joi, 6 ianuarie 2022

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul

Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane prorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 2:

Văzând toți prealuminata vedenia ta, prorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mana de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere din buze întinate, cum este cu putință a lauda, numele tău, dumnezeiescule Ioane prorocule și cel mai întâi tuturor cetelor drepților? Ci rugăciune cu cântare aducem ție așa:
Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobișnuite;
Bucură-te, plinirea a multă lumină;
Bucură-te, lauda dumnezeiască a sfinților lui Hristos;
Bucură-te, cer cinstit al drepților lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoștința fără de număr ce o dăruiești cântăreților tăi;
Bucură-te, sănătate preaminunată îimpărțită credincioșilor;
Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;
Bucură-te, cel ce ești rana demonilor de mult plâns;
Bucură-te, lumina mai strălucită decât soarele;
Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, luminarea și dulceața credincioșilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 3:

Putere din cer, Ioane prorocule, dăruiește nouă celor ce lăudăm înfricoșătoarea și uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină și ca aurul strălucitoare și preamărită, că luminezi inimile credincioșilor, celor ce cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Toată lumea te are pe tine mare apărător și bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe un apărător al credincioșilor, și grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, și întru pomenirea ta daruri ca acestea aducem ție:
Bucură-te, făcătorule de multe minuni;
Bucură-te, înțelepte dătător de poruncă nouă;
Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmași;
Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că tu pe tiranul îl gonești de la noi;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;
Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;
Bucură-te, prin care se luminează lumea;
Bucură-te, prin care s-a gonit vicleșugul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 4:

Din toate necazurile slobozești pe toți, care cu dragoste și bucurie săvârșesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane prorocule și botezătorule; căci, ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Soare purtător de lumină, sfeșnic cu strălucire de aur, sfințește, curățește pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoșează toți, grăind ție așa:
Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neapuse;
Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;
Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;
Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepților;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, și frumusețea oamenilor;
Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;
Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;
Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic strălucitor cu raze de aur;
Bucură-te, dătătorule de daruri înțelepților;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 5:

Prorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înșelăciune, ai iesit din pustie ca un Înaintemergător al Domnului și ai înmulțit pe pământ darul din destul, sfinte, și toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoștință; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu așa: Aliluia!

Icos 5:

Văzut-au fiii oamenilor, prorocule, cinstita mâna ta, când s-a atins să boteze pe Domnul și s-au înfricoșat, și cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a cânta ție așa:
Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, înțelepciunea tuturor neamurilor;
Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;
Bucură-te, gonitorul cel înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;
Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;
Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;
Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;
Bucură-te, luminătorule al măriților mucenici;
Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoților;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 6:

Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ți-se, Ioane prorocule, Irodiada purtându-l se minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; și acum ca un înger petreci și cu oamenii vorbești, iar ucenicii, văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Prorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine după mine, s-au înfricoșat toți auzind acestea, pâna când au văzut pe Acela botezat, și cântând au grăit către tine unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar de mult preț;
Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;
Bucură-te, lauda cea dulce a prorocilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;
Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;
Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoți;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioșilor;
Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;
Bucură-te, hrănitorul săracilor și al străinilor;
Bucură-te, vindecătorul orbilor și al schiopilor;
Bucură-te, piatra scumpă de mult preț;
Bucură-te, făclie mult-luminoasă;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 7:

Mare acoperitor și folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce ești mai cinstit decât toți pământenii, și decât toți drepții și preacuvioșii și arhiereii, că se spăimântează toți cunoscându-ți viața cea nematerialnică și de aceea cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptura nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creștetul Stăpânului de mâna ta care tremură, ne-a sfințit pe noi, și a luminat pe cei ce grăiesc către tine unele ca acestea:
Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeiești;
Bucură-te, pierzătorul blestemului înșelăciunii celei diavolești;
Bucură-te, luminarea și lauda sfintelor;
Bucură-te, desfătarea și bucuria dreptcredincioșilor;
Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;
Bucură-te, crin cu bun miros;
Bucură-te, vedenie înfricoșătoare;
Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;
Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;
Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioșilor;
Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;
Bucură-te, prin care se închină cele de sus;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 8:

Vedenie străină dacă a văzut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane prorocule, s-a spăimantat când a văzut pe Gavriil, de a cărui frică a rămas mut până când te-ai născut, și îndată a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul ești tu celor din nevoi strajă tare, și ocârmuitorilor slavă și stăpânie, că prin tine, Ioane, credincioșii biruiesc toate semințiile vrăjmașilor și, lăudându-te, te măresc cu tocmita cântare așa:
Bucură-te, izbăvirea și curățirea păcatelor;
Bucură-te, vas cinstit al Domnului;
Bucură-te, cântare înfrumusețată a Stăpânului;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită și rai de hrană;
Bucură-te, loc de Dumnezeu umblat și lumina vieții;
Bucură-te, că ai înflorit rodul curăției;
Bucură-te, că izvorăști raiul înțelepciunii;
Bucură-te, săditorul livezii celor fără de materie;
Bucură-te, lucrătorul odraslei celei nestricăcioase;
Bucură-te, prin care ne-am luminat toți;
Bucură-te, prin care s-au mântuit credinciosii;
Bucură-te, că izvorăști luminarea dreptei credințe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 9:

Înfricoșatu-s-a Elisabeta, daca a văzut pe Maica lui Iisus, venind către dânsa la închinare, și pruncul în pântecele ei cu bucurie a grăit: Cel ce luminezi toate, luminează-ne și pe noi care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Dacă au intrat în urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei înțelegând dezlegarea celor nevăzute ce vor să fie, toți s-au minunat și au grăit așa:
Bucură-te, tăinuitorule al celor negrăite;
Bucură-te, dezlegătorule al stricăciunii celui întâi-zidit;
Bucură-te, dătătorul cunoștinței de cele ce vor să fie;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, reazem și tărie dreptmăritorilor ocârmuitori;
Bucură-te, tărie și folositor credincioșilor domni;
Bucură-te, că luminezi ochii inimilor;
Bucură-te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-te, cântare frumoasă și cu bun miros;
Bucură-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;
Bucură-te, doctorul sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, arătătorul minunilor celor multe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 10:

Sfinte, izbăvește de toate nevoile pe toți cei ce aleargă către tine, la dumnezeiască pomenirea ta cea purtătoare de lumină și cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către Dumnezeu, și poți să izbăvești din nevoi pe cei ce cu dragoste Îi cântă Lui: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești oamenilor, Sfinte Ioane, și turn nebiruit întru războaie, ca, prin folosirea ta cea nebiruită, se biruiesc taberele vrăjmașilor; iar noi, fiind mântuiți grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, folositorul cel tare al pământenilor;
Bucură-te, alungătorul cel tare al dușmanilor;
Bucură-te, cel ce biruiești tabere în zile de război;
Bucură-te, cel ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taină;
Bucură-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că izvorăști râul vindecării;
Bucură-te, că din tine curg pâraie minunate;
Bucură-te, steaua care luminezi lumea;
Bucură-te, lumina care luminezi cele întunecate;
Bucură-te, umblarea și tăria șchiopilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 11:

Prorocule sfinte Botezătorule, pentru mulțimea minunilor tale celor vrednice de laudă, de ți-am aduce cântări și glasuri care să minuneze tot neamul omenesc, nimic nu săvârșim cu vrednicie, față de darurile tale, pe care le dăruiești nouă celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Purtătorule de lumină și dumnezeiescule Ioane prorocule, cu înfricoșătoarele și luminatele tale minuni luminează și strălucește inima noastră a celor ce cu dragoste aducem ție rugăciuni și graiuri ca acestea:
Bucură-te, folositorul săracilor și al văduvelor;
Bucură-te, vindecătorule al multor neputincioși și bolnavi;
Bucură-te, lauda cea dulce a celor necăjiți;
Bucură-te, mângâierea frumoasă a celor osteniți;
Bucură-te, întărirea cea preamărită și minunată a credincioșilor;
Bucură-te, prorocia și îngrădirea de apărare a Bisericilor;
Bucură-te, că celor ce înoată tu le ești povățuitor;
Bucură-te, că te-ai arătat doctor celor bolnavi;
Bucură-te, locul hranei celei fără de moarte;
Bucură-te, pacea vieții celei nestricăcioase;
Bucură-te, țarină a pomilor celor înfloriți;
Bucură-te, rădăcina din odrasla pururea vie;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 12:

Sfinte botezătorule, dă dar dumnezeiesc din cer cântăreților tăi, că luminezi ca o făclie prealuminată pe cei credincioși și arzi pe cei ce nu cântă cinstitei tale biserici și lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Se luminează credincioșii de a ta vedere, lăudându-te cu cântări prea mărite, căci ca un rai frumos dumnezeiesc și stăpânesc, botezătorule sfinte, înmiresmezi sfințind pe cei ce te laudă pe tine cu fierbințeală și-ți cântă așa:
Bucură-te, mărgăritarul cel frumos și de mult preț;
Bucură-te, izvorul cel preafrumos și preabogat;
Bucură-te, vasul cel iubitor de mir îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, numele cel scump al prorocilor și al apostolilor;
Bucură-te, sabie înfricoșătoare asupra ereticilor;
Bucură-te, pecetea celor două Testamente;
Bucură-te, că izbăvești din nevoi pe cei robiți;
Bucură-te, că biruiești pe cei protivnici credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă a dreptei credințe;
Bucură-te, mirul celor cu bun dar;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 13:

Sfinte Ioane prorocule, dulceața lumii, frumusețea cerului cea împătrit luminată, primind această rugăciune de acum, izbăvește pe toți din toate nevoile, și-i scoate din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane prorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

 1. Nu te mai stresa. Suferi mai mult în propria imaginație decât în realitate.
2. Mintea ta e un filtru. Starea ta psihică determină cum privești tot ce te înconjoară. Înăuntrul tău, totul e perfect. Doar mintea ta poate strica asta.
3. Fă ce și cum crezi. Ceilalți vor judeca indiferent, iar intuiția ta rar dă greși.
4. Iubește mai mult și mai atent. Viața e scurtă și fragilă.
5. Somn, alimentație, sport, iubire, carieră. În ordinea asta.
6. Fricile sunt inutile. Ești singurul care poate controla cine ești și cine vei deveni.
7. Ignoră răutățile. Succesul tău e magnet pentru invidia altora.
8. Scriitorul învață mai mult decât cititorul. Învață cu gândul de a aplica, nu de dragul învățatului — altfel doar pierzi timp.
9. Oferă și vei primi.
10. Schimbă-ți opiniile des. Oamenii inflexibili și fixiști sunt antipatici.
11. Portocalele sunt cele mai bune fructe.
12. Să fii fericit de unul singur e o super-putere. Tot mai rar întâlnești oameni care nu depind de prezența altora pentru a se simți bine.



POVESTEA PENTRU SUFLETUL BUN ȘI CREDINCIOS.

- POVESTE despre culoarea albă a zăpezii. 

 DE CE DUMNEZEU A LĂSAT ZĂPADA ALBĂ? - 

Spune povestea că demult, atunci când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, le-a colorat frumos. 

 - Când a poruncit zăpezii să vină pe pământ, i-a zis: 

„Pentru că tu ai să fii peste tot, să-ți cauți singură o culoarea care-ți place”.

 - Zăpada s-a grăbit mai întâi să vorbească cu iarba:

- "Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!”.

 - Iarba a refuzat-o ferm, nu ! 

- A rugat atunci macul să-i dea culoarea lui roșie purpurie, a fost refuzată categoric. A cerut viorelei să-i dea culoarea albăstruie, iar s-a izbit de refuz. 

- De la Floarea-soarelui ar fi dorit, să-i dea culoarea galbenă, dar fără succes. Nici una din florile câmpului n-au ascultat rugămintea zăpezii. 

 - Tristă și amărâta, zăpada ajunge și la ghiocel, căruia îi spune și lui necazul:

 - "Nimeni nu vrea să-mi dea și mie culoare să am culoarea mea.

 - Toate florile m-au alungat și râd de mine!”

 - Înduioșat de mâhnirea zăpezii, ghiocelul i-a spus:

 - "Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine”.

 - "Zăpada a primit cu bucurie darul ghiocelului. Iar de atunci, ea poartă acest minunat veșmânt alb ca al ghiocelului. 

 - Drept recunoștință, zăpada îl lasă de atunci pe gingașul ghiocel, să-și scoată căpșorul afară din zăpadă în fiecare primăvară, în semn de respect că ia împrumutat albul imaculat, cu care îmbracă în iernile bogate dealurile, câmpiile, munții, văile și pădurile nesfârșite.

 - Sfârșit și lui Dumnezeu laudă! 

Preluat- Schitul Sf.Ilie.

 Ce frumoasă ar fi lumea dacă nu ar exista răutatea ... 

Și ce frumos ar fi omul dacă nu s-ar ocupa de ea, în sensul s-o aibe la suflet ...

 Când ai răutatea la suflet și la inimă, nu știu dacă te poți numi om. 

Sau te poți numi om, dar din ăla cu coarne. 

Omul face diferența în raport cu cel necurat, datorită iubirii și a rațiunilor dumnezeiești, asta ca să nu lungesc explicația teologică ... 

Păcat că omul își pune coarne pe veșnicie prin răutățile lui nimicitoare de viață ... 

Dă-o-n colo de treabă ! 

Aia nu-i viață, măi omule, când trăiești de dimineața până în noapte cu răutatea în suflet ...! 

Nici hiena nu este rea tot timpul ... 

Omul ar trebui să aibă chipul de înger prin iubirea zidită în el de către Dumnezeu ... 

Și el, mănâncă din fărâmiturile iadului răutatea pe pâine. 

Vai de ea creatură că amar îi va fi la judecata Domnului ... 

Și cât de mult ar trebui să te îndemne conștiința la iubire și milă față de cel căzut între tâlhari ... 

Iar tu, nici măcar preot sau levit nu ești, ci tâlharii care au ridicat mâna spre ucidere ... 

Vezi-ți omule de rostul mântuirii și lasă răutatea pietrelor, iar tu ridică-te la chipul ființei. 

Cât de mult te vei bucura de asta în ziua cea de apoi ... 

Părintele Stareț Arsenie

"Simplificati-vă viata, şi stresul va fugi"


 Mirenii spun: "Fericiţi sunt cei care trăiesc în palate şi au toate înlesnirile" - dar fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc, al multor înlesniri - sau mai degrabă al multor greu­tăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noas­tre de azi. Dacă omul nu îşi simplifică viaţa, se chinuieşte - în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres. Insist mult asupra simplităţii - pentru că multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă omului liniştea. Le vorbesc de cumpătare şi nevoinţă. Strig mereu: "Simplificati-vă viata, şi stresul va fugi". AMIN

Se spală, nu se spală…




Se spală, nu se spală… 

Probabil, cam toți preoții sunt întrebați în perioada Bobotezei dacă se spală sau nu se spală în această perioadă.

 Motivația acestei întrebări provine din faptul că, de regulă, cam în toate fântânile și bazinele cu apă se toarnă puțină Agheasmă mare și ar fi o împietate să folosim apa, afară de băut și gătit. 

Greșit! 

În primul rând trebuie să știm că Agheasmă mare e numai aceea pe care o luăm de la Biserică, sfințită de preot. 

Dacă punem un litru de Agheasmă în câteva tone de apă nu înseamnă că întreaga cantitate a devenit Agheasmă mare. 

În al doilea rând, apa este vitală omului, regnului animal și, în general, naturii.

 Pentru om, ea e folosită la prepararea hranei, dar și la igienă

.Nu putem face pauză și nu se justifică a face pauză 8 zile de la igienă, pe motiv de împietate. 

Apa tebuie folosită în scopul lăsat de Dumnezeu. 

Așa că nu e păcat să spălăm sau să facem duș în perioada aceasta.

 Sfințenia nu stă în gradul ridicat de mizerie. 

Omul duhovnicesc e un om îngrijit și curat. 

Să nu uităm că aceeași apă e folosită și în industrie, în spălătoriile auto, aceeași apă e și în rezervoarele băilor noastre și peste tot. 

Deci nu e bine să exagerăm. 

Luăm Agheasmă mare după rânduială (5-14 ianuarie), iar în rest folosim apa la tot ce e necesar. 

Eu v-aș sugera însă un alt subiect de discuție, legat de apă și anume: cum ar trebui să folosim mai responsabil și să protejăm mai bine apele din mediul în care trăim: fântâni, lacuri, pâraie, râuri, fluvii, mări?

 Preot Ioan Chirvasă
 


 Dimineața, imediat ce te-ai trezit, întreabă-te următoarele: 

• Ce-mi lipsește pentru a mă elibera de dorințe? 

• Dar pentru a ajunge la împăcare?

 • Ce sunt eu? Un simplu organism, un proprietar de bunuri sau un nume vrednic de cinste? Niciuna dintre acestea. 

• Atunci ce sunt? O ființă rațională. 

• Așadar, ce se pretinde de la mine? Să cuget asupra acțiunilor mele.

 • Cum mi-am pierdut seninătatea? 

 • Ce fapte neprietenoase, antisociale sau nepăsătoare am făcut?

 • Unde am greșit în toate aceste privințe?

CELE 24 DE VĂMI ALE VĂZDUHULUI


 

CELE 24 DE VĂMI ALE VĂZDUHULUI
1. Vama grăirii de rău unul pe altul, adică a osândirii şi a clevetirii
2. Vama ocărârii şi a batjocoririi
3. Vama zavistiei şi a duşmăniei
4. Vama minciunii
5. Vama mâniei şi a invidiei
6. Vama mândriei şi a slavei deşarte
7. Vama grăirii de cuvinte deşarte
8. Vama luării de camătă, a vicleşugului
9. Vama lenevirii şi a trândăviei
10. Vama iubirii de argint
11. Vama beţiei
12. Vama pomenirii de rău
13. Vama descântăturii şi a vrăjitoriei
14. Vama lăcomiei şi a îmbuibării
15. Vama slujirii la idoli
16. Vama sodomiei
17. Vama preacurviei
18. Vama uciderii
19. Vama furtişagului
20. Vama curviei
21. Vama nemilostivirii şi a asprimii inimii
22. Vama suleimenirilor (vopsit buze, ochi, unghii …)
23. Vama celor ce fumează
24. Vama cea simonicească a arhiereilor
La sfârşitul fiecărei catisme din Psaltire, după ce se zice de 40 de ori „Doamne miluieşte”, se citeşte RUGĂCIUNEA PENTRU VĂMILE VĂZDUHULUI şi se fac 24 de metanii. Pentru fiecare vamă se citeşte o psaltire.
RUGĂClUNEA PENTRU VĂMILE VĂZDUHULUI
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, izbăveşte sufletul meu de vama (NUMELE VAMII) şi îi fă uşoară trecerea şi fără împiedicare şi teamă prin faţa înfricoşătorilor diavoli şi nimic să nu aibă a mă opri, că eu îmi mărturisesc neputinţa, păcatul şi fărădelegea mea. Iată, iubitorule de oameni, că în fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-am născut şi în păcate mi-am pierdut toată viaţa mea, păcătuind fără de asemănare şi minţind bunătatea Ta, Stăpâne, cu voie, fără de voie, cu ştiinţa şi cu neştiinţa, în tot timpul şi în tot locul, la arătare sau în ascuns, cu mintea, cu cuvântul şi cu lucrul, cu toate simţirile mele sufleteşti şi trupeşti. Caută cu milă şi cu îndurare şi spre mine, smeritul robul Tău, şi depărtează de la mine, de la sufletul meu, toate gândurile, toate pornirile, toate nălucirile, toate simţurile pătimaşe, toată neputinţa şi greşeala, păcatul ori fărădelegea mea care mă opreşte la această vamă şi mă ajută să ajung prin darul şi bunătatea Ta, fără oprire şi înfricoşare la Slava Ta cea negrăită şi veşnică şi a petrece pururea în lumina cea pururea fiitoare a Slavei Tale. Iartă-mă, Stăpâne, iartă-mă şi nu mă osândi după păcatele şi fărădelegile mele, şi cu bunătatea Ta cea negrăită mă miluieşte şi mă mântuieşte, având nădejde la dragostea lui Dumnezeu Tatăl, la bunătatea Unuia născut Fiului Său şi la împărtăşirea Prea Sfântului Duh.
Dăruieşte-mi, Stăpâne, Dumnezeul nostru, iertare şi trecere uşoară prin vămi spre slava cea cerească şi veşnică pentru rugăciunile Preacuratei, Binecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria. Cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru rugăciunile Sfântului Înger Păzitor al vieţii mele şi ale tuturor puterilor cereşti, cu ale Sf. Ioan Proorocul, Înaintemergătorul şi Botezător al Domnului, cu ale Sfinţilor Slăviţi şi întru tot lăudaţi Apostoli, cu ale Sfinţilor buni luminători Mucenici: Gheorghe Purtătorul de Biruinţă, Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Ioan cel Nou de la Suceava, Serghie şi Vah, Ioan Valahul, Tomaida, Tecla, Filofteia, Ecaterina, Nina, Varvara, Haralambie, Clement de Aglia, Tatiana, Iustina Fecioara, Ciprian şi Oprea Miclăuş. Pentru rugăciunile Sf. Ierarhi şi luminători a toată lumea Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, Nicolae, Spiridon, Antonie cel Mare, Grigorie de Nissa, Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Calinic de la Cernica. Pentru rugăciunile Sf. Preacuvioşi de Dumnezeu purtători părinţi ai noştri: Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Grigorie Decapolitul, Dimitrie Basarabov, Sava cel Sfinţit, Teodosie, Eftimie, Pahomie întemeietor de obşte, Arsenie, Sisoe, Pimen, Benedict, Ioan Iacob de la Iordan, Iosif de la Partoş, Sofronie de la Cioara, Ghelasie de la Râmeţi, Visarion Sarai, Preacuvioasei Parascheva, Teodora de la Sihla, Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Cuvioasei Domnica.
Cu rugăciunile Sf. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, Cosma şi Damian, Pantelimon, Ermolae, Vichentie. Cu ale Sfinţilor şi drepţilor Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi ale tuturor sfinţilor Tăi ca un Binecuvântat şi Preaslăvit Ce eşti în veci. Amin.

10 învățături ale filosofului Confucius care îți pot schimba viața

 


10 învățături ale filosofului Confucius care îți pot schimba viața
1. Nu contează cât de încet înaintezi, atâta timp cât nu te oprești.
2. Nu te împrieteni niciodată cu un om care nu este mai bun decât tine.
3. Când furia crește, gândește-te la consecințe.
4. Atunci când este evident că țelurile nu pot fi atinse, nu-ți schimba țelurile, ci mijloacele de acțiune.
5. Când urăști o persoană, atunci ești învins de ea.
6. Cel ce îşi domină nervii domină cel mai rău duşman.
7. Ceea ce omul superior caută este în el; ceea ce omul inferior caută este în alții.
8.Oriunde te îndrepți, fă-o cu toată inima.
9. Dă-le indicații numai oamenilor care caută cunoașterea după ce și-au descoperit ignoranța.
10. Dacă te scuipă când ești cu spatele la ei, înseamnă că ești în fața lor.

Recomandările unui înțelept de 100 de ani:

 

Recomandările unui înțelept de 100 de ani:
Învață să te accepți cu toate avantajele și dezavantajele. Înțelege că aceasta este unicitatea fiecăruia dintre noi.
Este extrem de important să înveți să te iubești așa cum ești.
Apreciază fiecare moment din viața ta și, de asemenea, observa detaliile, apreciaza frumusețea naturii, găseste-o chiar și în fiecare frunză a copacului.
Fă-ți timp pentru exerciții fizice. Se crede că creierul funcționează mai activ atunci când o persoană se ocupă cu sportul.
Respectă obiceiul de a petrece ceva timp desculț pe pământ. Picioarele au nevoie de contact cu solul.
Fii reținut. Încearcă să vorbești doar atunci când opinia ta este într-adevăr întrebată.
Petrece timp lângă apă. Apa calmează și curață mintea unei persoane.
Incearcă să elimini toate obiceiurile proaste din viața ta. Acest fapt afectează nu numai sănătatea, ci și credibilitatea în ochii celorlalți.
Bea multă apă pură. Acesta este unul dintre principalele medicamente naturale. Nu consuma băuturi dulci și băuturi alcoolice, ele pot agrava sănătatea.
Încerca să adăugi mai multe legume în regimul alimentar. Acorda o atenție deosebită sfeclei. Și, de asemenea, nu uita de roșii, dovleac.
Este mai bine să mănânci des, dar în porții mici.
Permiteți să te culci în timpul zilei, dar nu te culca cu stomacul plin, această obișnuință are un efect negativ asupra vaselor sangvine.
Este de dorit să elimini cartofii prăjiți, dulciurile, salamurile.
Periodic trebuie să ții post. Postul va ajuta la restabilirea nu numai a forței fizice, ci și a celei spirituale.
Încearca să nu îți faci nici o datorie la oameni sau la bănci. Pentru că întoarcerea datoriei frământă emoțional orice persoană.
Călătoreste. Trebuie să vezi toată frumusețea lumii.
Nu te concentra doar asupra muncii.Găseste pasiunea vieții. Iti va da putere și vigoare.
Încercă să nu minți, se răsfrânge negativ asupra vieții tale.
Învață să acționezi. Imaginează-ți câte ocazii ai ratat în viață, din cauza indeciziei tale.
Nu te mai plânge de oameni, cât și pe viață în general. Această caracteristică nu a făcut pe nimeni fericit.
Nu încerca să placi la toți. Acest lucru este ireal. Încearcă să trăiești numai după conștiința ta.
Învăță să iti rezolvi problemele fără ai afecta pe ceilalți.
Învață să ierți. Căci o nenorocire iti zdrobește viața fără milă.
Fii mai înțelept, iartă-i pe cei ce te-au supărat, chiar dacă nu au cerut iertare.
Evita viclenia din comportamentul și cuvintele tale.Comporta-te politicos, comunica politicos cu ceilalți.
Nu iti permite să umilesti nici un bătrân sau copil.Nu face o competiție din viață. Toată lumea are propriul scop în viața sa.

marți, 4 ianuarie 2022

CE ESTE MATURITATEA SPIRITUALĂ?

 CE ESTE MATURITATEA SPIRITUALĂ? 

 1. Este atunci când încetăm si încercăm să-i schimbăm pe ceilalți și ne concentrăm pe schimbarea noastră. 2. Este atunci când acceptăm oamenii așa cum sunt. 

3. Este atunci când înțelegem că fiecare are dreptate după propria perspectivă. 

 4. Este atunci când înveți să „dai drumul”. 

 5. Este atunci când ești capabil să nu ai „așteptări” într-o relație, iar tu dăruiesti din tine însuti pentru plăcerea de a dărui. 

6. Atunci când înțelegem că ceea ce facem, facem pentru pacea noastră. 

7. Este atunci când încetezi să arăți lumii cât de inteligent ești. 

 8. Este atunci când încetezi să cauti aprobarea celorlalți. 

 9. Este atunci când încetezi să te compari cu ceilalți. 

10. Este atunci când ești în pace cu tine însuți. 

 11. Maturitatea spirituală este atunci când esti capabili să distingi între „nevoie” și „dorință” și esti capabil să renunți la acea dorință... Ultimul și cel mai important! 

 12. Maturitatea spirituală se câștigă atunci când încetezi să atasezi „fericirea” lucrurilor materiale!

luni, 3 ianuarie 2022

 🍇"𝑽𝒂𝒓𝒔𝒂 𝑫𝒐𝒂𝒎𝒏𝒆 𝒉𝒂𝒓 𝒔𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆 ,
               𝑯𝒂𝒓 𝒔𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒅𝒆 𝒍𝒂 T𝒊𝒏𝒆,
 𝑷𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒂𝒔𝒂 𝒑𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒔𝒂,
               𝑷𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒔𝒂,
   𝑽𝒂𝒓𝒔𝒂 𝑫𝒐𝒂𝒎𝒏𝒆 𝒇𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒓𝒆,
               𝑭𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒓𝒆 𝒔𝒊 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒓𝒆,
𝑷𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒊 𝒔𝒊 𝒑𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒎𝒊𝒄𝒊,
              𝑷𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒕𝒐𝒕𝒊 𝒄𝒆 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒂𝒊𝒄𝒊."

duminică, 2 ianuarie 2022

 ÎNDEMNUL SFÂNTULUI VASILE CEL MARE CĂTRE TÂNĂRA GENERAŢIE ...

 1. Să aveţi curăţie sufletească, nepătimire trupească, păşire blândă, grai cumpănit, cuvânt cu bună rânduială, hrană şi băutură măsurată, înaintea celor mai mari tăcere, înaintea celor mai înţelepţi luare-aminte, la cei mai bătrâni supunere... 

 

 2. Să aveţi spre cei asemenea cu voi şi spre cei mai mici dragoste nefăţarnică; de cei răi, pătimaşi şi iubitori de trup să vă depărtaţi... 

3. Puţin să grăiţi, iar mai mult să înţelegeţi... 

 4. Să nu fiţi fără de socoteală în cuvânt... 

5. Să nu prisosiţi cu vorba... 

 6. Să nu fiţi îndrăzneţi la râs... 

7. Cu sfiala să vă împodobiţi şi cu femeile cele necurate să nu vorbiţi... 

 8. Să aveţi în jos privirea, iar sufletul sus... 

9. Să fugiţi de cuvintele cele împotrivă... 

10. Dregătorie dăscălească să nu doriţi... 

11. Cinstea acestei lumi întru nimic s-o socotiţi... 

12. Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plata s-o aştepte şi veşnica răsplătire de la Iisus Hristos, Domnul nostru... 

 Extras din Vieţile Sfinţilor pe luna Ianuarie, ediţia Mănăstirii Sihăstria, 2001.


 „Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult.”


 Rețeta magică a lui 2022:
✔️1 cană de ceai de sănătate;
✔️2 lingurițe de sirop cu belșug;
✔️3 lingurițe de tinctură de fericire.
Se amestecă ușor. Apoi te unge pe suflet cu pricepere. Pentru rezultate optime, se recomandă cura în fiecare zi.

sâmbătă, 1 ianuarie 2022

Rugăciunea extraordinar de mare la Sfântul Vasile cel Mare! Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

1 Ianuarie
Troparul Sfântului Vasile cel Mare, glasul 1
În tot pământul a ieşit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor ce sunt ai arătat, obiceiurile oamenilor le-ai împodobit, împărătească preoţie. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cereasca albină, care din florile învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Icosul 1
Cel ce prin curăţia minţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptatorul păcătoşilor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 2
Al Păstorului păstorilor de aproape slugă făcându-te, Sfinte Vasile, ai îmbogăţit Biserica cu înţeleptele tale învăţături; pentru care cântam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Ai fost, preasfinte părinte, totdeauna la înălţimile vredniciei arhiereşti şi întru adâncul smereniei; pentru care noi minunându-ne cântăm ţie:
Bucură-te, cel ce te veseleşti în Biserica biruitoare;
Bucură-te, cel ce de la Împăratul Hristos primeşti binecuvântare;
Bucură-te, turn preaînalt al privirilor cereşti;
Bucură-te, înţelepte tâlcuitor al celor teologiceşti;
Bucură-te, magistrul ştiinţelor frumoase;
Bucură-te, că ţi-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucură-te, cu serafimii liturghisitorule;
Bucură-te, cu heruvimii de Dumnezeu văzătorule;
Bucură-te, prietenul apostolilor;
Bucură-te, întâistătătorul arhiereilor;
Bucură-te, cu mucenicii împreună-şezătorule;
Bucură-te, cu proorocii bine-vorbitorule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 3
Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuţeşti gurile ereticilor; iar noi credincioşii, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Împotrivindu-te, părinte, lui Iulian prea păgânul împărat şi mărturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai ruşinat păgânatatea lui, făcându-te mucenic de bunăvoie; pentru care auzi de la noi:
Bucură-te, sabie ascuţită cu focul Duhului;
Bucură-te, mărturisitor fără de frică al adevărului;
Bucură-te, propovăduire puternică a Treimii;
Bucură-te, luptător tare împotriva nedumnezeirii;
Bucură-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucură-te, gură adânc-grăitoare a Treimii;
Bucură-te, către Sfânta Treime al credincioşilor mijlocitor;
Bucură-te, al Bisericii a toată lumea luminător;
Bucură-te, că pe cei zgârciţi, spre îndurare i-ai plecat;
Bucură-te, cel ce pe popor de foame l-ai scăpat;
Bucură-te, al iubirii de argint săgetătorule;
Bucură-te, la milostenie îndemnătorule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 4
Văzut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Născătoarea de Dumnezeu înconjurată de cetele îngereşti şi poruncind mucenicului Mercurie să nimicească pe păgânul Iulian, vrăjmasul Fiului său; iar după ce te-ai încredinţat că ai fost ascultat, îndată ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multă bărbăţie l-ai mustrat, preaînţelepte părinte; pentru care te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, ochiul Bisericii cel pătrunzător;
Bucură-te, de pleava clevetirilor vânturător;
Bucură-te, al viei lui Hristos înţelept lucrătorule;
Bucură-te, al tainelor mare învăţătorule;
Bucură-te, munte aspru al pocăinţei;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinţei;
Bucură-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glăsuire;
Bucură-te, vulturul teologiei, cel cu înaltă suire;
Bucură-te, al preoţiei povăţuitorule;
Bucură-te, al dascălilor învăţătorule;
Bucură-te, mare învăţător al fecioriei;
Bucură-te, grădina cea împodobită a curăţiei;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 5
Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptăţită de eparhul cetăţii, cerând de la tine a-i face mijlocire; iar tu, înfricoşându-l cu judecata lui Dumnezeu , l-ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurându-se, ţi-a adus mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Următor făcându-te Mântuitorului, preaînţelepte părinte, te-ai arătat mare apărător celor nedreptăţiţi; pentru care zicem:
Bucură-te, apărătorul văduvelor;
Bucură-te, părintele săracilor;
Bucură-te, sprijinitorul celor nedreptăţiti;
Bucură-te, bogăţia celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce pe împăraţii cei fără de lege i-ai mustrat;
Bucură-te, ca pe eparhul spre milă l-ai plecat;
Bucură-te, cel ce cununa mucenicească ai dorit;
Bucură-te, că mărturisitor a fi te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce bogăţie pierzătoare n-ai adunat;
Bucură-te, ca întru sărăcie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, asemenea lui Ilie râvnitor;
Bucură-te, ca Isaia mare glăsuitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 6
Primit-ai, mare arhipăstorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, încât l-ai silit a trimite prin văzduh zapisul tânărului prin care se vânduse; de care minune spăimântându-ne, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit pe tine, cântare: Aliluia!
Icosul 6
Se îngrozesc mulţimile diavolilor numai auzind de numirea ta, părinte al părinţilor Vasile; iar noi credincioşii cântând, aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucură-te, tunetul care risipeşti sfaturile cele necurate;
Bucură-te, cel ce cu armele duhului te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfărâmat;
Bucură-te, cel ce pe fiul împăratului l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe mulţi din adâncul păcatului ai ridicat;
Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucură-te, îngerul cel pământesc;
Bucură-te, omul cel ceresc;
Bucură-te, sare tainică a învăţăturii;
Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 7
Descoperindu-i Dumnezeu viaţa ta cea plină de sfinţenie, părinte Vasile, cuviosul Efrem în pustie vedea un stâlp de foc care se înălţa la cer şi a auzit glas zicând: “În acest fel este Vasile”. De care minunându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Avut-ai, preasfinte părinte, inima ta din pruncie locaş curat Sfântului Duh, prin care te-ai făcut mare între aleşii lui Dumnezeu; pentru care cântăm ţie:
Bucură-te, sfeşnicul luminii celei neînserate;
Bucură-te, fântâna scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;
Bucură-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucură-te, cu Gură de Aur întru Dumnezeu unire;
Bucură-te, cu amândoi a lor pecetluire;
Bucură-te, muză de credinţă învăţătoare;
Bucură-te, înţelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucură-te, că de înţelepciunea ta s-au mirat împăraţii;
Bucură-te, că de frumoasa ta grăire au amuţit ereticii;
Bucură-te, râu de apele vieţii revărsător;
Bucură-te, crin de mireasma împodobitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 8
Precum când erai în viaţa aceasta aduceai jertfa cea fără de sânge pentru păcatele poporului, aşa acum, prealăudate ierarhe, stând lângă scaunul Dumnezeirii, înalţă ca o jertfă rugăciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te lăudăm pe tine cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Stâlp luminător ai fost pe pământ Bisericii lui Hristos, Vasile, şi îndrăzneala ta către Hristos o ai dovedit şi după moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem ţie:
Bucură-te, cu numele împărăţiei numite;
Bucură-te, al Bisericii mare părinte;
Bucură-te, diamantul credinţei cel nezdrobit;
Bucură-te, apăratorul dogmelor cel nebiruit;
Bucură-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, paharul tainelor celor cereşti;
Bucură-te, cerb la izvorul nemuririi alergător;
Bucură-te, celor credincioşi către aceea povăţuitor;
Bucură-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiască mirosire;
Bucură-te, făclia cuvântătorilor de Dumnezeu cea cu cerească strălucire;
Bucură-te, seceră apostolească, de neghinele eresurilor tăietoare;
Bucură-te, roua cerească de arşiţa păcatelor răcoritoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 9
Zis-ai, preaînţelepte părinte, că “filozofia cea adevărată este gândirea la moarte”. Dă-ne deci nouă cu rugăciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu să trecem fără primejdie prin porţile morţii şi, ajungând la viaţa cea fericită, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icosul 9
Împodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu înţelepciunea ta preaînaltă şi cu dumnezeiasca sfinţenie; pentru care aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, ostaşul cel ager al armelor celor duhovniceşti;
Bucură-te, slujitorule cu puterile cele cereşti;
Bucură-te, cel ce întru împodobirea Bisericii pe mulţi ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta la margini a străbătut;
Bucură-te, cel ce în norul privirilor ai intrat;
Bucură-te, că teologului Ioan ai urmat;
Bucură-te, piatra cea scumpă a arhieriei;
Bucură-te, podoaba cea luminoasă a preoţiei;
Bucură-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucură-te, că prin uşa oilor în staul ai intrat;
Bucură-te, cel ce turma la verdeaţa Scripturilor o ai păscut;
Bucură-te, că a pastoriei icoană vie te-ai văzut;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 10
Venit-a la tine, părinte, femeia cea păcătoasă şi dându-ţi hârtia cea pecetluită în care erau scrise păcatele sale, pe care se ruşina a le mărturisi, tu degrab, alergând la rugăciune către Dumnezeu, ai facut prin minune a se şterge păcatele ei. Pentru aceea noi, minunându-ne de îndrăzneala ta cea mare către Dumnezeu, cântăm: Aliluia!
Icosul 10
Te-ai arătat lui Hristos, prealuminate părinte, zid nebiruit ridicat prin înţelepciunea Lui la înălţime; pentru care cu laude ca şi cu nişte flori te încununează pe tine, zicând:
Bucură-te, vioara Duhului cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, albina raiului cea de viaţă adunătoare;
Bucură-te, muza de cele cereşti cântătoare;
Bucură-te, grădina Scripturilor cea veselitoare;
Bucură-te, al doilea Moise care marea eresurilor despărţeşti;
Bucură-te, că a trece prin aceasta pe noul Israel îl povăţuieşti;
Bucură-te, stâlpul credinţei cel de viaţă purtător;
Bucură-te, fagure de miere din izvorul cel începător;
Bucură-te, hrănitorul celor săraci de cunoştinţă;
Bucură-te, ajutătorul grabnic celor ce te cheamă cu credinţă;
Bucură-te, cel întâi în treimea arhiereilor;
Bucură-te, că împodobeşti ceata păstorilor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 11
Avut-ai Sfinte Părinte Vasile, semn minunat văzut de venirea Sfântului Duh, în sfinţirea dumnezeieştilor Taine. Pentru aceasta, înfruntând neluarea aminte a diaconului, ai făcut a se despărţi prin perdele altarul de adunarea credincioşilor; de care minunându-ne cântăm lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinţii Săi: Aliluia!
Icosul 11
Minune mare s-a văzut la trecerea ta din viaţa aceasta, bine-plăcutule al lui Dumnezeu Vasile, căci sculându-te de pe patul morţii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui; pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că după a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ţi prelungi viaţa;
Bucură-te, că ţi s-a încredinţat ca evreul să dobândească credinţa;
Bucură-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;
Bucură-te, că pe aceasta prin ostenelile arhieresti o ai scăpat;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al munţilor cereşti;
Bucură-te, înger iubit al puterilor îngereşti;
Bucură-te, cela ce haina cea de nuntă prin înfrânare ţi-ai împodobit;
Bucură-te, că vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucură-te, că acum auzi cântările ce nu se pot grăi cu limbi omeneşti;
Bucură-te, că acum te desfătezi în cântări dumnezeieşti;
Bucură-te, spic ceresc cel cu însutită rodire;
Bucură-te, cel ce însetezi de a noastră mântuire;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 12
Prealuminate ierarhe Vasile, caută cu milostivire din înălţimea munţilor cereşti spre noi care luptăm cu multe necazuri în marea acestei vieţi şi, primind micile noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Arătându-ţi-Se Însuşi Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, vrednicule de laude părinte, te-a învăţat lucrarea dumnezeieştii Liturghii, pe care o ai lăsat Bisericii podoabă de mare cuviinţă; pentru care, cu smerenie lăudându-te, zicem ţie:
Bucură-te, al altarului diamant nepreţuit;
Bucură-te, al păstorului fluier aurit;
Bucură-te, cunoscătorul dogmelor şi al canoanelor;
Bucură-te, luminătorul păstorilor şi al soboarelor;
Bucură-te, smirna cea cu dumnezeiscă mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, vrednicia cea îngerească a preoţiei;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, a celor leneşi trimbiţă deşteptătoare;
Bucură-te, ca Pavel Bisericii luminător;
Bucură-te, ca Petru de ceresca împărăţie descuietor;
Bucură-te, gura Cuvântului din cer tunătoare;
Bucură-te, văpaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 13
O, preaminunate părinte al părinţilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind puţina noastră cântare, precum Mântuitorul banii văduvei, soleşte pentru noi trecere fără primejdii în ceasul morţii, ca învrednicindu-ne a intra în cămara dumnezeieştii împărăţii, să cântăm cu tine împreună cântare lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Icosul 1
Cel ce prin curăţia minţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptatorul păcătoşilor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 1
Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cereasca albină, care din florile învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

vineri, 31 decembrie 2021

Acatistul recunostintei

 Condac 1



Drepte Impărate al tuturor veacurilor, care porţi cu mâna Ta fiece drum al vieţii oamenilor prin înţelepciunea Ta mântuitoare, îţi mulţumim pentru toate bunele lucrări ştiute şi neştiute pe care le faci, pentru viaţa de pe pământ şi pentru bucuria cerească a Impărăţiei Tale ce va să vină. Nu ne lipsi de mila Ta acum şi în veci pe noi ce-Ţi cântăm:

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Icos 1



Copil slab şi neajutorat m-am născut pe lume, dar Îngerul Tău şi-a întins aripile-i de lumină deasupra mea, păzindu-mi leagănul. De-atunci dragostea Ta îmi luminează mereu paşii, îndreptându-mă armonios către lumina veşnică. Copleşitoarele daruri ale înţelepciunii Tale s-au arătat cu glorie din însăşi întâia zi. Îţi aduc mulţumire Doamne şi cu toţi cei ce Te-au cunoscut, strig către Tine:

Mărire Ţie, ce m-ai chemat la viaţă,

Mărire Ţie, ce mi-ai arătat mie frumuseţea universului,

Mărire Ţie, ce mi-ai deschis înainte-mi cerurile şi pământul ca pe o eternă carte a înţelepciunii,

Mărire veşniciei Tale în mijlocul lumii pieritoare,

Mărire Ţie pentru milostivirea Ta văzută şi nevăzută,

Mărire Ţie pentru fiecare suspin al tristeţii mele,

Mărire Ţie pentru fiecare pas al vieţii mele, pentru fiece clipă de veselie,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 2



Doamne, ce bună gazdă eşti: cu vântul dăruit cu delicate miresme, cu munţii înălţându-se spre cer, cu apele reflectând ca nesfârşite oglinzi razele aurii ale soarelui, cu norii cei uşori. Toată suflarea şopteşte în taină, plină de tandreţe şi până şi păsările şi fiarele poartă însemnul dragostei Tale. Bine cuvântat este pământul mumă cu frumuseţea sa trecătoare, făcându-ne să însetăm pentru patria eterna unde frumuseţea veşnică ţi-o cântă clopote de sărbătoare: Aleluia!



Icos 2



M-ai adus Doamne în această viaţă ca într-un încântător paradis: cerul este un mare vas de azur din care cântă zvon de păsări; se-aude foşnetul pădurii şi muzica dulce a apelor, se simte aroma şi dulceaţa fructelor şi a mierii cu care ne hrănim. E bine să fii cu Tine pe pământ, e bine să fii oaspetele Tău.

Mărire Ţie pentru sărbătoarea vieţii,

Mărire Ţie pentru crinii înmiresmaţi ai văilor şi pentru trandafiri,

Mărire Ţie pentru minunata felurime de fructe şi poame,

Mărire Ţie pentru roua de dimineaţă lucind ca diamantele,

Mărire Ţie pentru bucuria înţelepciunii chemătoare la viaţă,

Mărire Ţie pentru tot ce e ceresc şi ne învaţă viaţa eternă,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 3



Fiece floare miroase prin puterea Sfântului Duh şi-şi arată prospeţimea culorii şi unda delicată a parfumului; frumuseţea măreţiei încape în tot ce e mărunt. Laudă şi cinste lui Dumnezeu care dă viaţă, care întinde pajiştea ca pe un covor înflorat, care încoronează câmpurile cu spicele aurii ale grânelor şi cu biserici de azur şi umple sufletul de bucuria contemplaţiei. Să ne bucurăm şi să-I cântăm deci: Aleluia!



Icos 3



Ce minunat eşti Tu, în triumfătorul festival al primăverii, când toată creatura revine la viaţă şi cu bucurie strigă către Tine pe mii de căi: Tu eşti izvorul vieţii, Tu victorie eşti peste moarte. Văile şi codrii ascultă cântecul privighetorii la lumina lunii în veştminte albe de nuntă. Întreg pământul îţi este mireasă aşteptând pe mirele nemuritor. Dacă Tu îmbraci până şi iarba în asemenea strai minunat, cum ne vei schimba Tu la faţă la vremea ce va să vină a Învierii, cum se vor face trupurile noastre lumină şi cum ne vor străluci sufletele!

Mărire Ţie, Care ai scos din întunecimea pămintului mulţime de culori, gusturi şi miresme,

Mărire Ţie pentru căldura şi mângâierea naturii toate,

Mărire Ţie ce ne-ai înconjurat cu miile Tale creaturi,

Mărire Ţie pentru adâncimea înţelepciunii Tale aflată în întreaga lume,

Mărire Ţie, îţi sărut cu evlavie urma pasului Tău invizibil,

Mărire Ţie Care ai aprins în calea noastra lumina strălucitoare a vieţii veşnice,

Mărire Ţie pentru speranţa frumuseţii nemuritoare, liniştitoare şi niciodată în ispită,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 4



Cum aduci Tu Doamne dulceaţă celor ce cugetă la Tine, cât de dătător de viaţă este cuvântul Tău Doamne. A vorbi cu Tine este mai mătăsos ca uleiul, mai dulce ca mierea. Ruga către Tine aduce viaţa în noi şi ne întraripează. Ce tremur cuprinde atunci inima, căci atâta măreţie, grandoare şi înţelepciune sălăşluiesc în natură şi în tot ce vieţuieşte. Unde nu eşti Tu este gol, dar unde esti Tu Doamne este bogăţia sufletului, un torent de viaţă: Aleluia!



Icos 4



Când amurgul coboară pe pământ şi pacea eternului somn începe să domnească împreună cu liniştea zilei tot mai palide, îţi văd sălaşul Tău înveşmântat ca lucitoare palate planând în lumina serii. Roşul de foc, aurul şi azurul vorbesc profetic despre frumuseţea de nedescris a lumii Tale şi strigă în triumf: Să mergem la Tatăl!

Mărire Ţie în liniştea serii,

Mărire Ţie Care ai îngăduit pace mare lumii,

Mărire Ţie pentru ultimele raze ale luminii soarelui,

Mărire Ţie pentru odihna şi darul somnului,

Mărire Ţie pentru prezenţa Ta în întuneric când lumea devine aşa de îndepărtată şi străină,

Mărire Ţie pentru adânca rugăciune ieşită din inima atinsă de Tine,

Mărire Ţie pentru făgăduinţa trezirii la bucuria Zilei fără de sfârşit a veşniciei Tale,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 5



Furtunile vieţii nu înspăimântă pe cel în a cărui inimă luceşte lumina focului Tău Doamne. De jur împrejur rău vremuieşte, este beznă, groază şi urlă vântul, dar în sufletul aceluia este pace şi lumină. Hristos este acolo şi inima Îi cântă Lui: Aleluia!



Icos 5



Văd cerurile licărind de stele. O cât de bogat eşti, cât de multă lumină ai! Veşnicia priveşte la mine prin razele lumilor îndepărtate. Sunt atât de mic şi neînsemnat dar Domnul este cu mine, mâna Sa iubitoare mă protejează oriunde.

Mărire Ţie pentru neîncetata grijă pentru mine,

Mărire Ţie pentru întâlnirile providenţiale cu oamenii,

Mărire Ţie pentru dragostea rudelor şi devotamentul prietenilor,

Mărire Ţie pentru blândeţea animalelor ce mă servesc,

Mărire Ţie pentru toate momentele luminoase din viaţă,

Mărire Ţie pentru strălucitoarele bucurii ale inimii,

Mărire Ţie pentru fericirea de a trăi, de a se mişca şi de a contempla,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.





Condac 6



Ce mare şi aproape eşti Doamne în forţa tunetelor, cât de vizibilă este mâna Ta puternică în zig-zagul orbitor al fulgerelor. Strivitoare în măreţia Sa, vocea Domnului acoperă câmpurile şi murmurul pădurilor. Vocea Lui este în obârşia tunetului şi a ploii. Graiul Lui domneşte peste multele ape. Laudă Ţie când tunetul vulcanilor scuipă foc. Scuturi pământul ca pe o haină. Ridici valurile mării spre cer. Laudă Ţie Care smereşti mândria omului, scoţând din el strigătul de pocăinţă: Aleluia!



Icos 6



Când palatele pământului sunt deodată luminate de fulgerele ce aruncă foc, cât de mizerabile par apoi obişnuitele lor lumini. Tot aşa de orbitor îmi aprinzi Tu deodată sufletul în mijlocul timpurilor de bucurie din viaţa mea. Şi după strălucirea luminii Tale Doamne, care e ca fulgerul, beznă şi amăgire îmi par clipele mele de veselie. Şi sufletul meu grăbeşte în urmărirea Ta.

Mărire Ţie, dincolo de limitele celui mai glorios vis omenesc,

Mărire Ţie pentru neostenita noastră sete pentru Tine,

Mărire Ţie care ai insuflat în noi nemulţumirea în cele pământeşti,

Mărire Ţie care ne-ai învelit în delicatele raze ale luminii Tale,

Mărire Ţie care ai sfărâmat puterea spiritelor întunericului şi care ai condamnat la pieire orice fel de rău,

Mărire Ţie pentru arătările Tale, pentru fericirea de a simţi prezenţa Ta şi de a vieţui cu Tine,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 7



Se aude chemarea Ta într-o minunată alcătuire de sunete. Tu deschizi pentru noi grădina viitorului nostru paradis în cântece melodioase, cu tonuri armonioase, în farmecul timbrelor muzicii, în strălucirea unei mari creaţii de artă. Tot ce este cu adevărat frumos îmi poartă sufletul spre Tine într-o puternică chemare, şi îi dă forţa să cânte răpit: Aleluia!



Icos 7



Prin coborârea Duhului Sfânt ai iluminat gândirea artiştilor, poeţilor şi geniilor ştiinţei. Prin puterea subconştientului devenit-au apţi să înţeleagă legile Tale, deschizând pentru noi abisurile înţelepciunii Tale creatoare în duh profetic. Fără să vrea, lucrarea lor vorbeşte despre Tine; de cât de mare eşti în creaţiile Tale, de cât de mare eşti în adâncimile omului.

Mărire Ţie, care Ţi-ai manifestat nesfârşita-Ţi forţă prin legile universului,

Mărire Ţie, totul în natură este plin de orânduirile fiinţei Tale,

Mărire Ţie, pentru tot ce ne-a fost revelat prin bunătatea Ta,

Mărire Ţie pentru tot ce în înţelepciunea Ta ai păstrat ascuns,

Mărire Ţie pentru geniul minţii omului,

Mărire Ţie pentru tăria dătătoare de viaţă a muncii,

Mărire Ţie pentru limbile de foc ale inspiraţiei,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 8



Cât de aproape îmi eşti în zilele de boală; Tu Însuţi vizitezi pe cei suferinzi, Tu însuţi Te pleci peste patul lor şi inimile lor Îţi vorbesc. În timp de prigoană şi durere, Tu le luminezi sufletul în pace, le trimiţi neaşteptat ajutor. Tu eşti dragostea ce mângâie, caută şi vindecă. Ţie îţi aducem cântare: Aleluia!



Icos 8



Când eram copil şi Te-am chemat conştient pentru prima oară, Tu ai şi răspuns rugii mele şi sufletu-mi a cunoscut minunată pace. Apoi am înţeles că Tu eşti bun; binecuvântaţi fie cei ce Te caută. Am început prin a Te chema iarăşi şi iarăşi şi Te chem şi acum:

Mărire Ţie Care îmi împlineşti dorinţele când ele sunt bune,

Mărire Ţie Care veghezi peste mine zi şi noapte,

Mărire Ţie care vindeci rănile şi pierderile cu scurgerea tămăduitoare a timpului,

Mărire Ţie pentru Care nimic nu este pierdut fără speranţă căci Tu dai viaţă eternă fiecărui lucru,

Mărire Ţie Care ai făcut nemuritor tot ce este bun şi demn, care ai promis dorita noastră reunire cu cei ce au murit,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.





Condac 9



De ce pare că întreaga natură zâmbeşte misterios în zilele de sărbătoare? De ce este sufletul plin la acel ceas de o minunată lumină fără asemănare cu orice de pe pământ? Cum de însăşi aerul din altar şi din biserică devine purtător de lumină? Aceasta este respiraţia duhului Tău, strălucirea luminii Taborului: cerul şi pământul Îţi cânta în aceste zile slavă: Aleluia!



Icos 9



Dupa ce m-ai îndemnat să servesc pe cei din jurul meu şi mi-ai umplut inima de smerenie, una din nenumăratele raze ale Tale căzut-a peste inima mea şi facutu-o-a de lumină purtătoare ca un fier în foc, când Ţi-am zărit faţa misterioasă şi de neperceput.

Mărire Ţie Care ai transfigurat viaţa noastră cu bunele lucruri pe care ne-ai învăţat a face,

Mărire Ţie Care ai întipărit o inefabilă dulceaţă peste toate ce ne laşi a percepe întru ale Tale,

Mărire Ţie Care fără greş Te aşezi unde domneşte bunătatea şi generozitatea inimii,

Mărire Ţie care ne trimiţi înfrângeri şi tristeţi ca astfel să fim sensibili la suferinţele altora,

Mărire Ţie Care recompensezi cu mărinimie valoarea însăşi a bunătăţii,

Mărire Ţie Care agreezi momentele noastre de elan,

Mărire Ţie care ai înălţat dragostea mai presus de orice pe pământ şi în ceruri,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 10



Pentru om ceea ce este sfărâmat nu mai poate fi refăcut, dar Tu poţi pune pe picioare pe cei cu conştiinţa cuprinsă de putregai; Tu refaci sufletul pierdut fără speranţă în toată splendoarea lui de la început. Nimic nu este cu neputinţă Ţie de a fi refăcut. Tu eşti numai dragoste. Tu eşti Creatorul dar şi Restauratorul. De aceea Ţie Îţi cântam laudă: Aleluia!



Icos 10



Dumnezeul meu, Care cunoşti căderea îngerului cel trufaş, mântuieşte-mă prin puterea darului Tău, nu mă lăsa să cad de la Tine, nu mă lăsa să mă îndoiesc de Tine. Ascute-mi auzul ca fiece minut al vieţii mele să aud vocea Ta tainică şi să Te chem pe Tine Care eşti prezent pretutindeni:

Mărire Ţie pentru providenţialele coincidenţe,

Mărire Ţie pentru darul prevestirilor,

Mărire Ţie pentru îndrumarea unei voci secrete înlăuntrul nostru,

Mărire Ţie pentru revelaţiile din vis şi din trezie,

Mărire Ţie Care distrugi planurile noastre nefolositoare,

Mărire Ţie Care prin suferinţă ne potoleşti arşiţa pasiunilor,

Mărire Ţie Care ne umileşti mândria inimii pentru ca să ne salvezi,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 11



Prin legătura de gheaţă a vârstelor vieţii mele şi ale lumii simt Doamne căldura răsuflării Tale sfinte; aud curgerea sângelui Jertfei Tale. Tu îmi eşti mereu în preajmă; mi s-a părut că mi s-a scurs timpul dar m-am înşelat. Zăresc crucea Ta – ai suferit-o din dragoste pentru mine. Sufletul meu stă smerit înaintea Crucii – acolo este triumful iubirii Tale şi al mântuirii. Laudele mele nu vor conteni în veci de veci: Aleluia!



Icos 11



Binecuvântat este cel ce va cina în Împărăţia Ta Doamne. Şi Tu deja m-ai admis Doamne la această fericire. De câte ori Ţi-ai întins Mâna Ta sfântă şi Trupul Tău în spre mine, de câte ori m-a acoperit Sângele Tău; ca un păcătos am luat acest dar prea sfânt dar am simţit iubirea Ta de negrăit şi deasupra tuturor fiinţelor.

Mărire Ţie pentru nepătrunsa putere, dătătoare de viaţă, a milei Tale,

Mărire Ţie Care ai înălţat Biserica Ta ca un refugiu pentru lumea doborâta de osteneală,

Mărire Ţie Care insufli în noi viaţă nouă prin apa dătătoare de viaţă a botezului,

Mărire Ţie Care redai puritatea imaculata a crinilor celor care se căiesc,

Mărire Ţie neepuizat abis al iertării,

Mărire Ţie pentru băutura vieţii, pentru pâinea eternei bucurii,

Mărire Ţie Care ne conduci spre ceruri,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 12



De multe ori am văzut oglindirea slavei Tale pe chipul celor morţi. Ce nepământeană frumuseţe şi bucurie emană din ei; cât de eterice şi imateriale le erau trăsăturile. Acesta estetriumful fericirii atinse şi al păcii, pentru că ei se întorc în linişte la Tine. La ora morţii mele rogu-Te luminează-mi şi sufletul meu, care Îţi cânt: Aleluia!



Icos 12



Cum să-Ţi aduc laudă Ţie Doamne? Eu nu am auzit cântarea heruvimilor. Acesta este doar darul sufletelor alese. Dar cunosc Doamne cum Te laudă natura căci iarna zărit-am tăcerea luminii lunii pe când întreg pământul liniştit se roagă Ţie, îmbrăcat în alb cu strălucirea zăpezii ca diamantele. Văzut-am cum soarele răsărind se bucură de Tine iar coruri de păsărele răsună în laude. Auzit-am codrul vorbind tainic despre Tine, apele murmurând şi corul de stele grăind despre Tine în armonioasa lor mişcare în spaţiul nemărginit. Dar ce este ararul meu prinos? Natura raspunde mereu rânduielilor Tale pe când eu zăbovesc. Şi totuşi cât mai sunt în viaţă şi văd dragostea Ta, doresc să-Ţi mulţumesc, să mă rog Ţie, să strig:

Mărire Ţie Care ne-ai arătat lumina,

Mărire Ţie care ne-ai iubit cu dragoste nemăsurată, adâncă şi cerească,

Mărire Ţie Care ne-ai înconjurat cu lumină, cu gazde de îngeri şi sfinţi,

Mărire Ţie, întru toate Sfinte Tată ceresc, care ne-ai chemat la împărăţia Ta,

Mărire Ţie, Duhule Sfânt, soarele dătător de viaţă pentru vremea viitoare,

Mărire Ţie pentru toate, o Sfântă Treime, cea prea darnică,

Mărire Ţie, Dumnezeule, în vecii vecilor.



Condac 13

Acatistul recunostintei ( conceput de parintele rus Grigori Petrov, inainte de a muri in închisoare în Siberia in 1940)

O prea darnică şi de viaţă făcătoare Treime, primeşte recunoştinţă pentru toate milostivirile Tale şi ne fă vrednici de darurile Tale sfinte ca înmulţind talentele sădite în noi de Tine să putem intra în împărăţia bucuriei veşnice a Domnului nostru cu lauda victoriei: Aleluia!

 Ce sa ma fac cu pacatele mele? Nu stiu; nu vede mintea mea cum m-as putea spala, cu ce m-as putea curati. Daca mi-ar trece prin cap sa ma spal cu valuri, nu mi-ar ajunge marile, râurile ar fi neîndestulatoare ca sa ma curete. Daca ma voi spala cu sângele si apa din coasta Fiului lui Dumnezeu, ma voi curati si îndurarile de Sus o sa se reverse asupra mea.
 
Sfantul Teofan Zavoratul,


joi, 30 decembrie 2021

PĂZEŞTE-MĂ DOAMNE



Domnul meu, păzește-mă de ispită,
Când s-o resping nu-s pregătită.
Păzeşte-mă, să nu păcătuiesc,
Eu, pe Numele Tău mă bizuiesc.

Înviorează-mi sufletul obosit,
De uneltirile duşmanului, lovit.
Scoate-mă, te rog, biruitoare,
În ziua când sunt la strâmtorare.

Păzeşte-mă ca pe lumina ochilor,
Scoate-mă din mâna vrăjmaşilor,
Izbăveşte-mă, te rog, de cel rău,
Ajută-mă să locuiesc în cortul Tău.

Păzeşte-mă de mândrie şi trufie,
Legea Ta, lumină vreau să-mi fie.
Prin Har sunt socotită neprihănită,
Prin dragostea Ta, am fost izbăvită.

Deschide-mi ochii, ca să văd bine,
Tot ce-ai făcut, Isus, pentru mine.
Să nu plutesc ca o frunză-n vânt,
Ajută-mă, să strâng din Cuvânt,

Comori nepreţuite, pentru suflet,
Să nu rătăcească al meu umblet.
Păzeşte-mă deasemenea de mândrie,
Să nu fiu sub a mândriei robie.

Luminează-mi ochii să nu fiu oarbă.
Păzeşte-mă ! Și voi fi fără prihană.
Ajută-mă să nu cad, să n-ajung să gem,
Dă-mi puterea, fără teamă, să Te chem.

Învaţă-mă, să înţeleg orânduirile Tale,
Să ştiu să împlinesc poruncile Tale.
Întăreşte-mi paşii, ţine-mă pe calea Ta,
Fă să strălucească peste mine, Faţa Ta!

AMIN 


Acum la final de an vreau să multumesc tuturor.... tuturor celor care mi-au fost alături şi care m-au inteles atunci când am påstrat tăcerea...... tuturor celor care au trecut prin viata mea.... care m-au invitat cum să nu fiu, şi celor de la care am avut de invatat cele mai frumoase lecții. 

Multumesc tuturor celor care nu m-au apreciat, pentru ca aşa am descoperit cât valorez. 

Multumesc tuturor celor care m-au rănit, pentru că acum stiu câtă putere am să iert şi să merg mai departe...

Multumesc tuturor pentru lecti..... pentru că de la toţi am invatat câte ceva..... 

Am invatat când să plec şi unde să rămân... 

Multumesc... 


 Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Lasă-ţi orgoliul, orgoliul ucide şi e inutil de cele mai multe ori.

Dacă aş fi ştiut că e ultima oară când te văd, m-aş fi aruncat în braţele tale şi aş fi rămas aşa minute şi ore întregi, cu riscul de a te sufoca.
Dacă aş fi ştiut că e ultima oară când te văđ ieşind pe uşă, trecându-mi pragul, m-aş fi aruncat în faţa ei şi te-aş fi chemat înapoi să te sărut pe frunte şi să-ţi zic că-mi va fi dor de tine şi să mai rămâi. Măcar încă o oră. Dacă aş fi ştiut că e ultima oară când te aud, ţi-aş fi înregistrat vocea, să te ascult încă o dată şi încă o dată până la nesfârşit. Dacă aş fi ştiut că e ultima oară când te văd dormind, nu ţi-aş mai fi dat drumul din braţele mele şi aş păstra imaginea aia o eternitate.
Dacă aş fi ştiut că nu te voi mai vedea niciodată, ţi-aş fi spus ,,te iubesc", ,,îmi pare rău" şi cât însemni tu pentru mine, şi ţi-aş fi sărutat mâinile căzută la picioarele tale, cu riscul de a mă umili; mândria mea ar fi rămas mută.
Noi oamenii trăim cu impresia că e şi mâine o zi şi amânăm lucrurile cu adevărat importante pentru sufletul nostru. Dar dacă cumva mâine nu va mai veni, îţi spun acum cât te iubesc şi că niciodată nu te voi uita. Că te voi purta mereu în inima mea, oriunde m-ar duce căile vieţii.

Ne pierdem în existenţa cotidiană şi uităm sau n-avem timp să spunem persoanelor dragi cât înseamnă ele pentru noi. Nu-ţi garantează nimeni ziua de mâine. Azi poate fi ultima clipă când îl vei mai vedea pe omul iubit. Spune-i cât de important e el pentru tine şi toate gândurile şi sentimentele pe care le ai. Nu-ţi fie teamă. Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.

Oferă un zâmbet, îndeplineşte-i dorinţele, visele, îmbrăţişează-l de fiecare dată când pleacă ca şi cum ar fi ultima oară când îl mai vezi, petrece-ţi clipe frumoase alături de el, oferă-i timp şi atenţie. Fă-l fericit şi spune-i câtă nevoie ai de el. Nu mai aştepta.
Fă tu primul pas când vrei să te împaci cu un vechi prieten, Cere-ţi iertare oamenilor cărora le-ai greşit sau i-ai neglijat, mărturiseşte-i sentimentele persoanei de care eşti îndrăgostit în secret, fă-ţi timp pentru un telefon şi o vizită părinţilor tăi dacă nu mai locuieşti alături de ei. Spune-le zilnic cât îi iubeşti şi cât le eşti de recunoscător, acordă-le timp, ei trăiesc pentru tine, prin tine.

La revedere, 2021! Bine ai venit, 2022!


 Imi doresc mai multa rabdare si iubire

Sunt recunoscatoare pentru tot ce am,  ce am invatat .........

Aleg să fiu fericit, pentru că merit să fiu fericit. Aleg să fiu liniştit, pentru că sufletul meu merită linişte. Aleg să mă iubesc pentru că inima mea merită iubirea adevărată.

 Aleg in 2022 sa  învăț să comunic mai eficient cu cei din jur pentru că mi-am dat seama că uneori gândurile tale nu ajung în mod corect la ei. Trebuie să îți dai seama care este problema, dacă tu greșești în exprimare sau dacă ceilalți interpretează greșit cuvintele tale. Gândește-te cum ai vrea să perceapă ei mesajul tău și cum ar trebui să faci să îl transmiți exact sub acea formă.


ALEG  să devin un om mai bun, cu mai multe calități și cu mai mulți prieteni aproape.

Semne ca sufletul tau e obosit

 

1. Tot ce vrei să faci este să te odihnești



2. Te simți dezorientat


3. Ești extrem de emoțional





4. Te simți singur tot timpul


5. Te simți epuizat fizic

Acesta este cel mai confuz. Când sufletele noastre sunt obosite, suferim și unele condiții fizice, dar 

6. sunteți întotdeauna în alertă mare


7. Vrei să fugi de toate


8. Nu vă interesează să îi ajutați pe ceilalți


9. Nu poți da drumul trecutului


10. Nu te simți iubit



 Daca manânci peste masura, devii om pamântesc, fara suflet, sau trup fara suflet. Daca postesti, atragi harul Duhului Sfânt în tine, devii om duhovnicesc. Daca iei o hârtie poroasa fara s-o înmoi în apa, ea ramâne usoara si, într-o cantitate mai mica, poate fi ridicata în sus de vânt. Daca o treci prin apa, se îngreuiaza si poate cadea jos îndata. Asa e si cu sufletul. O, cât de mult trebuie sa ni-l pazim cu postul!

În uterul unei mame erau 2 bebeluși.
Primul l-a întrebat pe al doilea:
- Tu crezi în viață după naștere?
Celălalt a răspuns:
-Da, desigur. Trebuie să existe ceva după naștere. Probabil noi suntem aici ca să ne pregătim pentru ceea ce va fi mai tîrziu.
-Nonsens, a spus cel dintîi, nu există viață după naștere. Ce fel de viață ar fi asta?
Cel de al doilea a spus:
-Nu știu, dar va fi mai multă lumină acolo. Poate vom merge cu picioarele noastre și vom mînca cu gurile noastre. Poate va fi ceva ce nu putem înțelege acum.
Primul a spus:
-Este absurd. A merge e imposibil. Și să mîncăm cu gurile noastre? Ridicol! Cordonul ombelical ne aprovizionează cu hrană și tot ce avem nevoie. Plus, cordonul ombelical e așa de scurt. Viața după naștere este exclusă.
Al doilea a insistat:
-Bine, eu cred că este ceva dincolo și este diferit decît este aici. Poate nici nu vom avea nevoie de acest cordon.
Al doilea a răspuns:
-Nonsens. Și, în plus, dacă ar fi viață, de ce nu s-a întors nimeni de acolo? Nașterea este sfîrșitul vieții și după această nu e nimic decît întuneric, tăcere și uitare. Ne duce către nicăieri.
-Bine, nu știu, a spus al doilea, dar cu siguranță o vom întîlni pe MAMA și ea va avea grijă de noi.
Primul a spus:
-Mama? Tu chiar crezi că există mamă? Mă faci să rîd. Dacă există mama, atunci unde este ea?
Al doilea a spus:
-Ea este peste tot în jurul nostru. Noi suntem înconjurați de ea. Noi suntem EA. Noi locuim în EA. Fără de ea, lumea noastră nu ar fi putut exista.
Primul:
-Ei bine, nu o văd, așa că este logică că Ea nu există.
Al doilea a răspuns:
-Cîteodată, cînd stai în liniște și ascultare, cînd te concentrezi, poți să percepi prezența ei și poți să auzi vocea Ei plină de dragoste, chemîndu-ne de acolo de sus.


 Crucea este în Hristos si Hristos este pe Cruce. Crucea închipuie pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, rastignit si de aceea de semnul Crucii si chiar de umbra ei se înfricoseaza demonii, ca semn al lui Hristos Însusi, ca însasi umbra Celui rastignit. De aceea, introducerea Crucii în apa pentru sfintirea acesteia este un lucru deosebit de important; apa capata puteri vindecatoare si de izgonire a demonilor.