joi, 21 martie 2024

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei”


 
Sărbătorită pe 24 august, icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei” a fost numită așa deoarece a fost pictată chiar de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (†21 decembrie 1326), în vremea în care era egumen la Mănăstirea Ratsk, lângă Volinia. În timpul unei vizite a Sfântului Maxim, Mitropolit al Kievului și al întregii Rusii (†6 decembrie 1306), la Mănăstirea Ratsk, Sfântul Petru i-a oferit această icoană în dar. Mitropolitul a luat-o la Vladimir, la Klyazma, unde se afla catedrala lui.
La moartea Sfântului Maxim, egumenul Gherontie, care dorea să devină noul mitropolit, a intenționat să ofere această icoană Patriarhului Atanasie al Constantinopolului (24 octombrie). Călătoria egumenului Gherontie a fost amânată de o furtună mare. În timpul acestei furtuni, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat și a spus: „Demnitatea de episcop nu-ți va fi acordată ție, ci mai degrabă celui care a pictat icoana mea”.
Când a ajuns înaintea Patriarhului Atanasie, Sfântul Petru era deja în Constantinopol și fusese sfințit ca mitropolit. Patriarhul i-a dat icoana Sfântului Petru, rostind cuvintele: „Ia sfânta icoană a Maicii Domnului, pe care ai pictat-o cu mâinile tale; pentru acest motiv, însăși Pururi Fecioara ți-a dat acest dar, și a prevestit calea ta”.
Sfântul Petru a luat icoana la Vladimir, iar atunci când sediul mitropolitan a fost transferat la Moscova, în anul 1325, icoana a fost așezată în Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”, ca icoană mare a altarului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor