🙂 🙂 🙂 Puterea CUVÂNTULUI

Cuvintele ne vor judeca

Suntem gândurile, cuvintele și faptele noastre. Precum ne sunt gândurile, așa ne sunt cuvintele, iar precum ne sunt cuvintele, așa ne sunt faptele. Aceste trei moduri de existență ne întocmesc viața de acum și pe cea veșnică. Precum gândim, vorbim și ne mișcăm, așa vom trăi veșnic.

Cuvintele sunt puteri libere
Cuvintele sunt manifestări în afară ale sufletului nostru, asupra căruia Dumnezeu a suflat “suflare de viata”. Odată rostite, cuvintele capătă o libertate proprie pe care nu o mai putem îngrădi. În funcție de curăția / necurăția inimii noastre, cuvintele pe care le rostim devin puteri care săvârsesc binele sau răul. Aceste puteri libere ne vor însoti toată viața, până la judecata de apoi, unde ne vor apăra sau ne vor judeca.
Nici un cuvânt nu va fi trecut cu vederea, precum ne atenționează Mântuitorul, zicând: Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala în ziua judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit” (Luca 12, 36-37). Vai celui care se va vedea atunci încolțit de cuvinte cu iz de moarte, auzite, citite, rostite sau nerostite.Ce înseamnă de fapt ziua judecății ? Atunci când gândim,vorbim sau avem un comportament neadecvat creăm o realitate cu care ne vom confrunta mai devreme sau mai târziu.

Cuvintele auzite
Cuvintele auzite aduc în noi o putere de viață sau de moarte care ne schimbă. Pentru aceasta trebuie sa avem grijă ce intră în sufletul nostru pe poarta auzului. Televizorul, radioul, internetul și cuvintele rostite de cei din jurul nostru sunt tot atâtea căi prin care se poate strecura în noi neghina vrajmașului, adică acele cuvinte străine și înșelătoare care ne pot întuneca mintea.
Vom fi judecați atât după cuvintele rele pe care le-am căutat (bârfa) sau pe care nu ne-am ferit a le auzi, precum și după cuvintele bune pe care le-am auzit și nu le-am așezat în inima noastră. Cele din urmă se aseamănă semințelor bune care au căzut pe piatră, între spini sau pe drum și nu au fost lăsate să aducă rod bun.
Când auzim un cuvânt-sfat bun se cuvine să luam aminte la el, chiar și atunci când vine de la o persoana pătimașa sau care nu ne este pe plac. Să cercetăm cuvântul, iar nu pe omul care îl rostește, căci chiar și prin oamenii cei patimași sau necreștini ne poate vorbi Dumnezeu.
Cu cât ne vom feri de cuvinte rele, cu atât ne vom deprinde mai ușor cu gânduri curate, precum spune Sfantul Talasie Libianul: “Obișnuiește-ți urechea să audă des cuvinte duhovnicești și mintea ta se va depărta de gânduri necurate.”

Cuvintele citite
Cuvintele citite lucrează în noi ca și cele auzite, fie spre viață, fie spre moarte. Astfel, internetul, cărțile, ziarele și reclamele sunt tot atâtea căi prin care poate pătrunde în noi neghina vrajmasului.
Desi suntem îndemnați să ne comportăm precum albina, care ia din toate florile doar ceea ce este bun, nu trebuie să uităm sfaturile Părintilor cu privire la cartile vatamatoare de suflet. Agățându-se de cele mai mici gânduri de mândrie sau neatenție, cuvintele vătămătoare pot fi mai tari decât trezvia și discernământul nostru.
Vom fi judecați, poate chiar mai aspru, de cărtile și cuvintele duhovnicești pe care le-am citit. Când faptele noastre nu sunt potrivite cu cuvintele adunate, acestea din urma nu fac decât să ne osândească și mai mult la judecată, căci după măsura cunoștinței noastre va fi și măsura judecății.

Cuvintele rostite
Cele mai multe cuvinte din viața noastră sunt, de departe, cele rostite. Acestea sunt cea mai fidelă oglindă a inimii noastre. Omul curat are cuvinte curate, iar omul pătimaș are cuvinte pline de răutate, căci, precum știm: “Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieste gura lui” (Luca 6, 45).
Cuvântul are putere să tămăduiască și putere să rănească, atât sufletul, cât și trupul. Cu un cuvânt putem să-l ridicăm pe cel de lângă noi și tot cu un cuvânt putem să-l întristăm și să-l îmbolnăvim. Atunci când vorbim ce nu trebuie sau cum nu trebuie greșim direct față de Dumnezeu, al cărui chip îl poartă cel de lângă noi.
Fericitul Augustin spune: “Unii oameni își aleg mâncarea cu multă luare-aminte și nu îngăduie să intre în gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenți și nu își aleg cuvintele care ies din gura lor.” In acest sens a spus și Iisus, zicând: “Nu ceea ce intra în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurcă pe om. (…) Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 11-19).
Ne vor judeca toate cuvintele rostite “în desert”, adică acele cuvinte care nu dau viață, ci aduc moarte celui care le aude. Cuvintele “deșarte” hrănesc păcate de la cele mai mici pâna la cele mai mari.

Cuvintele nerostite
Ne vor judeca și cuvintele nerostite, adică toate acele gânduri bune care ar fi trebuit rostite la vremea potrivită. Gândurile bune sunt luminări ale lui Dumnezeu care ne vin atât pentru folosul nostru, cât și pentru folosul celor de lângă noi. Când păstrăm numai pentru noi un asemenea gând și nu-l spunem și celui de lângă noi, care are nevoie de el, ne facem vinovați pentru o parte din păcatul aceluia, care ar fi putut fi evitat.
Nu putem să-i sfătuim de bine pe cei de lângă noi împotriva voinței lor. Dar, atunci când vedem un om care pare dispus să primească un cuvânt bun, suntem datori să îl rostim, urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel, care zice: “Invățați-vă și povățuiți-vă între voi, cu toată înțelepciunea” (Coloseni 3, 16).

Tăcerea și discernământul
Sfinții Părinți recomandă adesea tăcerea, atât ca pe o înfrânare de la grăirea în deșert, cât și ca pe o modalitate de cunoaștere a propriei persoane și a tainelor lui Dumnezeu. Tăcerea este starea ideală pentru a cunoaște și a discerne mișcările inimii noastre. Pentru a nu mai grăi în deșert și a răscumpăra vremea, să ne rugăm lui Dumnezeu astfel: “Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușa de îngrădire împrejurul buzelor mele” (Psalmi 140, 3).
In privința sfaturilor cu care suntem datori față de cei de lângă noi, să ne gândim la următoarele cuvinte: “Cel ce ceartă pe batjocoritor își atrage disprețul, iar cel ce dojenește pe cel fără de lege își atrage ocara. Nu certa pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; dojenește pe cel înțelept, iar el te va iubi. Dă sfat celui înțelept, iar el se va face și mai înțelept; învata pe cel drept, iar el își va spori știința lui” (Pilde 9, 7-9).