Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om
din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi
de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub
puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine,
păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă,
că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am
supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea
şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru
noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile
cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la
mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai
răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te
batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei
necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea
păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă
învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Sfântul Proroc Ioil 19 Octombrie
Viața Sfântului Proroc Ioil Sfântul Proroc Ioil a fost din seminția lui Ruvin, din satul Metomor. El a prorocit despre pustiirea Ierusalim...

miercuri, 13 noiembrie 2024
Rugăciunea zilei de miercuri
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.