Părintele Miron Mihăilescu Fragmente din cartea Cum să te rogi neîncetat, Editura Patmos, 2009.

 Noi presimţim un sublim în afara noastră, dar el este chiar în noi. Mântuitorul e chipul lui Dumnezeu şi Dumnezeu e chipul nostru:

Când ne rugăm pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, rostim în Altar: Ne rugăm şi ne cucerim, dă-ne nouă pe Duhul Sfânt şi prefă darurile puse înainte, în scump Sângele şi Trupul Hristosului Tău, pentru a ne fi spre înnoire. De ce înnoire? Fiindcă deformăm mereu chipul lui Dumnezeu din noi şi avem nevoie de Împărtăşanie pentru a cuceri starea pierdută, a asemănării cu Dumnezeu. Ne cucerim, ne străduim să realizăm, împreună cu Hristos cel înviat asemănarea cu Dumnezeu, să realizăm omul adevărat, sinea noastră. Chipul lui Dumnezeu e iubirea. Hristos ne-a adus iubirea Tatălui, făcându-Se El însuşi iubire, iar noi, primind iubirea Lui, ne regăsim sinea şi numai atunci devenim noi înşine. Iubirea presupune nimicirea eului tău egoist şi învierea ta cu Hristos. Dacă deciziile tale mărunte, de fiecare clipă, vor fi de calitate atunci, în mod neîndoielnic, şi deciziile mari vor fi la înălţime. Calitatea există numai avându-L pe Hristos drept sfătuitor suprem şi ordonator al gândurilor. Creştinul trebuie sa se roage amintindu-şi necontenit că Hristos îl urmăreşte cu privirea Lui iubitoare. El S-a rugat pentru cei ce-L urmează şi-L cred că a venit de la Tatăl, spre a le face cunoscută dragostea Lui. De vom conştientiza şi vom conlucra cu El la binele pe care ni-L vrea, vom simţi imperios îndemnul lăuntric să ne rugăm, vom auzi chemarea de-a ne adresa Lui în toată clipa sfătuindu-ne cu EL, controlând absolut toate gesturile, vorbele şi faptele cu duhul dragostei lui Hristos. Ni se spune clar: Rugaţi-vă neîncetat. Cum se poate lucrul acesta? Amintindu-ne necontenit că Hristos ne urmăreşte, că suntem sub privirea Lui iubitoare, iar asta te obligă a fi atent la Cel ce te vrea pentru El. Spunem copilăreşte că Dumnezeu, în gelozia Lui, vrea să fim în mod conştient ai Lui, fiindcă de fapt şi suntem ai Lui. Asta înseamnă asceza: silinţa de a ne învinge, de a ne cuceri, de a ne trezi dimineaţa conştientizând lucrarea Sfintei Treimi şi de a urmări această lucrare toată ziua. Aşa se naşte rugăciunea, din atenţia noastră neîncetată la lucrarea Sfintei Treimi în noi. Aşa începem a ne închina, cu bunul simţ superior prin care recunoaştem dragostea Tatălui, preluată de Fiul şi susţinută de Duhul Sfânt. Când facem semnul Sfintei Cruci nu ne atingem de noi înşine, ci ne atingem de Sfânta Treime, ne atingem de Creatorul a toate, mulţumindu-I pentru viaţa primită şi lăudându-L. Petrecând conştienţi toată ziua împreună cu EL, se înfiripă rugăciunea neîncetată ce izvorăşte din străfundul inimii, din credinţa că EL există în mine, EL – stăpânul vieţii mele; nu localizat undeva, ci tainic. Priveghind asupra lucrării Sfintei Treimi încă de la trezirea din somn, eu ştiu pe baza credinţei în Înviere Cine se află în mine și rugăciunea va deveni necesitate sfântă. Voi ajunge să nu mai pot a nu mă ruga, întreaga atenţie fiindu-mi absorbită de Oaspetele divin care a venit în casa inimii mele recunoscătoare. În lume necazuri veţi avea […] N-am unde să-Mi plec capul […] Dacă Mie mi-au făcut asta, voi să nu vă aşteptaţi la altceva. Mântuitorul nu promite uşurinţă, confort, înţelegere din partea oamenilor; promite, însă, că va fi cu noi şi, în modul acesta, ne va fi uşor să ducem poverile vieţii, fiindcă El va fi Cel ce ni le va purta dacă ne deschidem, total, din iubire, inima, pentru a-L primi şi urma. El asigură protecţia Tatălui pentru toţi cei ce-L urmează.

9 LUCRURI PE CARE PROBABIL NU LE VEI ȘTI NICIODATĂ ÎN VIAȚĂ

 1. Cineva, acolo afară, s-a îndrăgostit o dată de tine... și nu ți-a spus niciodată

Nu toate poveștile de dragoste sunt spuse cu voce tare. Unii oameni păstrează în tăcere sentimente pe care nu au avut niciodată curajul să le exprime. 2. Un străin te-a observat o dată... și a zâmbit Poate că nu-ți vei da seama niciodată cât de mult ți-a luminat ziua cu prezența ta, chiar și pentru o clipă. 3. Cineva își aduce aminte încă de un mic gest de bunătate pe care l-ai uitat acum mulți ani Micile gesturi de bunătate rămân în inima oamenilor mult mai mult decât ne putem imagina. 4. Probabil că ai ajutat pe cineva să treacă peste o perioadă dificilă O conversație, un mesaj, o îmbrățișare sau un simplu gest de sprijin ar fi putut fi mult mai importante decât îți poți imagina. 5. Numele tău a apărut în conversații la care nu ai participat niciodată Oamenii se gândesc la tine, își aduc aminte de tine și vorbesc despre tine în locuri și momente pe care nu le vei ști niciodată. 6. Cineva te-a apărat când nu erai prezent Nu toți cei care te respectă o spun deschis. Unii oameni protejează numele tău în tăcere. 7. Există cineva care încă zâmbește când vede un mesaj de la tine sau își aduce aminte de tine Chiar dacă viața a mers mai departe, existența ta continuă să aducă căldură în inima cuiva. 8. Viața ta inspiră în tăcere oamenii din jurul tău Felul în care faci față durerii, mergi mai departe, rămâi bun sau continui să încerci îi motivează pe alții mai mult decât crezi. 9. Cineva este recunoscător că exiști, chiar dacă nu ți-o va spune niciodată cu voce tare Existența ta poate părea normală pentru tine... dar pentru altcineva a fost alinare, speranță sau lumină în momentele cele mai întunecate. Frumusețea vieții este aceasta: nu vei ști niciodată cât de profund ți-a atins existența inimile altor oameni.

Cele „8 gânduri ale răutății”

 Cele „8 gânduri ale răutății” au fost formulate inițial în secolul al IV-lea de monahul și teologul Evagrie Ponticul (ulterior preluate și dezvoltate de Sfântul Ioan Casian) pentru a descrie stadiile bolii spirituale. În secolul al VI-lea, Papa Grigore cel Mare le-a redus la 7, eliminând „tristețea” și contopind „mândria” cu „slava deșartă”. Tranziția de la cele 8 gânduri la lista celor 7 păcate capitale:

Tranziția de la cele 8 gânduri la lista celor 7 păcate capitale:

1. Lăcomia pântecelui (Gastrimargia)

• Definiție: Dorința necontrolată de mâncare și băutură, excesul și căutarea plăcerilor culinare.
• Evoluție: A devenit Lăcomia (Gula) în teologia occidentală. 

2. Desfrânarea (Pornia)

• Definiție: Poftele trupului și pervertirea sexuală.
• Evoluție: A devenit Desfrânarea (Luxuria) sau Pofta trupească. 

3. Iubirea de arginți (Filarghiria)

• Definiție: Atașamentul excesiv față de bani, lăcomia de averi și dorința de acumulare.
• Evoluție: A devenit Avariția (Avaritia) în Biserica Apuseană. 

4. Mânia (Orge)

• Definiție: Iritarea, dorința de răzbunare și pierderea controlului emoțional.
• Evoluție: Rămâne Mânia (Ira).

5. Întristarea (Lype)

• Definiție: Sentimentul de deznădejde, pesimismul și lipsa bucuriei de viață.
• Evoluție: A fost eliminată de Papa Grigore cel Mare ca păcat de sine stătător, fiind asociată parțial cu Invidia (Invidia) sau cu Trândăvia.

6. Trândăvia (Acedia)

• Definiție: Lenea, apatia, lipsa de motivație pentru viața spirituală și plictiseala existențială.
• Evoluție: A devenit păcatul Invidiei sau al Lenei/Trândăviei (Acedia/Sloth). 

7. Slava deșartă (Kenodoxia)

• Definiție: Nevoia bolnăvicioasă de a fi lăudat, dorința de a epata și a atrage atenția lumii.
• Evoluție: A fost inclusă în Apus direct sub umbrela păcatului de Mândrie (Superbia).

8. Mândria (Yperifania)

• Definiție: Încrederea exagerată în propriile forțe și uitarea lui Dumnezeu. Evagrie o considera „regina tuturor patimilor”.
• Evoluție: A devenit Mândria (Superbia), considerată fundamentul tuturor celorlalte păcate.

---

Lista canonică occidentală (cele 7 păcate capitale):

1. Mândria
2. Lăcomia
3. Desfrânarea
4. Invidia
5. Mânia
6. Lăcomia de bani (Avariția)
7. Lenea (Trândăvia) 
   
   • Privirea trufașă.
   • Limba mincinoasă.
   • Mâinile care varsă sânge nevinovat.
   • O inimă care scornește planuri viclene.
   • Picioarele care se reped să facă răul.
   • Un martor înșelător care spune minciuni.
   • Cel care seamănă discordie între frați.
8. 
   
9. 
   
10. „Șase lucruri urăște Domnul, și chiar șapte Îi sînt urîte:”

Puterea duhovnicească a muncii cinstite și a rugăciunii.

 Era un monah care avea un frate mirean sărac şi orice lucra monahul îi da lui şi cu cât îi da, cu atât mai mult sărăcea cel ce lua. Iar monahul, mergând, i-a vestit unui bătrân lucrul acesta. Bătrânul i-a zis: „De vrei să mă asculţi, să nu-i mai dai, ci zi-i: «Frate, când aveam, îţi dam ţie. Deci şi tu, ceea ce poţi, din cele ce lucrezi, adu-mi mie!» Şi orice va aduce, ia de la dânsul! Şi unde ştii străin sau bătrân sărac, dă-le şi roagă-i să facă rugăciune pentru dânsul!” Iar fratele, mergând, a făcut aşa. Şi venind mireanul, i-a grăit lui după cuvântul bătrânului şi, auzind, acela s-a scârbit. Însă în ziua dintâi, luând din osteneala lui câteva verdeţuri, le-a adus monahului. Acela, luându-le, le-a dat bătrânilor şi i-a rugat să se roage pentru el. Apoi blagoslovindu-se, s-a intors la casa sa. După puţin timp, iarăşi a venit la monah şi i-a adus verdeţuri şi trei pâini. Şi luându-le pe acestea, monahul a făcut ca şi mai înainte şi, blagoslovindu-se mireanul de bătrâni, s-a dus. Apoi a venit a treia oara şi i-a adus multe bunătăţi, vin şi peşte. Şi, văzând, monahul s-a minunat şi i-a chemat pe săraci şi i-a odihnit. Apoi i-a zis mireanului: „Nu cumva ai trebuinţă de puţină pâine?” Iar el a răspuns: „Nu! Când luam de la tine ceva, ca focul intra în casa mea şi mistuia şi lucrul cel mai mic pe care îl aveam. Iar de când nu mai iau de la tine, mă blagosloveşte Dumnezeu.” Deci, mergând, fratele i-a vestit bătrânului toate cele ce s-au întâmplat. Şi i-a zis lui bătrânul: „Au nu ştii că lucrul monahului este foc şi oriunde intră arde? Însă aceasta îi este mai de folos lui. Să facă milostenie din osteneala sa şi să ia rugăciune de la sfinţi şi aşa se blagosloveşte.”

(Patericul egiptean, Capitolul  XVII‒Pentru milostenie, 23)

TALCUL

Acest fragment din Patericul Egiptean ilustrează puterea duhovnicească a muncii cinstite și a rugăciunii. El arată că ajutorul material primit nemeritat poate deveni o „sursă de foc” care mistuie agoniseala, în timp ce implicarea în muncă și milostenia izvorâtă din osteneală aduc binecuvântarea lui Dumnezeu.

Patericul subliniază câteva învățături esențiale:

• Valoarea muncii: Mireanul a început să prospere doar după ce a fost îndrumat să muncească și să ofere din propriul său câștig, în loc să primească lucruri fără a depune vreun efort.
• Mila activă: Monahul nu a păstrat bunurile primite, ci le-a redistribuit către săraci și bătrâni, transformând surplusul în fapte bune și hrană pentru cei vulnerabili.
• Puterea rugăciunii: Gestul fratelui mirean a fost răsplătit pentru că a fost însoțit de binecuvântarea și rugăciunile celor nevoiași și ale bătrânilor, care au atras harul divin.

“CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (1924-1994). Transmisionistul Armatei si al lui Dumnezeu”

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/cuviosul-paisie-aghioritul-1924-1994-transmisionistul-armatei-si-al-lui-dumnezeu-audiobook-si-dvd-grecesc-de-4-ore-dublat-in-limba-romana-cuprinzand-viata-minunile-si-harismele-sfantului/ 

: Trezire duhovnicească - Cuviosul Paisie Aghioritul

 Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1994) despre buletinul electronic: – Părinte, ce legătură are acest buletin de identitate (electronic) cu pecetluirea?

Buletinul de identitate nu este pecetea, ci introducerea pecetluirii. – Părinte, lumea întreabă ce să facă în legătură cu noile buletine de identitate. Atunci când vă întreabă, voi cel mai bine să le spuneţi oamenilor să întrebe pe duhovnicii lor şi să facă răbdare să vadă cum va acţiona Biserica, pentru că mulţi pun întrebări, dar puţini înţeleg răspunsurile. De vreme ce am scris clar despre acestea în broşura Semnele vremurilor, fiecare să acţioneze potrivit cu conştiinţa lui. Desigur, unii spun: „Ei, aceasta este o părere a unui călugăr, nu este poziţia Bisericii”. Eu însă nu mi-am spus părerea mea, ci am formulat simplu cuvintele lui Hristos, ale Evangheliei, pentru că propria noastră părere trebuie s-o supunem voii lui Dumnezeu, ce se exprimă în Evanghelie. Alţii spun cele contrare celor ce le-am spus eu, spunând că le-a zis Părintele Paisie. Unii care le aud, deşi lucrurile sunt aşa de serioase, nu întreabă dacă sunt aşa, dacă într-adevăr le-am spus, ci le cred. Eu nu mă tem, ci le spun cu curaj. Vin şi la Colibă şi aruncă 666 în cutie. În sfârşit, aceasta nu-i nimic! Într-o zi mi-au pus o inscripţie pe uşă… Am crezut că a venit cineva, nu m-a găsit şi a scris „lipseşte” ca s-o vadă şi altcineva. Dar când mă uit mai bine, ce să văd? Era scrisă o ocară. O astfel de ocară n-am auzit nici când eram mirean. Toată această situaţie va primi o măturătură bună, dar vom trece şi noi o furtună. Lumea s-a ridicat, trebuie să ne ridicăm şi noi cu multă rugăciune. Pe unii îi interesează subiectul buletinelor de identitate, alţii îl exploatează şi creează probleme. Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua buletinul de identitate, aceasta va constitui o cădere. În acelaşi timp să ceară de la stat ca noul buletin cel puţin să nu fie obligatoriu. Dacă Biserica ia o poziţie serioasă, se va respecta libertatea credincioşilor, astfel încât cel ce vrea îşi va lua noul buletin, iar cel ce nu vrea, să-l păstreze pe cel vechi. Atunci vor plăti numai câteva nuci tari, pentru că ceilalţi le vor sta împotrivă. Cea mai multă lume îşi va face treaba sa. Cei ce vor voi să se folosească (lumeşte) vor avea noul buletin, iar ceilalţi, sărmanii, cei credincioşi, vor avea buletinul vechi şi vor fi chinuiţi. Acum, fiindcă ministrul a făgăduit să nu pună 666 în buletinele de identitate, nici la vedere, nici în ascuns, şi aceasta este ceva. Vom avea răbdare şi vom vedea ce va fi. Chiar şi numai faptul că spun că nu îl pun pe 666, este ceva. Se leapădă şi ei înşişi. Să vedem în cele din urmă ce vor pune. Până să circule noile buletine de identitate, poate veni urgia lui Dumnezeu. După aceea, nu înseamnă că în 24 de ore toţi vor trebui să-şi scoată buletine noi. Să iasă primele; se vor examina, să iasă ministrul mincinos, şi atunci lupta va fi dreaptă. Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1994) Sursa: Trezire duhovnicească - Cuviosul Paisie Aghioritul, volumul 2, Editura Evanghelismos, București, 2003, pag. 198-200

Ca arhondar în Sfântul Munte în jurul anilor 80 primeam multe astfel de întrebări de la vizitatori, și ca să știu ce să le răspund m-am dus să mă sfătuiesc cu părintele Paisie. Cât a vorbit cu ceilalți din față, i-a încredințat că evenimentele legate de antihrist sunt departe, de aceea trebuie să ia seama și să-și pună în ordine viața, și mai ales să afle pacea și liniștea lăuntrică prin Spovedanie și prin Sfânta Împărtășanie. Când am rămas însă doar noi doi, m-a privit grav și mi-a zis: - Acum când suntem între noi, vom spune lucrurilor pe nume, dar mai întâi îți voi arăta ceva! S-a ridicat și a intrat în chilia lui, apoi s-a întors peste puțină vreme ținând o cutie în mână, pe care a deschis-o și mi-a întins în față cinci-șase cartoane de hârtie. Unul era din China și avea copci negre, și în centru, cu litere roșii mari, se observa bine numărul 666. Al doilea carton era din Argentina și deasupra lui erau niște puncte și în dreptul lor se distingea bine numărul 666. O cutie largă și îngustă era din Rusia, a patra din Africa, cu același număr deasupra. L-am privit cu uimire și l-am întrebat pe bătrân: - Cum vă explicați sfinția voastră că acest număr se impune în astfel de țări care nu se înțeleg între ele? Și bătrânul a clătinat din cap și a zis: - Spune-mi acum, ce comuniune poate să existe între China și Argentina, între Rusia și Africa? Am căutat să aflu răspunsul pe unii care puteau să afle astfel de lucruri din America. Și mi-au răspuns că există o structură internațională ce funcționează ca o organizație ascunsă și care promovează neapărat produsele care au deasupra lor numărul 666. - Prin urmare, în mod cert, l-am întrerupt, cei care pun numărul 666 pe produse sunt controlați de această organizație și astfel, promovându-și produsele, în fond lucrează pentru interesele organizației. Bătrânul a fost de acord: - Întocmai! - Avva, l-am mai întrebat, le-ai spus mai înainte oamenilor că acestea sunt lucruri îndepărtate. Cât de îndepărtate sunt? Să spunem, noi le vom trăi? Bătrânul a devenit foarte grav și mi-a răspuns: - Eu nu, tu însă da! - Avva, gândul însă îmi zice ceva: că orice fenomen care precede venirea lui antihrist, are nevoie de timp pentru pregătire, ca să se maturizeze și să se impună. În chip firesc această pregătire ar avea nevoie de multe decenii, nu-i așa? - Nu, a zis acesta clătinându-și negativ capul, cu cât ne apropiem de vremurile acelea, lucrurile vor deveni tot mai precipitate până când se vor termina să evolueze cu o rapiditate fulgerătoare. Televizorul nu va apuca să-i înștiințeze pe oameni de noile evenimente. Și toată această lucrare va fi socotită ca un triumf al răului și al lui antihrist, în timp ce în realitate Hristos va îngădui această evoluție, proniindu-i pe copiii Săi și scurtând vremea suferinței lor. După aceasta a zâmbit. - Cât timp va mai dura? l-am întrebat. Eu le voi apuca, i-am cerut să-mi mărturisească. - Da, a zis bătrânul mișcându-și capul, tu le vei apuca și le vei trăi! Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1994) în dialog cu un monah arhondar din Sfântul Munte în jurul anilor 80 Sursa: Semnele vremurilor din urmă. Mărturiile monahilor și închinătorilor, Paisie Aghioritul, editura Egumenița, Galați, 2013, pag. 84-90

,,Dar cu toate cele pe care le-am arătat, auzi, din păcate, o grămadă de neghiobii ale minții unor „gnostici” de astazi. Unul spune: „Eu voi primi buletinul cu 666, și voi pune și o cruce alaturi”. Altul spune: „Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte și voi face și o cruce pe cap…”. Iar alții spun o grămadă de alte neghiobii, crezând că se vor sfinți în felul acesta. Dar toate acestea sunt înșelări. Numai cele care primesc sfințire, numai acelea se sfințesc. De pildă, apa primește sfințire și se face agheasmă. Însă urina nu primește sfințire. Piatra se poate face pâine prin minune, dar necurăția nu primește sfințire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este pe buletin, pe mâna sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfințește chiar și o cruce de ai face pe el". Sfântul Paisie Aghioritul, Semnele vremurilor

Scrisoarea Parintelui Paisie (Aghioritul)

referitor la SEMNELE VREMURILOR, 666

 

 

 

 

 

"Dupã furtuna diavoleascã, va veni însorirea dumnezeiascã"

 

In spatele duhului lumesc al "libertãtii" de astãzi, al lipsei de respect în Biserica lui Hristos fatã de cei mai mari, pãrinti si dascãli, care au fricã de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceascã, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofã sufleteascã si trupeascã.

 

Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizatã, ce se face prin "cartela" electronicã, se ascunde dictatura mondialã, sclavia lui antihrist. "...ca sã-si punã semn pe mâna lor cea dreaptã sau pe frunte, încât nimeni sã nu poatã cumpãra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adicã numele fiarei, sau numãrul numelui fiarei. Aici este întelepciunea. Cine are pricepere sã socoteascã numele fiarei, cãci este numãr de om. Si numãrul lui este sase sute saizeci si sase" (Apocalipsa 15, 16-18).

 

Sfântul Andrei al Cezareii scrie urmãtoarele:

"Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre tâlcuirea numãrului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor întelepti..., dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sã se scrie în dumnezeiasca carte numele lui cel pierzãtor. Insã cercetând cu ratiunea, cu adevãrat multe (nume) se pot afla...". (Sfântul Andrei al Gezareii, Tâlcuire la Apocalipsã, cap.58, pp. 541-342, editie greacã)

 

Dar lucru ciudat este cã multi oameni duhovnicesti, pe lângã faptul cã fac tâlcuirile lor proprii, se mai si tem cu o fricã lumeascã de "punerea la dosar", în timp ce ar fi trebuit sã se nelinisteascã duhovniceste, sã-i ajute pe crestini cu nelinistea cea bunã si sã le întãreascã credinta, si astfel sã simtã mãngâierea dumnezeiascã.

 

Mã mir cum toate aceste evenimente nu le creazã probleme de constiintã! De ce nu-si pun mãcar un semn de întrebare la tâlcuirile mintii lor? Si dacã îl ajutã pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Cãci la aceasta se referã: "...ca sã însele, dacã este cu putintã, si pe cei alesi" (Mc. 13, 22).

 

Se vor însela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. "Fiara" de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, "înainte mergãtoare ale pecetluirii", ce aratã? Din pãcate la radio ascultãm numai timpul probabil.

 

Ce ne va spune Htistos? "Fãtarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti" (Mt. 16, 3).

 

Asadar, dupã cartelã si dupã buletinul electronic, adicã "îndosarierea" persoanelor, ce se face pentru a înainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor cã oarecare a furat cartela cutãruia si i-a luat banii din bancã. Pe de altã parte vor face reclamã "sistemului perfect", adicã pecetluirii pe mânã sau pe frunte cu raze laser, a numãrului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.

 

Din pãcate, iarãsi "anumiti cunoscãtori" îi vor "înfãsa" pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sã nu-i mâhneascã. "Aceasta nu are importantã". "Nu-i nimic, este destul sã credeti lãuntric". Si, desi vedem cã Apostolul Petru, care s-a lepãdat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevãrat lepãdare, acestia se leapãdã de Sfânta pecete a lui Hristos, ce le-a fost datã la Sfântul Botez, care este "Pecetea darului Sfântului Duh", prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi cã îl au pe Hristos înlãuntrul lor.

 

Din pãcate, o astfel de logicã aveau si unii "gnostici" pe vremea sfintilor mucenici, care încercau sã întoarcã pe mucenici de la mãrturisirea lor, asa cum spune Sfântul Vasile cel Mare în "Cuvântul" sãu la mucenicul Gordie:

 

"...multi încercau sã-l convingã pe mucenic sã se lepede numai cu gura si sã-si pãstreze credinta în suflet prin aceiasi dispozitie lãuntricã, pentru cã Dumnezeu nu cautã la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insã mucenicul Gordie a rãmas neînduplecat si a rãspuns: "Nu suferã limba cea ziditã de Hristos sã rosteascã ceva împotriva Ziditorului... Nu vã înselati, Dumnezeu nu se lasã batjocorit cãci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va îndreptãti si din cuvintele tale te va osãndi".

 

De asemenea, sub stãpânirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sã mãrturiseascã religia închinãtorilor la idoli si crestinii care au mãrturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scãpând astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepãdat de Hristos, ci si cei care au dat bani închinãtorilor la idoli si au luat certificatul fãrã sã se lepede de Hristos, asa numitii "libellus". Dar si pe acestia Biserica noastrã i-a considerat lepãdati, cãzuti.

 

Sã ne amintim si de minunea sãvârsitã de Sfântul Teodor, care se prãznuieste în fiecare an în sâmbãta din prima sãptãmânã a Postului Mare: "Iulian Paravatul stiind cã poporul lui Hristos, mai cu seamã în sãptãmâna întâi a Postului Mare, cautã sã se curãteascã si sã se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sã-i spurce. De aceea a poruncit sã punã în piatã în acele zile mâncãruri spurcate cu sângele jertfelor idolesti. Dar Sfântul mucenic Teodor s-a arãtat în vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta împãratului, i-a poruncit sã-i adune pe credinciosi dis-de-dimineatã ca sã-i împiedice sã foloseascã acele mâncãruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sã o înlocuiascã vremelnic prin colivã... In felul acesta scopul Paravatului a fost zãdãrnicit si poporul cel credincios a fost pãzit nespurcat...".

 

Depãrtarea de cele jertfite idolilor a fost rânduitã printr-un canon al Sfintilor Apostoli: "Si apostolii si preotii s-au adunat... (si au hotãrât) sã se fereascã de cele jertfite idolilor si de desfrâu si de (animale) sugrumate si de sânge" (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).

 

Dar cu toate cele pe care le-am arãtat, auzi, din pãcate, o grãmadã de neghiobii ale mintii unor "gnostici" de astãzi. Unul spune: "Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alãturi". Altul spune: "Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap...". Iar altii spun o grãmadã de alte neghiobii, crezând cã se vor sfinti în felul acesta. Dar toate acestea sunt înselãri.

 

Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pildã, apa primeste sfintire si se face agheasmã. Insã urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face pâine prin minune, dar necurãtia nu primeste sfintire.

 

Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este pe buletin, pe mânã sau pe fruntea noastrã prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.

 

Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfânt, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci când ne îndestulãm cu Sfânta pecetluire a Botezului, prin care ne lepãdãm de satana, ne unim cu Hristos si primim sfânta pecetluire: "Pecetea darului Duhului Sfânt".

 

Hristos sã ne lumineze pe toti. Amin.

Sfântul Munte Athos

Chilia Tanaguda - Mãnãstirea Cutlumus

Sâmbãta din prima sãptãmânã a Postului Mare 1987

Cu multã durere si dragoste în Hristos

Monahul Paisie