Îndatoririle noastre în Săptămâna MareFericitul Mitropolit de Florina Augustin Kantiotis

 mai ales în noaptea Învierii, suntem chemați să stăm în Biserică până la sfârșit cu lumânarea Învierii. Cine aude „Hristos a înviat” și apoi pleacă, mai bine ar fi să stea acasă. Ceea ce se întâmplă, golirea bisericilor după ce se cântâ„Hristos a înviat”, este profanare, dispreț pentru Hristos. Așa că hai să stăm până la sfârșit și să ne pregătim pentru întâmpinarea divină. Săptămâna aceasta este prin excelență o săptămână de comuniune divină.
Ce este contemplarea? Trupul și sângele lui Hristos, focul cerului. Ce ești, te întreb, paie? Nu te apropia de cele sfinte, vei arde. esti de aur? Dacă ești aur, aurul nu este amenințat de foc; cu cât se apropie de foc, cu atât  se lămurește mai mult. La fel și tu, creștinule; dacă nu te pocăiești, focul te va arde, așa cum l-a ars pe Iuda care s-a împărtășit cu nevrednicie; dar dacă ai trecut prin cuptorul sfintei mărturisiri, atunci apropie-te; împărtășirea divină va fi un leac al nemuririi.
În Săptămâna Mare avem și o datorie sfântă față de frații și surorile noastre care se află în suferință. Este o săptămână a dragostei și a milostivirii. O masă aleasă pentru cel flămând, o haină nouă, nu veche, pentru cel care nu are, un ajutor pentru văduvă și orfan, un medicament necesar celui în nevoie, o vizită la un bolnav, un cuvânt de mângâiere pentru cei întristați, orice la care se poate gândi  o inimă care iubește.
Dar n-am spus nimic despre cel mai dificil lucru. Împlinești toate cele despre care am vorbit, dar dacă nu faci asta în primul rând, nu ești creștin. Cunosc creștini care sunt oameni ai rugăciunii, care au urechile acordate la cuvintele sfinte, care postesc strict, care se spovedesc, care se împărtășesc; dar am cunoscut puțini creștini care împlinesc – ce? „Să iertăm toate pentru Înviere”.
Săptămâna Mare este o săptămână a iertării.
Cine, frații mei, în viața asta nu are antipatii, răceală, împotriviri, cine nu are vreun dușman? În aceste zile sfinte, să privim în sus la Cel Răstignit. Nimeni nu a fost nedreptățit sau rănit ca Hristosul nostru. În timp ce blestemele și anatemele fariseilor îi sfâșiau inima și trupul cu cuiele,  El s-a rugat pe cruce:  „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Lc. 23,34). De aceea, în aceste zile sfinte, să ne iertăm unii pe alții; nurori și soacre, frați cu frații, prietenii cu prietenii, copiii cu părinții, toți fără excepție. Să ne lărgim inimile, să simțim în noi iubirea lui Hristos. Fără dragoste, cum putem sărbători?
Frații mei! Săptămâna Mare, mână deschisă pentru milă, ochi înlăcrimați de pocăință, picioare alergând spre biserică, inimă împăcată, plină de adorare pentru Cel Răstignit. Împlinim oare noi toate acestea ?
Știți cum arătăm? De parcă am fi un cerșetor căruia în toate zilele i se aruncă câțiva bănuți, și vine o vreme când un rege trecând pe acolo îi dă o comoară, care îl orbește. Și el, în loc să ia această comoară și să o folosească, merge la râu și o aruncă în apă. Nu este asta o nebunie? Și toate aceste ore – așa spune Biserica, ea le numește „ore” – sunt o comoară. Fiecare oră, fiecare sunet, fiecare minut, este o comoară de mare preț.
Să profităm de aceste zile sfinte. Nu lăsați ca să se scurgă precum tot restul vieții noastre. Știm dacă vom mai trăi pentru a sărbători încă o Săptămâna Mare? Această Săptămână Mare este poate ultima din viețile noastre? Câți au fost cu noi anul trecut? Și unde sunt ei acum?
Sper că această Săptămână Mare va fi o piatră de hotar importantă în viața noastră. Domnul să ne miluiască, să fie o săptămână plină de gânduri sfinte, trairi sfinte, hotărâri curajoase de sfințire a sufletului.  Să pecetluim Săptămâna Mare cu cuvintele „Pomenește -mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta” (Luca 23:42).
(†) Mitropolitul Augustin
Predica transcrisă, unde a fost ținută în prima biserică a Schimbării la Față Sotiros Moschatos - Atena la 10-4-1960 seara.