RUGĂCIUNEA MULŢUMIRILOR!

 

Îţi mulţumesc, Doamne,

Îţi mulţumesc azi, că sunt în Viață,

Îți mulțumesc, pentru ziua de mâine,

Îţi mulţumesc că am pe masă o pâine,

Îţi mulţumesc pentru stropii de ploaie,

Îți mulțumesc pentru fructe, păsări, flori,

Pentru soarele care răsare în zori,

Pentru cerul cu licăr de stele,

Pentru toate zilele vieţii mele,

Pentru firul de apă izvorât din fântână,

Pentru harul ce-mi poartă a mea mână

Pe-arcuş de vioară, pe pânză, pe piatră,

Pentru viersul ce curge din mine spre Cer.

Mulţumesc pentru omul blajin şi sincer.

Mulţumesc pentru haina pe care o port,

Pentru tot ce mă doare şi totuşi suport.

Îţi mulţumesc pentru cântecul de păsărele

Pentru toate încercările vieţii mele.

Mulţumesc pentru puiul de om ce se va naşte.

Îţi mulţumesc că ai Înviat în noaptea de Paşte.

Am atâtea lucururi pentru care să-ţi mulţumesc,

Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!

(Părintele Arsenie Boca)

"Bunico, cum faci față durerii? "

"Bunico, cum faci față durerii? "

"Cu mâinile tale, dragă. Când o faci cu mintea, durerea se întărește și mai mult. "

“Cu mâinile, mamaie? "

"Da, da. Mâinile noastre sunt antenele Sufletului nostru. Când le muți coase, gătind, pictând, atingând pământul sau scufundându-le în pământ, ele trimit semnale de îngrijire în partea cea mai adâncă a ta și Sufletul tău se liniștește. În felul acesta nu mai trebuie să trimită durere ca să o arate.

"Sunt mâinile chiar atât de importante? "

"Da, fata mea. Gândește-te la bebeluși: ajung să cunoască lumea datorită atingerii lor.

Când te uiți la mâinile persoanelor în vârstă, ei povestesc mai multe despre viața lor decât orice altă parte a corpului.

Tot ce este făcut manual, așa se spune, este făcut cu inima pentru că într-adevăr este așa: mâinile și inima sunt legate.

Gândește-te la îndrăgostiți: Când mâinile lor se ating, se iubesc în cel mai sublim mod. "

"Mâinile mele, bunico... de când nu le-am mai folosit așa! "

„Mută-i iubirea mea, începe să creezi cu ei și totul în tine se va mișca.

Durerea nu va trece. Dar va fi cea mai bună capodoperă. Și nu va mai durea la fel de tare, pentru că ai reușit să-ți brodezi Esența. ”

15 convingeri puternice care te vor elibera de negativitate

1.Ceea ce spun alte persoane despre mine este problema lor, nu a mea. Nu luati personal negativitatea altor oameni. Cei mai multi oameni se comporta negativ nu doar cu tine, ci cu toata lumea cu care interactioneaza. Ceea ce spun si fac este o proiectie a propriei lor realitati. Chiar si atunci cand o situatie pare personala - chiar daca te jigneste direct - de cele mai multe ori nu are nimic de-a face cu tine. Ce spun si fac altii, si opiniile pe care le au, se bazeaza in intregime pe propriile lor auto-reflectii. 2. Sunt liber sa fiu Eu. Iti amintesti cine erai inainte ca lumea sa-ti spuna cine ar trebui sa fii? Fericirea este gasita atunci cand incetezi sa te compari cu oricine altcineva si ceea ce doresc ei. Inceteaza sa traiesti pentru alti oameni si opiniile lor. Fii sincer cu tine insuti. Tu esti singura persoana responsabila de viata ta. Singura intrebare este: Ce vrei sa faci cu ce a mai ramas din ea? 3. Viata nu este perfecta, dar cu siguranta este minunata. Scopul nostru nu ar trebui sa fie de a crea o viata perfecta, ci de a trai o viata imperfecta in uimire radicala. Sa te trezesti in fiecare dimineata si sa te uiti bine in jur, intr-un mod care nu ia nimic de la sine. Totul este extraordinar. Fiecare zi este un dar. 4. Este in regula sa avem zile mai proaste. A te astepta ca viata este minunata, tot timpul, este precum dorinta de a inota intr-un ocean in care valurile doar se ridica si nu se sparg niciodata. Cu toate acestea, atunci cand recunosti ca ridicarera si spargerea valurilor fac parte din acelasi ocean, esti capabil sa dai drumul si sa fii in pace cu realitatea acestor suisuri si coborasuri. Devine clar ca urcusurile vietii necesita coborasurile vietii. 5. Chiar si cand ma chinui, am atat de multe pentru care sa fiu recunoscator. Ce-ar fi daca te-ai fi trezit azi doar cu acele lucruri pentru care ai fi fost recunoscator ieri? Avem tendinta sa uitam ca fericirea nu vine ca un rezultat al obtinerii a ceva ce nu avem, ci din aprecierea a tot ceea ce avem. Stresul prospera atunci cand lista ta de griji este mai lunga decat lista ta de recunostinta. Fericirea prospera atunci cand lista de gratitudine este mai lunga decat lista de griji. Deci,gaseste ceva pentru care sa fii recunoscator chiar acum. 6. Fiecare experienta este o alta lectie importanta. Dezamagirile si esecul sunt doua din cele mai sigure baze de pornire catre succes. Deci, nu lasa ca o lectie grea sa-ti ingreuneze inima. Cand lucrurile nu merg bine, invata ce poti si apoi.... impinge tragediile si greselile deoparte. Aminteste-ti, cele mai bune lectii de viata sunt adesea invatate in cel mai nepotrivit moment si din cele mai neplacute greseli. Trebuie sa gresim in scopul de a cunoaste, si sa fim raniti pentru a creste. Lucrurile bune de multe ori se destrama pentru ca lucruri mai bune sa se aseze impreuna la locul lor. 7. Nu totul este menit sa ramana. Schimbarea poate fi terefianta, dar toate cresterile pozitive si vindecarile necesita schimbare. Uneori va trebui sa gasesti binele din despartire. Pentru ca trecutul este un loc de referinta, nu un loc de resedinta. Fii puternic atunci cand totul pare sa mearga gresit, continua sa faci pasi mici, si in cele din urma vei gasi ceea ce cauti. Invata sa ai incredere in calatorie, chiar si atunci cand nu o intelegi. 8. A face greseli este primul pas catre a fi corect. Uneori alegerile gresite ne aduc in locurile potrivite. Pentru a fi creativ si productiv in viata, trebuie sa pierzi, in primul rand, frica ta de a fi gresit. Si aminteste-ti, o frica precum aceasta, poate supravietui in interiorul tau doar daca o lasi sa locuiasca acolo. 9. Nu e nevoie sa pastrez ceea ce ma tine pe loc. Tu nu esti ceea ce ti s-a intamplat, esti ceea ce alegi sa devii. E timpul sa rupi rutina si credintele care te-au tinut pe loc pana acum. Respecta-te suficient pentru a te indeparta de tot ce nu te mai dezvolta. Asculta-ti intuitia, si nu egou-ul. Cand incetezi a urmari credintele gresite, le dai ideilor bune o sansa sa te prinda.

10. Azi, fericirea mea este pur si simplu rezultatul gandirii mele. Fericirea incepe cu tine - nu cu relatiile tale, nu cu slujba ta, nu cu banii tai, ci cu tine. Nu este intotdeauna usor sa gasim fericirea in noi insine, dar este intotdeauna imposibil sa o gasim in alta parte. Indiferent de situatia cu care te confrunti, atitudinea ta este o alegere. Aminteste-ti, nu poti avea o viata pozitiva, cu o atitudine negativa. Cand negativitatea iti controleaza gandurile, acestea iti limiteaza si comportamentul, actiunile, si oportunitatile. Daca ai realizat cat de puternice au fost gandurile tale, ai fi facut tot ce se poate pentru a nu mai avea niciodata un alt gand negativ. 11. Este important cu cine petrec timp de calitate. Inconjoara-te cu oameni care te ridica mai sus - aceia care vad in tine un mare potential, chiar daca tu nu-l vezi. 12. Drama si judecatile sunt o pierdere de fericire perfecta. Fa o promisiune pentru tine. Promite sa opresti drama inainte de a incepe, sa respiri profund si pasnic, si sa iubesti pe ceillati si pe tine insuti fara conditi. Promite sa razi la proprile tale greseli, si sa realizezi ca nimeni nu e perfect; toti suntem oameni. Sentimentele de auto-valoare pot inflori numai intr-o atmosfera in care diferentele individuale sunt apreciate, greselile sunt tolerate, comunicarea este deschisa, si regulile sunt flexibile. 13. Majoritatea oamenilor ma judeca mult mai putin decat pare. Adevarul este ca, in timp ce tu esti ocupat sa-ti faci griji despre ce cred ceilalti despre tine, ei sunt ocupati cu ceea ce crezi tu despre ei. Nebunie? Da, dar adevarat. Vestea buna este aceasta cunoastere te elibereaza instantaneu si te lasa liber sa faci mai mult din ceea ce vrei tu. Si in timp ce faci asta, ii vei elibera, de asemenea, si pe altii sa faca acelasi lucru. 14. Pot face lumea un loc mai fericit. Fa tot ce poti pentru a ajuta o persoana, in fiecare zi, intr-o mica maniera. Devenind raspunsul la rugaciunea cuiva, de multe ori gasim raspunsurile pentru noi. Cand oamenii din jurul nostru sunt mai fericiti, este mult mai usor sa zambesti. 15. Munca este valoroasa. Renunta la asteptarea ca totul in viata ar trebui sa fie usor. Rareori este. De fapt, nu exista scurtaturi pentru orice loc in care merita sa mergem. Bucura-te de provocarea din realizarile tale. Observa valoarea si eforturile tale si ai rabdare cu tine insuti. Si realizeaza ca rabdarea nu este despre a astepta; ea este capacitatea de a mentine o atitudine buna in timp ce muncesti din greu pentru visele tale. In profunzime, se stie ca, munca este binemeritata, in cele din urma.

Sfântul Iosif Isihastul

„Știi ce înseamnă să nu ispitești și sa fii ispitit? Să nu furi și să fii furat? Să binecuvintezi și să te blesteme? Să miluiești și să te nedreptățească? Să lauzi și să te osândească? Să vină să te mustre fără motiv și să strige neîncetat că ești înșelat? Și aceasta toată viața... Iar tu să știi că nu este așa cum spun ei. Și să-l vezi pe ispititorul cum îi ațâță, iar tu să te pocăiești și să plângi ca unul ce este vinovat...

Aceasta este cea mai grea luptă. Deoarece ești războit și de oameni, dar te războiești și tu cu sinea ta ca să o convingi că este așa cum spun ei, fără însă să fie așa. Să vezi că dreptatea este în întregime de partea ta, dar să te convingi pe tine însuți că nu ai dreptate.

Aceasta, sora mea, este arta artelor și știința științelor. Să te lovești până când te vei convinge pe tine însuți, să numești lumina întuneric și întunericul lumină. Să te lipsești de orice drept și să piară cu desăvârșire trufia. Să devii nebun întru deplină cunoștință.

Să-i vezi pe toți, fără însă să te vadă celălalt câtuși de puțin. Căci cel care devine duhovnicesc pe toți îi judecă, dar de nimeni nu este judecat. Pe toate le vede. Sus își are ochii săi și nimeni nu-l vede.

Toată viața mea a fost o mucenicie. Și cel mai mult sufăr pentru ceilalți, căci vrei ca să-i mântuiești, iar ei nu te ascultă. Și tu plângi și te rogi, iar ei te iau în râs și îi biruiește ispita”.

Sfântul Iosif Isihastul

Povestea sentimentelor

 

Odata, cu mult timp in urma, toate sentimentele
si calitatile umane se aflau intr-un loc secret
pe pamant.

Cand Plictiseala a cascat a treia oara,
Nebunia, mereu nebuna, a zis:
-”Hai sa jucam un joc !… de-a v-ati ascunsa! “.
Cine se ascunde mai bine va fi castigatorul sentimentelor.

Intriga a ridicat din spranceana dreapta, dar Curiozitatea, care nu putea sa se abtina, a intrebat:- ” De-a v-ati ascunsa? Ce joc mai este si acesta? ”
“-Acesta este un joc, (a inceput sa explice Nebunia ) in care eu o sa imi acopar ochii si o sa numar pana la un million, pana voi va ascundeti.Cand am terminat de numarat voi pleca in cautarea voastra si pe cine nu gasesc acela va fi Castigatorul!”

Entuziasmul a inceput sa danseze de fericire, l-a urmat si Incantarea. Norocul a sarit asa de tare incat le-a convins si pe Apatie si Suspiciune sa intre in joc, pe cele pe care nimic nu le interesa.
Dar, totusi, nu toti erau de acord sa intre in joc.
Adevarul nu a vrut sa se ascunda… si de ce s-ar ascunde? Si asa, pana la urma, toti il vor gasi.
Orgoliul a zis ca este o idee stupida, ( l-a macinat gandul “ de ce nu s-a gandit el primul la aceast joc”).
Atentia nu vroia sa riste.

” Unu, doi, trei… “ a inceput sa numere Nebunia.

Prima s-a ascuns Lenea,

care, evident, s-a aruncat dupa prima, si cea mai apropiata stanca pe care a vazut-o. Credinta a urcat in cer. Depedenta s-a ascuns in umbra Succesului, care a reusit sa se ascunda chinuindu -se in varful celui mai inalt copac. Daruirea nu se putea decide unde se va ascunde, fiindca fiecare loc ii se parea perfect, pentru unul din colegii ei. Frumusetea a sarit in lacul cristalin. Pe Rusine o vedeam privind din crapatura unui copac. Carisma si-a gasit locul in zborul unui fluture, iar Libertatea in duhul vantului. Egoismul si-a gasit ascunzatoare, dar… doar pentru el. Minciuna s-a ascuns si ea, pe fundul oceanului, ( minte, era la capatul curcubeului), iar Pasiunea s-a ascuns in craterul vulcanului.
Uitarea a uitat sa se ascunda, dar acest lucru nu e important.
Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Iubirea, singura, nu si-a gasit inca ascunzatoarea, fiindca totul era ocupat. Apoi a privit si a vazut o gradina plina de trandafiri unde s-a si ascuns, acoperindu- se cu boboci senzuali de trandafir.

”Un million! “a strigat Nebunia si a plecat in cautarea sentimentelor.

Prima a fost gasita Lenea, care, evident,era ascunsa dupa prima stanca, in scurt timp a auzit-o pe Credinta, care dezbatea subiecte de teologie cu Dumnezeu, dar Pasiunea a sarit din craterul vulcanului de frica. Intamplator s-a gasit acolo Dependenta, evident si Succesul. Egoismul nici nu trebuia cautat, singur a iesit din ascunzatoarea sa, in care s-a dovedit ca era un roi de albine. De asa multa cautare Nebuniei i s-a facut sete si asa a gasit Frumusetea, ascunsa in lacul cristalin.
Cu Suspiciunea era mai usor, fiindca ea nu putea sa se decida unde se va ascunde asa ca s-a proptit de o stanca in apropiere.
Astfel, Nebunia, incetul cu incetul a gasit aproape toate sentimentele.
Pe Talent l-a gasit ascuns in graul auriu, iar pe Minciuna la capatul curcubeului ( minte, pe fundul oceanului).Uitarea a uitat ca s-a si jucat ceva…

Dar… pe Iubire nu putea sa o gaseasca…

Nebunia cautase peste tot, si deveni deja nervoasa, cand… a privit catre gradina cu trandafiri.
A intrat in gradina, si de nervi si neputinta a inceput sa loveasca cu mainile trandafirii.
Dintr-o data se auzi un strigat tare si dureros. Spinii trandafirilor au zgariat ochii Iubirii.
Nebunia nu stia ce sa mai faca……a gasit castigatorul, sentimentul cel mai puternic , dar Iubirea a devenit oarba.
A plans si a rugat-o pe Iubire sa o ierte, luand decizia ca vesnic sa o insoteasca si sa o ajute.

Asa ca Iubirea a devenit castigatorul sentimentelor, dar a devenit oarba, iar Nebunia o insoteste peste tot.

 

,,Nimeni..., dar absolut nimeni nu este:

suficient de corect,

suficient de sincer,

suficient de bun,

suficient de moral,

suficient de frumos,

suficient de sănătos, încât să aibe dreptul să îi arate pe alții cu degetul!

Atunci când arăți cu degetul pe cineva, alte trei degete ale mâinii tale sunt îndreptate spre tine!"

Pr. Protosinghel Hrisostom Filipescu

RUGĂCIUNEA MAMEI

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, auzi-mă pe mine păcătoasa şi nevrednica roaba Ta.

Doamne, miluieşte copilul meu şi îl mântuieşte pentru numele Tău.

Doamne, iartă-i toate greşalele cele de voie şi fără de voie săvârşite de el înaintea Ta.

Doamne, binecuvântează-l pe el în casă, lângă casă, în câmp, la lucru, pe drum şi în orice loc al stăpânirii Tale.

Doamne, acoperă-l pe el cu acoperământul Tău sfânt de glontul zburător, de săgeată, cuţit, sabie, otravă, foc, potop, de răni aducătoare de moarte (radiaţie) şi moarte năprasnică.

Doamne, apără-l de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, de orice prăpastie, de rele şi primejdii.

Doamne, vindecă-l pe el de orice boală, curăţeşte-l de orice întinăciune (tutun, beţie, droguri) şi uşurează-i durerile sufleteşti şi scârbele.

Doamne, dăruieşte-i lui harul Duhului Tău Sfânt, sănătate, curăţenie sufletească şi trupească în toţi anii vieţii.

Doamne, dă-i benecuvântarea Ta pentru viaţă cuviincioasă în familie şi naştere de fii cu blagocestie.

Doamne, dăruieşte-mi şi mie nevrednicei şi păcătoasei roabei Tale binecuvântare părintească pentru copilul meu în toate zilele, serile, dimineţile şi nopţile pentru numele Tău cel sfânt, că împărăţia ta este atotputernică şi veşnică.

Amin.

1 Septembrie – începutul Anului Bisericesc

1 Septembrie – începutul Anului Bisericesc

Nu de puține ori ne este dat să auzim una sau alta despre „ce mai inventează Biserica”. Între multe nedumeriri, o întrebare e de actualitate zilele acestea în mediul online. Ea este legată de ziua de 1septembrie, în care Sinaxarul anunţă „Începutul indictonului şi al anului bisericesc”. Totuşi, spun unii: „De ce Biserica nu poate să fie în rând cu lumea, să înceapă anul la 1 ianuarie, lunea să fie prima zi a săptămânii, iar ziua să înceapă cu miezul nopţii? Mereu ortodoxia a fost contratimp şi pe dos!”…

Mereu am fost fascinat de acea icoană bizantină de factură athonită, în care Hristos Dumnezeu ţine în mâna dreaptă globul pământesc şi îl măsoară cu un compas, parcă prea mare pentru planeta noastră. Şi mai surprins am fost atunci când am aflat că, de fapt, icoana se referă la timp şi nu la spaţiu! Totuşi cu un compas se măsoară o distanţă fizică, de ce oare Hristos măsoară timpul cu un compas? O altă întrebare mi-a fost: de ce în bisericile noastre nu îşi găseşte rostul un ceas, care să ne ticăie toată Liturghia?

Întrebările acestea îşi găsesc răspunsul într-o formulă pe care o rostim aproape obsesiv în cultul liturgic al Bisericii noastre: „Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Prin aceste puţine cuvinte mărturisim că în Biserică şi în Liturghie timpul fizic încetează, se înveşniceşte şi se sfinţeşte. În Biserică şi în Liturghie timpul are o valoare mistagogică, tainică şi eshatologică – el tinzând a deveni un „prezent continuu” al Împărăţiei lui Dumnezeu. Spunea un teolog al zilelor noastre că viaţa noastră se desfăşoară între un Paşti şi altul, între o Duminică şi altă Duminică, între o Liturghie şi următoarea Liturghie. Toată viaţa liturgică a Bisericii se desfăşoară acum, dar şi pururea şi în vecii vecilor…, totul devine astăzi în timpul liturgic. Aşa înţelegem cum, ascultând şi trăind cuvintele Sfintei Evanghelii, devenim contemporani cu Însuşi Mântuitorul Hristos, cu Sfinţii Apostoli şi cu Maica Domnului. Chiar şi evenimentele care au avut loc în trecut – „în vremea aceea” – prin cultul liturgic, sunt aduse într-unprezent real şi întru-un veşnic astăzi.

Timpul Bisericii nu este altul decât cel care se scurge prin ceasurile noastre. Este acelaşi, numai că toate clipele petrecute la Biserică şi la dumnezeiasca Liturghie au o altă valoare şi o altă semnificaţie. Nu este o pretenţie absurdă a Bisericii de a fi altfel decât lumea, pentru că lumea îşi revendică rădăcinile firave şi neputincioase în Biserică – trupul tainic al lui Hristos Dumnezeu.

Explicaţia ar avea şi argumente istorice. Cu mult timp înainte ca astronomul italian Luigi Lilio să pună bazele unui calendar modern, cu secole înaintea germanului Peter Henlein, care a construit primul ceas în adevăratul sens al cuvântului, Biserica a avut, prin cultul liturgic, ceasornicul propriu. Credeţi că din fantezie Ceaslovul are în componenţa sa Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI şi Ceasul IX? Nu din lipsă de ocupaţie, ci pentru că aşa îşi calculau primii creştini timpul – după orele de rugăciune!

Înainte de fixarea unei ordini temporale lumeşti, civile, părinţii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea au stabilit ca anul bisericesc să înceapă la 1 septembrie. Considerentul dumnezeieștilor părinţi a fost legat de un amănunt biblic – începutul activităţii de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul s-a făcut la începutul lunii septembrie. După calendarul iudaic, intrarea în sinagoga din Nazaret a Mântuitorului a fost în luna a şaptea, numită Tişri – septembrie (Luca 4,14-19). Primele cuvinte ale lui Hristos, rostite în sinagoga din locul său natal au anunţat marea operă mântuitoare pentru neamul omenesc: „Duhul Domnului peste Mine, pentru ca M-a uns ca să binevestesc săracilor, să vestesc anul milei Domnului” (Luca IV, 18-19). 1 septembrie nu este o reminiscenţă din cultul iudaic, ci este momentul în care Dumnezeu a sfinţit timpul!

Așadar, 1 septembrie nu este o invenţie nouă a Bisericii. De mai bine de 1800 de ani, această zi este considerată început al unui nou an – liturgic, mai ales. Liturgic, pentru că toate cele trei mari perioade – Octoih, Triod, Penticostar, toate cărţile de cultul şi, în principal, cele 12 Minee, au ca referinţă 1 septembrie.

Toate sărbătorile din calendarul nostru gravitează în jurul acestei zilei. Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului la 15 august şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august şi începe imediat, la 8 septembrie, cu Naşterea Maicii Domnului. Tot la 1 septembrie, inima creştinismului răsăritean pentru mai bine de o mie de ani – Imperiul Bizantin – îşi începea noul an. Acesta este și sensul cuvântului de la începutul sinaxarului – indicton. Prima zi a calendarul constantinopolitanilor se numea indicton, adică prăznuirea momentului în care Dumnezeu a început crearea lumii.

Sunt motive istorice şi liturgice. Dar pentru mine, credinciosul de rând, care sunt coordonat de alt timp, care mă presează şi niciodată nu îmi ajunge, pentru care motiv este importantă această sărbătoare? Dincolo de toate semnificaţiile teologice şi istorice enumerate, 1 septembrie devine un nou moment special de rugăciune. Nu avem timp de biserică de multe ori, dar în fuga tramvaiului ne putem aminti că, dincolo de duşmanul timp, există un timp care ne sfințește. O clipă de rugăciune sinceră şi curată cântăreşte, poate, cât un an întreg de zbucium lumesc. Asta ne învaţă şi rugăciunea Bisericii, dedicată zilei de 1 septembrie:

„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin”

 

CRISTALIZAREA

CRISTALIZAREA, este un fenomen normal la miere. In functie de planta de pe care a fost cules nectarul, mierea se va zaharisi mai devreme sau mai tarziu.

Cristalizarea sau zaharisirea mierii este influentata de raportul dintre fructoza si glucoza, care sunt principalii ei componenti. Ceea ce se produce in miere este doar rezultatul schimbarii proportiei intre cantitatea de fructoza si glucoza. Explicatia din punct de vedere chimic al acestui fenomen este ca glucoza este mai putin solubila in apa decat fructoza. Fenomenul se pare ca nu este pe deplin elucidat, insa odata cu trecerea timpului cantitatea de glucoza creste in defavoarea proportiei de fructoza, sub influenta temperaturii scazute, prin urmare incep sa se formeze mici cristale de glucoza.

Mierea de salcam si de mana cristalizeaza f

mai greu, deoarece contin mai multa fructoza, in timp ce la mierea de rapita, tei, floarea-soarelui, poliflora, care contin mai multa glucoza, cristalizarea se produce mai mult mai rapid, chiar la cateva saptamani de la extractie

-- mierea zaharisita isi pastreaza toate calitatile terapeutice pe care le-a avut si in starea fluida.

Daca mierea este zaharisita inseamna ca in ea a fost adaugat zahar?

NU, zaharisirea mierii este un proces natural. Mierea zaharisita nu este nici falsa si in ea nu a fost adaugat nici zahar.

Dupa ce s-a zaharisit mierea, aceasta contine zahar?

Nu, mierea zaharisita nu contine zahar.

De ce totusi sa cumpar miere zaharisita?

Toti apicultorii stiu ca exista acest mit prin care mierea zaharisita este suspecta de a fi falsa. Paradoxul este insa ca zaharisirea poate fi un indicator al calitatii mierii. De asemeneaza mierea zaharisita isi pastreaza toate calitatile pe care le-a avut in stare fluida.

Totusi vreau miere necristalizata

Daca totusi vreti miere fara cristale, puteti topi mierea din borcan introducandu-l in apa calda, dar atentie ca temperatura apei sa fie de pana la 40 de grade Celsius. Daca se depaseste aceasta temperatura atunci mierea isi pierde foarte mult din calitati. Tratamentul este insa temporar deoarece mierea va cristaliza inapoi chiar mai repede decat prima data.

 

  ·   ·

29 AUGUST - TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Deoarece pe data de 1 septembrie începe Noul An Bisericesc, această sărbătoare, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, este considerată ca fiind ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care tocmai se încheie.

În această zi se ține POST !

Este bine să postim în această zi, pe de o parte ca să nu ne asemănăm cu Irod care din cauza ospățului fără măsură, și tulburat la minte fiind, a cerut ca Salomeea să-i danseze, iar drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte, că să ne asemănăm cu viața înfrânată a Sfântului Ioan, serbând această pătimire a sa prin rugăciune și postire.

Există persoane care au susținut că ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul prefigurează oarecum chiar Vinerea Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos. Și după cum postim în fiecare vineri, ca amintire permanentă în cinstea Vinerii Răstignirii Domnului, tot astfel se cuvine să postim și în această zi, în care "cel mai mare om născut din femeie" este ucis prin tăierea sfântului său cap.

Biserica creștină il cinstește pe Sfântul Ioan Botezătorul cu o cinste și evlavie aparte, ca pe cel mai mare dintre sfinți, dupa Sfânta Fecioară Maria. În calendarul ortodox el are trei zile de pomenire: 24 iunie - nașterea sa, (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie - ziua imediat următoare după Bobotează, ziua Sfântului Ioan ca Botezător al Domnului, și cea de-a treia, pe data de 29 august- tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfântul Ioan Botezătorul este cel despre care a spus Duhul Sfânt prin prorocul Maleahi: "Iată, trimit înaintea feţei Tale pe Îngerul Meu, care va găti calea Ta, înaintea Ta!" (Maleahi 3, 1; Luca 7, 27).

Înger în trup - de aceea și în iconografie îl vedem adesea reprezentat cu două aripi-, vârful tuturor proorocilor, martir, mărturisitor și mucenic, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul lui Hristos - el a fost toate acestea la un loc, înțelegând de ce Mântuitorul Însuși l-a numit "cel mai mare om născut din femeie".

Pentru sfintele lui rugăciuni, Doamne, miluiește și mântuiește sufletele noastre!

 Postim astăzi, sau nu?

 • Dacă nu îți asculți nemulțumirea, ea îți vorbește cu o durere de cap.

• Dacă nu-ți asculți furia, ea îți vorbește cu gastrită.

• Dacă nu îți asculți frica, ea îți vorbește cu constipație.

• Dacă nu îți asculți dorința de a spune '' nu '' ea îți vorbește cu tulburări de stomac.

• Dacă nu-ți asculți pasiunea, ea îți vorbește cu o infecție.

• Dacă nu îți asculți creativitatea și talentul îți vor vorbi cu tine cu creșterea în greutate.

• Dacă nu îți asculți afecțiunea, ea îți va vorbi cu dermatită.

*Dacă nu îți asculți spiritualitatea, ea îți vorbește cu trupul.. cine se îmbolnăvește

Distribuim pentru că nu ar trebui să uităm niciodată.. 

NU ASCULTA NICIODATĂ..

Fiecare emoție care nu este ascultată lasă urme pe corp..

Trupul este oglinda sufletului nostru...

🙂 - O zi magica tuturor

 "Un tânăr diavol:

- Cum ai trimis în iad atâtea suflete?

Bătrânul diavol:

- Prin frică!

Cel tânăr:

- Bravo! De ce le era frică? Război? Foamete?

Bătrânul:

- Nu...De o boală!

Cel tânăr:

- Nu s-au îmbolnăvit? Nu erau pe moarte? Nu a existat niciun leac?

Bătrânul:

-... s-au îmbolnăvit. Au murit. Exista un leac...

Cel tânăr:

- Nu înțeleg...

Bătrânul:

- Au crezut din greșeală că singurul lucru pe care trebuie să-l păstreze cu tot prețul este VIAȚA!!!

Nu s-au îmbrățișat....Nu s-au salutat...S-au îndepărtat unul de celălalt! Au renunțat la toate contactele umane...La tot ce este uman! Au rămas fără bani. Și-au pierdut locul de muncă. Dar au să se teamă pentru viața lor chiar dacă nu mai aveau nici măcar pâine. Au crezut tot ce-au auzit, au citit ziare și au crezut orbește tot ce au citit. Au renunțat la libertate. Nu au mai plecat de acasă. Nu au mers nicăieri. Nu și-au vizitat rude și prieteni.

Lumea s-a transformat într-un mare lagăr de concentrare, cu prizonieri voluntari.

Au acceptat totul!!! Doar pentru a supraviețui unei alte zile mizerabile...

Nu au trăit, au murit în fiecare zi!

A fost ușor să le iau sufletele mizerabile... ".

O zi binecuvântată dragii mei cu Dumnezeu de mână.

 Astăzi pot – astăzi rabd.

 Astăzi pot – astăzi iert

 
Îmi spunea un Părinte duhovnicesc: ,,Dacă aș povesti tot din sufletul meu, mulți m-ar acuza de nebunie! Să observi răul care te înconjoară, să vezi pe față minciuna, să auzi bârfa, să înțelegi viclenia, să simți răutate asupra ta, să te minunezi cît de repede se pot schimba oamenii, din prieteni în dușmani și din buni în invidioși și la toate acestea să răspunzi cu blândețe, bunătate și rugăciune, e o putere sufletească! E o nebunie pentru Hristos! E minune și e Harul lui Dumnezeu! Această nebunie te conduce în Rai!”
În toate să mergem cu credință. Să ai toată credința în Dumnezeul tău că va fi bine, nu ca tu fiind cel mai bun și ai merita, dar având Dumnezeul Cel mai Milostiv, Cel mai Bun și Însăși Bunătatea și Înțelepciunea.
Încrede-te în Domnul atât de tare încât să nu ai nici o frică, de nimic și de nici un om.
Încrede-te atât de mult în Domnul, încât să nu ai de la oameni nici o așteptare și deci: nici o dezamăgire. Doar iubește oamenii: asta e porunca Domnului.
Astăzi pot – astăzi rabd. Astăzi pot – astăzi iert. Astăzi pot să mă rog – astăzi mă rog. Astăzi pot să ajut – astăzi o fac. Mâine voi încerca să spun la fel. Până în ziua în care nu voi putea. Mâine nu voi putea face: nu voi face. Dar pentru ziua de astăzi și pentru ceasul cel de pe urmă, nădăjduiesc ca Dumnezeu să-mi dăruiască putere, înțelepciune și Har, să merg pe calea Evangheliei. 

O zi binecuvântată dragii mei cu Dumnezeu de mână.  Fiți binecuvântați! Fiți fericiți!

Se mai spune că este SINGURUL animal capabil să se LUPTE cu SPIRITUL RĂU!

Știați că LUPUL.....

- nu mânca niciodată cadavrul

- nu se împerechează decât cu un singur partener ,nu se împerechează cu mama sau sora lui ca alte animale..

- Are o singură pereche lup pe viață și nu trădează și dacă moare rămâne singur(ă ),lupul își cunoaște bine puii (precum omul).

- Este SINGURUL animal care își AJUTĂ PĂRINȚII după ce au ajuns la bătrânețe și le aduc vânatul ( mâncarea)..

- Lupul doarme doar cu un ochi, iar celălalt rămâne deschis!

- Când un lup este rănit devine vârful ferocității sale.

- Când omori un lup, el nu țipă la moarte și se tot uită în ochii tăi cu priviri fixe până iese sufletul din el!!

- Se mai spune că este SINGURUL animal capabil să se LUPTE cu SPIRITUL RĂU!.

Părintele Cleopa

“Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Nu da loc diavolului celui viclean, ca să-mi stăpânească cu silnicie acest trup muritor. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Așa, sfinte îngere al lui Dumnezeu, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu celui ticălos, iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele vieții mele și orice am greșit în această zi. Acoperă-mă în această noapte și mă păzește de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu; și te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic să mă arate pe mine, robul Său, bunătății Sale. Amin”.

 

Într-o cântare a Bisericii noastre se spune așa: „Fericită este viața pustnicilor, celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor” [1]. De această viață fericită, înmiresmată de parfumul isihiei, s-a învrednicit și preacuviosul părinte Cleopa Ilie, mare predicator și duhovnic al neamului românesc.

Pe lângă faptul că a fost un pustnic autentic experimentat, părintele s-a arătat și un predicator insuflat, un duhovnic iscusit dar și un misionar neobosit.

În anul 1949, părintele Cleopa este transferat la Mănăstirea Slatina – Suceava, împreună cu 30 de călugări din Sihăstria. Amintindu-și acest eveniment, părintele relatează:

„Am fost chemat la Sfântul Sinod, la București, de Prea Fericitul Patriarh Justinian Marina, care mi-a spus să iau în grabă 30 de călugări și să mă duc la Mănăstirea Slatina, care rămăsese atunci numai cu câțiva călugări, iar statul avea intenția de a o transforma în spital… Patriarhul Justinian ne-a dat în grijă șase mănăstiri de călugări și două de maici, Râșca și Vatra Moldoviței” [2].

Tot în aceeași perioadă a fost însărcinat și cu reorganizarea vieții duhovnicești la mănăstirea Putna unde se va stabili câteva luni. La Mănăstirea Putna vorbea zilnic cu mult patos tuturor pelerinilor din țară și de peste hotare despre vitejia binecredinciosului voievod Ștefan Vodă al Moldovei, despre jertfa cu care și-a apărat țara și dreapta credință și despre numeroasele sale ctitorii, care dăinuiesc și astăzi pe pământul nostru sfânt. A avut prilejul să vorbească atât la tineri, cât și la vârstnici, la români și străini, despre frumusețea Ortodoxiei. În acest scurt popas la Mănăstirea Putna, părintele a îmbinat în predicile sale, în chip armonios, evlavia ortodoxă străbună cu patriotismul înaintașilor noștri și nu mai puțin, cu jertfa atâtor generații de monahi, care au ținut vie candela dreptei credințe și sufletul neamului nostru.

Viața duhovnicească a mănăstirilor Putna, Moldovița, Râșca, Sihăstria și schiturile Sihla și Rarău, a fost supravegheată și îndrumată de părintele Cleopa Ilie, după modelul Mănăstirii Slatina, la cererea Mitropoliei Moldovei. De aceea mergea cu regularitate la fiecare dintre ele și după ce le cerceta și dădea sfaturi duhovnicești, se întorcea din nou la Slatina.

Fiind stareț la Slatina, părintele deranja prin lucrarea sa duhovnicească regimul comunist declarat ateist. Cunoscând dorința regimului de a-l întemnița, părintele s-a sfătuit cu alți duhovnici din mănăstire și a hotărât să ia calea pribegiei și a pustiei. Amintindu-și de acele clipe grele, părintele Cleopa povestea cum s-au petrecut lucrurile: „Atunci le-am zis fraților: Măi, puneți-vă stareț, că într-o noapte rămâneți fără stareț… și am plecat și dus am fost. Am plecat într-o căruță  de haraci care mergea la Cotnari, la via noastră. Noaptea. Au pus haraci peste mine… Când am ajuns la Rădășeni m-am dat jos, am luat doi gospodari buni cu o căruță, ctitorii care au făcut aici paraclisul: Hai la Sfântul Ioan de la Suceava să mă închin, era ziua lui a doua zi. M-am închinat la Sfântul Ioan la Sfintele moaște, apoi doi ani și șapte luni n-am mai văzut mănăstirea. I-am lăsat sănătoși și am plecat de acolo în munți. Și am stat doi ani și șapte luni în creierii munților Stânișoarei…”[3].

Părintele, amintindu-și de locurile prin care a pribegit și de oamenii care l-au găzduit spunea: „După ce m-am închinat la Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava am mers la Vatra Moldoviței la un orb… unde am stat câteva luni într-o cămară fără geam. Am astupat ușa, am pus o scară și de aici urcam în pod ca să pot coborî în casă. Era ca într-o celulă de închisoare (…). Apoi am mai stat și la Ion Moldovan, într-un coteț… Am mai stat câteva luni la doi bătrâni, Ana și Neculai, după aia am plecat în pădure. Doi pădurari, oameni de mare încredere, Maxim și Ilarion Dumbravă mi-au făcut un bordei în pădure la Vadu Negrilesei”.

Sfinția sa era chemat la slujbe misionare, la sfințiri de biserici, la întâlniri cu credincioși prin sate și orașe și reușea întotdeauna să atragă pe mulți la dreapta credință și să combată învățăturile sectare. De asemenea, de fiecare dată când veneau grupuri de creștini de alte credințe și vorbeau cu acesta, se întorceau înapoi schimbați duhovnicește.

S-a întâmplat de multe ori să întoarcă grupuri mari de creștini la Ortodoxie, mai ales din Bucovina, care fuseseră amăgiți de sectanți. De aceea, Arhimandritul Cleopa a fost recunoscut în țara întreagă ca un mare misionar și apărător al Ortodoxiei din a doua jumătate a secolului al XX- lea. Tot mai mulți credincioși din sate și orașe au fost atrași de cuvântul viu și ziditor al părintelui cu care hrănea pe toți.

Între anii 1954-1955, la inițiativa Patriarhului Justinian, părintelui Cleopa i s-a încredințat misiunea de a merge împreună cu alți clerici prin satele din Bucovina pentru a lămuri oamenii dezorientați și tulburați de problema îndreptării calendarului [4]. Au fost rânduiți zeci de teologi, stareți și duhovnici, care umblau prin satele cu stiliști și încercau să reîntoarcă la Biserica mamă pe credincioșii stiliști în sânul Bisericii Ortodoxe. La această mișcare a participat în mod deosebit și Arhimandritul Cleopa Ilie, care era vestit canonist și cunoștea foarte bine Pidalionul și Dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe. Au mers prin toate satele afectate de stilism, s-au făcut consfătuiri canonice pe tema îndreptării calendarului, s-au dat destule explicații celor răzvrătiți și o parte din credincioșii stiliști au revenit în sânul Bisericii străbune.

Cu credincioșii din satul Rădășeni, părintele a avut o legătură duhovnicească specială după cum mărturisește: „… rădășenii nostri care au făcut mănăstirea după ce a ars. Ei sunt ctitori mari aici (Măn. Sihăstria)… după război, am făcut paraclisul nou și mult ne-au ajutat rădășenii… Au venit cu vreo 60 de căruțe din Rădășeni… Cel mai mare ctitor din Rădășeni a fost Gherasim Câmpanu, care a murit la Slatina. A vândut casa și pământul și a dat toți banii aici… A făcut catapeteasma, a făcut cheltuială mare, a făcut biserica. Îl avem ctitor aici”.

Totodată, acesta a păstrat o legătură strânsă cu părintele Petru Irimescu care îi era fiu duhovnicesc. Într-un dialog cu pelerinii, Arhimandritul Cleopa Ilie îi arată considerație zicând: „Părintele Irimescu. Foarte bun preot. Să-I transmiteți multe închinăciuni de la Părintele Cleopa. Eu am slujit la biserica aceea unde era părintele Haralambie pe vremuri. Am slujit la hram. Și am ieșit cu Sfântul Potir până la poartă; atâta lume era. Un popor credincios” [5].

Părintele Cleopa a poposit de multe ori în Rădășeni, cuvântând în câteva case în care a și oficiat Sfântul Maslu, slujbe de pomenire, chiar și înmormântări. Unele case încă se păstrează. Datorită sfinției sale, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădășeni se păstrează un epitaf pictat de Irineu Protcenco.

În vremea stăreției la Mănăstirea Slatina, după ce a plecat de la Sihăstria, părintele i-a rugat pe tâmplarii din Rădășeni să facă un Altar de vară aici, întrucât slujbele se făceau afară la sărbătoarea Schimbării la Față și venea foarte multă lume. În acel Altar de vară au slujt Mitropoliții Sebastian Rusan, Iustin Moisescu, Teoctist Arăpașu, Episcopul Partenie Ciopron și, adeseori, părintele Cleopa, nu doar la hram, ci și în timpul verii, când curtea Mănăstirii Slatina era plină de pelerini [6].

Părintele Cleopa a împlinit cuvintele Mântuitorului „Mer­geţi în toată lumea şi pro­po­văduiţi Evanghelia la toată zidirea!” El a fost, poate, cel mai înfocat apărător al cre­dinţei Bisericii noastre în a doua jumătate a veacului al XX-lea. Și-a împărțit timpul între rugăciune și misiune, între nevoință pustnicească și misiune duhovnicească prin predică, sfătuire, spovedanie și scrierea de cărți sfinte. Prin modul de viețuire răspândea lumină, lumina harului Duhului Sfânt, adunată prin nevoință și rugăciune pentru semeni și pentru sine, precum și prin dragostea părintească față de oamenii simpli, evlavioși, purtători de bunăcuviință.

 

Pe 10 aprilie 1912, în casa lui Alexandru și Ana Ilie se auzea pentru a cincea oară scâncetul unui nou născut. Acesta era Constantin, nume de împărat și sfânt, care în iulie 1937 a fost primit sub mantia schimonahului Proclu Popa la mănăstirea Sihăstria. De atunci a purtat numele Cleopa și o întreagă țară vorbește despre actele sale de mare curaj duhovnicesc.

Părintele Cleopa Ilie a primit de tânăr călugăr povara administrativă. I-a cerut-o chiar Ioanichie Moroi, venerabilul stareț ajuns la 82 de ani, iar părintele, după o lună de rugăciune și meditație, a acceptat. Chiar dacă a fugit de preoție, din ascultarea față de duhovnic, s-a supus și a fost hirotonit diacon în 1944, 27 decembrie, și preot în 1945, 23 ianuarie. Tot în acest an a preluat oficial frâiele egumenale.

Pentru că rânduiala pusă la Sihăstria ajunsese vestită, Patriarhul Iustinian l-a trimis pe părintele Cleopa împreună cu 23 de călugări să reînvie mănăstirea Slatina, ctitoria lui Alexandru Lăpușneanu. Nu a trecut mult timp până când a mișcat lucrurile și acolo.

Dar anii 50, cum bine știm, au fost ani de aprigă prigoană comunistă, iar călugării de seama starețului de la Sihăstria, căutați și arestați. Părintele Cleopa s-a retras în munți. După doi ani de pustnicie, la intervenția Patriarhului Iustinian, atât ieromonahul Arsenie Papacioc, cât și Cleopa Ilie au fost aduși la Patriarhie. După o perioadă petrecută în capitală și la mănăstirile din împrejurimi, părintele s-a reîntors la Sihăstria, urmând ca din 1954 să se retragă în pustnicie. A lăsat isihia abia în 1964, când obștea mănăstirii l-a trimis pe părintele Ioanichie Bălan să-l roage pe starețul lor de suflet să revină, lucru pe care l-a făcut pe 29 septembrie 1964.

De atunci, până în 2 decembrie 1998 a trăit pentru Hristos și pentru oameni, a slujit, a povățuit, a spovedit, s-a rugat, a predicat și a scris. Cu alte cuvinte a învățat cu timp și fără timp, împlinind ceea ce spunea sfântul Pavel, „dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învață, să se sârguiască în învățătură; dacă îndeamnă, să fie la îndemnare” (Rm 12, 7-8).

În scaunul spovedaniei a avut de la simpli monahi la personalități ilustre, a cucerit cu aura duhovnicească, cu harul care iradia pe cel ce venea cu inima deschisă.

La fel ca ceilalți părinți, Cleopa Ilie era un buchet de virtuți. A uimit pe cei care l-au întâlnit prin puterea cuvântului său, prin râvna pentru propovăduire, iar efectele au fost uimitoare. Cei care l-au cunoscut spun că deși n-a avut multă școală, a fost un autodidact cum rar au întâlnit. Ce este acest dar al învățării? Cum se manifesta el la părintele Cleopa? Cum ar trebui să se manifestă harisma învățării în familiile noastre?

Programul zilnic al părintelui se desfășura astfel: „După ieșirea de la Sfânta Liturghie, dimineața, avea rânduială de chilie: rugăciune, îndeletnicire cu cititul și scrisul. Credincioșii, care veneau zilnic, îl așteptau într-o odaie anume, așezată în preajma chiliei, unde el mergea după amiază. Preoți, călugări din diferite mânăstiri, mame cu copii, credincioși dornici de cuvânt puneau întrebări, cereau sfaturi, însemnându-și cu grijă răspunsurile primite. În general, problemele se discutau public, liber, spre folosul tuturor. Problemele duhovnicești și cele cu caracter personal le lăsa la urmă. Convorbirile țineau ceasuri întregi, până seara târziu. Era o adevărată școală de catehizare, de îndrumare împotriva păcatului, împotriva prozelitismului sectar, pentru întărirea credinței ortodoxe

.

Harisma învățătorească a călugărului de la Sihăstria stă sub incidența cuvintelor Sfântului Pavel: „și pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorărilor, cârmuirilor, felurile limbilor” (I Cor. 12, 28).

Ce este acest dar al învățării și cum beneficiem de el?

Cuvântul evangheliei este transmis de preoți, iar ei au datoria de învăța. Nu toți au aceeași putere în cuvânt, pentru că nu toți trăiesc la fel. La fel și creștinii. Nu toți sunt la fel de ușor de învățat și nu rămân cu multe informații în mintea lor, pentru că nu toți au aceeași disponibilitate spre a învăța.

Și ce este dator să învețe iubitorul Scripturilor? Cuvântul și Adevărul! Cu alte cuvine preotul, ceea ce făcea atât de bine părintele Cleopa, îl învață pe credincios tainele credinței, iar cel din urmă le transpune în viață.

Prorocul Isaia îndemna „învățați să faceți binele, căutați dreptatea, ajutați pe cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!”(Isaia 1, 17) Simplu spus, în acest „învățați binele” se cuprinde legea viețuirii creștine.

Idealul învățării creștine este acela de a-L cunoaște toți oamenii pe Dumnezeu. Un asemenea moment va veni, îl anunță chiar Sfântul Pavel, „și nu va mai învăța fiecare pe vecinul său și fiecare pe fratele său zicând: Cunoaște pe Domnul! – căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor”(Ev. 8, 11)

Puterea învățătorească a părintelui Cleopa s-a văzut în numărul mare al celor care-l căutau; în curajul celor prezenți de a întreba; în dragostea părintelui de răspunde; în suspendarea timpului și, mai ales, în numărul mare de ucenici pe care i-a lăsat.

Că avem sau nu harisma învățătorului, noi suntem datori să învățăm și să ne lăsăm învățați. Pe cei din casa noastră îi învățăm, iar de la duhovnicul, preoții și de la cei din apropierea noastră, învățăm. În casă, pentru jumătatea noastră și pentru copii suntem învățători prin purtare, mai mult decât prin cuvânt, dar și prin cuvânt.

În cateheza viitoare ne vom apropia de chipul minunat al părintelui Benedict Ghiuș, minte luminată a Bisericii Ortodoxe, păstor smerit și duhovnic înțelept.

Pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci

Inspector eparhial pe probleme de catehizare parohială

Hai să facem ca Dumnezeu

 Începutul iubirii poate fi acesta: dacă nu vrei să spui ca Sfinţii Părinţi: ,,Eu sunt cel mai păcătos“, măcar să-ţi dai seama că tot păcatul trăieşte în tine. Şi văzând aceasta, ne recunoaştem reciproc. Te cunosc mai mult decât crezi sau decât cred eu, prin mine insumi. Atunci, în loc să-l judecăm pe aproapele, să-l iubim, căci şi Dumnezeu mă miluieşte pe mine.

Hai să facem ca Dumnezeu! Să nu mă enerveze aproapele cu felul lui de a fi, căci şi eu enervez pe alţii că sunt aşa. Dar cum mă schimb eu din acest ,,aşa“? Dar el cum se schimbă din acest ,,aşa“, chiar dacă ,,aşa“-ul lui nu este ca al meu, ci altfel?

Dar îi pot înţelege durerea şi-i pot compătimi slăbiciunea. Prin compătimirea aceasta mă unesc cu fratele meu, chiar începând de la păcat. Şi iată că Dumnezeu face o astfel de minune că păcatul, care este despărţire şi moarte,să devină – paradoxal – viaţă şi apropiere, unire între oameni. Să vă povestesc acum o întâmplare care lămureşte mai bine cele ce am spus.

Erau într-o gară, în Anglia, doi oameni şi acolo, fireşte, era aglomeraţie mare. Unul din ei zicea: ,,Ah! tare nu sufăr îmbulzeala asta, mulţimea asta care forfoteşte, oamenii aceştia“. Celălalt i-a spus: „Eu în fiecare văd, potenţial, un prieten, un frate. Tu trăieşti în îmbulzire şi în gloată. Eu trăiesc într-o adunare de prieteni şi de fraţi“.

Lăuntric, acest lucru este adevărat. Cel puţin eu am învăţat de la acela că tu, în măsura în care îţi este dat, poţi schimba atitudinea gloatei. Şi vă mai spun că acela care vedea prieteni in masele de oameni nu avea frică de nimeni: mergea pe străzi în puterea nopţii, căuta îmbulzeala oriunde şi n-a păţit niciodată nimic. Ştiu însă că celălalt a avut de suferit, de câteva ori, de pe urma gloatei. Acum nu vă îndemn să faceţi toţi la fel, dar totuşi de aici se desprinde, evident, o morală.

 

Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 93-94

Cum circulă lichidul limfatic?

 Lichidul care este forțat să iasă din fluxul sanguin în timpul circulației normale este filtrat prin ganglionii limfatici pentru a elimina bacteriile, celulele anormale și alte materii. Acest fluid este apoi transportat înapoi în fluxul sanguin prin vasele limfatice. Limfa se mișcă într-o singură direcție, spre inimă.

Cum este pompat lichidul limfatic în jurul corpului?

Nu există o pompă asemănătoare inimii pentru sistemul limfatic. În schimb, pe măsură ce respirați și vă mișcați mușchii, limfa este împinsă în mod continuu spre inimă din partea exterioară a corpului. (Este foarte asemănător cu modul în care sângele epuizat de oxigen se mișcă înapoi spre inima ta prin vene.)

Ce ajută lichidul limfatic să circule?

Fluxul limfatic este guvernat de forțele extrinseci datorate mișcărilor organelor și mușchilor scheletici care exercită presiune externă asupra pereților limfatici și de forțele intrinseci datorate contracțiilor ritmice ale mușchilor netezi din pereții vaselor limfatice care joacă un rol major în circulatia limfatica.

Este limfa un fluid circulant?

Sistemul limfatic este un subsistem al sistemului circulator din corpul vertebratelor, care constă dintr-o rețea complexă de vase, țesuturi și organe. Ajută la menținerea echilibrului fluidelor din organism prin colectarea excesului de lichid și particule din țesuturi și depunându-le în fluxul sanguin.

Cum arată lichidul limfatic?

Limfa este un fluid limpede până la alb format din: Globule albe, în special limfocite, celulele care atacă bacteriile din sânge. Lichidul din intestine numit chil, care conține proteine ​​și grăsimi. 

De unde știi dacă sistemul tău limfatic este blocat?

Dacă sistemul limfatic este compromis, sistemul imunitar este compromis.... Iată cele 19 simptome ale unui sistem imunitar înfundat:

Umflarea degetelor (inelele se potrivesc mai bine?)

Senzație de rigiditate și durere când te trezești dimineața.

Mâinile și picioarele reci.

Ceața creierului.

Oboseala cronica.

Depresie.

Balonare.

Greutate excesiva 

De unde știu dacă am nevoie de un masaj limfatic?

Semne că aveți nevoie de masaj cu drenaj limfatic

Alergii și/sau sensibilități alimentare.

Balonare.

Ceața creierului.

Letargie cronică (oboseală persistentă)

Constipație.

Depresie.

Probleme digestive.

Noduli limfatici umflați. 

Cum îmi pot detoxifia sistemul limfatic în mod natural?

Exercițiile fizice regulate sunt esențiale pentru un sistem limfatic sănătos. ...

Tratamente alternative. ...

Dușuri calde și reci. ...

Utilizați periajul uscat. ...

Bea apă curată. ...

Evitați să purtați haine strâmte. ...

Respiră adânc. ...

Mănâncă alimente care promovează fluxul limfatic

Cum îmi fac un masaj limfatic pe stomac?

Pentru a masa stomacul, apăsați palmele în jos pe zona dintre oasele șoldului „Cu mâinile suprapuse, faceți mișcări circulare în jurul butonului buricului de 5 ori”, spune ea. „Apoi ciupiți întreaga zonă a stomacului ”, timp de aproximativ un minut, până când pielea devine ușor roz. 

Cum îmi drenez ganglionii limfatici?

Folosind palmele mâinilor, începeți de la frunte, aplicând o presiune ușoară pentru a întinde încet pielea în jos spre ganglionii limfatici din gât. Continuă, mișcându-te până pe față. Aveți grijă în jurul ochilor . Pentru sub ochi, treceți la degetul inelar și folosiți o mișcare de rostogolire.

Care este cel mai bun exercițiu pentru sistemul limfatic?

Atunci când mușchii tăi se mișcă, acest lucru ajută și la mișcarea și pomparea limfei în vasele sale. Mersul pe jos, alergarea, înotul, mersul cu bicicleta, yoga etc. , întinderea și antrenamentul de forță sunt modalități excelente de a menține curgerea limfei.

Apa potabilă poate ajuta limfedemul? 

Apa potabilă ajută la limfedemul? 

Absolut ! Deoarece organismul este mai predispus să rețină excesul de lichid atunci când se simte deshidratat, consumul de apă suficientă este deosebit de important pentru cei cu limfedem, astfel încât aceștia să poată menține un echilibru sănătos al fluidelor și chimic.

Pot să-ți dau un sfat?

 

Când e supărată pe tine și pleacă, urmărește-o

Când se uită la buzele tale, sărut-o. Când se enervează și vrea să arunce totul la gunoi, îmbrățișează-o și nu-i da drumul

Când o vezi urâtă, spune-i că e frumoasă.

Când o vezi plângând, nu-i spune nimic, îmbrățișează-o.

Când este speriată, fă-o să se simtă în siguranță. Lasă-ți mândria în urmă, te va opri să mergi mai departe și să fii fericit.

Când o întrebi dacă ceva nu e în regulă, iar ea spune nu, nu o crede, sun-o, verifică-o.

Când e plictisită sau tristă, scoate-o măcar la plimbare.

Spune-i că este important în viața ta.

Când mergi undeva cu ea, nu o pierde din vedere uitându-se la altcineva. Îmbrățișează-o și sărută-i mulți, nu știi niciodată când sunt ultimii, Las-o să-ți muște buzele, las-o să știe că ești al ei, nimic altceva.

Anunță-ți prietenii că ea este o prioritate, stabilește limite și lasă gelozia în urmă.

Trimite-i un mesaj de la salut bună ziua noapte bună,

Scoate-o la cinema, dacă nu poți, scoate-o să vadă filme în casa ta, banii nu pot cumpăra dragostea.

Sinceritatea, onestitatea, a fi credincios, a iubi și a fi detaliat, bate omul cu bani.

Îndrăgostită de tine

  ·   ·

Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie

 

Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălțându-ne gândurile, noi, păcătoșii, cu umilință și cu căldură te rugăm: caută dintru înălțimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viața ta Sfântă și prin chinurile tale mucenicești pentru Hristos, ți-ai dobândit sălășluire veșnică, și te milostivește de suferințele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile și strâmtorările noastre. Și te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc și Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu știință și cu neștiință, pururea, ca niște robi nevrednici săvârșim, și să nu se mânie pe noi până în sfârșit, pentru puținătatea dragostei noastre față de El și față de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire față de noi și să îndepărteze de la noi toată suferința și durerea, toate patimile și necazurile, toate amărăciunile și strâmtorările, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viața noastră de păcat de până acum, și privind la ceruri, să ne înflăcărăm de dorul de a deveni și noi bineplăcuți lui Dumnezeu. Așa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povățuitorul și îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieții, pentru ca urmând pilda credinței și a dragostei tale față de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni și binecuvântarea Marelui nostru Dumnezeu; și trecând dintru această viață pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine și cu toți cei bineplăcuți din veac ai Domnului, de împărăția cea nesfârșită a cerurilor și de partea celor drepți, ca împreună cu toți și înconjurați de cereștii îngeri, să aducem slavă, cinste și închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!

"Nu suntem născuți de timp, ci de veșnicie. Așa se face, că avem într-o fărâmă de țărână și celălalt tărâm. Deși trăim o vreme îmbrăcați de lumea aceasta, totuși ni se întâmplă clipe, când fratele vis și sora moarte ne dau târcoale și ne despică făptura în două." Părintele Arsenie Boca

CALTII SI FOCUL - Parintele Arsenie Boca

 Toti calugarii care pentru neaparata trebuinta au mers prin orase au simtit trebuinta ocrotirii lui Dumnezeu. Rugaciunile celor din manastire i-au însotit ca o mâna de aparare. Un drum în lume îti face dovada statorniciei în calea cea duhovniceasca. De altfel nici nu se trimit din manastire decât cei mai statornici în calugarie. În ce consta primejdia? Firea omeneasca a fost asemanata cu câltii, patimile cu focul. Daca te atingi cu focul, câlti fiind, patimile amortite prin înfrânare se aprind prin simpla vedere. Calugarii traiesc într-un altfel de foc al Duhului Sfânt. Acesta se stinge când se apropie de ei întinaciunea prin simturi.
 
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 64

Adrian și Natalia – care este originea și semnificația acestor nume?

Sfârșit de august. S-a dus vara aceasta ca o adiere de vânt și ne aflăm, iată, din nou la hotarul dintre anotimpuri. Chiar dacă soarele încă pare să fie îngăduitor cu oamenii și cu pământul întreg, frunzele ruginii și mirosul de fân ars țin să ne asigure, totuși, că ne apropiem de răpciune – căci așa se numea luna septembrie în satul românesc de odinioară, luna care deschide ușa toamnei. Printre poveștile și amintirile de vară pe care le păstrăm cu dor și grijă în tainica „ladă de zestre” a inimii, una e musai de (re)amintit și de transmis celor mai tineri decât noi, spre a dăinui pururea. O poveste de dragoste nu despre plăcerile lumii acesteia, ci despre iubire, jertfă și mărturisire, o poveste despre doi Sfinți pe care Biserica noastră îi cinstește an de an: Adrian și soția sa, Natalia, sărbătoriți în ziua de 26 august.

Peste 5,5 milioane de români își aniversează onomastica de sărbătoarea Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, printre care se numără, cu siguranță, și mulți prietenii și apropiații multora dintre noi. De aceea, am considerat că este potrivit ca, în preajma acestei sărbători să aducem în atenția dumneavoastră […] câteva considerații de ordin istoric și etimologic, legate de originea și semnificația numelor Adrian și Natalia, alături de derivatele lor.

Cine au fost Sfinții Adrian și soția sa, Natalia?

Sfântul Mucenic Adrian şi soţia sa, Natalia, au trăit în Nicomidia (Turcia zilelor noastre), în timpul persecuțiilor care s-au petrecut împotriva creştinilor. Amândoi proveneau din familii înstărite. Adrian, ocupând funcția de demnitar al cetății, a luat parte într-o zi la o scenă care l-a marcat: 23 de bărbați fuseseră arestaţi, bătuți și aspru torturați din ordinul împăratului, din pricină că erau creștini. Întrebându-i dacă merită să îndure doate durerile pentru propria lor încăpățânare, aceia i-au răspuns: „Da! Ca să dobândim bunătăţile pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care urechea nu poate să le audă, nici cuvântul să le grăiască”. Răspunsul a fost atât de convingător, încât văzând credința lor, Sfântul Adrian a cerut gărzilor să deschidă ușa temniței și a intrat alături de ei. După cum ne spune Sinaxarul, soția Sfântului, Natalia, a fost la început îngrijorată pentru hotărârea suprinzătoare a soțului ei, însă mai apoi, împotriva logicii zilelor noastre, l-a îndemnat să rabde suferințele care vor veni, pentru că doar așa va primi cununa sfântă și luminată a muceniciei. Zilnic, Sfânta Natalia mergea la închisoare și ştergea cu pânză curată rănile, aducându-le, pe cât se putea, alinarea durerilor.

Zilele au trecut și, pentru că niciunul n-a putut fi întors din drumul către Rai, în temniţa întunecată a fost adusă o nicovală şi un ciocan de fier, cu care călăii au început să le zdrobească fluierele picioarelor. Sfântului Adrian i-au tăiat și o mână, pe care Sfânta Natalia a luat-o, în taină, ca amintire a curajului iubitului ei soț. Trecând Mucenicii la cele veșnice, Sfânta Natalia a fugit și ea de frica împăratului tocmai la Arghiropole, unde un om credincios s-a învrednicit să aducă Moaștele celor 23 de Sfinți Mucenici ca să le îngroape creștinește. Astfel, Sfânta Natalia și-a găsit din nou odihna, lângă osemintele iubitului ei soț, îngenunchind şi rugându-se ore și zile în șir. Nu după mult timp, Sfântul Mucenic Adrian i s-a arătat în vis, spunându-i că Domnul Hristos o așteaptă sus, în tinda Raiului. Sfânta Natalia a adormit astfel și nu s-a mai trezit niciodată, dându-și sufletul în mâinile Domnului și odihnindu-se pentru veșnicie întru Împărăția cea Cerească.

Care este etimologia și semnificația celor două nume?

Din punct de vedere etimologic, numele de „Adrian” provine din latinescul „Hadrianus”, care este la origine un cognomen, adică cel de-al treilea nume al unei persoane, care arăta familia, potrivit vechiului drept roman. „Hadrianus” face referire, așadar, la familia romană originară din zona Hadriei (în apropierea Mării Adriatice), iar traducerea lui s-ar putea face prin expresiile „cel ce vine dinspre mare” sau „cel care stă în apropierea Mării Adriatice. De altfel, însuși numele mării provine din timpul Italiei antice, de la numele localității Hadria, aflată în regiunea Veneției de azi (provincia Rovigo).

Numele „Hadrianus” a pătruns, apoi, în onomastica slavă creștină și, pe această filieră, a fost preluat de greci sub forma „Adrianos”. De aici, termenul a intrat și în vechea limbă românească, în secolul al XV-lea existând deja în Țara Românească documente vechi care atestă forme precum „Andrian” sau „Andreian”, rezultate prin contopirea cu un nume deja cunoscut în acea vreme – Andrei.

De asemenea, și numele „Natalia” poartă o semnificație interesantă. El provine tot din limba latină, de la verbul „nascor, nasci, natus”, care înseamnă „a produce”, „a face”. La baza termenului se află, de asemenea, cuvântul „natalis”, care în latină înseamnă „zi de naștere”, utilizată în Roma Antică pentru a denumi zilele de naștere ale personalitățior. De altfel, după apariția creștinismnului, sintagma „Natali Domini” exprimă ziua Nașterii Domnului sau Crăciunul, mărturie în acest sens fiind și urarea „buon Natale” din limba italiană, care înseamnă „Crăciun fericit”. În documentele românești, numele Natalia este atestat destul de târziu, în jurul anului 1680, fiind înscris sub forma „Nedelea” și intrat în uzul limbii pe filieră slavonă.

 

Viața pe scurt - Sfinții Mucenici Adrian și Natalia (sinaxar)

Sfinții Mucenici Adrian și Natalia, soț și soție (cunoscuți și ca Sfântul Mucenic Adrian și Sfânta Muceniță Natalia), au trăit în Nicomidia (Turcia de astăzi), în vremea împăratului Maximian Galeriu (293-311) . Adrian era păgân și pretor al Nicomidiei, iar Sfânta Natalia era creștină. În timpul unei persecuții, văzând curajul și blândețea a 23 de bărbați creștini, Adrian, un tânăr de 28 de ani, a ales să devina creștin. Când împăratul a auzit cele petrecute, l-a întrebat pe Sfântul Mucenic Adrian: "Ți-ai ieșit din minți?". Pretorul Adrian i-a răspuns: "Nu, abia acum mi le-am aflat". A fost aruncat în temniță împreună cu ceilalți bărbați creștini.

Nu trecuseră de-at treisprezece luni de la căsătoria lor, când pe Sfântul Mucenic Adrian l-au torturat și Sfânta Natalia a stat lângă el, întărindu-l în credință. Din nou binecuvântata Sfânta Natalia l-a îmbărbătat și l-a mângâiat. Îmbrățișându-l, ea îi spunea: "Fericit ești tu, stăpâne, că te-ai învrednicit a fi în rândul sfinților mucenici! Fericit ești tu, lumina ochilor mei, căci suferi pentru Cel ce a suferit pentru tine. Iată, de acum vei vedea slava Lui și te vei face părtașul ei, căci cel ce este părtaș suferințelor Lui va fi părtaș și al slavei Lui!" Pe când vorbeau, Sfânta Natalia a înmuiat o pânză în sângele lui și și-a uns trupul cu el.

Peste câteva zile, după ce iarăși legase rănile mucenicilor, Sfânta Natalia ședea la picioarele Sfântului Mucenic Adrian și zicea: "Te rog, stăpâne al meu, adu-ți aminte de legătura nunții noastre, de șederea mea alături de tine în vremea suferințelor și de dorința mea ca tu să dobândești cununile. Roagă pe Domnul Hristos, Dumnezeul nostru, să mă ia împreună cu tine, astfel ca, așa cum împreună am trăit în viața aceasta plină de păcate, tot așa să trăim laolaltă nedespărțiți în viața cea fericită. Te rog, stăpâne al meu, când vei sta înaintea Domnului Hristos, cere mai întâi îndurare pentru mine; căci sunt încredințată că orice vei cere, Domnul îți va da ție, căci rugăciunea ta este plăcută înaintea Lui, ca și stăruința ta. Dar tu știi necredința acestor oameni și lipsirea de Dumnezeu a împăratului și mă tem că mă vor sili să mă mărit cu altul, cu un om necredincios și păgân. Atunci se va întina patul meu, și legătura noastră se va rupe. Cu stăruință te rog, ocrotește-ți soția, așa cum Apostolul ne-a învățat; dăruiește-mi, ca răsplată a curăției mele, să mor împreună cu tine!"

Înainte de a fi odorat, temnicerii i-au permis să meargă acasă și să-și ia rămas bun de la soție și familie. Sfântul Mucenic Adrian, când a văzut ca Sfântul Mucenic Adrian vine acasă, a încuiat ușă, și zicea: "Ce voi face eu, care m-am însoțit cu un păgân? Nu m-am învrednicit de cinstea de a mă numi soția unui Mucenic, ci, iată, sunt o femeie ticăloasă a unui bărbat lepădat de Dumnezeu".