Doamne, nu mă lipsi pe mine de cereștile și de veșnicele Tale bunătăți.
Doamne, izbăvește-mă de chinurile cele veșnice.
Doamne, ceea ce cu cuvântul, cu fapta, cu mintea și cu gândul am păcătuit, iartă-mi.
Doamne, izbăvește-mă de toată nevoia și neștiința și uitarea și lenevia și de nesimțirea cea împietrită.
Doamne izbăvește-mă de toată ispita și părăsirea.
Doamne, luminează inima mea pe care a întunecat-o pofta cea vicleană.
Doamne, eu, ca om, am greșit, iar Tu, ca un Dumnezeu, miluiește-mă.
Doamne,
vezi neputința sufletului meu și trimite Harul Tău întru ajutorul meu,
ca întru mine să se slăvească Numele Tău cel Sfânt.
Doamne, Iisuse Hristoase, scrie numele robului Tău în Cartea Vieții, dăruind mie și sfârșit bun.
Doamne, Dumnezeul meu, nu am făcut nimic bun, dar voi pune început, cu milosârdia Ta.
Doamne, îmbibă inima mea cu roua Harului Tău.
Doamne,
Dumnezeul cerului și al pământului, pomenește-mă pe mine păcătosul,
rușinatul, vicleanul și neașezatul, după mare mila Ta, când vei veni
întru Împărăția Ta.
Doamne, întru pocăință, mă primește și nu mă lepăda.
Doamne, nu mă da pe mine ispitirii.
Doamne, dă-mi gândirea cea bună.
Doamne, dă-mi lacrimi și pomenirea morții și străpungere inimii.
Doamne, dă-mi să mărturisesc gândurile mele.
Doamne, dă-mi smerenie, tăierea voii și ascultare.
Doamne, dă-mi răbdare, mărinimie și blândețe.
Doamne, sădește întru mine rădăcina bunătăților: frica Ta.
Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc din tot sufletul meu și din tot cugetul meu și din toată inima mea și să păzesc întru toate voia Ta.
Doamne, acoperă-mă de oamenii vicleni și de demoni și de patimi și de tot lucrul necuviincios.
Doamne, precum poruncești, Doamne, precum știi, Doamne, precum voiești, facă-se voia Ta întru mine.
Doamne,
voia Ta să se facă și nu a mea, pentru rugăciunile și stăruințele
Preasfintei de-Dumnezeu-născătoarei și ale tuturor sfinților Tăi, că
binecuvântat ești în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.