miercuri, 18 octombrie 2023

10 remedii naturale împotriva tusei

 Tusea este metoda prin care organismul elimină materiale străine sau secreții mucoase din plămâni și gât și este un simptom comun atunci când căile respiratorii devin foarte strâmte. Tusea este cauzată în general de infecții,  alergii, astm, schimbări ale vremii, inflamația laringelui sau a faringelui și de fumat .
Iată câteva modalități prin care poți trata tusea chiar la tine acasă.


1. Mănâncă o felie de lămâie pe care ai adăugat în prealabil puțină sare și puțin piper și repetă acest tratament ori de câte ori simți nevoia. Efectul este unul instantaneu.

2. Înghite o linguriță de miere amestecată cu un vârf de cuțit de piper alb . Folosirea de 3 ori pe zi, timp de 5 zile a acestui tratament va vindeca tusea.

3. Încearcă să mănânci usturoi de două ori pe săptămână. De obicei 3 căței de usturoi la o masă sunt suficienți.

4. Amestecă un vârf de cuțit de piper roșu cu aceeași cantitate de ghimbir măcinat, cu o linguriță de oțet de mere , o lingură de miere și două linguri de apă. Se consumă câte o linguriță din amestecul obținut, ori de câte ori intervine tusea.

5. Dacă vrei un sirop de tuse excelent, dă pe cea mai fina răzătoare o ceapă mică, stoarce-i sucul și apoi amestecă-l cu două linguri de miere. Se consumă de trei ori pe zi. Chiar dacă gustul este mai greu de suportat, rezultatele te vor mulțumi.

6. Toarnă o lingură de măghiran uscat într-o cană cu apă fierbinte, lasă la infuzat 15 minute, iar apoi consumă ceaiul cald. Se bea de trei ori pe zi.

7. În 300 ml de apă fierbinte adaugă 5 picături de ulei esențial de eucalipt și 5 picături de ulei esențial de mentă sau ienupăr și inhalează aburul rezultat pentru aproximativ 7 minute, dupa care bagă-te în pat într-o cameră călduroasă, dar bine aerisită în prealabil.

8. Mănâncă struguri în cantități mari. Aceștia actionează ca un expectorant asupra plămânilor și îndepărtează tusea. Dacă dorești, poți face un suc de struguri în care să adaugi o linguriță de miere.

9. Realizează un amestec  din 3 linguri de ulei de măsline încălzit (suportabil pentru piele) și o picătură de ulei esențial de eucalipt. Masează pieptul cu acest amestec și apoi acoperă-te cu o plapumă.

10. Masează zona din scobitura sternului timp de cel puțin trei minute în sensul acelor de ceasornic. Repetă operațiunea de două ori pe zi, timp de 10 zile.


Părintele Sofian Boghiu: Bolile sufleteşti sunt multe în noi, de care adesea nu ne dăm seama

 Sfântul Ioan Gură de Aur
"Cimitirul este școala școlilor și facultatea facultăților. Du-te în cimitir, el îți vorbește despre Dumnezeu."

Bolile sufleteşti sunt multe în noi, de care adesea nu ne dăm seama: mânie, făţărnicie, mândrie, necredinţă, nepăsare şi lipsă de dragoste pentru ceilalţi, pagube pe care le facem aproapelui prin vorbirea de rău şi prin discreditarea faţă de alţii. 

 Răul imens constă în pierderea conştiinţei păcatului. Nu ne dăm seama că greşim, comiţând păcatele amintite mai sus. Asemenea păcate produc un mare haos interior şi ne ameţesc şi ne îmbolnăvim pe dinăuntru.

Iisus vindecă mai întâi aceste răni sufleteşti, iar apoi, ca o consecinţă a vindecării esenţiale dinlăuntru, Iisus vindecă şi boala trupească. 

 Fiecare dintre noi avem multe răni lăuntrice, care se vindecă prin pocăinţă, adică prin recunoaşterea sinceră a păcatelor şi regretul că le-am săvârşit şi pentru care cerem iertare. Fiind iertaţi, dobândim vindecarea lăuntrică, după care se rezolvă uşor şi problemele exterioare ale vieţii, chiar vindecarea trupească, dacă suntem suferinzi. 


 Părintele Sofian Duhovnicul, Despre bolile sufleteşti, Editura Bizantină, Bucureşti, 2012, p.150

marți, 17 octombrie 2023

ŢINE CANDELA INIMII APRINSĂ

 

Învăţătura PĂRINTELUI SERGHIE

          de Jean-Claude Larchet

(fragmente din Partea a treia – “CUVINTE DE MÂNTUIRE”)

  • Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
  • Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.


  • Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
  • La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
  • Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
  • Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
  • De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
  • De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
  • De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
  • Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
  • Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
  • Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
  • Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
  • De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
  • Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
  • Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
  • Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
  • Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
  • Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
  • Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
  • Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
  • Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
  • În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
  • Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
  • Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
  • Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
  • Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
  • Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
  • Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
  • Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
  • Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.

Vezi un gândac mic ce face?

Mila lui Dumnezeu şi smerenia inimii ne mântuiesc. Și sfinții au nevoie de mila lui Dumnezeu. Facem ce putem, iar darul Duhului Sfânt săvârșește toate.

– Dar noi, care nu ajungem la măsura rugăciunii adevărate, ne putem mântui?

– Auzi ce spune Duhul Sfânt: „În dar sunteţi mântuiţi”. Nu faptele noastre, ci smerenia inimii ne mântuiesc. Că şi sfinţii au nevoie de mila lui Dumnezeu. Facem ce putem, iar darul Duhului Sfânt săvârşeşte toate.

Vezi un gândac mic ce face? Merge pe ici, pe colo. Se uită pe unde ar putea păşi, după puterea lui. Se urcă pe o frunză, cade jos, apoi iar se urcă; nu dă înapoi, până nu ajunge sus, pe deal sau în vârful copacului. Aşa face şi puiul de pasăre. Sare de pe o creangă pe alta, se mai uită, dă din aripioare, se urcă pe un copac. Şi aşa, după a lui putere, se urcă cât mai sus, ca să fie la adăpost.

Tot aşa să facem şi noi cu smerenie, şi aşa, cu darul lui Dumnezeu, vom dobândi rugăciunea, apoi să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu (acesta este începutul așezării în viața noastră) şi nădejdea mântuirii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții,

 „Grăbește-te și stinge păcatul, căci ai un osânditor care nu poate să tacă. Dar dacă nu te osândești singur pe tine, îl vei avea osânditor pe diavol. Grăbește-te și răpește-i această lucrare; căci, adevărat, lucrarea lui este să osândească. Grăbește-te și stinge păcatul; căci ai un osânditor care nu poate să tacă.

Ai păcătuit? Nu-ți cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică și spune-I cu pocăință lui Dumnezeu: Am păcătuit!. Fiindcă este scris: Mărturisește-ți tu mai întâi păcatele, ca să poți fi îndreptățit (Isaia 43, 26). Mărturisește-ți păcatul pentru a fi iertat. Nu e nevoie pentru asta nici de eforturi, nici de multe vorbe, nici de cheltuieli sau ceva asemănător. Un cuvânt doar: Am păcătuit!. Și de unde știu, mă vei întreba, că dacă-mi mărturisesc păcatul, acesta va fi șters? Îți răspund: în Scriptură îl vei găsi atât pe cel care l-a mărturisit și i-a fost șters, cât și pe cel care nu l-a mărturisit și a fost osândit.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, Ed. Egumenița, p. 72

FULGII DE NEA - Sfantul Inochentie al Odessei

 În vremea iernii nu cade din cer nici un firicel de zapada care sa nu fie – în primul rând – îngrijit, bine facut si chiar împodobit cu toata grija si caruia – în al doilea rând – sa nu i se fi aratat pe fata pamântului un anumit loc si o anumita legatura cu celelalte firicele de zapada, asemenea siesi. Pentru a va încredinta de toate acestea, n-aveti decât sa prindeti cu grija câteva firicele de zapada, care cad cu milioanele în aceste zile întunecoase si sa le supuneti unei amanuntite cercetari cu ajutorul lupelor. Fulgii de nea va vor aduce întru mirare prin regularitatea si frumusetea formei lor.
 
Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 80

"Și ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai căsătorit cu ea?" "Era și ea în căutarea bărbatului perfect!"

 Am auzit despre un om care a rămas necăsătorit intreaga lui viață și, atunci când era pe patul de moarte, la vârsta de 90 de ani, cineva l-a întrebat, "Nu te-ai însurat niciodată, dar nu ai mărturisit nimănui de ce ai făcut asta. Acum, când nu mai ai mult de trăit, ai putea să ne spui care a fost motivul tău. Dacă acest lucru este secret, îl poți dezvălui, căci nu mai ai mult și te vei sfârși. E un secret care, odată scos la iveală, nu mai are cum să-ți dăuneze."
Omul i-a răspuns, "Da, ai dreptate, este un secret. Nu am fost nicicând împotriva căsătoriei, ci am căutat mereu femeia, nevasta perfectă. Am tot căutat, și căutat, și în acest fel mi s-a risipit toată viață!"
O lacrimă s-a scurs pe obrazul muribundului, iar acesta a continuat. "Dar, la un moment dat, am găsit-o!"
"Și ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai căsătorit cu ea?"
"Era și ea în căutarea bărbatului perfect!"

Perfecțiunea nu există!
Exista iubirea, dăruirea sinceră, respectul de sine și pentru ceilalți!

luni, 16 octombrie 2023

Rugăciune către Maica Domnului „Sporitoarea grânelor”

O! Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Preamilostivă Stăpână, Împărăteasa cerului și a pământului, Binerânduitoarea a toată casa și familia creștinească, Blagoslovenia celor ce se ostenesc, Bogăția necheltuită a celor nevoiași, Hrănitoarea tuturor orfanilor și văduvelor și a tuturor oamenilor! Hrănitoarea noastră, ceea ce ai născut pe Hrănitorul lumii, și sporitoare a grânelor noastre, tu, Stăpână, trimiți blagoslovenia ta de Maica cetăților și satelor noastre, câmpurilor și țarinilor și fiecărei case ce are nădejde către tine. Drept aceea cu evlavie și cu inima înfrântă te rugăm cu smerenie: fii nouă păcătoșilor și nevrednicilor robilor tăi, Iconoamă înțeleaptă, bine orânduind viața noastră; iar toată obștea, toată casa și familia păzește-o întru cucernicie și dreaptă slăvire, întru unire de cuget, ascultare și îndestulare. Pe săraci și nevoiași hrănește-i, bătrânețile sprijină-le, pe copii crește-i și pe toți înțelepțește-i să strige fără încetare către Domnul: „Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”. Păzește, Maică Preacurată, pe poporul Tău de toată nevoia, boala, foametea, pierzarea, grindina, focul, de toată întâmplarea cea rea și toată neorânduiala. Mănăstirii noastre (satului nostru), caselor și familiilor și oricărui suflet creștinesc și întregii noastre țări mijlocește pace și mare milă, ca să Te slăvim pe Tine, Preamilostiva noastră Hrănitoare și Îndestulătoare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

„Ferește-ți capul de frig și de prostie”, spunea părintele Arsenie Boca.

 Când suntem într-o situație dificilă, când suntem într-o stare de incertitudine și frică...
Regele David l-a numit pe Domnul astfel:
Domnul este Judecătorul meu.
Slava mea..
Mântuirea mea.
Împăratul meu.
Dumnezeul meu.
Scăparea mea.
Moștenirea mea
Virtutea mea.
Cetatea mea.
Ajutorul meu
Păzitorul meu
Nădejdea mea
Mântuirea mea
Bucuria mea
Puterea mea
Puterea mântuirii mele
Harul meu.
Alinarea mea
Dumnezeul mântuirii mele
Stâlpul mântuirii mele
Iluminarea mea
Răbdarea mea
Salvatorul meu

- Fii toate acestea pentru mine, Doamne. Amin.

Sfântul Episcop Nikolay Žički

duminică, 15 octombrie 2023

"Taina vieții creștinilor este să cauți în lumea aceasta efemeră ceea ce nu este din lumea aceasta : Împărăția lui Dumnezeu." ( Sfântul Grigorie Teologul)

 Cuvioasa Parascheva

Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale .....

  " Părinte vă scriu sfinției voastre, cuvintele mele ar rămâne cel mai probabil ca o adiere de vânt ce se pierd în zare ...de aceea aduc marturie acest cuvant.

 Vă rog dacă binevoiți să le așezați pe pagină,  nu este nevoie să dați nume, întrucât cei pe care Dumnezeu va decide să le atingă inima, simt că această mărturie nu va rămâne fără ecou.

    Eu nu locuiesc în țară.  Sunt de tânără plecată peste hotare și anul acesta mi-am dorit mai mult decât orice să ajung la racla Maicii noastre Paraschiva de la Iași.  

  Am reușit să ajung încă de vineri , iar sâmbătă noaptea m-am închinat cu emoție și bucurie la această Sfântă atât de dragă sufletului meu .

    Eu sunt bolnavă de câțiva ani de parkinson,  o boală care îți fură toată viața.

    Am dezvoltat-o de câțiva ani și în ultima vreme simțeam că până și o simplă ridicare a lingurii la gură este un chin.

   Am citit sute de mărturii cu minunile Sfintei și știu că în inima mea s-a pornit o furtună de întrebări.

   Recunosc că mă frământa din ce în ce mai tare aceste gânduri,  oare se va putea în asemenea situație ca cea a mea să intervină Dumnezeu,  întrucât trebuie să recunosc Părinte,  nu sunt cea mai bună creștină din lume .

    Nu ajung în fiecare duminică la Liturghie, nu am postit mereu după rânduiala și nici nu mă rog pe măsura posibilităților.  Dar am zis așa,  dacă Sfânta mă va ajuta,  vreau să-mi trăiesc restul zilelor doar pentru Hristos.  

   Și după mai bine de 9 ore de indurat un frig aspru , în câteva rânduri simțeam că nu voi duce acest pelerinaj până la final,  am zărit în sfârșit baldachinul cu Trupul Sfintei.

    Nu știam ce voi simți,  am auzit multe mărturii de a lungul timpului,  însă știu că fiecare om are o trăire aparte.

    Când în sfârșit am ajuns lângă trupul Sfintei,  am atins cu mâinile tremurânde zona unde există acel orificiu dechis , care ne permite să atingem veșmântul ce acoperă trupul Sfintei.

   Părinte,  nu știu cum să descriu ceea ce am trăit,  însă o căldură a urcat în tot corpul și am simțit furnicături în trupul meu .

    Deodată tot trupul , care până acum câteva secunde fusese înghețat,  a fost cuprins de o căldură cerească.

    Din cauza bucuriei nu am înțeles ce mi se întâmplă,  dar Părinte,  cu lacrimi va scriu aceste rânduri,  din acel moment când căldura a învăluit trupul meu obosit de boală,  nu am mai tremurat deloc și sunt ani de zile de când nici un tratament nu a reușit să îmi ofere atâta liniște și pace .

   Nu știu cum să vă spun,  dar am venit ca leprosul din evanghelie și ma întorc acasă sănătoasă și hotărâtă să-mi țin promisiunea fata de Hristos.

    Va rog , indiferent de câte mesaje denigratoare și descurajatoare veți primi,  nu ștergeți mărturia mea .

    Poate sunt și alții în situația mea care vor primi încredințare,  ca Sfânta lucrează prin puterea rugăciunii și a milei Lui Dumnezeu, care a înzestrat-o cu atâta har . "
     Mărturie primită.
  Text primit.

   Slavă lui Dumnezeu pentru toate și Sfintei Paraschiva de la Iași!



Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare cu Dragoste, Iubire Divină, Iertare Divină și multă Recunoștință. Schimbarea nu vine din exterior, doar din interiorul vostru, din inima voastră. Voi alegeți!


 Foarte interesant este reacția majorității vis-a-vis de tot ce se întâmplă acum în această perioadă, atât la nivel mondial, global cât și în perimetrul arealului în care ne conducem viețile.

Ceea ce uităm cu desăvârșire de cele mai multe ori este că, noi am ales la nivelul sufletului nostru când să ne naștem. Noi am ales la nivelul sufletului nostru ce experiențe să acumulăm, să experimentăm, să creăm de-a lungul evoluției noastre. Și asta este cel mai frumos lucru că am avut puterea divină de a alege întregul flux de sincronicități și coincidențe prin care noi să trecem ca martori prin timp.

Noi suntem singurii responsabili pentru schimbările și alegerile pe care le-am făcut, indiferent dacă alegerile noastre au ucis, au creat sau au dat viață celorlalți, atât celorlalți oameni dar și animalelor și insectelor. Existența noastră este motivul pentru care lumea de astăzi arată așa cum este și cum se manifestă.

Gândirea pozitivă, zona de auto-descoperire, focusul mental pe idei și proiecte sunt toate la un loc pistol cu apă dacă ne renegăm cea mai importantă alegere, aceea de a ne alege perioada de viață pe această planetă mirifică. Lucrurile vor evolua datorită gândurilor noastre, acțiunilor noastre benefice sau nu.

De aceea legătura cu Dumnezeu este importantă pentru a rămâne ancorați în Iertare, Iubire și Binecuvântare. Fără aceste elemente și total dezrădăcinați de această conexiune cu Tatăl Ceresc au ajuns să se întâmple toate aceste nemulțumiri. De ce se ceartă iubiții? de ce se ajunge la certuri în familie? Pentru că acolo ambii parteneri au părăsit iubirea și locul iubirii a fost preluat de nemulțumire.

Fiți recunoscători pentru ceea ce sunteți acum, aici în acest moment, mulțumiți divinității pentru ce ați creat benefic și binecuvântați pe toți ceilalți, mai ales pe cei care vă fac rău, pentru că răul primit este sursa gândurilor voastre, a îndoielilor, a vinovăției pe care o purtați în sufletele voastre și mai ales a tuturor compromiselor pe care le-ați ales în dauna Iubirii.

Urmează-ți cele mai profunde cunoștințe până în miezul adevărului.


 

Uneori "iubirea, lumina si fericirea" este doar o evadare, o distragere, o minciuna teribila.
Ești supărat, ești rănit, dar apoi treci cu vederea mânia și durerea și te prefaci că ești calm, spiritual, "în pace. ”
Este o minciună. Este o minciună groaznică.
Te ascunzi în „Conștiință pură” și te prefaci că ești „deasupra” dramei. Este fals. O mască. O manipulare. Și nimeni nu o mai cumpără.
Da, bineînțeles, unele situații necesită liniște, tăcere, îndepărtarea de conflict și mergerea spre interior.. Uneori trebuie să te retragi, să întorci celălalt obraz, să nu te implici, să te odihnești în Ființă.
Dar uneori, uneori, zeii te cheamă într-un conflict amoros, să iei atitudine, să înfrunți forțele inconștienței și manipulării. Noțiuni de bază înfășurat.
Și așa te duci, mergi de bună voie, chemat de forțe mai mari decât tine.
Îți arunci perna de meditație și te apleci în lume.
Tremurând, uimit de toată creația, intri în Necunoscut, pentru a înfrunta ceea ce trebuie să înfrunți.
Imaginea, actul „observatorului neutru, amabil, tolerant și fără dramă” se năruie... și intri într-o mânie feroce și tandră.
Lumea îți aude strigătul. Lumea vede pasiunea ta, grija ta profundă, lacrimile tale adevărate.
Este la fel de “spiritual” ca dragostea, lumina și fericirea. Chiar este.
Este o furie tandră și corectă care protejează vulnerabilii, apără adevărul, denunță abuzul, discriminarea, prejudecățile și minciuna.
Nu lăsa ca spiritualitatea ta să devină o scuză pentru a-ți suprima adevăratele sentimente umane.
Nu crea o nouă imagine a „spiritualului” și suprimă-ți pasiunea sacră.
Urmează-ți cele mai profunde cunoștințe până în miezul adevărului.
Încetează să mai fii „spiritual” fals și îndrăznește să fii real astăzi.
- Jeff Foster...
  

🔸Crede în tine! 🔸Dăruiește-ți viața frumosului! 🔸Trăiește în armonie! 🔸Fii tu însuți!


 

𝗖𝗿𝗲𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗢𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿! __ 𝗟𝗮𝘀𝗮̆ 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗼𝗹𝘂𝗹 𝘀̦𝗶 𝘀𝗶𝗺𝘁𝗲 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝘃𝗶𝗻𝗲 𝗶̂𝗻 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮 𝘁𝗮, 𝗺𝗲𝘀𝗮𝗷𝗲𝗹𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘁𝗼𝘁! Când rămâi în control, îți limitezi mintea doar la ceea ce te aștepți, nimic din ceea ce nu se potrivește așteptărilor tale nu îți atrage atenția, tot noul este invizibil pentru mintea ta.
Când renunți la control și îți deschizi mintea către universul cuantic al posibilităților infinite, multiplele dimensiuni ale conștiinței se manifestă, este doar o chestiune de a îți permite să explorezi ceea ce este revelat în fața ochilor tăi.
𝗔𝗶 𝗶̂𝗻𝗰𝗿𝗲𝗱𝗲𝗿𝗲 𝗶̂𝗻 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝘀𝗶𝗺𝘁̦𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗽𝘂𝗹 𝗽𝗶𝗲𝗽𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶, 𝗻𝘂 𝗺𝗮𝗶 𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗹𝗮 𝗶̂𝗻𝗱𝗼𝗶𝗮𝗹𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗮𝘀𝗰𝘂𝗹𝘁𝗮̆ 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝗶̂𝘁̦𝗶 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝗰𝗮̆ 𝗜𝗻𝘁𝘂𝗶𝘁̦𝗶𝗮!
Adesea cerem lucruri și rareori renunțăm la control pentru a primi răspunsul la momentul potrivit.
Renunță la rațiune și vei învăța să asculți adevărul. Liantul lumii îți dă posibilitatea să capitulezi și să alegi din nou, să renunți ca să renaști, creând/ manifestând ceea ce vrei.
- 𝗖𝘂𝗺 𝘃𝗿𝗲𝗶 𝘀𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝗲𝘅𝗽𝗲𝗿𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲𝘇𝗶 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮?
- Ia o decizie și predă-te! Predă-o Sinelui tău Superior pentru a o rezolva pe planul multidimensional. Când te detașezi de rezultate vor apărea oportunitățile/ posibilitățile tale reale.

"Ne alegem bucuriile și necazurile cu mult înainte de a le experimenta!"


𝗚𝗮̂𝗻𝗱𝘂𝗹 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗻𝗶𝗰𝗮̆ 𝗳𝗼𝗿𝘁̧𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗽𝗲 𝗣𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝘁! _ Fiecare om îşi are propria sa lume mentală, modul său de a gândi, propriile căi de înţelegere a lucrurilor şi propriile sale căi de acţiune.

𝗔𝘀̧𝗮 𝗰𝘂𝗺 𝗳𝗮𝘁̧𝗮 𝘀̧𝗶 𝘃𝗼𝗰𝗲𝗮 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗼𝗺 𝗱𝗶𝗳𝗲𝗿𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗰𝗲𝗹𝗼𝗿𝗹𝗮𝗹𝘁̧𝗶, 𝗹𝗮 𝗳𝗲𝗹 𝗱𝗶𝗳𝗲𝗿𝗮̆ 𝘀̧𝗶 𝗺𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗮 𝗴𝗮̂𝗻𝗱𝗶 𝘀̧𝗶 𝗱𝗲 𝗮 𝗶̂𝗻𝘁̧𝗲𝗹𝗲𝗴𝗲. Aceasta este motivul pentru care apar atât de des neînţelegerile între oameni, chiar şi între cei apropiaţi sau prieteni. De regulă, noi nu putem înţelege corect viziunea celuilalt. De aici, fricţiuni, rupturi şi certuri ce se produc într-un minut, chiar între vechile prietenii. Aceasta explică de ce pe pământ prieteniile nu durează niciodată prea mult.

𝗖𝗮 𝘀𝗮̆ 𝗻𝗲 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗺 𝗶̂𝗻𝘁̧𝗲𝗹𝗲𝗴𝗲 𝗲𝗺𝗽𝗮𝘁𝗶𝗰 𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗽𝗲 𝗮𝗹𝘁̧𝗶𝗶, 𝗮𝗿 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗻𝗲 𝗮𝗰𝗼𝗿𝗱𝗮̆𝗺 𝗽𝗲 𝗳𝗿𝗲𝗰𝘃𝗲𝗻𝘁̧𝗮 𝘃𝗶𝗯𝗿𝗮𝘁̧𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗹𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗰𝗲𝗹𝘂𝗶𝗹𝗮𝗹𝘁, 𝗿𝗲𝗻𝘂𝗻𝘁̧𝗮̂𝗻𝗱 𝗽𝗲 𝗺𝗼𝗺𝗲𝗻𝘁 𝗹𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗽𝗿𝗶𝗮 𝗻𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ 𝗳𝗿𝗲𝗰𝘃𝗲𝗻𝘁̧𝗮̆. Dacă ne blocăm accesul la modul "lui" de gândire (la frecvenţa sa de emitere mentală), nu îl vom putea înţelege niciodată, percepându-l doar într-un mod critic, în funcţie de propriul nostru filtru mental (care distorsionează realitatea gândirii celuilalt). 𝗨𝗻𝗱𝗲 𝗻𝘂 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗮̆ 𝗲𝗺𝗽𝗮𝘁𝗶𝗲, 𝗰𝘂 𝗴𝗿𝗲𝘂 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗺 𝘃𝗼𝗿𝗯𝗶 𝗱𝗲 𝗼 𝗽𝗿𝗶𝗲𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲 𝗮𝘂𝘁𝗲𝗻𝘁𝗶𝗰𝗮̆. Gândurile de invidie, ură, gelozie, egoism, etc. produc imagini distorsionate în minte, determinând astfel întunecarea înţelegerii şi confuzia mentală.

𝗢𝗿𝗶𝗰𝗲 𝗴𝗮̂𝗻𝗱 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗼𝗿𝗻𝗲𝘀̧𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝘃𝗼𝗶 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼 𝘃𝗶𝗯𝗿𝗮𝘁̧𝗶𝗲 𝗰𝗲 𝗻𝘂 𝘃𝗮 𝗺𝘂𝗿𝗶 𝗻𝗶𝗰𝗶𝗼𝗱𝗮𝘁𝗮̆. El va continua să treacă prin vibraţia sa toate particulele universului, și 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗻 𝗴𝗮̂𝗻𝗱 𝗻𝗼𝗯𝗶𝗹, 𝘀𝗳𝗮̂𝗻𝘁 𝘀̧𝗶 𝗽𝗹𝗶𝗻 𝗱𝗲 𝗳𝗼𝗿𝘁̧𝗮̆ 𝘃𝗮 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗮 𝗶̂𝗻 𝗺𝗼𝗱 𝘀𝗶𝗺𝗶𝗹𝗮𝗿 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗺𝗶𝗻𝘁̧𝗶𝗹𝗲 𝗰𝗲 𝗿𝗲𝘇𝗼𝗻𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗰𝘂 𝗲𝗹. Acest mecanism va permite tuturor celor care vă seamănă să preia gândurile voastre în mod inconştient şi să înceapă să emită gânduri asemănătoare, în funcţie de propria lor capacitate lăuntrică. 𝗥𝗲𝘇𝘂𝗹𝘁𝗮𝘁𝘂𝗹 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗰𝗮̆, chiar fără să cunoaşteţi consecinţele propriilor voastre acţiuni, 𝘃𝗼𝗶 𝘃𝗲𝘁̧𝗶 𝗳𝗶 𝗽𝘂𝘀 𝗶̂𝗻 𝗺𝗶𝘀̧𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗳𝗼𝗿𝘁̧𝗲 𝘂𝗿𝗶𝗮𝘀̧𝗲, 𝗮𝗺𝗽𝗹𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗿𝗲𝘇𝗼𝗻𝗮𝗻𝘁̧𝗲𝗶, care vor înfrânge gândurile nocive emanate de cei egoişti sau răi.

𝗚𝗮̂𝗻𝗱𝘂𝗹 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗮𝘁𝗼𝘁𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗻𝗶𝗰, 𝗶𝗮𝗿 𝗳𝗼𝗿𝘁̧𝗮 𝗹𝘂𝗶 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗮̆.
Gândul acordat cu energia unor emoții puternice aduce rezultate benefice mult mai ușor. La fel se întâmplă și cu antenele radio.
★ "...Aveţi idei minunate, divine chiar, dar unde sunt rezultatele?... Nu este suficient să aveţi idei. Trebuie un intermediar, un pod. Acest intermediar este sentimentul. Prin sentiment, ideile se materializează. Sentimentul este deci pârghia capabilă să acţioneze asupra materiei..." _ Puterile gândului - Omraam Mickhael Aivanhov

_ O dorinţă devine realitate atunci când gândurile şi intenţiile noastre sunt foarte clare, iar emoţiile corelate dorinţei sunt foarte intense. _ Anca Bogdan

𝗦𝘂𝗻𝘁𝗲𝗺 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗶𝗲 𝘀̦𝗶 𝘃𝗶𝗯𝗿𝗮𝘁̦𝗶𝗲! Gândurile vibrează cu puterea cu care te concentrezi la ele. Gândurile nu au propria lor viață, trăiesc datorită atenției pe care le-o acorzi. Fii conștient@ de gândurile tale!


"Ne alegem bucuriile și necazurile cu mult înainte de a le experimenta!" _ Jubran Hamil Jubran 

𝗦𝗮̆ 𝗮𝗶 𝗮𝗿𝗺𝗼𝗻𝗶𝗲 𝘀̦𝗶 𝗲𝗰𝗵𝗶𝗹𝗶𝗯𝗿𝘂 𝗶̂𝗻 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮 𝘁𝗮!


 𝗖𝘂𝗿𝗮̆𝘁̦𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝘀̦𝗶 𝗿𝗶𝗱𝗶𝗰𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝘃𝗶𝗯𝗿𝗮𝘁̦𝗶𝗮 𝗶̂𝗻 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘇𝗶! ✨

🔸𝗨𝗺𝗽𝗹𝗲-𝘁̦𝗶 𝘀𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗰𝘂 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮̆, 𝗯𝗼𝗹𝘂𝗿𝗶 𝘁𝗶𝗯𝗲𝘁𝗮𝗻𝗲, 𝗰𝗹𝗼𝗽𝗼𝘁̦𝗲𝗶, 𝗺𝗮𝗻𝘁𝗿𝗲, 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮̆ 𝘁𝗲𝗿𝗮𝗽𝗲𝘂𝘁𝗶𝗰𝗮̆.

🔸𝗠𝗶𝘀̦𝗰𝗮̆ 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗶𝗮 𝗶̂𝗻 𝘀𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲 𝘁𝗮𝗹𝗲. 𝗖𝘂𝗿𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗮𝗿𝘂𝗻𝗰𝗮̆ 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝗻𝘂 𝗺𝗮𝗶 𝗳𝗼𝗹𝗼𝘀𝗲𝘀̦𝘁𝗶 𝘀̦𝗶 𝗱𝗮̆-𝗹 𝗙𝗼𝗰𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮 𝘀𝗲 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝗺𝘂𝘁𝗮 𝗶̂𝗻 𝗜𝘂𝗯𝗶𝗿𝗲. 𝗠𝘂𝘁𝗮̆ ​​𝗠𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝗲𝗿𝘂𝗹. 𝗣𝗮̆𝘀𝘁𝗿𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝘁𝗼𝘁 𝗰𝗲 𝗽𝗼𝘁̦𝗶 𝗰𝘂𝗿𝗮𝘁 𝘀̦𝗶 𝗼𝗿𝗱𝗼𝗻𝗮𝘁. 𝗔𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗰𝗮 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗶𝗮 𝘀𝗮̆ 𝗰𝘂𝗿𝗴𝗮̆. 𝗦𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝘂𝗹 𝘁𝗮̆𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗶𝗼𝗿𝘂𝗹 𝘁𝗮̆𝘂. 𝗣𝘂𝗻𝗲𝘁̦𝗶 𝗳𝗹𝗼𝗿𝗶 𝘀̦𝗶 𝗳𝗿𝘂𝗰𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗯𝘂𝗰𝗮̆𝘁𝗮̆𝗿𝗶𝗲. 𝗜̂𝗻𝗰𝗼𝗻𝗷𝗼𝗮𝗿𝗮̆-𝘁𝗲 𝗰𝘂 𝗰𝘂𝗹𝗼𝗿𝗶 𝘀̦𝗶 𝗽𝗹𝗮𝘀𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝘁𝗮̆𝗺𝗮̂𝗶𝗲 𝘀𝗮𝘂 𝗮𝗿𝗼𝗺𝗼𝘁𝗲𝗿𝗮𝗽𝗶𝗲 𝗶̂𝗻 𝘀𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲 𝘁𝗮𝗹𝗲, 𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗰𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗲 𝗳𝗿𝗲𝗰𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗮! 𝗙𝗮̆ 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗮𝘀𝗮 𝘁𝗮 𝘂𝗻 𝗹𝗼𝗰 𝘀𝗮𝗰𝗿𝘂.

🔸𝗜𝗮 𝘂𝗻 𝗰𝘂𝗮𝗿𝘁̦ 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗮𝗿𝗲𝗻𝘁 (𝗮𝗺𝗲𝘁𝗶𝘀𝘁 𝘀̦𝗶/𝘀𝗮𝘂 𝗰𝗶𝘁𝗿𝗶𝗻) 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗹 𝗽𝗼𝗿𝘁̦𝗶 𝗰𝘂 𝘁𝗶𝗻𝗲. 𝗧̦𝗶𝗻𝗲-𝗹 𝗰𝘂 𝘁𝗶𝗻𝗲 𝗰𝗮̂𝗻𝗱 𝗳𝗮𝗰𝗶 𝗯𝗮𝗶𝗲. 𝗔𝗰𝗲𝘀𝘁 𝗹𝘂𝗰𝗿𝘂 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝘂𝗻 𝗰𝗮̂𝗺𝗽 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗺𝗶𝗻𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝗷𝘂𝗿𝘂𝗹 𝘁𝗮̆𝘂 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘁𝗲 𝘁̦𝗶𝗻𝗲 𝗹𝗮 𝗳𝗿𝗲𝗰𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗶̂𝗻𝗮𝗹𝘁𝗮̆. 𝗣𝗼𝗮𝗿𝘁𝗮̆ 𝗰𝘂 𝘁𝗶𝗻𝗲 𝗼 𝗹𝗮̆𝗺𝗮̂𝗶𝗲 𝗶̂𝗻 𝗴𝗲𝗮𝗻𝘁𝗮̆ 𝘀𝗮𝘂 𝗶̂𝗻 𝗺𝗮𝘀̦𝗶𝗻𝗮̆, 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮 𝗮𝗯𝘀𝗼𝗿𝗯𝗶 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗶𝗮 𝗻𝗲𝗴𝗮𝘁𝗶𝘃𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮̆-𝗼 𝗱𝗲 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝗰𝗮̂𝗻𝗱 𝘀𝗲 𝘀𝘁𝗿𝗶𝗰𝗮̆. 𝗙𝗶𝗶𝗻𝗱 𝗶̂𝗻 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮̆, 𝘃𝗮 𝗮𝗯𝘀𝗼𝗿𝗯𝗶 𝗳𝗿𝗲𝗰𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗮 𝗷𝗼𝗮𝘀𝗮̆ 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘁𝗶𝗻𝗲.

🔸𝗠𝗮̆𝗻𝗮̂𝗻𝗰𝗮̆ 𝗰𝗲𝗹 𝗺𝗮𝗶 𝘀𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗼𝘀 𝗽𝗼𝘀𝗶𝗯𝗶𝗹: 𝗳𝗿𝘂𝗰𝘁𝗲, 𝗹𝗲𝗴𝘂𝗺𝗲, 𝘀𝗲𝗺𝗶𝗻𝘁̦𝗲. 𝗟𝗮̆𝘀𝗮𝘁̦𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗻𝗲𝗮 𝗿𝗼𝘀̦𝗶𝗲, 𝗹𝗮𝗰𝘁𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲, 𝘇𝗮𝗵𝗮̆𝗿𝘂𝗹, 𝘀𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘀̦𝗶 𝗳𝗮̆𝗶𝗻𝗮 𝗱𝗶𝗻 𝗮𝗹𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲. 𝗣𝗲 𝗺𝗮̆𝘀𝘂𝗿𝗮̆ 𝗰𝗲 𝘁𝗲 𝗻𝗮𝘀̦𝘁𝗶, 𝗯𝗶𝗻𝗲𝗰𝘂𝘃𝗮̂𝗻𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗺𝘂𝗹𝘁̦𝘂𝗺𝗲𝘀̦𝘁𝗲 𝗣𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘁𝗼𝘁 𝗰𝗲 𝗺𝗮̆𝗻𝗮̂𝗻𝗰𝗶 𝘀𝗮𝘂 𝗯𝗲𝗶. 𝗥𝗮̆𝘀𝗳𝗮̆𝘁̦𝗮𝘁̦𝗶-𝘃𝗮̆ 𝗺𝘂𝗹𝘁! 𝗢𝗳𝗲𝗿𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝗶̂𝘁̦𝗶 𝗽𝗹𝗮𝗰𝗲 𝗰𝗲𝗹 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝘂𝗹𝘁! 𝗕𝗲𝗮 𝗺𝘂𝗹𝘁𝗮 𝗮𝗽𝗮̆. 𝗣𝗼𝘁̦𝗶 𝗹𝘂𝗮 𝗮𝗹𝗴𝗲 𝘀𝗽𝗶𝗿𝘂𝗹𝗶𝗻𝗮 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮 𝘃𝗮̆ 𝘀𝘁𝗶𝗺𝘂𝗹𝗮 𝗶𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮.

🔸𝗖𝗮̂𝗻𝗱 𝗳𝗮𝗰𝗶 𝗯𝗮𝗶𝗲, 𝗶𝗺𝗮𝗴𝗶𝗻𝗲𝗮𝘇𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝗰𝗮̆ 𝗼 𝗰𝗮𝘀𝗰𝗮𝗱𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗺𝗶𝗻𝗮̆ 𝗽𝘂𝗿𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗮𝗱𝗲 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘁𝗶𝗻𝗲, 𝗲𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮𝘁𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝗔𝗣𝗔, 𝗱𝗲 𝗽𝗮𝗿𝗰𝗮̆ 𝗮𝗿 𝗳𝗶 𝗼 𝗳𝗮̂𝗻𝘁𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗺𝘂𝘁𝗮𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲, 𝘁𝗼𝘁 𝗰𝗲 𝗻𝘂 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝗶 𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗲 𝘀̦𝗶 𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝘀𝘁𝗿𝗮̆𝗹𝘂𝗰𝗶𝗿𝗲 𝘀̦𝗶 𝗹𝘂𝗺𝗶𝗻𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗮𝗹𝗲. 𝗩𝗶𝘇𝘂𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼 𝗺𝗼𝗱𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗳𝗼𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗲𝗳𝗶𝗰𝗶𝗲𝗻𝘁𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗮 𝗻𝗲 𝗺𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗻𝗲 𝗲𝗰𝗵𝗶𝗹𝗶𝗯𝗿𝗮𝘁̦𝗶 𝘀̦𝗶 𝘀𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗼𝘀̦𝗶. 𝗩𝗶𝘇𝘂𝗮𝗹𝗶𝘇𝗲𝗮𝘇𝗮̆-𝘁𝗲 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗹𝗲𝘁 𝘀𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗼𝘀!

🔸𝗘𝘃𝗶𝘁𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝘁𝗲 𝘂𝗶𝘁̦𝗶 𝗹𝗮 𝗳𝗶𝗹𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝗱𝗿𝗮𝗺𝗮̆ 𝘀𝗮𝘂 𝘃𝗶𝗼𝗹𝗲𝗻𝘁𝗲, 𝗲𝘃𝗶𝘁𝗮̆ 𝘀̦𝘁𝗶𝗿𝗶𝗹𝗲 𝘀𝗮𝘂 𝘀𝗮̆ 𝗮𝘀𝗰𝘂𝗹𝘁̦𝗶 𝗯𝗮̂𝗿𝗳𝗲 𝘀̦𝗶 𝗶̂𝗻𝗰𝗲𝗮𝗿𝗰𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝗻𝘂 𝘁𝗲 𝗺𝗮𝗶 𝗷𝘂𝗱𝗲𝗰𝗶 𝗽𝗲 𝘁𝗶𝗻𝗲 𝗶̂𝗻𝘀𝘂𝘁̦𝗶 𝘀̦𝗶 𝗽𝗲 𝗰𝗲𝗶𝗹𝗮𝗹𝘁̦𝗶. 𝗠𝗮𝗶 𝗮𝗹𝗲𝘀 𝗰𝘂 𝟱 𝗺𝗶𝗻𝘂𝘁𝗲 𝗶̂𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝘂𝗹𝗰𝗮𝗿𝗲. 𝗠𝗶𝗻𝘁𝗲𝗮 𝗶̂𝘁̦𝗶 𝗿𝗲𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗲 𝗴𝗮̂𝗻𝗱𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝘀̦𝗶 𝗲𝗺𝗼𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗶̂𝗻 𝘃𝗶𝘀𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗮𝗹𝗲, 𝗶̂𝗻 𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹 𝗽𝗲 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗲 𝗮𝘃𝗲𝗺 𝗶̂𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗮 𝗺𝗲𝗿𝗴𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝘂𝗹𝗰𝗮𝗿𝗲. 𝗔𝗶 𝗴𝗿𝗶𝗷𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝗰𝗶𝗻𝗰𝗶 𝗺𝗶𝗻𝘂𝘁𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝘁𝗮𝗹𝗲 𝗶̂𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗮 𝗺𝗲𝗿𝗴𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝘂𝗹𝗰𝗮𝗿𝗲, 𝗶𝗺𝗮𝗴𝗶𝗻𝗲𝗮𝘇𝗮̆-𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗹𝘂𝗺𝗶𝗻𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗮𝗯𝘂𝗻𝗱𝗲𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗯𝗶𝗻𝗲𝗰𝘂𝘃𝗮̂𝗻𝘁𝗮𝘁𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝘃𝗲𝗶 𝗮𝘁𝗿𝗮𝗴𝗲 𝗮𝘀𝘁𝗮.

🔸𝗜̂𝗻𝗱𝗲𝗽𝗮̆𝗿𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮̆-𝘁𝗲 𝗰𝗮̂𝘁 𝗽𝗼𝘁̦𝗶 𝗱𝗲 𝗺𝘂𝗹𝘁 𝗱𝗲 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶𝗶 𝘀𝗮𝘂 𝘀𝗶𝘁𝘂𝗮𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗻𝗲𝗴𝗮𝘁𝗶𝘃𝗲 𝘀̦𝗶 𝗶̂𝗻𝗰𝗼𝗻𝗷𝗼𝗮𝗿𝗮̆-𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶 𝘀̦𝗶 𝘀𝗶𝘁𝘂𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗽𝗹𝗮̆𝗰𝘂𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝗰𝗮𝗹𝗺𝗲. 𝗣𝗘𝗧𝗥𝗘𝗖𝗘 𝗧𝗜𝗠𝗣 𝗗𝗘 𝗖𝗔𝗟𝗜𝗧𝗔𝗧𝗘 𝗖𝗨 𝗢𝗔𝗠𝗘𝗡𝗜𝗜 𝗣𝗘 𝗖𝗔𝗥𝗘 𝗜̂𝗜 𝗜𝗨𝗕𝗘𝗦̦𝗧𝗜 𝘀̦𝗶 𝗮𝗱𝘂𝗰𝗲𝘁̦𝗶 𝗯𝘂𝗰𝘂𝗿𝗶𝗲 𝘃𝗶𝗲𝘁̦𝗶𝗶 𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗲 𝗹𝘂𝗮̂𝗻𝗱 𝘁𝗼𝘁𝘂𝗹 𝗶̂𝗻𝘁𝗿-𝘂𝗻 𝗺𝗼𝗱 𝗺𝗮𝗶 𝘀𝗶𝗺𝗽𝗹𝘂 𝘀̦𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝘂𝘀̦𝗼𝗿. 𝗖𝗮̂𝗻𝘁𝗮̆, 𝗱𝗮𝗻𝘀𝗲𝗮𝘇𝗮̆, 𝗳𝗶𝗶 𝗳𝗲𝗿𝗶𝗰𝗶𝘁 𝘀̦𝗶 𝘃𝗲𝗶 𝗮𝘁𝗿𝗮𝗴𝗲 𝗯𝘂𝗰𝘂𝗿𝗶𝗮 𝗰𝗮̆𝘁𝗿𝗲 𝗧𝗶𝗻𝗲.

🔸𝗙𝗮̆ 𝗘𝘅𝗲𝗿𝗰𝗶𝘁̦𝗶𝗶𝗶𝗶!!! 𝗠𝗶𝘀̦𝗰𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝗰𝗼𝗿𝗽𝘂𝗹 𝘀̦𝗶 𝗺𝗶𝗻𝘁𝗲𝗮 𝗰𝗿𝗲𝗮̂𝗻𝗱: 𝗔𝗥𝗧𝗔̆, 𝗠𝗨𝗭𝗜𝗖𝗔, 𝗗𝗔𝗡𝗦. 𝗢𝗿𝗶𝗰𝗲 𝗶̂𝘁̦𝗶 𝗽𝗹𝗮𝗰𝗲, 𝗽𝗶𝗰𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮̆, 𝗰𝗮̂𝗻𝘁𝗮̆, 𝗽𝗹𝗶𝗺𝗯𝗮̆-𝘁𝗲, 𝗶̂𝗻𝗼𝗮𝘁𝗮̆, 𝗳𝗮̆ 𝗬𝗼𝗴𝗮 𝘀𝗮𝘂 𝗼𝗿𝗶𝗰𝗲 𝗮𝗹𝘁𝗰𝗲𝘃𝗮 𝘃𝗿𝗲𝗶, 𝗱𝗮𝗿 𝗺𝗶𝘀̦𝗰𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝗺𝗶𝗻𝘁𝗲𝗮 𝘀̦𝗶 𝗰𝗼𝗿𝗽𝘂𝗹 𝗶̂𝗻 𝗹𝘂𝗰𝗿𝘂𝗿𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗶̂𝘁̦𝗶 𝗽𝗹𝗮𝗰 𝘀̦𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘁𝗲 𝗽𝘂𝗻 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁. 𝗔𝘀𝘁𝗮 𝗱𝗿𝗲𝗻𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗳𝗿𝗲𝗰𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗮 𝗷𝗼𝗮𝘀𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝘃𝗮̆ 𝘃𝗶𝗻𝗱𝗲𝗰𝗮̆ 𝗰𝗼𝗿𝗽𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲.

🔸𝗣𝗲𝘁𝗿𝗲𝗰𝗲 𝘁𝗼𝘁 𝘁𝗶𝗺𝗽𝘂𝗹 𝗽𝗼𝘁̦𝗶 𝗶̂𝗻 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗿𝗶 𝗻𝗮𝘁𝘂𝗿𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗵𝗶𝘀𝗲 𝘀̦𝗶 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗲. 𝗥𝗲𝗰𝗼𝗻𝗲𝗰𝘁𝗮𝘁̦𝗶-𝘃𝗮̆ 𝗰𝘂 𝗳𝗿𝘂𝗺𝘂𝘀𝗲𝘁̦𝗲𝗮 𝘃𝗶𝗲𝘁̦𝗶𝗶. 𝗟𝘂𝗰𝗿𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗦𝗶𝗺𝗽𝗹𝗲. 𝗔𝗰𝗼𝗿𝗱𝗮𝘁̦𝗶 𝗮𝘁𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗲 𝗖𝗲𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶, 𝗙𝗹𝘂𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿, 𝗦𝗼𝗮𝗿𝗲𝗹𝘂𝗶. 𝗣𝗹𝗶𝗺𝗯𝗮𝘁̦𝗶-𝘃𝗮̆ 𝗗𝗲𝘀𝗰𝘂𝗹𝘁̦ 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂𝗹 𝗿𝘂𝗿𝗮𝗹, 𝗳𝗮𝗰𝗲𝘁̦𝗶 𝗯𝗮̆𝗶 𝗱𝗲 𝘀𝗼𝗮𝗿𝗲 𝘇𝗶𝗹𝗻𝗶𝗰 𝘁𝗶𝗺𝗽 𝗱𝗲 𝗰𝗲𝗹 𝗽𝘂𝘁̦𝗶𝗻 𝟳 𝗺𝗶𝗻𝘂𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗵𝗶𝘇𝗮̂𝗻𝗱𝘂-𝘃𝗮̆ 𝗽𝗶𝗲𝗽𝘁𝘂𝗹 𝘀̦𝗶 𝗯𝗿𝗮𝘁̦𝗲𝗹𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗶 𝗟𝗨𝗠𝗜𝗡𝗔 𝗦̦𝗜 𝗙𝗢𝗥𝗧̦𝗔. 𝗦𝘂𝗻𝘁𝗲𝗺 𝗖𝗼𝗽𝗶𝗶𝗶 𝗠𝗮𝗺𝗲𝗶 𝗣𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝘁. 𝗦𝗶𝗺𝘁𝗲 𝗰𝘂𝗺 𝘁𝗲 𝘀𝘂𝘀𝘁̦𝗶𝗻𝗲 𝘀̦𝗶 𝘁𝗲 𝗵𝗿𝗮̆𝗻𝗲𝘀̦𝘁𝗲.

🔸𝗧̦𝗶𝗻𝗲 𝘂𝗻 𝗷𝘂𝗿𝗻𝗮𝗹. 𝗦𝗰𝗿𝗶𝗲 𝗶̂𝗻 𝗲𝗹 𝗮𝗰𝘁̦𝗶𝘂𝗻𝗶𝗹𝗲 𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁𝗶𝘃𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝘇𝗶𝗹𝗲𝗶 𝘁𝗮𝗹𝗲 𝘀̦𝗶 𝘀𝗰𝗿𝗶𝗲 𝗮𝗳𝗶𝗿𝗺𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁𝗶𝘃𝗲 𝗽𝗿𝗲𝗰𝘂𝗺:
„ 𝗘𝘂 𝗦𝘂𝗻𝘁 ..., 𝗲𝘂 𝗮𝗹𝗲𝗴..., 𝗺𝗮̆ 𝗶𝘂𝗯𝗲𝘀𝗰 𝘀̦𝗶 𝗺𝗮̆ 𝗮𝗰𝗰𝗲𝗽𝘁 𝗮𝘀̦𝗮 𝗰𝘂𝗺 𝘀𝘂𝗻𝘁..., 𝘀̦𝘁𝗶𝘂 𝘀𝗮̆ 𝘁𝗿𝗮̆𝗶𝗲𝘀𝗰 𝗳𝗮̆𝗿𝗮̆ 𝘁𝗲𝗮𝗺𝗮̆..., 𝗺𝗮̆ 𝘀𝗶𝗺𝘁 𝗶̂𝗻 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁̦𝗮̆..., 𝗺𝗮̆ 𝗮𝗹𝗶𝗻𝗶𝗲𝘇 𝗹𝗮 𝗟𝗲𝗴𝗲𝗮 𝗺𝗶𝗻𝗶𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗘𝗳𝗼𝗿𝘁 𝗮𝗹 𝗨𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝘂𝗹𝘂𝗶..., 𝗠𝗮̆ 𝗶𝘂𝗯𝗲𝘀𝗰..., 𝗘𝘂 𝗺𝗲𝗿𝗶𝘁..."
𝗦𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝗱𝗶𝗮𝗹𝗼𝗴𝘂𝗹 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗶𝗼𝗿. 𝗙𝗶𝗶 𝗴𝗲𝗻𝗲𝗿𝗼𝘀 𝗰𝘂 𝘁𝗶𝗻𝗲 𝗶̂𝗻𝘀𝘂𝘁̦𝗶. 𝗦̦𝗶 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗻𝗲𝗰𝗲𝘀𝗮𝗿, 𝘀𝗰𝗿𝗶𝗲 𝗰𝗲 𝘁𝗲 𝗶̂𝗻𝗴𝗿𝗶𝗷𝗼𝗿𝗲𝗮𝘇𝗮̆, 𝗰𝗲 𝘁𝗲 𝗱𝗼𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗮𝘂 𝘁𝗲 𝗲𝗻𝗲𝗿𝘃𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗿𝘂𝗽𝗲-𝗹 𝘀̦𝗶 𝗮𝗿𝗱𝗲-𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮-𝗹 𝗲𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮.

🔸𝗜̂𝗻 𝗺𝗼𝗱 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁, 𝗶̂𝗻𝘁𝗿-𝘂𝗻 𝘀𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝘂 𝗱𝗲 𝗹𝗶𝗻𝗶𝘀̦𝘁𝗲, 𝗶𝗺𝗮𝗴𝗶𝗻𝗲𝗮𝘇𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗹𝘂𝗹 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗶𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗶𝗻𝗶𝗺𝗮 𝘁𝗮 𝘀̦𝗶 𝗱𝗮̆-𝗶 𝗱𝗿𝗮𝗴𝗼𝘀𝘁𝗲𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗶-𝗮 𝗹𝗶𝗽𝘀𝗶𝘁. 𝗗𝗢𝗔𝗥 𝗩𝗜𝗭𝗨𝗔𝗟𝗜𝗭𝗔𝗧̦𝗜 𝗦𝗲𝗰𝘂𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝘀̦𝗶 𝗜𝘂𝗯𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗿𝗲 𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗲 𝘀̦𝗶 𝗼𝗳𝗲𝗿𝗶𝘁̦𝗶-𝗶-𝗼 𝗶̂𝗻 𝗺𝗶𝗻𝘁𝗲𝗮 𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆.

🔸𝗜̂𝗻𝗿𝗮̆𝗱𝗮̆𝗰𝗶𝗻𝗮𝘁̦𝗶-𝘃𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝗣𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝘁 𝘀̦𝗶 𝗶̂𝗻 𝗖𝗲𝗿 𝗶̂𝗻 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘇𝗶! 𝗖𝗮̂𝗻𝗱 𝘁𝗲 𝘁𝗿𝗲𝘇𝗲𝘀̦𝘁𝗶 𝘀̦𝗶 𝗰𝗮̂𝗻𝗱 𝘁𝗲 𝗰𝘂𝗹𝗰𝗶. 𝗜𝗺𝗮𝗴𝗶𝗻𝗮𝘁̦𝗶-𝘃𝗮̆ 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝘁𝘂𝗯𝘂𝗹 𝘃𝗼𝘀𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗺𝗶𝗻𝗮̆ 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃𝗮̆ 𝗰𝗼𝗻𝗲𝗰𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗶𝗻𝗶𝗺𝗮 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝗶𝗺𝗮 𝗺𝗮𝗺𝗲𝗶 𝘀̦𝗶 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝗶𝗺𝗮 𝘀𝗼𝗮𝗿𝗲𝗹𝘂𝗶 𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹 𝗮𝗹 𝘂𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝘂𝗹𝘂𝗶. 𝗦̦𝗶 𝗶̂𝗻𝗰𝗮𝗿𝗰𝗮̆-𝘁𝗲 𝗰𝘂 𝗮𝗰𝗲𝗹 𝗳𝗹𝘂𝘅.

𝗦𝗮̆ 𝗮𝗶 𝗮𝗿𝗺𝗼𝗻𝗶𝗲 𝘀̦𝗶 𝗲𝗰𝗵𝗶𝗹𝗶𝗯𝗿𝘂 𝗶̂𝗻 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮 𝘁𝗮! 💓

sâmbătă, 14 octombrie 2023

Copiii învață ce trăiesc

“Dacă trăiesc în critică și în cicăleală, copiii învață să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învață să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă, copiii învață să fie anxiosi.
Dacă trăiesc înconjurați de milă, copiii învață autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjurați de ridicol, copiii învață să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învață să simtă invidia.
Dacă trăiesc în rusine, copiii învață să se simtă vinovați.
Dacă trăiesc în incurajare, copiii învață să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranță, copiii învață răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învață prețuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învață să
iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învață să se
placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjurați de recunoaștere, copiii învață de ce este bine să ai un tel.
Dacă trăiesc împărțind cu ceilalți, copiii învață generozitatea.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învață respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învață să fie drepți.
Dacă trăiesc în bunăvoință și considerație, copiii învață respectul.
Dacă trăiesc în siguranță, copiii învață să aibă încredere în ei și în ceilalți.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învață că e plăcut să trăiești în această lume.
Dacă sufletul tău este senin, copilul tău va câștiga pacea minții.''


 

Acatistul Cuvioasei Parascheva de la Iași


Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă… Și acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul, glasul al 4

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos și, lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

Condacul 1

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi, nevrednicii păcătoși, pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuito­rului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Icosul 1

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 2

Așa Împăratul tuturor răsplătește biruințele. Așa mâna proniei cea nevăzută întărește neamul omenesc, îmbrățișând cu credință cele de dânsa rânduite spre mântuire. Pentru aceasta să ne depărtăm de nelegiuiri; până când vom petre­ce în păcate? Doamne, întărește inimile noastre ca să-Ți cântăm în fapte bune cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul 2

Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine care de multe ori ai luat pe sfinți și pe îngeri în ajutor la pământeștile ispite; fii acum și pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povățuit Mântuitorul Hristos, și primește cântarea aceasta:
Bucură-te, mărgăritar neprețuit al vistieriei noastre;
Bucură-te, floare nevestejită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, temelie neclintită a creștinătății;
Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoare și rugătoare către Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a preoților cucernici;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a străinilor;
Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniților;
Bucură-te, milostivă povățuitoare a văduvelor;
Bucură-te, învingătoarea dușmanilor;
Bucură-te, izbăvirea tuturor celor ce te cheamă spre ajutor;
Bucură-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucură-te, vindecătoarea de răni ale trupurilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 3

Spre tine pururea nădăjduim; de multe boli și primejdii s-a izbăvit țara aceasta, alinând și prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună și milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni; dar și acum, îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine năzuim cu lacrimi, să ne ajuți, ca să scăpăm din primejdii și să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Epivata, văzând lauda pământului ei răsărind dintru ale sale, cu bucurie te-a întâmpinat, preacuvioasă, mărturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care în urmă ne-am învrednicit a dobândi moaștele tale, cum vom putea îndestul a propovădui minunile pe care le-ai făcut, de nu cântăm acestea:
Bucură-te, luminătoarea Moldovei;
Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucură-te, învățătoarea părinților tăi;
Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământești;
Bucură-te, adunătoarea cereștilor daruri;
Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucură-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucură-te, îndreptătoarea mândriei;
Bucură-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor;
Bucură-te, osânditoarea dușmanilor;
Bucură-te, miluitoarea săracilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 4

Preacurată Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu, primește și ale noastre datornice rugăciuni de la noi nevrednicii, pe care prin mijlocitoarea noastră sfântă ți le aducem spre iertarea păcatelor și ne dă nouă pace și mare milă de la Fiul tău, Căruia Îi cântăm neîncetat: Aliluia!

Icosul 4

Celei după vrednicie și cu credință următoare a cuvântului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecărilor și plată cerească, prin glasul Mântuitorului zicând: slugă bună și credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău, îți aducem cântarea aceasta:
Bucură-te, sămânță nerătăcită;
Bucură-te, trup neobosit;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, aur lămurit;
Bucură-te, foc arzător plevilor;
Bucură-te, pământ de îndestulare;
Bucură-te, rodul pocăinței;
Bucură-te, îmblânzirea relelor cugetări;
Bucură-te, risipitoare de furtuni;
Bucură-te, aducătoare de mană;
Bucură-te, dătătoare de mângâieri;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor creștinilor către Domnul;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 5

Obosiți de truda gândurilor lumești ne-am deșteptat acum noi, ticăloșii, lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădej­dile după faptele noastre spre a ne liniști, nefăcând niciun lucru vrednic de mântuire și temându-ne de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, și strigăm: miluiește-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!

Icosul 5

Cine nu te va ferici pe tine, Cuvioasă, că te-ai învrednicit a potoli prin nevoințele tale zburdălnicia trupului și a dobândi mântuirea sufletească cu cinstea cea neluată de mâini omenești a cereștii măriri? Sau cine nu te va ferici că ai străbătut prin viteazul tău cuget împletiturile vicleanului cele amăgitoare și l-ai rușinat? Pentru aceasta, primește următoarea cântare:
Bucură-te, turnul biruinței;
Bucură-te, ușa mântuirii;
Bucură-te, pavăza credinței;
Bucură-te, lăcașul statorniciei;
Bucură-te, chipul bunătăților;
Bucură-te, apărarea cinstitei cruci;
Bucură-te, închinătoarea ei vrednică;
Bucură-te, că prin al ei ajutor ai fost izbânditoare;
Bucură-te, că printr-însa te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a biruinței frumoasă stâlpare;
Bucură-te, învingătoare a stăpânirii iadului;
Bucură-te, moștenitoarea cereștii măriri;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 6

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea faptelor tale, noi nevrednicii? Căci nici fap­tele, nici credința nu ne apropie de preacinstitele tale lucrări; dar mărturisind slăbiciunea noastră, ne rugăm ție a ne ajuta și a mijloci către Dumnezeu să primească cântarea: Aliluia!

Icosul 6

Ne-au cuprins acum dureri de negrăit, niciun ajutor omenesc de la nimeni nu așteptăm, toți ne-au părăsit deodată, până și plăcerile ce odinioară ne desfătau acum se luptă cu noi; vai de ticăloșia noastră, nu avem altă nădejde decât mila lui Dumnezeu și al tău ajutor sfânt. Pentru aceasta, ne rugăm ție a ne ajuta, vindecându-ne, ca să cântăm ție:
Bucură-te, leacul durerii;
Bucură-te, mâna vindecării;
Bucură-te, casa ocrotirii;
Bucură-te, raza mângâierii;
Bucură-te, cortul îndestulării;
Bucură-te, rourarea fierbințelii;
Bucură-te, mântuirea de boli;
Bucură-te, scăparea celor înspăimântați;
Bucură-te, izgonitoarea pagubelor;
Bucură-te, privighetoare neadormită;
Bucură-te, stea luminoasă;
Bucură-te, scară izbăvitoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 7

Doamne, cercetează și vindecă pe robii Tăi cei cuprinși de durere, zice Preacuvioasa, rugându-se neîncetat, că nu au reazem, nici mângâiere. Iar zilele grele sunt, și pentru că ne-am mântuit, să ne bucurăm și să cădem la Dum­nezeu, pocăindu-ne și cântând: Aliluia!

Icosul 7

Nelegiuirile noastre, mulțimea strâmbătăților pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astăzi ne osândesc și nu știm ce vom răspunde mergând la judecată, unde toți ne prigonesc, toți se ridică asupra noastră să ne împileze; tu însă, o, preabună Maică, care asculți mărturisirea noastră, mijlocește către Domnul să prefacă starea osândirii noastre în bunătăți, scoțând din inimile vrăjmașilor noștri toată urâciunea și te vom preamări cu laude ca acestea:
Bucură-te, mijlocitoarea celor greșiți;
Bucură-te, folositoarea celor asupriți;
Bucură-te, îndreptătoarea judecătorilor răi;
Bucură-te, doveditoarea celor clevetiți;
Bucură-te, scăparea celor judecați și osândiți;
Bucură-te, contenire a patimilor;
Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor;
Bucură-te, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucură-te, domolire a celor puternici;
Bucură-te, înlesnire a slăbănogilor;
Bucură-te, stârpitoare a răutăților;
Bucură-te, izvorâtoare a milostivirii;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 8

Acestea grăind, ne liniștim, ne veselim și ne bucurăm; saltă sufletele noastre că nu-și vor râde de noi vrăjmașii noștri. Nu ne va părăsi Dumnezeul nostru până la sfârșit, pentru rugăciunile tale, Preacuvioasă, ci trimițând mila Lui asupra poporului, precum este obișnuit, și noi, nevrednicii, ne vom împărtăși cu el de ale Sale bunătăți, cu care dim­preună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

La toți vom spune minunile tale, în glas vom cânta prăznuirea ta, după datoria obștii care ți-aduce spre mulțumire: mărire laudei tale, mărire îndelung-răbdării cu care te-ai încununat, nevoindu-te prin credință, mărire faptei celei cu statornicie urmată după pilda Iubitorului de oameni; pentru acestea, grăim către tine:
Bucură-te, mireasă duhovnicească;
Bucură-te, cununa adevărului;
Bucură-te, toiagul biruinței;
Bucură-te, mărirea monahilor;
Bucură-te, povățuitoare a obștii;
Bucură-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucură-te, păzitoare a sihaștrilor;
Bucură-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucură-te, propovăduitoare a dreptei credințe;
Bucură-te, surpătoare a eresurilor;
Bucură-te, dobândire a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, următoare a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 9

Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toți cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viață nestricăcioasă a luat în veci; pentru aceasta mărire a aflat și darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 9

Rău-cugetătorii, prin tine mustrați fiind, se înspăimântă văzând slava lui Dumnezeu, cea gătită omului depărtat de păcate, în tine luminând, văzând taina cea necuprinsă a chipului măririi, asupra ta, Cuvioasă, că astăzi strălucește aducând credincioșilor daruri de vindecări; pentru aceasta, ei s-au rușinat, pocăindu-se și noi ne-am veselit, cântându-ți ție:
Bucură-te, izbăvitoarea noastră;
Bucură-te, povățuitoare;
Bucură-te, îndreptătoare;
Bucură-te, izgonitoare de rele;
Bucură-te, aducătoare de bun miros;
Bucură-te, otrăvitoarea jivinelor;
Bucură-te, stârpitoarea insectelor;
Bucură-te, ferirea de năluciri;
Bucură-te, risipitoarea de grindină;
Bucură-te, aducătoarea de ploi mănoase;
Bucură-te, îmbelșugătoarea de roade bune;
Bucură-te, veselitoarea plugarilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 10

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, Preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu preacuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Zidurile casei părinților tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare pentru a te opri de la mărimea hotărârii ce ai luat, fă­găduindu-te a îmbrățișa viață monahicească; pentru aceasta și depărtându-te de toată dezmierdarea și plăcerile lumești, haina cea scumpă cu a cerșetorului, venind de la Biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ți părinții ce te certau cu mustrări de la asemenea plecare. Deci cu smerenie dobândind cele preaînalte, de la toți auzi:
Bucură-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina de Sus;
Bucură-te, patul nevinovăției;
Bucură-te, scaunul domniilor;
Bucură-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucură-te, ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, apărătoare neînfruntată;
Bucură-te, mustrătoare a celor ce ne ispitesc;
Bucură-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucură-te, întăritoare a celor ce ne slujesc;
Bucură-te, luminătoare a celor ce ne mângâie;
Bucură-te, împreună-lucrătoare cu cei ce ne hrănesc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 11

Suntem plini de păcate, Îndurate Doamne, și greu se luptă sufletele noastre gândind la judecată, căci ce vom face noi păcătoșii, năpădindu-ne deodată neprevăzutul sfârșit? Milă cerem, Doamne, milă Hristoase al nostru, căci nu avem chip de îndreptare; nu trece cu vederea rugăciunile noastre și pocăința, care în tot ceasul după păcate ne-a cuprins și primește ca pe o chezășie a bunei noastre voințe și a temerii de Tine, rugăciunea aceasta, pe lângă care Ți-aducem mijlocitoare și pe Maica noastră Parascheva, cântând cu dânsa dimpreună: Aliluia!

Icosul 11

Mulți păcătoși mai înainte de noi și-au dobândit mântuirea umilindu-se. Cum, dar, noi ne vom depărta de această nă­dejde? Către tine însă năzuim, Preacuvioasă Maică, și nu vom fi rușinați, nedepărtându-te de noi ca de păcătosul acela care lângă tine a fost înmormântat fără a i se cunoaște nevrednicia sa și pentru care ai cerut prin vedenie să i se mute trupul cel stricat de lângă moaștele tale. Deci ne rugăm, primește rugăciunile și lacrimile noastre, mijlocind iertarea păcatelor noastre pentru că îți cântăm:
Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, fecioară neîntinată;
Bucură-te, comoară nedeșertată;
Bucură-te, maică prealăudată;
Bucură-te, mântuirea cea smerită;
Bucură-te, lauda celor cinstiți;
Bucură-te, mângâierea celor nenorociți;
Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;
Bucură-te, buna mea sfătuitoare;
Bucură-te, preablândă îndreptătoare;
Bucură-te, a sufletelor veselitoare;
Bucură-te, grabnică ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 12

Nespusă este mângâierea noastră, privindu-te, cu noi petrecând, ca un dar al lui Dumnezeu trimis țării acesteia; că de ce boli am fost cuprinși și nu ne-ai vindecat; în care întristări și nu ne-ai bucurat; de câte ori lipsiți, prigoniți și în războaie și tu ne-ai ajutat nouă, în totul plinind cuvântul Mântuitorului din Evanghelia Sa! Pentru aceasta, cu sme­renie dobândind dreapta cea preaînaltă la scaunul măririi, îți cântăm ție: Bucură-te! și lui Dumnezeu lauda cea ce­rească: Aliluia!

Icosul 12

Izbăvește-ne pe noi, Maică, de lăcuste, de gândaci și de toată răutatea; izbăvește-ne pe noi, Maică, de foc, de grin­dină și de fulger; izbăvește-ne pe noi, Maică, de chinul cel de veci și de ceasul osândirii și ne învrednicește a dobândi prin rugăciunile tale starea de-a dreapta în ziua judecății, prin mântuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne și hrănindu-ne în pace până la răsuflarea cea mai de pe urmă, ca să-ți cântăm:
Bucură-te, alăută duhovnicească;
Bucură-te, trâmbiță apostolească;
Bucură-te, făclie luminoasă;
Bucură-te, rază cerească;
Bucură-te, nădejdea oamenilor;
Bucură-te, izgonirea demonilor;
Bucură-te, tămăduirea rănilor;
Bucură-te, feritoarea de răutăți;
Bucură-te, aducătoarea de bunătăți;
Bucură-te, luminătoarea casnică a Moldovei;
Bucură-te, izbăvitoarea lui Vasile Voievod și a altor miluitori;
Bucură-te, sprijinitoarea și a mea, a smeritului păcătos;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 13

Ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim sfintele tale moaște, Cuvioasă Maică Parascheva, propovăduind cu mărire și cântări toate minunile tale pe care prin darul lui Dumnezeu și pentru a noastră mântuire le-am dobândit; bine primită fă rugăciunea noastră, sfântă, și grăbește totdeauna a ne ajuta ca să cântăm cu bucurie faptele tale și slava lui Dumnezeu Aliluia! (Acest Condacul se zice de trei ori).

Icosul 1

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condacul 1

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuito­rului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Rugăciune către Cuvioasa Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.

Alimente pentru fiecare organ din corp...

 
Pentru inima
1. varza – contine fier si potasiu, necesare inimii si circulatiei sanguine
2. broccoli – prin continutul de calciu, fier si caroten, previne atacurile de cord si ateroscleroza
3. ridichea – apara impotriva atacurilor de inima
4. portocala – are putine calorii, contine vitamina C si scade valoarea colesterolului din sange
5. morcovul – acidul folic si bioflavonoidele continute de morcovi protejeaza inima
6. pestele – acizii Omega 3 apara sistemul vascular de inflamatii si calcifieri
7. ceapa – imbunatateste activitatea inimii si circulatia si scade presiunea sangelui
8. usturoiul – alicina pe care o contine previne accidentele vasculare cerebrale
9. leurda (usturoi salbatic) – curata sangele de toxine
10. sparanghelul – curata cordul si vasele mari de sange
11. uleiul de masline – energizeaza cordul si reduce colesterolul
12. cicoarea – scade colesterolul si tensiunea arteriala si curata sangele cu ajutorul unor minerale specifice
13. somonul – este o sursa de acizi grasi Omega 3 care reusesc sa scada din nivelul trigliceridelor din sange
14. dovleacul – are efect benefic in cazul hipertensiunii arteriale si in bolile de inima
15. cartoful – protejeaza impotriva accidentelor cerebro-vasculare si ofera o mare cantitate de vitamina C sistemului vascular
16. paprika – protejeaza vasele de sange si inima
17. rosia – normalizeaza tensiunea arteriala, fiind diuretice eficiente
18. maslinele – reduc colesterolul nociv si tensiunea arteriala
19. marul – contine peste 300 de substante esentiale pentru protectia sistemului vascular
20. fasolea neagra – o singura cana de fasole furnizeaza intre 120 si 320 de miligrame de magneziu, prevenind astfel tulburarile de ritm cardiac
21. coacazele – sunt excelente pentru circulatia sangelui, avand o concentratie mare de minerale si vitaminele B, C, D si E
22. zmeura – intareste sistemul imunitar, actionand ca o aspirina naturala
23. murele – sunt considerate fructe cardioactive, ajutand la functionarea optima a cordului
24. socul – imbunatateste circulatia sanguina
25. piersica – contine vitamine si oligoelemente ce protejeaza inima
26. ciresele – improspateaza resursele de potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor si siliciu
27. rubarba – scade tensiunea arteriala si fortifica inima
28. grapefruit-ul – previne obstructiile vasculare si tromboza datorita unei enzime speciale
29. ciuperca Shitake – reduce colesterolul
30. prunele – previn tromboza
31. curmalele – reduc tensiunea arteriala si protejeaza impotriva aterosclerozei fiindca sunt bogate in fier, calciu si potasiu
32. afinele – pigmentul lor albastru ajuta vasele sanguine sa devina mai elastice
33. ovazul – este benefic in bolile cardiovasculare
34. porumbul – contine vitaminele D si K
35. ardeiul iute – previne cresterea nivelului de zahar din sange ce poate duce la formarea de colesterol pe vasele inimii .

Pentru creier
36. lintea – contine lecitina, proteine si glucide de care au nevoie celulele creierului
37. Quinoa – intareste memoria si incetineste procesul de imbatranire, fiind bogat in fier
38. carnea de pasare de curte – are grasimi si uleiuri ce ofera energie celulelor nervoase
39. fasolea – creste puterea de concentrare
40. oul – este o sursa grozava de proteine; galbenusul contine colina ce ajuta la dezvoltarea memoriei
41. avocado – combate stresul, nervozitatea si insomnia
42. bananele – glucoza, vitaminele si mineralele continute de acestea sunt benefice pentru creier si il energizeaza
43. caisele – stimuleaza neuronii
44. stafidele – contin mult zahar (75%), resursa energetica pentru creier
45. para – zaharul si substantele asemanatoare hormonilor intensifica puterea de “lucru” a creierului
46. mazarea – fiind bogata in proteine, este buna pentru memorie si concentrare
47. salata verde – calmeaza sistemul nervos datorita substantelor opiacee .

Pentru ochi
48. castanul salbatic – calmeaza senzatia de usturime si iritatiile datorita substantelor sale active
49. arnica – uleiul esential de arnica calmeaza inflamatiile oculare
50. mesteacanul alb – intareste imunitatea ochilor deoarece contine vitamina C, potasiu si calciu
51. limba de miel – reduce inflamarea vaselor conjunctivale datorita taninurilor si a saponinelor
52. rostopasca – este extraordinar de eficienta impotriva virusurilor si mai ales pentru ochii uscati
53. gutuia – este buna pentru alergii si febra fanului deoarece contine pectine si calciu
54. iarba de silur (Euphrasia Officinalis) – calmeaza ochii persoanelor ce isi petrec foarte mult timp in fata calculatorului
55. grasimea de gaina – face minuni aplicata ca unguent pe ochi impreuna cu iarba de silur
56. strugurii – ajuta cu precadere ochiul in timpul vederii nocturne
57. patlagina – taninurile pe care le contine trateaza infectiile oculare
58. capsuna – ajuta ochii in timpul vederii nocturne
59. Centarium Minus – tinctura obtinuta din aceasta planta vindeca afectiunile oculare
60. ananasul – enzimele continute de acesta relaxeaza ochii obositi din cauza calculatorului
61. rozmarinul – purifica ochii si protejeaza vasele de sange oculare .

Pentru piele/par
62. pepenele – contine foarte putine calorii si este excelent pentru mentinerea fermitatii pielii
63. iaurtul degresat – bacteriile continute de acesta imbunatatesc aspectul pielii; in plus, are o concentratie ridicata de vitamina A
64. graul – contine acizi grasi, calciu si dioxid de siliciu care sunt extraordinar de sanatoase pentru par, piele si unghii
65. orzul – infrumuteseaza si revitalizeaza datorita substantelor bioactive
66. cimbrul – reda stralucirea pielii si curata organismul
67. hreanul – continand substante active, regenereaza parul, pielea si unghiile
68. mustarul- regleaza fluxul sanguin la nivelul pielii.

Pentru oase
69. migdalele – contin magneziu si ajuta oasele sa ramana sanatoase
70. spanacul – datorita fierului si calciului pe care il contine, face oasele mai rezistente si ajuta la functionarea muschilor
71. meiul – intareste dintii, oasele si stimuleaza cresterea copiilor
72. secara – este benefica pentru dinti, oase si muschi fiind o sursa ideala de oligoelemente precum B-vitamine, potasiu, magneziu, mangan, fier si zinc
73. branza – intareste oasele fiind o sursa buna de calciu .

Pentru stomac/intestin
74. tinctura de fenicul – protejeaza mucoasele intestinale
75. pastarnacul – stimuleaza digestia
76. mango – apara mucoasa intestinala datorita vitaminei A si a antioxidantilor
77. arpacasul – aduce in organism necesarul de fibre, fosfor si magneziu pentru o digestie sanatoasa
78. mararul – amelioreaza indigestia
79. soia – are proprietati anticancerigene
80. nucile – contin o forma purificata de Omega 3 si de aceea ajuta la reudcerea riscului de cancer al intestinelor .

Pentru rinichi
91. sfecla rosie – stimuleaza arderile celulare
92. visinele – contin potasiu, substanta pe care rinichii “lupta” sa o elimine din sange atunci cand este in exces
93. castravetele – contine multa apa si deci stimuleaza activitatea rinichilor
94. telina – protejeaza rinichii de virusuri
95. varza rosie – proteinele si aminoacizii pe care aceasta ii contine actioneaza ca un filtru pentru rinichi
96. gulia – vitamina C din ea protejeaza celulele renale, iar fierul si fosforul energizeaza
97. ridichea neagra – este un antibiotic natural
98. varza murata – detoxifica organismul
99. hrisca – este folosita ca produs dietetic in cazul bolilor de rinichi si in diabet
100. patrunjelul – detine combinatia ideala de minerale pentru a curata rinichii .

Pentru ficat
81. anghinarea – contine proteine regenerative, iar acidul folic si antioxidantii previn bolile hepatice
82. sucul de ridiche – stimuleaza secretia bilei
83. conopida – contribuie la imbunatatirea activitatii ficatului
84. drojdia de bere – este o importanta sursa de vitamina B si detoxifica ficatul
85. nasturelul (Nasturtium Officinale) – este folosit pentru producerea mustarului si a uleiurilor ce sunt benefice pentru metabolismul bilei si al ficatului
86. papadia – ajuta la buna functionare a ficatului si reduce colesterolul
87. menta – uleiurile esentiale de menta stimuleaza secretia biliara si calmeaza crampele.