Pentru a arăta că adevărata pocăinţă trebuie a fi însoţită de lacrimile pocăinţei şi plângerea şi durerea inimii pentru păcatele ce le-am făcut înaintea lui Dumnezeu, voi spune aici o istorioară adevărată din cartea ce se cheamă Pateric: „Era un frate călugăr care şedea singur, aparte, în Mănăstirea Monidriilor. Acesta pururi se ruga cu această rugăciune către Dumnezeu: Doamne, nu mă tem de Tine, şi pentru aceasta trimite-mi săgeată de fulger, sau alt chin, sau boală, sau draci, ca măcar aşa sufletul meu cel împietrit să vină întru frică. Apoi, rugându-se, iarăşi zicea: Ştiu că multe am greşit Ţie, Stăpâne, şi nenumărate sunt greşelile mele. Pentru aceea nu îndrăznesc să zic să mă ierţi, dar, de se poate, pentru îndurările Tale, iartă-mă. Iar de nu se poate, pedepseşte-mă aici şi nu acolo. Iar dacă şi aceasta este cu neputinţă, dă-mi aici o parte din muncă şi acolo să-mi faci mai uşor chinul. Numai să începi de acum să mă pedepseşti, însă cu milă şi nu cu mânia Ta, Stăpâne. Deci s-a pocăit el aşa un an întreg şi s-a rugat cu lacrimi fierbinţi, zdrobindu-şi trupul cu post şi cu privegheri şi în rea pătimire şi smerindu-şi sufletul său. Iar într-o zi, stând el jos şi plângând după obicei şi el, tare tânguindu-se, din multa supărare i-a venit lui somn şi a adormit. Şi iată, stătea de faţă Hristos, zicând cu glas blând:
Ce ai, omule? De ce plângi aşa? Iar cunoscându-L pe Iisus cine este, a răspuns înspăimântat: Am greşit, Doamne! I-a zis lui Cel ce S-a arătat: Scoală-te! Dar el a zis: Nu pot, Stăpâne, de nu-mi vei da mâna. Şi Iisus, întinzând mâna şi apucându-l, l-a sculat.
PĂRINTELE CLEOPA
Dar acela, sculându-se, foarte tare plângea. Atunci i-a zis iarăşi Cel ce S-a arătat, de asemenea cu glas lin şi blând: De ce plângi, omule? De ce te mâhneşti? Răspuns-a fratele: Nu vrei, Doamne, să plâng şi să mă mâhnesc, căci cu atâtea Te-am mâhnit, eu, cel ce am dobândit de la Tine atâtea bunătăţi? Iar Acela întinzându-Şi din nou mâna, a pus-o pe capul fratelui şi i-a zis: De acum nu te mai întrista, că, de vreme ce tu te-ai întristat pentru Mine, nu Mă voi mai scârbi asupra ta! Căci dacă Sângele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai mult îţi voi da iertare şi ţie şi la tot sufletul care se pocăieşte curat. Deci, venindu-şi în sine fratele, din acea vedere şi-a aflat inima plină de toată bucuria şi s-a încredinţat că a făcut Dumnezeu milă cu dânsul. De atunci a petrecut totdeauna în multă smerenie, mulţumindu-I lui Dumnezeu”
Am amintit această istorisire sfântă şi adevărată, pentru un suflet care s-a pocăit cu adevărată pocăinţă şi care a arătat cu adevărat pocăinţa lui şi roadele pocăinţei, adică mare mulţime de lacrimi, întristare, post, priveghere şi mare mâhnire pentru păcatele sale, şi care, pentru această pocăinţă adevărată şi plângere necontenită, s-a învrednicit de la Însuşi Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos de iertarea păcatelor lui şi de mare mângâiere de la Acela care a zis: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.