Trei lucruri am văzut la părintele Pamvo: postirea în toate zilele, tăcerea și lucrul mâinilor.
Cuviosul Pamvo a viețuit în pustia munților Nitriei, din părțile Egiptului, până la adânci bătrâneți.
Despre viața lui cea sfântă, îmbunătățită și lui Dumnezeu plăcută, se mărturisește de mulți și mari părinți. Despre aceasta ne va arăta cuvântul ce ne stă înainte, care este luat din diferite cărți. La început, Cuviosul Antonie cel Mare a zis despre dânsul: „Că frica lui Dumnezeu a făcut a petrece într-însul Duhul lui Dumnezeu”. Cuviosul Pimen a zis: „Trei lucruri am văzut la părintele Pamvo: postirea în toate zilele, tăcerea și lucrul mâinilor”.
Cuviosul Teodor Studitul, despre acest fericit părinte, dă mărturie în acest fel: „Pamvo să se fericească după vrednicie și cu lucrul și cu cuvântul, ca un înalt părinte”. Iar Socrat Scolasticul scrie despre dânsul: „Pamvo la începutul călugăriei sale, nefiind cărturar, s-a dus la unul dintre frați, care era învățător de carte, voind să învețe de la dânsul psalmii lui David. Când a auzit întâiul stih al psalmului 38, care zice: Zis-am că voi păzi căile mele, ca să nu greșesc cu limba mea..., n-a mai voit să asculte celelalte stihuri, ci s-a dus, zicând: „Acest stih singur îmi este destul, dacă voi învăța să-l împlinesc cu fapta”; deci n-a mai voit să se ducă la dascăl.
După șase luni, dascălul, văzându-l într-un loc, a zis către dânsul: „Pentru ce n-ai mai venit la mine?”. Pamvo a răspuns: „N-am învățat încă a săvârși acel stih cu fapta”. Trecând mulți ani după aceea, unul din părinți, cunoscut lui, l-a întrebat: „Frate, acum ai învățat stihul acela?”. Pamvo a răspuns: „L-am învățat 19 ani neîncetat și abia m-am deprins a face cu fapta ceea ce învață acel stih”. Cuviosul Pamvo, deși n-a fost cărturar de la început, dar după aceea, fiind înțelepțit de Dumnezeu, avea destulă înțelegere a dumnezeieștilor Scripturi – precum scrie Paladie despre dânsul –, încât multora le-a fost învățător.
Cuviosul Pamvo a petrecut trei ani de zile, rugându-se la Dumnezeu și zicând: „Să nu mă slăvești pe pământ!”. Și atât l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea să se uite cineva la fața lui, de slava pe care o avea.
Ucenicii lui au fost cei patru frați slăviți în părțile Egiptului: Dioscor, Amonie, Evsevie și Eftimie, care se numeau „lungi” și care s-au pomenit și în viața Sfântului Ioan Gură de Aur. Dintre aceia, cel dintâi, Dioscor (Notă - Acest Dioscor a fost altul, care a trăit mai înainte cu anii, nu acela care a fost eretic și care a fost anatematizat de al IV-lea Sinod din toată lumea al Sfinților Părinți, ce s-a ținut în Calcedon în anul 451), a fost episcop al Ermopoliei, asemenea a fost ucenic al lui Pamvo și cinstitul Dracontie, care se pomenește în viața Cuviosului Ilarion cel Mare și care a fost episcop și mărturisitor al lui Hristos, pătimind izgonire de la arieni. Unor ucenici ca aceștia a fost Pamvo învățător.
Cuviosul Pamvo, între alte multe și mari fapte bune, avea și aceasta, ca să treacă cu vederea aurul și argintul. Când Sfânta Melania Romana și-a împărțit pentru Hristos toată averea sa la cei ce aveau trebuință, a ajuns în Alexandria. Auzind despre Cuviosul Pamvo, s-a dus la dânsul în pustie cu preotul Isidor, primitorul de străini al alexandrenilor, aducând cu sine trei sute de litre de argint. Deci, ea l-a rugat să-și ia din argintul adus cât va voi. Dar el nici nu s-a uitat spre acel argint și nici din lucrul mâinilor n-a încetat, pentru că împletea o rogojină, decât numai a răspuns către dânsa, grăind: „Domnul să-ți răsplătească ție după osârdia pe care o ai către Dânsul”. Supărându-l ea cu rugămințile ei de a lua ceva, cuviosul a grăit către fratele, care îl slujea: „Să iei ceea ce-ți va da și să duci să împarți la frații care sunt în Liva și prin insule, deoarece sunt foarte lipsiți, fiind pământul neroditor. Iar la mănăstirile care sunt în Egipt să nu dai nimic, căci pământul lor are îndestulare și pot să se hrănească din osteneala lor”.
Fericita Melania a adus tot argintul și l-a dat în mâinile fratelui acela să-l împartă; apoi a zis către Cuviosul Pamvo: „Părinte, să știi că argintul ce îți dau este trei sute de litri”. El a răspuns: „O, fiică, Dumnezeu nu are trebuință să știe cât argint ai adus, pentru că Cel ce măsoară pământul cu palma și pune munții cu măsura, au nu știe măsura argintului tău? Dacă mi l-ai fi adus mie, cu dreptate mi-ai fi spus măsura argintului ce mi-ai dat; dar de vreme ce îl dai lui
Dumnezeu, care n-a defăimat nici pe cei doi bani ai văduvei, ci i-a primit mai bine decât multe bogății, de aceea taci și nu trâmbița înaintea ta”.
Cuviosul Pamvo l-a trimis odată pe ucenicul său ca să vândă rucodelia sa. Stând 16 zile în cetate, noaptea dormea în tinda bisericii Sfântului Apostol Marcu; și, văzând slujba Bisericii și învățând și câteva tropare, s-a întors la bătrânul. Deci i-a zis lui bătrânul: „Te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită ți s-a întâmplat în cetate?”. Răspuns-a fratele: „Cu adevărat, părinte, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta și nici canoane, nici tropare nu cântăm. Mergând în Alexandria, am văzut pe cei din biserică cum cântă și m-am întristat că nu cântăm și noi canoanele și troparele”. I-a zis lui bătrânul: „Amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh, și vor urma cântărilor și glasurilor, căci, ce umilință și ce lacrimi se nasc din tropare când stă cineva în chilie sau în biserică și își înalță glasul său ca neputincioșii? Că, dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilință și nu cu răspândire; că n-au ieșit călugării în pustie ca să stea înaintea lui Dumnezeu și să se răspândească și să cânte cântări, să pună glasurile la rânduială cu meșteșug, ci suntem datori, cu frica lui Dumnezeu și cu cutremur, cu lacrimi și suspine, cu glas evlavios, umilit, măsurat și smerit, să aducem Domnului rugăciune.
Că iată zic ție, fiule, vor veni zile când vor strica (răstălmăci) creștinii cărțile Sfintelor Evanghelii și ale Sfinților Apostoli și ale dumnezeieștilor Proroci, ștergând Sfintele Scripturi și scriind tropare și cuvinte elinești. Și se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinții noștri au zis: «Cei ce sunt în pustia aceasta, să nu scrie viețile și cuvintele părinților pe pergament, ci pe hârtie, că va să șteargă neamul cel de pe urmă viețile părinților și să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină»”.
Și a continuat bătrânul: „În astfel de vremuri se va răci dragostea multora și va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor și pornirile popoarelor, neastâmpărul împăraților, desfătarea preoților, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgînd seamă de mântuirea lor și a turmei, osârdnici toți și silitori la mese și gâlcevitori; leneși la rugăciune și la clevetiri osârdnici, gata a osândi viețile bătrânilor și cuvintele lor, nici urmându-le, nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le și zicând: „De am fi fost noi în zilele lor, ne-am fi nevoit și noi”. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de fețele celor puternici, judecând judecăți cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve și pe sărmani neajutându-i. Încă și în popor va intra necredință, erezie, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtișaguri și beție”. Și a întrebat fratele: „Și ce va face cineva în vremile și anii aceia?”. Răspuns-a bătrânul: „Fiule, în acele zile, cel ce-și mântuiește sufletul său, mare se va chema în Împărăția Cerurilor”.
Au venit odată patru pustnici la Cuviosul Pamvo, purtând piei. Și au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt, nefiind acela de față. Unul postea mult, cel de al doilea era neagonisitor și cel de al treilea a câștigat multă dragoste. Se spunea încă și de cel de al patrulea că 22 de ani avea de când era sub ascultarea unui bătrân. Le-a răspuns lor Cuviosul: „Vă zic vouă că fapta cea bună a acestuia este mai mare, căci fiecare dintre voi, fapta bună pe care a câștigat-o, cu voia sa a agonisit-o; iar acesta, tăindu-și voia, voia altuia o face. Căci acest fel de bărbați sunt mărturisitori, dacă până la moarte se vor păzi așa”.
Odată, a venit la acest Cuvios Pamvo părintele Pior și a adus cu sine partea sa de pâine uscată. Pamvo l-a întrebat: „Părinte, pentru ce ai adus pâine cu tine?”. Pior a răspuns: „Ca să nu te împovărez, adică să nu împuținez pâinea ta, ci s-o mănânc pe a mea”. După câteva zile, ducându-se și Cuviosul Pamvo la părintele Pior, a luat asemenea cu sine o parte uscată din pâinea sa și a înmuiat-o în apă. Pior, văzând, a zis: „Părinte, pentru ce ai adus pâinea înmuiată în apă?”. Pamvo a răspuns: „Ca să nu te împovărez, nu numai cu pâinea, dar nici cu apa”.
Într-o vreme oarecare Sfântul Atanasie, Episcopul Alexandriei, l-a rugat pe părintele Pamvo să vină la dânsul în eparhie. Deci, pogorându-se, a văzut o femeie ușuratică; era foarte împodobită spre ademenirea oamenilor. Dar starețul, văzând-o astfel, a început a plânge. Frații l-au întrebat: „Părinte, pentru ce plângi?”. El a răspuns: „Plâng pentru două pricini: una, pentru pierderea sufletului acestei femei, iar alta, pentru nesârguința mea către sufletul meu, precum are femeia aceea grijă pentru trupul său. Pentru ca să fie plăcută oamenilor, s-a împodobit atâta, iar eu nu mă îngrijesc să-mi împodobesc sufletul, ca să fie plăcut lui Dumnezeu”.
Odată, Cuviosul Pamvo, umblând prin părțile Egiptului cu câțiva frați, a văzut niște mireni șezând, nebăgând de seamă călugării care treceau. El a zis către acei mireni: „Sculați-vă și vă plecați călugărilor, ca să fiți binecuvîntați de dânșii; pentru că aceștia vorbesc adesea cu Dumnezeu și gura lor este sfântă!”.
Cuviosul Pamvo, fiind plin totdeauna de umilință, nu râdea, nici nu zâmbea vreodată. Într-o zi diavolii, voind să-l facă să râdă, au legat o pană cu o funie și o trăgeau înaintea ochilor lui, ca pe o bârnă, și certându-se unii cu alții, strigau: „Ajutați! Ajutați!”. Părintele Pamvo, văzând aceea a râs, iar diavolii au început a dănțui, strigând: „Ha, ha! Pamvo a râs!”. El le-a răspuns, grăind: „N-am râs, ci am batjocorit neputința voastră; că sunteți atâția și nu puteți să duceți o pană”. Atunci diavolii, umplându-se de rușine, au fugit.
Ucenicii lui ne spuneau despre dânsul și aceasta, că era foarte păzit în vorbire și cu multă socoteală în răspunsuri. Când îl întreba cineva din dumnezeiasca Scriptură, sau despre vreun lucru oarecare, nu răspundea îndată; ci mai întâi socotea în sine cu multă tăcere și zicea de multe ori: „N-am aflat ce să răspund împotriva întrebării acesteia”. Dar abia după trei zile, sau după trei săptămîni, iar uneori abia după trei luni, dădea răspuns la întrebare. Răspunsul lui era adevărat și foarte folositor, căci îi venea de la înțelegerea ce o avea din darul lui Dumnezeu; pentru aceea toți primeau din gura lui cuvântul cu frică, pentru că Dumnezeu grăia prin gura lui.
În zilele acestui cuvios părinte, în părțile acelea ale Egiptului erau doi frați de un pântece, Paisie și Isaia. Ei erau fii de părinți bogați, pentru că tatăl lor fusese neguțător slăvit, care umblase cu neguțătoria cea de mult preț până în Spania. Amândoi acei frați, după moartea părinților lor, împărțind între ei averea cea multă, care le rămăsese lor, au zis unul către altul: „O, frate, ce fel de viață să ne alegem noi? De vom fi neguțători, ca și tatăl nostru, apoi cine știe cui vor rămâne ostenelile noastre. Și încă va trebui să ne temem, ca să nu cădem în oarecare primejdii sau în tâlhării sau în înecarea mării. Deci, să ne alegem viața călugărească, ca și averile părintești să le punem în vistieria cerească și sufletele noastre să nu le pierdem”.
Astfel, amândoi sfătuindu-se, s-au lepădat de lume. Drept aceea, unul împărțind îndată partea sa la săraci, biserici și mânăstiri, s-a dus în pustie. El a căutat să învețe un meșteșug, ca să lucreze ceva și să poată să se hrănească din osteneala mâinilor sale. Deci viețuia singur întru Dumnezeu, silindu-se la postire și la rugăciune. Iar celălalt, zidindu-și o mânăstire mică, nu departe de locuințele mirenești, și primind puțini frați la sine, se nevoia cu iubirea de străini și cu hrănirea săracilor. Căci, zidind o casă primitoare de străini, pe toți cei ce veneau la dânsul îi odihnea, și slujea bolnavilor cu toată osârdia. În zilele de sâmbătă și Duminică, punea câte două, trei și patru mese pentru cei săraci. Astfel amândoi acei frați, trăind câțiva ani, s-au mutat către Domnul.
După sfârșitul lor, a fost între frați o duhovnicească cercare și iscodire pentru acei frați. Unii lăudau mai mult pe cel ce și-a împărțit averea și s-a dus la liniște în pustie; iar alții cinsteau mai mult pe celălalt, care, din averile sale, a slujit străinilor, săracilor și bolnavilor. Din această pricină, frații, neînvoindu-se între ei câtăva vreme, au mers să întrebe despre aceasta pe Cuviosul Pamvo; fiindcă voiau să știe, a cărui viață din acei doi frați este mai plăcută lui Dumnezeu și care dintr-înșii a câștigat mai multă răsplătire.
Cuviosul Pamvo, auzind întrebarea lor, le-a răspuns: „Amândoi sunt desăvârșit plăcuți înaintea lui Dumnezeu, pentru că primitorul de străini s-a asemănat dreptului Avraam, iar pustnicul, Sfântului Proroc Ilie; deci, amândoi au bineplăcut lui Dumnezeu!”. Dar frații încă nu se învoiau, ci vorbeau între ei cu împotrivire, unii fericind mai mult pe pustnic, și ziceau: „Acela a împlinit porunca Evangheliei: Vindeți averile tale și dă-le săracilor..., căci, făcând astfel și luându-și crucea, a urmat lui Hristos, petrecând în toate zilele în foame și în sete. Iar celălalt, primitorul de străini din averile sale, deși slujea săracilor, însă și el însuși avea răcorire, mâncând și bând cu străinii și gustând cu bolnavii”.
Iar ceilalți ziceau: „Și primitorul de străini a împlinit cuvântul lui Hristos, Care a zis în Evanghelie: N-am venit ca să-mi slujească Mie, ci ca să le slujesc Eu lor...; căci a slujit la mulți ieșind în toate zilele în calea poporului, căutând străini, săraci, bolnavi, nevoiași și aducându-i în casa sa îi îndestula cu de toate. Dacă pentru un pahar de apă rece, care se dă celui însetat, este făgăduită plată de la Dumnezeu, apoi cât de mare plată va avea fratele acela, care a primit stăini, a îndestulat numeroși flămânzi și însetați și a slujit tuturor bolnavilor?”.
Cuviosul Pamvo, văzând neînțelegerea dintre frați, le-a zis: „Fraților, îngăduiți-mi puțin, până voi câștiga adeverire de la Dumnezeu și după aceea vă voi spune!”. Trecând câteva zile, frații iarăși au venit la dânsul, voind să afle răspuns la întrebarea lor. Starețul le-a zis: „Vă grăiesc înaintea lui Dumnezeu, că pe acei doi frați, Paisie și Isaia, i-am văzut stând împreună în Rai”. Toți frații, auzind aceasta, s-au mângâiat și au lăudat pe Dumnezeu.
Din acea descoperire a cuviosului, care i s-a făcut pentru cei doi frați, era arătat tuturor cât de mare dar avea el de la Dumnezeu; căci mai înainte de sfârșitul său, s-a învrednicit a avea bunătățile Raiului și din vederea acelora, și mai ales din darul lui Dumnezeu ce-l avea într-însul, s-a făcut asemenea cu viețuitorii. El trăind încă între oameni în chip stricăcios, de acum chipul nestricăciunii Raiului îl arăta în fața sa, fiind luminat nu numai cu sufletul, dar și cu trupul. Fața lui strălucea cu slavă, ca altădată fața Sfântului Proroc Moise, despre care lucru se scrie în Pateric astfel: „Cuviosul Pamvo a petrecut trei ani, rugându-se lui Dumnezeu și zicând: «Doamne, mă rog Ție, să nu mă preamărești pe mine pe pământ!»”. Dar Dumnezeu Care preamărește pe plăcuții Săi, atât l-a preamărit, încât frații nu puteau să privească la fața lui, de slava pe care o avea. Astfel sfântul a fost preamărit în trup pe pământ, mai înainte de preamărirea sa cea din ceruri.
Când s-a apropiat de fericitul său sfârșit, după șaptezeci de ani ai vieții sale, a zis către frații care stăteau împrejurul lui: „De când m-am sălășluit în această pustie și am zidit chilia în care m-am așezat, n-am petrecut nicio zi în care să nu fi lucrat ceva cu mâinile, până când oboseam. Nici nu-mi aduc aminte ca să fi mâncat cândva în zadar pâine dată de cineva; ci mâncăm pâinea pe care eu singur o aveam din osteneala mâinilor mele. Din gura mea n-a ieșit vreun cuvânt, de care să mă rușinez în ceasul acesta sau să mă căiesc. Acum mă duc la Dumnezeu, așa ca, cel ce nici n-am început a viețui cu plăcere dumnezeiască și călugărească”. Zicând aceasta, și-a dat cinstitul și sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, neavând niciun fel de durere trupească.
Așa a fost viața și sfârșitul acestui plăcut al lui Dumnezeu, ale cărui sfinte rugăciuni să ne ajute și nouă păcătoșilor a ne povățui la viața cea plăcută lui Dumnezeu, ca să câștigăm din milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Notă: Viața acestui cuvios este adunată de la diferiți scriitori: din Lavsaiconul lui Paladie, cap. 10, din cartea lui Rufin preotul, Despre vorbirile părintești, din cartea lui Eraclid, Raiul, cap. 1, de la Socrat scolasticul, cartea IV, cap. 18, și din Patericul Egiptean.
Acatistul Sfântului Cuvios Părinte Pamvo Egipteanul, Pustnicul din Nitria Nilului (18 Iulie)
Condacul 1
Celui ce a trăit viață îmbunătățită, care prin frica de Dumnezeu s-a umplut de Duh Sfânt și prin smerenie s-a ridicat la măsura îngerească dobândind darurile Harului Ceresc, Sfântului Cuvios Părinte Pamvo îi aducem cântări de laude. Iar tu, Sfinte Cuvioase, cel ce ai iubit mai mult pustia decât lumea, coboară din Rai la noi cei păcătoși care cu dorire te chemăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Icosul 1
Te-ai fericit după vrednicie și cu lucrul și cu cuvântul, înger pământesc și om ceresc, Sfinte Pamvo, înalt Părinte al deșertului, iar cum adapi sufletele însetate de Apa Vieții căci izvor al harului te arăți celor ce te strigă:
Bucură-te, cel fericit de pământeni;
Bucură-te, cel părtaș cu Heruvimii;
Bucură-te, lance a rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, vârful luminos al biruinței;
Bucură-te, cel ce ne împaci cu Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitorul iertării păcatelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 2
Rupând viața ta de lume, te-ai dus din tinerețe în pustiul Egiptului unde, găsindu-l pe Sfântul Antonie cel Mare l-ai rugat să îți fie povățuitor în călugărie și îmbrăcând aripile îngerești te-ai veselit: Aliluia!
Icosul 2
După oarecare vreme, ajungând la măsură îmbunătățită a rugăciunii și a deosebirii duhurilor, ai plecat să trăiești singur în munții Nitriei, lângă valea Nilului, și aflând un cărturar i-ai cerut să te învețe psalmii lui David căci erai neștiutor de carte:
Bucură-te, că acesta ți-a citit primul stih din psalmul 38;
Bucură-te, că acela zice: ”Zis-am: «Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea»”;
Bucură-te, că mai mult n-ai mai vrut să auzi;
Bucură-te, că ai plecat în pustie;
Bucură-te, că după șase luni dascălul tău te-a văzut iar;
Bucură-te, că i-ai spus că încă n-ai deprins cu fapta cel dintâi stih;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 3
Trecând 19 ani, te-au întrebat cunoscuții: ”Frate, acum ai învățat stihul acela?” iar tu ai răspuns, Sfinte: ”L-am învățat 19 ani neîncetat și abia m-am deprins a face cu fapta ceea ce învață acel stih” făcându-te pildă de smerenie desăvârșită: Aliluia!
Icosul 3
Trei lucruri a văzut la tine Sfântul Pimen cel Mare, și anume: postirea în toate zilele, tăcerea și lucrul mâinilor, căci tu, Sfinte Pamvo, cu frică de Dumnezeu umblai și toate le făceai ca să nu Îl superi pe Stăpânul:
Bucură-te, că Dumnezeu te-a înțelepțit;
Bucură-te, că erai mai cunoscător de carte decât mulți;
Bucură-te, că Duhul Sfânt pogorâse în tine cunoașterea;
Bucură-te, că aveai înțelegerea dumnezeieștilor Scripturi;
Bucură-te, că erai teolog dincolo de mintea omenească;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 4
Multora le-ai fost învățător spre culmile îndumnezeirii, fiind bun duhovnic, iscusit în tainele sufletului, cunoscând mișcările inimii și având puterea de a birui neputințele ucenicilor tăi care I-au strigat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Erai priceput și în lupta împotriva vrăjmașilor diavoli care îi loveau cu putere multă locuitorii pustiei, povățuindu-ți monahii spre smerenia care alungă ispitele și care biruiește toate uneltirile duhurilor întunericului:
Bucură-te, că ai fost Părintele celor patru Sfinți ”Lungi”;
Bucură-te, că s-au numit așa pentru că au ajuns Episcopi;
Bucură-te, că ei au dus mai departe lumina din pustie;
Bucură-te, că au ajuns mărturisitori ai lui Dumnezeu;
Bucură-te, că tu ai sădit în ei sămânța sfințeniei;
Bucură-te, că i-ai învățat cele bune ale vieții dincolo de lume;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 5
Mult te-ai rugat lui Dumnezeu să nu te slăvească pe pământ, Sfinte Părinte, dorind să fii ultimul dintre monahii pustiei și să nu știe nimeni măsura ta duhovnicească, dar Dumnezeu a făcut tocmai invers, căci a trimis din Cer Harul Lui care îți lumina fața ca soarele și oriunde mergeai duceai cu tine Lumina cea deschizătoare de inimi: Aliluia!
Icosul 5
Ai dat mărturie că Domnului îi sunt plăcute toate virtuțile creștinești, și anume neagonisirea de avere, postirea, ascultarea și dragostea de Dumnezeu și de aproapele, arătându-le pe fiecare căi de mântuire dacă sunt păzite până la sfârșitul vieții:
Bucură-te, că și tu erai vrednic de toate acestea;
Bucură-te, că Sfânta Melania Romana a venit la tine cu daruri mari în bani;
Bucură-te, că nu ai vrut să vorbești cu ea, ci cu monahul ce o însoțea;
Bucură-te, că i-ai spus să ducă darul în părțile sărace ale Egiptului;
Bucură-te, că ai sfătuit-o la smerenie și păzire de mândrie;
Bucură-te, că ai învățat-o a nu trâmbița înaintea ei faptele de milostenie;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 6
Chemat fiind în Alexandria de Sfântul Atanasie, Episcopul, ai văzut pe drum o femeie ușuratică și ai plâns amar, spunând fraților: ”Plâng pentru două pricini: una, pentru pierderea sufletului acestei femei, iar alta, pentru nesîrguinţa mea către sufletul meu, precum are femeia aceea grijă pentru trupul său. Pentru ca să fie plăcută oamenilor, s-a împodobit atâta, iar eu nu mă îngrijesc să-mi împodobesc sufletul, ca să fie plăcut lui Dumnezeu”: Aliluia!
Icosul 6
Ai lăsat povață că suntem datori să stăm la rugăciune cu multă umilință și nu cu răspândire, ca să aducem Domnului prinos de rugăciune cu frică de Dumnezeu și cu cutremur, cu lacrimi și suspine, cu glas evlavios, umilit, măsurat și smerit, ca Domnul văzând osteneala aceasta să ne ierte multele păcate:
Bucură-te, că și darul preoției l-ai primit;
Bucură-te, cel ce slujeai dumnezeiește;
Bucură-te, că nu ne lași să zăcem în lenevire;
Bucură-te, că ne amintești să ne facem canonul de rugăciune;
Bucură-te, mustrarea conștiinței celor delăsători;
Bucură-te, felinar călăuzitor în viața duhovnicească;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 7
Oriunde mergeai, Sfinte Cuvioase, purtai cu tine apa și pâinea necesară trupului ca să nu împovărezi pe cel care te găzduia, fiind plin de grijă pentru bunăstarea celorlalți frați călugări: Aliluia!
Icosul 7
Erai plin de umilință și chipul tău nu arăta nici un zâmbet niciodată, iar dracii, vrând să te ispitească au născocit o oarecare faptă ca să te facă să râzi, cărând toți o pană care cădea mereu jos, și mai apoi dănțuiau că te-au văzut râzând, dar tu, Sfinte Pamvo, le-ai zis: „N-am râs, ci am batjocorit neputința voastră; că sunteți atâția și nu puteți să duceți o pană”. Atunci diavolii, umplându-se de rușine, au fugit:
Bucură-te, că aveai deplina stăpânire a pornirii firii;
Bucură-te, că demonii pustiului nu te puteau vătăma;
Bucură-te, că din rugăciune te-ai ridicat peste uneltirile lor;
Bucură-te, că îi alungai cu un singur cuvânt;
Bucură-te, că le cunoșteai vicleniile;
Bucură-te, că nu te puteau înșela cu necurățiile lor;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 8
Când te întreba cineva vreun sfat sau să dai explicație din dumnezeiasca Scriptură, tu Sfinte nu răspundeai îndată, ci fiind foarte păzit în vorbire și cu multă socoteală, le spuneai ce crezi după trei zile sau după trei săptămâni sau chiar după trei luni, căci făceai rugăciune și vorbeai din descoperire de la Dumnezeu, așa încât toți îți păzeau cuvântul pentru că Dumnezeu grăia prin glasul tău: Aliluia!
Icosul 8
În zilele acelea trăiau în pustie doi frați gemeni, fii de părinți bogați, care s-au lepădat de lume alegând călugăria, iar unul din ei s-a dus în pustie dând averea la săraci și celălalt ridicând o mănăstire mică din averea de la părinți viețuia cu câțiva frați, nevoindu-se cu iubirea de străini și cu hrănirea săracilor. Murind amândoi, s-a iscat gâlceavă între monahi căci se certau care din ei doi s-a mântuit:
Bucură-te, că au alergat la tine să dezlegi cearta;
Bucură-te, că tu Sfinte te-ai rugat mult;
Bucură-te, că apoi le-ai spus: ”Amândoi au răsplată mare la Domnul!”;
Bucură-te, că Dumnezeu ți i-a arătat veselindu-se în Rai;
Bucură-te, că stăteau în Slava Cerului;
Bucură-te, că osteneala din pustie și din lume e deopotrivă primită la Domnul;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 9
Ai fost mângâiere pentru toți frații din mica obște din pustie, Sfinte Cuvioase, având mari daruri de la Dumnezeu, fiind învrednicit de a vedea bunătățile Raiului și Cămările Împărăției Cerului încă din timpul vieții, căci deși trăiai ca oamenii în chip stricăcios, aveai chipul nestricăciunii Raiului pe fața ta: Aliluia!
Icosul 9
Erai luminat nu doar cu sufletul ci și cu trupul, strălucind fața ta cu slavă ca altădată fața Sfântului Proroc Moise, fiind preamărit de Domnul cu trupul pe pământ înainte de preamărirea ta din ceruri, iar noi rugătorii tăi te cinstim:
Bucură-te, cel ce ai gustat Lumina Taborului;
Bucură-te, că ne dai și nouă simțirea Cerului;
Bucură-te, că ne schimbi pe noi cu Dumnezeu;
Bucură-te, că aduci adâncimea Raiului în inima ce arde de dor;
Bucură-te, că ne scoți din stricăciunea păcatului;
Bucură-te, că mijlocești unirea minții cu inima;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 10
Ai fost iscusit în a birui uneltirile vrăjmașilor diavoli care cu putere multă ispitesc viețuitorii pustiei, căci plecând capul cu smerenie ai câștigat bunăvoința lui Dumnezeu și a Maicii Lui Preasfinte: Aliluia!
Icosul 10
Învață-ne smerenia, Sfinte Cuvioase, căci numai ea învinge duhurile întunericului, să ne lăsăm în purtarea de grija a lui Dumnezeu și să Îl chemăm pe El să lupte pentru noi, căci puterea biruinței nu stă în brațele noastre și nici în sabia omenească, ci în chemarea Sfânt Numele Domnului Iisus Hristos:
Bucură-te, dăruindu-ne înțelepciunea duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ne înveți a alege bine;
Bucură-te, cel ce pui stavilă gurii noastre;
Bucură-te, că ne dai a vorbi doar cele ce sunt de trebuință;
Bucură-te, amintindu-ne păcatele spre spovedanie curată;
Bucură-te, cel ce sfătuiești la nevoință și grija față de aproapele;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 11
Când s-a apropiat sfârșitul tău, Sfinte Părinte, ai adunat frații în jur și le-ai dat ultimele povețe spre mântuire, cunoscându-ți de dinainte ceasul morții: Aliluia!
Icosul 11
Le-ai spus că ai trăit în fiecare zi ostenind de la lucrul mâinilor, mâncând întotdeauna pâinea câștigată cu osteneala ta nu primită în zadar de la alții iar gura ta niciodată nu a rostit vreun cuvânt de care să te rușinezi în fața Domnului, iar acum Dumnezeu te-a chemat la El deși nu ai apucat să pui început bun vieții dumnezeiești, iar noi te lăudăm:
Bucură-te, că apoi ți-ai dat sufletul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai adormit lin, cu pace;
Bucură-te, că nici o durere trupească n-ai avut;
Bucură-te, că Hristos te-a proslăvit și în moarte, nu doar în viață;
Bucură-te, că s-a auzit cântarea Serafimilor din Cer;
Bucură-te, că te-ai dus Sus în Înalt la Sfânta Sfintelor;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 12
Ai lăsat mare plângere în urma ta, căci s-au lipsit frații tăi de duhovnicul lor ce bun dar noi ne veselim că am câștigat un rugător la Dumnezeu pe care Îl chemăm cu umilință: Aliluia!
Icosul 12
Ai ajuns stăpân peste patimi, Sfinte Pamvo, căci ostenindu-te și luptându-te neîncetat cu tine, cu lumea și cu diavolul ai primit de la Dumnezeu a te întoarce la omul cel zidit în ziua a șasea de la Facere, când păcatul încă nu intrase în om și trupul era supus duhului așa cum Dumnezeu ne-a zidit:
Bucură-te, cel ce împaci firea noastră cu Tatăl;
Bucură-te, că ne dăruiești aripi de Heruvimi;
Bucură-te, că ne ridici peste gândirea omenească;
Bucură-te, că ne adâncești în Iubirea Sfintei Treimi;
Bucură-te, că ne dai a vedea tainele duhovnicești;
Bucură-te, că ne deschizi ochii sufletului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 13
O, Sfinte Cuvioase Părinte Pamvo, strălucit diamant al pustiului, primește aceste rugăciuni umile și adu Lumina Taborului în inimile noastre ca să lumineze tot întunericul, să ne deschidă ochii sufletului spre Cer, să ajungem și noi la starea omului din ziua a șasea când omul era deplin împăcat cu Dumnezeu, și dă-ne rugăciunea neîntreruptă către Hristos Împăratul inimii noastre, să cântăm și noi cu Heruvimii: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).
Icosul 1
Te-ai fericit după vrednicie și cu lucrul și cu cuvântul, înger pământesc și om ceresc, Sfinte Pamvo, înalt Părinte al deșertului, iar cum adapi sufletele însetate de Apa Vieții căci izvor al harului te arăți celor ce te strigă:
Bucură-te, cel fericit de pământeni;
Bucură-te, cel părtaș cu Heruvimii;
Bucură-te, lance a rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, vârful luminos al biruinței;
Bucură-te, cel ce ne împaci cu Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitorul iertării păcatelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 1
Celui ce a trăit viață îmbunătățită, care prin frica de Dumnezeu s-a umplut de Duh Sfânt și prin smerenie s-a ridicat la măsura îngerească dobândind darurile Harului Ceresc, Sfântului Cuvios Părinte Pamvo îi aducem cântări de laude. Iar tu, Sfinte Cuvioase, cel ce ai iubit mai mult pustia decât lumea, coboară din Rai la noi cei păcătoși care cu dorire te chemăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Pamvo, sihastrul din Egipt, deschide inima noastră spre Împărăția lui Dumnezeu!
Rugăciune:
Sfinte Cuvioase Pamvo, bucuria noastră, ocrotitor și bun duhovnic! Iată că am ajuns în vremurile din urmă, precum ai prorocit odinioară, și mare tulburare face diavolul printre oameni.
Cu rugăciunile tale, Sfinte, mijlocește la Domnul Dumnezeu să ne dea minte limpede și inima curată să distingem ispitirile demonilor, să avem dragoste unii de alții, să ne eliberăm de necazuri și strâmtorări, preoții să trăiască în cumpătare și bună slujire, monahii să aibă râvnă la rugăciune și la împlinirea ascultării, și să trăiam toți după poruncile lui Hristos, urmând cuvintele bătrânilor cuvioși care au lăsat îndreptar de mântuire.
Cârmuitorilor dă-le înțelepciune să nu judece judecăți cu daruri și să fie cinstiți lucrând spre binele poporului, iar nouă tuturor dă-ne putere și discernământ duhovnicesc, să luptăm în războiul nevăzut ca fii ai Luminii, să avem credință, înfrânare și smerenie ca să ne mântuim sufletele și să ajungem și noi a ne veseli în Raiul pe care îl dorim cu toată ființa noastră, acum și în vecii vecilor. Amin.
Cele 7 povețe pentru mântuire ale Sfântului Cuvios Părinte Pamvo:
1. Cu darul lui Dumnezeu, de când m-am lepădat de lume, nu m-am căit de vreun cuvânt ce l-am grăit.
2. De ai inima trează, poți să te mântuiești.
3. Trebuie să ţii capul plecat, pentru că, în felul acesta, în suflet coboară smerenia şi evlavia. Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim, ca mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoane ale lui Dumnezeu.
4. Bune sunt faptele, dacă-ţi păzeşti conştiinţa faţă de aproapele, aşa te vei mântui.
5. Călugărul trebuie să poarte asemenea haină, încât să o arunce afară din chilie trei zile şi să n-o ia nimeni.
6. Ridicaţi-vă și daţi bineţe călugărilor, ca să fiţi binecuvântaţi; că ei vorbesc neîncetat cu Dumnezeu şi gurile lor sunt sfinte.
7. Suntem datori, cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspine, cu glas evlavios, umilit, măsurat şi smerit, să aducem Domnului rugăciune.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!
Zicerile / apoftegmele Sfântului Avva Pamvo de la Nitria din Patericul Egiptean
1. A fost un om care se numea avva Pamvo şi despre acesta se povesteşte că trei ani a petrecut rugându-se la Dumnezeu şi zicând: să nu mă slăveşti pe pământ! Şi atât l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea cineva să se uite în faţa lui, de slava care o avea.
2. Se spunea despre avva Pamvo, că precum a luat Moise icoana slavei lui Adam, când s-a slăvit faţa lui, aşa şi faţa lui avva Pamvo, ca fulgerul strălucea şi era ca un împărat şezând pe tron. De aceeaşi lucrare era şi avva Siluan şi avva Sisoe.
3. Au venit odată doi fraţi la avva Pamvo şi l-a întrebat pe el unul, zicând: avvo, eu postesc din două în două zile şi mănânc două pâini. Oare îmi mântuiesc sufletul, sau mă rătăcesc? A zis şi celălalt: avvo, eu cheltuiesc din averea mea doi bani în fiecare zi şi ţin puţine pentru hrană, iar celelalte le dau milostenie. Oare mă mântuiesc sau pier? Şi mult rugându-se ei nu le-a dat răspuns; iar peste patru zile aveau să se ducă şi îi mângâiau pe dânşii clericii, zicând: nu vă mâhniţi, fraţilor, Dumnezeu vă va da vouă plată. Aşa este obiceiul bătrânului, nu degrabă vorbeşte de nu-i va vesti lui Dumnezeu. Deci au intrat ei la bătrânul şi i-au zis: avvo, roagă-te pentru noi! Le-a zis lor: voiţi să mergeţi? Au răspuns: da! Şi cântărind faptele lor, scriind pe pământ, zicea: Pamvo, din două în două zile postind şi două pâini mâncând, oare cu aceasta se face călugăr? Nu! Şi Pamvo lucrează pe doi bani şi-i dă milostenie, oare cu aceasta se face călugăr? Nu încă! Şi le-a zis lor: bune sunt faptele, dar de veţi păzi conştiinţa faţă de aproapele, aşa vă veţi mântui. Şi încredinţându-se ei, s-au dus plini de bucurie.
4. Au venit odată patru pustnici la marele Pamvo, purtând piei. Şi au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt nefiind acela de faţă. Unul postea mult, cel de al doilea era neagonisitor şi cel de al treilea a câştigat multă dragoste. Se spunea încă şi despre cel de al patrulea că douăzeci şi doi de ani avea de când era sub ascultarea unui bătrân. Le-a răspuns lor avva Pamvo: vă zic vouă, că fapta cea bună a acestuia este mai mare, căci fiecare dintre voi; fapta bună care a câştigat-o, cu voia sa a agonisit- o; iar acesta tăindu-şi voia, voia altuia o face. Căci acest fel de bărbaţi sunt mărturisitori, dacă până la moarte se vor păzi aşa.
5. Cel întru fericita pomenire, Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, I-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la Alexandria. Deci pogorându-se şi văzând acolo o femeie uşuratică, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau împreună, întrebându-l pentru ce a lăcrimat, a zis: două pricini m-au pornit: una, pierzarea aceleia, iar alta, că nu am acest fel de silinţă spre a plăcea lui Dumnezeu, cât are aceasta să placă oamenilor scârnavi.
6. Zis-a avva Pamvo: cu darul lui Dumnezeu, de când m-am lepădat de lume, nu m- am căit de vreun cuvânt ce l-am grăit.
7. Zis-a iarăşi: acest fel de haină trebuie să poarte călugărul: să o pună afară din chilia lui trei zile şi nimeni să nu o ia.
8. S-a întâmplat odată ca avva Pamvo să umble cu fraţii în părţile Egiptului. Şi văzând nişte mireni şezând, le zicea lor: sculându-vă, închinaţi-vă călugărilor, ca să fiţi blagosloviţi de dânşii, căci des grăiesc cu Dumnezeu şi gurile lor sunt sfinte!
9. Zis-a avva Pamvo: de ai inimă trează, poţi să te mântuieşti.
10. A întrebat preotul Nitriei: cum trebuie fraţii să petreacă? Iar el a zis: cu mare nevoinţă şi păzind grija faţă de aproapele.
11. A rugat avva Teodor al Fermii pe avva Pamvo: spune-mi un cuvânt. Şi cu multă osteneală i-a zis lui: Teodore, du-te, mila ta să o ai peste toţi, căci mila a aflat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu!
12. Se spunea despre avva Pamvo, că niciodată nu zâmbea a râde faţa lui. Deci într-una din zile, vrând dracii să-I facă să râdă, au legat de un lemn o pană şi o purtau făcând gălăgie şi zicând: Alli! Alli! Şi văzându-i avva Pamvo a râs: iar dracii au început a juca, zicând: Ha! Ha! Pamvo a râs. Iar el răspunzând, a zis lor: nu am râs, ci mi-am făcut râs de neputinţa voastră, că atâţia fiind, purtati o pană.
13. Aceasta însă o avea mai mult decât mulţi, că de era întrebat de vreun cuvânt al Scripturii sau duhovnicesc, nu răspundea îndată, ci zicea că nu ştie cuvântul; şi de era întrebat mai mult, nu răspundea.
14. Povestit-au unii despre avva Pamvo, că vrând să se sfârşească, la însuşi ceasul morţii, a zis sfinţilor bărbaţi care stăteau împrejurul lui: de când am venit la locul acesta şi mi-am zidit chilia şi am locuit într-însa, afară de mâinile mele nu-mi aduc aminte să fi mâncat pâine, nici nu m-am căit de cuvântul pe care l-am grăit până în ceasul acesta. Şi aşa mă duc către Dumnezeu, ca şi cum nici n-am început să-I slujesc Lui.
15. Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vândă rucodelia sa. Şi făcând şaisprezece zile (după cum ne spunea nouă), noaptea dormea în tinda bisericii sfântului apostol Marcu; şi văzând slujba bisericii, s-a întors la bătrânul. A învăţat încă şi câteva tropare. Deci i-a zis lui bătrânul: te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită şi s-a întâmplat în cetate? Răspuns-a fratele: cu adevărat, avvo, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta şi nici canoane, nici tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă şi m-am întristat că nu cântăm şi noi canoanele şi troparele. I-a zis lui bătrânul: amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh, şi vor urma cântărilor şi glasurilor, căci, ce umilinţă şi ce lacrimi se nasc din tropare? Când stă cineva în biserică sau în chilie şi îşi înalţă glasul său ca neputincioşii. Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilinţă şi nu cu răspândire, că n-au ieşit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspândească şi să cânte cântări cu viers şi să pună glasurile la rânduială cu meşteşug, să-şi clatine mâinile, să-şi târască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspini, cu glas evlavios, umilit, măsurat şi smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune. Că iată îţi zic ţie, fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale sfinţilor apostoli şi ale dumnezeieştilor prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinţii noştri au zis: cei ce sunt în pustia aceasta, să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hărtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. Şi i-a zis lui fratele: aşadar, se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea? Şi a zis bătrânul: în astfel de vremuri se va răci dragosstea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi porrnirile noroadelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seamă de mântuirea lor şi de turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri osârdnici, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: de am fi fost şi noi în zilele lor, ne-am fi nevoit şi noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă şi în norod neredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţie. Şi a zis fratele: ce va face cineva în vremile şi anii aceia? Şi a zis bătrânul: fiule, în acele zile, cel ce îşi mântuieşte sufletul său mare se va chema în Împărăţia Cerurilor (de la Paladie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.