În uterul unei mame erau 2 bebeluși.
Primul l-a întrebat pe al doilea:
- Tu crezi în viață după naștere?
Celălalt a răspuns:
-Da, desigur. Trebuie să existe ceva după naștere. Probabil noi suntem aici ca să ne pregătim pentru ceea ce va fi mai tîrziu.
-Nonsens, a spus cel dintîi, nu există viață după naștere. Ce fel de viață ar fi asta?
Cel de al doilea a spus:
-Nu știu, dar va fi mai multă lumină acolo. Poate vom merge cu picioarele noastre și vom mînca cu gurile noastre. Poate va fi ceva ce nu putem înțelege acum.
Primul a spus:
-Este absurd. A merge e imposibil. Și să mîncăm cu gurile noastre? Ridicol! Cordonul ombelical ne aprovizionează cu hrană și tot ce avem nevoie. Plus, cordonul ombelical e așa de scurt. Viața după naștere este exclusă.
Al doilea a insistat:
-Bine, eu cred că este ceva dincolo și este diferit decît este aici. Poate nici nu vom avea nevoie de acest cordon.
Al doilea a răspuns:
-Nonsens. Și, în plus, dacă ar fi viață, de ce nu s-a întors nimeni de acolo? Nașterea este sfîrșitul vieții și după această nu e nimic decît întuneric, tăcere și uitare. Ne duce către nicăieri.
-Bine, nu știu, a spus al doilea, dar cu siguranță o vom întîlni pe MAMA și ea va avea grijă de noi.
Primul a spus:
-Mama? Tu chiar crezi că există mamă? Mă faci să rîd. Dacă există mama, atunci unde este ea?
Al doilea a spus:
-Ea este peste tot în jurul nostru. Noi suntem înconjurați de ea. Noi suntem EA. Noi locuim în EA. Fără de ea, lumea noastră nu ar fi putut exista.
Primul:
-Ei bine, nu o văd, așa că este logică că Ea nu există.
Al doilea a răspuns:
-Cîteodată, cînd stai în liniște și ascultare, cînd te concentrezi, poți să percepi prezența ei și poți să auzi vocea Ei plină de dragoste, chemîndu-ne de acolo de sus.