RUGĂCIUNE

   "Doamne, Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, dăruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor care nu au, libertate celor care sunt lipsiți de ea, iertare de păcate tuturor.
        Luminează-le Doamne mintea celor care sunt în examene.
        Dă Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii din Acel Guvern Mondial, care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfânt pământ al Tău Doamne!
       Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți.
       Dăruiește-mi și mie Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea. Binecuvântat fie Numele Tau Cel Sfânt în vecii vecilor, Amin.
       Doamne, noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credință, care nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săracii pentru care nimeni nu se roagă.
        Și mai pomenește Doamne pe cei săraci adormiți întru Domnul și care nu au pe nimeni care să-i pomenească. Amin!"
 PREOT ILARION ARGATU" (1913 -1999)
 

DE CE SE VOPSESC OUĂLE ÎN JOIA MARE, DE FAPT? ADEVĂRUL CARE STĂ ÎN SPATELE UNEI TRADIȚII MILENARE

 

Gospodinele se află pe ultima sută de metri cu pregătirile, fiind integrată și o tradiție care este respectată îndeaproape încă din bătrâni. Mai cu seamă, vopsitul ouălor. Totuși, cum a luat naștere acest obicei milenar? Află mai jos, în articol, de ce se vopsesc ouăle în Joia Mare.

În Joia Mare, există o tradiție milenară care se pătrează, în continuare. Mai cu seamă, în această zi, oamenii înroșesc ouăle. Acestea trebuie să fie fierbe bine, apoi li se aplică vopseaua sau tehnica de colorare care este utilizată în funcție de regiune. De exemplu, în Moldova, ouăle se vopsesc în culoarea roșie de la sfeclă, cu oțet alb.

Această tradiție are loc în Joia Mare, pentru că în această zi sunt rememorate patru evenimente foarte importante din viața Mântuitorului, și anume:

– Spălarea picioarelor ucenilor (pilda smereniei);

– Cina cea de Taină la care a fost instituită Taina Sfintei Împărtășanii;

– Rugăciunea din Grădina Ghetsimani;

– Prinderea Domnului de farisei.

Vinerea Patimilor, zi aliturgică. Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare

 Vinerea Mare (Vinerea Paștilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creștinătați pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Acesta este de fapt un mesaj de Paște pentru întreaga Creștinătate.
Zi aliturgică, pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi. În seara acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului.
Vinerea Mare – moartea și îngroparea Domnului
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului. Răstignirea nu era practicată de evrei.
Cu excepția crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de către regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., în Palestina această pedeapsa era aplicată doar de către romani.
Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbrăcat de haine, biciuit și obligat sa parcurgă drumul până la locul execuției, cu bârna orizontală a crucii în spate, legată de mâinile întinse. Sentința era pronunțată de către conducătorul provinciei într-un loc public.
Din Scriptură aflam că, după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rostește sentința.
Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea.
Din Sfintele Evanghelii cunoaștem ca Iosif din Arimateea l-a coborât pe Domnul de pe Cruce și l-a ingropat împreună cu Nicodim, în mormântul său aflat într-o grădină din apropierea locului răstignirii.
Moartea biruită prin moartea lui Hristos
Moartea suportată de Hristos naște în noi, dacă ne unim cu El, o stare nouă, de încetare a alipirii egoiste și pătimașe la cele ale lumii și de dăruirea voinței Lui de a ne iubi unii pe alții. Iar aceasta ne dă puterea de a birui și noi moartea.
Spre deosebire de noi, care înduram moartea în mod pasiv, ca pe o consecință a păcatului, Hristos a întampinat-o în stare de maximă concentrare spre a o birui. În canonul pascal compus de Sfântul Ioan Damaschin se cântă: „Prăznuim omorârea morții”.
Din Sfintele Evanghelii aflăm ca în momentul în care Hristos Și-a dat duhul, s-a arătat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat și multe trupuri ale celor adormiți au înviat.
Punerea în mormânt a Domnului
De teamă că trupurile celor osândiți să nu rămână pe cruce și a doua zi, când se prăznuiau Paștile, iudeii cer permisiunea lui Pilat să se zdrobească fluierele picioarelor osândiților și apoi să fie coborâți de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grăbi moartea celor răstigniți.
După ce primesc acordul de la Pilat, ostașii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi tâlhari, deoarece aceștia încă nu muriseră.
Când au venit la Hristos, au constatat că El murise și atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge că Hristos a murit cu adevărat, un ostaș i-a împuns coasta cu sulița și indata au tâșnit sânge și apî.
Iosif din Arimateea și cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, îl ung cu aromate și îl înfașoară într-un giulgiu. Pe cap îi pun o mahramă, împlinind astfel, întru totul datina iudaică a înmormântării.
Evanghelistul Matei spune că mormantul în care Hristos a fost pus aparținea lui Iosif, iar de la Ioan aflăm că era „un mormant nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat” (19, 41).
Iudeii vor pecetlui piatra mormântului în nădejdea că uitarea să-L acopere definitiv pe Cel ce zăcea acolo.
Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad și nici învierea lui lisus, urmată de răspândirea noii credințe.
Mormântul lui Hristos rămâne gol. Nu mai este cum spunem noi „locaș de veci”. Acest mormânt ne vestește ca și mormintele noastre vor rămâne goale.
Slujba Prohodului
Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârsește nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii.
Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.
Seara se cânta Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de înmormantare. Epitaful pe care îl poartă preoții ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului.
Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masa din altar, unde rămâne până la Inălțare.
Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt, potrivit crestinortodox.ro.
Obiceiuri din Vinerea Mare
În seara de Vineri se oficiază denia Prohodului Domnului.
În mijlocul bisericii se scoate Sfantul Epitaf (care-l închipuie mort pe Mântuitorul, înconjurat de Apostoli și Maica Domnului) pe sub care toată lumea trece, până în după-amiaza zilei de sâmbătă.
În zorii zilei de Înviere este dus din nou în Sfântul altar și este așezat pe sfânta masă, unde rămâne pana în miercurea dinaintea Inălțării Domnului.
Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul și șalele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
Acestei zile i se spune și Vinerea Seacă, pentru că bătrânele posteau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserică.
După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este așezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări si-și jelesc mortii. La sfârșitul slujbei, era obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac.
Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle și morții de venirea zilelor mari. Ocoleau casa de trei ori și intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereți sau doar la grindă de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie.
În popor se crede că dacă ploua în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor.
Unii cred că, dacă se scufunda în apa rece de trei ori în această zi vor fi sănătoși tot anul. Femeile nu umplu borș în această zi, să nu se scalde Necuratul în el; nu coc pâine sau altceva, să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu țes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri; afuma casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru că gângăniile și dihaniile să nu se apropie de casa și de pomi. Copiii adună flori de pe câmp și le duc la biserică.
”Înălțătoare zi de doliu, tăcere și meditație, Vinerea Mare este cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Așa rămâne ea în conștiința românilor contemporani”.Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

  

Rugaciunea din Vinerea Mare.

Cea mai puternică rugăciune care se citește în Vinerea Patimilor

„Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţă, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea.

Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tălharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai.

Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa; Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Şi fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.

De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca, la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Semnificaţia celor 7 spuse ale lui Hristos de pe Cruce – Prohodul Domnului

În Vinerea Mare este şi ultima denie din Săptămâna Patimilor, când în toate bisericile se săvârşeşte Prohodul Domnului, cuprinzând cântări de o frumuseţe şi profunzime deosebite, care evocă durerea sfâşietoare pe care ne-o provoacă vederea Mântuitorului pe Cruce, dar şi nădejdea în Înviere Domnului şi în învierea noastră prin patimile Lui mântuitoare.

Este şi o perioadă de reflecţie, în care gândurile noastre se îndreaptă, de la grijile lumeşti, către Cel care a pătimit biciuiri, batjocură din partea celor nelegiuiţi, suferinţă cumplită şi moartea pe cruce pentru mântuirea noastră.

„Prima: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”. Prin aceste cuvinte, Domnul a aratat în primul rând mila Sa fata de ucigasi, a caror rautate nu L-a lasat nici în chinurile de pe Cruce; iar în al doilea rând a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevar dovedit, dar niciodata bagat la cap – si anume: ca facatorii de rele nu stiu niciodata ce fac. Omorându-l pe cel drept, ei se omoara în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslavesc. Calcând legea lui Dumnezeu, ei nu vad piatra de moara ce se pogoara nevazut asupra lor ca sa îi macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu vad cum îsi preschimba propria fata în bot de animal. Îmbatati de rau, ei niciodata nu stiu ce fac.

A doua: „Adevarat zic tie: astazi vei fi cu Mine în Rai”. Aceasta spusa a fost îndreptata catre tâlharul care s-a pocait pe Cruce. Foarte mângâietor cuvânt pentru pacatosii care se pocaiesc fie si în ultima clipa. Milostivirea lui Dumnezeu e negrait de mare. Domnul îsi savârseste misiunea si pe Cruce. Pâna la ultima suflare, El mântuieste pe cei care arata fie si cea mai mica vointa de a se mântui.

A treia: „Femeie, iata fiul tau”. Asa i-a zis Domnul sfintei Sale Maici, care statea sub Crucea iubitului ei Fiu rastignit. Iar apostolului Ioan i-a zis: iata mama ta. Cuvintele acestea arata grija de fiu, pe care oricine o datoreaza parintilor. Iata, Cel ce a dat porunca: „sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta” împlineste El însusi porunca Sa pâna în ultima clipa.

A patra: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?”. Cuvintele acestea arata pe câta neputinta a firii omenesti, pe atâta clarviziune – fiindca omul este cel care patimeste. Aici, însa, sub suferinta omeneasca se ascunde o taina. Iata, fie si doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea sa cutremure mai târziu Biserica si care învata gresit ca Dumnezeirea a patimit pe Cruce. Însa Vesnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul si cu sufletul, în clipa rânduita sa patimeasca pentru om si sa moara pentru om; caci daca în Hristos a patimit Dumnezeirea, înseamna ca Dumnezeirea a murit în El – iar acest lucru e de neconceput. Adânciti-va cât mai mult în aceste mari si înfricosatoare cuvinte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?”

A cincea: „Mi-e sete”. I se scursese sângele. De aici setea. Soarele care apunea îi batea în fata, si una peste alta cu celelalte chinuri îl ardea cumplit. Fireste ca Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ti-e sete de apa sau esti, cumva, însetat de dragoste? Esti însetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau si una si alta? Iata, legionarul roman Îti da buretele înmuiat în otet. O singura picatura de mila pe care ai simtit-o de la oameni în trei ceasuri cât ai fost atârnat pe Cruce! Soldatul roman micsoreaza pacatul lui Pilat – pacatul împaratiei romane – fata de Tine, fie si cu otet. De aceea, Tu vei strica împaratia Romei, însa în locul ei vei zidi o împaratie noua.

A sasea: „Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”. Fiul îsi da duhul în mâinile Tatalui Sau. Ca sa se stie ca de la Tatal a venit, nu cu de la Sine putere, cum îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, însa, si ca sa auda si sa priceapa budistii, pitagoreii, ocultistii si toti acei filosofi care basmuiesc despre salasluirea sufletelor celor morti în alti oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele si minerale. Lepadati toate aceste fantezii si priviti încotro se îndreapta duhul Dreptului mort: „Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”.

A saptea: „Savârsitu-s-a”. Aceasta nu înseamna: „S-a savârsit viata”. Nu; ci înseamna: „S-a savârsit misiunea rascumpararii si mântuirii neamului omenesc”. Savârsitu-s-a, si s-a pecetluit cu sânge si moarte pe pamânt, lucrarea cea dumnezeiasca a singurului Mesia adevarat al oamenilor. Savârsitu-s-a chinul, dar viata de-abia apare. Savârsitu-s-a tragedia, însa nu drama. Urmeaza ultimul, maretul act: biruinta asupra mortii, învierea, slava!” (Sfântul Nicolae Velimirovici

Golgota – locul Răstignirii Mântuitorului

Crucificarea. După ce au ajuns pe Dealul Golgota, L-au pironit la mâini și la picioare, fiind răstignit pe o cruce(pe care era scris I.N.R.I. = Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum ceea ce se traduce prin Isus Nazarineanul Regele Iudeilor) și fiind înălțată în fața tuturor oamenilor, alături de cei 2 condamnați.

 „Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus.” (Ioan 19, 17-18)

La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt se găseşte locul răstignirii Mântuitorului, ce se numeşte în aramaică Golgota, în traducere Craniu sau Căpăţână (Matei 27, 33; Marcu 15, 22; Luca 23, 33).

În ceea ce priveşte originea numelui de Golgota, se presupune că vine de la craniile celor răstigniţi aici, fiind vorba de locul unde se petreceau execuţiile publice, sau de la craniul lui Adam înmormântat aici, sau de la forma terenului care amintea de craniul unui om.

Golgota nu are astăzi mai mult de 5 metri înălţime de la nivelul pardoselii bazilicii. Ultimele săpături arheologice făcute în perimetrul bazilicii Sfântului Mormânt, între 1960-1970, au dus la concluzia că zona a fost o imensă carieră de piatră, exploatată timp de mai multe secole atunci când la Ierusalim se construiau noi cartiere.

După ridicarea Bisericii Sfântului Mormânt de către Sfânta Împărăteasă Elena, pe Golgota s-au construit un altar şi o cruce în care s-a încastrat un fragment din Crucea pe care a fost răstignit Hristos, dăruit de împăratul Teodosie al II-lea în anul 428.

După aproape 100 de ani, nobila matroană romană, Melania cea Tânără, a ctitorit o mică biserică deasupra Golgotei.

Astăzi, paraclisul Răstignirii Domnului se află la intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta. Un disc de argint aflat sub altar indică locul unde a fost înfiptă Crucea Mântuitorului. Impresionant de multe candele şi icoane străjuiesc acest loc sfânt.

 

Rugăciunea pentru lume a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

 

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei care călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Putem vedea Învierea Domnului fără pască în Biserici, la mormintele celor dragi sau în casele noastre?

 

Dacă la Biserică timpul ia altă valenţă în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, acasă bucuria Învierii se resimte cu multe zile înainte ca ea să fie pe buzele noastre. La slujbele de Denie trăim, atât cât putem, drama Dragostei Răstignite – cu gândul că Hristos va învia. Avem această garanţie, pentru că a înviat şi anul trecut…

Acasă, gustul Învierii îşi face cunoscută prezenţa prin miresmele din bucătărie, ale cuptorului aburind şi ale bucatelor mult râvnite. Râvnite, tocmai pentru faptul că nu ne putem înfrupta pe loc din ele. Este jertfa noastră personală, pentru că este o jertfă să nu te apropii de coaja unui cozonac rumen, dat cu apă şi zahăr.

În copilărie, în Sâmbăta Mare, când ne dădeam jos din pat, mirosea deja de la cuptor. Era trează de pe la ora 4.00 ea, mama… În acea dimineaţă, ne îndemna să ne luăm păturica şi să mergeam pe deal, măcar până se risipeşte mirosul. Apoi, aveam de măturat curtea şi de făcut mormintele la cimitir, iar spre seară ne pregăteam pentru sfânta slujbă.

Tocmai aici începe taina Învierii, o picătură fiind renunţarea la bunătăţi – taina bucătăresei care face bucate alese, fără să le guste. Pregustăm bucuria Învierii încă din Vinerea sau din Sâmbăta cea Mare, inclusiv prin bunătăţile pregătite. Faptul că le avem pe masă, dar renunţăm de bunăvoie să mâncăm din ele este o mărturisire a credinţei noastre în Învierea Domnului!

O istorie a păştii de Înviere

Cu brânză sau cu smântână, cu ciocolată sau, mai nou, fără pic de făină, pasca este, după oul roşu, icoana alimentară a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. O prăjitură cu dedicaţie tradiţională. De unde şi-a luat numele? Este specifică doar creştinilor sau este o reminiscenţă a cultului ebraic? Putem trăi şi fără pască de Paşti? Când şi cum mâncăm pasca? Acestea sunt doar câteva întrebări la care vom încerca să găsim răspuns.

Deşi mulţi autori încearcă să lege existenţa prăjiturii de Paşti de tradiţia iudaică, putem vorbi despre acest aspect doar la nivel simbolic. Într-adevăr, vechii evreii, în amintirea trecerii  minunate prin Marea Roşie, mâncau miel și pâine nedospită. În datina ebraică, mielul se mănâncă cu azimă și cu ierburi amare (maror), pentru a aduce aminte de greutățile îndurate în robia egipteană. La Cina cea de Taină, Iisus Hristos și Apostolii au mâncat miel, după ritualul evreiesc şi azimă, aşa cum ne relatează şi Evangheliile. Însă pentru creștini, mielul, pâinea și vinul sunt simboluri cu noi semnificații mântuitoare. Pâinea şi vinul au devenit, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, prin venirea Duhului Sfânt, Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, prin care ne unim cu Dumnezeu. Din punct de vedere istoric, nu găsim pasca în ritualul ebraic, ci doar simbolic – prin prezenţa pâinii nedospite cu care se mânca mielul de Paşti.

În credinţa creştină, „pesah-ul” ebraic a luat o altă conotaţie. Aceeaşi „trecere”, dar nu prin valurile despărţite ale Mării Roşii, ci „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, aşa cum cântăm la Înviere. Continuând legătura cu marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, creştinii au simţit nevoia de a materializa marea bucurie şi în alimentaţia de zi cu zi. Până astăzi, pentru a marca o sărbătoare sau un eveniment important în viaţa noastră, ne îmbrăcăm cu hainele cele bune sau schimbăm ceva în meniu. Acest lucru l-au căutat şi creştinii. Au încercat să exprime culinar bucuria Învierii – şi ce gust mai potrivit decât dulcele să găsească?

Aşa a apărut în spaţiul balcanic, cu precădere în ţările dunărene şi ale arcului carpatic, pasca. Simplu spus, o plăcintă cu brânză, arome şi miere de albine sau, mai târziu, zahăr. Sârbii, bulgarii, muntenegrenii, albanezii creştini, o parte din Croaţia, grecii din Pind, toţi fac de Învierea Domnului pască.

Pasca – un element cu precădere românesc şi mioritic

Aducerea grâului în secolul al III-lea pe tărâmuri balcanice, Imperiul Bizantin fiind „grânarul” Europei, a făcut ca folosirea pâinii să aibă o utilizare mai largă decât aceea de a prepara prescura euharistică. Astfel, civilizaţia grâului a făcut ca pâinea să fie mâncată în viaţa de zi cu zi. Prelungire a Trupului Mântuitorului Iisus Hristos, pâinea a luat chip sacru. Ne amintim de povăţuirile bunicilor, care chiverniseau pâinea ca pe un element sfânt, după ritualuri de veacuri. Dacă pentru prescură regulile liturgice sunt stricte şi clare, strămoşii noştri au adăugat prăjiturii de Paşti un alt element care le era la îndemână – brânza oilor.

Timp de mai bine de 1.000 de ani, păstorii „vlahi” au circulat cu turmele lor din munţii Tatra până în Pindul Greciei, mai apoi în stepele cuprinse între Carpaţi şi Caucaz, asigurând astfel unitatea de limbă, cuget şi simţire românească. Aşa s-a născut Mioriţa. Din caşul dulce pus la păstrarea putinii de brad, românul a făcut al doilea element al păştii.

Pâine, brânză, mirodenii, dulcele mierii sau al zahărului, de cel puţin 1600 de ani se cheamă la noi, la români, pască. Cercetătorul Constantin Tomescu, fiu de mocan din Mărginimea Sibiului a concluzionat în câteva rânduri faptul că pe unde au trecut păstorii români au lăsat în urma lor practica de a face pască şi plăcinte. Aşadar, putem afirma că pasca de Învierea Domnului a fost plămădită din credinţa poporului român. O au şi alte popoare, dar sub alte forme – care duc mai mult spre colac sau spre simpla turtă. Doar la noi, la români, pasca este bogată şi cu dărnicie boierească făcută, chiar dacă este frământată în cel mai umil bordei.

Pregătită în ajun de Înviere, pasca și-a găsit loc la Biserică. În coşuri sau prosoape înflorate, fiecare familie îşi aduce ofranda de pască la Liturghia din noaptea sfântă. La sfârşit, părintele citeşte „Rugăciunea la binecuvântarea brânzei şi a ouălor, în Sfânta şi Luminata Duminică a Paştilor”. aşa cum ne-o prezintă Liturghierul. „Păzeşte-ne întru bunătatea Ta, ca gustând să ne umplem de darurile Tale, cele date nouă cu prisosinţă”, sunt o parte dintre cuvintele ce binecuvântează pasca.

De multe ori, credincioşii o împart celor prezenţi la slujba Învierii, acestea fiind primele bucate gustate după anaforă, înainte de a ne înfrupta din celelalte bunătăţi pregătite. În toată Moldova, în Maramureş şi în zona de nord a Munteniei nu se gustă din bucatele de Paşti, până ce nu se aduce pasca binecuvântată de la Biserică.

Importanţa pe care strămoşii noştri au acordat-o păştii a făcut ca ea să intre şi în cultul celor adormiţi. Regulile liturgice au stabilit faptul că, în perioada dintre Învierea Domnului şi Înălţarea Sa, locul colivei de grâu şi al colacului este luat de pască şi de ouă roşii. Astfel, răspundem şi la întrebarea legată de perioada în care putem mânca pască – 40 de zile de la Înviere, adică inclusiv ziua Înălţării o sărbătorim cu pască.

Dulcele Învierii sau prăjitura de Paşti. Pe scurt, pasca. Mai mult decât o plăcintă sau o altă bunătate pregătită de soţiile, mamele sau bunicile noastre, pasca este o mărturisire a credinţei noastre în Înviere. Nu este un moft sau doar o tradiţie între alte multe tradiţii, este un dar al poporului român, care a ştiut să unească cele două mari preocupări: pământul şi creşterea animalelor. De fapt, pasca este un prinos de mulţumire adus lui Dumnezeu pentru ploaie, pentru soare, pentru mâinile sănătoase, pentru sufletele celor adormiţi. De aceea are şi semnul Sfintei Cruci.

Pasca nu trebuie să dispară din meniul mesei pascale. Mai mult, nu trebuie să dispară din sufletul românului, din Bisericile noastre, din preocupările gospodinelor noastre, deşi există cofetării şi magazine specializate. Este bună şi cea cumpărată. Dar este altceva când îţi jertfeşti timpul, priceperea, odihna, unghiile, pentru a frământa pasca. Este mai mult decât o tradiţie. A devenit binecuvântată, pentru că ne leagă de Dumnezeu şi de istoria poporului nostru. Putem vedea Învierea Domnului fără pască în Biserici, la mormintele celor dragi sau în casele noastre?

Îl iubesc, Îl mărturisesc,

 "Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi sufletul meu, în lăuntrul meu, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei, şi? Nu aceasta trage greu la cântar. Esenţialul nu-i oare ce credem, ce mărturisim în sinea noastră, în adâncul fiinţei noastre spirituale? Vorbele nu-s decât sunete şi părelnicii, alcătuiri şubrede şi de suprafaţă, zboară, se pierd în vremelnicie.

Nici raţionamentul acesta nu-i creştinesc. Luaţi aminte: nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte! E făţarnică. Cum adică făţarnică de vreme ce este sinceră, ba şi caldă? E făţarnică pentru că nu se dă pe faţă, e pe jumătate: numai înăuntru, e drămuită. Făţarnică este aceea manifestată doar la exterior. Înjumătăţită, necompletă, necurată este şi aceea care se ascunde în interior, se piteşte în găoace şi se teme de lumină. Că aşa este, că am dreptate rezultă din însuşi textul Sfintei Scripturi. Mă refer la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 10, versetul 10. Să citim şi textul acesta, care este cum nu se poate mai limpede:

„Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire".

Auziţi, fraţi creştini? Mărturisirea lăuntrică e bună pentru sporirea noastră duhovnicească, pentru mântuire însă e nevoie, neapărată nevoie, de una exterioară, cu gura, cu vorba. Nu ajung iubirea sau credinţa cu gura, oricare ar fi riscurile.

Există în Sinaxar, la data de 13 iunie, o referire la Martirul Crescent din Mira Lichiei. Pe acesta, în timpul prigoanei împăraţilor romani împotriva creştinilor, un guvernator plin de bunăvoinţă l-a sfătuit să dea o declaraţie de formă cum că se leapădă de creştinism. De ce să te supun chinurilor şi să te trimit la amarnică moarte? - i-a grăit multmilostivul guvernator. Crezi ce vrei în inima ta, nu-mi pasă, dar cruţă-te şi uşurează-mi situaţia, dând de formă o simplă declaraţie de lepădare. Crescent refuză, spunând blajinului său ispititor: „Trupul nu poate merge unde nu merge sufletul, nu pot da o declaraţie, căci ar însemna să mă lepăd de Hristos". Şi, într-adevăr, aşa stau lucrurile: nu există „declaraţie de formă". În asemenea cazuri, fondul şi forma nu pot fi deosebite, ele formează un tot irefragabil. În lumea noastră fenomenală, declaraţia de formă este totuna cu declaraţia de fond. Se cuvine, aşadar, să fim foarte atenţi şi să nu ne ameţim cu vorbe goale şi neroade.

Un mare scriitor rus contemporan ne spune că, atunci când ne aflăm la ananghie, în mare primejdie, într-o situaţie-limită (cum se exprimă limbajul cult), în pericol de a ne trăda pe noi înşine şi de a săvârşi acte ori a grăi cuvinte de care apoi ne vom căi amarnic, în asemenea momente există o singură soluţie eficace şi fără greş: să ne considerăm morţi!

Dacă ne socotim morţi nu ne mai paşte nici un pericol. Nimic nu ne mai poate speria, cu nimic nu mai putem fi momiţi, la nimic nu mai luăm aminte în afară de credinţa noastră: suntem doar morţi! Ce ne-ar mai putea ispiti? A! spune acelaşi mare scriitor, pot striga: păcat de tinereţele mele (sau vai de bătrâneţele mele), păcat de cărţile pe care nu le voi mai citi, păcat de plimbările pe care nu le voi mai putea face, păcat de muzica pe care nu o voi mai asculta, de mâncărurile pe care nu le voi mai mânca, de băutura pe care nu o voi mai bea, păcat de toate frumuseţile şi minunile acestei lumi pe care nu le voi mai vedea, însă altă cale nu există pentru mine: mai bine îmi este să mor odată cu Hristos decât să-L reneg.

Nimic nu poate fi pus în balanţă cu Hristos: nici nevasta, nici copiii, nici părinţii, nici rudeniile, nici casa, nici bunurile, nici situaţia, nici slujba, nici chiar viaţa. Când e vorba de Hristos, El trebuie mărturisit indiferent de făpturile cele mai apropiate şi mai dragi nouă; şi anume trebuie mărturisit cu vorba, cu gura.

Cu vorba, cu gura!

De ce oare? Cum adică, pot obiecta unii oameni, sunt oare atât de importante vorbele, cuvintele? Vorbuliţele, cuvinţelele, formulele, vorbele goale? Au ele o atât de mare însemnătate? Se cade să le acordăm precăderea?

Răspuns: Da, sunt însemnate, da, importanţa lor e covârşitoare! „Ca-n basme-i a cuvântului putere", spunea Alexandru Vlahuţă. Nu ajunge să crezi cu inima. Ni se cere o declaraţie publică. Nu-s puse în discuţie numai oarecare cuvinte şi formule, oarecare cuvinte şi vorbe de clacă. Mărturisirea cu glas puternic e altceva, e cu totul altceva. E totuna cu o luare de atitudine, cu adoptarea unei ţinute, cu vădirea fiinţei noastre lăuntrice, darea noastră pe faţă şi în vileag, arătând cine şi ce suntem, de ce parte suntem, unde ne situăm, ce hram purtăm, ce căutăm pe acest pământ, ce sens dăm prezenţei noastre în lume, cum ne definim. (Părintele Nicolae Steinhardt)

(Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 2009, pp. 81-85 )




Doamne ajuta!

    

Bunul Dumnezeu și Maica Domnului sa va ocrotească  !

Privește cât a suferit Domnul nostru Iisus Hristos pentru tine, omule,
ca să te răscumpere din păcat și tu, acum, Îl răstignești a doua oară
cu păcatele tale. Întoarce-te cât îți mai lasă Dumnezeu timp, că mult
ne mai iubește și ne mai rabdă Bunul Dumnezeu cu Mila Sa cea mare.

Această cugetare la mulțimea patimilor
Mântuitorului s-a făcut arătată de Dumnezeu prin Înger, celui între Sfinți Părintelui nostru, Dimitrie Mitropolitul Rostovului, Ieroslavului și a toată Rusia făcătorul de minuni. Ea a fost tradusă după un vechi manuscris.

1. Hristos, pătimind mai înainte de moartea Sa peCruce, a slobozit 109 suspine din inimă.

2. Picături de lacrimi, în vremea patimilor Sale, a
vărsat 67.200.
3. Picături sângerate din ochi și din tot trupul au fost 1.188.225.…
,, Să te pârască poate oricine, dar să te vândă nu poate decât acela care mănâncă pâine cu tine.

  Rău poate să-ţi facă orice semen, cât de străin şi de depărtat ar fi de tine, dar cel mai mare rău nu ţi-l poate face decât acela care neapărat îţi stă cel mai aproape.

  De aceea, nici durere mai mare nu poate produce nimeni pe lume, ca acela de la care ai dreptul să aştepţi cea mai mare bucurie ".
Ce prigoană..ce vremuri..răcește diavolul chiar acum în perioada cea mai importanta ...

    U omule sa ai curajul sa lovești un Episcop ?dacă îți lovești mama e risc ca aceea mână sa nu putrezească..Dar un Episcop?Fratilor poate multi nu știți ca nu va interesat sau nu erați încă apropiați de Dumnezeu si nu știți ce se intampla mai exact în Ucraina..

       O să fac o mic rezumat dupa ani de zile de urmărit zi de zi aceste lucruri atat de importante și  din sincera voință de a urma Adevarul si pentru dorința si scopul  mântuirii al  meu și bineînțeles al aproapelui meu.

     Oameni buni prima mare trădare a Ortodoxiei a avut loc la Sinodul din Creta în 16 iunie 2016 unde au fost recunoscuti catolicii,protestanții,si armenii ca fiind Biserici cu taine mânt…
Sf. Luca din Crimeea: Predica din Miercurea Mare
                         

Sfântul Luca, medic  Arhiepiscopul Crimeei
Inima care este rafinată prin iubire și pocăință

Astăzi am auzit Evanghelia citind despre evenimentele petrecute în Miercurea Mare. Încă sunt tulburat să vorbesc despre crima cumplită, care nu s-a făcut niciodată în istoria lumii. Ce mai pot adăuga? Nimic. Vreau să vă atrag atenția doar asupra a ceea ce ați auzit, pentru că în ceea ce privește lectura pot vorbi la nesfârșit, pătrunzând fiecare cuvânt al Evangheliei. Este de datoria mea să vă învăț acest lucru, pentru că cuvintele Evangheliei sunt sfinte, mari, cuvinte atât de profunde și importante nu există în cărțile omenești. Și astfel, sufletele omenești au fost prezentate în fața ochi…Privește cât a suferit Domnul nostru Iisus Hristos pentru tine, omule,
ca să te răscumpere din păcat și tu, acum, Îl răstignești a doua oară
cu păcatele tale. Întoarce-te cât îți mai lasă Dumnezeu timp, că mult
ne mai iubește și ne mai rabdă Bunul Dumnezeu cu Mila Sa cea mare.

Această cugetare la mulțimea patimilor
Mântuitorului s-a făcut arătată de Dumnezeu prin Înger, celui între Sfinți Părintelui nostru, Dimitrie Mitropolitul Rostovului, Ieroslavului și a toată Rusia făcătorul de minuni. Ea a fost tradusă după un vechi manuscris.

1. Hristos, pătimind mai înainte de moartea Sa peCruce, a slobozit 109 suspine din inimă.

2. Picături de lacrimi, în vremea patimilor Sale, a
vărsat 67.200.
3. Picături sângerate din ochi și din tot trupul au fost 1.188.225.

4. De perii capului și de barbă a fost tras de 78.

5. S-a poticnit și a căzut la pământ, începând de la grădina Ghetsimani și până la Anna Arhiereul, de 7 ori.

6. Împins fiind, i S-au dat la picioare și peste fluiere172 de lovituri.

7. Ridicat a fost de păr, de la pământ și de funia ce era pe grumajii Lui, de 23 de ori.

8. Bătăi cu palmele peste obraz a suferit 102. Sluga Arhiereului Malhus cel nemulțumitor, căruia Dumnezeu i-a vindecat urechea cea tăiată de Apostolul Petru, așa de tare L-a lovit peste față, că s-a auzit în  toată curtea arhierească, încât și dinții din gură erau să-I sară; iar Domnul, căzând la pământ, s-au închipuit degetele acelei mâini pe fața Lui, și mult sânge din gură și din nas I-a curs.

9. Lovituri peste obraz, peste gură și peste ochi a primit 28.

10. Peste gât a fost lovit de 25 de ori.
11. Peste cap și peste piept a primit lovituri de 20 de ori.
12. De stâlp a fost lovit o singură dată, ca de moarte.
13. La pământ a fost iarăși trântit foarte tare de 3 ori.

14. La stâlp a fost bătut cu toiege și cu biciuri noduroase primind 6666 de lovituri; iar deosebite răni a avut 5000; fiindcă peste răni i Se mai adaugă și alte chinuri, încât, din această cauză, de multe ori ar fi urmat
să moară, ca om; dar, prin puterea Dumnezeirii Sale, n-a binevoit a muri, spre a desăvârși opera mântuirii. noastre.

15. Vânătăi și lovituri a primit 1199.
16. Pe cap a avut împunsături din cununa cea de spini 1000. Fiindcă cununa s-a așezat și s-a luat de pe cap până la 50 de ori.

17. Lovit a fost de 40 de ori, peste cap și peste cununa Sa cea de spini, cu trestii și cu toiege, din toată puterea. Din care lovituri, 5 ghimpi s-au înfipt adânc în capul Domnului, până aproape de creier și din care,
chiar după moartea Domnului, au mai rămas în cap 3 din acești ghimpi.

18. La Golgota, ducându-Și Crucea, a căzut de cinci ori foarte greu. Și atunci, a primit lovituri de moarte de 19 ori.

19. Scuipături în față a primit 100.
20. Peste tot trupul Domnului, Care zăcea întins pe Cruce, a fost scuipat de 73 de ori.
21. Tras a fost de nas, încoace și încolo, cu batjocură, de 20 de ori.

22. De urechi a fost tras de 30 de ori.

23. Răni multe și silnice, lovituri și semne au fost peste tot trupul Domnului, atâtea câte zile sunt în 15 ani, adică 5475.
,, Să te pârască poate oricine, dar să te vândă nu poate decât acela care mănâncă pâine cu tine.

  Rău poate să-ţi facă orice semen, cât de străin şi de depărtat ar fi de tine, dar cel mai mare rău nu ţi-l poate face decât acela care neapărat îţi stă cel mai aproape.

  De aceea, nici durere mai mare nu poate produce nimeni pe lume, ca acela de la care ai dreptul să aştepţi cea mai mare bucurie ".
Ce prigoană..ce vremuri..răcește diavolul chiar acum în perioada cea mai importanta ...

    Omule sa ai curajul sa lovești un Episcop ?dacă îți lovești mama e risc ca aceea mână sa nu putrezească..Dar un Episcop?Fratilor poate multi nu știți ca nu va interesat sau nu erați încă apropiați de Dumnezeu si nu știți ce se intampla mai exact în Ucraina..

       O să fac o mic rezumat dupa ani de zile de urmărit zi de zi aceste lucruri atat de importante și  din sincera voință de a urma Adevarul si pentru dorința si scopul  mântuirii al  meu și bineînțeles al aproapelui meu.

     Oameni buni prima mare trădare a Ortodoxiei a avut loc la Sinodul din Creta în 16 iunie 2016 unde au fost recunoscuti catolicii,protestanții,si armenii ca fiind Biserici cu taine mânt…
Sf. Luca din Crimeea: Predica din Miercurea Mare
                         

Sfântul Luca, medic  Arhiepiscopul Crimeei
Inima care este rafinată prin iubire și pocăință

Astăzi am auzit Evanghelia citind despre evenimentele petrecute în Miercurea Mare. Încă sunt tulburat să vorbesc despre crima cumplită, care nu s-a făcut niciodată în istoria lumii. Ce mai pot adăuga? Nimic. Vreau să vă atrag atenția doar asupra a ceea ce ați auzit, pentru că în ceea ce privește lectura pot vorbi la nesfârșit, pătrunzând fiecare cuvânt al Evangheliei. Este de datoria mea să vă învăț acest lucru, pentru că cuvintele Evangheliei sunt sfinte, mari, cuvinte atât de profunde și importante nu există în cărțile omenești. Și astfel, sufletele omenești au fost prezentate în fața ochi…Despre suferința Maicii Domnului, la patimile Fiului ei, revelate de un Înger Sfântului Dimitrie al Rostovului

 Acestea, așa săvârșindu-se, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu Maria nimic nu știa de înfricoșatele munci ale Fiului său, fiindcă ea se afla în Betania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui și cu alte
femei, care neîncetat o mângâiau și o păzeau de aproape, cum le poruncise Domnul, și măcar că nu știa nimic de Fiu
ei Cel iubit, însă plângerea nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că Fiul ei pătimește.

      Iar vineri de dimineață, au venit oarecare prieteni ai Martei și ai Mariei, din Ierusalim la Betania, și le-au spus, în taină, toate cu mare jale, pentru cumplitele patimi ale Mântuitorului și cum că L-au osândit ostașii ca să-L
răstignească pe Cruce; iar Preacurata Fecioară înțelegând din casa de unde se afla singură, întru mâhnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, începu a-i întreba cu tot dinadinsul, cu mare durere, zicând:

     ,,O, prieteni iubiți, spuneți-miadevărul, vă rog! Ce s-a întâmplat cu Fiul meu și cum se află? Iar ei, după cum erau învățați de Marta, vrând să tăinuiască, au zis: Nimic, Doamnă, rău nu am auzit de Dânsul. Acestea ei zicând și știind ce I s-a făcut Lui, îndată au
început a plânge mai întâi, și așa nevoindu-se ei, au arătat adevărul.

    Atunci, Preacurata cunoscând adevărul, îndată cunoscând că Fiul ei pătimește cumplit, și cu mare plângere sărind, a început a alerga pe drumul Ierusalimului, și degrabă și celelalte Sfinte femei au început a alerga în urma ei, temându-se să nu ucidă de întristarea cea multă, și ajungând ele, cu grăbire, la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat și n-au apucat pe Domnul aici, căci îl pornise la
deal, pe uliță, la Golgota. Iar ele, mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la
Golgota.

     Iar ele mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la Golgota și neaflându-L acolo, s-au întors degeaba la vale, pe alt drum. Și, iată, că L-au întâmpinat, tocmai când căzuse sub
Cruce, și ostașii Îl băteau cumplit și Îl trăgeau cu funia, ce o avea de grumaz.

   Și nu se putea scula de greutatea Crucii, fiindcă slăbise acum foarte, și era aproape de moarte, tăvălindu-se în sânge și, nemaiputând din acel loc să ducă Crucea, au dat-o lui Simon Cirineanul.În această jalnică stare aflând Preanevinovata Maica pe Fiul ei Cel iubit, sub
Cruce, cu totul istovit de bătăi, încruntat, peste tot în sânge, încât urmele pe care venise și locurile pe care căzuse cu Crucea, erau toate înroșite cu Scumpul Sânge.

 Cine poate să spună cu amănuntul lovirile în piept ale Născătoarei de Dumnezeu? Lacrimile cele amare, smulgerea nevinovatului și frumosului păr din cap, ruperea obrazului cu unghiile, încât de n-ar fi fost celelalte Sfinte femei, cu totul s-ar fi ucis. Și ce era mai rău, că nici nu o lăsau ticăloșii ostași ca să se apropie de Fiul său, ci numai în urmă mergând și tânguindu-se, unele ca acestea zicea:

     Ah, Preaiubite, Fiul meu! Nu ai voit să mă asculți pe mine, MaicaTa, ca să rămâi în Betania, ci ai venit la Ierusalim, ca să faci Paștile. Iată ce-Ți răsplătesc cei care s-au îndestulat de facerile Tale de bine! Vai, mie, Fiul meu! Vai, mie! Fiul meu! Căci ai făcut acesta! Ah! Ce rău ai făcut jidovilor,
pentru care acestea Ți-au răsplătit? Vai, mie, Fiul meu! Mângâierea mea și Inima mea cea Preadulce! Ah! Fiul meu Preaiubit, cum văd urmele Tale pline de sânge și nu mă pot apropia ca să Te șterg pe față! Vai, mie, Fiul meu și Dumnezeul meu! Trimite mai întâi la mine moartea căci nu pot suferi să văd acestea care nu nădăjduiam.

      Cu aceste cuvinte și cu altele asemenea, petrece Preacurata Fecioară pe Fiul său împreună cu celelalte femei, până ce au ajuns în deal, la Golgota, și ajungând la locul cel de osândă, îndată ostașii L-au dezbrăcat de haine și I-au țintuit, întâi Sfintele Sale mâini, apoi picioarele, unul lângă altul. Și atâta L-au întins pe uscatul lemn al Crucii, încât, după proorocie, puteai număra oasele Lui, și, îndată, după ce L-au pironit, au legat Crucea cu funii, apoi cu multe strigări și ocări ridicându-O, au înfipt-O în piatră, în gaura cea făcută înadins pentru aceasta.

    Acestea privindu-Le,Născătoarea de Dumnezeu, s-a pătruns la cele dinlăuntru și, zăcând la pământ, a leșinat, și a stat mult așa, nemișcată, în mâinile Sfintelor femei, care nici ele nu se pricepeau la cine vor căuta mai întâi, pe Domnul pe care L-au văzut răstignit, și tot Trupul Lui scăldat în Sângele care curgea din rănile mâinilor și picioarelor, sau pe Maica Lui, ce acum leșinase.

      Și mai vârtos femeile, fiind și ele slabe de fire, întru acel ceas, Sfântul Ioan a fost de mare trebuință, ca unul ce la toate a fost de față. După ce au răstignit pe Domnul, au răstignit împreună și pe acei doi tâlhari, însă nu cu piroane,ci cu funii au legat mâinile și picioarele lor, după cum erau învățati de cei fără lege, ca numai pe Hristos să-L
răstignească cu piroane, pentru zavistia și urâciunea cea mare, ce aveau asupra Lui, apoi, după ce au răstignit și pe tâlhari, au aruncat sorți pentru cămașa Domnului și hainele le-au împărțit lor.

      Și s-au întors ostașii la ale lor, rămânând
numai unul pentru pază. După plecarea ostașilor, Preacurata Fecioară a putut să se apropie de Dulcele său Fiu și a acoperit preacinstitele Sale coapse cu marama capului său, socotind de mare mângâiere că este slobodă a-și plânge pe Fiul ei, cum voiește
totdeauna, cu celelalte femei și Sfântul Ioan.
Ar fii bine care au posibilitatea si pot sa ajute pe acest Parinte Damaschin care face Dumnezeu cu el o lucrare mare pentru ajutorarea familiilor și copiilor săraci..
Cei care nu au timp sa meargă ei sa facă pachete  si pot sa ajute de la distanta o pot face daca își doresc asta...

https://www.tiktok.com/t/ZTRcurCoD
Ar fii bine care au posibilitatea si pot sa ajute pe acest Parinte Damaschin care face Dumnezeu cu el o lucrare mare pentru ajutorarea familiilor și copiilor săraci..
Cei care nu au timp sa meargă ei sa facă pachete  si pot sa ajute de la distanta o pot face daca își doresc asta...


     Nu sunt de acord cu cardul dar cei care încă au si nu au înțeles problema si pot ajuta sa o facă ca își fac comoara în cer.
Cutremurătoarea predică a Sfântului Justin Popovici, despre Răstignirea Domnului Iisus Hristos
 
      Niciodată Dumnezeu nu a fost, iubiți frați, mai puțin în om decât astăzi. Astăzi diavolul s-a sălășluit în om, pentru a -L înlătura pe Dumnezeu. Astăzi, întreg răul s-a mutat în trupul omului, ca să-L alunge pe Dumnezeu din trupul lui.

       Astăzi, întreg iadul s-a strămutat pe pământ; își amintește câtuși de puțin cineva că pământul a fost cândva Raiul?
Căderea de astăzi a omului este cu mult mai mare decât cea dintâi: atunci s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, asta,însă, L-a omorât pe Dumnezeu.

     Omule, care este numele tău, dacă nu diavol? Dar, ce spun eu? Aceasta-i o insultă pentru diavol. Diavolul n-a fost niciodată atât de rău, atât de iscusi…

 

 Cutremurătoarea predică a Sfântului Justin Popovici, despre Răstignirea Domnului Iisus Hristos
 
      Niciodată Dumnezeu nu a fost, iubiți frați, mai puțin în om decât astăzi. Astăzi diavolul s-a sălășluit în om, pentru a -L înlătura pe Dumnezeu. Astăzi, întreg răul s-a mutat în trupul omului, ca să-L alunge pe Dumnezeu din trupul lui.

       Astăzi, întreg iadul s-a strămutat pe pământ; își amintește câtuși de puțin cineva că pământul a fost cândva Raiul?
Căderea de astăzi a omului este cu mult mai mare decât cea dintâi: atunci s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, asta,însă, L-a omorât pe Dumnezeu.

     Omule, care este numele tău, dacă nu diavol? Dar, ce spun eu? Aceasta-i o insultă pentru diavol. Diavolul n-a fost niciodată atât de rău, atât de iscusit în răutatea lui, precum omul. Domnul Iisus Hristos S-a pogorât până la iad, dar acolo nu L-au răstignit. Noi L-am răstignit! Oare, oamenii nu sunt mai răi decât diavolul? Oare, pământul nu este mai
rău decât iadul?

     Din iad nu L-au alungat pe Hristos: oamenii, în ziua de azi, L-au alungat de pe pământ, L-au alungat din trupul lor, din sufletul lor, din cetatea lor.

      În pupila ochilor mei, s-a cuibărit, asemenea unui șarpe, întrebarea înveninată, care mă urmărește cu pizmă: când a
fost omul bun, dacă a putut să-L răstignească pe Hristos? Te încrezi în om, te lauzi cu el, ești optimist? Privește omul din zenitul Vinerii Mari, uită-te la el cum Îl omoară pe Dumnezeu-Omul și spune-mi, mai ești și acum optimist? Nu ți-e rușine că ești om? Nu vezi că omul este mai rău decât diavolul?

       Uitați de toate zilele de dinainte și de după Vinerea mare: coborâți omul în hotarele Vinerii Mari, oare, nu este acesta focarul tuturor relelor, terenul tuturor ispitelor, adunarea tuturor ororilor? Oare, pământul nu și-a pierdut azi mințile din cauza omului? Oare, omul, omorându-L pe Dumnezeu-Omul, n-a demonstrat că, într-adevăr, este alienarea
pământului? Nici măcar Ziua Judecății nu este mai cutremurătoare decât Vinerea Mare. Nu, va fi neîndoielnic mai puțin îngrozitoare, pentru că atunci Dumnezeu îl va judeca pe om, în timp ce astăzi, omul Îl judecă pe Dumnezeu.

    Astăzi este înfricoșătoarea zi a Judecății pentru Dumnezeu. Îl judecă umanitatea. Astăzi, umanitatea cântărește
valoarea lui Dumnezeu: Îl apreciază la prețul de 30 de arginți. 30 de arginți pentru Hristos! Oare, acesta-i ultimul preț?
Oare, Iuda este ultimul nostru cuvânt pentru Hristos?

   Astăzi, umanitatea L-a condamnat pe Dumnezeu la moarte. Aceasta este cea mai mare revoltă din istoria cerului
și a pământului. Este cel mai mare păcat din istoria Cerului și a pământului. Nici măcar îngerii căzuți n-au facut un
asemenea păcat. Astăzi, s-a înfăptuit înfricoșătoarea Zi a Judecății asupra lui Dumnezeu. Niciodată până în această zi,
lumea n-a mai văzut să fie acuzat cel mai nevinovat dintre toți și nici să fie judecător cel mai smintit dintre toți.

    Dumnezeu este mai amăgit ca niciodată. ,,Iadul atotamăgit” s-a mutat în om și L-a amăgit pe Dumnezeu și tot ce este
al lui Dumnezeu. Astăzi, este disprețuit cel care nu râdea niciodată.Se spune că Domnul Iisus n-a râs niciodată, dar L-au văzut de multe ori plângând. Rușinat este astăzi Cel ce a venit să ne slăvească; chinuit este astăzi Cel ce a venit să ne izbăvească de tristețe; este dat morții Cel care ne-a adus viața veșnică. Există vreo limită a căderii tale?

     Crucea, darul cel mai plin de rușine, am dat-O celui ce ne-a hărăzit viața veșnică. Leprosule, oare, de aceea te-a curățit El de lepră, pentru a-I dărui Crucea? Orbule, oare, de aceea ți-a deschis El ochii, pentru ca tu să vezi să-I faciCrucea și să-L răstignești pe Ea? Mortule, oare, El te-a înviat din mormânt ca să-L împingi în mormântul tău? Pentru
care anume dintre plăcutele vestiri, cu care Preadulcele Iisus a îndulcit taina amară a v…
DIVERSIUNEA ÎNNOIRII CALENDARULUI

În urma unor căutări personale asupra evenimentelor legate de o posibilă dată comună a sărbătoririi Pascaliei - a ortodocșilor alături de ereticii catolici și protestanți -, gândul îmi spune că această acțiune, concertată de ecumeniști, este o perdea de fum, o abilă diversiune, menită să abată atenția de la adevărata problema de fond: "unitatea în diversitate"!

Ce mă face să cred acest lucru?
În primul rând faptul că există un singur Paști: Învierea Domnului în Ortodoxie! Celelalte sărbători pascale, ale ereticilor rupți de Biserica Sobornicească, sunt ritualuri (s)umbre care amintesc timid și confuz de adevăratul Paști, prăznuit doar în Biserică Ortodoxă, la data stabilită prin lucrarea Duhului Sfânt. Așadar, nu putem s…
Și eu mam gindit că e pus la cale de toți ...ăștia care vor sa distrugă ortodoxia.😔
E atacata din toate părțile...la noi din păcate preoțimea doarme un somn adinc😭......să ne rugăm pentru tara noastră și pt cler nostru românesc că e in mare rătăcire.
Eu ascult destul de des radio Trinitas...și tot timpul îl aud pe Bunescu...parca ar fii numai el... numai există și alți mari duhovnici..preoți....alte le...de vorbit...
Vreau sa va întreb dacă ați auzit și voi de cuvintul cult....fff des...ei pronunț cuvintul cult ortodox😳..
Nu se spune a...Credința Ortodoxă???¿
https://youtu.be/ezvLRmSX2Is
Aici puteți sa vedeti cel mai clar cum vine lumina Sfantă din cer de pasti..Si aceasta vine decât la ortodocsi.Au mai încercat și alte secte ..eretici..si au fost rusinati de Dumnezeu..Aceste intamplari se regăsesc în arhiva de la Mormant si sunt si pe internet.

    Aici este un medic din Grecia care din cauza știrilor false date în media avea îndoieli asupra luminii si a zis sa meargă el acolo si a luat cu el o camera sa si înregistreze dar pe care nu a pus-o la ochi în timp ce înregistra ca sa vadă cu ochii lui clar minunea.Si din Mila Domnului  acesta a înregistrat si le camera a văzut si cu ochii lui si dupa aceasta mare minune acest medic sa călugărit în Muntele Athos.

    Aceasta lumina sfanta flacara nu arde preț de 3-6 minute..este dumnezeiască..

 

CARE SUNT TREBUINȚELE PENTRU CARE POSTIM

 CARE SUNT TREBUINȚELE PENTRU CARE POSTIM POST-NEGRU SAU POST-AJUNARE ÎN ZI DE LUNI, DE MIERCURI ȘI DE VINERI?
.
-„Lunea, se poate ajuna (post negru) pentru: ajutor la căsătorie, reuşită la examene, găsirea unui loc de muncă, obţinerea de bunuri materiale, reuşire la proces.”

-„Miercurea, se poate ajuna (posti) pentru: a se izbăvi de năpastă, de învinuirile celor ce năpăstuiesc pe nedrept, adică: eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar te face leneş, eşti curată dar te învinuieşte că eşti desfrânată, eşti nebăutor dar te face beţiv.”

-„Vinerea, se poate ajuna (posti), pentru: izbăvirea de vrăjmaşii ştiuţi şi neştiuţi, pentru alungarea duhurilor necurate şi dezlegarea vrăjilor şi a blestemelor.
„Pe treptele suirii către cer”, Ed. 3, Edit. „Mila Creștină”, 2018, pag. 21-24.

Citiți zilnic Acatistul Maicii Domnului.

 ."Citiţi Acatistul Bunei Vestiri, cel mai renumit; Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, când ai o supărare mare, să te acopere Maica Domnului; şi Acatistul Maicii Domnului numit „Bucuria tuturor scârbiţilor“.

" Ai văzut când ai scârbe mari şi citeşti din Ceaslov Paraclisul? Maica Domnului îţi dă bucurie, căci Paraclisul este pentru calmare. Când eşti nervos, când ai supărare în casă şi-i tulburat soţul sau soţia, citiţi Paraclisul Maicii Domnului cu candela aprinsă la sfintele icoane şi vă liniştiţi.

Această putere o are Paraclisul Maicii Domnului, ca să dea linişte în familie şi în casă."

Părintele Ilie Cleopa

La bunici la țară în Săptămâna Mare

 La bunici la țară în Săptămâna Mare începeau pregătirile. Se scutura toată casa, până la ultimul preș.
Se închideau sobele, ce bine c-am scăpat de iarnă!
Bunica număra zilele până veneau nepoții și își făcea griji că stau prea puțin, nu le dau și ăștia mai multă vacanță de Paște. Bunicul cosea curtea și mirosea a iarba tăiată, a copaci infloriți și a pâine pe vatră. Exista ceva mai frumos de atât?!

Pomii se vopseau cu var și tot satul știa că vine Paștele! De fapt, nu pentru Paște erau toate pregătirile astea, ci pentru copiii mari de la orașe. Pentru noi.

Azi alergăm în goana noastră nebună prin oraș, cumpărăm cozonaci în pungă și ne întrebam unde e mirosul vechi din copilărie.

Ce ar fi să mergem pe jos până la serviciu sau pana unde avem treabă. Să mergem, să mirosim copacii, s-o tăiem prin parcuri, să ne dăm jos din metrouri. Și să ne zâmbim între noi, complice, când ne vedem pierduți pe afară, cu telefoanele în buzunare numărând în gând 1,2,3,4....câte zile pana se întorc copiii mari de la oraș ACASĂ?

„Of, Doamne!”

 "Eu sunt pentru un canon pe care să-l facă zi de zi, în starea de simţire, nu de obligaţie tipicală. Eu nu dau canoane dintr-astea, care se fac repede, ca să se scape de ele. Suspinarea nu îţi ia timp, este la îndemână şi angajează toată fiinţa ta. Zici: „Of, Doamne!”. Un simplu oftat face mai mult decât orice rugăciune, mai mult decât a zice repede, de 15 ori, „Tatăl nostru”."
Părintele Arsenie Papacioc

"Uitaţi ce constat eu: un părinte zice aşa: „Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă”. Pentru că aceasta este o rugăciune de tipic, care de fapt se face într-un anumit timp al zilei, fie noapte, fie zi. Vedeţi, aceasta ar putea să fie o rugăciune, care are doar efect pe termen scurt. Deci, trebuie o rugăciune făcută cu ajutorul „înălţătorului”, care are valoare pe termenul cel mai lung, să ajungă la Stăpânirea stăpâniilor şi această viaţă ne dă o stare în care să se ţină legătura permanentă cu Creatorul, nu doar atunci când te rogi. Pentru că în momentul în care te rogi numai atunci nu ai rezolvat nimic. „Doamne am zis rugăciunea, acum dă-mi, că eu am zis, mi-am făcut datoria”. Ai zis pentru că ţi s-a spus să zici şi aşa s-a obişnuit lumea şi face rugăciune de dimineaţă, de seară. Mi-a spus cineva că şi-a făcut rugăciunea de dimineaţa, dar seara, că nu a avut timp dimineaţa să o facă. Vă daţi seama cât a ţinut la tipic: „Tipic, tipic şi la inimă nimic”."
Părintele Arsenie Papacioc

 STARETUL FILOTHEI DIN FAROS (ZERVAKOS) – SFANTUL UCENIC AL SFANTULUI NECTARIE :

„Fiecare astăzi are limba lui pro­prie, nici unul nu-l aude pe celălalt. Unul zice una, altul zice împotrivă. Toţi vorbesc în folo­sul lor, nici unul pentru folosul tuturor. Din aceasta se naşte doar zarvă, tulburare şi nimic bun. Este semn rău, este dovadă limpede că lipseşte credinţa, căci vedem că nu există cre­dinţă lucrătoare întru dragoste. Credinţa cea adevărată şi Biserica au ca ţel unimea şi buna-înţelegere, iar unde credinţa este deplină, acolo există o singură inimă şi un singur suflet”.
***
„Unde vom ajunge dacă continuăm să schimbăm Predania Bisericii? Nu spun asta ca să-i acuz pe episcopii Bisericii, ci glăsuiesc din trâmbiţa duhovnicească ca să ne trezim cu toţii şi să lucrăm bine, căci e nevoie ca toţi arhiereii care se îngrijesc de Biserică şi doresc mântuirea lor şi a credincioşilor lor să strige şi să glăsuiască din trâmbiţa Duhului: «Să stăm bine, să stăm cu frică de Dumnezeu!»”
***
„Mulţi dintre teologii de astăzi, cu puţine excepţii, au devenit potrivnici Ortodoxiei şi iubitori ai bisericilor papale şi protestante. Avem mare şi grabnică nevoie de luptători înflăcărați, de apărători ai credinţei ortodoxe şi ai Bisericii, ai predaniilor apostolice şi patristice, pentru a ţine piept cu bărbăţie celor ce atacă credinţa noastră şi a-i alunga departe de turma cea cuvântătoare a lui Hristos”.
***
Spunea adesea despre vremurile în care trăim că:
„mulţime de oameni au ochi şi nu văd, urechi au şi nu aud. Acum se împlinesc cuvin­tele proroceşti din Apocalipsă: «Cel nedrept să mai nedreptăţească, cel spurcat să se mai spurce; şi cel drept să mai lucreze dreptatea, şi cel sfânt să se mai sfinţească». Vremuri stricate, zile viclene, când cel ce se mântuieşte pe sine mare se va numi, iar cel ce va mântui şi pe alţii între cei mai mari se va chema. E nevoie de multă trezvie, de rugăciune neîncetată, de credinţă adâncă şi de dragoste deplina ca să ne mântuim în vremurile acestea tulburi”.

Lacrimile Liturghiei

 

Un preot tânăr slujea Liturghia și în timpul ce se ruga a început să plângă, încât nu mai putea să slujească.

Căzu în genunchi și peste 30 de minute nu se mai putu ridica.

Toată lumea credea ca e bolnav, că are ceva... un necaz...

Iar un consilier al Bisericii, spuse:

- Sunt lacrimile slavei deșarte.

Altul a spus:

- Nu vezi ca e bolnav psihic?

- Da, spuse o doamnă, să mergem la Episcopie să ne dea un preot cu har, bun și care sa nu mai fie smiorcăit ca ăsta.

Zis și făcut.

Episcopul i-a ascultat și chemă pe preot.

- Părinte, ce se întâmplă de plângi așa mult?

- Plâng, Preasfinția Voastră, și e adevărat. După ce are loc prefacerea euharistică spun: "Pe Preasfânta Curata..." și îmi vine un plâns!!! Mă gândesc la mama mea care a murit .

- Dar cum te gândești, de nu mai poți sluji?

- Așa cum mă rog la Maica Domnului cu multă durere și recunoștință, apoi îmi vine să plâng...

- Ce a făcut mama pentru Sfinția Ta de este așa o durere?

- I-am spus mamei că nu am chef să merg la magazin.

A mers ea...

I-am spus mamei că nu îmi găsesc cămașa.

Mi-a căutat-o ea...

I-am spus mamei că nu-mi place acel fel de mâncare.

Mi-a preparat altceva...

I-am spus mamei că n-am bani de excursie cu clasa.

Mi-a dat ea din banii din care trebuia să-și cumpere haine...

I-am spus mamei că vreau și eu telefon. A făcut abonament...

I-am spus mamei că nu vreau să vorbesc astăzi cu nimeni.

Mi-a trimis mesaje...

I-am spus mamei ca nu pot sa postesc.

Ea nu a mai mâncat carne de atunci toată viața.

I-am spus că nu pot să mă rog.

Mama se ruga ore întregi toată noaptea.

I-am spus tot ce nu trebuie, dar nu i-am spus destul de des cât de mult o iubesc.

Ea m-a iubit în liniște, a făcut ca totul să pară atât de simplu, dar, de fapt, îi era atât de greu!

Eu am crescut orfan. Tata a murit .

- Da. Greu! Atunci, Părinte, a spus Episcopul cu lacrimi în ochi, mergi și fă Liturghia.

Roagă-te cu smerite lacrimi și pentru mine și parohienii sfinției tale și spune-le că fără lacrimi nu au ei har în viață.

~Anul acela consilierul a învățat să plângă, deoarece a i-a murit soția.

~Cel care a spus că e bolnav psihic preotul, s-a internat la psihiatrie.

~Doamna care l-a reclamat la episcopie a paralizat.

Preotul atâta făcea: slujea cu lacrimi Liturghia, iar Parohia devenise o catedrala cu sute de oameni în jurul Euharistiei.

Se împărtășeau copii tineri și bătrâni la Liturghie și slăveau pe Milostivul Dumnezeu.

~Cum voi numi Biserica ta, Născatoare de Dumnezeu: liman duhovnicesc, Raiul hranei celei cerești, pricina vieții celei nesfârșite?

Că toate bunătățile le ai. Roagă- te, dar, totdeauna Lui Hristos să se mântuiască sufletele noastre!

Tactica celui rău

Tactica celui rău
* „Adesea când cineva
aruncă cu piatra într-un câine,în loc să se grăbească să atace persoana respectivă
care a aruncat cu piatra, câinele aleargă și mușcă piatra.
Noi facem la fel.Ispititorul se folosește de altcineva
 care să ne ispitească, fie în cuvinte
  sau în fapte, și, în loc să ne gândim
  la vicleanul, care a aruncat cu piatra,noi mușcăm stânca,
  pe aproapele nostru,
folosit împotriva noastrăde cel ce urăşte binele”.
 

Îndatoririle noastre în Săptămâna MareFericitul Mitropolit de Florina Augustin Kantiotis

 mai ales în noaptea Învierii, suntem chemați să stăm în Biserică până la sfârșit cu lumânarea Învierii. Cine aude „Hristos a înviat” și apoi pleacă, mai bine ar fi să stea acasă. Ceea ce se întâmplă, golirea bisericilor după ce se cântâ„Hristos a înviat”, este profanare, dispreț pentru Hristos. Așa că hai să stăm până la sfârșit și să ne pregătim pentru întâmpinarea divină. Săptămâna aceasta este prin excelență o săptămână de comuniune divină.
Ce este contemplarea? Trupul și sângele lui Hristos, focul cerului. Ce ești, te întreb, paie? Nu te apropia de cele sfinte, vei arde. esti de aur? Dacă ești aur, aurul nu este amenințat de foc; cu cât se apropie de foc, cu atât  se lămurește mai mult. La fel și tu, creștinule; dacă nu te pocăiești, focul te va arde, așa cum l-a ars pe Iuda care s-a împărtășit cu nevrednicie; dar dacă ai trecut prin cuptorul sfintei mărturisiri, atunci apropie-te; împărtășirea divină va fi un leac al nemuririi.
În Săptămâna Mare avem și o datorie sfântă față de frații și surorile noastre care se află în suferință. Este o săptămână a dragostei și a milostivirii. O masă aleasă pentru cel flămând, o haină nouă, nu veche, pentru cel care nu are, un ajutor pentru văduvă și orfan, un medicament necesar celui în nevoie, o vizită la un bolnav, un cuvânt de mângâiere pentru cei întristați, orice la care se poate gândi  o inimă care iubește.
Dar n-am spus nimic despre cel mai dificil lucru. Împlinești toate cele despre care am vorbit, dar dacă nu faci asta în primul rând, nu ești creștin. Cunosc creștini care sunt oameni ai rugăciunii, care au urechile acordate la cuvintele sfinte, care postesc strict, care se spovedesc, care se împărtășesc; dar am cunoscut puțini creștini care împlinesc – ce? „Să iertăm toate pentru Înviere”.
Săptămâna Mare este o săptămână a iertării.
Cine, frații mei, în viața asta nu are antipatii, răceală, împotriviri, cine nu are vreun dușman? În aceste zile sfinte, să privim în sus la Cel Răstignit. Nimeni nu a fost nedreptățit sau rănit ca Hristosul nostru. În timp ce blestemele și anatemele fariseilor îi sfâșiau inima și trupul cu cuiele,  El s-a rugat pe cruce:  „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Lc. 23,34). De aceea, în aceste zile sfinte, să ne iertăm unii pe alții; nurori și soacre, frați cu frații, prietenii cu prietenii, copiii cu părinții, toți fără excepție. Să ne lărgim inimile, să simțim în noi iubirea lui Hristos. Fără dragoste, cum putem sărbători?
Frații mei! Săptămâna Mare, mână deschisă pentru milă, ochi înlăcrimați de pocăință, picioare alergând spre biserică, inimă împăcată, plină de adorare pentru Cel Răstignit. Împlinim oare noi toate acestea ?
Știți cum arătăm? De parcă am fi un cerșetor căruia în toate zilele i se aruncă câțiva bănuți, și vine o vreme când un rege trecând pe acolo îi dă o comoară, care îl orbește. Și el, în loc să ia această comoară și să o folosească, merge la râu și o aruncă în apă. Nu este asta o nebunie? Și toate aceste ore – așa spune Biserica, ea le numește „ore” – sunt o comoară. Fiecare oră, fiecare sunet, fiecare minut, este o comoară de mare preț.
Să profităm de aceste zile sfinte. Nu lăsați ca să se scurgă precum tot restul vieții noastre. Știm dacă vom mai trăi pentru a sărbători încă o Săptămâna Mare? Această Săptămână Mare este poate ultima din viețile noastre? Câți au fost cu noi anul trecut? Și unde sunt ei acum?
Sper că această Săptămână Mare va fi o piatră de hotar importantă în viața noastră. Domnul să ne miluiască, să fie o săptămână plină de gânduri sfinte, trairi sfinte, hotărâri curajoase de sfințire a sufletului.  Să pecetluim Săptămâna Mare cu cuvintele „Pomenește -mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta” (Luca 23:42).
(†) Mitropolitul Augustin
Predica transcrisă, unde a fost ținută în prima biserică a Schimbării la Față Sotiros Moschatos - Atena la 10-4-1960 seara.

La Hristos ai putea sa vii, dar nu vrei…

 Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.
 
O, dacă am şti dinainte aceste lucruri, pe care le ştim în urmă, cum am răscumpăra atunci cu grijă zilele fericite! Cum am folosi ocaziile binecuvântate şi cum am şti să preţuim pe oamenii buni cât mai sunt cu noi!
 
Oricât de lungă i-ar fi viaţa pe pământ, omul bun rămâne tot puţin lângă noi. De omul bun şi cu voia bună nu te saturi niciodată! De Dumnezeu şi de bunătate este atâta nevoie printre oameni, că oricât ar prisosi, tot va fi mereu lipsă! Dar când ai de la Dumnezeu harul de a avea lângă tine un învăţător preţios, un binefăcător atât de rar, un părinte atât de scump, un prieten şi un soţ atât de dulce şi de neînlocuit, nu te despărţi nici o clipă de el, ţine-i minte orice cuvânt, urmează-i orice sfat, preţuieşte-i orice îndrumare, învaţă-i orice pildă! Că de nimic nu vei avea nevoie mâine ca de acestea, când el nu va mai fi cu tine şi când tu nu vei mai avea nici pe cine să mai întrebi, nici cui să-i mai spui ceea ce îi spuneai numai lui. Abia atunci vei vedea pe cine ai avut lângă tine!
 
Dragă tinere şi tânără care mai aveţi încă un tată şi o mamă lângă voi, pe măsură ce trec zilele, aceste capete cărunte, aceste inimi care v-au iubit şi vă vor iubi până la moarte vor pleca de pe pământ. De aceea, cât mai sunt lângă voi, să-i preţuiţi şi să-i iubiţi cu toată puterea voastră, căci nici iubirea de soţ, nici cea de frate, nici cea de fiu nu va putea fi niciodată atât de frumoasă şi adevărată ca iubirea părintească! Soţ sau soţie poţi să ai pe oricine, fraţi poţi să ai mai mulţi, fii şi fiice poţi avea tot aşa, dar mamă adevărată nu mai poţi avea în vecii vecilor, decât numai una! Şi nici tată adevărat nu mai poţi avea un altul, decât unul. Dragă soţ şi soţie, aţi trăit atâţia ani împreună, Dumnezeu v-a unit şi v-a ajutat să treceţi prin atâtea încercări până astăzi; aţi crescut copii, aţi ridicat case, aţi suportat necazuri; anii vi se apropie acum de sfârşit şi numai Dumnezeu ştie cât veţi mai fi împreună! Atunci, de ce nu vă puteţi iubi mai mult, ierta mai mult, preţui mai mult?!
 
Dragă suflete reîntors la Hristos, de atâtea ori te-a chemat pe tine Hristos şi atâţia ani a fost El mereu lângă tine! Anii au trecut, atâţia dintre cei care au auzit şi au ascultat cuvântul sfânt alături de tine s-au întors la Hristos sau la mormânt, dar tu încă stai între Hristos şi mormântul tău. La Hristos ai putea sa vii, dar nu vrei. La mormânt n-ai vrea să mergi, dar nu vei putea să nu te duci. Hristos mai este încă lângă tine, dar cine ştie cât timp? Tot nu vrei să preţuieşti acest har? Ce vei face când se va duce de la tine? Nu-L lăsa să plece, vino!
 
Doamne, Iisuse Hristoase, Iţi mulţumesc că nu ai plecat nici de lângă mine până nu m-am hotărât să Te primesc şi eu şi să Te cuprind în inima mea pe veci! Mă rog din tot sufletul pentru toţi acei de lângă mine, precum şi pentru cei de pe pământ care încă nu Te-au aflat pe Tine. Ajută-i, Te rog, ca să Te afle şi ei cât mai sunt pe pământ!”
 
Extras din: Lacrimă şi har. Preotul martir Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, 2011

De ce a blestemat Hristos smochinul?

 De ce a blestemat Hristos smochinul?                                                                                SFÂNTUL IERARH IOAN GURĂ DE AUR, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI
                                                                                                                                                                    „Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze” (Matei 21, 19). Un alt evanghelist spune: „Că încă nu era vremea smochinelor”. Dacă nu era vremea smochinelor, pentru ce evanghelistul acesta mai spune că „a mers să vadă de va găsi ceva în el”? De aici se vede că aceasta era numai o bănuială a ucenicilor; că ucenicii nu erau încă desăvârșiți. De altfel, evangheliștii scriu totdeauna în Evangheliile lor și ce bănuiau ucenicii. După cum bănuiala lor era că Hristos S-a dus la smochin ca să vadă de va găsi ceva în el, tot așa, tot o bănuială a lor era că l-a blestemat, pentru că smochinul n-a avut rod.
 – Dar atunci pentru ce l-a blestemat?
 – Pentru ucenici; ca să le dea curaj, să-i întărească. Până atunci, Hristos făcuse numai bine; nu pedepsise pe nimeni; trebuia, dar, să dea dovada că are și puterea de a pedepsi, ca să afle și ucenicii și iudeii că poate usca pe răstignitorii Lui, dar de buna Sa voie îi iartă și nu-i usucă. N-a vrut să-Și arate puterea Sa pedepsitoare asupra oamenilor, ci a dat dovadă de această putere, blestemând un pom. Când se întâmplă una ca aceasta cu un pom, cu un animal necuvântător sau cu un loc, nu iscodi, nu spune: „Era drept să se usuce smochinul, dacă nu era vremea smochinelor?”. A grăi așa este cea mai mare ocară; ci uită-te la minune; minunează-te și slăvește pe Cel ce a făcut minunea.
 – Dar atunci pentru ce a dat o astfel de înfățișare acestui fapt și pentru ce acest temei pentru blestem?
 Uscarea smochinului nu are această însemnare ci, după cum am spus, arată puterea pedepsitoare a lui Hristos. De altfel cuvintele: „Că nu era vremea smochinelor” ne arată că nu S-a dus la smochin pentru că-i era foame, ci pentru ucenicii Săi. Ucenicii s-au mirat foarte tare că s-a uscat smochinul, deși Hristos făcuse până atunci minuni și mai mari. Dar, după cum am spus, o astfel de minune era o noutate pentru ei; acum, pentru prima oară Și-a arătat Hristos puterea Lui pedepsitoare. De aceea nici n-a făcut minunea aceasta cu un alt pom, ci cu un smochin, cel mai umed dintre toți pomii, ca și prin aceasta să se arate și mai mare minunea. Și ca să afli că minunea aceasta a făcut-o Hristos pentru ei, ca să-i îndemne să fie curajoși, ascultă ce le spune mai departe!
 – Ce le spune?
 „Și voi veți face lucruri mai mari dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi” (Matei 21, 21). Vedeți, dar, că totul s-a făcut pentru ei, ca să nu se teamă și să nu se înfricoșeze de uneltiri și de necazuri. De aceea, pentru a-i lipi de rugăciune și de credință, le mai spune încă o dată: „Dacă veți avea încredere în credință și în rugăciune, nu veți face numai această minune, ci veți muta și munții si veți face și alte minuni mai mari”.
                                                                                                                                                        (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere de Pr. D. Fecioru, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, pp. 770-772).