duminică, 9 iunie 2019

Hanul din Moinesti se intoarce din Cehia

O opera de importanta muzeala semnata de Stefan Luchian va fi repatriata prin intermediul licitatiei Artmark din data de 11 iunie. Este vorba despre lucrarea Hanul din Moinesti (1909), ce revine dupa o indelungata vietuire in Cehia, intr-o colectie de arta romaneasca. Moinestiul inceputului de secol XX era un loc frecventat de turisti, in special pentru baile tamaduitoare. Frumusetea locului atrage insa si pe unii artisti, cum ar fi de pilda Stefan Luchian. La Moinesti lucreaza mai cu nerv, tusele de culoare devin mai intense si prevestesc o etapa de varf a artistului.
Intr-o scrisoare adresata catre prietenul sau Virgil Cioflec, ii marturiseste profund impresionat: ... Simt ca locurile astea ma iubesc. Frumos e un biet cuvant care nu spune nimic din splendoarea scanteietoare a peisajului din Moinesti.
Hanul din Moinesti, ce va fi licitat in data de 11 iunie, a facut parte din colectia istorica a generalului Ilie Steflea (mana dreapta a maresalului Ion Antonescu) si a fost cel mai probabil achizitionata direct de la artist. Opera a participat la expozitia personala Stefan Luchian, din martie 1910, de Ateneul Roman.
Stai ca imi strici natura moarta! Asta ar fi exclamat Pallady atunci cand criticul de arta Ionel Jianu, vizitandu-l pe artist in atelierul sau din Paris, a vrut sa isi puna palaria si manusile pe o masa. Era un aranjament la care Theodor Pallady meditase multa vreme, iar dovada reusitei se gaseste in licitatia Artmark prin opera Natura statica cu crinul pacii.
Zeci de alte capodopere demne de un muzeu al artei clasice vor fi prezente in seara de 11 iunie, ora 19.00, la Athenee Palace Hilton din Bucuresti, in cadrul licitatiei de vara.
https://www.daciccool.ro/timp-liber/evenimente/9555-hanul-din-moinesti-se-intoarce-din-cehia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor