În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Domnului.

 Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească.

Astfel, în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din țară și din străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului. Adesea Înălțarea lui Hristos, cât și Învierea Sa au fost înțelese ca fiind niște lucrări ale Tatălui asupra Fiului Său. Trebuie să avem în vedere că moartea Mântuitorului nu a avut ca țintă satisfacerea onoarei jignite a Tatălui, ci transfigurarea firii omenești. Hristos nu este pasiv nici la Înviere, nici la Înălțare. Evanghelistul Luca spune că Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania și acolo Și-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat și pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei și S-a înălțat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie să înțelegem că acesta a fost ultimul act al lui Hristos în lume. El nu devine absent în creație. Înălțarea lui Hristos nu înseamnă retragerea din creație. El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh. Temei pentru credința în Înălțarea lui Hristos avem și în Evanghelia lui Marcu, versetul 19 din capitolul 16, unde se spune că Iisus Hristos S-a Înălțat la cer și a șezut de-a dreapta Tatălui. Astfel, Tatăl Îl iubește pe Fiul în Sfântul Duh nu doar ca Dumnezeu, ci și ca om, iar toți cei care ne-am unit cu Hristos devenim părtași la această iubire dumnezeiască. Hristos S-a Înălțat!