Prin minunea savarsita la nunta din Cana Galileei, Hristos arata cat de valoroasa este legatura dintre barbat si femeie in fata lui Dumnezeu. Prezenta Sa, a mamei Sale si a ucenicilor este iarasi o incredintare ca Insusi Dumnezeu se bucura si participa in mod direct la aceasta unire. Chiar inainte de a iesi la propovaduire, inainte de orice tamaduire miraculoasa, Hristos binecuvanteaza legatura dintre barbat si femeie, ridicand nunta la rang de Taina.
Prin preschimbarea apei in vin, El incuviinteaza ca aceasta legatura trebuie sa fie una a bucuriei, a bunastarii, a indestularii. Salveaza si daruieste ca un boier, cel mai bun vin, pentru ca nimeni sa nu se supere si pentru ca nimic sa nu puna in umbra importanta acestui eveniment. Indeamna la veselie. Cand toate conditiile impreuna-vietuirii sunt indeplinite, Dumnezeu binecuvanteaza si uneste. Tot la nunta din Cana Galileei s-a propovaduit si cea mai inalta teologie a ortodoxiei, cand Maica Domnului le-a spus servitorilor:
Faceți orice va va spune(Ioan 2:3-5). Prin aceasta se arata ca ascultarea de Dumnezeu este implinirea Tainei Cununiei. Ascultarea are un rol deosebit si in cadrul familiei. Sotii asculta unul de celalalt, copiii asculta de parinti, parintii asculta si implinesc nevoile copiilor, iar toti impreuna implinesc cuvantul lui Dumnezeu.
Casatoria dintre un barbat si o femeie are ca scop insotirea in viata, iar daca Domnul randuieste, aceasta legatura rodeste prin nasterea de prunci. Iubirea si respectul dintre soti sunt esentiale in Taina Cununiei. In traditia noastra, vedem ca nunta a fost un eveniment central al dainuirii neamului. Tinerii ajunsi la vatra casatoriei nu au pregetat in a se uni prin Taina Cununiei si a pune bazele familiilor crestine, care au dat generatii si generatii de prunci, care au facut ca neamul nostru sa existe vreme de milenii.
Traditiile si obiceiurile nascute in vechile vetre satesti s-au centrat in jurul nuntii, facand din aceasta un izvor identitar. Nunta romaneasca are caractere unice, specifice poporului nostru, si chiar specifice diferitelor zone ce alcatuiesc Romania de astazi. Una e nunta in Moldova, alta in Bucovina, alta in Muntenia... si tot asa, imbracand haina traditiei in felurite moduri. Din nefericire, o parte din bogatele datini si obiceiuri din jurul nuntii s-au pierdut pe parcurs, s-au pervertit si s-au demodat, cum spunem adesea. Modernitatea ne-a adus un trai mai usor si multe alte lucruri bune, insa am lasat uitarii multe dintre frumoasele si firestile obiceiuri. Nunta de azi nu mai seamana cu cea de ieri, si nicidecum cu cea de acum cateva generatii in urma. Totul avea o masura, un rost, un firesc, insa multe s-au schimbat si pe alocuri si-au pierdut firescul. Familia pare sa nu mai fie ceea ce a fost odata, nu mai este pretuita nici de oameni si nici de societate.
Daca in trecut fetele erau numai bune de maritat in jurul varste de 18-20 de ani, iar feciorii pana pe la maximum 30 de ani, astazi vedem ca lucrurile stau cu totul diferit. Presiunea de a urma o facultate, de a gasi un job, de a urca in cariera, de a dobandi o casa si alte cateva bunuri materiale "indispensabile" vietii face ca gandul casatoriei sa fie mereu amanat si impins dupa 30 de ani la fete si chiar peste 40 de ani la baieti. Diferenta intre sotii de odinioara era de pana la maximum 5-7 ani, acum se poarta cu mandrie chiar si o diferenta de 15-20 de ani. Cei care depaseau varsta casatoriei erau imediat etichetati: fete batrane si feciori batrani. Era o rusine sa fii fata batrana, acum insa e o tragedie sa te casatoresti prea de tanara. Fata trebuia sa fie musai harnica, cinstita, inteleapta, statornica, cu zestre si... fecioara. In zilele noastre, aceste trasaturi, luate adesea in ras, sunt tot mai rare si tot mai putin cautate... O alta conditie era ca fiecare fecior sa ia fata din satul sau, insa nu ruda. Nu era agreata casatoria cu o fata din sat strain. Din intelepciunea poporului s-a nascut probabil si acest proverb romanesc:
E mai buna hula din satul tau, decat lauda din satul strain. Nu scapa de "gura satului", daca lua muiere straina. Nu incapea vorba de casatoria cu persoane de alta nationalitate sau de alta religie. De cand insa satele s-au pustiit si tinerii au migrat la oras sau peste granite, lumea s-a amestecat.
Foarte importanta pentru intemeierea unei familii era intelegerea cu parintii. Se stia probabil proverbul strabun:
Binecuvantarea parintilor intareste casa fiilor, iar blestemul parintilor risipeste casa fiilor. Acordul parintilor era ca o asigurare de viata, care garanta buna intelegere din sanul noii familii. Rapirea sau plecarea de acasa era considerat un obicei rau, deoarece tinerii nu aveau binecuvantarea parintilor. Era o rusine pentru intreaga familie. In zilele noastre, parintii nu mai sunt consultati in aceasta privinta. Tinerii ajung sa petreaca impreuna chiar si ani buni fara ca parintii sa stie.
S-a pierdut si obiceiul petirii, cand mirele impreuna cu parintii si cativa cunoscuti mergeau acasa la fata sa se inteleaga in privinta nuntii. Dupa ce avea loc intelegerea, se facea si "foaia de zestre", care era un mic inventar al lucrurilor pe care fata le primea ca zestre: pamant, bani, vite, imbracaminte (port popular), asternuturi, perne mari si mici, plapuma, prosoape, fete de masa, cateva camasi, cojoace etc. Imbracamintea si toate asternuturile erau lucrate in casa, din materiale naturale de in si canepa, frumos brodate si ingrijit asezate in lazi de zestre. Mamele, bunicile si chiar fetele de maritat lucrau ani buni pentru a pregati cum se cuvine zestrea. Toate erau notate in foaia de zestre, care se semna si de catre parinti, si de catre tineri.
In zilele noastre se obisnuieste ca mirii sa primeasca lucruri scumpe, moderne, care de regula se cumpara. Cei care au averi dobandite inaintea casatoriei incheie chiar contracte care sa le asigure bunurile in caz de divort. Simtul proprietatii devine a doua natura; stapaneste proprietarul. Ramane o delimitare clara intre "al meu" si "al tau", iar fiecare stie ce are de luat atunci cand neintelegerile distrug casnicia. In trecut, toate pregatirile pentru masa se faceau acasa. Gospodinele preparau de zor paine, colaci, cozonaci, sarmale si alte bunatati. Butoaiele cu tuica si damigenele cu vin asteptau rabdatoare in racoarea beciurilor. Chemarea la nunta se facea prin strigare. Cu o zi inainte, pe la amiaza, cativa tineri, umblau prin sat si chemau la nunta. Tot satul participa. Acum nunta se face la restaurant, iar chemarea se face printr-o invitatie, transmisa cu cel putin o luna inainte. Participa evident doar cei invitati.
Un frumos obicei era gatitul miresei. Mireasa purta pe cap o cununa de flori impletita si imbraca haine lucrate manual, brodate cu motive populare. Nici mirele nu era mai prejos. El era barbierit de prieteni si ajutat sa se pregateasca pentru cel mai important moment al vietii lui de pana atunci. Traditia spune ca mirii nu se vedeau in preziua cununiei. Si acum miri au pastrat obiceiul de a nu se vedea inaintea cununiei. Ei se distreaza separat o ultima noapte, cand are loc asa-numita
petrecere a burlacilor.
Inainte de a porni la nunta, mirele si mireasa isi cereau iertare de la parinti, care ii binecuvantau si apoi plecau impacati la cununie.
Satenii lasau lucrul, se gateau cu straiele cele bune (port popular) si se adunau mai intai la mire. Apoi mergeau cu totii la mireasa. Tot satul prindea viata.
Impreuna plecau la biserica enoriei pentru ca mirii sa se cunune. Mirii intrau in biserica, alaturi de nasi. Apoi veneau parintii, rudele si celelalte cunostinte. Nasii tineau cate o lumanare de ceara de albine, frumos impodobita cu flori de gradina sau chiar de camp. Incarcati de emotie, primeau Taina Sfintei Cununii. De acum alcatuiau un singur trup. Uniti pentru totdeauna in fata lui Dumnezeu. Un legamant numit "familie", un drum de urmat impreuna, la bine si la greu.
Dupa cununie se intorceau acasa la mire, impreuna cu tot alaiul, unde masa ii astepta ticsita cu cozonaci, racituri, zama, sarmale, paine, rachiu, vin. Veselia intretinuta de lautari dura pana dimineata. Jocul, rapirea sau furatul miresei, inhobotarea miresei si multe alte obiceiuri stramosesti erau sarea si piperul acestei seri. Datina spune ca se aduceau daruri mirilor. Datina aceasta se pastreaza si astazi, insa putin exagerat. Acum nunta se face cu cheltuiala mare si cu mult fast, iar darul trebuie sa fie pe masura, pentru acoperirea cheltuielilor.
Desi contextul s-a schimbat, Taina ramane Taina. Perceptia noastra despre viata s-a schimbat. Atunci viata exprima realitatea, acum totul e imagine. Traditiile si obiceiurile nascute in inimile satelor nu-si mai gasesc rostul in fastul de la oras. Oricat am vrea, lucrurile nu merg impreuna. O bunica de la tara in opinci, imbracata in port popular si imbrobodita, ar starni hohote de ras printre rochiile de seara cu decolteuri adanci si sandalele cu strasuri de la oras. Fie ca admitem, fie ca nu, depopularea satelor inseamna secatuirea izvoarelor civilizatiei romanesti. Odata cu plecarea noastra spre oras, s-au rupt, incet, incet si radacinile pe care le aveam la sat. S-au pierdut traditiile si obiceiurile mostenite de la strabuni.
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9554-calatoria-nuntii
