1. Metaniile şi semnificaţia lor
Metania este o formă de jertfire trupească, fiind
singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea
credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere a
comodităţii şi a lenei. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nici o
rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală.
Metania simbolizează căderea lui Adam şi a neamului omenesc în robia
păcatului şi căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea
Mântuitorului şi izbăvirea noastră din păcat.
2. Felurile metaniilor şi despre cum se fac acestea
În tradiţia Bisericii avem două feluri de metanii:
aşa‑numitele metanii mari şi metaniile mici, care se mai numesc şi
închinăciuni.
Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul
Sfintei Cruci şi, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie
atingând cu genunchii, palmele şi fruntea pământul. Apoi se ridică şi
se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.
Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe
însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, rostind rugăciunea: „Doamne,
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“,
se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi
genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăşi cu semnul Sfintei
Cruci.
Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2
închinăciuni pentru o metanie mare sau 3 închinăciuni pentru o metanie
mare, după tradiţia adusă de ucenicii Stareţului Paisie Velicikovski.
Sfinţii Părinţi ne învaţă că metaniile cele mai primite la Dumnezeu sunt
cele făcute de creştini în casele lor în cursul privegherilor de noapte
(după miezul nopţii). Sfântul Ioan Postitorul recomandă ca, după
săvârşirea unui păcat mic, până la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12
metanii mari.
3. Când nu se fac metanii
Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricţie.
Metanii mari nu se fac:
– după ce am primit Sfânta Împărtăşanie (în acea zi);
– la sfârşitul săptămânii, de la rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…“
de la vecernia de vineri şi până duminică la aceeaşi rugăciune de la
vecernie, cu excepţia praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a
3-a din Postul Sfintelor Paşti, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la
Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi în Vinerea
Mare la scoaterea Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mari din Săptămâna
Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din
Vinerea Mare până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie);
4. Ce nu este permis când facem metanii
– nu se sărută pământul;
– nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ;
– metaniile mari nu se fac începând din poziţia îngenunchiat sau aplecat;
– la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă şi fruntea peste ele;
– întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă;
– la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal;
– metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public;
– metaniile nu se însoţesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“;
– metaniile nu se fac foarte repede (ca un exerciţiu fizic);
– Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
admin_nec
Uncategorized
Cea
mai potrivită metodă de întărire a mușchilor abdominali o constituie
metaniile. Nu râde, așa este! Când cineva face metanii folosul este
dublu, și pentru sufletul și pentru trupul celui care le face. Sufletul
se folosește pentru că, prin metanii, cere iertare și milă Domnului, iar
trupul, pentru că, astfel, își întărește mușchii abdominali și se
fortifică. Îți recomand să faci cât mai multe metanii. Începe cu un
număr redus, apoi adaugă altele în fiecare zi, până ajungi în punctul în
care să simți că poți rezista. Însuși organismul ne înștiințează
limitele rezistenței lui și, atunci, stabilim numărul de metanii în
funcție de rezistență.
Apoi, deși nu e obligatoriu, putem
menține constant numărul de metanii în fiecare zi. Aceasta depinde de
numeroși factori, ca dispoziția sufletească, oboseala, starea de
sănătate etc. Important este începutul, pe de o parte, iar pe de altă
parte, e importantă și pocăința care trebuie să însoțească metaniile,
pocăința pentru multele noastre păcate, pentru care trebuie să ne cerem
iertare de la Domnul cu toată puterea sufletului și a trupului. Dacă
putem, să zicem în timp ce facem metaniile: Doamne, Iisuse,
miluiește-mă! Așa este cel mai bine. Și Domnul nu numai că ne va auzi,
dar ne va și ierta, întrucât cerem iertarea nu doar cu buzele, ci și cu
trupul și din tot sufletul, indiferent dacă acesta e aproape de Hristos
ori prins în mrejele păcatului. Căci Hristos nu S-a răstignit pentru
credincioși și oameni fără pată, ci pentru ne-credincioși și păcătoși ca
noi.
Prin metanii, și trupul participă la
rugăciune, rezultând astfel unitatea sufletului cu trupul, element care
este esențial în existența, forma și tămăduirea bolilor. Nu există
gimnastică mai bună decât metaniile. După ce ne-am făcut cruce
îngenunchiem, atingem pământul cu fruntea, apoi ne ridicăm, făcând
aceasta iar și iar, în timp ce sufletul suspină în fața lui Dumnezeu,
rostind rugăciunea vameșului: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
Sau orice altă rugăciune pe care ne va lumina Duhul Sfânt să o rostim.
După metanii urmează bucurie mare,
ușurare, pace în suflet, iar trupului nu-i va mai rămâne nici un singur
mădular nefolosit și nepus la lucru. Părintele, pentru a accentua
importanța metaniilor, spunea că după cum ne-o arată Evanghelistul,
Hristos Însuși a făcut și El metanii când Se afla în grădina Ghetsimani,
căzând cu fața la pământ și apoi ridicându-Se. Metaniile fac bine și
sufletului și trupului. De aceea asceții nu pățesc cu una cu două
infarcturi ori alte boli de inimă etc., întrucât, prin metanii, arterele
și vasele de sânge se păstrează excelent, iar sufletul se liniștește,
spulberând supărările. Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire
dumnezeiască, și nefericit este omul care nu a aflat taina lor. Cei ce
fac metanii noaptea, înainte de a adormi, alungă din minte grijile de zi
cu zi, se liniștesc și dorm mult mai bine. Să faceți la rugăciune câte
metanii puteți, chiar dacă obosiți. Când rugăciunea e însoțită și de
jertfă, devine mai eficientă și mai plăcută lui Dumnezeu, sfătuia
părintele.
Părintele Porfirie, “Antologie de sfaturi şi îndrumări”, Editura Bunavestire, Bacău
Metaniile sunt, cu adevărat, un dans
duhovnicesc. Sunt Rugăciunea trupului smuls inerţiei şi moleşelii
specifice delăsării în robia păcatului sub toate formele lui. Ele sunt
una din lucrările tainice prin care, acest miracol psiho-biologic,
umilit şi batjocorit de păcat, este ridicat la demnitatea lui de Templu
al Duhului Sfânt!
Metaniile sunt mici şi mari.
În metaniile mici, stăm în picioare în
faţa lui Dumnezeu şi ne însemnăm, adică devenim semne vii, cu Sfânta
Cruce mărturisind că numai prin ea şi prin jertfa Celui ce S-a răstignit
pe ea pentru noi, suntem iarăşi făpturi verticale, suntem iarăşi axa
care uneşte cerul cu pământul, văzutul cu nevăzutul şi pipăitul cu
nepipăitul… Apoi ne aplecăm în faţă şi atingem pământul cu vârful
degetelor de la mâna dreaptă, mărturisind, fără cuvinte, că suntem din
ţărână făcuţi şi că adesea am căzut iarăşi în ea. Apoi, ne ridicăm,
mărturisind prin aceasta că am primit darul Învierii, darul
Răscumpărării şi, iată, iarăşi suntem scară la cer cu mila Celui Ce S-a
răstignit pentru ca Învierea Lui să devină înălţarea noastră. Şi iarăşi
repetăm, pentru că iarăşi cădem, şi iarăşi ne ridicăm, spunând mereu, în
timp ce ne însemnăm cu Semnul Crucii: “În Numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh!” sau: “Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!”
sau “Doamne, Iisuse, miluiește-mă!” Facem atâtea închinăciuni câte sunt
indicate în cartea de rugăciuni, sau câte ne-a dăruit părintele prin
canon să facem, sau câte ne dă Duhul să facem în momentele noastre
fierbinţi de rugăciune. E bine să luăm binecuvântare de la părintele
pentru numărul lor, ca să fim ocrotiţi de năvala diavolului mândriei
care stă să ne înghită pe toţi, şi după ce am pornit pe Calea mântuirii!
Metaniile mari duc mişcarea trupului mai
departe. După ce ne închinăm stând în picioare, ne aplecăm înainte,
ducem ambele mâini la podea îndoind coatele şi ne sprijinim în palmele
aşezate în dreptul umerilor. În acelaşi timp, îndoim genunchii până
ajungem cu ei la podea şi atingem şi fruntea de pământ. În această
poziţie, trupul nostru imită căderea Mântuitorului sub cruce pe Drumul
Golgotei şi formează el însuşi o cruce! Apoi, imediat, împingem cu
palmele în podea, îndreptăm genunchii şi ne ridicăm armonios în
picioare.
Semnificaţia mişcărilor este, cred,
grăitoare de la sine şi, vei vedea, canal de comunicare pentru
înţelesuri mult mai adânci şi mai mângâietoare decât aş putea eu formula
prin cuvinte. Şi pe acestea le repetăm, de cele mai multe ori de 40 de
ori, dar şi de atâtea ori de câte avem canon sau pravilă să facem.
Încet, încet, respiraţia se pliază pe mişcările trupului şi devine şi ea
rugăciune! Bătăile inimii vor intra şi ele în ritmul închinării,
cântând cu recunoştinţă o adevărată odă a bucuriei de a fi, în sfârşit,
folosită pentru a da Slavă Domnului ei, Celui ce Se sălăşluieşte în
taină, de la Botez, în adâncul ei atât de necunoscut celui ce o are!
1.
În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi
mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni.
3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care
creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții.
4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat
mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari.
5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție.
6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații:
– în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie;
– la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…”
de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie
făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul
Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12
Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea
Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul
Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare
până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).
7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul.
8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ.
9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau
aplecat.
10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea
deasupra lor.
11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna
dreaptă.
12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă
normal.
13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică
sau în public.
14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic.
16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe
de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea
1.
În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi
mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni.
3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care
creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții.
4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat
mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari.
5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție.
6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații:
– în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie;
– la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…”
de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie
făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul
Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12
Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea
Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul
Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare
până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).
7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul.
8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ.
9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau
aplecat.
10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea
deasupra lor.
11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna
dreaptă.
12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă
normal.
13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică
sau în public.
14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic.
16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe
de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea
1.
În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi
mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni.
3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care
creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții.
4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat
mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari.
5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție.
6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații:
– în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie;
– la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…”
de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie
făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul
Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12
Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea
Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul
Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare
până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).
7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul.
8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ.
9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau
aplecat.
10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea
deasupra lor.
11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna
dreaptă.
12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă
normal.
13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică
sau în public.
14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic.
16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe
de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea
1.
În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi
mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni.
3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care
creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții.
4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat
mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari.
5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție.
6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații:
– în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie;
– la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…”
de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie
făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul
Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12
Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea
Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul
Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare
până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).
7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul.
8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ.
9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau
aplecat.
10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea
deasupra lor.
11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna
dreaptă.
12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă
normal.
13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică
sau în public.
14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic.
16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe
de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea
1.
În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi
mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni.
3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care
creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții.
4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat
mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari.
5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție.
6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații:
– în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie;
– la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…”
de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie
făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul
Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12
Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea
Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul
Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare
până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).
7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul.
8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ.
9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau
aplecat.
10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea
deasupra lor.
11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna
dreaptă.
12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă
normal.
13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică
sau în public.
14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic.
16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe
de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea
1.
În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi
mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni.
3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care
creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții.
4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat
mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari.
5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție.
6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații:
– în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie;
– la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…”
de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie
făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul
Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12
Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea
Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul
Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare
până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).
7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul.
8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ.
9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau
aplecat.
10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea
deasupra lor.
11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna
dreaptă.
12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă
normal.
13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică
sau în public.
14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic.
16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe
de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea
1.
În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi
mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni.
3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care
creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții.
4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat
mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari.
5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție.
6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații:
– în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie;
– la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…”
de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie
făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul
Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12
Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea
Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul
Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare
până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).
7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul.
8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ.
9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau
aplecat.
10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea
deasupra lor.
11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna
dreaptă.
12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă
normal.
13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică
sau în public.
14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic.
16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe
de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea
