La bunici la țară în Săptămâna Mare începeau pregătirile. Se scutura toată casa, până la ultimul preș.
Se închideau sobele, ce bine c-am scăpat de iarnă!
Bunica număra zilele până veneau nepoții și își făcea griji că stau prea puțin, nu le dau și ăștia mai multă vacanță de Paște. Bunicul cosea curtea și mirosea a iarba tăiată, a copaci infloriți și a pâine pe vatră. Exista ceva mai frumos de atât?!
Pomii se vopseau cu var și tot satul știa că vine Paștele! De fapt, nu pentru Paște erau toate pregătirile astea, ci pentru copiii mari de la orașe. Pentru noi.
Azi alergăm în goana noastră nebună prin oraș, cumpărăm cozonaci în pungă și ne întrebam unde e mirosul vechi din copilărie.
Ce ar fi să mergem pe jos până la serviciu sau pana unde avem treabă. Să mergem, să mirosim copacii, s-o tăiem prin parcuri, să ne dăm jos din metrouri. Și să ne zâmbim între noi, complice, când ne vedem pierduți pe afară, cu telefoanele în buzunare numărând în gând 1,2,3,4....câte zile pana se întorc copiii mari de la oraș ACASĂ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.