Unul si acelasi Hristos este si Leu si Vultur si Miel Leu, ca a biruit lumea si ca moartea si iadul a stricat: Vultur, ca pe sufletele sfintilor le-a ridicat pe aripile sale si pe umerii sai si i-a scos pe ei din iad: Miel, ca a patimit pentru toti. Insa, cand a voit a imparati, a imparatit nu cu infatisarea leului, nici cu cea a vulturului, ci cu infatisarea Mielului, celui injunghiat, ca sa arate ca, pentru cununa Imparatiei Ceresti si a vesnicei slave, nu este alta cale, in afara de calea patimirii Celui injunghiat. Si, din pamanteni cine voieste ca acolo sa afle cununa, sa-si raneasca inima sa prin umilinta sa-si injunghie patimile sale prin omorare si greu sa patimeasca in ostenelile pocaintei. Cautand spre cele ceresti, sa privim si Raiul, care, asa cum este scris in descoperirea Teologului, pe langa alte minunate si nepovestite frumuseti, are si aceasta mica frumusete, ca portile care sunt in numarul de douasprezece, sunt margaritare. Pentru care, oarecine marturiseste, zicand ca, in visul noptii, de i se arata cuiva margaritar, atunci, insemneaza lacrimi. La aceasta se uneste si Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand: "Ochii lui David cu ploi de lacrimi erau infrumusetati, ca si cu niste margaritare." Ma minunez ca, daca margaritarele sunt semnul lacrimilor, ele sunt si semn de plangere. Deci, pentru ce sunt acolo porti de margaritare, unde nu se arata nimic de lacrimi, nimic de plans, ci toate sunt pline de nepovestita bucurie? Eu, cercetand, am cunoscut ca acolo se va sili cineva sa intre, prin acele porti nu va putea prin altceva, fara numai prin lacrimi. Vazut-ai ca portile Raiului, cele de margaritar, insemneaza margaritarul-lacrima? Si aceasta sa-ti fie stiut, ca, prin lacrimi, ti se cade tie a intra in Rai si nu este altfel de intrare in Rai, in afara de lacrimile cele de margaritare. Ca lacrimile se fac din sfaramarea inimii, iar sfaramarea inimii din intristarea cea pentru pacate si din greaua patimire pentru Dumnezeu. In acest fel este calea spre odihna Raiului.

   Dar, sa ne intoarcem catre cele de jos si sa trecem prin partile Egiptului, sa pomenim acolo despre cele de demult lucrari ale cinstitului Iosif. Ca Domnul, pe Iosif cel prea frumos, in Egipt pregatindu-l spre scaunul si cununa imparateasca, oare ce fel de cale spre acea slava si cinste i-a pregatit? Cu adevarat, cale de spini, stramta, plina de nevointe, cu napraznica napasta, temnita intunecoasa, lanturi grele, goliciune, foame, lipsa celor de nevoie. Lunga era acea cale, legatura de multa vreme. Ca a smerit in catuse picioarele lui si prin fier a trecut sufletul lui. Dupa aceea, dupa destula si multa vreme a patimirii, a trimis imparatul si l-a slobozit pe el si l-a pus stapan casei lui si domn peste toate averile sale. Cumplita cale catre cinstea imparateasca! Iosif acela era, mai inainte, inchipuire a Patimilor Domnului nostru. Si cum si in ce fel Domnul nostru a patimit, mai inainte de a lua imparatia, peste toata faptura, nu trebuie multe a spune, celor ce bine le stiu.

   Dar, eu ma duc spre plimbare in gradina lui Solomon, ca sa iau seama ce se lucreaza acolo, Vad ca Mirele Ceresc se racoreste acolo, logodindu-si Lui mireasa, cum se zice de obste de catre pamanteni, pe Biserica Sa, pe care a rascumparat-o cu sangele cel scump al Sau, si zic, chiar, pe tot sufletul fiecarui crestin l-a rascumparat. Pe acea mireasa iubind-o mai mult decat sufletul Sau, a numit-o pe dansa crin. Ca si crinul in spini, asa este mireasa Mea. Eu voi lua seama unde Acel mire ceresc va pune crinul Sau, pe iubita Sa mireasa, in gradina Sa, Mie mi se pare ca o va pune la un loc larg, intre alte flori bine mirositoare. Iar El a pus crinul Sau intre spinii cei ascutiti, ca un crin in spini, precum este cea de aproape a Mea, in mijlocul fecioarelor.

   Aici, dar, o bine-credinciosilor ascultatori, sa gandim pentru ce Mirele Ceresc, pe crinul Sau, pe mireasa Sa, o voieste sa fie in mijlocul spinilor. Crin intre spini? Cand a sadit Raiul spre rasarit, l-a imprejmuit pe el cu pomi roditori, pomi bine infrunziti. Ierusalimul cel Nou, care s-a aratat Sf. Ioan, intru descoperire, ca venea din cer, era imprejmuit cu zid de pietre scumpe de iaspis, de safir, de smarald, de topaze, de iachint, avand porti de margaritare, fiecare poarta dintr-un margaritar. Pe via cea roditoare, de care se scrie in Evanghelia de la Matei, a inconjurat-o cu o oarecare ingraditura aleasa si cu gard a ingradit-o pe ea. Iar pe iubita Sa mireasa, pentru care nici sufletul Sau nu Si-a crutat pe cruce, o pune pe pamant intru ingradire, nu ca gradina Raiului, nu intru frumosi pomi roditori, ci, intr-o ingradire de spini, o pazeste, ca pe un crin intre spini.

   Dar, aici, sa pomenim si de parabola cea de demult, de care se scrie in cartile Judecatorilor israiliteni, in care toate lemnele, padurile, livezile, viile, adunandu-se intr-o adunare, isi alegeau lor imparat. Si, dupa ce multi s-au lepadat, s-au unit sa aleaga pe spin, ca sa imparateasca peste ele, si au zis catre el: "Vino si imparateste peste noi." Ar fi putut zice cineva lemnelor: "Ascultati, lemnelor, ce vi s-a intamplat, pe cine alegeti? Au nu sunt intre voi slaviti cedri, preainaltii finici, bineroditorii maslini si alte lemne alese si aducatoare de folos? Ci, de la spini, ce roada o sa aveti? Ce folos va fi voua? Ca Evanghelia pe el nu-l lauda, ci mai vartos zice: Au, doara, din spini aduni struguri? Dar, ca sa nu fie defaimat cu totul sfatul lemnelor, cel intr-o unire, eu le voi lauda buna socotinta, si alegerea. Ca bine au facut ele, alegandu-si-l lor pe spin de imparat. Ca, el, macar ca este spin, este incununat de trandafir, incat cu toata cumplita lui ascutire a spinilor, are a lui fireasca slava si frumusete. Si apoi, cand spinul sta imprejurul livezilor sau al viilor, atunci ingradirea este gata, pazindu-le de orice stricaciune. Pentru ca de tepii lui, ca de o arma ascutita, nu se poate apropia nimeni.

   Deci, imparateste tu, spinule, peste lemne, iar voi, prea alesi si preainalti copaci, plecati-va varfurile voastre sub spin, inchinativa lui, veniti si intrati sub umbra lui. Multele soiuri de copaci inchipuiesc tot felul de sfinti: cedrul si finicul, inchipuiesc pe cei drepti, ca dreptul ca finicul va inflori; maslinul ce bine roditor insemneaza invatatori bisericesti, care, cu roadele cuvantului lui Dumnezeu, satura sufletele oamenilor credinciosi, via insemneaza tot poporul cel de obste, care vietuieste dupa Dumnezeu; via Domnului Savaot este casa lui Israil. Dar spinul ce insemneaza, fara numai de patimire? M-am intors spre chinuire, zice, cand m-a impuns pe mine spinul. Insemneaza mucenicie, primejdii, ca niste bolduri ascutite, necazuri, ca niste rani de spini. Iar cel ce rabda, pentru Dumnezeu, toate acestea, se afla ca si crinul intre spini, care sunt patimirile insesi, si incepe a primi parti din vesnica slava.

   Inalta randuiala este cea a Proorocilor, inalta, a Apostolilor, dar nu mai prejos si a Invatatorilor, a Cuviosilor, a Feciorelnicilor, a Pustnicilor si a celorlalti Sfinti. Insa nici una din ele n-a primit desavarsirea, fara a ei patimire. Ca tuturor acestor randuieli, chip S-a facut Domnul nostru Iisus Hristos, care venind pe pamant, catre oameni, S-a aratat in multimea sfintilor si nu S-a incununat cu slava imparatestii cununi, pana n-a strabatut, mai intai, randuiala patimirii. Ca prooroc era, spunand mai dinainte cele ce erau sa fie, despre daramarea Ierusalimului si despre judecata zilei cei infricosatoare. Era apostol, pentru ca de la Dumnezeu Tatal a fost trimis, umbland si propovaduind pretutindenea. Era doctor fara de plata, ca tot poporul cauta sa se atinga de El si sa se tamaduiasca de neputintele sale. Era mare facator de minuni, ca invia mortii. Dar nu aici Si-a intarit El cununa slavei si imparatiei sale Dar unde? In randuiala patimirii, intru cununa de spini, in varsarea sangelui Sau, ca asa se cuvenea a patimi Hristos, ca sa intre in slava Sa. Si asa vedem pe Hristos, pentru patimirea mortii, cu slava si cu cinste incununat.

   O, iubitilor ascultatori, daca Hristos, Domnul nostru, Care, voind sa intre intru a Sa slava, in asa fel a trebuit a patimi, ce ne ramane noua? Ce fel de osteneli, ce fel de nevointa ne trebuie noua, celor ce voim a intra, nu intru a noastra, ci intru cea straina slava? Intru cea straina, da, pentru ca ne-am instrainat de dansa, prin pacatele noastre, ca din pantecele mamei noastre, noi, pacatosii, ne-am instrainat...

   Dar nu voiesc, in sarbatoarea cea de bucurie, cu nemangaietoare cuvinte a tulbura dragostea voastra, ci, va doresc a va bucura, pentru Hristos cel inviat si strig ca David: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru dansa." Amin.
 

Monahul care n-a osîndit pe nimeni (30 martie)

 

Cuviosul Anastasie Sinaitul poveşteşte astfel: Un bărbat în rînduiala monahicească îşi cheltuia zilele în toată nepurtarea de grijă şi, în lenevire petrecîndu-şi viaţa, s-a apropiat de sfîrşit. Şi, după ce s-a îmbolnăvit cu durere de moarte şi s-a apropiat de cea din urmă răsuflare, nu se temea deloc de moartea sa, ci cu toată mulţumirea, vesel şi zîmbind, se despărţea de trup; iar fraţii şi părinţii care şedeau lîngă el, împreună cu egumenul, i-au zis: "Noi te-am văzut, frate, că în nebăgare de seamă ţi-ai petrecut viaţa şi nu ştim de unde îţi este în ceasul acesta înfricoşat această veselie şi zîmbire? Însă, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru întărindu-te, scoală-te de ne spune, ca toţi să ştim şi să preamărim pe Dumnezeu".

Iar fratele, ridicîndu-se puţin de pe pat, a zis către dînşii: "Cu adevărat, cinstiţi părinţi, în toată nebăgarea de seamă mi-am petrecut viaţa şi acum s-au adus înaintea mea scrise toate lucrurile mele cele rele. Apoi s-au citit şi mi-au zis îngerii lui Dumnezeu: "Le ştii pe acestea?" Iar eu le-am răspuns: "Adevărat, le ştiu. Însă de cînd m-am lepădat de lume şi m-am călugărit, n-am osîndit nici un om, nici răutate asupra cuiva n-am ţinut şi mă rog ca să se împlinească cuvîntul lui Hristos, Care a zis: Nu osîndiţi, ca să nu fiţi osîndiţi; iertaţi şi se va ierta vouă.

Pe acestea zicîndu-le, îndată sfinţii îngeri au rupt zapisul păcatelor mele. Şi, de aceea, mă duc cu bucurie şi fără de mîhnire către Dumnezeu".

Aceasta zicînd fratele acela, şi-a dat cu pace sufletul său în mîinile Domnului".

Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul (30 martie si Duminica a patra din Postul Mare)

 

Condacul 1

Ca pe un luceafăr ce își îndreaptă lumina fără împuținare până la marginile lumii, te-a așezat pe tine Domnul. Dobândind smerenie prin multe nevoințele tale și înstrăinarea de lume, ai urcat toate treptele desăvârșirii, înălțându-te la ceruri. Izbăvește-ne din nevoi, cu rugăciunile tale ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Icosul 1

Înger viețuind vreme îndelungată în pustie, ai cunoscut toate ispitele vrăjmașului. Prin înfrânare aspră și neîncetată rugăciune te-ai apropiat de Dumnezeu și cu ajutorul Lui le-ai biruit. Pentru toate acestea îți aducem acum cântări de umilință și strigăm:

Bucură-te, că te-ai făcut monah în muntele Sinai, încă din tinerețe;

Bucură-te, că ai viețuit patruzeci de ani în pustia Tola;

Bucură-te, că ai petrecut acolo în aspre nevoințe și rugăciune neîncetată;

Bucură-te, că ai risipit toate meșteșugurile vrămașului;

Bucură-te, că te-ai arătat iubitor de Dumnezeu și de oameni;

Bucură-te, Părinte insuflat de darul Duhului Sfânt;

Bucură-te, că ai mustrat pe cei ce viețuiau cu nepăsare;

Bucură-te, propovăduitorul cuvântului lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel plin de fapte bune;

Bucură-te, că ai izbăvit pe ucenicul tău, Moise, cunoscând de departe primejdia în care se afla;

Bucură-te, că ai strălucit ca o lumină în sfeșnic pentru frații din mănăstire;

Bucură-te, egumenule al Mănăstirii din Sinai;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 2

Din uneltirea celui rău ai fost învinuit, Părinte, că înveți oamenii doar pentru a-ți aduna slavă și a te mări. Uimit de gândurile lor, un an întreg ai petrecut în tăcere spre a-i face să înțeleagă cât de mult se păgubesc prin lipsirea de învățătură. Te rugai, însă, pentru ei lui Dumnezeu ca să-i ierte și cântai cu bucurie: Aliluia!

Icosul 2

În sufletul tău bun iubirea și smerenia s-au sălășluit în sfântă însoțire pe drumul urcușului dumnezeiesc. Ajută-ne și nouă să dobândim aceste virtuți în chip desăvârșit și să-ți cântăm:

Bucură-te, că ai iertat pe cei care te-au învinuit pe nedrept;

Bucură-te, că apoi ei s-au rugat de tine să revii cu înțeleptele tale cuvântări;

Bucură-te, că i-ai sfătuit să lepede răutatea ca să se poată apropia de Împărăția Cerească;

Bucură-te, că cereai călugărilor ascultare desăvârșită;

Bucură-te, învățătorul lor în treptele urcușului duhovnicesc;

Bucură-te, cugetătorule de Dumnezeu;

Bucură-te, că ai știut să pui în scris cuvintele cele de Dumnezeu trimise;

Bucură-te, că ți-ai curățit sufletul cu izvoarele lacrimilor;

Bucură-te, că petreceai în privegheri de toată noaptea;

Bucură-te, că ai știut să îmblânzești pe Dumnezeu cu rugăciunile tale;

Bucură-te, că ai viețuit cu asprime, făcându-te pildă celor împreună următori cu tine;

Bucură-te, defăimătorul nestatorniciei și al tulburărilor lumești;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 3

Petrecând viață pustnicească ai căutat să dobândești nepătimire și apropierea de Dumnezeu. Pentru aceasta te rugai neîncetat, cerându-o de la Dumnezeu pe Care cu glas mulțumitor Îl lăudai în toată vremea cu cântarea: Aliluia!

Icosul 3

Ai scris ucenicilor tăi cuvinte îndelungat, de Dumnezeu insuflate și pline de înțelepciune, învățându-i să stăruie în petrecerea pustnicească. Iar aceștia, cu inima mulțumitoare ți-au adus laude așa:

Bucură-te, că prin credința dreaptă ți-ai întraripat mintea către Dumnezeu;

Bucură-te, că ai luat pe umerii tăi și ai purtat Crucea lui Hristos;

Bucură-te, că trupul ți-ai înfrânat prin nevoințele sihăstrești;

Bucură-te, că ai dobândit pe cele de sus, nesocotind pe cele de jos;

Bucură-te, că ai lăsat lumea și te-ai sălășluit în pustie;

Bucură-te, că prin nevoințe duhovnicești ai biruit pe stăpânul patimilor;

Bucură-te, cel ce ai strălucit prin nevoințele tale;

Bucură-te, că ai viețuit pe pământ întocmai ca Îngerii;

Bucură-te, că acum petreci în locașurile de odihnă ale vieții;

Bucură-te, că ne ajuți și nouă să purtăm lupta pentru mântuire;

Bucură-te, cel ce ai alungat din sufletul tău toată iuțimea și mânia;

Bucură-te, că numai așa ai aflat netulburarea ca pe o plăcută odihnă;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 4

Mult te-ai trudit pentru dobândirea smereniei încă de la intrarea în mănăstire, ca armă nebiruită împortiva diavolului dar și sărăcia cea de bună voie, precum și dragostea de frați. Acestea toate au făcut să fii socotit în rândul părinților înțelepți ai pustiului, care lăudau neîncetat pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul 4

Ascultarea desăvârșită și curăția inimii te-ai nevoit a le dobândi cât ai viețuit în mănăstire, spre a putea sta împortiva meșteșugurilor diavolești. De aceea și noi așa îți strigăm:

Bucură-te, căci cu focul dragostei de Hristos ai ars gândul cel aducător aminte de rău;

Bucură-te, că ai arătat cale ușoară de mântuire prin îndepărtarea acestui gând;

Bucură-te, că ai strălucit în chip minunat cu razele iubirii frățești;

Bucură-te, că ne-ai arătat nouă căile mântuirii;

Bucură-te, că pe acestea ai călătorit până la sfârșit;

Bucură-te, că din cer ai primit harul răbdării;

Bucură-te, că astupi gurile clevetitorilor cu învățăturile tale înțelepte;

Bucură-te, că prin ele ne povățuiești pe cărarea virtuților;

Bucură-te, că ai făcut din virtuți trepte de înălțare către cer;

Bucură-te, cel ce ai nimic cursa demonilor;

Bucură-te, că ne acoperi cu darul tău spre a nu ne vătăma de ele;

Bucură-te, că ești povățuitor iscusit al monahilor;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 5

Pocăința ridică iar plânsul bate la ușa cerului. Așa ne-ai învățat și tu însuți pildă ne-ai lăsat, vărsând lacrimi de pocăință și cântând în toată vremea slavoslovia dumnezeiească: Aliluia!

Icosul 5

Ai lepădat îndrăzneala obiceiurilor lumești și ai viețuit în liniște, urând tulburările vieții și zgomotul petrecerii lumești, iubitoare de plăceri. Pentru aceea și noi, cu inimă smerită își cântăm:

Bucură-te, că ai înfrânt pornirile limbii cu posturile tale aspre;

Bucură-te, căci cu înțelepciune ți-ai petrecut viața în liniște;

Bucură-te, cel ce ai urât multa vorbire, socotindu-o ca pe o negură a păcatului;

Bucură-te, slujitorul fără de prihană al lui Dumnezeu;

Bucură-te, iubitorule al adevărului;

Bucură-te, că ai fugit de împărtășirea cea amară a minciunii;

Bucură-te, far călăuzitor al călugărilor;

Bucură-te, înțelept văditor al vicleșugurilor demonilor;

Bucură-te, iubitorule de nevoință;

Bucură-te, că prin aceasta ai alungat trândăvia;

Bucură-te, că ai alungat prin rugăciuni mâhnirea;

Bucură-te, că te-ai arătat dascăl al înfrânării;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 6

Ai iubit smerenia ca pe cea mai de preț podoabă a sufletului, socotindu-o maica tuturor darurilor și poartă a Împărăției Cerului, numai prin ea intrând cei aleși. Pe aceasta ai păstrat-o ca pe o comoară ce nu poate fi jefuită, mulțumind lui Hristos și cântând cu dragoste: Aliluia!

Icosul 6

Ai fugit în toată viața de lăcomia pântecelui, din care izvorăște mulțime de patimi și prin înfrânare ai reușit să scapi de ea. Ajută-ne și nouă nevrednicilor să ne putem înfrâna, ca să-ți cântăm acestea:

Bucură-te, cel ce ai dobândit smerenia întru toate;

Bucură-te, că prin postire ai sugrumat patimile;

Bucură-te, că i-ai rușinat pe demoni cu înfrângerea ta;

Bucură-te, că prin nevoințe ai omorât poftele trupului;

Bucură-te, de Dumnezeu grăitorule, Ioane;

Bucură-te, că mult ai iubit curăția;

Bucură-te, că ai urât dezmierdarea;

Bucură-te, că prin lumina credinței ai fugit de întunericul patimilor;

Bucură-te, că prin curăția gândurilor ai biruit pornirile patimilor;

Bucură-te, slujitor vrednic al Preasfintei Treimi;

Bucură-te, că ai nimicit idolii patimilor;

Bucură-te, mărturisitorule al dreptei credințe;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 7

Precum făclia în sfeșnic și tu, Sfinte, nu ai ascuns înțelepciunea dată de Dumnezeu ci ai adunat toate cunoștințele tale duhovnicești și ai scris Scara Raiului. Aceasta s-a arătat călăuză pe drumul spre desăvârșire pentru mulți. Cu inimă plină de bucurie îți aducem ție mulțumire și cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Hrană sufletească celor binecredincioși s-a arătat scrierea ta, Sfinte Ioan, bucurând multe suflete care îți cântă acestea:

Bucură-te, că te-ai arătat mult milostiv față de toți;

Bucură-te, că ai fost cu adevărat iubitor de Dumnezeu;

Bucură-te, Părinte, care ai trăit ca un nematerialnic;

Bucură-te, cel ce locuiești în cer împreună cu Îngerii;

Bucură-te, că te-ai luminat cu rugăciuni stăruitoare;

Bucură-te, fericite, care ai petrecut în multă cumpătare;

Bucură-te, luminătorule al lumii;

Bucură-te, păstor treaz al turmei lui Hristos;

Bucură-te, că adeseori ai petrecut în privegheri;

Bucură-te, că rugăciunile tale au fost auzite în cer;

Bucură-te, slujitorule neobosit al lui Hristos;

Bucură-te, că ochiul minții la cele de sus l-ai avut mereu ațintit;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 8

Prin smerenie ai primit de la Dumnezeu har și ai adunat alese învățături de la cei care în felurile locuri și în felurile chipuri se nevoiau duhovnicește. Potolind pornirile sufletului și ale trupului prin înfrânare, ai stins văpaia patimilor și te-ai învrednicit a da slavă lui Dumnezeu și a-I cânta: Aliluia!

Icosul 8

Împodobit cu înțelepciunea și cu smerenia, Sfinte Părinte Ioan, ai cunoscut adâncul tainelor dumnezeiești și pe acestea le-ai descoperit prin cuvânt și faptă celor care căutau pe Dumnezeu. Pentru aceea, primind a ta învățătură și noi ne luminăm și, după datorie, așa își cântăm:

Bucură-te, că ai descoperit tainele dumnezeiești;

Bucură-te, că prin viața ta sfântă te-ai făcut locaș lui Dumnezeu;

Bucură-te, că numai Lui ai slujit cu credință, nădejde și dragoste;

Bucură-te, că ai dobândit har de la Dumnezeu;

Bucură-te, că ne ești folositor prin rugăciunile tale neîncetate;

Bucură-te, că celor ce se pocăiesc le mijlocești iertare de păcate;

Bucură-te, că celor ce se roagă ție le întinzi mână de ajutor;

Bucură-te, că ești mult-milostiv și îndurător;

Bucură-te, de rugăciuni neîncetate iubitor;

Bucură-te, al lenevirii și nepăsării aspru mustrător;

Bucură-te, cel ce ai fost mai înainte văzător;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 9

Scara virtuților o ai scris, lăsând tuturora învățăturile și povățuirea suirii credinciosului pe treptele urcușului duhovnicesc prin iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni. Mulțumitori fiind noi nevrednicii pentru un dar ca acesta, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Cunoscând și noi învățătura cea mântuitoare pe care în chip lămurit o ai descoperit și văzând cât de departe suntem de împlinirea acesteia în viața noastră, cu umilintă te rugăm: ajută-ne cu rugăciunile tale, Sfinte Preacuvioase Părinte, să urcăm și noi pe treptele acestui urcuș dumnezeiesc și cu mulțumire să-ți strigăm:

Bucură-te, că ai nimicit cu sabia dreptății șovăielile celor îndoielnici;

Bucură-te, că te-ai arătat înfricoșător duhurilor necurate;

Bucură-te, că ai călcat în picioare mărirea cea deșartă;

Bucură-te, că în ascuns ai adus lui Dumnezeu nevoințele tale;

Bucură-te, că mare război ai ridicat împotriva patimilor, biruindu-le;

Bucură-te, că ai rănit pe vrăjmașul cel mândru și plin de îngâmfare;

Bucură-te, cel ce te-ai arătat smerit cu inima;

Bucură-te, cel cu purtări nevinovate;

Bucură-te, că te-ai sălășluit în locul celor blânzi;

Bucură-te, cel ce cu blândețe ai viețuit;

Bucură-te, iubitorul smereniei, pe care o socoteai maică și păzitoare a tuturor virtuților;

Bucură-te, că ai auzit smerenia ca temelie a dumnezeieștii ridicări;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 10

Toată viața ta, Părinte Ioan, a fost o neîntreruptă rugăciune. Aprins fiind de o mare dragoste față de Dumnezeu, căutai să nu te desparți nici o clipă de El, rostind neîncetat cuvinte dumnezeiești și vorbind cu El în rugăciune. Acesta era prietenul tău de nădejde, Căuia Îi cântai din inimă: Aliluia!

Icosul 10

Prețuit ca stareț și povățuitor, nu numai călugării dar și mirenii te căutau. Iar tu, Sfinte, n-ai ținut lumina sub obroc, ci ai dezvăluit tuturor învățăturile sfinte și mântuitoare despre urcarea omului pe trepte duhovnicești, spre desăvârșire și sălășluirea lui în cer. Bucurându-ne că ne-ai învățat pe noi aceste taine, își aducem laudele noastre:

Bucură-te, că te-ai făcut părtaș al harului Duhului Sfânt;

Bucură-te, că ai umplut pe toți de dumnezeieasca luminare;

Bucură-te, învățătorul nostru, că prin faptele tale te-ai făcut nouă pildă;

Bucură-te, că ne-ai învățat prin cuvinte dar și prin fapte;

Bucură-te, minte prea înaltă;

Bucură-te, că ai înțeles adâncul tainelor dumnezeiești;

Bucură-te, că prin rugăciune și viață curată ai putut vedea cele viitoare;

Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un foc dumnezeiesc;

Bucură-te, că ai ars spinii patimilor cu nevoința ta;

Bucură-te, că ai ajuns la desăvârșita nepătimire;

Bucură-te, că te-ai ridicat cu mintea materialnică la cele nemuritoare;

Bucură-te, căci cu flacăra rugăciunii ai înfricoșat cetele demonilor;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 11

Întraripat de dragoste dumnezeiască, te-ai făcut slujitor ales al lui Hristos pe Care L-ai iubit întotdeauna. Cu fapte bune și cu multe osteneli ai străbătut cerurile cântând cântarea de laudă: Aliluia!

Icosul 11

Vorbitor cu Dumnezeu, L-ai lăudat necontenit, asemănându-te slujitorilor Săi cei netrupești din ceruri, ca și când ai fi fost fără de trup. Și noi, dorind a urma ție în sfințenie te rugăm să ne ajuți cu rugăciunile tale ca din tot sufletul să-ți urmăm ție și să-ți cântăm acestea:

Bucură-te, că ai urcat pe scara virtuților, până la măsura sfințeniei;

Bucură-te, că ai avut credință tare;

Bucură-te, că ai avut sufletul înflăcărat de dragostea lui Hristos;

Bucură-te, că ai petrecut având nădejde neclinitită în Dumnezeu;

Bucură-te, că ne înalți mintea spre bunătățile cele viitoare;

Bucură-te, că ne umpli sufletul cu mireasma Duhului Sfânt;

Bucură-te, că ridici pe cei căzuți în deznădăjduire;

Bucură-te, cel ce ne arăți că, trăind în lenevire, ne îndepărtăm de Dumnezeu și de mântuire;

Bucură-te, că ne ești liman de izbăvire;

Bucură-te, că pe toți ne chemi la mântuire;

Bucură-te, făclie ce luminezi negura neștiinței;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 12

Întru adâncă smerenie ai viețuit pe pământ, pustinceasca petrecere iubind, și ne-ai învățat ca și noi pe această temelie să așezăm nevoințele noastre în urcușul către desăvârșire. Iar acum, în Împărăția cerurilor bucurându-te, împreună cu toți sfinții cere de la Dumnezeu să ne dăruiască și nouă mână de ajutor spre mântuirea sufletelor noastre, ca împreună cu voi să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 12

Cunoscând scurtimea vieții pământești ne-ai îndemnat, Sfinte Părinte, să prețuim fiecare clipă și să lucrăm pentru mântuirea noastră. Ne-ai învățat să fugim de vorbirea deșartă și să iubim pe Dumnezeu în rugăciune. Pentru aceasta cu graiuri mulțumitoare îți aducem cântare așa:

Bucură-te, că ai păstorit ca stareț Mănăstirea din Sinai;

Bucură-te, că ai povățuit duhovnicește cu multă sârguință;

Bucură-te, că asemenea unei scări ai văzut calea mântuirii;

Bucură-te, că prin aceasta nu rătăcim din calea cea dreaptă;

Bucură-te, că tu ai urcat calea sfințeniei din treaptă în treaptă;

Bucură-te, că acum în ceruri te veselești;

Bucură-te, că te bucuri cu cetele îngerești;

Bucură-te, că ne-ai arătat și nouă pildă de nevoințe duhovnicești;

Bucură-te, că pururi te rogi lui Dumnezeu pentru noi;

Bucură-te, că mijlocești pentru mântuirea fiilor tăi;

Bucură-te, că ai fost marilor Părinți următor;

Bucură-te, al nostru Părinte povățuitor;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 13

O, înțelepte și smerite Părinte Ioan, care ai știut a neguțători bine talantul încredințat ție și te-ai ostenit în slujba oamenilor spre a-i aduce la mântuirea sufletelor, ascultă rugăciunea noastră și primește acest smerit dar de la noi cei ce te cinstim pe tine și te roagă Bunului Dumnezeu să ne ierte greșelile noastre și să ne dea vreme de pocăință ca să putem urca și noi aceste trepte ale desăvârșirii sufletești și să fim împreună cu tine și cu toți Sfinții, moștenitori ai veșnicei vieți în Împărăția Cerurilor aducând cântarea: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori)

Icosul 1

Înger viețuind vreme îndelungată în pustie, ai cunoscut toate ispitele vrăjmașului. Prin înfrânare aspră și neîncetată rugăciune te-ai apropiat de Dumnezeu și cu ajutorul Lui le-ai biruit. Pentru toate acestea îți aducem acum cântări de umilință și strigăm:

Bucură-te, că te-ai făcut monah în muntele Sinai, încă din tinerețe;

Bucură-te, că ai viețuit patruzeci de ani în pustia Tola;

Bucură-te, că ai petrecut acolo în aspre nevoințe și rugăciune neîncetată;

Bucură-te, că ai risipit toate meșteșugurile vrămașului;

Bucură-te, că te-ai arătat iubitor de Dumnezeu și de oameni;

Bucură-te, Părinte insuflat de darul Duhului Sfânt;

Bucură-te, că ai mustrat pe cei ce viețuiau cu nepăsare;

Bucură-te, propovăduitorul cuvântului lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel plin de fapte bune;

Bucură-te, că ai izbăvit pe ucenicul tău, Moise, cunoscând de departe primejdia în care se afla;

Bucură-te, că ai strălucit ca o lumină în sfeșnic pentru frații din mănăstire;

Bucură-te, egumenule al Mănăstirii din Sinai;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Condacul 1

Ca pe un luceafăr ce își îndreaptă lumina fără împuținare până la marginile lumii, te-a așezat pe tine Domnul. Dobândind smerenie prin multe nevoințele tale și înstrăinarea de lume, ai urcat toate treptele desăvârșirii, înălțându-te la ceruri. Izbăvește-ne din nevoi, cu rugăciunile tale ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Părinte Ioan:

Sfinte Părinte Ioan, bunul nostru învățător pe calea smereniei, a curăției și a înfrânării, cunoscătorul atâtor sfaturi duhovnicești pe care ni le-ai împărtășit și nouă, învățându-ne să viețuim în frică de Dumnezeu și în smerenie, roagă-te Bunului Dumnezeu să se milostivească și asupra noastră și să  ne ajute, să ne luminăm dumnezeiește, scoțând din inima noastră cea păcătoasă toate relele gândite sau făptuite, curățindu-ne și făcându-ne părtași ai Slavei Sale.

Învrednicește-ne cu rugăciunile tale să ne ridicăm din deznădăjduire și să fim bineplăcuți lui Dumnezeu. Ajută-ne să putem urca și noi treptele către desăvârșire. Îndepărtează de la noi lăcomia pântecelui, care este pricina multor patimi. Alungă de la noi cu puterea rugăciunilor tale pofta câștigului necinstit, patima desfrânării, beția și mândria care ne robesc trupul și ne întinează sufletul. Luminează-ne ca să cunoaștem tainele dumnezeiești și îndreaptă gândul nostru către cele cerești. Dă-ne să iubim rugăciunea și depărtează de la noi toată grija cea lumească. Întărește-ne în iubirea de Dumnezeu și de aproapele și în  lucrarea faptelor bune pentru care Înduratul și Mult Milostivul Mântuitor Domnul nostru Iisus Hristos să se milostivească spre noi, iertându-ne păcatele și făcându-ne vrednici de desfătarea raiului, în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Rugăciunea în învățătura Sfântului Ioan Scărarul

 

Sfântul Ioan Scărarul – în cuvântul 28 -, vorbește amănunțit despre această mare virtute a rugăciunii, ce se află [descrisă] pe treptele cele mai înalte în Scara, întrucât aceasta cuprinde în total 30 de trepte ale urcușului duhovnicesc.

În viața omului rugăciunea are un rol primordial, fiind o condiție esențială pe această cale a omului. Poate spune cineva însă: „De ce o pune pe treapta a 28-a în Scară, și nu o pune printre primele?” Pentru că omul, pentru a se ruga corect și a dobândi această virtute, trebuie să fi urcat cele 27 de trepte anterioare ale acestei Scări.

Definiția rugăciunii după Sf. Ioan Scărarul

Așadar, ce ne spune Sfântul Ioan Scărarul despre rugăciune? Că rugăciunea este însoțirea și unirea omului și a lui Dumnezeu. Firește că omul nu se unește cu ființa lui Dumnezeu, ci cu energiile Sale [necreate – cu harul]. Însă sensul, cuvântul pe care îl folosește Sf. Ioan Scărarul este συνουσία [sinousia = însoțire]. Noi explicăm cum ar  trebui să se facă corect această unire a omului cu Dumnezeu.

Așadar, „sinousia” înseamnă că Dumnezeul Cel Mare coboară în inima cea mică a omului, iar aceasta urcă la Dumnezeul Cel Mare. Așadar, ce este Dumnezeu este și rugăciunea, de vreme ce avem această unire. Prin urmare, Dumnezeu este Lumină și rugăciunea noastră e o lumină. Omul arde gândurile pătimașe și faptele sale, în flacăra arzătoare a rugăciunii. Și iese ușor și într-adevăr luminat prin harul Duhului Sfânt.

Așadar, prima caracteristică este însoțirea omului și a lui Dumnezeu. A doua este lumina. În al treilea rând, rugăciunea e apă care ostoiește setea omului pe vecie. Apa pe care o bea omul prin rugăciune îi potolește setea și îl face pe om să nu mai aibă nevoi materiale, în urcușul duhovnicesc.

Imaginați-vă expresia „o luptă bine-credincioasă”. Adică, război! Omul se luptă cu Dumnezeu! Și în acest război, omul biruiește întotdeauna. Acesta e marele pogorământ al lui Dumnezeu către om: acesta să se comporte mereu ca un copilaș care se luptă cu tatăl lui, iar tatăl să piardă mereu lupta. Prin stăruința în rugăciune, omul câștigă mereu – în sensul a ceea ce îi e de folos, iar Dumnezeu judecă asta.

Am spus că război este rugăciunea, în care omul luptă cu mintea care este un călăreț ce conduce, ce aleargă pe un cal, iar armatele vrăjmașe încearcă să-l scoată din starea lui de concentrare. Atât de mult încât se întâmplă ceea ce cântăm în biserică: „… căci cu limba psalmodiez, dar cu mintea gândesc pe aiurea.” E ceea ce citim și cântăm în biserică.

Explicitarea definiției

Așadar, rugăciunea – după Sfântul Ioan – este o oglindă, o fereastră, ce ne arată cu adevărat nivelul înaintării noastre duhovnicești. Este „măsurătoarea” pe care o face cineva în acest proces duhovnicesc. Ce este oglinda? Atunci când omul curăță fereastra sufletului său și nu se desfată doar de lumină, de Soare – de Dumnezeu Însuși -, ci devine el însuși oglindă, se reflectă acea rază de soare și se bucură ceilalți de ea – asta înseamnă și sfințenia.

În final, care este cuprinsul rugăciunii? Cuprinsul rugăciunii e în relație cu faptul că rugăciunea este respirația noastră, și de respirație avem nevoie toată viața noastră, 24 de ore din 24. Rugăciunea noastră are un caracter de doxologie către Dumnezeu.

Atunci când omul vede creația Sa, natura, le vede pe toate zidite într-o pronie. Vede că toate îl slăvesc pe Dumnezeu. Și soarele ce face? Îl slăvește pe Dumnezeu! „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat e numele Tău în tot pământul!”

Caracterul rugăciunii

Ce este rugăciunea noastră? Ea are un caracter de mulțumire! Atunci când vede cineva coroana creației, care este omul, creat, însă acum micșorat cu puțin față de îngeri, iar prin urcușul duhovnicesc să devină întocmai ca ei, atunci ce poate spune despre multele binefaceri pe care ni le-a dat Dumnezeu? „Doamne, strigat-am către Tine, Binefăcătorul meu!”

Rugăciunea noastră are însă și caracter de cerere. Greutățile, durerile, bolile care vin în viața noastră trebuie într-adevăr să le răbdăm. Omul caută atunci la oameni, la puterea care vine de la ei, să găsească curaj. Însă, în principal, Cel care îi sprijină pe oameni în aceste greutăți, în durere, în boli, cancer, coronavirus, în problemele pe care le înfruntă zilnic este Însuși Dumnezeul nostru! De aceea, omul se întoarce spre El cu cereri și Îi spune: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă: că Ție s-a încredințat sufletul meu, și în umbra aripilor Tale voi nădăjdui.”

Nu există altă nădejde! Nu există alt sprijin! Nu există altă situație care ar putea să-i dea acea perspectivă a nădejdii în greutățile prin care trece, decât numai Dumnezeu!

Concluzii

De aceea, iubiții mei frați, cine ne va izbăvi? Sistemele politice? Știința, bogăția? Nu! Rugăciunea noastră, care e respirația noastră. Rugăciunea de un gând către Hristos: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Și către Maica Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne!”

Tot parcursul duhovnicesc al omului e o scară. Biserica noastră ne-a înfățișat această scară începând de la smerenie. Această Scară ne arată cum trebuie ca omul să meargă corect pe această cale duhovnicească. Așadar, Sfântul Ioan Scărarul, în această unică carte pe care a scris-o, ne transmite cum poate omul urca corect pe drumul urcușului său duhovnicesc. În această perioadă a Postului, Biserica noastră folosește foarte mult această imagine a scării, pentru că nu facem nimic altceva decât să urcăm în vârful ei, care este Învierea lui Hristos.

 https://www.chilieathonita.ro/2022/04/06/rugaciunea-in-invatatura-sfantului-ioan-scararul/

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

 

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul

Glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul

Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1

Glasul 1

Irmosul

Cântare de biruinţă să cân­tăm toţi lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut semne minunate, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dispreţuind cele din lumea de jos, ai dobândit cele de sus, înţelepte Părinte Ioan. Pentru aceasta, ne înveţi pe noi că fuga de lume este plăcută lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strădania ta ai pus capăt foamei tinerei şi pe stăpânul patimilor l-ai legat cu lanţurile nevoinţelor tale, fericite şi cu darul nepătimirii ai fost încu­nunat de Hristos Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuget întocmai cu îngerii ai dobândit, cugetătorule de Dumnezeu, smulgându-te pe tine din lumea cea pământească şi stricăcioasă, preafericite. Pen­tru aceasta, petreci în locaşu­rile nematerialnice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuvânt îndelungat scriind ucenicilor tăi, Fericite Ioan preaînţelepte, cu învăţăturile tale îi ridici din viaţa cea pământeas­că la viaţa cea fericită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gură dreptcredincioasă şi cu învăţături dumnezeieşti, Bi­serica propovăduieşte naşterea ta, Fecioară, mireasă dumneze­iască şi se închină semnelor Trupului Fiului tău.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Piatra pe care nu au soco­tit-o ziditorii, aceasta s-a aşezat în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o din păgâni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndepărtând din adâncul sufletului tău toată răuta­tea mâniei, ai aflat netulburarea ca pe o plăcută tămâie. Pentru aceasta, minunate, cere pentru noi de la Mântuitorul dezlegare de păcate.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu focul dragostei lui Hristos arzând gândul cel aducător aminte de rău, fericite, ai stră­lucit în chip credincios, cu ra­zele iubirii frăţeşti şi ai arătat tuturor cale uşoară către mân­tuire, gândul cel neaducător aminte de rău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primit-ai din cer harul pust­niciei celei lucrătoare, fericite. Pentru aceasta, astupi gurile celor clevetitori cu învăţăturile tale cele înţelepte, prin care ne povăţuim spre cărarea virtu­ţilor; pe care să ne învrednicim a o dobândi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Proorocul cel de demult a grăit despre tine că vei naşte în feciorie, pe Cel fără de ani sub ani şi mai presus de minte şi de cuvânt pe Unul din Treime, pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care, Preacurată, fă-L Milostiv nouă, celor ce te lăudăm pe tine.

Irmosul

Piatra pe care nu au soco­tit-o ziditorii, aceasta s-a aşezat în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o din păgâni.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Cu duhul văzând de mai înainte Întruparea Cuvântului, Proorocul Avacum a propovăduit, strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte; când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfrânând cu postul porni­rile limbii, ţi-ai petrecut în linişte viaţa ta, înţelepte. Şi ca pe o mireasmă a focului gustând harul Celui Preaînalt, ai fugit de multa vorbire ca de o negură a păcatului, slujind fără de prihană lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din destul îndulcindu-ţi su­fletul cu adevărul, ai fugit de împărtăşirea cea amară a min­ciunii. Pentru aceasta, prin nevoinţă dumnezeiască robind vicleşugurile demonilor, te-ai arătat, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Părinte Ioan, povăţuitor fără de gre­şeală al călugărilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strâmtorându-te cu putere, prin stăruinţa nevoinţei, ai pus capăt trândăviei lenevirii, înţe­lepte. Şi cu suliţa osârdiei, omo­rând puterea mâhnirii, te rogi lui Dumnezeu să ne dăruiască nouă tuturor, curăţire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fericit este neamul care s-a învrednicit să cinstească cu cre­dinţă naşterea ta, Prealăudată Curată, arătând prin dreapta credinţă, prin învăţături şi prin fapte Întruparea Fiului tău.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Noaptea şi negura păcatu­lui m-au cuprins pe mine, Mântuitorule. Pentru aceasta, ca un Milostiv, fă să-mi răsară mie, Doamne, dimineaţa pocăinţei, mai înainte de a mă ajunge sfârşitul cel nearătat al vieţii mele, Hristoase Dumnezeule.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin desfătarea înfrânării îmbogăţindu-ţi mintea, nu ai plecat buzele tale către mâncă­rile plăcerii. Pentru aceasta, ai sugrumat patimile prin flămânzire şi pe demoni i-ai ruşinat. Căci cel ce îşi struneşte gâtle­jul, omoară poftele.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai iubitor de cu­răţie şi urâtor de dezmierdare şi cu lumina mărturisirii celei credincioase ai fugit de întune­cimea patimilor. Căci cel ce vo­ieşte să-şi curăţească trupul şi gândul se arată cu căldură bi­ruitor asupra celor ascunse ale întunericului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mintea, cu sufletul şi cu trupul slujind Preasfintei Treimi, ai înde­părtat, cu adevărat, închinăciunea idolilor, iubitorule de să­răcie, cu milostivirea şi cu lipsa celor trebuitoare şi te-ai făcut cu adevărat iubitor de Dum­nezeu mai mult decât iubitor de arginţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lepădând pe pământ povara cea materialnică, cu dreaptă credinţă ai zburat, cu aripile sărăciei tale, la cele nematerialnice. Pentru aceasta, stând cu credinţă în chip nematerialnic înaintea lui Hristos, împreună cu îngerii, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioan, cere curăţire pentru sufletele noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce nu voiau să se închine icoanei tale şi a Fiului tău s-au arătat nouă preavrăjmaşi şi blestemaţi. Căci nu se plecau învăţăturilor celor dumnezeieşti ale părinţilor celor de mai înainte.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Pe Prorocul Iona l-ai mântuit din chit, Iubitorule de oameni. Te rog, scoate-mă şi pe mine din adâncul păcatelor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea cumpătării ce­lei curate şi cu străda­niile rugăciunii ai alungat cu tărie din sufletul tău nesimţirea cea de pe urma patimilor şi te-ai arătat cu totul înfrânat, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunea cea plină de priveghere ai supus bărbăteşte pe vrăjmaşul cel iubitor de somn şi te-ai arătat păstor treaz al turmei lui Hristos şi luminător al învăţătorilor, de Dumnezeu insuflate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dreapta credinţă curăţindu-ţi ochiul minţii şi fără de dormitare slujind pururea lui Hristos, ai văzut de mai înainte frumuseţile cele dumnezeieşti ale desfătării celei fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nelegiuiţii văzând cetele dreptcredincioşilor sărutând cu evlavie preasfântă icoana ta, Fecioară, se afundă acum în valul cel amarnic al necredinţei, Prea­curată.

Irmosul

Pe Prorocul Iona l-ai mântuit din chit, Iubitorule de oameni. Te rog, scoate-mă şi pe mine din adâncul păcatelor.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca pe un Luceafăr ce îşi în­dreaptă lumina fără de greşea­lă până la marginile lumii, te-a pus pe tine Domnul, spre pildă de înfrânare, îndreptătorule Ioan, părintele nostru.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

De tinerii Tăi, cei din cup­tor, nu s-a atins nici nu i-a supărat pe ei focul. Şi atunci cei trei, ca şi cu o singură gură cântau şi binecuvântând, grăiau: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul care ai nimicit, cu sabia bărbăţiei, şovăielile cura­jului copilăresc, te-ai arătat, cu adevărat, tare şi înfricoşător tuturor duhurilor celor preanecurate, prealăudate. Binecu­vântat este Dumnezeu, Cel Ce te-a arătat pe tine minunat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeieşte ascultând de Legea lui Hristos, ai călcat în pi­cioare mărirea cea cu nume de­şert, aducând ostenelile nevoinţei tale hotărâte numai lui Dumnezeu, în ascuns, Care răs­plăteşte din destul, la arătare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ridicând război împotriva taberelor celor nevăzute ale patimilor, te-ai arătat biruitor, ca unul ce ai fost umilit la cuget şi la inimă; căci cu acestea ai rănit pe vrăjmaşul cel mândru şi plin de îngâmfare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cinstind unirea săvârşită prin Întruparea Ta, Hristoase, mă închin, cu dumnezeiască cuviinţă chipului ei. Că Dum­nezeu fiind mai înainte de veci, Însuţi Te-ai făcut Om din Fecioară, fără de sămânţă, în­tru amândouă fiind desăvârşit.

 

Cântarea a 8-a

Irmos

De Care se înfricoşează îngerii şi toate oştirile ca de făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L, preoţi, preaslăviţi-L, tineri, binecuvântaţi-L, popoare, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu purtările tale nevino­vate împuţinând cu cu­răţie purtarea cea vicleană, ai fugit de ea ca de ceva netrebnic şi te-ai sălăşluit, cu adevărat, în locul celor blânzi, ca unul care cu blândeţe ai vieţuit, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Ioan.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe o maică şi păzitoare a tuturor virtuţilor ne-ai arătat nouă, în scris, smerenia. Căci, ca un ziditor înţelept ce ai fost, ai pus-o pe aceasta ca temelie a dumnezeieştii ridicări.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu adevărat te-ai făcut păr­taş de harul Duhului şi ai umplut pe toţi de dumnezeiască luminare; şi ne-ai învăţat pe noi cu fapta şi ne-ai arătat în cuvinte chibzuinţa cea cu ade­vărat bine socotită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu descriu dumnezeirea, nu vă înşelaţi orbilor! Căci ea este nealcătuită, nevăzută şi neînchipuită. Ci, înfăţişând Chipul Trupului, mă închin şi cu cre­dinţă măresc pe Fecioara, care L-a născut.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De Care se înfricoşează îngerii şi toate oştirile ca de făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L, preoţi, preaslăviţi-L, tineri, binecuvântaţi-L, popoare, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Izvorul cel primitor de viaţă şi pururea curgător, sfeşnicul darului, cel de lumină purtător, cortul cel preacurat, biserica cea însufleţită, care este mai desfătată decât cerurile şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu credincioşii o mărim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mintea cea nematerialnică zburând către cele nematerialnice, ai înţeles adân­cul privirilor celor dumnezeieşti; şi dobândind harul Sfântului Duh, prin rugăciune îndelungată te-ai învrednicit a vedea de mai îna­inte cele viitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu flacăra rugăciunii mistuindu-ţi cugetul cel materialnic, preacuvioase, foc te-ai arătat cu totul, Preaînţelepte Ioan, cugetătorule de Dumnezeu. Pentru aceasta, ridicându-te cu evlavie la privirile cele dumneze­eşti, te-ai schimbat în bună schimbare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorând patimile cu nevoinţa ta, părinte, te-ai suit la de­săvârşirea nepătimirii, cuvi­oase. Pentru aceasta roagă-te lui Dumnezeu pentru pacea a toată lumea şi pentru mântui­rea noastră, a celor ce te cin­stim pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luând tărie întru credinţă, părintele nostru şi întraripat de dragoste fiind, ai alergat către scara virtuţilor cu tărie şi te-ai ridicat întru dragostea lui Hristos. Căci întru Aceasta este împlinirea tuturor celor dorite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preaslăvită naşterea ta, Cu­rată, şi pe pereţi închipuită, o sărutăm; dar nu ne închi­năm lucrului, ci chipul îl cin­stim şi mărturisind adevărul întru amândouă ne umplem de dreapta credinţă, după cu­viinţă.

Irmosul

Izvorul cel primitor de viaţă şi pururea curgător, sfeşnicul darului, cel de lumină purtător, cortul cel preacurat, biserica cea însufleţită, care este mai desfătată decât cerurile şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu credincioşii o mărim.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Făcând din virtuţi trepte de înălţare către cer cu adevărat, te-ai întors cu evlavie către adâncul cel nesfârşit al privirii celei dumnezeieşti şi nimicind toate cursele demonilor, aco­peri pe oameni nevătămaţi de ele. O, Preacuvioase Părinte Ioan, cel ce eşti scară a virtuţilor, roagă-te să fim mântuiţi noi toţi!

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Nu vom tăcea niciodată, noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu! Că, de n-ai fi stat tu, rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpâ­nă, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Pe Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, ceea ce Te-a născut mai pe urmă trupeşte, pe Tine, Hristoase, văzându-Te spânzurat pe lemnul Crucii, stri­ga: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum Cel Ce este slăvit ca Dumnezeu de îngeri, este răstignit, de bunăvoie, acum de oamenii cei nelegiuiţi, Fiul meu? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.