ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -
Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii.
Hei, merci că ai citit până aici! 🤗
↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:
Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Un om frumos a cunoscut
greutăţile,
suferinţa,
înfrângerea,
pierderea
şi a trecut prin aceste momente cu ochii în lacrimi
şi cu sufletul îndurerat,
însă a găsit în interiorul lui curajul
şi puterea să meargă mai departe.
Un om frumos a învăţat lecţiile pe care viaţa i le-a dat
şi nu a lăsat ca greutăţile să-i înnegrească mintea şi sufletul.
Trecerea prin toate momentele neprielnice l-au făcut
să aducă la lumină,
din interiorul lui,
cele mai minunate atribute umane:
sensibilitate,
blândeţe,
înţelegerea existenţei în toate formele ei
care-l face să privească viaţa cu compasiune
şi cu o preocupare plină de iubire.
Oamenii frumoşi nu apar pur şi simplu...
ei devin frumoşi pentru că permit vieţii să-i şlefuiască în diamante care reflectă Lumina."
Oameni cu suflet frumos!
Să fiți iubiți și fericiți...azi ,mâine...în fiecare zi!!!”
Vă doresc tuturor o nouă săptămâna fericită plină de frumos.
Bună dimineața 🌞☕🌼🌸💮🤗🥰💗
,,Văd cruci peste tot, cruci la gâtul dealărilor de droguri, cruci la gâtul proxeneților, cruci la gâtul mafioților, cruci la gâtul celor care nu au mai călcat la Biserică de ani de zile, cruci la gâtul celor care drăcuie, blesteamă și înjură folosind numele lui Hristos, cruci tatuate, cruci de aur, cruci de lemn, cruci de plastic, cruci de fier...
Dar, dragilor, crucea nu-i un simplu accesoriu cum nici credința nu e un hobby de duminică cum unii aleg între o slujbă și un pescuit. Crucea e puterea lui Hristos asupra tuturor păcatelor și neputințelor umane. De la minciună la homosexualitate, pedofilie și violență, de toate te poate scăpa.
Crucea lui Hristos ne rupe de blestemul păcatului, iar acesta nu mai are putere asupra noastră, crucea face lumea neatrăgătoare pentru noi, poftele ei devin dezgust.
Crucea lui Hristos ne eliberează de vicii și nu le aprobă, nu poți din respect pentru Hristos, să pui o cruce la gât atunci când viața ta Îl răstignește din nou. Când pui o cruce la gât, care înseamnă răstignirea păcatului deși tu-l faci cu bucurie și dezinvoltură, este o judecată pe care o aduci asupra ta.
Un rege a aflat că în orașul de scaun se afla un alcoolic care îi purta numele, acest alcoolic a fost chemat la palat într-o zi, iar regele i-a spus așa: “Ori îți schimbi viața ori îți schimbi numele!” La fel e și cu crucea purtată de un om care nu dorește curăția, ori își schimbă viața, ori dacă nu să-și dea crucile jos de pe el!
Dă-ți jos crucea de la gât dacă nu ai fost și tu răstignit față de lume și lumea față de tine!"
Aveți două opțiuni... 1° Rămâi așa cum ești. 2° Înfruntă-ți temerile. Eliberați-le
și începeți un nou ciclu. (o viață nouă) care te va conduce la ceea ce
știi că te va face fericit și îți va da pacea pe care ai pierdut-o cu
mult timp în urmă.
Recunoștința autentică este expresia primară a unui suflet în pace. A spune "mulțumesc" nu este același lucru cu a simți "mulțumesc"... Când
simți recunoștință declanșezi o energie care depășește înțelegerea ta
intelectuală, spunând constant mulțumesc nu înseamnă nimic în comparație
cu simțirea emoției "recunoștință". Acea
emoție care te inundă atunci când învingi o boală sau când ai obținut
în sfârșit ceea ce tânjeai, aceasta este recunoștința autentică. Adevăratul
creator de realități (un adevărat războinic), nu se așteaptă la niciun
"motiv exterior" să simtă energia recunoștinței curgându-i prin vene. Persoana
cu adevărat recunoscătoare merge cu un zâmbet interior strălucind în
interior, chiar dacă afară este întuneric, plouă și nu există o cale
sigură în față. Simțiți recunoștință autentică, acea energie care "detonează" este cea care deschide căi. Înseamnă a crede, a vedea, nu a vedea, a crede.
Oboseala fizică pe care
marea majoritate dintre noi o simțim în ultima vreme se datorează noilor
frecvențe electromagnetice inteligente care vin de la Soarele Central. Ele
se mișcă radical în structurile noastre fizice, emoționale și
spirituale, ca și cum am fi un dispozitiv celular conectat la o baterie a
unei nave uriașe. Există multă energie care vine din lumea spirituală. Prin urmare, este nevoie de stabilizare. Ce să faci? MINTAL: –
Vibrează în rezonanță înaltă, de preferință în cea mai înaltă energie
posibilă, energia recunoștinței, compasiunii, generozității, bunăvoinței
și împărtășirii reciproce a ideilor. – Evitați judecățile altora, pentru că nu știm cu adevărat prin ce a trecut fiecare în această viață. –
Ridicați gândirea către lucruri nobile în loc să continuați să
împărtășiți știri. Fii diferit, găsește lucruri bune în oameni și
situații, ele există, dar sunt uitate. – Când apare un gând rău, înțelegeți-l și neutralizați-l imediat cu unul superior și pozitiv. FIZIC: –
Faci exerciții calme și concentrate, emițând unde albastre în același
timp cu ele, pentru toate locurile în care simți durere, disconfort sau
oboseală musculară, transformând un simplu exercițiu de întindere și
întărire într-un exercițiu vibrațional cuantic intensificat. – Evitați alimentele industrializate cu condimente exagerate. – Pune lucruri frumoase și sănătoase în corpul tău. SPIRITUAL: –
Fii atent la intuiție, pentru că vine cu forță și este prima informație
care vine din lumea spirituală care intră în mintea ta. Ascultă muzică
bună, cea care îți ridică firele de păr de pe braț, pentru că este
capabilă să producă rezonanță cu spiritul tău. RELAȚII: –
Nu mai trebuie să strigi cu nimeni, inima ta nu mai suportă să țipe și
să se certe, vrea doar armonie și înțelegere, timpul suferinței s-a
încheiat, cine mai continuă în această idee va trece prin mari
încercări. Dacă trebuie să luați o poziție, luați atitudine și faceți
ceea ce trebuie făcut. MUNCĂ: –
Spiritul tău nu mai vrea să facă ceea ce nu are sens și nu-și
îndeplinește scopul vieții. El vă forțează să intrați cu toată forța în
centrul vostru de sinergie, cel care se acordează la forțele care vin
din Univers. Dacă nu îți schimbi sau nu îți îmbunătățești relația cu
munca, viața ta va deveni din ce în ce mai goală, chiar dacă primești
mulți bani prin ea, nimic din toate acestea nu va putea da un sens real
existenței tale de acum înainte. Nu vă
faceți griji cu privire la găsirea noii lumi, nu este un loc, ci o
frecvență, o stare vibrațională în care toată lumea poate fi dacă
dorește acest lucru. Aceasta este
adevărata spiritualitate pe care mentorii o doresc de la noi, pentru că
suntem întregi și conectați, suntem în deplină armonie cu universul.
Se spune că dragostea adevărată nu țipă, nu cere, nu fuge. Ea șoptește,
rămâne și îmbrățișează tăcerea. Așa era dragostea dintre El și Ea.
În
fiecare dimineață, el o privea dormind cu ochii închiși și buzele
roșii, ușor întredeschise, ca și cum ar visa încă la el. Îi atingea ușor
obrazul, iar ea tresărea zâmbind, fără să deschidă ochii. Era ritualul
lor. Nu aveau nevoie de cuvinte — mâinile lor vorbeau, iar sufletele se
înțelegeau.
„Ca să iubești veșnic,” îi spunea el adesea, „trebuie să iubești în fiecare zi, chiar și atunci când doare. Mai ales atunci.”
Și
au iubit. În tăcere, în certuri, în râsete și în lacrimi. Iubirea lor
n-a fost perfectă, dar a fost adevărată. Pentru că în fiecare zi își
aminteau că nu trebuie să aștepți o ocazie specială pentru a spune „te
iubesc”. O făceau azi. Și mâine. Și în fiecare zi
1. Retragerea - presupune ieşirea firii de sub stăpânirea materiei;
2. Neîmpătimirea - constă în golirea omului de tot ce este stricăcios;
3. Înstrăinarea - maică a despătimirii;
4. Ascultarea - fereastra prin care poţi vedea dincolo de sine;
5. Pocăinţa - o întoarcere a omului de la păcat la virtute, prin nevoinţă şi suferinţă;
6. Gândul la moarte - darul lui Dumnezeu prin care deschide sufletului orizontul veşniciei şi perspectiva infinităţii;
7. Fericita întristare - dorul intens după viaţa în Dumnezeu;
8. Mânia - tulburarea sufletului;
9. Ținerea de minte a răului - ce îngustează sufletul;
10. Clevetirea - care surpă iubirea;
11. Flecăreala - catedrala slavei deşarte;
12. Minciuna - fiica multei vorbiri;
13. Trândăvia - moartea tuturor virtuţilor;
14. Lăcomia - maica desfrânării;
15. Neprihănirea (castitatea) - începutul învierii celei de obşte şi al nestricăciunii celor stricăcioase;
16. Arghirofilia - închinarea la idoli;
17. Nesimţirea - breşa dintre trecut şi prezent;
18. Somnul - îngroşarea minţii;
19. Privegherea - subţierea spiritului;
20. Frica - nedesăvârşirea în iubire;
21. Slava deşartă - vânătoarea virtuţilor;
22. Mândria - închipuirea de sine;
23. Hula - gândurile vrăjmaşilor;
24. Blândeţea - contemplarea tainei lui Dumnezeu;
25. Smerenia - poarta Împărăţiei lui Dumnezeu;
26. Discernământul - curăţenia inimii;
27. Isihia - cale a rugăciunii neîntrerupte;
28. Rugăciunea - maica virtuţilor;
29. Nepătimirea - moartea întru înviere a sufletului;
30. Credinţa, nădejdea şi dragostea - amplitudinea cunoaşterii şi trăirii duhovniceşti.
Sfântul Ioan Scărarul, autorul cărții „Scara virtuților”, de la care își trage și numele.
În paginile acesteia, viața duhovnicească este prezentată sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne arată cum, prin dobândirea virtuților, putem urca până la întâlnirea cu Hristos Cel Răstignit și Înviat.
Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul în cea de-a patra Duminică din El este pomenit în această zi ca fiind „scară” sau întărire a celor care înaintează duhovniceşte pe cărarea spre Înviere, urmând pilda vieții sale.
SFÂNTUL IOAN SCĂRARUL
SCARA RAIULUI (SCARA DUMNEZEIESCULUI URCUȘ)
CELE 30 DE TREPTE ALE DESĂVÂRȘIRII
1. Despre lepădarea de viața deșartă 2. Despre despătimire 3. Despre înstrăinare 4. Despre fericita și pururea pomenită ascultare 5. Despre pocăința cea făcută cu grijă și deplin arătată, în care se vorbește despre viața sfinților osândiți și despre închisoare 6. Despre pomenirea morții 7. Despre plânsul de bucurie făcător 8. Despre nemâniere și blândețe 9. Despre ținerea de minte a răului 10. Despre clevetire 11. Despre multa vorbire și despre tăcere 12. Despre minciună 13. Despre lenea sufletească 14. Despre pântecele atotlăudat și tiran 15. Despre curăția și neprihănirea nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioși prin osteneli și sudori 16. Despre iubirea de arginți și despre neagonisire 17. Despre nesimțire, adică despre moartea sufletului înainte de moartea trupului 18. Despre somn și despre rugăciune și despre cântarea în obște 19. Despre privegherea trupească și cum trebuie făcută aceasta 20. Despre frica lașă sau nebărbătească 21. Despre slava deșartă cea cu multe chipuri 22. Despre mândria cea fără de minte 23. Despre gândurile negrăite ale hulei 24. Despre blândețea, simplitatea și nerăutatea agonisite prin sârguința înțeleaptă, și nu naturale și despre viclenie 25. Despre preaînalta smerită cugetare, pierzătoarea patimilor, ce se naște în simțirea nevăzută 26. Despre deosebirea gândurilor, patimilor și virtuților 27. Despre sfințita liniștire a trupului și a sufletului 28. Despre fericita rugăciune, sfințita maică a tuturor virtuților și despre înfățișarea văzută și gândită în vremea rugăciunii 29. Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului 30. Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea.
NU CRESC UN BĂIAT CARE SĂ RĂMÂNĂ LÂNGĂ MINE, CI UN BĂRBAT CARE SĂ FIE STÂLPUL FAMILIEI LUI.
Dacă, într-o zi, fiul meu va sta în fața soției lui, încurcat între ceea ce îmi datorează mie și ceea ce simte pentru ea, atunci am greșit undeva pe drum. Nu vreau un băiat care să-mi fie fidel cu prețul fericirii lui. Vreau un bărbat care să știe cui îi este dator cu adevărat: inimii lui. Familiei lui. Chemării lui de a iubi și a proteja.
Când l-am ținut pentru prima oară în brațe, nu l-am văzut doar ca pe copilul meu, ci ca pe viitorul sprijin al unei alte femei. O necunoscută, undeva în viitor, care își va pune viața în mâinile lui. Și eu, ca mamă, aleg să fiu prima care îl învață să nu dezamăgească.
Să nu iubească cu jumătăți de măsură.
Să nu se lase prins între loialități greșite.
Să nu se simtă vinovat pentru că trăiește viața lui.
Îl învăț să-mi spună „nu”, ca să poată spune „da” soției sale. Îl învăț să nu se simtă mic lângă mine, ca să fie mare lângă familia lui. Îl învăț că iubirea nu e o competiție între mine și ea, ci o punte între generații.
Nu am nevoie să-mi rămână copil. Am nevoie să devină bărbat.
Și da, îmi doresc să mă sune, să mă viziteze, să fiu parte din viața lui. Dar nu pentru că trebuie. Ci pentru că simte. Pentru că acolo unde e iubire sinceră, nu trebuie să ceri. Prezența vine firesc. Respectul e natural. Iubirea nu cere loc în plus – ea le unește pe toate.
Cea mai mare reușită a unei mame nu e că fiul rămâne legat de ea. Ci că devine liber, echilibrat și capabil să creeze o lume mai bună din casa lui. Iar când o altă femeie va zâmbi în brațele lui, în siguranță și iubire, voi ști că mi-am făcut datoria.
Am crescut un bărbat. Nu pentru mine. Ci pentru viață.”
Plante de Iunie Aceste plante se folosesc sub forma de ceai, decoct, tincturi, cataplasme, creme, unguente si suplimente.
URZICA Are proprietati diuretice puternice si elimina toxinele din organism.
MENTA îmbunatateste concentrarea si ajuta la oxigenarea creierului.
LAVANDA Este calmant si linistitor, reduce tensiunile psihice si combate insomnia
ROINITA Reduce stresul, anxietatea si ajuta digestia
GALBENELE Un miracol pentru piele, trateaza ulcerul gastric si infectiile cavitatii bucale
MUSETEL Planta-minune, un antiinflamator natural cu efecte calmante
ECHINACEA Infuziile
sau extractele din radacinile si florile acestei plante contribuie la
întarirea sistemului imunitar în fata infectiilor si în tratarea
dermatitelor.
VALERIANA Radacina de valeriana este utilizata pentru a trata insomnia,stressul, anxietatea, migrenele si tahicardia.
Dintr-o inimă rănită, dar care încă bate pentru ceilalți, dintr-o chilie tăcută unde rugăciunea se face cu suspin și cu lacrimi, din muntele cel aspru care a învățat să asculte și să nu judece, Trimitem azi această binecuvântare, ca un balsam pentru răni nevăzute:
Binecuvântați să fiți, toți cei care plângeți în ascuns, în cămăruțe sărace, în azile, în închisori, în singurătăți grele — să vi se șteargă lacrima cu mâna nevăzută a lui Hristos, să vă fie sufletul alinat de o pace care nu se poate spune în cuvinte, ci doar se simte ca un fior cald, ca o îmbrățișare cerească.
Binecuvântați să fiți, cei bolnavi, singuri și uitați, să vă cerceteze Duhul Sfânt în taină, și să vă aducă alinare ca roua pe iarba însetată. Să nu vă simțiți părăsiți, căci Dumnezeu nu pleacă niciodată. El stă la căpătâiul celor neștiuți de lume.
Binecuvântați să fiți, cei osteniți de drum, cei ce nu mai au putere să rostească o rugăciune, dar care încă suspină în taină: „Doamne, nu Te mai simt… dar încă Te caut…” Să vină lumina Lui ca un răspuns mut, dar adânc, și să vă aprindă candela inimii chiar și când uleiul s-a terminat.
Binecuvântați să fiți, toți cei care purtați greutăți — în trupuri bolnave, în minți tulburate, în inimi strivite, pe umeri apăsați de griji sau de tăceri dureroase — să se prefacă suferința voastră în cunună, și durerea în slavă veșnică, înaintea Celui ce știe toate.
Binecuvântați să fiți, toți cei ce vreți dreptate, dar ați fost mințiți, batjocoriți sau striviți în nedreptăți — Dumnezeu vede! El nu întârzie și nu uită! Și nimic din ce ați suferit nu va fi zadarnic, căci totul se adună în paharul milei Sale.
Binecuvântați să fiți, cei care nu mai știți să iertați — să vi se înmoaie inimile ca pâinea caldă frântă în post, și ura să se topească în iubire. Să nu mai purtați spini în suflet, ci flori de pace, chiar dacă au crescut pe mormântul unei dureri.
Binecuvântați să fiți, tinerilor care aveți frici, pentru viața care vă stă înainte, pentru zvonurile lumii, pentru războaiele despre care se vorbește, pentru crizele care vin — Domnul să vă păzească cu pacea Lui, să vă fie pașii purtați de îngeri, și nopțile păzite de Maica Domnului.
Binecuvântate să fie casele în care arde candela la Maica Domnului, și icoanele de pe pereți care privesc spre omul gol și obosit, dar cu nădejde. Să fie binecuvântate mamele care plâng, bunicii care se roagă pentru nepoți, copiii care încă se mai închină, chiar dacă nu știu rugăciuni pe de rost.
Binecuvântați să fiți voi toți, cei care citiți aceste cuvinte, să vi se atingă inima cu un gând de cer, să vi se aline neliniștile, să vă iubească Dumnezeu mai mult decât vă iubiți voi înșivă.
Binecuvântat să fie fiecare oftat al inimii triste, fiecare bătaie a inimii rănite, fiecare suspin dus în tăcere spre cer — căci și acestea sunt rugăciuni, și Dumnezeu le adună în cămara milostivirii Sale.
⸻
Din adâncul pustiei, de sub cerul limpede al munților de nord, dintr-o chilie în care singurătatea s-a îmbrăcat cu rugăciune, din tăcerea Pietrei Tăieturii, cu inima frântă trimit această binecuvântare către toți cei asemenea mie: cei care plâng, cei care iartă greu, cei care nu mai pot, dar totuși merg înainte.
• Oricine te abandonează te învață cum să-ți recapeți autonomia.
• Orice te enervează te învață iertarea și compasiunea.
• Orice judeci te învață acceptarea.
• Orice are putere asupra ta te învață cum să-ți recuperezi puterea.
• Orice nu-ți place te învață iubirea necondiționată.
• Orice te temi te învață curajul de a-ți depăși inhibițiile.
• Orice nu poți controla te învață cum să renunți.
• Orice întâlnești în viață te învață o lecție de stăpânire personală.
❤️ORICE te declanșează este ceea ce ar trebui să lucrezi. Toate acestea sunt chei fundamentale pentru stăpânirea de sine și iubirea de sine. Suntem extrem de mândri de tribul nostru în atingerea unor niveluri profunde de măreție.
Dacă au promis că vor suna înapoi, sună înapoi. Întârzii? Găsește o modalitate de a-i anunța. Nu râde de visele altor oameni. Nu te întoarce la oamenii care te-au trădat. Ei nu se schimbă. Petrece mai mult timp cu părinții tăi. Dacă ești vinovat, spune-o imediat și nu căuta scuze. Învață să-ți recunoști greșelile. Renunță la obiceiul de a te plânge tot timpul. În viață, bazează-te doar pe tine. Nu uita că nimeni nu-ți datorează nimic.
Dumnezeul
părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu
îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace
îndreptează viaţa noastră.
Cântarea 1
Glasul al 2-lea
Irmos:
Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a
despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia
Egiptenilor, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Alt
nou Petru Biserica astăzi ne pune nouă înainte, strălucind cugetele
noastre cu dumnezeiască pomenirea ta, părinte preafericite.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De
stricăciunea patimilor curăţindu-ţi ochii minţii, Cuvioase, lămurit ai
văzut neasemănata frumuseţe a împăratului Hristos, Cel Ce te-a mărit pe
tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Strălucind
întru tine, preafericite, neînserarea Dumnezeirii celei în Trei Sori,
te-a făcut lumină şi încăpere curată a dumnezeiştilor daruri, părinte de
Dumnezeu înţelepţite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cel
Ce pentru noi din tine, Fecioară, S-a îmbrăcat cu omenirea prin
covârşirea bunătăţii, a preaslăvit cetele cuvioşilor, cele ce L-au iubit
pe EL.
Cântarea a 3-a
Irmos:
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât
păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm
pe Tine.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Omorându-ţi
pe pământ mădularele, Cuvioase, prin îndumnezeitele cugetări ţi-ai
învieţuit sufletul tău şi ai câştigat viaţa veşnică şi strălucirea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca
cel ce bine ai vieţuit, te-ai împreunat, preafericite, cu cetele cele
de sus petrecând în linişte şi în dumnezeiasca frumuseţe strălucind.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
În
munţi, înţelepte, ascunzându-te, te-ai depărtat de adunarea cu oamenii
şi toată mintea ţi-ai întraripat spre cereştile frumuseţi, veselindu-te.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cunoscându-te
pe tine, Fecioară, Palat vesel al Fiinţei Celei de negrăit, după
datorie te mărim, cei ce ne-am mântuit prin naşterea ta, Preacurată.
Irmos:
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât
păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm
pe Tine.
Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am, Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
În
munţi şi în peşteri, înţelepte, petrecând şi dumnezeieşti suişuri în
inimă punând, toate izbucnirile patimilor le-ai uscat cu dumnezeiescul
har.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De
arcurile demonilor şi de săgeţi şi de curse cu desăvârşire ai scăpat,
fiind acoperit cu pavăza credinţei, Cuvioase, şi cu frica Domnului fiind
păzit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Văzând
zdrobit sub picioarele tale pe vicleanul şi vrednicul de râs balaur, pe
cel ce cu cruzime se îngâmfa, Părinte Petre, Preafericite, slavă
Domnului înălţăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Născându-Se
Domnul dintru tine, Doamnă cu totul fără prihană, a mântuit lumea de
stăpânia vrăjmaşului şi a mărit pe toţi cuvioşii, ca pe cei ce L-au
iubit pe El.
Cântarea a 5-a
Irmos:
Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Doamne, întru lumina
poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu
nu ştim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Suindu-te
în muntele cinstitelor porunci ca Moise, Cuvioase, lămurit ai văzut pe
Dumnezeu, pe cât ţi-a fost în putinţă şi luminându-ţi-se toate simţirile
sufletului, te-ai mărit foarte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Înfrumuseţându-te
pururea, înţelepte, prin dumnezeieştile plecări, de toată patima ai
rămas neîmpărtăşit, părinte şi prin cuvioşie te-ai îmbrăcat cu
nepătimirea ca şi cu o porfiră.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ascunse
fiind moaştele tale, înţelepte, mai mulţi ani, s-au arătat spre
luminarea noastră, izvorându-ne râuri de vindecări şi mirurile harului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pe
tine, Frumuseţea lui Iacov, cu preasfinţite glasuri te cântăm, căci ai
născut în lume trupeşte Lumina cea din Lumină, Care luminează adunarea
cuvioşilor.
Cântarea a 6-a
Irmos:
De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale
cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Întărit
fiind cu puterea Duhului, toată puterea vrăjmaşului o ai smerit şi
biruitor făcându-te, la Hristos purtător de cunună ai alergat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Următor
ai fost, Cuvioase, verhovnicului Petru, pietrei credinţei, al cărui şi
nume ai purtat şi cu credinţa îmbelşugat te-ai îmbogăţit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu
dumnezeiască nevoinţă te-ai nevoit, părinte şi credinţa cu cuvioşie ai
păzit. Şi dar ţi se păstrează ţie cununa bunei lucrări.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeu
în pântecele tău S-a sălăşluit şi toată fiinţa omenească o a
îndumnezeit şi mulţimea cuvioşilor cu sfinţenie la Sine o a tras,
Preacurată.
Irmos: De adâncul greşelilor fiind
înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune,
Dumnezeule, scoate-mă.
Condac
Glasul al 2-lea
Podobie: Căutând cele de sus...
Depărtându-te
pe sine de însoţirea cu oamenii, ai locuit în crăpăturile pietrelor şi
în peşteri, pentru dorul cel după Dumnezeu şi pentru dragostea Domnului
tău, Părinte Petre, de la Care ai câştigat cunună. Roagă-te neîncetat să
ne mântuim noi.
Condac
Glasul al 8-lea
Podobie: Credinţa lui Hristos...
Lumină
înţelegătoare şi cerească înlăuntrul în inima ta primind, vas
prealuminat te-ai arătat nestricatei Treimi şi har de tămăduiri ai
primit, strigând: Aliluia.
Cântarea a 7-a
Irmos:
Chipul cel de aur în câmpul Deiera fiind cinstit, cei trei tineri au
defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul
focului, răcorindu-se au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor
noştri.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu
cuget întărit ridicând pe umeri crucea, părinte, ai urmat Celui
Răstignit, ca un monah preasfinţit, arzând patimile ca pe o materie şi
strigând, preafericite: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dumnezeiescul
Cuvânt te-a descoperit pe tine, cel ce erai de mulţi ani ascuns ca pe o
tainică comoară, Petre, Cuvioase, spre luminată primire de către toţi
cei ce au în ascuns întinăciuni de păcate, Cuvioase, şi care învederat
s-au îmbogăţit câştigându-te pe tine mijlocitor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin
unirea cu Hristos te-ai arătat tămâie bine-mirositoare a bunătăţilor.
Şi din cinstitele tale moaşte izvorăşti mir cu preabun miros, mişcând
spre minune pe cei ce le văd, Părinte Cuvioase, căci în trup ai vieţuit
viaţă îngerească.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preafrumosul
Cuvânt, aflându-te pe tine Frumoasă şi Bună între femei, Preasfântă,
S-a sălăşluit în Preasfânt pântecele tău, sfinţind pe toate cetele
cuvioşilor, care strigă: Binecuvântată eşti Ceea ce ai născut pe
Dumnezeu cu trup.
Cântarea a 8-a
Irmos:
Pe Dumnezeu, Carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii
evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L
lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De
fericirea cea dumnezeiască te-ai învrednicit cu adevărat, Petre de
Dumnezeu cugetătorule, sărăcind de bunăvoie şi petrecând cu tânguire,
înţelepte şi blând făcându-te, moşteneşti pământul celor blânzi.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Privighetor
cuget având, ai adormit năvălirile patimilor şi dormitând acum somnul
cel datornic împreună cu toţi drepţii, preafericite, te-ai arătat
neadormit mijlocitor pentru cei ce te cinstesc pe tine.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Luptându-te
cu gerul şi cu arsura, înţelepte, lămurit ai pierdut îngheţul demonilor
cu căldura Duhului şi patimile trupeşti le-ai omorât, strălucind cu
lumina nepătimirii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
În
muntele Atosului locuind, Petre de Dumnezeu cugetătorule, precum
oarecând în muntele Carmelului Ilie Tezviteanul în linişte pe Dumnezeu
căutându-L, vrednicule de laudă, te-ai învrednicit şi de vederea Lui pe
cât a fost cu putinţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Având
cuget trândav şi suflet îngreuiat de îndulcirile vieţii, la tine
năzuiesc, Născătoare de Dumnezeu, Curată, strigând ţie: ridică-mă,
izbăveşte-mă pe mine cel deznădăjduit şi osândit.
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmos:
Pe Dumnezeu, Carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii
evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L
lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos:
Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Carele cu negrăită înţelepciune
a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune,
din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi
credincioşii, cu un gând întru laude îl slăvim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Hristos
Dumnezeu îmbrăcându-te pe tine cu putere şi cu tărie, te-a împuternicit
ca să biruieşti meşteşugirile demonilor, preafericite, ca cel ce L-ai
iubit pe El din toată inima şi din tot sufletul. Pentru aceasta cu
credinţă şi cu dragoste te fericim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Arătatu-te-ai
în casa Domnului ca un măslin, de Dumnezeu cugetătorule, cu untdelemnul
ostenelilor tale veselind feţele noastre, ale celor ce săvârşim această
mărită şi dumnezeiască prăznuire a ta, frumuseţea monahilor, vârful
cuvioşilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi1
Moaştele
tale, pururea pomenite Petre, izvorăsc cu strălucire bineînmiresmând pe
cei credincioşi, căci, te-ai arătat bună mireasmă simţită lui Dumnezeu
şi în viaţă şi după moarte. Pentru aceasta după vrednicie te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vas
sfinţit al Domnului Dumnezeului nostru, vorbitorule împreună cu
mucenicii, cu apostolii, cu proorocii şi cu îngerii, roagă-te pentru
toţi cei ce cu credinţă te cinstim pe pământ, ca toţi să aflăm iertare
de greşeli.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fie-ţi
milă, Doamne, de mine, fie-ţi milă când vei vrea să mă judeci şi să nu
mă osândeşti la foc, nici cu mânia Ta să mă mustri pe mine, Te roagă pe
Tine Hristoase, Fecioara, care Te-a purtat în pântece, adunarea
apostolilor şi a cuvioşilor.
Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel
din Dumnezeu, Carele cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe
Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în
chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru
laude îl slăvim.
SEDELNA
Glasul 1
Podobie: Mormântul Tău...
Prin
omorârea trupului ai îngropat toată tulburarea patimilor, Sfinţite
Petre şi viaţă fără de sfârşit după moarte ai luat. Pentru aceasta
astăzi, Biserica lui Hristos prăznuieşte vrednică de laudă pomenirea ta,
cel ce eşti podoaba cuvioşilor.
Iar de va fi Post:
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul 1
Podobie: Mormântul Tău...
Povăţuieşte-ne
la calea pocăinţei pe noi cei ce ne abatem pururea la calea răutăţilor
şi mâniem pe Preabunul Dumnezeu, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă,
Binecuvântată Marie, Scăparea oamenilor celor deznădăjduiţi, Locaşul lui
Dumnezeu.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul 1
Podobie: Mormântul Tău...
Văzându-Te,
Hristoase, Maica Ta cea Preacurată, mort pe Cruce întins, striga: Fiul
meu, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este
această de negrăit a Ta rânduială, prin care ai mântuit înţeleaptă
zidire a mâinilor Tale celor Preacurate.
Cu dorul lui Adam cununându-te, zi şi noapte strigai în auzul
urechilor Dumnezeieşti, cerând mântuire pentru poporul cel ce se
primejduia pe marea vieţii lumeşti; ca o făclie ascunsă de haina pustiei
întunecate, fost-ai, Cuvioase, iar acum, întru bucuria Îngerilor te
rogi pentru sufletele noastre.
CONDAC 1
Sfinte Părinte Petru, cugetătorule de Dumnezeu, care ai locuit în
Muntele Athos ca odinioară Sfântul Ilie Tesviteanul în Muntele Carmel,
căutând cu râvnă pe Izvorul luminii în isihie, vrednicule de laudă,
te-ai învrednicit pe drept cuvânt de vederea Lui, iar acum dai nouă
darul vederii păcatelor noastre spre smerire, ca să îți cântăm cu
osârdie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul
cetățean al Sfântului Munte!
ICOS 1
Fiind ostaş, căzut-ai Sfinte, în mâinile vrăjmaşilor şi ai fost
închis în fortăreaţa din cetatea Samara, dar în acest necaz cugetai la
sufletul tău care fusese mai înainte închis în turnul grijilor lumeşti;
privind la picioarele tale, legate în lanțuri, te umileai cu inima,
amintindu-ți de legăturile patimilor în care sufletul este ținut de
vrăjmașii nevăzuți şi, cu lacrimi de pocăinţă, cereai iertare Domnului,
pentru care noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, ostaș chemat spre slujire de Împăratul ceresc;
Bucură-te, că necazul ți s-a făcut pricină de mântuire;
Bucură-te, că zidurile temniței ți-au pricinuit străjuirea zidurilor inimii;
Bucură-te, că ți-ai amintit cu pocăință de făgăduința de a fi monah;
Bucură-te, că ai înțeles prin luminarea Duhului pricina pătimirii tale;
Bucură-te, că te-ai hrănit cu rugăciunea în lipsa hranei trupești;
Bucură-te, că, sfâșiat de sete, însuți te-ai făcut izvor al lacrimilor pocăinței;
Bucură-te, căci ai bătut cu rugăciune stăruitoare la ușa milei Dumnezeiești;
Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit că nu ai primit grabnică deschidere;
Bucură-te, că pe Sfântul Nicolae l-ai pus chezășuitor pentru slobozirea ta;
Bucură-te, că el nu a încetat a aduce jertfe de rugăciune pentru tine;
Bucură-te, că și pe Dreptul Simeon l-ați luat mijlocitor către Stăpânul;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 2
Cu multă blândețe, marele între Ierarhi, mult milostivul Părinte
Nicolae, te-a cercetat Sfinte, în suferinţa ta, în vis arătându-ţi-se
şi, prin minunatele sale cuvinte de întărire, a aprins în inima ta și
mai mult râvna pentru rugăciune mai stăruitoare înaintea Celui Care este
Nădejdea celor deznădăjduiți, Limanul celor înviforați, Izbăvitorul
celor întristați, Căruia cetele îngerești Îi cântă neîncetat: Aliluia !
ICOS 2
Cu postiri aspre şi rugăciuni fierbinţi pecetluite de lacrimi curate
de pocăinţă ai atras asupra ta Mila cea Dumnezeiască, Părinte Petru,
căci ţi s-au arătat ţie Sfântul Ierarh Nicolae împreună cu Dreptul
Simeon, îmbrăcat în veșmânt arhieresc după obiceiul din vechime, care cu
toiagul său de aur te-a slobozit din legături; bucurându-ne de minunată
izbăvirea ta, te rugăm Sfinte, să zdrobești cu toiagul rugăciunii tale
gândurile noastre cele rele, ca să-ți cântăm netulburați unele ca
acestea:
Bucură-te, pildă de stăruință în rugăciune;
Bucură-te, că ai veștejit cu postul săltările patimilor;
Bucură-te, că te-ai acoperit cu veșmântul umilinței;
Bucură-te, că, de rugăciunile Sfântului Nicolae, te-ai bucurat;
Bucură-te, că ai făgăduit a urma calea viețuirii îngerești;
Bucură-te, că Dreptul Simeon din legături te-a slobozit;
Bucură-te, cel de Sfântul Nicolae povățuit spre pământul grescesc;
Bucură-te, că te-ai grăbit spre Roma pentru plinirea făgăduinței;
Bucură-te, că legăturile lumești le-ai tăiat cu râvna cea bună;
Bucură-te, că nu ai avut odihnă până nu te-ai făcut monah;
Bucură-te, că mulțumiri prisositoare ai adus Sfinților;
Bucură-te, căci lui Pavel ai urmat prin râvna cea minunată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 3
Ochii sufletului i-ai ațintit spre cer, fericite Părinte Petru,
trecând cu vederea pe cei înrudiți prin sânge împreună cu toate cele
lumești și, rănit de săgeata iubirii Dumnezeiești, după ajungerea în
patria ta, ai apucat drumul spre Roma, ca să îmbraci haina monahilor și,
cu Îngerii, să slujești Făcătorului tău în cântări de: Aliluia !
ICOS 3
Ocrotitorul tău, Sfântul Ierarh Nicolae s-a arătat în vis papei din
Roma, povestindu-i Minunea slobozirii tale din legături şi poruncindu-i
să te tundă monah la mormântul Sfântului Apostol Petru, spre bucuria
cetelor îngerești, care nevăzut cântau ție unele ca acestea:
Bucură-te, că ai fost descoperit papei de la Roma ;
Bucură-te, că te-ai bucurat de plinirea făgăduinței;
Bucură-te, că, prin tunderea capului, ai lepădat tot gândul lumesc;
Bucură-te, că te-ai adus pe tine jertfă vie şi bineprimită Stăpânului ;
Bucură-te, că, prin călugărie, te-ai lepădat de necuvântătoarele cugete şi fapte;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a lua asupra ta Jugul cel bun al lui Hristos;
Bucură-te, că ți-ai luat crucea şi ai urmat, cu smerenie, Stăpânului;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu haina veseliei;
Bucură-te, că uşile pocăinţei ţi-au fost deschise de Sfântul Nicolae;
Bucură-te, că mijlocul ți-ai încins cu puterea Adevărului, spre omorârea patimilor;
Bucură-te, că ai luat haina mântuirii şi platoşa dreptăţii;
Bucură-te, că ai primit coiful mântuirii și Sabia Duhului;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 4
După plinirea făgăduinței de a fi monah și primirea povețelor papei,
ca o merinde îngerească, căutai cu duh aprins un loc al nevoințelor
duhovnicești; cu Purtarea de grijă a lui Dumnezeu ai urmat unor
marinari, îmbarcându-te pe vasul lor ca pe o corabie a mântuirii purtată
de adierile cântărilor tale de: Aliluia !
ICOS 4
Arătatu-ţi-s-au ţie în vis, Sfinte Părinte, Maica Domnului, în
strălucire covârșitoare, cu Sfântul Ierarh Nicolae, Stăpâna lumii
poruncindu-ţi să te nevoieşti în Muntele Athosului, pe care însăși l-a
ales loc de mântuirea monahilor care vor voi să fugă de toate
tulburările lumeşti, fiind lor pururea acoperământ al milostivirii și
rugătoare spre iertarea păcatelor celor ce bine se nevoiesc;
minunându-ne de călăuzirea ta spre Muntele desăvârşirii, te cinstim
Părinte, cu laude ca acestea:
Bucură-te, că Maica Domnului ţi-a îndreptat paşii spre Athos;
Bucură-te, cel dintâi chemat la nevoinţă în Muntele Sfânt;
Bucură-te, temei al vieţii sihăstreşti în Muntele binecuvântat;
Bucură-te, ocrotitor neîncetat al monahilor care bine se nevoiesc aici;
Bucură-te, că ai primit moștenire Muntele neprihănit al sfințeniei;
Bucură-te, că ai fost îndemnat spre lăcașul cereștilor oameni;
Bucură-te, că Muntele Athos ți s-a făcut lăcaș părintesc;
Bucură-te, că ai primit testamentul viețuirii în Muntele minunat;
Bucură-te, că te-ai făcut ascultător Maicii Domnului;
Bucură-te, că, în Muntele sfânt, ajuns-ai la bărbăție duhovnicească;
Bucură-te, că acolo ai înfruntat, cu Credință, prigonirile demonilor;
Bucură-te, că foarte te-ai bucurat de povățuirea Maicii Domnului;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 5
Când corabia s-a oprit la un liman, biruit fiind de iubirea de oameni
și de stăruința rugătorilor ai mers la casa unor oameni bolnavi,
slobozindu-i din legăturile bolii numai cu puterea rugăciunii tale şi cu
semnul cinstitei Cruci, toți mulțumind Domnului pentru tămăduire în
cântări de: Aliluia !
ICOS 5
În apropierea Muntelui Sfânt, prin Purtarea de grijă a Domnului,
corabia a încetat să mai înainteze și ai mărturisit tuturor că acest loc
este dăruit ție spre petrecerea restului vieții; cuprinși de întristare
pentru despărțirea de tine, cei adunați în corabie, te lăudau așa:
Bucură-te, Vas ales al Harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai îmbrățișat tăcerea rugătoare;
Bucură-te, că numai cu o uncie de pâine te hrăneai seara;
Bucură-te, căci din apa mării te adăpai puțin;
Bucură-te, că ai tămăduit pe cei cuprinşi de boală cumplită;
Bucură-te, că ai fugit de otrava slavei celei deşarte;
Bucură-te, că te-ai ascuns în Muntele Sfânt, ca Ilie pe Carmel;
Bucură-te, ancoră tare a iubitorilor de sihăstrie;
Bucură-te, că Muntele cel minunat ți s-a dăruit ție;
Bucură-te, că ai pecetluit corabia cu semnul Sfintei Cruci;
Bucură-te, căci, cu pace, ai slobozit pe cei de pe corabie;
Bucură-te, că în Munte te-ai ascuns, fugind de tulburările lumești;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 6
Într-o peşteră foarte întunecoasă, învăluită de desiș adânc, te-ai
adăpostit, Sfinte Petru, în aceasta fiind roi de șerpi și mulțime mare
de demoni, dar nu te-ai înspăimântat, strigând Ziditorului cu suspinuri
negrăite: Aliluia !
ICOS 6
Diavolii cei urâtori a tot binele conduși de unul ce luase chip de
general cu săgeți s-au pornit asupră-ți și pietre foarte mari
rostogoleau, strigând împotriva ta, Sfinte Petru, dar ai fost păzit
nevătămat de Harul lui Dumnezeu, care ne luminează și pe noi a-ți cânta
ție unele ca acestea:
Bucură-te, că numele Maicii Domnului ai chemat în luptă, ieșind din peșteră;
Bucură-te, că atunci potrivnicii ce înconjurau peștera s-au făcut nevăzuți;
Bucură-te, că te-ai dedat iarăși luptelor în peștera smerită;
Bucură-te, căci ai oprit vocile cu Numele Cuvântului;
Bucură-te, că în Athos ai aruncat sămânța vieții duhovnicești;
Bucură-te, că acest Munte făgăduiește patria de sus;
Bucură-te, că ai rușinat pe demonii plini de îndrăzneală;
Bucură-te, că nu te-au putut scoate din raiul isihiei;
Bucură-te, că rugăciunea ta a biruit tulburările lor;
Bucură-te, că ai răbdat chinurile foamei și răutatea demonilor;
Bucură-te, că, prin osteneli, ți-ai mistuit mădularele;
Bucură-te, că ai luat cununa biruinței împotriva demonilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 7
Nesuferind stăruința și îndrăzneala ta în rugăciune, Sfinte, după 50
zile de la primul atac, viclenii demonii au pus în mișcare toți șerpii
veninoși și toate fiarele sălbatice, aducându-le în peștera ta, ostașule
al lui Hristos, unde îți săvârșeai lupta întrecerii mucenicești; dar ai
pus pe fugă pe cei neputincioși cu semnul Sfintei Cruci și cu chemarea
numelui Maicii Domnului, pentru care strigăm Împăratului Celui Mare:
Aliluia !
ICOS 7
După ce s-a împlinit un an, potrivnicul neobosit al virtuții, adânc
mâhnit de zădărnicirea atacurilor lui, s-a arătat ție, Părinte, în
chipul unei slugi din casa ta, cu viclene cuvinte încercând a te
întoarce la petrecerea cea din lume, dar de iubita pustie nu te-ai
despărțit, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, că vrăjmașul nu te-a putut scoate din raiul liniștirii;
Bucură-te, că amintirea părinților nu te-a despărțit de Părintele ceresc;
Bucură-te, căci, prin cuvintele Scripturii, diavolul întindea curse;
Bucură-te, că, spre povățuirea oamenilor din lume, te îndemna;
Bucură-te, că nu ai primit vicleșugul de a te întoarce în lume;
Bucură-te, căci cu lacrimi ai mărturisit Ajutorul Domnului;
Bucură-te, ascultător desăvârșit de porunca Maicii Domnului;
Bucură-te, căci numai cu voia ei ai fi plecat iarăși în lume;
Bucură-te, că, auzind numele Stăpânei lumii, diavolul s-a rușinat;
Bucură-te, că de partea ta a fost cununa învingătorului;
Bucură-te, că ai purtat după vrednicie slava dreptății;
Bucură-te, că te-ai dat cu și mai multă râvnă lucrării rugăciunii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 8
Petrecând în post aspru, înfrânare nemăsurată și rugăciune
neîncetată, ai ajuns, Sfinte Petru, la culmea smereniei, la măsura
iubirii adevărate și la curăția desăvârșită a minții, cântând, cu
bucurie, Dătătorului a toată virtutea: Aliluia !
ICOS 8
După trecerea a 7 ani ți s-a arătat cel întunecat în chipul unui
înger de lumină, încununându-te cu viclene cuvinte pentru nevoințele
tale cele mai presus de fire, de care noi minunându-ne te cinstim pe
tine așa:
Bucură-te, sfeșnic aprins din Lumina adevărată și primă;
Bucură-te, făclie nestinsă de lumina mincinoasă a celui rău;
Bucură-te, rușinarea celui ce se prefăcea arhanghel al oștilor cerești;
Bucură-te, că ai învins pe cel ce făgăduia ție răsplată în cer;
Bucură-te, că ai defăimat laudele pentru Dumnezeieștile tale împliniri;
Bucură-te, că ai trăit fără hrană vreme de 7 ani, mai mult decât Ilie;
Bucură-te, că ai întrecut pe Daniel în petrecerea îndelungată cu fiarele;
Bucură-te, că ai covârșit răbdarea lui Iov în încercări nedorite;
Bucură-te, că nu ai primit ispita de a pleca din Muntele Sfânt;
Bucură-te, că nevrednic te-ai socotit de petrecerea cu oamenii;
Bucură-te, că nu a suferit Satana smerenia ta cea mai presus de minte;
Bucură-te, căci cu numele Maicii Domnului ai risipit cursa diavolească;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 9
După alungarea puterilor celor rele, suflarea Dumnezeiescului Duh a
adus, în locul lor, puterile slujitoare ale Îngerilor, care te-au hrănit
cu pâine cerească, Sfinte, căci pe pământ nu mai puțin decât cei de sus
ai slujit, cântând Celui Ce Se poartă pe scaun de Heruvimi: Aliluia !
ICOS 9
Înger adevărat îți aducea ție Sfinte, mana cea cerească, primind
vestirea lui de la Născătoarea de Dumnezeu și de la Sfântul Nicolae, cu
rugăciunile cărora te-ai mai nevoit 53 ani, fără a mai fi tulburat de
nălucirile demonilor, pentru care ești vrednic de laude ca acestea:
Bucură-te, că primeai hrană din mână îngerească;
Bucură-te, că doar cerul ți-a slujit drept acoperiș;
Bucură-te, că pământul ți-a fost ție pat iubit;
Bucură-te, că arșița ai răbdat ca să scapi de focul cel veșnic;
Bucură-te, că vântul și zăpada nu ți-au înghețat și sufletul;
Bucură-te, că toate silniciile trupului ai răbdat pentru răplata viiitoare;
Bucură-te, căci ai viețuit ca în Rai în locul de deasupra pământului;
Bucură-te, că te veseleai neîncetat de suflarea gândurilor Dumnezeiești;
Bucură-te, că ochii minții tale căutau numai spre Cel vrednic de dorit;
Bucură-te, că așteptai cu dor negrăit vederea Soarelui dreptății;
Bucură-te, piatră nesfărâmată de pietrele ispitelor;
Bucură-te, că eşti pustnicilor pildă de răbdare ;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 10
Nevoind Domnul a fi acoperită de taină viaţa ta cea tainică și mai
presus de fire, a călăuzit un vânător spre peştera ta, pe când căuta un
cerb frumos; te-a găsit pe tine și, străpuns de acul fricii, voia să
plece, dar glasul tău auzind, a cântat și el: Aliluia !
ICOS 10
Cu mângâietoare și smerite cuvinte ai plecat pe vânător să se apropie
de tine și, după Voia Domnului, i-ai povestit lui toate cele despre
viețuirea ta cea minunată întru acele locuri în care ai îmbrățișat
conduita îngerească și ai neguțătorit bogăția cerească; foarte
minunându-se el de nevoințele tale duhovnicești, voia să rămână împreună
cu tine, ca să se nevoiască și el pentru mântuire, lăudându-te așa:
Bucură-te, cel împodobit cu încuviințări Dumnezeiești ;
Bucură-te, cel ce ai adormit răscoala patimilor;
Bucură-te, tovarăș al corifeului Petru;
Bucură-te, că ai îndemnat pe vânător spre miluirea săracilor;
Bucură-te, că așezământ curat de post i-ai rânduit;
Bucură-te, că l-ai sfătuit spre a păzi legătura curăției trupești;
Bucură-te, că l-ai întărit a stărui în rugăciune multă;
Bucură-te, că l-ai îndemnat spre zdrobirea inimii în rugă;
Bucură-te, că i-ai rânduit testament duhovnicesc mai înainte de a ta adormire;
Bucură-te, că i-ai dat lui ca arvună rugăciunea ta;
Bucură-te, că l-ai întărit a păzi comoara tainei vieții tale;
Bucură-te, că i-ai lăsat, ca hrană, cuvintele cele Dumnezeiești;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 11
La un an de la plecare, vânătorul a venit iar, după sfatul tău, la
peștera cea smerită împreună cu fratele său și 2 monahi, dar aflând
trupul tău adormit, se tânguia cu mare dor, aducându-ți, din vistieria
inimii, laude ca acestea: Aliluia !
ICOS 11
Fericitul tău trup, cu mâinile strânse în chipul Crucii și cu ochii
cuviincios închiși, zăcea în chip frumos și demn pe pământ, dar s-a
arătat izvor de Minuni, căci pe fratele vânătorului l-a slobozit din
robia demonului care-l muncea, toți strigându-ți într-un glas așa:
Bucură-te, că ai slobozit pe bărbat de demonul cel viclean;
Bucură-te, că mort fiind, fața ți-era strălucitoare și prea frumoasă;
Bucură-te, că, după adormirea ta, te-ai arătat izvor nesecat de Minuni;
Bucură-te, că trupul tău la Mânăstirea lui Clement a fost dus;
Bucură-te, căci nici acolo nu ai încetat a revărsa Minuni ;
Bucură-te, că ai alungat bolile ce chinuiau pe frații Mânăstirii;
Bucură-te, că ai fost învăluit în giulgiu cu aloe, smirnă și alte aromate;
Bucură-te, căci ai îngăduit a fi furată comoara Moaștelor tale ;
Bucură-te, că 2 monahi au răpit trupul tău cel sfințit;
Bucură-te, că în Satul Phokomis au ajuns Moaștele tale ;
Bucură-te, că de acolo ai alungat cetele demonilor;
Bucură-te, că și multe tămăduiri ai revărsat celor neputincioși;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 12
Măcar că în vremea vieții tale erai tăinuit în Munte de vederile
omenești, după adormirea ta, trupul tău a călătorit mult, revărsând
tămăduiri și alungând demonii, ca toți să se încredințeze de sfințenia
ta și de iubirea de oameni, cântând Domnului: Aliluia !
ICOS 12
Cel ce nu te-a biruit în vremea vieții pământești, demonul cel
viclean, se tânguia că, nici după adormirea ta, nu află odihnă și a fost
iarăși rușinat de tine, Sfinte, prin Minunile neîncetate ce se făceau
prin Moaștele tale, pe care nu le-a putut arde, toți lăudându-te așa:
Bucură-te, că ai rămas stâncă neclintită de ispitele demonilor;
Bucură-te, că un episcop a cumpărat trupul tău spre mângâierea poporului;
Bucură-te, că trupul tău a vindecat multe trupuri în care stăpânea răul;
Bucură-te, mireasmă a mirului gândit cu mintea;
Bucură-te, că nu a reușit un îndrăcit să ardă trupul tău;
Bucură-te, că te pleci spre cererile celor necăjiți;
Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii pentru monahi;
Bucură-te, icoană a omului înDumnezeit;
Bucură-te, vistierie neîmpuținată de tămăduiri;
Bucură-te, omule ceresc cu minte înaltă;
Bucură-te, călăuză celor ce s-au predat rugăciunii;
Bucură-te, ocrotitor de nădejde al Muntelui Athos ;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDAC 13
O, Sfinte Preacuvioase Părinte Petru, cel dintâi cetățean al Muntelui
desăvârșirii, lauda sihaştrilor şi podoaba călugărilor, cel ce, ca un
bun Ostaş al lui Hristos, ai biruit vicleşugurile demonilor şi săltările
patimilor, cere nouă de la Domnul Hristos iertare şi curăţire de
păcate, ca să aflăm şi noi darul mântuirii sub acoperământul Maicii
Domnului şi la umbra rugăciunilor tale, cântând Mântuitorului tuturor :
Aliluia! (acest Condac se spune de 3 ori)
ICOSUL 1:
Fiind ostaş, căzut-ai Sfinte, în mâinile vrăjmaşilor şi ai fost
închis în fortăreaţa din cetatea Samara, dar în acest necaz cugetai la
sufletul tău care fusese mai înainte închis în turnul grijilor lumeşti;
privind la picioarele tale, legate în lanțuri, te umileai cu inima,
amintindu-ți de legăturile patimilor în care sufletul este ținut de
vrăjmașii nevăzuți şi, cu lacrimi de pocăinţă, cereai iertare Domnului,
pentru care noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, ostaș chemat spre slujire de Împăratul ceresc;
Bucură-te, că necazul ți s-a făcut pricină de mântuire;
Bucură-te, că zidurile temniței ți-au pricinuit străjuirea zidurilor inimii;
Bucură-te, că ți-ai amintit cu pocăință de făgăduința de a fi monah;
Bucură-te, că ai înțeles prin luminarea Duhului pricina pătimirii tale;
Bucură-te, că te-ai hrănit cu rugăciunea în lipsa hranei trupești;
Bucură-te, că, sfâșiat de sete, însuți te-ai făcut izvor al lacrimilor pocăinței;
Bucură-te, căci ai bătut cu rugăciune stăruitoare la ușa milei Dumnezeiești;
Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit că nu ai primit grabnică deschidere;
Bucură-te, că pe Sfântul Nicolae l-ai pus chezășuitor pentru slobozirea ta;
Bucură-te, că el nu a încetat a aduce jertfe de rugăciune pentru tine;
Bucură-te, că și pe Dreptul Simeon l-ați luat mijlocitor către Stăpânul;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!
CONDACUL 1:
Sfinte Părinte Petru, cugetătorule de Dumnezeu, care ai locuit în
Muntele Athos ca odinioară Sfântul Ilie Tesviteanul în Muntele Carmel,
căutând cu râvnă pe Izvorul luminii în isihie, vrednicule de laudă,
te-ai învrednicit pe drept cuvânt de vederea Lui, iar acum dai nouă
darul vederii păcatelor noastre spre smerire, ca să îți cântăm cu
osârdie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul
cetățean al Sfântului Munte!
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de
Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului
nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără
de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu
Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te
mărim.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Sfântul
Cuvios Petru Athonitul s-a liniștit singur în post și rugăciuni
cincizeci și trei de ani. Și în atâția ani cuviosul n-a văzut față
omenească, nici nu avea vreo haină de acoperit goliciunea trupească,
nici altceva de trebuință firii omenești nu avea, ci numai cerul
acoperământ și pământul pat; deci în vremea verii se ardea de căldura
soarelui și iarna degera de frig. Toate acestea le răbda pentru
dragostea lui Dumnezeu și pentru răsplătirea ce va să fie.
Cuviosul
Petru a fost de neam grec, cu rânduiala ostaș și voievod. El a venit la
călugărie în acest chip: fiind trimis cu multe feluri de oști la război
în Siria, s-a întâmplat ca oștile grecești să fie biruite de
potrivnici; deci a fost dus în robie cu mulți alți ostași în cetatea
Samara din ținutul Arabiei, care era lângă râul Eufratului. Acolo a fost
aruncat în temniță cu lanțuri grele de fier. Deci, șezând în lanțuri,
Petru își cerceta știința sa, și și-a adus aminte că de multe ori se
gândea să se lepede de lume. Și a cunoscut că de aceea a slobozit
Dumnezeu asupra lui acea pătimire și robie, deoarece nu s-a sârguit ca
scopul său cel bun să-l aducă mai degrabă la îndeplinire. De aceea
plângea și se tânguia mult, blestemându-și lenevirea sa și ocărându-se
singur că pătimește unele ca acestea după vrednicie.
Deci, șezând mult timp în temniță și neavând nicio nădejde de scăpare
din lanțuri, a început a se ruga cu căldură spre Atotputernicul
Dumnezeu, Cel ce poate, cu judecățile Sale cele neștiute, să-l scoată pe
el din legături, precum a scos pe Adam din iad și pe Apostolul Petru
din temnița lui Irod. Și chema întru ajutor și mijlocirea cea mult
puternică spre Dumnezeu, a marelui făcător de minuni, a Sfântului Ierarh
Nicolae, grabnicul ajutător al celor ce sunt în primejdii. Căci avea de
mult spre dânsul mare credință și dragoste, și adeseori se ruga lui cu
nădejde, punând în rugăciune tare făgăduință că, de se va izbăvi de
legături, nu se va mai întoarce în lume, nici nu va mai merge la casa
sa, ci îndată se va duce acolo unde Dumnezeu îl va povățui spre nevoința
monahicească. Încă mai gândea și aceasta: că de l-ar scăpa pe el
Dumnezeu, apoi s-ar duce la Roma și acolo la mormântul Sfântului și
marelui Apostol Petru și-ar lepăda perii săi împreună cu lepădarea de
lume.
Deci, rugându-se pentru aceasta, Petru cel legat adăuga și mare
postire, primind numai la două sau trei zile puțină hrană. Iar odată a
petrecut șapte zile flămând și, sfârșindu-se săptămâna postirii lui, i
s-a arătat în vedenia visului arhiereul lui Hristos, Nicolae, și i-a
zis: „Frate Petru, rugăciunea ta am auzit-o și am luat aminte la
suspinul inimii tale și m-am rugat pentru tine milostivului și
iubitorului de oameni, Dumnezeu; dar de vreme ce tu singur ai fost
zăbavnic spre poruncile Lui, de aceea și El nu voiește ca să te dezlege
pe tine din legături degrabă, ci îți rânduiește ție o mântuire mai bună.
Iar de vreme ce Împăratul și Stăpânul nostru i-a umplut de nădejde pe
toți în Sfânta Sa Evanghelie, zicând: Cereți și veți lua; bateți și se
va deschide vouă, deci nu înceta, cerând prin rugăciuni și bătând la ușa
milostivirii Lui prin suspinuri, până ce, plecându-se spre milă, îți va
da libertatea cerută, scăpându-te din legături și deschizându-ți ușile
temniței celei încuiate; însă fii răbdător în rugăciune, așteptând mila
lui Dumnezeu”. Acestea zicându-le Sfântul Nicolae lui Petru cel legat și
poruncindu-i să se întărească cu hrană, s-a făcut nevăzut.
Iar Petru, deșteptându-se din somn și primind hrană, s-a întors
iarăși la rugăciune și mai cu dinadinsul se ruga ziua și noaptea, cu
bună nădejde, și neîncetat chema pe Sfântul Nicolae, ajutătorul său. Iar
după o vreme iarăși i s-a arătat în somn Sfântul Nicolae, cu chipul ca
și cum ar fi întristat, zicând către dânsul cu glas lin și blând: „Frate
Petre, să mă crezi pe mine că neîncetat m-am rugat bunătății lui
Dumnezeu, dar nu știu cu ce judecăți și cu ce purtare de grijă zăbovește
pentru izbăvirea ta; însă nu te deznădăjdui de milostivirea Lui, pentru
că Milostivul Stăpân are obicei a îndelunga împlinirea cererii noastre,
spre cel mai bun folos al nostru, ca nu cumva, primind cineva cererea
degrabă, să nu bage în seamă darul Lui; și voiește ca și de alți plăcuți
ai lui Dumnezeu să fie rugat pentru tine. Iar eu îți vestesc ție pe un
rugător către dânsul prea puternic, pe care, de-l vei chema spre
mijlocire, nu te vei lipsi de nădejde; pentru că el și eu cu dânsul,
când ne vom ruga amândoi împreună pentru tine, cred că ne va auzi
Iubitorul de oameni”.
Iar Petru a zis Sfântului Nicolae: „Care este, sfinte stăpâne, acela
care mai bine decât tine poate să se roage lui Dumnezeu? Pentru că toată
lumea se mântuiește cu ale tale rugăciuni și folosiri și toate
popoarele creștine, la tine scăpând, primesc prin tine izbăvire din
primejdiile lor”. Atunci Sfântul Nicolae i-a zis lui: „Îl știi, Petre,
pe dreptul Simeon, care a primit în biserică pe brațele sale pe Hristos
Domnul, la patruzeci de zile de la nașterea Sa, pentru care s-a numit și
„primitor de Dumnezeu”? Apoi Petru a răspuns: „Știu, sfinte al lui
Dumnezeu, pe acel drept bărbat despre care scrie în Sfânta Evanghelie”.
Atunci Sfântul Nicolae i-a grăit lui: „Pe acela, amândoi, tu și eu, să-l
pornim cu totul spre rugăciune și el va scoate la bun sfârșit
rugăciunile noastre neîmplinite; pentru că este prea puternic la
Dumnezeu și are mare îndrăzneală către El, stând înainte aproape de
Scaunul Lui, împreună cu Preacurata Stăpână Fecioară Născătoare de
Dumnezeu și cu Sfântul Ioan Înaintemergătorul”.
Acestea zicându-le Sfântul Nicolae, s-a dus. Iar Petru,
deșteptându-se din somn, iarăși s-a plecat la rugăciuni multe și la
postire fără de măsură, chemând și pe Sfântul Simeon, primitorul de
Dumnezeu, ca și pe Sfântul Nicolae în ajutor. Iar Preabunul Dumnezeu,
fiind rugat de plăcuții Săi cei mari, de Simion și de Nicolae, a voit să
dăruiască libertate celui ce pătimea în legături; deci Sfântul Nicolae
s-a arătat noaptea lui Petru a treia oară, dar acum nu în vis, ci
aievea. Și nu s-a arătat singur, ci cu Sfântul Simeon, primitorul de
Dumnezeu, și i-au zis: „Îndrăznește, frate Petre, și lepădând mâhnirea,
pune făgăduințele tale de față mijlocitorului celui de obște și al meu
împreună rugător; și dă-i mulțumire aceluia, după Dumnezeu”.
Iar Petru, ridicându-și ochii, a văzut pe marele Simeon, minunat la
vedere, cinstit la chip și îmbrăcat în veșmântul preoției Legii vechi,
având în mâini toiag de aur. Pe acesta văzându-l Petru, s-a
înspăimântat, iar Sfântul Simeon a zis către el: „Tu ești cel care
superi pe fratele Nicolae să te elibereze din legături și din această
temniță?”. Iar el, abia putând să-și deschidă gura de spaimă, a răspuns:
„Eu sunt, o, plăcutule al lui Dumnezeu, care te-am câștigat și pe
sfinția ta ca mijlocitor către Dumnezeu”. Sfântul Simeon i-a zis: „Dar
vei împlini făgăduința ta, ca să te faci monah și să viețuiești în fapte
bune?”.
Petru a răspuns: „Da, stăpâne, ajutându-mi Dumnezeu, o voi împlini”.
Iar sfântul i-a zis: „De te făgăduiești că vei face așa, să ieși acum de
aici și să mergi unde vei voi; pentru că acum nimic din împiedicările
cele părute ție nu pot să te oprească”. Iar Petru a arătat sfântului
picioarele sale cele ferecate cu fiare, iar Sfântul Simeon s-a atins cu
toiagul cel de aur ce-l purta în mâini de fiarele de la picioarele lui
Petru și îndată s-au topit ca ceara de fața focului. Și s-a sculat Petru
în picioare și, văzând temnița deschisă, s-a dus din temniță după
Sfântul Simeon, urmându-i aceluia cu Sfântul Nicolae, și astfel s-au
aflat mergând afară din cetate. Iar Petru, gândind în sine, zicea: „Oare
nu este vis acesta ce se vede?”.
Și îndată întorcându-se Sfântul Simeon spre el, i-a zis: „De ce
gândești așa, socotind că este vis mila lui Dumnezeu cea făcută ție
aievea? Dar nu vezi cu încredințare unde ești și cui urmezi?”. Apoi
Sfântul Simeon, încredințând spre pază Sfântului Nicolae pe Petru, s-a
dus; iar Petru urma după Sfântul Nicolae. Și făcându-se ziuă, Sfântul
Nicolae a întrebat pe Petru: „Oare ai luat ceva de mâncare pentru
cale?”. Iar Petru a răspuns: „Nu, stăpâne, pentru că nimic n-am avut să
iau!”. Iar Sfântul Nicolae i-a poruncit să se apropie de o grădină ce se
întâmplase acolo, zicându-i: „Vei găsi pe un om care-ți va da poame;
deci ia câte vei avea de trebuință și urmează-mă”. Iar Petru, mergând la
grădină și luând poame de la un om, a plecat înainte pe cale după
Sfântul Nicolae și în puțină vreme a sosit pe pământul grecesc. Și a zis
Sfântul Nicolae lui Petru: „Iată, frate, acum ești în țara ta și ai
vreme liberă spre împlinirea făgăduințelor tale; deci fă degrabă cele ce
ai făgăduit, ca să nu te întorci iarăși în Samara în legături”. Aceasta
zicând arhiereul lui Hristos, Nicolae, s-a făcut nevăzut de lângă el.
Iar Petru, dând mare mulțumire lui Dumnezeu și sfinților Săi, Simion
și Nicolae, îndată a început a-și împlini făgăduința; pentru că nu s-a
dus la casa sa, nici s-a arătat la cunoscuții săi, ci s-a dus la Roma
cea veche ca să-și dea Celui Preaînalt făgăduințele sale și să
săvârșească cele ce a hotărât gura lui în vremea necazului. Iar
arhiereul lui Hristos, Nicolae, care a primit pentru el purtare de
grijă, nu-l părăsea niciodată; căci, precum mai întâi călătorea nevăzut
cu el, aducându-l din Arabia la greci, tot așa călătorea împreună
nevăzut și prin pământul grecesc, pe când mergea la Roma, pretutindeni
ocrotindu-l și îngrijindu-l ca un tată iubitor de fii sau ca un om de
încredere milostiv și păzitor treaz și nedepărtat.
Iar după ce Petru s-a apropiat de cetatea Roma, Sfântul Nicolae,
alergând înainte, s-a arătat noaptea în vis papei, ținând de mână pe
Petru și arătându-l lui și spunându-i toate pe rând, cum l-a scos din
Samara și din legături, și cum acela a dat făgăduință să se tundă la
mormântul Sfântului Mare Apostol Petru. Și i-a spus cum se numește și a
poruncit papei să primească pe bărbatul cel arătat lui și să săvârșească
degrabă dorința aceluia.
Apoi papa, deșteptându-se din somn, se gândea la acea vedenie; și
făcându-se ziuă și sosind vremea dumnezeieștii Liturghii, a mers în
biserica Sfântului Mare Apostol Petru, vrând să vadă la arătare pe
bărbatul care l-a văzut în vis. Și era în zi de Duminică și, adunându-se
mult popor în biserică, nu era cu putință să afle și să cunoască pe cel
căutat. Deci, mult privind papa în popor și necunoscându-l, a strigat
cu mare glas, chemându-l pe nume: „Petre, care ai venit din pământul
grecesc și pe care Sfântul Nicolae te-a eliberat din legăturile temniței
din Samara, vino la mine”. Și ieșind Petru îndată din popor, s-a
apropiat de el și a căzut la picioarele lui, zicând: „Eu sunt robul tău,
stăpâne”. Și se minuna Petru, cum papa care niciodată nu l-a știut,
nici nu l-a văzut, l-a chemat pe nume pe el, care nu spusese nimănui
izbăvirea din legături cea știută de el. Și papa i-a zis: „Nu te minuna
de aceasta, frate, căci marele Nicolae mi-a spus toate cele despre
tine”.
Și primind papa pe Petru cu dragoste, l-a tuns la mormântul
Apostolului Petru, după făgăduința lui, și l-a ținut la sine multă
vreme, învățându-l și povățuindu-l pe calea mântuirii. Apoi,
poruncindu-i Dumnezeu, papa a eliberat pe Petru din Roma, zicându-i:
„Mergi, fiule, unde va voi Dumnezeu să te povățuiască; iar mila Lui să
fie cu tine îndreptându-ți calea și păzindu-te de meșteșugirile
diavolești”. Iar fericitul Petru, căzând la picioarele papei, a zis:
„Mântuiește-te, cinstite părinte, mântuiește-te ucenice al lui Hristos
și împreună slujitorule cu Sfântul Nicolae, chezașul meu, și roagă-te
pentru mine, păcătosul!”. Și luând Petru binecuvântare de la papă și tot
clerul lui sărutându-l, a ieșit din Roma, punându-și nădejdea în
Dumnezeu. Și voia să se întoarcă în pământul grecesc; deci ducându-se la
malul mării, a găsit o corabie care se ducea spre răsărit și, intrând
într-însa, a plecat și a mers fără pericol, fiind timp prielnic și
liniștit.
Și mergând cu corabia multe zile, au sosit la un sat oarecare. Acolo,
corăbierii au ieșit din corabie să-și coacă pâine și, intrând într-o
casă a unui locuitor din satul acela, au găsit bolnav și neputincios pe
stăpânul casei, pe fiul lui și pe toți casnicii lui. Iar după ce și-au
copt pâinile, s-au așezat să mănânce și au zis unuia dintre ai lor: „Ia o
pâine și s-o duci în corabie cârmaciului și părintelui”. Iar stăpânul
casei, auzind de părinte, a întrebat pe corăbier ce părinte este cu
dânșii. Și i-au răspuns că un monah ce se numește Petru călătorește cu
dânșii de la Roma, iar stăpânul casei a zis către corăbier: „Mă rog de
voi, stăpânii mei, rugați pe părintele acela să vină în casa mea, ca să o
binecuvinteze și să se roage pentru noi, care suntem bolnavi, că,
precum vedeți, ne-am apropiat de moarte, căzând în această neputință
cumplită”.
Deci ducându-se corăbierii, au spus părintelui acestea. Dar el, fiind
smerit, nu voia să se arate, ferindu-se a se duce la acel om; însă, pe
de-o parte, fiind silit de rugămintea corăbierilor, iar pe de alta,
fiind biruit de iubirea de oameni, știind că acel om se apropia de
moarte, a mers cu dânșii și, dacă a intrat pe ușa casei, a zis: „Pace
casei acesteia și celor ce viețuiesc într-însa”. Iar stăpânul casei,
îndată deșteptându-se ca din somn, s-a schimbat din boala cea grea și
s-a simțit sănătos cu totul; și, sculându-se repede de pe patul unde
zăcuse, a căzut la picioarele cuviosului și i le-a sărutat plângând.
Atunci toți care erau acolo, văzând schimbarea lui cea grabnică din
bolnav în sănătos, s-au mirat și au preamărit pe Dumnezeu. Apoi stăpânul
casei, care câștigase tămăduirea, a luat pe sfântul de mână și a
înconjurat toate paturile bolnavilor; iar cuviosul, făcând peste dânșii
semnul Sfintei Cruci, i-a făcut sănătoși. Deci, tămăduind pe toți
bolnavii din casa aceea, s-a întors repede în corabie și toți care erau
în corabie s-au închinat lui, ca unui mare plăcut al lui Dumnezeu. Iar
omul cel tămăduit cu toată casa sa, luând pâine, vin și untdelemn, s-a
dus la corabie, ca să le dea cuviosului în semn de mulțumire pentru
câștigarea tămăduirii.
Iar sfântul a lăudat osârdia lui, dar i-a poruncit să-I mulțumească
lui Dumnezeu, și nu lui, nevoind să primească darurile aduse. Iar omul
acela, căzând cu lacrimi la picioarele cuviosului, grăia: „Robule de
aproape al lui Hristos, dacă nu primești din mâinile noastre această
mică aducere, apoi nici noi nu vom avea bucurie în casa noastră”. Atunci
și corăbierii au rugat pe părinte să primească cele aduse, și abia
plecându-se, a primit; deci, binecuvântând pe omul acela și pe toți cei
ce veniseră cu dânsul, i-a trimis la casa lor. Iar darurile cele aduse
le-a dat corăbierilor, nevoind să guste nimic din ele, și au plecat mai
departe. Iar hrana cuviosului părinte în corabie era câte o bucățică de
pâine din seară în seară, iar ca băutură lua din apa mării câte un pahar
mic, pe care Domnul o prefăcea pentru el în apă dulce.
Iar într-o oarecare vreme adormind Cuviosul Petru, fiind cuprins de
un somn ușor, a văzut în vedenia visului pe Preacurata Fecioară
Născătoare de Dumnezeu, strălucind cu lumină de slavă cerească mai mult
decât soarele, și pe Sfântul Nicolae stând înaintea ei ca un rob,
arătând spre dânsul și grăind către Născătoarea de Dumnezeu: „Stăpână,
deoarece pe acest rob al tău a-i voit a-l mântui din acea cumplită robie
și din legăturile cele grele, unde îi arăți acum locul la care și-ar
sfârși cealaltă vreme a vieții sale?”. Iar ea a răspuns: „Odihna lui îi
va fi în muntele Atonului; pentru că aceea este soarta mea dată mie de
la Fiul meu și Dumnezeu, ca cei ce fug de gâlcevile lumești și se apucă
de nevoințele duhovnicești după puterea lor și, cu credință și dragoste
cheamă numele meu din suflet, acolo să petreacă fără grijă viața lor cea
vremelnică și, pentru lucrurile lor cele plăcute lui Dumnezeu, să
câștige viață veșnică. Pentru că iubesc foarte mult acel loc și voiesc
să înmulțesc acolo rânduiala monahicească; căci mila Fiului și
Dumnezeului meu nu se va risipi în veci de la cei ce vor pustnici acolo –
dacă și ei vor păzi mântuitoarele porunci –, și îi voi înmulți pe
muntele acela spre miazăzi și spre miazănoapte, și-l vor stăpâni de la
mare până la mare, numele lor îl voi face lăudat în toată partea de sub
soare, și-i voi apăra pe toți aceia care se vor nevoi acolo în pustnicie
cu răbdare!”.
O vedenie ca aceasta văzând Cuviosul Petru și deșteptându-se din
somn, înălța multe laude și mulțumiri lui Hristos Dumnezeu, Preacuratei
Maicii Lui și marelui arhiereu Nicolae. Și vântul suflând în ajutor,
corabia mergea cu spor; iar când s-a apropiat de marginea Muntelui
Athos, corabia a stat deodată nemișcată, deși vântul sufla în pânză și
marea era adâncă. Și se mirau corăbierii cu spaimă, și grăiau unul către
altul: „Ce este aceasta?”. Și nepricepând ei ce poate să fie, Cuviosul
Petru a suspinat, apoi a zis către dânșii: „Fiilor, spuneți-mi cum se
numește locul acesta?”. Ei au răspuns: „Acesta este Muntele Atonului”.
Sfântul a zis către dânșii: „Socotesc că pentru mine a stat aici corabia
nemișcată; deci scoateți-mă la mal și lăsați-mă aici. Iar de nu veți
face aceasta, nu veți putea pleca de aici”. Iar ei nu voiau să se
lipsească de un părinte ca acesta, însă neputând să se împotrivească
voinței lui Dumnezeu, au dezlegat pânza, s-au apropiat de pământ, au
scos pe sfântul din corabie și l-au lăsat acolo, zicând între ei
plângere și cu tânguire: „De mare acoperământ și ajutor ne lipsim
astăzi!”. Iar sfântul grăia către dânșii: „Dumnezeu cel iubitor de
oameni, Care este pretutindeni și toate le împlinește, Acela să
călătorească împreună cu voi și să vă păzească de tot răul”.
Zicând aceasta și dându-le sărutarea cea de pe urmă întru Domnul, a
îngrădit corabia cu semnul Sfintei Cruci și binecuvântându-i pe toți,
i-a lăsat în calea lor. Iar el, mergând de la marginea acelui munte prin
locuri surpăcioase și trecând multe văi cu desiș și prăpăstii și păduri
dese, a găsit la un loc o peșteră foarte întunecoasă, în care era o
mulțime de târâtoare cu care se încuibaseră și diavolii împreună; și s-a
sălășluit în acea peșteră. Iar ce fel de ispite a răbdat cuviosul de la
diavoli și câte primejdii a suferit, nu este cu putință a le spune,
însă se cade ca o parte din ele să se povestească.
Sălășluindu-se Cuviosul Petru în peștera aceea, se ruga lui Dumnezeu
cu dinadinsul ziua și noaptea. Și a petrecut două săptămâni, negustând
nicio hrană. O răbdare ca aceasta pustnicească neputând diavolul să o
rabde, și-a adunat ostile sale înarmate ca de război, cu săgeți și cu
arcuri, cu săbii și cu sulițe, și au intrat în peștera aceea, strigând
cu glasuri înfricoșătoare și cu răcnete mari iuțindu-se și gonind de
acolo pe Cuviosul Petru. Și se vedeau diavolii unii încordând arcurile
și dând drumul la săgeți asupra lui; alții scoțând săbiile și îndreptând
sulițele spre împungerea lui; iar alții prăvălind pietre mari, încât
pământul se cutremura și peștera era gata să se surpe.
Iar cuviosul, văzând toate acestea, nu se mai aștepta pe sine să fie
între cei vii, ci grăia întru sine: „Să mor aici, dacă astfel a voit
Dumnezeul meu”. Apoi, ridicându-și ochii în sus și înălțându-și mâinile,
a strigat cu glas mare, zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu
Fecioară Marie, ajută mie, robului Tău!”. Deci, când au auzit diavolii
numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – nume înfricoșat și de spaimă
pentru ei, iar pentru noi dulce și preadorit –, îndată s-au stins cu
sunet. Iar sfântul, chemând încă numele lui Iisus Hristos cu glas mare,
ca și cu un bici sau ca și cu o praștie, izgonea pe cei ce fugeau;
pentru că striga și zicea: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu
mă lăsa pe mine!”. După aceea nu s-au mai auzit glasurile cele
diavolești până la o vreme. Și cuviosul petrecea fără de tulburare,
slăvind pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Iar hrana
lui era la început pâinea, din care luase puțină din corabie; apoi,
sfârșindu-se acea pâine, se hrănea cu verdețurile pustiei și cu poame de
copaci sălbatici, care erau în muntele acela. Și s-a hrănit astfel până
la vremea aceea, în care a început a i se aduce cu mâinile îngerești
mană din cer, de care lucru se va pomeni mai pe urmă, iar acum să ne
întoarcem iarăși la cuvântul cel dintâi.
După cea dintâi năvălire tâlhărească a vrăjmașului, trecând cincizeci
de zile, diavolul a venit iarăși cu multă putere de draci, înarmându-se
cu chipul cel dintâi asupra nebiruitului ostaș al lui Hristos. Și
pornind împotriva lui toate fiarele care erau în muntele acela și pe
toate jivinele care se târăsc pe pământ, le-a adus la peșteră; și încă
și însuși diavolul și prietenii lui s-au închipuit în multe feluri de
fiare și târâtoare. Deci unele se târau pe lângă picioarele sfântului,
altele șuierau cu înfricoșat glas, altele, căscând gura, voiau să-l
înghită de viu și i se repezeau spre față; și acea vedere era
înfricoșată și groaznică din toate părțile. Dar cuviosul, îngrădindu-se
cu semnul Sfintei Cruci și chemând numele lui Hristos Dumnezeu și al
Preacuratei Maicii Lui, iarăși a făcut deșartă puterea acelora și a
izgonit-o departe de la sine; iar el, dănțuind, se veselea întru
Dumnezeu, Mântuitorul său.
Și sfârșind cuviosul anul cel dintâi al pustniciei sale întru desele
lupte cu diavolii, în cele din urmă diavolul s-a închipuit într-unui din
slugile lui Petru, care îi slujea lui când era în lume voievod și,
alergând, a căzut cu osârdie la picioarele cuviosului și voia să i se
închine lui, fiind plin de spurcăciune. Apoi, șezând, a început a plânge
și a zice astfel: „Am auzit, stăpâne al nostru, că ai fost prins în
război, dus în Samara și închis într-o temniță întunecată. Iar Dumnezeu,
cu rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Nicolae, te-a izbăvit pe
tine de acolo și te-a adus în pământul grecesc. Drept aceea, toți cei ce
suntem în casa ta te-am căutat pretutindeni, plângând și tânguindu-ne,
și am înconjurat multe cetăți și sate întrebând de tine; și, neputând să
te aflăm, nici să știm unde ești, ne-am rugat cu lacrimi către Sfântul
Nicolae să ne descopere nouă despre tine, în ce loc petreci, visteria
noastră cea ascunsă.
Iar Sfântul Nicolae, grabnicul ajutător al tuturor, n-a trecut cu
vederea rugăciunea noastră, ci ne-a arătat nouă toate cele despre tine,
și ne-am bucurat foarte mult, toți robii tăi. Iar eu, apucând înainte de
toți, am alergat la tine, stăpânul meu; deci, sculându-te de aici,
mergi la casa ta, ca să te vadă pe tine toți cei ce doresc să-ți vadă
fața; și se va preamări întru tine Dumnezeu, Cel ce te-a izbăvit pe tine
cu minune de la robie și din legături. Iar pentru liniște să nu te
mâhnești, căci și acolo sunt mănăstiri și locuri liniștite de sihastri,
și unde îți va plăcea ție, acolo îți vei alege un locaș spre liniștea
ta.
Însă și tu însuți să o socotești aceasta cu adevărat: Ce iubește
Dumnezeu mai bine din aceste două lucruri? Oare sihăstria pustiei, în
care omul se sălășluiește în crăpături de pietre și în munți și singur
se folosește numai pe sine? Sau folosul ce se face multora de la un
bărbat plăcut și insuflat de Dumnezeu, care prin învățătura sa, pe mulți
la Dumnezeu îi întoarce și-i povățuiește la calea mântuirii? Cu
adevărat a doua este mai bună, mărturisind în Sfânta Scriptură însuși
Dumnezeu: Cel ce va scoate om cinstit din cel nevrednic, va fi ca gura
Mea. Și să știi că mulți sunt în cetatea noastră rătăciți întru
întuneric de patimi și au trebuință de unul care poate a-i povățui pe
dânșii la pocăință. Deci prea multă răsplătire de la Dumnezeu se află
ție de față, stăpânul meu, dacă, venind, îi vei întoarce pe ei la
Dumnezeu. Ci și pe noi, slugile tale, cei ce cu toată inima te iubim pe
tine, pentru ce ne treci așa cu vederea, abătându-te de la noi și
ascunzându-te în pustiul acesta?”.
Acestea și cele asemenea cu acestea grăindu-le diavolul cu lacrimi
câtăva vreme, a început sfântul a se tulbura puțin și, lăcrimând, a zis
către el: „La acest loc nici înger, nici om nu m-a adus pe mine, ci
singur Dumnezeu și Preacurata Născătoarea de Dumnezeu; și, de nu va fi
voia și porunca acelora ca să ies eu de aici, apoi nu voi ieși”. Iar
diavolul, dacă a auzit pomenirea numelui lui Dumnezeu și al Născătoarei
de Dumnezeu, îndată s-a stins; iar sfântul s-a minunat de meșteșugirea
cea diavolească și, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci a tăcut,
ridicându-și mintea sa către Dumnezeu.
Iar după ce au trecut șapte ani, mult meșteșugărețul vrăjmaș, adică
diavolul, s-a închipuit în îngerul luminii, având în mâini o sabie goală
și, stând înaintea peșterii, a strigat, zicând: „Petre, robule al lui
Hristos, ieși la mine, și îți voi spune ție cuvinte bune”. Iar sfântul a
grăit: „Cine ești tu care vrei să-mi spui mie cuvinte bune?”. Iar
vicleanul înșelător a zis: „Eu sunt arhistrategul Domnului trimis la
tine, întărește-te și îmbărbătează-te, bucură-te și te veselește, că s-a
gătit ție scaun slăvit și cunună neveștejită de la Dumnezeu. Deci, acum
locul acesta lăsându-l, să te duci în lume spre întărirea și folosul
multora, că și izvorul de apă cel ce este aproape de tine s-a uscat cu
dumnezeiască poruncă, pentru ca fiarele cele ce năvălesc asupra ta să
moară de sete”.
Iar acestea le-a zis meșteșugărețul vrăjmaș, trimițând mai înainte pe
alt diavol, ca să oprească curgerea apei pentru o vreme, cu îngăduința
lui Dumnezeu. Dar Sfântul Petru fiind smerit, a răspuns împotriva
înșelătoarelor cuvinte ale diavolului, zicând: „Cine sunt eu ca
într-acest fel să vină arhistrategul Domnului la mine, cel ce sunt
asemenea cu un câine netrebnic?”. Diavolul a zis: „Nu te mira de
aceasta, robule al lui Domnului, pentru că în vremurile acestea tu ai
covârșit pe Moise, pe Ilie, pe Daniil și pe Iov. Ai covârșit pe Moise și
pe Ilie cu postirea, pe Daniil cu fiarele și cu târâtoarele, cărora
le-ai astupat gura, iar pe Iov l-ai covârșit cu răbdarea ta și pentru
aceea te vei numi mare la ceruri. Iar acum, sculându-te, vezi lipsirea
apei și, degrabă plecând de aici, să te duci în mănăstirile cele ce sunt
în lume. Iar eu voi fi cu tine și voi mântui pe mulți prin tine, zice
Domnul Atotțiitorul!”. Atunci sfântul a răspuns diavolului, zicând: „Să
știi tu, că de nu vor veni aici ajutătoarea mea cea întru toate,
Născătoarea de Dumnezeu, și ajutătorul cel cald întru primejdiile mele,
Sfântul Ierarh Nicolae, nu mă voi depărta de aici!”. Iar diavolul, cum a
auzit pomenirea numelui Născătoarei de Dumnezeu și al Sfântului
Nicolae, îndată a pierit.
Iar sfântul, cunoscând meșteșugul diavolului și neputința lui, s-a
rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu,
iată vrăjmașul meu umblă răcnind, căutând să mă înghită, dar Tu cu
puternica Ta mână mă îngrădește pe mine, robul Tău; de aceea mulțumesc
Ție că nu Te-ai depărtat de la mine. încă mă rog Ție, Stăpâne,
Preabunule, ca și până în sfârșit să nu mă părăsești”. Deci după ce a
trecut ziua aceea și a venit noaptea, cuviosul a adormit puțin și i s-a
arătat în vedenia visului grabnica ajutătoare a creștinilor, iubitoarea
de oameni, Stăpâna Preacurată Maria, Născătoarea de Dumnezeu, împreună
cu Sfântul și Marele Nicolae, și au zis către dânsul: „De acum înainte
să nu te mai înspăimânți, că Dumnezeu este cu tine și îngerul Domnului
cel adevărat te va cerceta pe tine dimineața și-ți va aduce spre hrană
mană din cer; pentru că aceluia i s-a poruncit de la Dumnezeu ca de
astăzi la patruzeci de zile să-ți aducă această hrană în toate zilele
vieții tale”. Preacurata Născătoare de Dumnezeu i-a mai arătat Sfântului
Petru și mana, zicându-i: „Din acest fel de hrană ți se va aduce ție de
înger în toate cele patruzeci de zile”. Aceasta grăind Stăpâna și pace
dându-i lui, s-a dus de la dânsul; iar Petru, căzând la pământ, s-a
închinat și a sărutat acel loc unde stătuseră picioarele Născătoarei de
Dumnezeu și ale Sfântului Nicolae.
Iar a doua zi, după cuvântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a
venit îngerul lui Dumnezeu și i-a adus hrană cerească și, dându-i-o lui,
s-a dus; iar el, mulțumind lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii lui
Dumnezeu, a gustat din acea mană, care i se adusese din mâini îngerești
și atât s-a întărit cu dânsa, încât putea să trăiască fără hrană până la
patruzeci de zile. Iar după ce s-au sfârșit cele patruzeci de zile,
îngerul îi aducea mană și Sfântul Petru se întărea cu ea încă alte
patruzeci de zile.
Astfel s-a liniștit singur în post și rugăciuni cincizeci și trei de
ani. Și au pierit ispitele diavolești, cele ce la început i se făceau
lui adesea. Nălucirile, înfiorările și toate meșteșugirile diavolești au
fost gonite departe de la dânsul cu puterea cea nevăzută a lui
Dumnezeu. Și în atâția ani cuviosul n-a văzut față omenească, nici nu
avea vreo haină de acoperit goliciunea trupească, nici altceva de
trebuință firii omenești nu avea, ci numai cerul acoperământ și pământul
pat; deci în vremea verii se ardea de căldura soarelui și iarna degera
de frig. Toate acestea le răbda pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru
răsplătirea ce va să fie. Iar când Domnul a voit să arate pe robul său
oamenilor, a rânduit cu purtarea sa de grijă un lucru ca acesta: Un
oarecare vânător, luându-și arcul și tolba, a plecat ca să vâneze fiare
prin muntele acela. Și trecând prin multe locuri cu surpături, văi
adânci și dealuri dese, a ajuns în locul unde Cuviosul Petru petrecea
viața asemenea cu îngerii.
Și când vânătorul s-a apropiat de locul acela, a văzut ieșind din
dumbravă un țap mare care, jucându-se, mergea de departe înaintea
vânătorului. Deci vânătorul, văzând acel țap ales, a alergat după el
toată ziua, căutând să-l săgeteze pe el. Iar țapul, povățuit fiind de
dumnezeiasca voie, a venit deasupra peșterii cuviosului și a stat, iar
vânătorul, căutând cum l-ar putea vâna pe el, a văzut stând lângă țap,
de partea dreaptă, un bărbat cu barba deasă, având perii capului până la
coapsă, cu trupul gol și cu perii crescuți ca la o fiară. Pe acesta
văzându-l vânătorul, s-a înspăimântat foarte tare și s-a pornit înapoi
să fugă. Iar Sfântul Petru, văzându-l pe el fugind, a strigat către
dânsul cu glas mare, zicând: „De ce te temi, frate, și pentru ce fugi de
mine? Căci eu sunt om ca și tine, iar nu nălucire diavolească cum ai
socotit! Deci întoarce-te și vino la mine și-ți voi spune toate cele
despre mine, că pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul aici”.
Atunci vânătorul, auzind glasul acela, s-a întors din fugă și a
venit, cutremurându-se, la cuviosul părinte care îl chema pe el. Iar
sfântul, poruncindu-i lui să nu se teamă, l-a cuprins și l-a sărutat pe
el întru Domnul și, șezând cu dânsul, a început a vorbi, spunându-i lui
cu de-amănuntul toate cele despre el: cum a fost voievod și a fost prins
în război, cum a fost dus în cetatea Samara și ținut în lanțuri, cum a
fost scos din legături prin arătarea Sfântului Nicolae și a Sfântului
Simeon, primitorul de Dumnezeu, și cum a fost dus la Roma; iar de acolo
cum s-a întors și cu ce chip s-a sălășluit în muntele acela. I-a mai
spus și cum s-a luptat cu diavolii, cu ce se hrănea, câți ani a viețuit
și, în scurt să zicem, a spus toată viața lui acelui vânător.
Și s-a minunat acel vânător, auzind cele grăite lui de către sfânt,
și s-a înspăimântat și s-a umilit, zicând: „Acum am cunoscut că m-a
cercetat pe mine Domnul cu darul Său și te-a arătat mie nevrednicului,
pe tine, o, părinte, plăcutul Său cel ascuns. Deci și eu voi petrece cu
tine de acum înainte, robule al lui Dumnezeu!”. Iar cuviosul i-a grăit:
„Nu va fi așa, fiule, ci mai întâi să mergi la casa ta și te ispitește
pe tine singur, de vei putea să suferi nevoințele cele pustnicești. Însă
să te ispitești pe tine astfel: înfrânează-te de carne, de vin, de
brânză și de unt, iar mai înainte de toate înfrânează-te de femeia ta.
Partea moștenirii tale să o împărți săracilor, să te silești la post și
la rugăciuni și să iei aminte la tine însuți cu suflet umilit. Așa să
petreci tot anul acesta și, după săvârșirea anului, să vii iar la mine
și ceea ce va fi plăcut lui Dumnezeu, aceea ți se va porunci”.
Aceasta zicându-i sfântul și dând vânătorului binecuvântare și
rugăciune, ca o logodire, l-a trimis la locul său și cel din urmă cuvânt
i-a spus aceasta: „Mergi, fiule, cu pace, iar taina cea arătată ție să o
păzești, nespunând-o la nimeni; căci comoara cea descoperită se fură”.
Iar vânătorul, închinându-se sfântului, s-a dus slăvind și mulțumind lui
Dumnezeu că s-a învrednicit a vedea în trup pe un plăcut al lui
Dumnezeu atât de mare, și a vorbi cu el. Deci, mergând acasă, a făcut
toate cele ce i se porunciseră de Sfântul Petru.
Și sfârșindu-se anul acela, vânătorul a luat cu sine doi călugări și
pe fratele său și a mers în corăbioară până la malul acela, în dreptul
căruia era petrecerea Sfântului Petru în pustie. Deci, sosind în acel
loc, au ieșit la mal și au mers drept prin pustia muntelui. Și ajungând
ei la peștera aceea, unde locuia plăcutul lui Dumnezeu, vânătorul,
pornindu-se cu cea mai fierbinte dragoste, a apucat înainte de toți și a
alergat la peșteră. Și acolo a găsit pe cuviosul părinte zăcând mort la
pământ, având mâinile strânse pe piept în chipul crucii, cu ochii
închiși frumos și celelalte părți ale trupului îngrijite cu cinste.
Aceasta văzând-o vânătorul, s-a înspăimântat și, căzând înaintea
trupului cuviosului, se tânguia cu plângere mare. Apoi l-au ajuns și cei
ce-i urmau lui. Și văzând pe un mort cinstit ca acela și pe prietenul
lor plângând deasupra lui, l-au întrebat: „Cine este acesta ce s-a aflat
mort și pentru ce plângi așa de amar pentru el?”. Iar vânătorul,
plângând și tânguindu-se, a început a le spune cu de-a-mănuntul toată
viața Cuviosului Petru, precum singur o auzise din gura lui, anul
trecut.
Iar aceia, auzind de lucrurile cele de mirare ce li s-au spus, s-au
umilit în inimile lor și au plâns cu amar că nu s-au învrednicit să vadă
între cei vii, nici să audă cuvintele celui atât de mare rob al lui
Dumnezeu. Iar fratele acelui vânător, fiind cuprins de duh necurat, când
s-a atins de moaștele sfântului, îndată a câștigat tămăduire; pentru că
diavolul, trântindu-l la pământ, a strigat cu glas mare, zicând: „O,
Petre, au nu-ți ajunge că m-ai izgonit din peștera mea? Acum mă
izgonești și din această locuință?”. Aceasta zicând, a ieșit din gura
omului ca un fum, și a zăcut omul acela ca un mort, apoi, după puțină
vreme, s-a sculat sănătos și a zis către fratele său: „Îți mulțumesc,
stăpânul meu frate, că m-ai adus aici la bine!”. Și iarăși căzând cu
mulțumire la moaștele cuviosului, le-a sărutat cu bucurie.
După aceasta, toți împreună, luând cinstitele moaște ale plăcutului
lui Dumnezeu, le-au adus la mal și, punându-le în corăbioară lor, le-au
dus într-un sat vestit, care era sub stăpânirea Macedoniei. Acolo,
dându-se multe tămăduiri de la moaștele sfântului, episcopul cetății a
auzit și, mergând cu tot clerul său, a luat acele moaște dătătoare de
tămăduiri ale Cuviosului Petru și le-a dus cu cinste la episcopia sa. Și
punându-le într-o raclă de mare preț, și cântând trei zile și trei
nopți laudă lui Dumnezeu cu tot poporul, le-a îngropat în biserică,
întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului
Duh, a lui Dumnezeu, Cel slăvit de toată făptura, acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin.
Binecuvântați să fiți, toți cei care plângeți în ascuns, în cămăruțe sărace, în azile, în închisori, în singurătăți grele —
Din adâncul pustiei, de sub cerul limpede al munților de nord,
Dacă au promis că vor suna înapoi, sună înapoi.
