miercuri, 24 mai 2023

Data Paştilor între 1964 - 2118 asa cum este scris în Sfânta Evanghelie...


„Când vorbim, trebuie să folosim mintea, inima şi gura.
Limba este şi cea care binecuvintează, limba laudă pe Dumnezeu, limba este muzică, este poezie, este iubirea şi dragostea.
Dar, aceiași limbă este otravă, este moarte, limba rea, înseamnă uciderea, blestem, acuză, ruşine, nenorocire, urgie.
De aceea, când vorbim trebuie să folosim trei site:
-mintea,
-inima şi gura.”

 

Paisie, duhovnicul:

 

La miezul nopții să te scoli, fă trei cruci şi spune cuvintele astea! Apoi fă 24 de metanii
.
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul – neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi…
.
Mai mult, canonul e benevol: „Tatăl nostru” fără număr, „Doamne Iisuse” fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui – poate au gresit ceva cu gândul.
.
Să faci în fiecare zi câte metanii poti către Maica Domnului – cel putin 12 metanii – si la fiecare metanie să spui asa, ca baba: „Maica Domnului, nu mă lăsa… nu mă lăsa, Măicuta Domnului”. Să n-o uiti pe Maica Domnului, tată, să n-o uiti, că tare-i bună Măicuta Domnului. Asa, tătucută, să nu lasi rugăciunea… Mai fă o metanie, mai citeste un psalm, mai spune un „Doamne Iisuse”… Trebuie să faci oleacă de rânduială. Că o cămasă murdară nu se spală numai cu apă, ci trebuie si săpun si altceva mai tare care să o curete…
.
Si dacă spui de 100 de ori „Doamne Iisuse”, măcar de 10 ori să fii cu gândul acolo. Când stai de vorbă cu cineva, nu stai de vorbă cu dosul… D’apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie părintele Daniel, săracu’: „Paisie, bre, nu lăsa gândul să iasă afară din chilie”…
.
Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să spui „Doamne Iisuse”. Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci câte 24 de metanii – măcar atât… Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar trei cruci, spune „Împărate ceresc”, „Tatăl nostru” si ce mai stii tu, fă 24 de metanii – si ai stat la toată privegherea…
Din rugăciunile serii:
Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl:
.
Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învred­ni­cit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păca­tele ce am făcut în a­ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și cu­ră­țește, Doam­­ne, sme­ritul meu suflet de toată în­tină­ciu­nea trupului și a su­fletului. Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup. Și mă izbă­vește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă în­ti­nează, și de pof­tele cele rele. Că a Ta este împă­răția, puterea și slava, a Ta­tălui și a Fiului și a Sfân­­­tului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.
.
Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:
.
Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, În­suți fiind desăvârșit, Iisuse Hris­toase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dez­lipi de mine, robul Tău, ci odih­nește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da is­pitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doam­­ne Dum­ne­zeule, Cel Căruia ne în­chi­­­năm, Îm­pă­rate Sfinte, Iisuse Hristoase, pă­zește-mă în timpul somnului cu lumina cea ne­întunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Lu­­mi­nează mintea mea cu lumina în­țele­gerii Sfintei Tale Evanghelii, su­fletul meu cu dra­gos­tea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu pa­tima Ta cea nebi­ruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ri­dică la vre­me cuviincioasă spre a Ta slăvire, că prea­slăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea­­sfântul Duh în veci. Amin.
.
Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:
.
Doamne, Împărate Ceresc, Mân­gâ­ie­­­to­rule, Duhule adevărate, milosti­vește-Te spre mine, păcătosul ro­bul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, ne­vrednicu­lui, toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât necuvân­tătoarele, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele ști­ute și cele ne­știute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am mâhnit, sau de ceva m-am mâniat, sau am min­țit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am so­cotit, sau pe fratele meu l-am mâh­nit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am tru­fit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvră­tire am cugetat, sau prea m-am sătu­rat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cu­vine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar pă­catele mele sunt ne­numărate, sau de ru­găciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Milu­iește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcă­tosul și necuratul și ticălosul, și să mă închin și să cânt și să prea­slă­vesc prea­cinstitul Tău nu­me, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fi­ului Lui, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.
.
Părintele Paisie Olaru
.
Sursa: Cuvinte de folos despre rugăciune, Părintele Paisie de la Sihla.

In Arena – Pastorit contemporan. Un patrimoniu, mai multe dileme, expozitie la MTR

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 24 mai 2023, de la ora 17:00, în sala Irina Nicolau (str. Monetăriei nr. 3), la vernisajul expoziției temporare Păstorit contemporan. Un patrimoniu, mai multe dileme, deschisă în perioada 24 mai – 6 august 2023.

Expoziția – bazată pe material documentar rezultat în urma cercetărilor de teren realizate de o echipă de cercetători ai muzeului între anii 2016 si 2022 în zonele: Dobrogea (Delta Dunării), Transilvania (Sibiu, Brașov), Maramureș și Bucovina – este organizată în cadrul proiectului cultural Păstorit 2.1. Oaia hai-hui, derulat în februarie–noiembrie 2023, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.

În 2016, MNȚR invita publicul bucureștean la o altă expoziție tematică (Drumul oii, ultimul episod? 300 de oi, 100 de zile, 1400 km), care prelua mesajul inițiatorilor proiectului Transhumanța 2013, realizat de Fundația „Pasterstwo Transhumancyjne” din Polonia și Asociația Transhumanța 2013 din România. A fost pretextul și introducerea pentru un proiect cultural amplu prin care Muzeul își propunea să pună în dezbatere, pentru un public larg, păstoritul contemporan, constrâns să-și găsească o cale viabilă printre cutumele moștenite, statisticile oficiale și politicile agricole europene.

În contextul schimbărilor climatice actuale, păstoritul tradițional reprezintă încă un mod de viață neinvaziv și nedistructiv. Păstorii au învățat de-a lungul timpului să se adapteze la toate condițiile mediului în care își duc existența, de aceea cunoștințele lor sunt valoroase pentru asigurarea continuității îndeletnicirii lor, dar și pentru o utilizare sustenabilă a resurselor naturale. Dar cum și-au pus amprenta modificările de mediu, dar și cele sociale, culturale ori politice asupra păstoritului din România?

Împreună cu partenerii săi, MNȚR și-a propus să întoarcă pe toate fețele zestrea și povestea oii și, folosindu-se de mijloacele muzeografiei, să propună o expoziție-manifest în folosul păstoritului contemporan. Vă chemăm să pornim la drum, specialiști și public, însoțind personajele noastre principale – păstorii, oile, câinii și, de ce nu, măgarii – într-o explorare (subiectivă) pentru a afla, la capătul ei, dacă printre atâtea prefaceri și obstacole (criza resurselor, întărirea granițelor, înăsprirea legislației, schimbarea regimurilor de proprietate, schimbările climatice) păstoritul de astăzi își mai găsește locul, rostul și profitul în viitor. Vă promitem o incursiune bine documentată asupra oportunităților și vulnerabilităților domeniului, într-o manieră interactivă. Artefactele ce sugerează măreția vremurilor nu de mult timp apuse ale păstoritului tradițional (provenite mai puțin din colecțiile muzeului și mai mult din colecții private sau chiar împrumutate de la crescătorii de animale pentru perioada derulării expoziției) vor intra într-un dialog – susținut și de mijloacele tehnologiei moderne – cu elemente specifice modului în care creșterea oilor s-a adaptat cerințelor secolului al XXI-lea: ferma, procesarea mecanică a laptelui, distribuția produselor la nivel european și extra-comunitar, mărci înregistrate etc. Păstoritul contemporan – moștenitor al unui patrimoniu extrem de important și al unei istorii milenare – are de rezolvat, la tot pasul, dileme existențiale care, direct sau indirect, au consecințe pentru viitor la nivelul întregii societăți.

În expunere se vor regăsi obiecte care pot fi explorate senzorial, dar și elemente care îndeamnă la meditație, căutare și interogarecare sperăm să fie suficient de atractiveși pentru publicul tânăr, deosebit de deschis unor astfel de experiențe și foarte puțin familiarizat cu domeniul explorat de noi. Pe toată durata expoziției vor fi organizate și evenimente conexeadresate unor categorii și generații diferite de public (copii, adolescenți, adulți): conferințe științifice sau destinate publicului larg, numeroase ateliere tematice de creativitate pentru copii și ateliere senzoriale.

Muzicienii Călin Torsan și Juan Carlos Negretti vor anima atmosfera la vernisaj printr-un concert original, re/interpretând creativ prin filtrul artistic propriu elemente ale folclorului pastoral muzical pentru a ne oferi câteva mostre de sonorități pastorale.

„Societatea modernă, definită de flux (de informații, de oameni, de resurse) și de mișcare, are multe de învățat de la pastoralismul contemporan. Creșterea oilor a fost întotdeauna caracterizată de mobilitate, de forțarea granițelor, de rețele extinse, de adaptabilitatea practicilor sociale și de integrarea continuă a dezvoltării tehnologice. Ciobanii au o viziune pe termen lung asupra bunăstării animalelor, a prosperității gospodăriei și a utilizării responsabile a resurselor de mediu, știind cum să se deplaseze sezonier în căutarea unor condiții optime pentru performanțe mai bune. În acest context, moștenirea și experiența păstoritului pot fi o bună sursă de inspirație pentru lumea de mâine. Expoziția pe care o propunem oferă o privire de ansamblu asupra acestui univers pastoral și își propune să ne reamintească de un patrimoniu românesc bogat și accesibil.” (Anca Raluca Majaru – curator expoziție)

Expoziție organizată în parteneriat cu:
ȘMAG – Gusturi locale din Țara Bârsei, Cooperativă Agricolă
Asociația ARCHE
Fundația „Pasterstwo Transhumancyjne” (Polonia)

Printre partenerii media ai evenimentului se numără şi revista online www.daciccool.ro şi www.accmediachannel.ro.

 https://accmediachannel.ro/in-arena/in-arena-pastorit-contemporan-un-patrimoniu-mai-multe-dileme-expozitie-la-mtr/?fbclid=IwAR1ffXkgGI1-


ksX02ThQlXKwaRileja5GAwBfc5jRewGiGNHkvRZ3Suu5JA

Iertarea, bunătatea și liniștea


 Să nu alegi să faci rău, chiar dacă ai fost rănit. Lasă răul să se ducă, iertarea îți va aduce liniște.
Să nu spui cuvinte grele, chiar dacă ți se par meritate și perfect adevărate. Ecoul lor se stinge greu. Rănind un suflet, vei purta povara durerii lui.
Să nu îți lași frustrarea să se reverse pe oamenii dragi. Oricine are dreptul de a fi trist, supărat și nervos, dar nu vom găsi niciodată liniște furând liniștea altcuiva.
Să nu ții minte răul. Și nici pe omul care ți l-a făcut. Vei zbura mai ușor, fără ca apăsarea dezamăgirilor să-ți îngreuneze aripile.
Să uiți. Și să-ți amintești doar binecuvântările din viața ta: zilele și clipele care trec și adaugă rost vieții. Oamenii și bucuria. Toate trec, cu bune și rele.
Depinde doar perspectiva din care vrei să le privești pe toate. Și, alegând iertarea, bunătatea și liniștea interioară, niciodată nu vei  avea de pierdut.
#ConstantinNecula

marți, 23 mai 2023

Despre mânie

 Hrana focului sunt lemnele, iar hrana celui manios este mandria mintii (Sf. Efrem Sirul).

Curateste-ti mintea de manie, de amintirea raului si de ganduri urate. Atunci vei putea cunoaste salasluirea lui Hristos in tine (Sf. Maxim Marturisitorul).

Gandurile unui om manios sunt pui de vipera care devoreaza inima celui care le-a nascut (Sf. Nil Sinaitul).

Nu este asa de mare folosul de pe urma postului, cat e de mare paguba maniei (Avva Moise).

Maniosii nu pot ajunge la cunoasterea lucrurilor duhovnicesti si la lumina Dumnezeiasca (Sf. Casian Romanul).

Mania este impletita cu amintirea raului. Cel ce tine minte raul este nelegiuit (Sf. Maxim Marturisitorul).

Mania este ciuma rugaciunii (Avva Evagrie Ponticul).

Mania este o betie. Nenorocirea acelora care sunt beti fara sa se fi imbatat de vin (Sf. Vasile cel Mare).

Maniosul este un epileptic sufletesc (Sf. Ioan Scararul).

Mania este o firma care arata ce este omul, chiar impotriva lui (Sf. Grigorie Teologul).

Mania este semnul vadit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare).

Mania este in om o groapa pentru el; cine si-a frant mania, acela a trecut aceasta groapa (Sf. Efrem Sirul).

Mania este un primejdios sfatuitor pentru oricine. Tot ce se intreprinde la manie nu e niciodata chibzuit (Sf. Grigorie Teologul).

Mania este avocatul poftei (Sf. Maxim Marturisitorul).

Mania nu trebuie sa fie cu cei ce se roaga. Ea este veninul serpilor (Avva Evagrie Ponticul).

Mania orbeste ochii sufletului si nu-l lasa sa vada Soarele Dreptatii (Sf. Casian Romanul).

Mania se da pe fata mai mult si mai des ca oricand atunci cand auzim cuvinte de contradictie, de demascare si de ponegrire din partea aproapelui. Toate acestea nu-l atata pe adevaratul crestin, asa cum laudele de la altii nu-i inalta inima (Sf. Marcu Ascetul).

Maniosul nu poate deosebi lucrurile rele de cele bune (Sf. Casian Romanul).

Ce poate fi mai manios decat un om manios fara incetare? (Sf. Ioan Hrisostom).

Mania obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul (Sf. Diadoh al Foticeei).

Duhul Sfant fuge din credinciosii maniosi (Sf. Casian Romanul).

Daca cineva s-ar infrana de la mancaruri si bauturi, dar prin gandurile sale ar intarata mania, acela se aseamana cu o corabie ce calatoreste pe mare avand pe dracul carmaci (Avva Evagrie Ponticul).

Niciodata si nicaieri nu gaseste diavolul un loc mai propriu si mai potrivit pentru el ca in manie si dusmanie (Sf. Ioan Hrisostom).

Cel ce se manie si tine minte raul, oricat ar iubi rugaciunea, nu este nevinovat. Caci este asemenea celui ce vrea sa aiba vederea agera, dar isi tulbura ochiul (Avva Evagrie Ponticul).

Nu este biruinta mai mare decat sa-ti birui mania si iutimea (Sf. Tihon).

E mai bine sa tai mania printr-un zambet, decat sa te infurii ca o fiara neimblanzita (Sf. Efrem Sirul).

A te mania este in firea omului, dar ca sa inabusi mania este in firea crestinului (Fericitul Ieronim).

Nu ingadui maniei sa se ridice pana la gatlejul tau (Avva Isidor).

Maniosul, chiar de ar scula vreun mort, nu este primit de Dumnezeu (Avva Agaton).

Unde sunt rautatea si mania, acolo nu vine in zadar duhul blandetii (Sf. Ioan Hrisostom).

Iubirea este fraul maniei (Avva Evagrie Ponticul).

Mania, cand este supusa si ascultatoare fata de minte, este asemenea cainelui langa cioban (Sf. Vasile cel Mare).

O mare linistita e o priveliste placuta, dar o stare pasnica a duhului e si mai placuta (Sf. Nil Sinaitul).

Nimic nu umple cugetul de necuratie ca mania (Sf. Ioan Hrisostom).

Cel ce se manie isi omoara sufletul (Sf. Efrem Sirul).

Cel mandru este si manios (Sf. Teofilact).

Mania este un foc. Mania este o betie mai cumplita decat cea a vinului (Sf. Ioan Hrisostom).

Scopul diavolului este ajutat foarte mult de mania noastra. Mania este vinul serpilor (Avva Evagrie Ponticul).

Ce se află dincolo de tăcere?

 V-ați întrebat vreodată ce gânduri și emoții umplu o minte goală? Este fascinant să explorăm profunzimile conștiinței noastre și să contemplăm impactul pe care lumea noastră interioară îl poate avea asupra noastră și a celor din jurul nostru.
 Ceea ce iese din mintea noastră poate răni o altă persoană
 Cuvintele și acțiunile care decurg din gândurile noastre pot avea efecte profunde asupra celor din jurul nostru. Să ne străduim să ne folosim mintea în mod responsabil, luând în considerare potențialele consecințe ale cuvintelor noastre înainte ca acestea să ne părăsească buzele.
 Cum oferim informații altora, asigurați-vă că este corect
 Schimbul de informații poartă o mare responsabilitate. Să ne asigurăm că cunoștințele pe care le împărtășim sunt corecte, fiabile și bine cercetate. Procedând astfel, contribuim la construirea unei comunități care prosperă pe un schimb de informații de încredere.
Cum oferim informații altora, asigurați-vă că este corect
În această eră digitală, este esențial să menținem un echilibru sănătos între dependența noastră de tehnologie și capacitatea noastră de a ne controla propriile gânduri și acțiuni. Să fim atenți la modul în care folosim dispozitivele, asigurându-ne că acestea ne servesc, mai degrabă decât să ne manipuleze.

💡 Situatia ta nu este nimic, dar raspunsul tau este totul 💡
Viața ne aruncă diverse provocări, dar ceea ce contează cu adevărat este modul în care răspundem la ele. Să îmbrățișăm puterea rezilienței, pozitivității și adaptabilității. Alegând răspunsul nostru cu înțelepciune, putem transforma orice situație într-o oportunitate de creștere și succes.

🤝 Amintiți-vă, suntem o influență în viața 🌟🤝 cuiva
 Cuvintele, acțiunile și atitudinile noastre pot avea un impact profund asupra celor din jurul nostru. Să ne străduim să fim influențe pozitive, răspândind bunătate, înțelegere și sprijin pentru a-i ajuta pe alții să prospere. Împreună, putem face o diferență și putem crea o lume în care influența noastră îi înalță pe ceilalți.


Simțiți-vă liber să împărtășească și să se răspândească pozitivitatea! 🌟✨

Nu blama răul!

Nu blama răul!
"Nu blama răul!", adică nu îl judeca pe aproapele tău cel pătimaș, care nu știe ce face. Nu omul, ci diavolul este cel care face răul în lume. Răbdarea răului din jurul nostru este un semn al apropierii noastre de Dumnezeu, care "face să răsară soarele și peste cei răi și  peste cei buni".
Părintele Ghelasie spune: "Trebuie să înveți să trăiești cu răul, să-l iubești, că dacă te lupți cu el, îl alimentezi, însă dacă îl iubești (dacă îl scufunzi în iubirea și lumina lui Dumnezeu), îl distrugi, moare. E o luptă rafinată în care trebuie să lucrezi cu înțelepciune, nu trebuie să alimentezi răul în nici un fel și, pentru această, nu trebuie să intri în contradicții și dispute."

Aceste cuvinte ale Părintelui au efectul de a înțelege cu viața mea Modelul Domnului Dumnezeu, care a Văzut ce comportament va avea Omul și totuși, l-a adus în ființă. Ce Credință! Ce Spațiu lăsat Libertății din Iubire, ce Acceptare a fiecăruia așa cum a hotărât în conștiență sau ne-conștientă de sine însuși : să fie fiu re-cunoscător al Tatălui sau un uituc care se auto-desființează. Căci Soarele nici nu se ascunde, nici nu-și trimite Razele preferențial... doar omul se ferește de Adevăr  și Iubire. Întunericul, care este Ne-conștiența de fiu de Dumnezeu, nu poate rezista Prezenței Conștiinței trezite. Durerea și suferința se transfigurează în această Conștiință a apartenenței la Realitatea Domnului în care nu exista opus al Iubirii și Dăruirii.
 

Nu există lumină în afara iubirii!


 „Dacă vrem să-l înțelegem pe celălalt, trebuie să-l iubim; și dacă-l iubim, ni se luminează adâncurile lui. Nu există lumină în afara iubirii! Nu ajunge să privim numai lucrurile lumii, ca să ne luminăm. Am spus că de-aș avea lumea toată, dacă nu este o persoană care mă iubește, nu am nici o mulțumire. Mulțumirea e lumină – lumina iubirii. Iubirea e lumină și amândouă sunt viață. Dacă vrem să avem viață, și nu o viață trecătoare, ci viață veșnică și o lumină nesfârșită, mereu mai bogată, apoi trebuie să iubim. Dar nu putem iubi pe om dacă nu iubim pe Dumnezeu. Dacă omul nu e veșnic, nu e același lucru

Oamenii din viata ta!

 CELE 3 TIPURI DE OAMENI DIN VIAȚA TA:
1. Oamenii frunzelor
2. Oamenii ramuri
3. Oamenii de radacini

OAMENI DE FRUNZĂ:
Oamenii frunze vin în viața ta doar pentru un sezon.
Nu le poți număra
pentru că sunt slabi.
Ei vin doar să ia ce vor, dar dacă vântul bate doar puțin, dispar.
Trebuie să ai grijă de acești oameni pentru că te iubesc atunci când totul li se potrivește bine și confortabil, dar când vântul începe să bată nu mai rămâne nimeni! Ei fug și pleacă.

OAMENII RAMURA
Sunt oameni destul de prezent i, dar trebuie să ai grijă și la ei.
Ei pleacă atunci când viața devine grea și nu suportă prea multă greutate.
S-ar putea să rămână cu tine câteva sezoane, dar vor pleca când lucrurile devin mai grele.

OAMENII RADACINA
Acești oameni sunt foarte importanți pentru că nu fac lucruri în beneficiul lor.
Îți stau pe spate chiar și atunci când treci prin momente grele. Nimic nu-i sperie, pentru că văd dificultățile cu curaj și claritate, și te iubesc așa cum ești, vor rămâne alături de tine indiferent de anotimp prin care treci!
Foarte puțini oameni sunt așa!!!”


Domnu Trandafir


I



Azi, dupa ce am vazut iar manastirea Neamţului, „vechea Manastire Alba cu trecut aşa de neguros şi de bogat „, şi dupa ce am vazut Cetatea, „cuibul aprigilor razboinici de odinioara”, m-am suit de la un han, care rasufla aburi de mancari felurite, într-o birja mare cat o corabie, la care erau înhamaţi patru cai cu coastele destul de aratoase.
Ma gandeam la vremea cand am cutreierat cu tine aceste locuri, cand am mîncat oua rascoapte, sus, între ruini, cand am baut, firitisindu-ne unul pe altul în singuratatea aceea, sticla cea cu vin armaş pe care ne-o daruise parintele Visarion, şi cand am cantat într-un amurg liniştit, într-o pulbere de aur:
Pe o stanca neagra, într-un vechi castel,

Unde curge-n vale un rau mititel…

Uite, ca de ieri mi-aduc aminte de înserarea aceea, de melodia noastra traganata pe care o cantam cu glasuri aşa de mişcate, şi de versurile pe care le-am zgariat acolo, pe o piatra, de versurile înflacarate pe care nu le-am mai gasit şi din care-mi aduc aminte numai franturile de la începutul acestei epistole…

Și m-am suit, în haradaica aceea cu patru cai, între buccele mari, între madame grase care se uitau zambind la mine, ş-am pornit spre targuşorul meu natal într-un sunet domol de clopote dogite.

La spate aveam, departe, munţii în ceaţa; înainte se desfaşurau dealuri paduroase; şi ma simţeam, cu toata tovaraşia galagioasa, uşor şi vesel ca în cea dintai tinereţa. Prin nouraşii de praf luminos care ne urmareau în vartejuri, priveam ogoarele verzi, satele liniştite cu biserici albe, sclipirile departate ale apelor… Din cand în cand ne întîlneam cu baieţandri care-şi paşteau în şanţuri boulenii albi cu coarnele lucii. Ne urmareau cu priviri liniştite pana departe, şi ramaneau în urma, tot mai în urma. Şi parca îmi venea sa ma opresc, sa-i întreb, sa le spun o vorba buna. Erau chipuri pe care le mai vazusem, pe care le uitasem de cand m-am înstrainat, şi pe care le regaseam aceleaşi în liniştea şi seninatatea lor.

Şi cu cat ma apropiam de locul unde m-am nascut, cu atat se deşteptau amintirile copilariei, vii şi luminoase, parca rasareau din împaraţia uitarii prietini pierduţi care ma salutau cu zambete de bunatate.

Cand intraram la Moţca în codru, zvoana de glasuri din trasura se potoli ca printr-un farmec. Caii mergeau la pas şi, în linişte, ascultam freamatul uşor al desişurilor. Parca era un cantec, şi parca-mi venea sa dorm. Şi dintr-odata, dintre chipurile trecutului, care ma cercau unul dupa altul, unul ramase mai desluşit, şi-i zambii cu dragoste în piroteala care ma copleşea.

Era Domnu, domnu Trandafir, învaţatorul meu.

Nu-l vazusem de mult pe domnu Trandafir. Îmi închipuiam ca e pensionar, ca trebuie sa fi îmbatranit. Eu îl vedeam însa tot ca odinioara, nalt, bine legat, cu mustacioara neagra pe care şi-o tundea totdeauna scurt, zambind cu bunatate, încruntandu-se cateodata, insuflandu-ne un respect nemarginit.

Toate patru clasele erau gramadite într-o odaie lunga. Unora din baieţi le da teme, pe alţii îi asculta. Cand explica, ascultam toţi; şi istoriile minunate cu Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul le-am ştiut chiar din clasa întaia.

Mai cu sama explicaţiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmaream înfiorat, auzeam parca freamatul luptelor şi, acasa, îi visam o noapte întreaga.

Uite, şi acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deosebit. Îi scînteiau privirile şi era şi el mişcat cand ne spunea despre marirea stramoşilor. Cand facea un semn cu mana, aşa, într-o parte, parca ridica o perdea de pe trecut, şi eu vedeam tot ce spunea glasul lui… Şi cand ma gîndesc bine, cand judec cu mintea de-acum, cand caut sa adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, gasesc cu mirare ca Domnu era un om foarte nacajit, harţuit de administraţie, ca cu greu îşi ducea gospodaria lui, ca venea de multe ori amarat, ca sa ne dea cu dragoste învaţatura de toate zilele… Dar atunci nu, n-avea alta grija decît sa ne spuie istorii mişcatoare.

Ca dansul poate au mai fost mulţi. Şi toţi, draga prietine, cand te gandeşti bine, au fost nişte apostoli, care au îndurat saracie şi batjocura, care au trecut printr-un vifor de nemulţamiri şi vorbe rele, şi care totuşi au izbutit sa-şi îndeplineasca, cu bine, menirea…

Domnu nostru ne-a învaţat rugaciuni, ne-a învaţat cantece care erau aşa de frumoase pentru copilaria şi sufletele noastre, deşi nu le înţelegeam bine; ne-a învaţat sa credem şi în alte lucruri, în trecutul şi vrednicia noastra, lucruri pe care mulţi le batjocoreau în acea vreme; ne-a învaţat multe, de care aminte nu ne mai aducem, dar care au ramas în fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit bogat mai tarziu…

Îmi aduc aminte… Într-o sara ne stranseseram la şcoala la împletit panere. Şedeam în cerdac, în cerdac la Domnu, şi unul spunea o poveste. Era o linişte mare în împrejurimi în primavara aceea, şi departe, spre Siret, se auzea, abia se auzea un cantec de fluier. Umbrele înserarii ne învaluira, povestitorul tacu, şi noi ramaseram fara vorbe, cu Domnu în mijlocul nostru, ascultand adierea departata a cavalului.

– Mai baieţi, staţi, c-am sa va cetesc şi eu o poveste…

Şi a aşezat în geam, pe dinlauntru, o lampa, şi în lumina ei, acolo între noi, ne-a cetit Harap-Alb al lui Moş-Creanga. Glasul lui curgea domol şi basmul ne fermeca pe toţi ca un cantec frumos. Povestea mi-a ramas adanc sapata în suflet, şi, mai tarziu, cand am cetit-o într-o odaiţa scunda, în Iaşi, pe cand faceam liceul, am stat mult şi m-am gandit la sara cand o cetea învaţatorul, m-am gandit ca la o alta poveste senina a copilariei mele…

Dintre toate amintirile frumoase, aceasta sara, cînd ne-a cetit povestea, ramase staruitoare în piroteala mea, în leganarea trasurii mari, pe cand clopotele sunau încet prin liniştea padurii. Treceam printre doua ziduri de verdeaţa care-mi trimeteau aburiri racoroase, şi ma apropiam repede de locul unde a fost odata şcoala, unde m-am jucat, unde Domnu şi-a petrecut ataţia ani – treizeci – dascalind şiruri dupa şiruri de copilandri cu ochii neliniştiţi.

Acolo nu mai e nimic, e loc gol, şi Domnu, îmbatranit, cu parul alb, se plimba încet, cu manile la spate, singur şi trist.

Îl întreb:

– Ce mai faci ?

– Greu, greu ! îmi raspunde încet, dand din cap. De acuma ma duc sa ma întalnesc cu Harap-Alb şi cu Creanga…

Şi parca ma cuprinde o înduioşare, ma uit la dansul şi nu-mi vine a crede ca el e omul tanar care altadata ne-a strecurat în suflete atata credinţa şi atata foc !

M-a deşteptat larma glasurilor şi lumina alba a campiei. Targuşorul meu se vedea departe, într-o gramadire de acoperişuri negre şi roşe. Eram neliniştit, voiam sa vad cat mai curînd pe dascalul copilariei. Şi vezi tu, draga, poate scrisoarea aceasta de aceea e aşa de sentimentala şi aşa de plina de puncte de exclamaţie, pentru ca vestea pe care am aflat-o, a fost trista. Totuşi trebuia sa ma aştept la ea. Domnu nu mai era nici vesel, nici trist, nici batran… Dupa ce şi-a ispravit cei treizeci de ani de dascalie, s-a dus unde-i locul tuturor. Cate ceva din sufletul lui a ramas în sufletul multora, dar el nu mai este, şi-a îndeplinit cu anevoie o munca grea de care nu s-a plans şi prin care n-a stralucit, – a murit împacat, ca mulţi alţii, şi acum se odihneşte !

II

Din ziua cand m-am întors aici, în targuşorul nostru cel vechi, n-am stat o clipa. Am cutreierat în lung şi în lat locurile cunoscute, în care au ramas vii pentru sufletul meu întamplarile copilariei, – întamplarile luminoase ale copilariei aşa de îndepartate.

Am vazut, la Siret, locul unde ma scaldam cu dracii de sama mea. Ne balaceam în valuri, ieşeam la mal şi ne ungeam cu nomol din cap pîna-n picioare; lasam sa ne parleasca soarele prietin, ne sculam, ne alungam în lungul malului cu chiote şi cu racnete, apoi dintr-odata saream cu toţii în apa, în bufneli asurzitoare şi în curcubeie de stropi.

Am vazut iaraşi întinsele zavoaie de salcii cenuşii în care intram cu grozava frica de bursuci. Frica ţinea pîna ce dadeam de desişurile cu mure, cand ne puneam la ospaţ şi la taifas. Pe urma, prin poieni, chiote şi goana, parca venise pe acele meleaguri o oştire de salbatici…

Ş-am mai vazut, la marginea targului, şurile darapanate, pline de poloboace, unde ne jucam de-a ascunsul, noaptea. Cu cat fior cautam prin colţuri negre, şi cotrobaiam prin poloboacele rasunatoare şi cercetam, prin podurile în care se furişau dungi albe de lumina, pe tovaraşii ascunşi ! Şi-mi aduc aminte ca totdeauna trebuia sa mormaiesc singur, sa spun cate o ghiduşie ca sa izbucneasca în ras cineva… Numai aşa puteam sa dau de o urma în pustiul acela !

Şi cate şi cate lucruri care m-au înfiorat şi m-au bucurat ! Pe toate le-am vazut. Totuşi niciunul nu m-a mişcat aşa de mult, frate draga, ca locul – numai locul a ramas – unde odata era şcoala.

Acolo am intrat în freamatul de copii cu teama şi cu bucurie în întaia dimineaţa, cand m-a adus tata de mana; acolo era un par care facea pere aşa de bune, din care Domnu ne daruia de gustare cate doua la începutul fiecarei vacanţe; acolo era curtea unde înalţam iarna uriaşi de zapada, la capul carora ne suiam cu scara, sa le punem pipe în gura şi carbuni în locul ochilor; acolo multe lucruri s-au petrecut, prietine, – şi, de-acolo pornind, simt ca iar ma cuprinde înduioşarea şi iar am sa-ţi vorbesc şi în aceasta scrisoare de domnu Trandafir.

Era un om bine facut, puţin chel în varful capului, cu ochii foarte blajini. Cand zîmbea, se aratau sub mustaţa tunsa scurt nişte dinţi lungi, cu strunga la mijloc. Cand ne învaţa cum sa spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înalţa în sus braţul drept; cand cantam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la urechea dreapta, şi, încruntînd puţin din sprîncene, dadea uşor tonul: laaa ! – iar baieţii raspundeau într-un murmur subţire, şi aşteptau cu ochii aţintiţi la mana lui, care dintr-odata se înalţa. Atunci izbucneau glasurile tinere, într-o revarsare calda. Cand trebuia cateodata, sambata dupa amiaza, sa ne ceteasca din poveştile lui Creanga, ne privea întai bland, cu un zambet liniştit, ţinand cartea la piept, în dreptul inimii, – şi în banci se facea o tacere adanca, ca într-o biserica.

Tu bagi de sama ca nu-ţi vorbesc de gramatica şi de aritmetica. Şi nici nu-ţi voi vorbi. Acestea se faceau bine; baieţii învaţau dupa puterile lor; dar sunt nişte lucruri aşa de neînsemnate cand le pui faţa în faţa cu învaţatura cealalta, sufleteasca, ce ne-o da Domnu ! Şi ne-o da aceasta învaţatura nu pentru ca trebuia, şi pentru ca i se platea, dar pentru ca avea un prisos de bunatate în el şi pentru ca în acest suflet era ceva din credinţa şi curaţenia unui apostol.

Acolo, în colţul acela de ţara, putea sa fie cum voia învaţatorul. Nimeni dintre cei mari nu-l tulbura; nimeni nu se interesa cum mergea şcoala lui. Bine, rau, – el facea ceea ce socotea ca trebuie sa faca, şi atat.

De aceea domnu Trandafir al nostru a ramas foarte mirat cand, într-un rand, în cei din urma ani de dascalie, a primit vizita unuia din cei de sus.

Sa vezi cum a fost.

Într-o buna zi, iata ca intra pe poarta ograzii doi straini. Baieţii în clasa erau cumonitorii. Domnu, în gradina, priveghea la descarcatul unui car de fîn. Era foarte gospodaros şi-i placea sa se faca fiecare lucru cu randuiala.

Strainii se apropie.

– Buna-ziua !

– Mulțamim dumilorvoastra !

Domnu Trandafir se uita la straini; strainii se uita la domnu Trandafir.

– Ma rog, ce doriţi dumneavoastra ?

– Apoi, uite ce e… daca eşti bun… Am vrea sa vedem şcoala…

– Cum nu, numai sa ispravesc cu fanul ista. Marie ! ia vezi de ceva racoreala ! dulceţi, cafea ! Ia şedeţi va rog, colea, la umbra, în cerdac, oleaca, de mai rasuflaţi…

– Nu, ca suntem cam grabiţi…

– Uite, îndata, cat ai bate din palme…

Şi iata-l ca se scutura de fan, trece înainte şi pofteşte pe straini în clasa. Acolo întrebari: caţi copii vin la şcoala, caţi sunt înscrişi ? şi Domnu raspunde ca vin caţi sunt înscrişi, şi se cam mira de ce l-or fi întreband oraşenii de lucruri de acestea. Revizori nu sînt; pe revizor îl cunoaşte el bine şi ştie ca vine de doua ori pe an. Vine rar, ca ştie cu cine are de-a face. În sfîrşit, or fi fiind alţi slujbaşi mai mari, mai ştii ? Iar unul din ei:
– Ma rog, fii bun şi fa o lecţie… aşa, de curiozitate…
Şi Domnu face o lecţie, uite aşa, cum o facea el totdeauna, întreaba pe baieţi, vorbeşte şi el; spune lucruri care şi pe el îl mişca şi-l ajung la inima. Şi iata ca oraşenii îl privesc cu ochii dintr-odata încalziţi, întreaba şi ei pe copii, asculta o poezie, Domnu îşi loveşte uşor diapazonul de colţul catedrei: laaa ! şi clasa raspunde într-o adiere uşoara de glasuri tinere, şi toţi canta, canta aşa, de-i place şi lui domnu Trandafir şi zice şi el la urma: „Brava, baieţi !”
Iar strainii îl întreaba iar, dar cu glasurile cu totul schimbate şi cu alta lumina în ochi, de unde-i, şi la ce şcoala a învaţat, cum îşi petrece viaţa; şi Domnu raspunde şi nu prea, şi începe a se întreba de ce l-or fi iscodind oare oraşenii aceia.

Îi pofteşte la masa, ei îl roaga sa-i ierte ca nu pot, trebuie sa plece; îi roaga sa beie macar un pahar de apa, ei îi mulţamesc iar. Unul scoate ceasul; altul, cu un ton de respect, spune ceva. Şi cel care pare a fi mai mare, porneşte înainte. Iar domnu Trandafir întreaba tainic pe cestalalt,ramas mai în urma:

– Ma rog, domnule, daca eşti bun şi nu te superi… cu cine am onoarea ?

– Eu?… Eu sunt inspectorul cutare…

– Hm ! şi domnu Trandafir se uita cu coada ochiului, neîncrezator, la domnul inspector. Nu, fara şaga !… Dar celalalt domn?

– Celalalt e domnul Ministru !

Asta e prea-prea; şi Domnu începu a rade cu hohot.

– Ei, ştii ca ai haz ! Nu, ca asta-i chiar frumos !

– Cum, dumneata crezi ca glumesc ?

– Ei, asta-i ! dar cum ai socoti dumneata ca am sa cred asemenea lucru ? Ce are sa caute Ministrul aici, în saracia asta a noastra ?

Şi celalalt strain se întoarce, zambeşte, scutura mana lui domnu Trandafir şi-l feliciteaza. Şi pleaca amandoi, – iar pe urma mult s-a minunat dascalul nostru cand a aflat de la primarie ca în adevar Ministrul şcoalelor a fost strainul cel drept, slab, cu mustaţa neagra.

Nu, Domnu nostru nu ne-a învaţat niciodata din pricina ca se temea de cei mari. Îi era drag sa ne înveţe, şi parca eram copiii lui, – asta am simţit-o totdeauna, cat am fost sub privegherea lui. Se supara rar şi nu spunea decat doua vorbe. Asta-i era mania cea mai mare:

– Mai domnule !

Noua ne venea sa intram în pamant, cand zicea: „Mai domnule !”şi se uita urat la noi. Îmi aduc aminte ce zarva a fost cand, într-un rand, s-a zvonit ca pe Domnu nostru are sa-l mute într-o alta comuna, peste Siret. Ne-am strans sara toţi baieţii, am vorbit, unii plangeau, şi am luat o hotarare mare, sa ne ducem şi noi cu Domnu peste Siret.

Dar Domnu nu s-a dus nicaieri; a ramas acolo pe pamantul nostru; şi în pamantul nostru l-au şi îngropat.

I-am vazut mormantul. O cruce de stejar, înegrita de ploi: deasupra, un brad, care faşaie la cea mai uşoara suflare de vant. Flori salbatice pe pamantul negru. Pe cruce, o tabliţa: „Aici odihneşte robul lui D-zeu Neculai Trandafir…” şi celelalte cuvinte nu se mai cunosc, le-au şters ninsorile şi ploile.

Nici şcoala unde m-a învaţat el nu mai este. Acuma baieţii învaţa într-alt loc, într-o cladire noua, nalta şi frumoasa. Eu nu m-am dus însa s-o vad pe aceea; eu m-am dus sa vad locul gol unde a fost o odaie scunda, în care ne era cald vara şi frig iarna, în locul acela odata a trait un om. Pentru amintirea lui îţi trimet aceasta scrisoare. Poate şi tu te vei gandi o clipa la dascalul acesta necunoscut şi vei dori odihna lina „robului lui D-zeu”, al carui nume ploile şi ninsorile în curand îl vor şterge şi de pe crucea mormantului. Cat despre oamenii care l-au ranit şi l-au mahnit,ei de mult l-au uitat !…

Şi ma vei ierta ca te-am facut sa pierzi jumatate de ceas cu aceste lucruri aşa de vechi !

 

Puterea gandului bun

 


Un tâlhar s-a hotărât să prade o mănăstire. Seara, pe la amurg, s-a apropiat de porţi - şi l-a văzut de pe zid o călugăriţă.

- Vai! - a strigat aceasta, începând în grabă să tragă clopotele. Surorilor, veniţi încoace repede! A rămas un părinte afară, stă acolo şi nu poate să intre!

Toate au dat fuga, au deschis porţile, l-au întâmpinat cu lumânări, cu cinstire. Tâlharul s-a pierdut cu firea şi nu ştia ce să mai facă.

„Eu am venit să fac rău, şi ele mă primesc atât de frumos", se mira el - şi a fost atât de cutremurat încât s-a pocăit îndată.

Atât de mare este puterea gândului bun, că poate schimba până şi cugetul aproapelui. (Apa vieţii. 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc, Editura Sophia)
 


Rugaciunea de Marti

Doamne, Dumnezeul meu, osandit stau inaintea fetei Tale celei sfinte, si-mi marturisesc nevrednicia, neputinta si saracia mea cea mare. Pentru aceasta ma rog Tie: O, izvor dulce si noianul indurarii, deschide stavilele cerului si ploua asupra mea bunatatile indurarii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi, sa plang, sa spal si sa curatesc sufletul meu de intinaciunea pacatelor, cu cainta tare si adevarata. Si ca sa-mi dai acest dar, Stapane, pun mijlocitor pe Inaintemergatorul Ioan, catre care zic: O, invatatorule al pocaintei si marite Proorocule, care esti mai mare decat toti proorocii, precum insusi Fiul lui Dumnezeu te-a numit in Sfanta Evanghelie, tu care ai aratat poporului pe Stapanul Hristos, tu care L-ai botezat in Iordan si ai vazut cerurile deschizandu-se, tu care ai auzit glasul Parintelui ceresc si ai vazut pe Duhul Sfant ca un porumbel pogorandu-se peste El. Rogu-te, ajuta-mi cu mijlocirea ta, tu care stai in cer inaintea Judecatorului vesnic, si fa-L sa se indure de mine, caci ai multa indrazneala la iubirea Lui.

Intinde mana aceea cu care L-ai botezat si strica cugetele mele cele rele si ma intareste sa-mi petrec viata pe calea cea buna a lui Dumnezeu.

O, Proorocule, lumineaza-mi mintea cu poruncile Domnului, ca sa le tin minte si sa le pazesc pana la sfarsitul vietii mele. Si sa stai langa mine in ora mortii mele, sa ma duci pocait inaintea Stapanului meu, Dumnezeu. Roaga-te inca si pentru toata lumea, ca Dumnezeu sa dea ajutor crestinilor, si celor vii si celor adormiti, sa-i odihneasca in necazurile cele multe, sa le dea toate cele de trebuinta si sa-i invredniceasca Imparatiei Sale. Amin.

 

.

Ghid de SUPRAVIEȚUIRE

 - Să  Nu  Mori   NESPOVEDIT
- Să  Nu  Mori  NEÎMPĂRTĂȘIT
- Să  Nu  Mori  Trăind  în  CURVIE  !!!
- Să  Nu  Mori  cu  copii  NEBOTEZAȚI  !!!
- Să  Nu  Mori  Fără  Fapte  Bune
- Să  Faci  Milostenie
- Să  Mărturisești  STAREA  TA  DE  CREȘTIN  ORTODOX
- Să  Faci  Semnul  SFINTEI  CRUCI  de  Cât  Mai  Multe  Ori   Posibil
- Să  ceri  iertare  Tututor  chiar  daca  ei  au  gresit
- Să  Cauți  Liniștea  și  Pacea  LUI   HRISTOS   DUMNEZEU
- Să  zici  cât  de  Des  poți :

DOAMNE  IISUSE  HRISTOASE   
Fiul  și  Cuvântul  LUi   DUMNEZEU  -
Miluiește ne  pe  noi  - păcătoșii  !!!

- Gândind  și  la  Mântuirea  Celor Dragi  !

- Să  Nu  Te  Vaiți  Niciodată  că  îți   este  Greu -
Deoarece  unii  Nu  au - picioare -mâini - vedere - nu  aud - sunt  Absenți  din  viață  din  cauza  bolii ...

- Să ți  pară  Rău  de  un  om  fără   vedere - olog sau cu  altă  problemă  din  suflet  ca și  cum  ar  fi  fost  din  Familia  ta...

- Să  împărtășești  cu   aproapele  tău -  Vremurile  și  să i   AVERTIZEZI  de   Cele  ce  se  împlinesc  sub  ochii  noștrii  !

- Să  Mulțumești  Mereu  că  te ai   Născut  ORTODOX

- Să  Trăiești  orice  ai  face/ ai  Lucra  în  HRISTOS - să  Le  Dedici   LUi   DUMNEZEU

- Să  Dai  Sfat  bun/ Sprijin   Celor  aflați  în  Greutăți  care  sunt  în  Deznădejde

- Să  încerci  Maxim  să  Participi  La  Schimbarea  Vieții  copiilor  tăi  -  Căci  la  JUDECATA  - Vei  Fi  întrebat  !!!
"Chiar dacă ai omorât o mie de oameni, chiar dacă ai fost o mare secătură și ai făcut numai răul, chiar dacă ești plin de păcate, este iertare! Mântuitorul îl ierta și pe Iuda, dacă își cerea iertare!
Nu există păcat care să nu poată fi iertat. Nădejde de mântuire trebuie să ai cu orice chip!

(Părintele Arsenie Papacioc)

Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața


 

Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.

Dacă purtăm în noi gânduri rele, diavoleşti, atunci se nimiceşte şi pacea noastră lăuntrică. Sfinţii Părinţi spun despre gânduri: “Orice gând care năruieşte pacea şi gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sânt şi trebuie să le îndepărtăm şi să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc vrea ca fiii Săi să aibă trăsături dumnezeieşti, vrea să fim toţi plini de dragoste, pace, mângâierea bucuriei, adevăr, virtute. Domnul şi noi toţi dorim să fim blânzi şi smeriţi, căci din sufletul blând și smerit izvorăşte virtute și bunătate. Un astfel de suflet, chiar şi când tace, răspândeşte întotdeauna valuri de linişte, pace, pline de dragoste şi bunătate. Un asemenea suflet nu se simte rănit când este ocărât sau certat – puteţi chiar să-l loviţi, iar lui îi va fi milă de voi pentru că îl chinuiţi atât de mult.

Astfel de oameni sânt puţini pe pământ, dar pentru ei soarele străluceşte şi ne binecuvântează Dumnezeu cu viață, cu toate cele de trebuință vieții noastre. Trebuie să ne schimbăm cugetul.

Din Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița,  Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 7514/2006, p. 55-56

Ce înseamnă să ai pace?

Gândește pozitiv!
"Permit gândurilor mele sa fie libere. Trecutul s-a dus. Sunt în pace și în armonie neîncetat.
Am grijă cu toată dragostea de corpul meu, de mintea mea și de emoțiile mele.
Trăiesc în prezent. Fiecare moment este nou. Îmi cunosc propria valoare. Ma iubesc și mă aprob.
Ma simt în siguranță experimentând bucuria în toate domeniile vieții. Iubesc viața .
Permit iubirii din adâncul inimii mele să vindece absolut tot ceea ce văd. Aleg pacea. Totul este bine în lumea mea.
Ma relaxez și permit minții mele să fie în pace.
Viața mă iubește și eu iubesc viața. Accept să primesc toată abundența, libertatea și bucuria VIEȚII .
Sunt recunoscătoare față de generozitatea vieții."
Mă simt binecuvântată că pot și eu să gândesc așa și să simt această gândire pozitivă.
Gândește pozitiv!
"Permit gândurilor mele sa fie libere. Trecutul s-a dus. Sunt în pace și în armonie neîncetat.
Am grijă cu toată dragostea de corpul meu, de mintea mea și de emoțiile mele.
Trăiesc în prezent. Fiecare moment este nou. Îmi cunosc propria valoare. Ma iubesc și mă aprob.
Ma simt în siguranță experimentând bucuria în toate domeniile vieții. Iubesc viața .
Permit iubirii din adâncul inimii mele să vindece absolut tot ceea ce văd. Aleg pacea. Totul este bine în lumea mea.
Ma relaxez și permit minții mele să fie în pace.
Viața mă iubește și eu iubesc viața. Accept să primesc toată abundența, libertatea și bucuria VIEȚII .
Sunt recunoscătoare față de generozitatea vieții."
Mă simt binecuvântată că pot și eu să gândesc așa și să simt această gândire pozitivă.
Nu uitați să vă curățați inima.
— Cum?
— Pace.
— Ce este pacea?
— Absența gândurilor inutile.

Să îți fie de folos om minunat❤️🙏🌺❣️ Pace gândurilor noastre♥️😘🥰🌹🌺💋

 


GÂND NEGATIV VERSUS LUMINĂ
La toate gândurile negative care îți vin în minte, spune:
Iau puterea acestei energii a gândului și o transform în lumină.
La fiecare cuvânt negativ auzit sau rău rostit care iese din gura ta ,spune:
Iau puterea acestei energii a cuvântului și o transform în lumină.
Pentru toate sentimentele de iritare, de boală, invidie, resentimente pe care le poți percepe sau simți, spune:
Iau puterea acestei energii de dizarmonie și o transform în lumină.
Este necesar să transmutați, să convertiți și să transformați tot ce este opac în lumină.
Când repetăm în mod constant această frază, blocăm energiile de joasă frecvență , cu calificativul slab, să intre în mintea noastră inconștientă.
Amintiți-vă, și repetați cu fermitate la tot ceea ce nu susțineți în viața dvs:
Înțeleg puterea din energia respectivă și o transform în lumină.

Fii în pace cu tine însuți și astfel vei aduce pace în cer și pe pământ !

 


Doar prin tăcere ajunge omul la pacea gândurilor. Credința aduce pace intelectului și, aducând-o, scoate gândurile răzvrătite.

Este necesar să-ți impui tăcerea – și aceasta este o nevoință care aduce dulceața inimii. Doar prin tăcere ajunge omul la pacea gândurilor. Credința aduce pace intelectului și, aducând-o, scoate gândurile răzvrătite. Păcatul este izvorul agitației și luptei gândurilor, precum și un izvor al luptei omului împotriva cerului și cu alți oameni. „Fii în pace cu tine însuți și astfel vei aduce pace în cer și pe pământ.”

(Părintele Iustin PopoviciCredința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 56)

 

Darul lacrimilor

 

După ce vei intra în pământul păcii gândurilor, atunci ţi se ia ţie mulţimea de lacrimi.

Ascultă iarăşi, şi cele ce-ţi voi spune acum: un lucru pe care l-am aflat dintr-o gură nemincinoasă. După ce vei intra în pământul păcii gândurilor, atunci ţi se ia ţie mulţimea de lacrimi, şi de aici înainte — îţi vin ţie lacrimi cu măsură şi în vreme cuviincioasă. Acesta este adevărul adevărat spus pe scurt, care este crezut de întreaga Biserică.

(Sfântul Isaac SirulCuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 78)

Rugaciune de dimineață scrisă de Parintele Arsenie Boca

 


Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie!

Dumnezeu este dragoste!


 Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

 _Vrei să biruiești ispitele?_ *Roagă-te.*

_Vrei să ți se îndeplinească cererile?_ *Roagă-te.*

_Vrei să izbutești în toate?_ *Roagă-te.*

_Vrei să te dezlipești de lume și să te unești cu Dumnezeu?_ *Roagă-te.*

_Vrei să te mântuiești?_ *Roagă-te.*

*Așadar, roagă-te neîncetat și Dumnezeu va fi pururea cu tine.*

Pace și binecuvântare!


 

Cine te iubește, te iartă! Cine te iartă, te înțelege! Cine te înțelege, te sprijină! Cine te sprijină, ii pasă de tine! Iar cui ii pasă te tine, este cu adevărat prietenul tău, va fi lângă tine atunci când ești la înălțime, cât și atunci când ești căzut sau doborât la pământ!
Pace și binecuvântare!

luni, 22 mai 2023

PRODUSE naturale ANTIPARAZITARE pentru o viață sănătoasă

 

Condimente: usturoi, ceapă, hrean, semințe de muștar, ghimbir.

Verdețuri: toate ierburile amare sălbatice, în special - gută, urzică, coriandru, pătrunjel, mentă etc.

Legume și leguminoase: ridichi, napi, toate tipurile de varză, linte, fasole roșie și albă.

Infuzii de conifere: brad, pin, cedru.

Citrice: lămâi, portocale, grapefruit, lime - cu coajă!

Condimente: cuișoare, turmeric, barbaris, piper negru, cayenne, nucșoară.

Ceaiuri de plante: ghimbir, cuișoare, semințe de grapefruit, coajă de rodie, cimbru și scoarță de furnicar!

"Făină" din semințe de dovleac, semințe de in, măceșe, ciulin de lapte, rodii, struguri, toate citricele - se înmoaie, se usucă și se macină în făină! Presărați în Toatee alimentele!

Seminte, nuci: migdale, nuci, fistic, semințe de susan, semințe de in, semințe de dovleac
Ciuperci albe! Numai crude, uscate la o temperatură care să nu depășească 50 de grade! Se macină în făină și se adaugă în alimente!

Parazitilor NU le plac alimentele picante, arzătoare, acre și amare. Dar le plac carbohidrații, zahărul.  produsele animale, lactate și peștele favorizează multiplicarea activă a helminților.

O alimentație vegetală cu produse coleretice bogată în enzime este baza programului antiparazitar! Pentru a reface necesarul de proteine pentru această perioadă, trebuie introduse în meniu proteine de origine vegetală!

O ZI DE LUNI FRUMOASA !


 

Inima este o grădină frumoasă, care trebuie curățată regulat de buruieni

URA ÎMBOLNĂVEȘTE SUFLETUL
Într-o zi un învățător i-a rugat pe elevi să scrie numele oamenilor, pe care îi urăsc, pe o foaie. După ce au terminat, el le-a spus ca în următoarea zi să aducă la școală o punguță cu roșii, ale căror număr să corespundă cu numărul numelor de pe listă.
Unii copii au adus 2 roșii, iar alții câte 3, 5 sau chiar 10 roșii.
Dascălul i-a rugat pe elevi să poarte roșiile cu ei pe parcursul a 2 săptămâni. Dar peste numai 2 zile copiii au început să se plângă de mirosul neplăcut al legumelor alterate.
Unor elevi le era greu să poarte pretutindeni câte 10 roșii. Mirosul era prea strident și puternic.
Peste o săptămână învățătorul și-a adunat elevii și le-a ascultat încă o dată nemulțumirile și le-a spus:
— Toate acestea seamănă foarte mult cu ceea ce purtați în inimile voastre, când nu vă plac anumiți oameni. Ura mănâncă sufletul și îl îmbolnăvește.
Dacă nu puteți să suportați mirosul roșiilor alterate după o săptămână, imaginați-vă „aroma” amărăciunii și răutății, pe care o purtați zilnic în inimile voastre!
Inima este o grădină frumoasă, care trebuie curățată regulat de buruieni, ceea ce presupune iertarea celor ce v-au supărat. Astfel veți elibera spațiul pentru lucruri într-adevăr bune.
Nu luați totul de la viață! Luați doar ceea ce este mai bun!

 

Există oameni dincolo de care...

 

Există oameni care te ajută să te schimbi. Din oricine în cineva. Există oameni care doar privind înspre tine îţi dau curaj, inspiraţie, sclipire şi şansă.
....
Există oameni cu care realizezi o legătură extrasenzorială ireversibilă şi irepetabilă. Oameni cu aceeaşi vibraţie cu a ta, oameni care îţi dau emoţii puternice încât intri în panică doar dacă îi ai în preajmă.

Există oameni care-ţi taie răsuflarea atunci când îşi întind braţele către tine. Sunt cei care nu-şi cer îmbrăţisările înapoi, cei care dau şi atât. Fără alte obligaţii, fără troc de sentimente, fără risipă de orgolii personale.

Există oameni care te simt. Dar te lasă să crezi că nu ştiu nimic despre tine.

Există oameni care te înalţă, te îmbogăţesc şi te fac să te simţi aristrocrat pe de-a-ntregul, până sub piele şi dincolo de zbaterea sângelui.

Există oameni care te iubesc la fel cât îi iubeşti şi tu, dar aleg să o facă pe ascuns, cu acea discreţie pe care o întâlneşti doar la graniţa dintre tăcere şi mister.

Există oameni dincolo de care se întâmplă minuni şi se fabrică tablete de fericire cu gust de infinit. Există oameni care te învaţă drumul înapoi spre tine, pentru ca mai târziu să te lase acolo de unul singur şi să-ţi admire de departe … Înălţarea.

Marea rugăciune la vremuri de grea încercare, necazuri, pericole și nenorociri

 

Doamne Dumnezeule, norii negri ai nenorocirilor se ingramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, eu nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu esti totdeauna sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nenorocirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea.

Desi sufar, Doamne, eu stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj, pentru ca eu cred ca, avand ajutorul Tau, voi iesi biruitor.

Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corabia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea Ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai. Amin.

Rugăciune către Mântuitorul pentru izbăvire de necazuri:

Doamne, viforul necazurilor se ridică asu­­pra noastră şi au intrat ape până la su­fle­te­le noastre, dar întru Tine este toată nă­dej­dea noastră. Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noas­tre sunt număraţi. La Tine deci scăpăm şi pe Ti­ne Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierză­tor de suflet şi să ne ajuţi a birui toa­te ispitele care ne învăluie, că Tu eşti în­tă­rirea, scăparea şi izbăvitorul nostru, Hris­toa­se Dumnezeule, şi Ţie slavă Îţi înăl­ţăm, Ta­tălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare:

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

 

Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele! Amin.

Muzica bizantină tămăduiește depresia.

 Este muzica Bisericii, muzica Îngerilor. Sufletul întristat se tămăduiește și este sfințit de aceasta.
Părinții Bisericii accentuează adeseori în textele lor rolul muzicii bisericești în formarea și cultivarea moralei creștinești și îndeamnă pe creștini să-L laude pe Dumnezeu prin muzică.
Muzica, pentru Sfinții Părinți, este un mijloc de potolire a patimilor, de curățire sufletească, de veselie duhovnicească.
Marele Vasilie scrie: „Psalmodia liniștește sufletele, aduce pacea, încetează tulburarea adusă de valurile gândurilor”.
Marele Atanasie scrie de asemenea: „Cu psalmodia, tulburarea și sălbăticia și neorânduiala ce există în suflet, se liniștesc, în timp ce întristarea se vindecă.
Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că prin psalmodie se sfințește și văzduhul. Mintea aude vocea și se schimbă, cântarea intră și alungă patimile”.

Iată cît de mare este puterea fricii

 Ce este mai mare decît iubirea părinților pentru copilul lor? Iubirea aceasta firească este și mai mare, și mai sensibilă atunci cînd copilul e bolnav. Dar ce să spunem despre iubirea părinților pentru copilul lor orb pe care l-au purtat cu grijă să nu se rănească, să nu se ardă, să nu cadă. Ce poate fi, deci, mai mare decît iubirea părinților pentru copilul lor orb care și-a recăpatat vederea? Mai mare poate fi doar frica, frica de excludere.

Evanghelia de azi este despre vindecarea de către Hrostos a tînărului orb. Dar este și despre frica de a mărturisi.

Atunci cînd mai marii templului, cărturarii și fariseii au aflat despre minunea săvîrșită de Hristos, au chemat la ei pe părinții tînărului și le-au cerut să mărturisească de e adevărat. Deși Hristos le vindecase copilul, adică le-a arătat o putere supranaturală, totuși frica lor de șefii direcți era atît de mare, încît au evitat să spună cum și-a recăpătat vederea: "Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine" (Ioan 9, 20-22). Apoi, evanghelistul Ioan ne spune și pricina pentru care nu au mărturisit adevărul: "Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă".

Iată cît de mare este puterea fricii indusă sistematic, picătură cu picătură, în inima omului spab. Este mai mare chiar decît iubirea pentru propriul copil. Sau credeți că cei care au văzut cum orbul din naștere a văzut în chip minunat nu s-au gîndit că își poate pierde din nou vederea din pricina tăgăduirii lor? Da, dar frica era mai mare chiar decît iubirea pentru propriul copil. Acest soi de frică și de șantaj cu excluderea este folosit pînă astăzi de către diavol și fiecare din noi îl cunoaște pe propria piele.

Așa dăinuie în lume trădarea, așa ne stăpînește răul și de asta nu îsi poate face loc printre noi Binele, pentru că ne temem. De partea cealaltă, a fost femeia samariteancă, cea care a lăsat căldarea la fîntînă și a alergat să spună tuturor că L-a aflat pe Hristos (Ioan 4).

Deși Hristos își revarsă milele Sale peste toți, totuși doar cei care nu se vor rușina să-L mărturisească înaintea oamenilor vor fi mîntuiți, ceilalți fiind lepădați în Ziua Judecății: "Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri" (Luca 8, 38).

Rugăciune către Sfinții Împărați Constantin și Elena, grabnic ajutători ai celor aflați în nevoi

 Sfinților Împărați Constantin și Elena, după Dumnezeu și Maica Domnului, voi sunteți nădejdea noastră și folositorii noștri; voi ne sunteți nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiți în nevoi și ne ajutați. Voi sfintelor mănăstiri și biserici le sunteți păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetați a ne ajuta nouă, neputincioșilor, ci mijlociți la Dumnezeu și la Preacurata Lui Maică și Pururea Fecioară Maria, ca și pe noi să ne păzească fără prihană și pe toți să ne întărească în credință, până la sfârșitul vieții, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!

Taina crucii lui Hristos


Taina crucii lui Hristos semnul biruinței Sfântului împărat Constantin. În urma unei viziuni pe care a avut-o înaintea unei lupte, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a decis să se convertească la dreapta credință. O viziune care avea să lase creștinătății unul dintre cele mai importante sfinte odoare bisericești, păstrat până în zilele noastre la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos. Să descoperim împreună in materialul de mai jos taina Crucii lui Hristos descoperită de Sfântul împărat Constantin. • • • „După Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi”. Recunoașteți, oare, aceste cuvinte ? Ele încheie unul dintre cele mai frumoase acatiste pe care le păstrează Biserica noastră Ortodoxă încă din cele mai vechi timpuri, închinat unui fiu și mamei sale. Doi oameni asemenea nouă, dar trasfigurați de Harul lucrător al Sfântului Duh. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiți pe 21 mai, au fost primii împăraţi creştini din istorie, cunoscuți și cu supranumele de „Întocmai cu Apostolii”, un „titlu” special pe care Biserica l-a dat unor sfinți a căror lucrare de propovăduire a Sfintei Evanghelii este considerată asemănătoare cu cea a Apostolilor. ••• Praznicul acesta însemnat de la sfârșitul lunii mai este strâns legat de marea taină și de puterea nemăsurată a Sfintei Cruci, simbolul de căpătâi al creştinismului, cel ce reprezintă patima, moartea şi Învierea Domnului. Cunoaștem faptul că, de Sfânta Cruce se leagă și converirea minunată a Sfântului Împărat Constantin cel Mare la dreapta credință, în urma unei viziuni pe care a avut-o înaintea unei lupte. O viziune care avea să lase creștinătății unul dintre cele mai importante sfinte odoare bisericești, păstrat până în zilele noastre la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos. Ne amintim că Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost cel care a acordat libertate creștinismului, a convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) și a statutat crestinismul drept religie oficială a Imperiului. Momentul esențial al domniei sale este ziua de 28 octombrie 312 când În lupta contra lui Maxențiu, Sfântul Împărat Constantin s-a rugat la Dumnezeu să-i descopere Cine este cu adevărat și să-l ajute în necazul pe care îl avea în faţă. Iar Bunul Dumnezeu i-a trimis din Împărăția Sa un semn care avea să schimbe întreaga istorie a creștinismului. Astfel Sfântul Constantin a văzut pe cer ziua, dar Și noaptea în vis, o Cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția „prin acest semn vei învinge”. Astfel, urmând porunca divină, Sfântul Împărat a pus pe steagurile armatei sale simbolul arătat în vis, ca semn ocrotitor în acea mare luptă, după cum ne spun scrierile bisericești. „În zori, trezindu-se, Împărtășește tuturor taina cerului , după care cheamă la sine meşteri în prelucrarea aurului şi a nestematelor, se așează el însuşi în mijlocul lor şi le zugrăvise cam cum putea să arate acest semn, dându-le poruncă să-l întocmească şi ei la rândul lor aşa, din aur şi din pietre scumpe”. Scrierile bisericești spun că însuși Împăratul a mărturisit sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului celor doi zei ai soarelui din Roma. Astfel, fără nicio îndoială, Sfântul Constantin a înțeles că victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Nu este o simplă supoziție a posterității, ci un fapt confirmat de inscripția de pe „Arcul lui Constantin” din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta „prin inspirație divină”. Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare din muntele Athos Toți cei care am ajuns în Muntele Athos, străbătând cu sudoare și cutremur cărările bătătorite de pașii sfinților de odinioară, ajungând la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, au rămas impresionați cu siguranță. Dincolo de icoanele făcătoare de minuni, de slujbele de noapte cu iz de Rai, de cântările minunate ale părinților din obștea vatopedină, mănăstirea păstrează până în zilele noastre unele dintre cele mai importante odoare ale Ortodoxiei- Brâul Maicii Domnului dar Și o parte din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului și un fragment din trestia cu care i s-a dat Domnului buretele îmbibat cu oțet, capul Sfântului Ioan Gură de Aur și cel al Sfântului Grigorie de Nazianz sunt doar câteva dintre ele. Nu în ultimul rând, în Altarul mănăstirii se păstrează Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, făcută întocmai după modelul celei care i s-a arătat pe cer, în vis. Una dintre cele mai frumoase minuni ale Sfintei Cruci a Împăratului Constantin cel Mare, care a rămas în memoria părinților de la Vatoped, este cea petrecută în secolul al X-lea, când mănăstirea a fost atacată și jefuită de arabi. Se spune că un ierodiacon pe nume Sava, care era în acea vreme paraclisierul mănăstirii, a luat în fugă icoana Maicii Domnului Vimatárissa, cu tot cu o candelă care ardea neîncetat înaintea ei, dar și Crucea Sfântului Constantin cel Mare, și le-a ascuns pe toate într-o fântână mică aflată în Sfântul Altar, punând peste ele lespezi de piatră. Pentru că s-a străduit să ascundă sfintele odoare, el n-a mai avut vreme ca să scape de mânia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. După șaptezeci de ani, în timpul împăratului Nichifor Focas, când insula Creta și-a recăpătat libertatea, Cuviosul Sava s-a întors la Vatoped, găsind aici câțiva călugări care reușiseră să refacă o parte dintre ruinele mănăstirii. Într-o zi, i-a arătat starețului locul în care este musai nevoie să sape – vechea fântână a Altarului – pentru a descoperi o comoară neprețuită. Săpând câțiva frați, după cuvântul bătrânului Sava, au rămas înmărmuriți, strigând tuturor și vestindu-le bucuria pe care tocmai o trăiseră: icoana Maicii Domnului și Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare pluteau deasupra apei, iar lumânarea era încă aprinsă, așa cum fusese lăsată în urmă cu atâția ani, fără a se mistui. Ce minune, ce bucurie mare pentru toți viețuitorii de atunci ai Mănăstirii Vatoped, Dar și pentru cei de astăzi care ajung să se închine Și să se roage în această sfântă mănăstire. Taina cruci , taina învierii, taina credinței si taină a rugăciunii.