Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1994)
despre buletinul electronic:
Sursa: Trezire duhovnicească - Cuviosul Paisie Aghioritul, volumul 2, Editura Evanghelismos, București, 2003, pag. 198-200Ca arhondar în Sfântul Munte în jurul anilor 80 primeam multe astfel de întrebări de la vizitatori, și ca să știu ce să le răspund m-am dus să mă sfătuiesc cu părintele Paisie.
Cât a vorbit cu ceilalți din față, i-a încredințat că evenimentele legate de antihrist sunt departe, de aceea trebuie să ia seama și să-și pună în ordine viața, și mai ales să afle pacea și liniștea lăuntrică prin Spovedanie și prin Sfânta Împărtășanie.
Când am rămas însă doar noi doi, m-a privit grav și mi-a zis:
- Acum când suntem între noi, vom spune lucrurilor pe nume, dar mai întâi îți voi arăta ceva!
S-a ridicat și a intrat în chilia lui, apoi s-a întors peste puțină vreme ținând o cutie în mână, pe care a deschis-o și mi-a întins în față cinci-șase cartoane de hârtie.
Unul era din China și avea copci negre, și în centru, cu litere roșii mari, se observa bine numărul 666. Al doilea carton era din Argentina și deasupra lui erau niște puncte și în dreptul lor se distingea bine numărul 666. O cutie largă și îngustă era din Rusia, a patra din Africa, cu același număr deasupra.
L-am privit cu uimire și l-am întrebat pe bătrân:
- Cum vă explicați sfinția voastră că acest număr se impune în astfel de țări care nu se înțeleg între ele?
Și bătrânul a clătinat din cap și a zis:
- Spune-mi acum, ce comuniune poate să existe între China și Argentina, între Rusia și Africa? Am căutat să aflu răspunsul pe unii care puteau să afle astfel de lucruri din America. Și mi-au răspuns că există o structură internațională ce funcționează ca o organizație ascunsă și care promovează neapărat produsele care au deasupra lor numărul 666.
- Prin urmare, în mod cert, l-am întrerupt, cei care pun numărul 666 pe produse sunt controlați de această organizație și astfel, promovându-și produsele, în fond lucrează pentru interesele organizației.
Bătrânul a fost de acord:
- Întocmai!
- Avva, l-am mai întrebat, le-ai spus mai înainte oamenilor că acestea sunt lucruri îndepărtate. Cât de îndepărtate sunt? Să spunem, noi le vom trăi?
Bătrânul a devenit foarte grav și mi-a răspuns:
- Eu nu, tu însă da!
- Avva, gândul însă îmi zice ceva: că orice fenomen care precede venirea lui antihrist, are nevoie de timp pentru pregătire, ca să se maturizeze și să se impună. În chip firesc această pregătire ar avea nevoie de multe decenii, nu-i așa?
- Nu, a zis acesta clătinându-și negativ capul, cu cât ne apropiem de vremurile acelea, lucrurile vor deveni tot mai precipitate până când se vor termina să evolueze cu o rapiditate fulgerătoare.
Televizorul nu va apuca să-i înștiințeze pe oameni de noile evenimente. Și toată această lucrare va fi socotită ca un triumf al răului și al lui antihrist, în timp ce în realitate Hristos va îngădui această evoluție, proniindu-i pe copiii Săi și scurtând vremea suferinței lor.
După aceasta a zâmbit.
- Cât timp va mai dura? l-am întrebat. Eu le voi apuca, i-am cerut să-mi mărturisească.
- Da, a zis bătrânul mișcându-și capul, tu le vei apuca și le vei trăi!
Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1994)
în dialog cu un monah arhondar din Sfântul Munte în jurul anilor 80
Sursa: Semnele vremurilor din urmă. Mărturiile monahilor și închinătorilor, Paisie Aghioritul, editura Egumenița, Galați, 2013, pag. 84-90
în dialog cu un monah arhondar din Sfântul Munte în jurul anilor 80
Sursa: Semnele vremurilor din urmă. Mărturiile monahilor și închinătorilor, Paisie Aghioritul, editura Egumenița, Galați, 2013, pag. 84-90
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.