Parohia Sf Nicolae Vaslui

 Biserica Sf. Nicolae din municipiul Vaslui a inceput a fi zidita la 28 noiembrie 1937. Lucrarile de constructie au durat aproape 6 ani. Asa cum reiese din pisania bisericii, la zidierea sfantului locas au contribuit enoriasi ai orasului Vaslui si ai altor localitati, autoritatile locale, generalul Ioan Rascanu, precum si maresalul Ioan Antonescu.
Locasul de inchinare a fost sfintit la 26 septembrie 1943 de catre vrednicul de pomenire, Episcopul Grigorie Leu, intaistatatorul Episcopiei Husilor de la acea vreme.
Lucrarile de constructie au fost initiate de catre Preotul Paroh Dumitru Laptes care a trecut la Domnul la 8 februarie 1984. I-a urmat ca preot paroh Parintele Gheorghe Paun care a ocupat acest oficiu pana in anul 2009.
Incepand cu data de 1 iulie 2010, Preasfintitul Parinte Episcop Corneliu al Husilor a numit in oficiul de preot paroh al acestei parohii pe Parintele Andrei Dragos Zagan. Acesta este nascut in municipiul Iasi la 27 noiembrie 1979. Clasele I-VIII le-a absolvit in orasul natal, iar intre 1994-1999 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la M-rea Neamt. in anul 2003 a absolvit cursurile Colegiului de Institutori Religie Ortodoxa la Facultatea de Psihopedagogie din cadrul Universitatii „Al. I. Cuza” – Iasi. in anul 2006 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae”, sectia Pastorala, in cadrul Universitatii „Al. I. Cuza” – Iasi, iar in 2008 a absolvit cursurile de Master, sectia Istorica-Practica, la aceeasi facultate.
In prezent, sunt demarate lucrari de refacere si infrumusetare a sfantului locas si a dependintelor acestuia.
Tot in biserica Sf. Nicolae slujeste si Parintele stefan Hotoleanu, care este paroh al parohiei Sf. Nicolae II.ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXIV, 2013 215
BISERICA DIN JUDEłUL VASLUI ŞI SECURITATEA
ÎN PRIMII ANI POSTBELICI
Nicolae IONESCU∗
Melania IONESCU ∗∗
Cuvinte cheie: Biserică, Securitate, preoŃi, închisori.
Keywords: Church, Security, priest, prisons.
Abstract: It is an important and useful theme, with a special impact in the
Romanian society. It is known that in the communist ideology – the
religion was useless and dangerous for the development of the human
personality. The Security had in view not to politicize by Church and
combated the mysticism. This repression organism of the totalitarian form
of government supervised the good working of the institutions in the state,
inclusively the Church. The communists aimed at an atheist society and
many priests who criticized the regime, inclusively from Vaslui district,
filled the communist prisons from Aiud, Piteşti, Gherla, Botoşani, Jilava,
Canal etc.
Este o temă generoasă şi utilă, cu reverberaŃii în societatea românească.
Se ştie că în ideologia comunistă - religia era inutilă şi periculoasă pentru
dezvoltarea personalităŃii umane. Securitatea urmărea ca prin Biserică să nu se
facă politică şi combătea misticismul. Acest organism de represiune a
regimului totalitar supraveghea buna funcŃionare a instituŃiilor statului,
inclusiv a Bisericii. Comuniştii urmăreau ateizarea societăŃii. MulŃi preoŃi au
umplut închisorile comuniste de la Aiud, Piteşti, Gherla, Botoşani, Jilava,
Canal etc. În anii 50 fiii şi soŃiile preoŃilor erau persecutaŃi. După anii 60 –
represiunea încetează a fi de masă, trecându-se la cea individuală.
Tactica pentru distrugerea bisericilor creştine care activau în România a
diferit de la un caz la altul. Scopul urmărit era însă acelaşi: dezrădăcinarea
credinŃei şi impunerea ateismului materialist dialectic. Se ştie, însă, că Biserica
naŃională, numită de marele poet, M. Eminescu, “mama spirituală a neamului”
a contribuit de-a lungul istoriei, alături de şcoală şi armată la dezvoltarea
conştiinŃei naŃionale
În cazul Bisericii Ortodoxe Române, majoritară şi având statutul de biserică
naŃională, a fost folosită decapitarea. ÎnalŃii ierarhi au fost înlocuiŃi („depuşi din
treaptă”), unii dintre ei murind în condiŃii suspecte, alŃii fiind arestaŃi şi primind
„domiciliu obligatoriu” în mănăstiri. Noii aleşi erau promovaŃi pe criterii de obedienŃă
∗ Profesor, Inspectoratul Şcolar JudeŃean Vaslui
∗∗ Profesor, Şcoala ,,Alexandra Nechita” – Vasluihttp://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXIV, 2013 216
faŃă de regim. Cât îi priveşte pe preoŃii de mir, se apreciază că, de-a lungul anilor, au
fost arestaŃi în jur de 2.000. În 1959, Securitatea şi Departamentul de Stat pentru Culte
au redus cu două treimi numărul mănăstirilor şi al călugărilor, peste voia chiar a
Patriarhului Iustinian, pe motiv că aşezămintele monahiceşti ascundeau partizani din
munŃi şi elemente reacŃionare. Unele mănăstiri (Vladimireşti) au fost evacuate prin
forŃa armată. Tot în anii 1959-1960 au fost arestaŃi sute de preoŃi acuzaŃi
că...”răspândesc misticismul, predică împotriva materialismului dialectic sau se opun
orânduirii socialiste”! Cercurile de discuŃii au fost interzise, iar pentru descurajarea lor
au fost fabricate procese politice („Rugul Aprins”). O organizaŃie a laicatului ortodox
– „Oastea Domnului” – a fost distrusă, iar liderii arestaŃi.
Dintre preoŃii care au avut de suferit datorită SiguranŃei şi SecurităŃii din
judeŃul Vaslui, amintim pe preoŃii Dumitru Lapteş de la Biserica Sf. Nicolae,
arhimandritul Mina Dobzeu, Gh. Târnoveanu de la Biserica Adormirea Maicii
Domnului, Ioan Rotaru, Constantin. Burduja, patriarhul preoŃilor din oraşul Vaslui şi
nu numai, ( recent dispărut dintre noi, la venerabila vârstă de 102 ani, n.n.) , preotul
Potorac I., paroh al catedralei SF. Ioan, licenŃiat în teologie şi drept, fost protoereu al
JudeŃului Vaslui, timp de 16 ani, Dumitru Mitoiu din parohia Băceşti, Ion Florea de la
Şerboteşti etc.
Unul dintre preoŃii urmăriti de Securitate cu dosar de urmărire la C.N.S.A.S a
fost Dumitru Lapteş. Era acuzat că duce o politică de subminare a SiguranŃei Statului
încă din 1944, colportând ştiri false, mai ales „printre locuitorii cu nivel politic şi
cultural scăzut, dar şi la biserica Sf. Nicolae, din Vaslui al cărui paroh este”619. Încă
din anii 1940/1941 a făcut politică legionară “ îmbuibând pe credincioşi cu doctrina
legionară împotriva evreilor pe care îi acuza că sunt comunişti. A făcut propagandă
împotriva guvernului şi a constituit asociaŃia religioasă ”Oastea Domnului”în care se
arăta că vor veni americanii iar ruşii sunt răi”. Din declaraŃiile unui consătean, la
început, a fost manist, apoi brătienist şi pe urmă legioanar. I s-a făcut o percheziŃie
domiciliară pe strada Vasile Alecsandri, nr. 4, din Vaslui, găsindu-se un pistol Model
27, de calibru 7,65 mm cu 3 cartuşe şi o carte de cântece legionare620. Unii martori îl
acuzau că din anii 1940-1941 a făcut o politică legionară şi era împotriva evreilor, a
comuniştilor, “de luptă contra diavolilor şi aştepta venirea americanilor”621.
În cimitirul “ Eternitatea “ din Vaslui, preotul D. Lapteş spunea că se vor “
schimba vremurile “ şi îl acuza pe preotul Gh. Florea că s-ar fi aliat cu Gh. Tătărescu
şi guvernul Groza la alegerile din 1946. Era acuzat în dosarul de urmărire “ de
dezordine împotriva ordinii sociale”622. În procesul de interogatoriu din 12 octombrie
1948 se evidenŃia că preotul D. Lapteş s-a născut la 3 noiembrie în 1902 în satul
Bereasa, comuna Dăneşti, judeŃul Vaslui, căsătorit cu Lizica Munteanu şi are 2 copii.
623 Urmează Seminarul ortodox de la Huşi şi apoi Facultatea de Teologie din Chişinău
unde l-a avut ca profesor pe renumitul scriitor, Gala Galaction. Este hirotonit preot la
619 Consiliul NaŃional pentru Studierea Arhivelor SecurităŃii ( C.N.S.A.S.) – P. 1062, vol. 1 Fond preot
D. Lapteş , dos. 9. f.1.
620 Ibidem,
621 Ibidem,
622 Ibidem, f.3.
623 Ibidem, f.4-5http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXIV, 2013 217
Fereşti, comuna Văleni şi din 1935 slujeşte la diferite biserici din oraşul Vaslui. A
construit Biserica cu hramul Sf. Nicolae, de lângă Regimentul 25 Infanterie,
începând cu anul 1937, în vremea când Episcop al Huşilor era P.S., Nifon
Criveanu. Acest lăcaş de cult s-a ridicat cu sprijinul enoriaşilor şi al autorităŃilor locale
în frunte cu primarul oraşului, generalul Ion Răşcanu. De menŃionat că în preajma
celui de-al doilea război mondial şi în timpul acestuia, s-au construit cu sprijinul
comunităŃii locale,dar şi al mareşalului, I. Antonescu, două biserici Sf. Nicolae şi Sf.
Paraschiva de preotul Ion Ene, târnosite în plin război, în 1943, în prezenŃa P.S.
Episcop Grigore Leu, ultimul ierarh al Episcopiei Huşilor până la desfiinŃarea sa, în
1949, de comunişti. A murit în acelaşi an, în condiŃii încă neelucidate, după unii, ar fi
murit otrăvit cu arsenic în urma unei întrevederi avută la Guvern. Preotul D. Lapteş,
după anul 1944 a fost arestat de mai multe ori , la fel şi nepotul său, Mihai Lapteş,
elev al Liceului Mihail Kogălniceanu Vaslui.624 . În DeclaraŃiile sale, preotul D. Lapteş
arăta că acuzaŃiile au fost intenŃionate şi învinuirile sunt calomnii. Pentru poziŃiile
sale anticomuniste este arestat prin mandatul de deŃinere nr.2.099 din 1948 la Iaşi,
timp de două luni.
Există la dosarul lui D. Lapteş şi declaraŃiile unor evrei din Vaslui din anul
1945 asupra urii de rasă a preotului, proferând că “ aici e łara Românească şi nu
Palestina”625.Preotul Lapteş era acuzat că la 24 octombrie 1940 a oficiat slujba de
deshumare a celor 32 de legionari de la cimitirul Eternitatea şi în cuvântul său a
preamărit faptele lor. Legionarii fuseseră închişi la Vaslui, în locul fostei Şcoli
Normale “Ştefan cel Mare”, fiind împuşcaŃi în septembrie 1939, din ordinul regelui
Carol al II-lea după asasinarea lui Armand Călinescu. Evreii îl acuzau că este un
propagandist înverşunat al mişcării legionare, făcând propagandă antisemită şi
fascistă626.
DirecŃiunea Generală a PoliŃiei ( SiguranŃa) urmărea relaŃiile dintre preoŃii
Gh. Târnoveanu de la Biserica Adormirea Maicii Domnului şi D. Lapteş de la Biserica
Sf. Nicolae, ultimul fiind considerat reacŃionar. În dosarul SecurităŃii sunt cuprinse şi
notele informative din 22 aprilie 1951, când în casa lui Ionică Popa se întâlneau I.
Ciorăscu, liberal, Gh. Răşcanu-liberal, V. Cataramă, Ńărănist, Th. Hodoroabă-Ńărănist,
preotul Lapteş-liberal şi Novac I.–impiegat CFR, liberal, ginerele lui Ionică Popa. Ei
colportau asupra regimului şi criticau faptul că deşi au trecut şase ani de la la
semnarea ConvenŃiei de ArmistiŃiu, „ noi suntem tributari încă ruşilor”627.De
asemenea, sunt inserate şi alte informaŃii de supraveghere şi percheziŃii asupra
domiciliului personal . În urma acuzaŃiilor de „uneltire asupra ordinii sociale
existente”, preotul D. Lapteş este arestat de două ori, în 1948 şi 1952. A fost pus în
libertate la 7 septembrie 1953 după ce fusese condamnat la 60 de luni de
închisoare.628. După multe tracasări ale SecurităŃii a slujit mulŃi ani la biserica pe
care o construise şi a trecut la cele veşnice în anul 1982.
624 Petru Necula, Mihai Ciobanu, DicŃionarul personalităŃilor vasluiene, Editura „ Cutia Pandorei”,
Vaslui, 2001, pp.78-79.
625 Idem, dosar. nr. 9,pr. D. Lapteş f.10.
626 Ibidem, f.12.
627 Ibidem, f.17.
628 Ibidem,f. 25.http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXIV, 2013 218
Printre preoŃii care s-au opus “reeducării” în închisorile comuniste au fost
preotul Dumitru Mitoiu , împreună cu cantorul Verigheanu, şi Nicolae Pâslaru, şeful
Regionalei F.D.C Moldova şi Bucovina de Sud, decedat în detenŃie în închisoarea de
la Aiud, în 1961.La aceştia se adaugă şi tinerii FDC-işti vasluieni, Iulian C., Olaru
Aurel, Dănilă Constantin, Târnoveanu Mircea, Lapteş Mihai, Dimitriu I. ş.a, foşti elevi
ai Liceului de băieŃi, Mihail Kogălniceanu. AlŃi preoŃi erau hărŃuiŃi de securitate cum
a fost Rotaru Ioan, absolvent al FacultăŃii de teologie, mai întâi pedagog şi profesor
de religie la Liceul Mihail Kogălniceanu, apoi preot la biserica din Rediu, şi mult
mai târziu, la Sf. Paraschiva din Vaslui. Era acuzat că în ziua de 25 martie 1947 la
sărbătoarea „Bunei Vestiri”, a oficiat un parastas pentru pomenirea morŃilor legionari,
Corneliu Zelea Codreanu, MoŃa şi Marin. La fel şi Mitoiu Dumitru, care după
eliberarea din închisorile comuniste nu a putut sluji ca preot mult timp, fiind profesor
de franceză la şcoala din Băceşti. S-a născut în comuna Dărmăneşti, judeŃul Argeş, în
anul 1916 şi ca preot paroh după 1989 a contribuit la reparaŃia capitală a bisericii
“SfinŃii Mihail şi Gavril” din Băceşti. A trecut la cele veşnice în anul 1999.
De remarcat este faptul că şi soŃiile preoŃilor erau urmărite de Securitate.
Printre ele se numără şi Elena Coman, născută în 1909 în comuna Tăcuta, raionul
Codăieşti, regiunea Iaşi , de origine socială–chiabur, proprietar a 50 ha.. Era acuzată
că a simpatizat la alegerile parlamentare din noiembrie 1946 cu liberalii. Arestată
cinci luni, împreună cu soŃul ei, preot- condamnat un an pentru omisiune de denunŃ.
S- a manifestat duşmănos faŃă de reforma bănească, aducând insulte celor ce au făcut
reforma”629.
Au fost urmăriŃi îndreapoape şi preoŃii din zona Huşilor, dintre care amintim
pe Anton I. Popescu, Vasile Profir, Constantin Grancea , iar alŃii au fost arestaŃi şi
condanmnaŃi politic: Mina Dobzeu, Ioan I. Cosma, I. Chirilă, I. Gheorghiu etc. Înainte
de anul 1950, erau suspectaŃi preoŃii care nu activau în Uniunea Democratică a
PreoŃilor , în A.R.L.U.S şi mai târziu, în F.D.U.S. Prin Decretul de Stat nr. 410 din 28
octombrie 1959, semnat de preşedintele Prezidiului Marii Adunări NaŃionale din acea
vreme, Ion Gheorghe Maurer, se restrânge drastic monahismul şi se „ impulsionează
“acŃiunile ateiste”, îngrădindu–se libertăŃile religioase. CălugăriŃele, rasofore
fugărite de la celebra mănăstire Vladimireşti au fost întemniŃate la Penitenciarul
Huşi care după 1963 a devenit o şcoală profesională specială.
Desigur, şi preoŃii catolici au fost urmăriŃi de Securitate. În rândurile
personalului ecleziastic de la cele două biserici catolice din Huşi erau infiltraŃi
informatori, pentru a se controla de regimul ateu opoziŃia anticomunistă. I-au căzut
victime preoŃii Francisc Cojocea, ,Petru Andrei, Gh. Ciuraru, Francisc Simon, Isidor
Dâscă şi călugăriŃele AnunŃiata Blaj, Hildegard Croitoru etc630.
SituaŃia dificilă în care se găsea Ńara după 1944 era pusă , de majoritatea
locuitorilor, în stânsă legătură cu ocupaŃia sovietică . Cum România era un stat mic,
încapabil să se măsoare cu marea putere de la Răsărit, speranŃele populaŃiei se
îndreptau spre democraŃiile occidentale, în primul rând către S.U.A şi Marea Britanie.
De aici s-au hrănit speranŃele românilor şi a celorlalte popoare aflate într-o situaŃie
629 Ibidem, dosar 13, f. 21.
630 Valeriu Neştian, Acea parte ascunsă a istoriei huşene, în „Lohanul” , nr.14 , oct. 2010.http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXIV, 2013 219
identică. Din nefericire, în scurt timp, speranŃele s-au transformat în iluzii. Dar, prin
manifeste în versuri era reluată uneori, ideea înfrângerii iminente a URSS. Un
exemplu concret este cel descoperit de SiguranŃă, în comuna Dragomireşti, judeŃul
Vaslui, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din martie 1948:
“ Tatăl nostru- cel de la Moscova
Prăbuşească-se împărăŃia ta
Facă-se voia mea
Precum în Germania
Aşa şi în Rusia
Pâinea noastră de un sfert pe săptămână,
Dă-ne o nouă astăzi, în fiecare zi
Şi ne iartă nouă condiŃiile de armistiŃiu
Precum şi noi iertăm jafurile voastre
Şi nu ne duce pre noi în ispită
Şi ne izbăveşte de prietenia cu Rusia Sovietică
Amin.631 “
Trecerea zilelor, săptămânilor şi lunilor era însă de natură să infirme
speranŃele că Ńara va scăpa de comunism . Cu toate acestea, colportajul pe tema
„venirii americanilor” se menŃinea încă la cote demne de semnalat, speranŃă
întreŃinută şi de preoŃii din judeŃul Vaslui. Astfel, prefectul judeŃului Fălciu transmitea
în raportul pe octombrie 1948, că populaŃia şi preoŃii discutau că „în curând va fi
război, americanii urmând a folosi - puterea bombei atomice”632.
În concluzie, Biserica a fost Ńinta predilectă a atacurilor distrugătoare ale
comunismului ateu. Bătălia cea mai mare au dat-o însă comuniştii pentru scoaterea lui
Dumnezeu din suflete şi înlocuirea Lui cu doctrina marxistă. Printr-un decret special,
călugării au fost scoşi cu forŃa din mănăstiri şi obligaŃi „ să se integreze în
producŃie”, cu interdicŃia de a mai purta haina monahală. PreoŃilor li s-a interzis să mai
facă misiune pastorală, mai ales în primele decenii ale regimului comunist,
impunându-li-se să vorbească în predici despre „ binefacerile colectivizării” şi
„fericirea societăŃii socialiste”. Împotriva uciderii lui Dumnezeu din om s-au ridicat
milioanele de martiri ucişi în temniŃele comuniste, adeverindu-se afirmaŃia
cunoscutului filosof Petre łuŃea, la Aiud că „ dacă murim aici în lanŃuri şi în haine
vărgate, nu noi facem cinste poporului român, ci poporul român ne-a făcut onoarea
să murim pentru el…”
631 DirecŃia JudeŃeană Iaşi a Arhivelor NaŃionale ( în continuare D.J.A.N. Iaşi), Fond Inspectoratul de
Jandarmi Iaşi, f.248-251
632 Ibidem, f.133.http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro

Pr. Andrei Dragoș ZăganPreot paroh

Parohia Sfântul Nicolae I

PREOT SLUJITOR

Pr. Ștefan HoțoleanuPreot paroh

Parohia Sfântul Nicolae II

Cum scapi de oboseala acumulata de sarbatori

 Revenirea la activitatile zilnice dupa o perioada de repaus reprezinta pentru cei mai multi dintre noi o perioada destul de dificila. Chiar daca ne propunem ca de sarbatori sa ne odihnim, nu reusim sa facem acest lucru. Iesiri cu prietenii, vizite la rude, raite prin oras… mancaruri grele, toate acestea isi pun amprenta asupra starii noastre generale. Pentru starile de oboseala de dupa sarbatori, specialistii au gasit termenul de "sindrom post-vacanta", caracterizat prin lipsa acuta a tonusului.
Exista, din fericire, remedii care pot alunga cat mai repede aceste stari. Iata cateva dintre ele:

1. Hidrateaza-te corespunzator! Poate ca pare o solutie simpla si neinsemnata, insa atunci cand organismul sufera de oboseala, are nevoie de un aport suficient de apa, pentru redresare. In plus, apa ajuta la normalizarea fluxului sanguin, astfel ca circulatia va reveni la cotele optime, ajutand organismul sa-si recapete forma. Atentie! Cand vorbim de apa, ne referim la apa plata, nu la apele cu diverse arome sau la apele tonice din comert. Apa plata nu este doar cel mai simplu remediu, ci si unul fundamental.

2. Ai grija la alimentatie! Cu totii stim ca de sarbatori toate regulile scrise si nescrise ale dietelor sunt incalcate. Cine la ore tarzii, pahare de alcool in plus, dulciuri la cele mai nepotrivite ore… nu inseamna doar kilograme in plus, ci si o stare de oboseala pentru organism. Reintrarea la serviciu si mai ales indeplinirea sarcinilor va deveni mult mai dificila, din cauza lipsei de concentrare. Solutia? E nevoie de multe fructe si legume proaspete pentru ca organismul sa revina in forma.

3. Odihneste-te suficient! Daca starea generala de la serviciu e caracterizata prin lipsa de concentrare si prin oboseala, e nevoie de odihna. Sarbatorile au trecut, nu mai exista motive pentru nopti nedormite. Somnul suficient asigura premisele unei zile in care nivelul de concentrare va fi unul eficient. In plus, daca tenul arata si el la fel de obosit, dupa o perioada de odihna, va arata mai luminos.

4. Mergi la medic pentru a cere sfaturi in legatura cu starea de sanatate! Daca nu te simti in forma si crezi ca oboseala si alimentatia au declansat inrautatirea unor afectiuni deja existente sau daca pur si simplu te simti rau, cere neaparat sfatul unui medic specialist. Cateva analize te vor ajuta sa iti faci o idee despre starea organismului. Este foarte important ca micile probleme sa nu fie ignorate, pentru ca astfel se poate ajunge la evenimente mai grave.

5. Renunta la grijile inutile, razi din toata inima! Toata lumea are griji, diferenta consta in gestionarea lor. In locul grijilor, pot fi plasate variantele de solutii gandite cu calm. Profita de orice ocazie pentru a rade din toata inima! Rasul este un excelent remediu atat pentru starea psihica, cat si pentru cea fizica.

6. Fa sport! Da, oboseala acumulata de sarbatori poate fi combatuta si prin sport. Fie ca este vorba de inot, tenis sau alergare, orice tip de miscare face foarte bine organismului. Poti merge la sala sau poti opta pentru plimbari in aer liber, important este ca organismul sa fie pus in miscare.

7. Apeleaza la energizantele naturale! Mierea este unul dintre cele mai eficiente remedii impotriva oboselii fizice si psihice. Consumul de miere, cate o lingurita dimineata, te poate ajuta sa ai o zi in care nivelul de concentrare sa fie maxim. Nu consuma energizante din comert! Te vei lovi de efecte secundare nedorite! Alege remediile pe care natura le ofera cu atata generozitate! Miere, propolis, pastura, polen sau laptisor de matca… toate aceste adevarate miracole ale stupului energizeaza organismul, conferindu-i un plus de sanatate si vitalitate. Astfel, incluzand produsele apicole in alimentatie, revenirea la sarcinile pe care le aveti de indeplinit la serviciu va fi mult mai usoara.

Bobotează

Se zice că pe la Bobotează dracii ies din ape, pentru a se feri de crucile şi agheasma aruncate de preoţi. Într-una din zilele Ajunului Bobotezei, un cioban îşi purta oile la câmp, pentru a mai economisi din furajele pentru iarnă. Deodată vede cum un lup fugea mâncând pământul chiar în direcţia sa. Îşi pregăti ghioaga şi asmuţi câinii, că se sperie bietul lup de moarte. Nici bine nu plecă lupul, că în preajma sa se auzi o voce:

– Mi-ai salvat viaţa, ciobanule.

Ciobanul privi în jurul său, dar nu văzu nimic.

Deodată, în faţa sa apăru ceva ce semăna a om, dar de sub căciulă îi ieşea două corniţe.

– Parca-i fi diavol, omule, i se adresă ciobanul.

– Păi ăsta şi sunt, îi răspunse diavolul şi-i mulţumi încă odată că l-a scăpat de lup. Pasămite, numai lupul îl putea vedea pe drac în preajma Bobotezei, înfulecându-l.

– Să ştii că dacă vreodată în viaţă vei fi la necaz, să nu eziţi să mă chemi. Mi-ai salvat viaţa şi îţi sunt dator, îi mai spuse diavolul, după care dispăru.

Anii au trecut, iar ciobanul ajuns la un mare necaz. Numai aşa îşi aduse aminte de păţania cu dracul:

– Oare unde-o fi Aghiuţă al meu, că tare nevoia aş avea de ajutorul lui, îşi zise în gând ciobanul.

– Aici sunt stăpâne, se auzi vocea diavolului, care se şi arătă.

Ascultând necazul ciobanului, dracul zise:

– Mi-ai salvat viaţa, te voi salva şi eu de la necaz. Acum, că ne-am întâlnit, te rog să-mi fii oaspete.

Şi-l duse dracul pe cioban, la locuinţa sa de sub talpa iadului, unde aşternu o masă înfricoşătoare. Numai pitulici grase înăduşite în ou de aluat, sardele muiate în ulei de Tesalia de se topesc în gură, fileu de somon afumat, farfurii cu caviar de Manciuria şi salată de icre, apoi piftie de curcan, cocoş, rât şi picioare de porc, claponi rasol, raţe pe varză, sarmale în cuib de rândunică umplute cu carne de mistreţ în amestec cu căprioară, peşte la cuptor şi ştiucă umplută, purceluşi de lapte la proţap, azimă albă precum zăpada, pâine pufadă de secară de nu mai ştia bietul cioban din care să se înfrupte mai întâi. Pentru toate aceste feluri de mâncare, dracul aduse şi vinul potrivit. Vinuri dulci, acrişoare sau seci, care să taie din grăsimea mâncărurilor.

– Bine, bine văd că ai numai mâncăruri de lux, dar nu văd unde cultivaţi sau creşteţi toate aceste bucate şi animale?

– Nici nu-i nevoie, îi răspunse dracul. Sunt pe pământ atât de mulţi crestini care traiesc necununati, care fac pomeni din fudulie şi de a părea mari în ochii altora, că nu dovedim noi să mâncăm. Pentru că toate aceste pomeni ajung la noi, nu la cei cărora le sunt destinate.

 

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne și ne mînuiește pe noi ! Amin !

 

1. Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu,  miluieste-i pe cei pe care nu îi pomenește nimeni !


2. Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu,  miluieste-i pe toți cei bolnavi în spitale sau pe la casele lor !


3. Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu,  miluieste-i pe cei în vîrstă,  pe cei singuri și pe cei care nu are cine să îi pomenească!


4.Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu, miluieste toate cadrele medicale și pe toți cei ce îi îngrijesc ,pe cei bolnavi și neputincioși din spitale sau din casele lor , cu toți ai lor vii și adormiți!


5. Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu,  miluieste-i pe cei care ne iubesc pe noi și pe cei care ne urăsc pe noi , cu toți ai lor vii și adormiți!


6. Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu,  miluieste-i pe cei pe care i-am rănit și pe cei care m-au rănit,  cu toți ai lor vii si adormiți!


7. Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu,  miluieste tot clerul ortodox din toate timpurile și  din toate locurile , cu toți ai lor vii și adormiți!


8. Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu,  miluieste toți ortodocși din toate timpurile și din toate locurile , cu toți ai lor vii și adormiți!


9. Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu,  miluieste tot neamul omenesc , vii și adormiti !
        Doamne miluieste !
        Doamne miluieste !
        Doamne miluieste !

    Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi,  Doamne Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu,  miluieste-ne și ne mînuiește pe noi !
                            Amin !
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-intaia/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-doua/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-treia/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-patra/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-cincea/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-sasea/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-saptea/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-opta/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-noua/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-zecea/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-unsprezecea/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-dousprezecea/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-treisprezecea/
https://rugaciunisanatate.ro/catisma-a-paisprezecea/

“Lepadati de la voi nu doar pacatele invederate – omorul, furtul, desfranarea, clevetirea, minciuna -, ci si distractiile cele pierzatoare, ci si inchipuirile nelegiuite, ci si gandurile cele fara de lege – tot, tot ce este oprit de Evanghelie!”

 

“Opriti-va! Dezmeticiti-va din vraja lumii, care va tine fara contenire in robie! Plecati-va urechea la ceea ce graieste Mantuitorul, luati aminte cum se cuvine la cuvintele Lui!”

***

Va recomandam si:

• Despre pocainta, fatarnicie si indreptatirile legaliste
• CHEMARE IN CASA PARINTEASCA – O predica a pr. Gh. Holbea la Duminica dupa Botezul Domnului
• Sfantul Teofan Zavoratul despre TIRANIA “OPINIEI PUBLICE” IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE CRESTINESC SI DESPRE RENUNTAREA LA OBICEIURILE LUMESTI – CUVANT AL SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL IN DUMINICA DE DUPA BOTEZUL DOMNULUI (si audio)

*

Drept prima omilie la Evanghelia de astazi, va propunem acest cuvant rascolitor al Sfantului Ierarh Ignatie Briancianinov, referitor la intaiul, cel mai puternic si cel mai direct mesaj adresat de catre Mantuitorul Hristos – dar si, identic, de Inaintemergatorul Sau – fiecarui suflet care se intalneste, peste timp, dar vesnic contemporan in Duh, cu al Sau cuvant: “POCAITI-VA!”

“Pocaiti-va si credeti in Evanghelie! Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor (Mc. I, 15). Acestea au fost cele dintai cuvinte ale propovaduirii Dumnezeului – Om. Aceleasi cuvinte ni le graieste si acum prin mijlocirea Evangheliei. Atunci cand pacatul a prins in lume cea mai mare putere, s-a pogorat in ea Doctorul Cel Atotputernic. S-a pogorat pe taramul surghiunului, pe taramul tanjirilor si patimirilor noastre – dupa care urmau muncile cele vesnice in iad -, binevestind izbavirea, bucuria, tamaduirea tuturor oamenilor pana la unul. Pocaiti-va!

Puterea pocaintei este intemeiata pe puterea lui Dumnezeu: Doctorul este Atotputernic si doctoria data de El este atotputernica. Atunci, in vremea propovaduirii Sale pe pamant, Domnul i-a chemat la tamaduire pe toti cei bolnavi de pacat si n-a recunoscut niciun pacat ca fiind de netamaduit. Si acum continua sa-I cheme pe toti; fagaduieste si daruieste iertarea oricarui pacat, tamaduirea oricarei boli a pacatului. Voi, care pribegiti pe acest pamant, voi toti, care nazuiti sau sunteti trasi spre calea cea larga in zarva care nu mai amuteste a grijilor, distractiilor si veseliilor lumesti, prin flori amestecate cu spini, care grabiti pe acest drum catre un sfarsit pe care toti il cunosc si pe care toti il uita, catre mormantul intunecos, catre o vesnicie si mai intunecoasa si cumplita, opriti-va! Dezmeticiti-va din vraja lumii, care va tine fara contenire in robie! Plecati-va urechea la ceea ce graieste Mantuitorul, luati aminte cum se cuvine la cuvintele Lui!

Pocaiti-va si credeti in Evanghelie, va spune El, pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor. Foarte mare nevoie aveti voi, care pribegiti pe pamant, sa luati deplin aminte la acest indemn cu adevarat folositor, mantuitor; altminteri, veti ajunge la mormant, veti ajunge la pragul si la portile vesniciei fara a fi dobandit nicio farama de intelegere adevarata nici despre vesnicie, nici despre indatoririle celui ce intra in ea, pregatindu-va in ea doar indreptatitele pedepse pentru pacatele voastre.

Cel mai greu pacat e nepasarea fata de cuvintele Mantuitorului, dispretuirea Mantuitorului. Pocaiti-va!

Amagitoare, inselatoare calea vietii pamantesti: pentru cei care o incep, ea pare o arena fara sfarsit, plina de adevaruri, iar celui ce o termina ii pare calea cea mai scurta cu putinta, plina de vise desarte. Pocaiti-va!

Pacatosul orbit, care isi intrebuinteaza intreaga viata pamanteasca, toate puterile sufletului si ale trupului pentru a dobandi slava, bogatie si toate celelalte agoniseli si intaietati supuse stricaciunii va trebui sa paraseasca toate acestea in clipele cand de pe suflet cu sila se va dezbraca haina sa – trupul – atunci cand sufletul va fi dus de ingeri neinduplecati la judetul Dreptului Dumnezeu, judet pe care el nu-l stie, judet pe care il dispretuieste. Pocaiti-va!

Se ostenesc, se grabesc oamenii sa se imbogateasca in cunostinte – insa numai cu cele de putin pret, potrivite numai pentru vremelnicie, care sunt bune doar pentru a plini nevoile, inlesnirile si poftele vietii pamantesti. Cunoasterea si lucrarea cu adevarat trebuincioase, singurele pentru care ne-a fost daruita viata pamanteasca – cunoastrerea lui Dumnezeu si impacarea cu El prin mijlocirea Rascumparatorului – le dispretuim cu desavarsire. Pocaiti-va!

Fratilor! Sa aruncam fara patima, in lumina Evangheliei, o privire in viata noastra. Desarta e ea! Toate bunatatile ii sunt luate prin moarte – si adeseori, prin felurite intamplari neasteptate, chiar inainte de moarte. Nevrednice sunt aceste bunatati stricacioase, asa degraba pieritoare, a fi numite “bunatati”! Ele sunt, mai degraba, amagiri si curse. Cei ce se poticnesc in aceste curse si se incurca in ele se lipsesc de adevaratele, vesnicile, cerestile, duhovnicestile bunatati, care se dobandesc prin credinta in Hristos si urmarea Lui pe calea cea de taina a trairii evanghelice. Pocaiti-va!

In ce orbire cumplita ne aflam! Cat de limpede dovedeste aceasta orbire caderea noastra! Vedem moartea fratilor nostri; stim ca nu vom scapa de ea nici noi, ba poate ca foarte degraba ni se va infatisa, fiindca niciunul dintre oameni n-a ramas pentru totdeauna pe pamant, vedem ca multora si inainte de moarte li se destrama pamanteasca bunastare, ca adeseori ea se preschimba intr-o restriste asemenea unei gustari a mortii in fiecare zi. In ciuda acestei marturii atat de vadite a faptelor, alergam numai dupa bunatatile cele vremelnice ca si cum ele ar fi statornice si vesnice. Doar asupra acestora se indreapta toata luarea noastra aminte! Dumnezeu e uitat! Uitata este vesnicia cea mareata si totodata infricosatoare! Pocaiti-va!

Ne vor trada, fratilor, negresit ne vor trada toate bunatatile stricacioase: pe bogati ii va trada bogatia lor, pe cei slaviti, slava lor, pe cei tineri, tineretea lor, pe cei intelepti, intelepciunea lor. Numai un singur bun vesnic si nemincinos poate omul sa dobandeasca pe pamant: adevarata cunostinta a lui Dumnezeu, impacarea si unirea cu Dumnezeu care ne sunt daruite de Hristos; insa pentru primirea acestor bunatati neintrecute trebuie sa lasam viata pacatoasa, trebuie s-o uram. Pocaiti-va! Pocaiti-va!

Ce inseamna a te pocai? Inseamna a-ti da seama de pacatele tale, a te mahni pentru ele, a le parasi – iata raspunsul dat de un mare sfant parinte la aceasta intrebare – si a nu te mai intoarce la ele. In acest chip multi pacatosi s-au prefacut in sfinti, multi nelegiuiti au devenit drepti. Pocaiti-va!

Lepadati de la voi nu doar pacatele invederate – omorul, furtul, desfranarea, clevetirea, minciuna -, ci si distractiile cele pierzatoare, ci si inchipuirile nelegiuite, ci si gandurile cele fara de lege – tot, tot ce este oprit de Evanghelie.

Viata pacatoasa dinainte spalati-o cu lacrimile pocaintei nefatarnice. Nu-ti spune intru deznadejdea si imputinarea ta sufleteasca: “Am cazut in pacate grele; am dobandit deprinderi pacatoase de multa vreme prin viata mea pacatoasa: cu timpul, ele s-au prefacut intr-o a doua fire, imi fac pocainta cu neputinta“. Aceste cugete intunecate ti le insufle vrajmasul tau, pe care tu inca nu l-ai priceput: el stie puterea pocaintei, se teme ca pocainta te va scoate de sub puterea lui si se straduieste sa te rupa de pocainta, punand o neputinta nascocita de el pe seama doctoriei atotputernice a lui Dumnezeu. Cel Ce a randuit pocainta e Facatorul tau, Cel Ce te-a zidit din nimic. Cu atat mai usor Ii va fi sa te rezideasca, sa prefaca inima ta: sa faca o inima iubitoare de Dumnezeu dintr-o inima iubitoare de pacat, sa zideasca o inima noua, duhovniceasca, sfanta, dintr-o inima inrobita simturilor, trupeasca, plina de ganduri rele si iubitoare de placeri.

Fratilor! Sa cunoastem negraita iubire a lui Dumnezeu fata de firea omeneasca ce a cazut. Domnul s-a inomenit ca prin inomenirea Sa sa poate lua asupra Sa pedepsele meritate de oameni si prin patimirea Celui Atotsfant sa-I rascumpere de pedeapsa pe cei vinovati. Ce L-a atras la noi, aici pe pamant, in tara surghiunului nostru? Dreptatile noastre, oare? Nu! L-a atras la noi starea jalnica in care ne aruncase pacatosenia noastra. Pacatosilor! Sa prindem curaj. Pentru noi, anume pentru noi a savarsit Domnul marea Sa lucrare a inomenirii Sale; la suferintele noastre a cautat El cu nepatrunsa mila. Sa incetam a sovai! Sa incetam a ne indoi cu putinatate de suflet! Umplandu-ne de credinta, de ravna si recunostinta, sa ne apropiem de pocainta: prin mijlocirea ei sa ne impacam cu Dumnezeu. Cel fara de lege, daca se va intoarce de la toate faradelegile sale, pe care le-a facut si va pazi toate poruncile Mele, si va face judecata, dreptate si mila, cu viata va trai si nu va muri: toate nedreptatile lui, cate le-a facut, nu se vor pomeni, ci intru dreptatea sa, pe care a facut-o, va fi viu (Iez.XVIII, 21-22). Aceasta e fagaduinta pe care Dumnezeu i-o face pacatosului prin gura marelui Sau proroc. Sa raspundem, dupa masura slabelor noastre puteri, marii iubiri pe care o are Domnul fata de noi, asa cum pot raspunde iubirii Ziditorului zidirile lui, si inca niste zidiri cazute: sa ne pocaim!

Sa ne pocaim nu numai cu gura; sa dovedim pocainta noastra nu doar prin cateva lacrimi vremelnice, nu doar luand parte de ochii oamenilor la slujbele Bisericii, implinind randuielile bisericesti din afara – lucru cu care se multumeau fariseii. Sa aducem impreuna cu lacrimile, cu evlavia cea din afara, si roada vrednica de pocainta: sa ne schimbam viata pacatoasa cu o viata evanghelica. De ce muriti, casa lui Israel? (Iez. XVIII, 31). De ce pieriti, crestinilor, cu moarte vesnica, din pricina pacatelor voastre? De ce se umple de voi iadul, ca si cum n-ar fi fost randuita in Biserica lui Hristos atotputernica pocainta? Acest dar este un dar nesfarsit de bun pentru casa lui Israel – crestinii -, si in orice vreme a vietii, asupra oricaror pacate, el lucreaza cu aceeasi putere: curata orice pacat, mantuieste pe oricine alearga la Dumnezeu, chiar daca asta s-ar intampla in ultimele clipe dinainte de moarte. De ce muriti, casa lui Israel? Crestinii mor pentru totdeauna cu moarte vesnica fiindca in toata vremea vietii pamantesti nu se indeletnicesc cu altceva decat cu incalcarea fagaduintelor de la botez, cu slujirea pacatului; pier fiindca nu iau aminte catusi de putin la Cuvantul lui Dumnezeu, ce le vesteste despre pocainta. Nici in clipele dinaintea mortii nu sunt in stare sa se foloseasca de ea fiindca nu si-au facut nici cea mai mica idee despre crestinism sau si-au facut cea mai neindestulatoare si gresita parere despre el, care poate fi numita deplina nestiinta, mai degraba decat cunostinta de vreun fel oarecare.

Viu sunt Eu, zice Domnul – ca si cum ar fi silit sa-I incredinteze mai cu tarie pe cei necredinciosi – viu sunt Eu, zice Domnul: nu voiesc moartea pacatosului, ci ca sa se intoarca pacatosul de la calea sa si sa fie viu…(XXXIII, 11). De ce muriti, casa lui Israel?

Cunostea Dumnezeu neputinta oamenilor, stia ca ei si dupa botez vor cadea in pacat: din aceasta pricina a randuit in Biserica taina pocaintei, prin care se curata pacatele savarsite dupa botez. Pocainta trebuie sa insoteasca credinta in Hristos, sa premearga botezului in Hristos; iar dupa botez, ea indreapta incalcarea de catre cel ce a crezut in Hristos si s-a botezat in Hristos a indatoririlor sale. Atunci cand din Ierusalim si din toata Iudeea oamenii veneau in numar mare la Ioan, propovaduitorul pocaintei, ca sa se boteze in Iordan, isi marturiseau pacatele – le marturiseau, spune unul dintre sfintii scriitori, nu fiindca Sfantul Botezator ar fi avut nevoie sa afle pacatele celor ce veneau la el, ci fiindca era nevoie ca ei, pentru a face o pocainta temeinica, sa uneasca parerea de rau pentru caderea in pacat cu marturisirea pacatelor.

Pacatele nemarturisite, savarsite ca in intuneric, cu inlesnire se intampla iarasi.

Prin marturisirea pacatelor se strica prietenia cu pacatele. Ura fata de pacate este semn al adevaratei pocainte, al hotararii de a trai intru virtute. Daca ai dobandit deprindere cu pacatul, marturiseste-te des si degraba vei fi slobozit din robia pacatului, cu usurinta si cu bucurie vei urma Domnului Iisus Hristos. Cel care isi tradeaza iar si iar prietenii va fi vrajmasit de ei; acestia se vor indeparta de el ca de un tradator, care cauta desavarsita lor pierzanie; de la cel ce-si marturiseste pacatele, acestea se departeaza, fiindca pacatele se intemeiaza si se intaresc pe trufia firii cazute, nesuferind sa fie date in vileag si rusinate. Cel care isi ingaduie sa pacatuiasca de bunavoie si intr-adins in nadejdea ca se va pocai, acela vicleneste fata de Dumnezeu. Pe cel care pacatuieste de bunavoie si intr-adins, in nadejdea ca se va pocai, il va lovi fara de veste moartea, fara sa-i lase vremea pe care socotea el ca o va inchina faptei bune. Prin taina marturisirii se curata cu desavarsire toate pacatele facute prin cuvant, prin fapta si prin gand. Pentru a sterge din inima deprinderile pacatoase care s-au inradacinat in el prin indelunga adastare e nevoie de timp, e nevoie de pocainta staruitoare. Pocainta staruitoare inseamna a avea mereu duhul infrant, a lupta necontenit cu patimile si simtirile cu care te impresoara patima pacatoasa ascunsa in inima, a-ti infrana simturile trupesti si pantecele, a te ruga cu smerenie, a te marturisi des.

Fratilor! Pacatuind de bunavoie, am pierdut sfanta neprihanire – neprihanirea care nu numai ca este neatinsa de fapta pacatoasa, dar nu are nici macar cunostinta raului; neprihanirea intru a carei stralucire duhovniceasca am venit la fiinta din mainile Ziditorului. Am pierdut si acea neprihanire pe care am dobandit-o reziditi fiind prin botez; in calea vietii noastre, ne-am intinat prin feluritele pacate vesmintele albite de Rascumparatorul. Ne-a mai ramas o apa pentru a ne spala: apa pocaintei. Ce se va intampla cu noi daca vom fi nepasatori si fata de aceasta spalare? Va trebui sa ne infatisam lui Dumnezeu cu sufletele slutite de pacat – si cumplit va privi El la sufletul spurcat, la focul gheenei il va osandi. Spalati-va, curatiti-va, stergeti rautatile din sufletele voastre dinaintea ochilor Mei, parasiti-va rautatile voastre… si veniti sa ne judecam. Cu ce se va sfarsi insa aceasta judecata a lui Dumnezeu – judecata pocaintei, la care Dumnezeu il cheama neincetat pe pacatos in timpul vietii sale pamantesti? Cand omul isi recunoaste pacatele sale, cand se hotaraste sa se pocaiasca si sa se indrepte cu adevarat, Dumnezeu incheie judecata Sa cu omul prin urmatoarea hotarare: De vor fi pacatele voastre precum purpura, ca zapada le voi albi; si de vor fi precum carmazul, ca lana le voi albi (Is. I, 16-18). Iar de va fi nepasator crestinul fata de aceasta ultima chemare a multmilostivului Dumnezeu, i se vesteste din partea Lui pierzania vesnica.

Bunatatea lui Dumnezeu, graieste Apostolul, te indeamna la pocainta (Rom .II, 4). Dumnezeu vede pacatele tale: cu indelunga-rabdare priveste pacatele pe care le faci inaintea Lui, la sirul de pacate care alcatuieste viata ta; El asteapta pocainta ta si totodata lasa la libera ta voie sa alegi mantuirea sau pierzania. Si tu folosesti in chip rau bunatatea si indelunga-rabdarea lui Dumnezeu! Nu e in tine indreptare! Trandavirea ta este din ce in ce mai mare! Creste in tine nepasarea atat fata de Dumnezeu, cat si fata de soarta ta vesnica! Singura ta grija este sa-ti inmultesti pacatele, adaugi la pacatele tale de mai inainte pacate noi si indoite!

“Dupa invartosarea ta si dupa inima ta nepocaita iti aduni manie in ziua maniei si aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui: celor ce prin rabdarea in fapta buna cauta slava, cinste si nestricaciune – viata vesnica; iar celor ce din indarjire se impotrivesc adevarului si se supun nedreptatii – manie si urgie, necaz si stramtorare vesnica peste tot sufletul omului facator de rau (Rom.II, 5-9)”.

(Sfantul Ignatie Briancianinov, Experiente ascetice, Editura Sophia, Bucuresti, 2008

Fiecare clipă este unică şi irepetabilă

Un psiholog a pus la 3000 de persoane întrebarea „Pentru ce trăieşti?” şi a fost uimit să afle că cei mai mulţi răbdau prezentul aşteptând ceva mai bun în viitor. Actori şi animatori cu roluri mărunte aşteptau „marea şansă”. Oamenii din domeniul afacerilor îşi socoteau slujba actuală o corvoadă, o simplă trecere de timp, până ce soarta va deschide uşa către ceva mai bun.

O mamă între două vârste spunea: „Sper numai să mă ţină nervii până când soţul meu iese la pensie şi copiii se duc la casele lor. Trăiesc pentru acea fericită zi când voi putea să mă odihnesc puţin”. Însă când soţul i s-a pensionat şi copiii s-au căsătorit, ducându-se să trăiască la casele lor, aceeaşi mamă era cel mai nefericit om. Privea mereu cu jind înapoi la vremea când soţul ei lucra şi casa era plină de copii, socotind că aceea a fost cea mai fericită vreme a vieţii ei.

O, cât de des trecem pe lângă bucuria şi fericirea ce se poate afla în prezent fiindcă ne gândim numai cât de bine ne va fi mâine! „Iată acum vreme bine primită, iată acum ziua mântuirii!” (II Cor. 6, 2). Acum – nu mâine – este vremea să trăim. Acum – nu mâine – este vremea să ne mântuim, să ne facem întregi.

Vremea noastră pe pământ este limitată. Fiecare clipă este unică şi irepetabilă. Mâine nu e al nostru; astăzi este. Acum este vremea să facem milostenie. Acum este vremea să spunem cuvânt de iertare – înainte ca timpul nostru să fugă. Acum este vremea cea mai slăvită a vieţii. Vremea lui Dumnezeu este totdeauna acum. „Iată acum vreme bine primită”.

 

ÎMI PROMIT ÎN ACEST AN...

"Să mulțumesc lui Dumnezeu pentru minunea vieții.

Să-mi spun bună dimineața în fiecare dimineață.

Să mă bucur de fiecare răsărit de soare și de fiecare apus.

Să mă bucur de fiecare moment al existenței mele.

Să mulțumesc pentru bunăstarea familiei mele, și a celor apropiați.

Să caut fericirea în fiecare persoană și în fiecare detaliu.

Să-mi ofer spații de singurătate atunci când am nevoie de ele.

Să savurez fiecare mâncare pe care Dumnezeu o pune pe masa mea.

Să mă bucur de casa mea și de fiecare dintre spațiile sale.

Să fiu fericit cu partenerul meu, sau în singurătatea mea.

Să ajut și să fiu alături de cei aflați în suferință.

Să ascult mai mult și să vorbesc mai puțin.

Să îmbrățișez oamenii pe care îi iubesc mai des.

Să alint animalele și să mă bucur de compania lor.

Dar, mai presus de toate, promit să mă iubesc mai mult în fiecare zi, și să răd din toată inima..."

 

"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire!"

 În noaptea nașterii Sale, Hristos era căutat pentru a fi ucis. Sute de ostași cu săbiile scoase tăiau toți pruncii pe care îi smulgeau din case, din brațele mamelor care strigau înnebunite de durere.

Și ce poate fi mai neajutorat decît un prunc abia născut? Totuși Hristos nu a fost de găsit în acea noapte pentru ucigașii Săi.

A fost apărat pruncul, ca să se arate puterea, dar S-a lăsat prins bărbatul ca să se arate iubirea. Cel Ce S-a ascuns la naștere, S-a lăsat legat la vîrsta plinătății, bărbat desăvîrșit, ca să pricepem iubirea cu care ne-a iubit, că Însuși pe Sine S-a dat pentru viața lumii.

Pruncul nu a putut fi prins de o armată furioasă, iar bărbatul S-a lăsat legat și dus la moarte.

Mulțumim Ție, Hristoase Dumnezeule pentru toate cîte ai făcut pentru noi. Îți mulțumim și Te slăvim ca pe un Dumnezeu adevărat:

"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire!"

🌹10 Lucruri pe care să le ții minte:

 1. Dragostea este răspunsul, întotdeauna!
2. Sensibilitatea nu este o slăbiciune, este o putere.
3. Corpul tău este sacru, prețuiește-l.
4. Recunoștința schimbă totul, fii recunoscător!
5. lertarea te eliberează. Chiar o face.
6. Nu-i poți schimba pe alţii, ci doar pe tine.
7. Micile acte de bunătate nu sunt niciodată mici. Niciodată!
8. Fericirea depinde doar de gândirea ta. 9. Vârsta este doar un număr.
Nu este niciodată prea târziu. 10. Viața este prețioasă. Trăiește-o acum!

O pravilă de rugăciune veche de veacuri, care s-a dovedit că dă roade

 

E nevoie ca toţi creştinii să aibă in fiecare zi un răgaz închinat rugăciunii personale. Iată, în cele ce urmează, o pravilă de rugăciune veche de veacuri, care s-a dovedit că dă roade bune dacă este săvârşită zilnic:

-Rugăciunile de dimineaţă, la trezirea din somn;

-Rugăciunile de seară (Pavecerniţa Mică şi Acatistul Maicii Domnului) înainte de culcare;

-Trei şimguri de metanii de câte 33 de noduri către Hristos (adică 100 de „Doamne Iisuse...");

-Un şirag dc metanii de câte 33 de noduri către Maica Domnului (adică 33 de „Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu...");

-40 de închinăciuni;

-Un capitol din Noul Testament (2)

Cele câteva roade agonisite în fiecare zi printr-o asemenea sfântă deprindere se vor aduna încet-incet şi. intr-o zi, vor da un seceriş bogat, care ne va urma in viaţa de apoi (3)

Când ne pregătim să stăm înaintea împăratului şi Dumnezeului nostru şi să-I vorbim. trebuie să luăm seamã la mai multe lucruri. Mai întâi, sufletul nostru trebuie să fie cu totul cuprins de iertare pentru ceilalţi. Apoi, avem neapărată nevoie de multă smerenie şi de o adâncă zdrobire a inimii - mai ales când Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte greşelile. Mai mult, ar fi bine să înţelegem că, pentru a spori în rugăciune şi a ne bucura de roadele Rugăciunii lui lisus. trebuie să ne străduim să păzim toate poruncile lui Hristos - căci rugăciunea neîncetată este un dar de la Dumnezeu, pe care Dumnezeu îl face celor ce s-au dovedit robi ai Săi credincioşi.

Aceasta înseamnã că e nevoie, printre altele: să ne păzim simturile; să postim în zilele şi răstimpurile rânduite de Biserică (4) să ne pocăim sincer pentru păcatele noastre; să ne spovedim păcatele unui duhovnic (5); să mergem la biserică în fiecare Duminicã şi la marile praznice; să primim Sfânta Împărtăşanie cât mai des cu putinţă (după cuvenita pregătire); să cercetăm Scripturile; să ne păzim gura şi gândurile neîntinate de judecata şi osândirea celorlalţi; să iertăm pe toatã lumea, orice ne-ar fî făcut; să avem smerenie; să avem duh de multumire şi recunoştinţă către Dumnezeu pentru toate (atât bune. cât şi rele); să avem. cu adevărat, dragoste şi milă pentru fraţii noştri; să izgonim orice gând viclean, întinat şi păcătos care caută să ne pătrundă în minte.

În încheiere, vă punem înainte cuvintele unui uriaş al rugăciunii din zilele noastre, Sfântul Siluan Athonitul. Iată ce ne povăţuieşte el: „Să ne smerim, şi Domnul ne va da a cunoaşte puterea rugăciunii lui lisus. Învaţă-te smerenia lui Hristos, şi va da ţie Domnul a gusta îndulcirea rugăciunii. Iară dacă voieşti curat a te ruga, fii tu smerit, înfrânat, curat te spovedeşte şi te va iubi rugăciunea. Fii ascultãtor, din cuget bun supune-te stăpânirilor, şi fii mulţãmit cu toate. şi atunci mintea ţi se va curăţi de cugete deşarte. Amintcşte-ţi că Domnul te vede, şi teme-te, nu cândva să mâhnești întru ceva pe fratele; nu-losândi şi nu-l întrista, fie şi prin înfăţişarea-ţi - şi Duhul Sfânt te va iubi, şi Însuşi întru toate îţi va ajuta" (Cuviosul Siluan Athonitul, pag. 307).

---

Note:

2. Cel mai folositor fel de a citi Noul Testa,emt este să începem de la primul capitol al Evangheliei după Matei şi să citim pe rând capitol (după capitol, toate cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor. Epistolele şi în sfârşi Apocalipsa. Când ajungem la capăt, o luăm din nou de la început.

3. Dacă vrem să mãrim pravila de rugăciune - deşi pare un lucru bun şi evlavios - trebuie să primim mai întâi binecuvântarea Părintelui nostru duhovnicesc, ca să păşim pe „pământul cel tare' al smereniei.

4. Zilele de post rãnduite de Biserica Ortodoxă sunt: l) fiecare miercuri şi vineri; 2) Postul Paştilor (din Lunea Curată până în Sâmbăta Marc); 3) Postul Adormirii Maicii Domnului (de la l până la 15 august); 4) Postul Crăciunului (de la 15 noiembrie până la 24 decembrie); 5) Postul Sfinţilor Apostoli (din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților până pe 29 iunie); 6) 29 august (Taierea Capului Sfântului loan Înainte-Mergătorul); 7) 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci); 8) 5 ianuarie (ajunul Arätării Domnului).

5. Pentru un studiu amănunţit despre taina spovedanici şi insemnătatea Părintelui duhovnicesc, vezi Sfăntul Nectarie din Eghina, Despre pocăință și spovedanie (Editura Egumeniţa, 2004).

Din Extras din "Rugăciunea metaniei" - carte tipărită de Parohia Ortodoxă Română din Luton, Anglia, p. 20-22

Uneori plec să mă vindec.

U neori dispar pentru că am nevoie de o pauză.
Uneori dispar pentru că sunt profund rănit.
Uneori pur și simplu mă îndepărtez pentru a-mi găsi pacea.

Ciudat! Nimeni nu vine să mă caute.

Uneori plec să mă vindec.
Uneori mă îndepărtez pentru a-mi hrăni inima și sufletul în liniște.

Ciudat! Nimeni nu vine să mă caute.

Uneori dispar pentru a-mi ascunde lacrimile.
Uneori dispar pentru a-mi găsi zâmbetul pierdut
Uneori sunt pe cont propriu pentru a mă admira.
Uneori îmi iau un moment să mă apreciez.

Ciudat! Nimănui nu-i este dor de absența mea.

Uneori dispar doar pentru a afla cui îi pasă să mă caute.
Și..... Fără surprize! Nimeni nu vine să mă caute.

10 semne că nivelurile de cortizol (hormonul stresului) sunt dezechilibrate 👇

 1️⃣ Oboseala cronică: Senzația constantă de oboseală tot timpul și 4-5 cafele nu o pot rezolva
2️⃣ Fluctuații în greutate: Creșterea sau pierderea inexplicabilă în greutate ar putea fi un steag roșu
3️⃣ Lupte de somn: trezirea de mai multe ori și lupta pentru a reveni la somn
4️⃣ Anxietate și schimbări de dispoziție: Ai simțit vreodată că ești într-un rollercoaster emoțional?
5️⃣ Tulburări digestive: Sănătatea intestinală precară poate fi rezultatul nivelurilor de cortizol
6️⃣ Modificări ale părului și pielii: Observați schimbări neobișnuite în aspectul dvs. în ultima vreme?
7️⃣ Dureri de cap frecvente: Nu vin fără un motiv
8️⃣ Sughițuri de memorie: uitare și ceață pe creier
9️⃣ Probleme ale sistemului imunitar: Bolile frecvente pot fi cauzate de cortizolul ridicat
1️0️⃣ ⃣ Perioade anormale: Doamnelor, țineți evidența sănătății menstruale.

Dacă oricare dintre aceste semne rezonează cu tine, este timpul să preiei controlul asupra bunăstării tale. Nu lăsa cortizolul să facă furori în viața ta! Căutați îndrumări despre cum să vă echilibrați nivelul de cortizol. 🌈

Prin schimbarea stilului de viață, vă puteți gestiona nivelul de cortizol, dar amintiți-vă că suntem cu toții diferiți și răspundem la tehnici diferite, așa că trebuie să le găsiți pe ale voastre.

Kilograme acumulate dupa sarbatori? Iata 5 alimente care ajuta la topirea grasimii!

 Mesele imbelsugate de sarbatori sunt parte din traditia noastra. Kilogramele acumulate in aceasta perioada pot fi topite prin diverse metode, insa cele mai sigure sunt dietele echilibrate, combinate cu multa miscare. Totusi, indiferent de metoda aleasa, important este ca sanatatea sa nu fie pusa in pericol. Iata cinci alimente care pot fi incluse in alimentatia celor care au acumulat kilograme in plus si doresc sa revina la forma initiala:

1. Grapefruit. Este un fruct folosit adesea in curele de slabire. Studii recente au demonstrat faptul ca un pahar de suc proaspat de grapefruit consumat dimineata inainte de micul dejun, dar si inainte de pranz si cina, ajuta la topirea mai rapida a grasimii. Specialistii sunt de parere ca cei care au aplicat o astfel de strategie nu au mai avut un apetit atat de mare, datorita cantitatii semnificative de apa din grapefruit.
In plus, consumul de grapefruit aduce numeroase beneficii organismului. Astfel, o jumatate de grapefruit pe zi aduce 68% din totalul de vitamina C, 28% din totalul de vitamina A, 2% din totalul de calciu si 2% din magneziu. Acest fruct mai contine si vitamina E, tiamina, riboflavina, niacina, potasiu, acid folic, zinc, acid pantotenic, fosfor, mangan si cupru, fiind foarte eficient si in protejarea rinichilor.

2. Ardeiul gras. Pe langa gustul sau special, ardeiul gras este bogat in substante benefice. Este bogat in vitamina C, dar contine si vitamina A, vitamina E, licopen. Cei care consuma frecvent ardei gras au un sistem imunitar mai puternic. Substantele din compozitia ardeilor ajuta la combaterea infectiilor. Un alt rol important al ardeiului gras este acela de a ajuta la topirea grasimii. Dietele bogate in legume au un mare succes, mai ales la persoanele care sufera de obezitate.
Daca dupa sarbatori cantarul nu mai pare la fel de prietenos ca inainte, atunci o dieta care sa includa legume si in special ardei este binevenita.

3. Nucile. Sunt bogate in acizi grași omega-3. Consumul de nuci ajuta la reglarea concentrațiilor de hormoni de stres, responsabili adesea pentru kilogramele in plus. Dupa mesele imbelsugate de sarbatori, o dietă bogata în acizi grași omega-3 este o modalitate excelenta de a topi grasimea acumulata. In plus, acizii grasi omega 3 din nuci au un rol important in protejarea activitatii cardiace, dar si a creierului.

4. Iaurtul scăzut de grăsimi. Consumul de produse lactate este esential in pastrarea sanatatii. In cazul kilogramelor in plus, este de preferat ca iaurtul ales sa fie cat mai sarac in grasimi. In acest fel, kilogramele in plus se vor topi, iar organismul va beneficia de substantele benefice pe care iaurtul le contine. Cantitatea de bacterii benefice din compozitia iaurtului ajuta la protejarea tractului digestiv. Consumul de iaurt, mai ales dupa bucatele destul de grele consumate de sarbatori, are si un aport esential de calciu, vitamina B2, vitamina B12, potasiu si magneziu. Astfel, kilogramele se vor topi, iar echilibrul organismului va fi restabilit.

5. Afinele. Pe langa gustul lor atat de placut, afinele sunt recunoscute pentru proprietati antiinflamatoare. Dietele bazate pe afine dau rezultate foarte bune, mai ales la persoanele care vor sa scape de excesul de grasime abdominala. Iata ce contin afinele: antioxidanti (antocianina), vitamina C, vitamine din complexul B, vitamina E, vitamina A, cupru, seleniu, zinc, fier. Cu un astfel de continut, afinele sunt benefice si in protejarea activitatii cardiace, in stimularea sistemului imunitar, in mentinerea sanatatii tractului urinar, dar si in protejarea vederii. Consumul de afine revigoreaza organismul si readuce starea de bine si de echilibru.
Asadar, exista numeroase optiuni pentru cei care doresc sa revina in forma si sa scape de kilogramele in plus. Important este sa se aleaga acele alimente care sa ofere o scadere a cantitatii excesului de grasime, dar sa determine si o reechilibrare a organismului.http://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/alimentatie-sanatoasa/8988-kilograme-acumulate-dupa-sarbatori-iata-5-alimente-care-ajuta-la-topirea-grasimii

De ce curge Iordanul înapoi

 Sărbătoarea Bobotezei este prăznuită în Patriarhia Ierusalimului după calendarul neîndreptat, adică pe 19 ianuarie. Nu data în sine [?], ci pur şi simplu slujba ortodoxă face să se întâmple o minune – apele Iordanului se întorc înapoi.

Momentul a fost prorocit şi de psalmistul Vechiului Testament: „Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmi 113, 3).

Apele par a „fierbe” atunci, ca şi cum s-ar întoarce către locul în care Patriarhul Ierusalimului aruncă crucea în apă.

Este un tâlc adânc aici. Sfântul Ioan Gură de Aur considera că Iordanul s-ar numi astfel din pricina a două izvoare – Ior şi Dan. 

„Aceste izvoare formează râul Iordan, care se varsă în Marea Moartă. Potrivit unei tâlcuiri referitoare la originile noastre, întregul neam omenesc se trage din două izvoare, adică din Adam şi din Eva, dar prin păcat el a fost îndreptat spre moarte, adică spre marea moartă a vieţii noastre, care este cuprinsă de întunecime.

Întrupându-Se, Hristos a venit în Iordan, adică în neamul omenesc, a biruit moartea şi i-a întors pe oameni spre viaţa primordială” 

Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, Editura Cartea Ortodoxă/ Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 88

 

 

Mântuitorul nu avea nevoie să se boteze precum avem noi, dar Botezul Său devine temelie a botezului nostru. Noi ne botezăm spre viaţă nouă, curăţindu-ne de tot păcatul, inclusiv de păcatul strămoşesc. Iisus nu avea nevoie de botez, fiind şi Dumnezeu. Lumea putea să se smintească văzându-L că intră să Se boteze laolaltă cu toţi păcătoşii. Dar El intră în Iordan şi-i cere lui Ioan să-L boteze, iar Evanghelistul Luca atrage atenţia asupra unui detaliu.

Subiectul ştirilor de Bobotează îl reprezintă de obicei cantitatea de apă ce se sfinţeşte, mulţimea care se îmbulzeşte spre a primi Aghiasma Mare, numele celui care recuperează crucea de lemn aruncată în apă. Lucruri de genul acesta care aduc, pare-se, audienţă. Rareori se vorbeşte despre adevărata semnificaţie a Botezului Domnului.

Este o legătură strânsă între Crăciun şi Bobotează. Nu degeaba ele se serbau împreună în primele secole, sub numele de Teofanie (Arătarea Domnului). Planul lui Dumnezeu încă dinainte de facerea lumii a fost acela de a uni dumnezeirea cu umanitatea. Întruparea Fiului lui Dumnezeu ar fi avut loc oricum – şi tot din Fecioara Maria! –, chiar dacă omul nu ar fi căzut în păcat şi în moarte, pierzând Raiul (comuniunea cu Dumnezeu). Căderea omului nu a modificat planul cel mai înainte de veci, ci doar a adăugat la Întrupare şi Botezul, Răstignirea, Învierea. Prin Întrupare, Hristos a primit doar firea omenească, fără de păcat. Abia la Botezul în Iordan El Îşi asumă, de bunăvoie, păcatele noastre. Mai întâi, Dumnezeu Se coboară, făcându-Se om, ca unul dintre noi. Urmează a doua chenoză (adică micşorare, deşertare) a lui Mesia. „Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu” (II Corinteni 5, 21).

Mântuitorul nu avea nevoie să se boteze precum avem noi, dar Botezul Său devine temelie a botezului nostru. Noi ne botezăm spre viaţă nouă, curăţindu-ne de tot păcatul, inclusiv de păcatul strămoşesc. Iisus nu avea nevoie de botez, fiind şi Dumnezeu. Lumea putea să se smintească văzându-L că intră să Se boteze laolaltă cu toţi păcătoşii. Dar El intră în Iordan şi-i cere lui Ioan să-L boteze, iar Evanghelistul Luca atrage atenţia asupra unui detaliu: „Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul” (Luca 3, 21). De ce menţionează Luca „tot poporul”, dacă Evanghelistul Ioan relatează că, şi după Botezul Domnului, lumea a mai continuat să fie botezată de Ioan şi chiar de către unii ucenici ai lui Iisus (cf. Ioan 4, 2)? Prin expresia „tot poporul” se marchează simbolic faptul că, în Iordan, Mântuitorul Şi-a asumat păcatele tuturor oamenilor, din toate timpurile şi din toate locurile: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

Întruparea trebuia să fie urmată, obligatoriu, de Botezul în Iordan. Sunt două momente ale unei aceleiaşi lucrări: cea prin care Hristos Îşi asumă umanitatea cu toate ale sale. Pentru Naşterea Sa cea mai presus de fire a fost nevoie de acceptul Feciorei Maria: „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Pentru Botezul în Iordan a fost nevoie de acordul lui Ioan care, văzându-L pentru ce a venit, „Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Luca 3, 14). Dar L-a lăsat să Se boteze, după ce Mântuitorul i-a spus: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Luca 3, 15). Aceste două lucruri - Întruparea şi Botezul – nu le putea face Domnul fără acordul şi împreună-lucrarea omului. Pentru a se evidenţia importanţa decisivă  a lucrării celor doi, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul sunt zugrăviţi, în icoana Deisis, de o parte şi de alta lui Hristos.

Legătură strânsă există nu doar între Crăciun şi Bobotează, ci şi între Bobotează şi Paştile Răstignirii. Păcatele noastre asumate de Mielul lui Dumnezeu în Iordan sunt ispăşite pe Cruce. De aceea şi astăzi, pe crucile de binecuvântare de lemn sunt sculptate pe o parte Botezul Domnului, pe cealaltă – Răstignirea. Mântuitorul „a şters zapisul ce era asupra noastră” şi „l-a pironit pe cruce” (cf. Coloseni 2, 13-14). Deci, ceea ce a început în Iordan continuă pe Golgota.

Sărbătoarea Bobotezei este prăznuită în Patriarhia Ierusalimului după calendarul neîndreptat, adică pe 19 ianuarie. Nu data în sine, ci pur şi simplu slujba ortodoxă face să se întâmple o minune – apele Iordanului se întorc înapoi. Momentul a fost prorocit şi de psalmistul Vechiului Testament: „Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmi 113, 3). Apele par a „fierbe” atunci, ca şi cum s-ar întoarce către locul în care Patriarhul Ierusalimului aruncă crucea în apă. Este un tâlc adânc aici. Sfântul Ioan Gură de Aur considera că Iordanul s-ar numit astfel din pricina a două izvoare – Ior şi Dan. „Aceste izvoare formează râul Iordan, care se varsă în Marea Moartă. Potrivit unei tâlcuiri referitoare la originile noastre, întregul neam omenesc se trage din două izvoare, adică din Adam şi din Eva, dar prin păcat el a fost îndreptat spre moarte, adică spre marea moartă a vieţii noastre, care este cuprinsă de întunecime. Întrupându-Se, Hristos a venit în Iordan, adică în neamul omenesc, a biruit moartea şi i-a întors pe oameni spre viaţa primordială” (Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, Editura Cartea Ortodoxă/ Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 88).

Aşadar, după ce omul a pierdut Raiul (prefigurat de Mareea Galileii, care este plină de viaţă), s-a îndreptat către moartea biologică (adică spre Marea Moartă – cea mai joasă apă de pe Terra, care este total neprielnică vieţii). Când Fiul lui Dumnezeu intră în apele Iordanului – adică îşi asumă umanitatea cu toate ale sale – este readus Omul spre viaţă. Apele, adică oamenii, se întorc atunci dinspre moarte spre Însuşi Hristos - Cel ce este simbol al Pomului Vieţii Cel din mijlocul Raiului. Aceasta este semnificaţia unei minuni ce se petrece anual şi care se cere a fi receptată şi valorizată duhovniceşte.

 

CE SUNT POMELNICELE

 - Prin pomenire, adică prin rostirea în cadrul unei rugăciuni către Dumnezeu a numelui propriu sau al altor persoane, se doreşte împărtăşirea harului şi atragerea milostivirii lui Dumnezeu pentru cei pomeniţi. Prin pomenire se scot Sf. Miride de către preotul slujitor pe Sf. Disc din prescura care se aduce la Sf. Altar de către credincios.
- După cuvântul tâlharului de pe cruce: „Pomeneşte‑mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta” şi al Sfântului Apostol Pavel, care zice:„Rugaţi-vă unii pentru alţii”.

- Când persoana pomenită nu este prezentă fizic la locul pomenirii, prin rostirea numelui ei, credem că harul şi mila lui Dumnezeu se revarsă indiferent de locul unde se află ea la acel moment.

- Pomenirea se poate face atât de clerici, în cadrul sfintelor slujbe sau în rugăciunea lor par­ticulară, cât şi de laici, în rugăciunile personale. Privitor la pomenirea la sfintele slujbe, în practica de zi cu zi a credincioşilor s-au împământenit mai multe feluri de pomenire.

Se poate vorbi de următoarele feluri de pomenire:

• Sfânta Liturghie – este pomelnicul de vii şi de morţi care se pomeneşte în taină de către preot la rânduiala proscomidiei din cadrul Sfintei Liturghii;

• Acatistul – este pomelnicul de vii care se pomeneşte la ecteniile acatistului cu scopul strict de mulţumire sau îndeplinire a unor cereri (sănătate, izbăvirea de închisoare, îmblânzirea duşmanilor etc.);

• Sfântul Maslu – este pomelnicul numai de vii care se pomeneşte în cadrul tainei Sfântului Maslu, pentru sănătatea trupească şi iertarea de păcate a celor pomeniţi;

• Sărindarul – vine de la grecesul saranda care înseamnă 40 şi este pomelnicul numai pentru morţi, de regulă pentru o singură persoană, recent decedată, care se pomeneşte la Sfânta Liturghie până la parastasul de 40 de zile al răposatului. Dar s-a împământenit ca pomelnicul de 40 de zile să se dea și nu numai pentru cei adormiți. Se poate da și pentru cererea milei lui Dumnezeu în viața celui care are nevoie și probleme grele;

Cum scriem un pomelnic:

Pe pomelnic se trec doar numele de botez şi fără detalierea problemelor şi dorinţelor pentru care cerem sprijinul lui Dumnezeu;

Harul lui Dumnezeu care se cere prin pomenirea numelor din Pomelnic nu lucrează împotriva voinţei libere a celui care nu crede în Dumnezeu și care este trecut la pomenit;

Pe pomelnic credinciosul trebuie să scrie la ce fel de slujbă doreşte să fie pomenit pomelnicul, iar pentru Sfânta Liturghie pomelnicul trebuie făcut pe două coloane distincte, una pentru vii şi una pentru răposaţi, cu menţiunea „Vii” şi „Adormiţi”;

Ordinea înscrierii pe pomelnic este următoarea: preotul care a săvârşit botezul celui care dă pomelnicul; preotul duhovnic; naşii (de la botez şi cununie); soţ/ soţie şi copii; alte rude şi apropiaţi.

Ce nu este permis la scrierea unui pomelnic:

nu se pomenesc persoanele nebotezate, deci nici copiii avortaţi;

nu se pomenesc vrăjitorii, descântătorii, ghicitorii sau cei ce practică magia albă;

nu se pomenesc sinucigaşii, apostaţii, ereticii, schismaticii, ateii sau masonii;

nu se pomenesc la răposaţi dispăruţii despre care nu avem certitudinea morţii lor;

nu se scriu nume de persoane vii pe pomelnicul celor răposaţi cu părerea că aşa s-ar provoca moartea persoanei respective;

nu se cere pedepsirea sau răul vreunei persoane considerate duşman;

pe pomelnicul de la Sfântul Maslu nu se trec răposaţi;

scrisul numelui pe toacă, pe limba clopotului etc. sunt lucruri vrăjitoreşti, care atrag osânda celor ce le practică

Ce este un sarindar?

• Sarindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în sir. În lb. greaca "sarindar" inseamna patruzeci.
• Preotul pomeneste sarindarele la 40 de Proscomidii savarsite duminica, in sarbatori si in alte zile, scotând pe Sfantul Disc miride (particele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morti - dupa cum este intocmit pomelnicul.
• Sarindarul este de doua feluri: sarindarul de obste si sarindarul individual.

  Sarindarul de obste se savarseste de catre preot timp de 40 de Liturghii neintrerupt in cinstea unui eveniment cum ar fi: sfintirea bisericii, hirotonie etc. La acest sarindar se pomenesc pomelnice sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc……. ctitorii din vechime s.a.m.d.

  Sarindarul individual este pomenirea celor vii sau morti la 40 de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare si dezlegare de pacate.

  În special însa crestinii aduc sarindare la biserica la începutul posturilor mari ( postul Nasterii Domnului sau postul Pastilor) însotite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahar, faina, mirodenii si alte daruri ) necesare pregatirii colivelor.

  Sarindarele pentru cei adormiti sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie si la slujba litiei pentru cei adormiti - zilnic.

  În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire speciala pentru cei adormiti savârsind slujba Liturghiei si a Parastasului .

• Dezlegarea sarindarelor - este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, si se celebreaza prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii si a Parastasului.

Credinciosii care duc un sarindar la sfânta biserica trebuie sa se roage individual în aceasta perioada la rugaciunile particulare, dar trebuie sa participe la biserica în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea mortilor si mai ales în ziua delegarii parastaselor, când pregatesc coliva si alte daruri spre a fi împartite ca milostenie.

În Postul Mare dezlegarea sarindarelor se face în Sâmbata Floriilor.

Cuvânt al Sfantului Grigorie Dialogul, despre sarindare.

Ne spunea noua Sf. Grigorie episcopul Romei: “A fost un calugar, intr-o oarecare manastire, care imi slujea mie, iar, mai pe urma, incepand a se imbolnavi, s-a apropiat de moarte. Deci, ii slujea lui ca un frate al lui dupa trup, un frate cu numele de Copiosie, care si acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, vazandu-se aproape de moarte, a spus fratelui sau: “Am, a zis el, ascunsi trei galbeni." Dar acest lucru nu s-a putut tainui fata de fratii din manastire. Pentru ca, cercetand cineva, din intamplare, mainile fratelui, a aflat acei trei galbeni.

Si cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea impreuna cu noi in manastire, n-am trecut-o cu vederea. Ca asezamantul manastirii astfel este, ca, adica, toti fratii de obste vietuiesc si nimeni nu are la sine nimic. Deci, foarte m-am intrebat cum si ce sa fac, spre curatirea acestui frate si spre pilda si invatatura tuturor fratilor. Deci, chemand pe iconom, i-am zis lui: “Mergi si sa nu lasi pe nimeni din frati ca sa vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mangaiere sa auda din gurile lor. Ci, cand va fi aproape de moarte si va incepe sa cheme pe frati la sine, sa-i zica lui trupescul frate: Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toti fratii esti o uraciune; ca macar cu acest amar cuvant sa poata a se curati de acel greu pacat. Iar, dupa ce va muri, sa nu-l ingropati pe el unde se ingroapa fratii, ci in gunoi facand o groapa, acolo sa-l acoperiti si cei trei galbeni impreuna peste dansul sa-i aruncati, zicandu-i: Argintul tau intru piezare impreuna cu tine sa fie, si, aceasta zicand sa-l acoperiti pe el."

Cu aceasta, doua foloase am voit sa fac, si aceluia si fratilor: ca pe acela, adica, grija si mahnirea cea de moarte sa-l curete de pacat, iar pe ceilaiti, mai vartos frica celui osandit sa-i mantuiasca de la un pacat ca acela, ceea ce s-a si facut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca sa vina la dansul fratii. Si, intristandu-se el, i-a spus lui cel de un sange cu el frate: Pentru acesti trei galbeni, toti fratii au scarba de tine. Iar el, pentru pacatul sau, foarte mult suspina si, in suspinele acelea, a iesit din trupul sau. Dupa aceea, l-au ingropat, asa cum poruncisem. Si, intrind fratii in grija pentru osandirea aceluia, indata au inceput a-si aduce inaintea mea lucrurile lor cele netrebnice si proaste, pe care randuiala manastirii le da lor voie sa le aiba. Inca, foarte m-am temut, ca nu cumva sa ma fac si eu vinovat intru ceva.

Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a inceput a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gandeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemand pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: Este destul cat s-a muncit in foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pana la treizeci de zile Jerfa Mantuitorului sa se aduca pentru dansul. Deci, ducandu-se, s-a facut asa. Inca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, pana ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sange cu el frate, zicandu-i: “Pana acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru lumina, pentru ca astazi Sfanta Impartasire am primit." Deci, acestea vazand si auzind fratele lui, s-a dus la manastire, spunandu-le tuturor fratilor. Iar ei, numarand zilele, au aflat ca aceea era ziua intru care, cea de a treizecea jerfa, se adusese pentru dansul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din manastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dansul fratele lui, cel de acelasi sange. Si, asa, intru aceeasi zi, s-au instiintat impreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aevea se arata: Ca, pentru mantuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci." Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin.

Istorie folositoare despre folosul sarindarelor

“Un preot din Franta avea un frate militar. Si au avut francezii razboi cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceza azi, dincolo de Gibraltar imediat, catre Liberia. împaratia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceza sa se bata cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Fratele preotului acesta din Franta a mers si el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma si mitraliere si avioane si bombe atomice, atunci se bateau cu sabiile, ca pe vremea lui Stefan cel Mare, cu sulita, cu arcul, cum era.

Si trecând armata franceza în Mauritania sa se lupte, a fost mare razboi între armatele europene si cele din Africa. Si i-au batut francezii pe mauri, dar au luat maurii multi prizonieri francezi, pe care i-au dus în tara lor, printre care au luat si pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Frantei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a stiut ca fratele sau a cazut prizonier, dar a vazut ca n-a mai venit si a întrebat pe ceilalti soldati, când s-a terminat razboiul:

- Mai, dar pe fratele meu nu l-ati vazut?

- Parinte, cred ca a murit, ca a fost mare macel. Stateau trupurile pe jos cum stau butucii, asa lupta a fost, si cred ca a murit si el, saracul.

Preotul, ca frate al lui, a început sa-i faca 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier si-l tineau în lanturi într-o temnita, si erau mai multi legati acolo.

Preotul facând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanturile cadeau de pe fratele preotului, si ramânea dezlegat. Si ziceau ceilalti:

- Ce este cu tine? De ce cad lanturile de pe tine? Faci farmece?

Acela a zis:

- Eu nu stiu farmece.

- Ei, nu stii farmece!

Toate lanturile se rupeau si cadeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanturi. A doua zi si acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.

- Mai, mare fermecator!

- Eu sunt crestin. Cred în Hristos. Eu farmece nu stiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în tara mea, în Franta, si eu cred ca el face Liturghii acuma si scoate particele pentru mine, crezând ca am murit. Si, ca daca as fi în iad, si acolo as fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred ca se întâmpla, ca numai asta închipuie. Dar nici eu nu stiu de ce.

- Si cât timp are sa se întâmple asa cu tine?

- Stiu ca la noi se fac 40 de Liturghii. Si o sa vedeti ca pâna la 40 de zile cad lanturile de pe mine.

- Dar atunci ce-o sa se întâmple?

- Nici eu nu stiu ce-o sa se întâmple, dar stiu ca o sa scap din mâinile voastre.

- Cum? Nu scapi tu din mâna noastra!

- Eu cred ca Dumnezeu ma scotea si din iad, daca as fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o sa ma scoata din mâna voastra de aici.

- Ai sa vezi ca te punem noi sub paza atunci!

Si au numarat aceia si n-au mai pus lanturi pe el.

- Degeaba le punem, ca la 40 de zile pica toate.

La 40 de zile erau atenti cu totii. Au pus santinele duble la porti si au pus lanturi pe el si paza. "Paziti-l, mai, ca auzi ca acesta la 40 de zile pleaca de aici!"

Si cum erau ei în paza deodata au vazut ca s-a desfacut acoperisul temnitei în doua si o mâna l-a luat de perii capului si nu l-au mai vazut. Si unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipa de vreme.

Si atunci aceia s-au întrebat:

- Ce s-a întâmplat, mai?

- A venit Hristos al lui, caci am vazut o mâna. (Ei nu stiau ca era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toti am cazut tremurând. Nu putea nimeni sa se tina pe picioare.

- Si pe unde?

- Prin acoperisul temnitei, si temnita s-a închis apoi.

Acela a spus:

- Vedeti voi cât de mare-i credinta crestina? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, mai cât l-ati pazit voi si l-a luat când a vrut!

Si preotul când l-a vazut i-a zis:

- Mai, frate, mai, ai venit? Mie mi s-a spus ca ai murit. Chiar astazi am terminat 40 de Liturghii pentru tine si am scos ultima particica pentru sufletul tau.

Si atunci cel scapat i-a zis:

- Bine ai facut, frate, ca daca eram în iad, ma scoteai si de acolo. Daca am fost pe pamânt m-ai scos din temnita. Sa-ti dea Dumnezeu tie plata, dar uite cum a fost cu mine.

Si i-a spus istoria cu lanturile si s-a scris si asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii."

O povestire de la Parintele Cleopa

Pomenirea mortilor o faceau crestinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise înca din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujba speciala pentru morti. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morti, s-a vazut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru raposati. S-au descoperit multe taine. Acum sa va mai spun o istorioara despre puterea celor 40 de panahizi.

Pe timpul împaratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a facut Marea Lavra a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împarat crestin a avut razboi cu persii. Totdeauna imperiul Bizantin cu persii au avut razboi, pentru ca sunt în granita.

Si a fost mare lupta. Doua împaratii puternice. Si atunci persii, desi nu i-au biruit pe greci, au luat multime de prizonieri si au facut cele mai grele munci cu ei. Ca sa-i piarda, i-au pus sa faca un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri faceau depozite. Au pus sa sape într-un munte sa faca tunel, ca sa tina ei acolo multe. La tunel au pus mai multi prizonieri, ca daca va cadea tunelul peste ei, acolo sa le fie mormântul. Ca atunci nu era mestesug sa lege bine tunelul, asa cum se leaga acum.

Bietii greci credinciosi lucrau saracii, ca aveau santinele lânga dânsii. Si când au ajuns la o distanta oarecare sub tunel, lucrând, într-o buna zi, vrrrum! A cazut tunelul peste ei. Au murit toti. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, doua pietre mari au cazut vârf la vârf si dedesubt a ramas un loc liber. Si acolo în coliba aceea puteau sa traiasca mai multi, ca era larg, dar numai un om a ramas. El când a vazut ca pietrele se reazema, a intrat dedesubt si nu l-a omorât. Dar ce folos? A ramas în întuneric bezna, ca era în pântecele muntelui, întuneric si rece. Si se gândea el: “Au sa ne mai scoata pe noi pagânii astia?" Ca daca ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit sa-i scoata, dar asa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lasat morti acolo pe toti.

Si se gândea el: “Ei, am ramas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig si de urât". Si a început sa se roage strasnic.

Când s-a terminat razboiul, venind curând dupa înfrângere la satul lor unul din tovarasii lui de arme, femeia l-a întrebat:

- Pe barbatul meu nu l-ai vazut?

El zise:

- Barbatul tau a fost prins de persi împreuna cu altii si am auzit ca i-au pus sa sape un tunel si a cazut tunelul peste ei si au murit toti. Atunci a murit si al dumitale.

Femeia credincioasa stia rânduiala care se facea cu parastasele (stiti în Postul Mare, ca duce colive la biserica). Ce s-a gândit ea? “Sa-i port eu parastasele, daca a murit, si pe urma îi voi face eu si praznic la 40 de zile!" Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia sa descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).

Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate asa cum se slujeste la noi în manastire, adica zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toti crestinii la biserica, cum se spune în Faptele Apostolilor, ca "erau pururea zabovind în biserica si întru frângerea pâinii".

Si ce a facut biata femeie? De când a auzit ca a murit, a început sa duca la biserica o prescura, un sfert de vin si câteva lumânarele, sa-i poarte parastasele. Asa era traditia. Preotul scotea la Liturghie si o particica pentru robul lui Dumnezeu care murise, dupa cum i-a spus femeia.

El saracul, pâna a ajuns vestea la femeie, pâna nu stiu ce, el a postit acolo vreo saptamâna, mai mult; era gata-gata sa moara de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: “Doamne, vreau sa ma rog Tie, daca Tu ai rânduit ca eu sa traiesc sub aceste pietre, Tu poti sa ma scoti si de aici, sau daca nu, mor, si sa mor rugându-ma, ca n-am alta nadejde". Se ruga saracul cu toata inima, ca era singur în acel întuneric si bezna de munte si stia ca va muri.

Rugându-se el, deodata numai vede ca a intrat un tânar, dar nu stia pe unde, si avea în mâna o sticluta de vin, niste lumânari aprinse si o prescura.

El era aproape lesinat. Statea cu pântecele la pamânt, ca nu mai putea sa se scoale. Era mort de foame.

- Scoala, frate, si ia si manânca prescura asta si bea vinul asta, ca numai bine ai si lumina! Ca i-a adus toate lumânarile aprinse.

Si el s-a speriat când a vazut pe tânarul acela.

- Doamne, Tu esti Mântuitorul Hristos?

- Nu. Eu sunt îngerul, pazitorul vietii tale, si acestea ti le-a trimis sotia ta astazi la biserica si Dumnezeu mi-a poruncit, fiindca esti în viata, sa ti le aduc, ca daca erai mort, pentru acestea aveai sa primesti lumina cea vesnica; dar fiindca esti în viata Dumnezeu m-a trimis, fiindca ai trup aici, sa te întaresti cu hrana aceasta.

El însa nu îndraznea sa se atinga de ea. Si acela a spus:

- Uite, te rog, ia si te întareste, ca daca nu, mori.

El a prins curaj si a început sa manânce prescura, dupa aceea a baut câte oleaca de vin, iar mânca oleaca de prescura, si asa, încet-încet, a mâncat prescura, a baut vinul si numai bine a avut si lumânari. Si atunci a spus îngerul:

- Eu îti voi aduce în fiecare zi, daca sotia ta va duce la biserica aceasta jertfa. Iar daca nu, nu.

Si se gândea el în mintea lui: “Femeia îmi face parastasele. Dar ce are sa se întâmple mai târziu? Stiu ca pâna la 40 de zile are sa-mi aduca acestea aici îngerul Domnului. Dar dupa 40 de zile ce are sa se întâmple cu mine?"

Si nu l-a mai vazut. Si acuma el astepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarasi îngerul, si-i aduce iarasi asa. I-a adus 20 de zile.

La 20 de zile, sotia lui, grabita saraca acasa, ca avea si copii, s-a dus sa duca vaca la cireada. Si ducând vaca dimineata, cireada plecase din sat, si ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce sa duca, dar întârziind si-a zis: “Las’ ca oi duce mâine, ca azi nu mai am timp". Si în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul si lumânarile.

Si el a început a plânge, zicând: “Vai de mine, mi se pare ca sotia mea numai 20 de panahizi mi-a facut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului sa-mi aduca prescura, vinul si lumânarile. De acum voi muri iar de foame!"

Dar ea, biata femeie, daca n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi doua, ca sa fie colivele 40. Si a doua zi a venit îngerul Domnului si i-a adus mai multe lumânari, doua sticle cu vin si doua prescuri. Si i-a zis:

- Sotia ta, a fost ieri cu vaca la cireada, si n-a avut timp sa aduca panahida, dar azi a dus la biserica doua si eu ti le-am adus pe amândoua. Si s-a bucurat el tare, când a vazut ca femeia are de gând sa-i faca 40 de panahizi. Si a facut rugaciunea si a mâncat. Si nu l-a mai vazut pe înger, ca s-a dus.

Si se gândea el: “Doamne, Dumnezeule, daca atâta mila si îndurare ai facut cu mine aicea sub pamânt, încât sub muntele acesta îmi porti de grija, cu ce sa-ti rasplatesc eu? Ce pot eu, om pacatos, sa fac pentru tine, spre a-Ti multumi?" Si acum se gândea el: “Hai ca sotia saraca pâna la 40 de zile o sa-mi aduca asa, dar la 40 de zile ce are sa fie cu mine? Am sa mor!" Asa se gândea el, ca nu stia ce are sa se întâmple la 40 de zile.

Si se plângea din adâncul inimii si multumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negraita, ca-i poarta de grija, sa nu moara asa de repede, ci sa mai traiasca. Si zice: “Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grija si ai dat în gând sotiei mele sa-mi poarte 40 de panahizi, ajuta-mi cu mila Ta si ma scoate de aici, ca Tu le poti pe toate. Iar daca voi muri la 40 de zile, sa-mi fie iertate pacatele mele".

Deci femeia a continuat asa, si în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea sotia lui la biserica. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugaciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în doua, l-a luat de parul capului si l-a pus acasa pe prispa, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.

Si când s-a trezit, a vazut si a cunoscut satul, dar n-a stiut cât de repede a fost dus. Când a venit el, sotia era dusa la biserica. Si când a venit ea acasa, vede un militar pe prispa. “Vai de mine, cine este acela?" De la poarta i-au slabit picioarele de emotie, de frica. “Vai de mine, acesta-i barbatul meu. Eu azi am ispravit cu cele 40 de panahizi si tocmai acum a venit si el".

Si când a vazut-o si el, a început a plânge. Ea zicea:

- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit ca esti mort si ti-am facut 40 de panahizi.

Iar el a zis:

- Cu adevarat, mare mila ti-ai facut cu mine! Vino în casa.

Si s-au adunat toti vecinii si ziceau:

- A venit vecinul de care se zicea ca e mort.

Si-l întrebau:

- Cum ai venit? Cum ai scapat de la pieire, ca se auzea ca ai fost robit si ca a cazut muntele pe voi?

- Toate sunt adevarate, a zis el. Când ne-a prins, îndata ne-a pus sa sapam un tunel si tunelul a cazut peste noi si ne-a acoperit acolo si au murit toti. Si le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au cazut doua pietre, la adapostul carora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescura, o sticluta de vin si câteva lumânari. Si a întrebat-o pe sotie:

- Asa-i ca la 20 de zile ai uitat sa duci prescura la biserica? Ea zise:

- N-am uitat, ci n-am avut timp.

- Dar a doua zi ai dus doua.

- Da, doua.

- Doua am primit si eu acolo si toate lumânarile.

Si s-au minunat toti foarte.

- Cum, cine le aducea sub munte?

- Un tânar îmbracat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.

Asa sunt îngerii. Daca Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot asa în rai.

Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostas la episcopul locului, sa spuna din nou tot ce s-a întâmplat. Si i-a povestit acela toate de la capat, si i-a scris istoria aceasta ca sa stie toti puterea parastaselor care se fac pentru morti, fiind rasplatite de Dumnezeu pentru rugaciunea Bisericii în veacul viitor. Ca daca omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine si vin, ca acolo nu poate omul sa manânce, ci îi aducea puterea rugaciunii care era facuta pentru sufletul lui. Dar fiindca el era înca în trup, i-a aratat ca tot ce-i aducea femeia la biserica, a folosit trupului si sufletului lui.

Iata cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi si lumea a început si mai cu dinadinsul sa faca parastase pentru morti.