💫 Valoarea sufletului

 "Nu vă fie teamă să dăruiți și să nu așteptați nimic. Aceasta este adevărata valoare a sufletului."

Trăim într-o lume în care aproape totul se măsoară în termeni de schimb: dau pentru a primi, muncesc pentru a colecta, fac o favoare așteptând o favoare în schimb. Această schemă funcționează în logica piețelor, dar atunci când este transferată în viața interioară și în relațiile umane, ne sărăcește.

Sufletul nu înțelege conturile sau calculele. Sufletul crește atunci când dăruim fără să așteptăm, când oferim timp, ascultare, iubire sau ajutor fără rucsacul greu al recompensei. Să dăruiești de dragul de a dărui. Să iubești de dragul de a iubi. Ascultând de dragul de a asculta. În acel gest pur, necondiționat, se dezvăluie cea mai autentică măreție a noastră.

✨ Paradoxul este că, atunci când dăruim fără să așteptăm, este atunci când primim cel mai mult. Nu pentru că ceva exterior sosește imediat, ci pentru că o lumină este aprinsă în interiorul nostru: certitudinea că am acționat în coerență cu cine suntem. Acesta este darul invizibil, valoarea sufletului care nu este nici cumpărat, nici vândut.

Același lucru se întâmplă și în leadership. Cei care conduc din cererea de recunoaștere sau din căutarea puterii, pot obține rezultate temporare, dar amprenta lor este fragilă. Pe de altă parte, cei care conduc din dăruire, din voința autentică de a servi și de a însoți, transformă vieți și lasă o moștenire de neșters.

🪞 În realitate, fiecare act de generozitate este o oglindă. Ne redă imaginea a ceea ce putem deveni atunci când ne eliberăm de frica de a pierde. Pentru că a da nu înseamnă a pierde, ci a se înmulți.

📌 Învățătură:

Nu vă fie teamă să dăruiți. Frica de gol este o iluzie.

Nu vă așteptați la nimic. Adevăratul lucru vine atunci când lăsăm spațiul.

Încredere: valoarea sufletului nu se măsoară în ceea ce acumulezi, ci în ceea ce dai.

Lumea are nevoie de mai mulți oameni care dăruiesc fără să aștepte, de mai mulți lideri care slujesc fără a cere, de mai multe suflete care strălucesc necondiționat. Pentru că, în cele din urmă, adevărata putere nu este în ceea ce păstrezi, ci în ceea ce împărți.

🌱 Dăruiește fără teamă, dăruiește fără să aștepți... Aceasta este adevărata valoare a sufletului.

Ceea ce împărtășești din autenticitate nu te sărăcește niciodată, te înmulțește mereu.

 🔥 Flacăra care este împărtășită

O lumânare aprinsă pare fragilă. Lumina sa abia luminează câțiva pași în jur. Dar este ceva fascinant în ea: poate aprinde o altă lumânare... și altul... și încă unul. Și făcând asta, nu pierde nimic din ea însăși. Lumina sa nu se diminuează, dimpotrivă: se înmulțește.

✨ La fel este și cu cunoașterea, bunătatea, inspirația sau dragostea. Ei nu sunt epuizați dându-le, ci cresc fiind împărtășiți. De multe ori trăim cu teama de a renunța la ceea ce avem: ne este frică să pierdem timp, energie, atenție sau recunoaștere. Dar sufletul funcționează cu o altă logică: cu cât dai mai mult, cu atât se extinde mai mult.

Același lucru se întâmplă și în domeniul profesional. Un lider care păstrează ceea ce știe pentru sine, crezând că menține puterea în acest fel, se închide în propria umbră. Pe de altă parte, cei care își împărtășesc experiența, care sunt fericiți să-i vadă pe alții crescând, își multiplică impactul și creează o moștenire. Măreția unui lider nu se măsoară în ceea ce acumulează, ci în capacitatea de a aprinde flăcări în ceilalți.

🌱 Generozitatea nu este naivitate. Este încrederea că esențialul nu se pierde niciodată: dăruind, cineva devine un canal, nu un depozit. La fel ca lumânarea, care continuă să strălucească în timp ce îi aprinde pe alții, continuăm să fim o sursă atunci când împărtășim din inimă.

📌 Învățăturile Flăcării care este împărtășită:

Ceea ce împărtășești din autenticitate nu te sărăcește niciodată, te înmulțește mereu.

O echipă nu are nevoie de șefi care să controleze, ci de lideri care să aprindă flăcări.

Cea mai puternică lumină este cea care îi luminează pe ceilalți, astfel încât ei înșiși să strălucească.

🔥 Imaginați-vă o cameră de zi întunecată cu o singură lumânare aprinsă. Acum imaginați-vă același loc cu o sută de lumânări aprinse de la prima flacără. Diferența este abisală. Aceasta este puterea de a dărui fără frică, de a inspira fără condiții, de a aprinde ce este mai bun în fiecare persoană din jurul nostru.

Pentru că, în cele din urmă, ceea ce rămâne din tine nu sunt flăcările pe care le-ai salvat, ci cele pe care le-ai aprins în alții.

Călătorul...

 În cele mai senine nopți, când cerul este arătat în toată splendoarea sa, te poți simți mic. Stelele ne amintesc că suntem doar un fulger în vastitatea universului. Și totuși, ele ne invită să înțelegem că facem parte din ceva infinit mai mare.

✨ Acesta este paradoxul: suntem mici, dar suntem și cosmos. Praful de stele care strălucește acolo sus este același care ne curge prin vene. Când privim spre firmament, ne amintim că nu suntem separați de el, ci uniți în același dans.

Smerenia autentică se naște din această recunoaștere. Nu este o chestiune de a ne diminua pe noi înșine, ci de a înțelege locul nostru în întreg. Un călător stelar nu merge cu mândrie, pentru că știe că nu este centrul universului; dar nici cu frică, pentru că se recunoaște ca un fiu al aceleiași măreții.

În leadership, această perspectivă este esențială. Cei care cred că totul se învârte în jurul lor se pierd în ego-ul lor, în timp ce cei care înțeleg că fac parte din ceva mai mare – o echipă, o comunitate, un scop comun – găsesc sens dincolo de ei înșiși. A conduce nu este a străluci în singurătate, ci a lumina constelații.

📌 Învățăturile Star Traveler:

Uită-te dincolo de tine: lumea nu începe sau nu se termină în ego-ul tău.

Recunoaște-ți măreția, dar și micimea. Ambele adevăruri coexistă.

Conduceți amintindu-vă că fiecare persoană este o stea unică în constelație.

🌠 Când privim în sus și lăsăm vastitatea să ne învăluie, înțelegem că viața nu este doar supraviețuire sau succes, ci o călătorie cosmică. O călătorie în care fiecare pas, fiecare gest, fiecare cuvânt, are sens pentru că face parte din ceva mai mare.

Adevărata conducere și adevărata viață înseamnă să mergem cu certitudinea că suntem călători stelelor: umili în micimea noastră, mari în esența noastră.

Timpul sufletului se măsoară în bătăi 💓⏳

 Cei mai mulți dintre noi ne gândim la timp ca fiind liniar, mișcându-se cu precizia unui ceas. Numărăm anii, sărbătorim zilele de naștere, măsurăm ce am făcut sau nu am făcut pe baza calendarelor. Cu toate acestea, misticii ne invită să privim mai departe: sufletul nu este guvernat de ceasuri umane, ci de intensitatea cu care trăim fiecare moment.

✨ Unii înțelepți spun că maturitatea sufletului nu se măsoară în ani, ci în profunzimea experiențelor noastre. O singură secundă de conexiune autentică, dragoste adevărată sau înțelegere profundă poate fi echivalentă cu secole de învățare spirituală.

Nu ți s-a întâmplat ca o clipă să-ți schimbe întreaga viață? O îmbrățișare care te-a ținut în întuneric. Un cuvânt care ți-a luminat calea. O privire care părea să conțină eternitate. Acele momente, deși trecătoare în timpul uman, bat veșnic în inima sufletului.

🌌 În tradițiile spirituale se vorbește despre două forme de timp:

Chronos, timpul liniar marcat de ceasuri.

Kairos, timp sacru, unde lucrul important nu este durata, ci intensitatea și semnificația.

Sufletul locuiește în Kairos. În ea, o secundă poate fi veșnică, pentru că în acel moment se concentrează totalitatea a ceea ce suntem.

💡 Când iubim, când mulțumim, când iertăm cu adevărat, ceva în noi se extinde și timpul pare să se oprească. Nu contează dacă durează o secundă sau o oră: ceea ce rămâne gravat în suflet este experiența plinătății.

🌠 Poate de aceea ne amintim anumite momente toată viața. Nu anii întregi ne marchează destinul, ci acele bătăi de inimă care devin eterne:

Zorii care ne-au făcut să ne simțim parte a universului.

Întâlnirea neașteptată care ne-a schimbat pentru totdeauna.

Liniștea care ne-a dat pace în mijlocul haosului.

Fiecare dintre aceste momente devine o bătaie sacră a inimii, iar acele bătăi ale inimii sunt cele care fac sufletul să se maturizeze. Corpul îmbătrânește odată cu anii, dar sufletul înflorește cu fiecare experiență trăită din intensitatea prezentului.

Invitația este clară: în loc să ne îngrijorăm de trecerea timpului, ar trebui să ne întrebăm cât de profund o trăim. Pentru că, până la urmă, nu contează câți ani trec, ci câte bătăi autentice păstrăm în inimile noastre.

💓 Timpul sufletului nu este cantitate, este calitate. Nu orele acumulate, ci momentele devin eternitate.

🙌 Și tu, ce scurt moment din viața ta simți marcat ca înainte și după în sufletul tău?

 

 

Acatistul Sfantului Augustin de Hippona

 Augustin de Hipona [lat. Sanctus Augustinus] (n. 13 noiembrie 354, Thagaste în Numidia - d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi), episcop, filozof, teolog, doctor al Bisericii.

Sfântul Augustin [numit uneori Aurelius Augustinus, în urma confuziei cu Aurelius de Cartagina, contemporanul său] este unul din cei patru Părinţi ai Bisericii Occidentale, alături de Ambrozie, Ieronim şi Grigore cel Mare. Este unul dintre cei mai importanţi teologi şi filosofi creştini, ale cărui opere au modificat substanţial gândirea europeană. Opera sa constituie o punte de legătură între filosofia antică şi cea medievală.



În tinereţe a studiat retorica. Impresionat de "Hortensius" al lui Cicero s-a profilat pe filosofie. A urmat întâi maniheismul, apoi scepticismul şi în final neoplatonismul. După convertirea sa la creştinism (387) prin Ambrosius de Milano a devenit în 396 episcop de Hippo Regius, în nordul Africii.



Teologia sa a influenţat gândirea lui Martin Luther, care iniţial aparţinuse ordinului augustinian.



Din punct de vedere politic, Augustin vede organizarea de stat ca fiind folositoare şi luptă pentru despărţirea între Stat şi Biserică. În opera sa târzie, "Despre cetatea lui Dumnezeu" (De Civitate Dei) apreciază istoria omenirii ca pe o evoluţie a cetăţii terestre, a oamenilor ("civitas terrena"), ce aspiră spre cetatea lui Dumnezeu ("Civitas Dei"). Augustin identifică Cetatea lui Dumnezeu cu Biserica. El explică decăderea Imperiului Roman prin faptul că devenise un loc păgân, care a trebuit să facă loc Cetăţii lui Dumnezeu, adică Bisericii.

Sf. Augustin s-a născut la Tagaste (astăzi Souk Ahras), Numidia, în nordul Africii, în anul 354. Tatăl său, Patricius, era păgân iar mama sa,(sfânta Monica), era o practicantă exemplară a creştinismului. Educaţia elementară a lui Augustin, primită în oraşul natal, era creştină. A învăţat mai apoi la Madaura şi Cartagina. Aici a intrat pe drumul păcatului, după cum spune în Confesiuni, adică a dus o viaţă carnală şi a avut un fiu din flori. Înainte de a se creştina, a fost adeptul mai multor culte şi orientări filozofice, în special maniheismul şi a tratat problema diviziunii clare între bine şi rău, fiind preocupat de problema originii răului.





În anii 373 - 383, Sf. Augustin este profesor de Retorică, întîi la Tagaste şi apoi la Cartagina. În această perioadă, s-a ocupat de dialogul Hortensius de Cicero, care îndeamnă la iubirea înţelepciunii eterne, lucru care îi va schimba viaţa, luând o turnură decisivă: Sf. Augustin va deveni manihean. Dar după scurtă vreme, episcopul manihean Faustus nu îi poate răspunde la întrebări, iar Augustin se retrage din sectă. Pleacă la Roma pentru a întemeia o şcoală de Retorică, dar, neavând succesul la care se aştepta, în 384 călătoreşte la Milano unde îl cunoaşte pe episcopul creştin Ambrozie.



Se dedică apoi studiului în Noua Academie Platonică, influenţată atunci de scepticism. Învăţăturile conform cărora trebuia să se mulţumească cu poziţia sceptică a adevărului probabil nu îl vor mulţumi. Îl întâlneşte pe Sfântul Ambrozie, asistă la predicile acestuia şi viaţa sa trece printr-un nou moment de cotitură. Regăsind acea fervoare pentru căutarea adevărului absolut, studiază învăţătura platoniciană, încercând, în acelaşi timp, să lupte cu tentaţiile sale carnale.



Tocmai când se gândea să se căsătorească cu mama copilului său din flori, spre a da legitimitate acelei relaţii din tinereţe, se implică într-o nouă poveste amoroasă. Este un moment de maximă tensiune în conştiinţa sa. Acesta este momentul celebrei sale convertiri, relatată în cartea a opta din Confesiuni.



Retras în grădină pe domeniul Cassiacus, spre o „dramatică examinare a adâncurilor fiinţei sale”, Augustin are un moment de revelaţie sub un smochin: aude o voce a unui copil din casa vecină, spunând: „Tolle, lege; tolle, lege” („ia şi citeşte; ia şi citeşte!”). Nu-şi amintea însă nici un cântec de copii care să conţină aceste vorbe şi, imediat, şi-a dat seama că îi vorbise o voce divină. Luând „Cartea apostolului”, citi primele cuvinte care îi căzură sub ochi: „Nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija faţă de trup să nu o faceţi spre pofte”. Acesta este momentul convertirii sale, hotărâtoare în acest sens fiind influenţa episcopului Ambrozie, care l-a şi botezat, în noaptea de Paşti a anului 387.



În 389 revine la Tagaste, unde întemeiază o comunitate monahală. Se dedică studiului Scripturilor, combaterii Maniheismului şi a altor erezii. În 391 devine preot la Hippo Regius,, iar în 395 Episcop. Moare în 430, după treizeci şi cinci de ani dedicaţi activităţii episcopale. În acest moment, Imperiul Roman era deja supraextins şi muribund, iar vandalii se pregăteau să atace chiar cetatea episcopală a lui Augustin. Marea Romă avea să devină o amintire (cucerită în 493 de ostrogoţi), iar Europa Occidentală va intra în Evul său întunecat, vreme de patru secole, până la renaşterea carolingiană.

Augustin este unul din cei mai influenţi gânditori, poate cel mai influent dintre toţi, mai ales dacă ţinem seama de faptul că inclusiv platonismul a influenţat gândirea medievală prin intermediul lui Augustin. El rămâne o autoritate mai mult de o mie de ani după moartea sa, influenţând, de exemplu, gândirea lui Descartes.



Înlocuieşte concepţia timpului ciclic cu aceea a timpului istoric, linear; istoria este “tămăduitoare” în sensul de drum către bine. Învăţătura autentică este posibilă numai prin iluminare. Omul se poate îndoi de multe dar nu şi de certitudinea existenţei sale (premerge raţionalismul cartezian) Oamenii sunt împărţiţi în două categorii : damnaţi şi aleşi; avem răspunderea de a recunoaşte drumul dat de Dumnezeu. Absurdul este semnul divinului – tot ceea ce ascultă regulile logicii noastre este omenesc, ceea ce transcende logica noastră este divin. Sufletul este un alt ordin de realitate decât materia (corpul), este nemuritor fiind din aceeaşi substanţă cu Adevărul. Adevărul este Dumnezeu, este în suflet, mai lăuntric mie decât sinele meu cel mai lăuntric. Credinţa precede înţelegerea, cunoaşterea. Virtuţilor preluate de la Platon – dreptate, cumpătare, curaj, înţelepciune – Augustin le adaugă virtuţile creştine: credinţă, speranţă, iubire; acestea au fost completate cu “virtuţi umanitare”: iubirea aproapelui, fidelitatea, încrederea, umilinţa.



DE CIVITATE DEI si crearea istoriei S-au scris de-a lungul timpului multe despre Sf.Augustin şi lucrarea sa “ De Civitate Dei “- operă fără de care nu va putea fi niciodată înţeleasă istoria Evului Mediu Occidental Catolic. Considerat de unii ca fiind un mare părinte al bisericii sau un mare istoric, Sf. Augustin este considerat de alţii ca fiind un vizionar. Sf Augustin nu este un istoric, cel puţin nu în înţelesul general al cuvântului. El nu narează, nu reconstituie istoria, nu interpretează evenimente. Totodată, autorul lui “De civitate Dei ” nu este un vizionar, nu este un profet. El este mai mult decât un profet. El poate fi considerat un demiurg. Augustin construieşte tipare psihice şi o mentalitate care vor fi comune câtorva zeci de generaţii. “De Civitate Dei “ este opera care va penetra în subconştientul celor care vor aparţine Occidentului catolic, al celor care vor încerca, într-un mod conştient sau nu, să impună lumii întregi această carte sfântă pentru ei, un adevărat testament religios şi politic totodată. Opera Sf. Augustin a dăruit viaţă, coeziune şi mai ales vocaţie istorică Occidentului catolic, lume ce devine o sinteză reuşită între civilizaţia latină, vitalitatea germanică şi mărturisirea creştină. De la papă şi până la ultimul ţăran habotnic, catolicii vor fi marcaţi de crezul istoric al Sf Augustin şi vor sili istoria medievală să se încadreze în cadrele şi tiparele stabilite de acesta.



În perioada clasică a Imperiului Roman, partea occidentală a acestuia şi, în special Roma, are o preponderenţă autoritară pe toate planurile. Această stare de lucruri se modifică odată cu mutarea capitalei la C-tinopol. Secolul al IV-lea d.Chr aduce sfârşitul lumii antice şi triumful noii religii, cea creştină, ce este adoptată acum ca fiind religie oficială în stat. Tot în această perioadă, datorită presiunii popoarelor barbare, a germanicilor mai ales, precum şi a războaielor civile, apare o criză deosebită ce duce la ruperea unităţii politice şi economice a Imperiului. Acesta se rupe în două: Orientul şi Occidentul- lumi ce mai păstrează încă elemente comune. O vreme, echilibrul dintre cele două lumi va fi păstrat, dând o aparentă senzaţie de unitate a lumii romane. În timp însă, cele două entităţi politice romane vor avea evoluţii culturale, lingvistice şi religioase diferite. Eşuarea încercărilor de a restabili ordinea şi unitatea Imperiului vor dovedi clar acest lucru. Mai mult decât atât, echilibrul este rupt definitiv, de data asta în favoarea Orientului grecofon. Pentru prima oară în istoria lumii romane Răsăritul se impune. După dispariţia în 476 a Imperiului Roman de Apus, centrul de greutate al istoriei europene părăseşte Occidentul prăbuşit economic şi politic pentru a se stabili la Constantinopol. Aici, creştinismul în forma sa ortodoxă (lb. gr.-dreapta credinţă), va deveni o suberbă expresie a mărturisirii credinţei în Christos. La adăpostul armatelor imperiale bizantine, biserica creştin-ortodoxă va făuri şi va dărui lumii creştine o bogăţie spirituală mistică ce-i este specifică. Dar, îndreptându-şi întreaga energie spre dumnezeire şi manifestându-se sub mantia protectoare a symphoniei (colaborarea armonioasă cu statul dar şi subordonarea faţă de acesta ), biserica bizantină se va auto-izola de lumea de dincolo de frontierele ortodoxiei şi se va desprinde de caracterul dinamic şi profan, pământesc şi material al istoriei. Ortodoxia rămâne astfel izolată pe un plan spiritual care îi este propriu, lăsând astfel bisericii romano-catolice loc de manifestare pe un alt plan care nu este însă neapărat profan, dar care este mai ales material şi dinamic.



În Occident, procesul de afirmare a religiei creştine, în forma sa catolică (lb. gr. – universal în sensul de în toate locurile şi în toate timpurile, biserica trebuind să-i cuprindă pe toţi creştinii) a avut o altă evoluţie. Într-o lume aruncată în dezordine şi haos politico-social de către invaziile popoarelor barbare, într-o lume ce încearcă să-şi regăsească echilibrul şi totodată să integreze într-o nouă sinteză valorile romane şi creştine cu cele germanice, proces complex desfăşurat de-a lungul secolelor V-VIII, ei bine, în această nouă civilizaţie ce este pe cale să apară, religia creştină şi Biserica însumează toate energiile viabile. Ele devin singurele realităţi stabile. De acum înainte, creştinismul înseamnă viaţă şi viitor iar istoria Evului mediu nu poate fi concepută fără istoria Bisericii creştine din această parte a Europei. Spiritul creştin (viitor catolic) devine esenţa acestei noi lumi. Silită de istorie să devină elementul stabil al identităţii acestei noi civilizaţii, biserica romană regăseşte în interiorul său caracterul dinamic, vocaţia creatoare îndreptată spre viitor, specifică creştinismului. Căci, dacă ortodoxie înseamnă har divin şi mărturisire, geniul catolic este expresia sublimă a forţei creştinismului de creare a unei noi lumi. Toate acestea, biserica romană le datorează Sf Augustin şi operei sale.

“De Civitate Dei” a fost scrisă într-un moment de criză în care Apusul era descumpănit în faţa invaziei şi jefuirii cumplite a Romei de către vizigoţii lui Alaric în 410. Concepută iniţial ca o scriere polemică faţă de acuzaţiile aduse creştinilor de către păgâni, “De Civitate Dei “ a devenit un răspuns providenţial şi genial al bisericii creştine occidentale la provocările viitorului iar idealul augustinian a constituit punctul de plecare pentru zidirea unei noi civilizaţii.



Sf Augustin plasează istoria pe o axă temporală liniară care începe potrivit dogmei creştine de la facerea lumii de către Dumnezeu (Geneza biblică) şi se termină în momentul Judecăţii de Apoi.. Datorită păcatului originar, în urma alungării din Rai, întraga creaţie divină se scindează în două entităţi spirituale. Astfel au apărut cele două cetăţi: una este cea a spiritelor rele şi malefice, Cetatea Satanei, a doua cetate fiind guvernată de legile divine. Este Cetatea lui Dumnezeu în care nu există decât iubire şi dăruire pentru celălalt, o cetate sfântă ai cărei locuitori sunt într-o luptă permanentă şi totală cu slujitorii Diavolului, război ce va dura până la venirea lui Christos pe pământ, până la Judecata de Apoi - moment ce marchează sfârşitul axei temporale a istoriei. Numărul locuitorilor acestei cetăţi sfinte, al luptătorilor lui Christos trebuie să sporească continuu până la înfrângerea definitivă a diavolului. Cetatea lui Dumnezeu devine pentru creştinii occidentali, declaraţi de către Biserică ca fiind soldaţii lui Chrisos, un obiectiv viitor, un crez istoric, un deziderat ce trebuie transmutat din sfera teologică şi spirituală în lumea reală, temporală, politică. “De Civitate Dei “nu este numai prima interpretare filosofică creştină a istoriei, ea este totodată un document oficial ce stabileşte Bisericii Romano-Catolice un obiectiv politic concret.



Datorită Sf. Augustin, istoria, timpul şi spaţiul devin câmpul de luptă dintre cele două cetăţi iar Biserica apuseană îşi asumă rolul dinamic de a organiza şi conduce războinicii creştini în lupta lor împotriva slujitorilor satanei, duşmani ai Bisericii şi deci ai Dumnezeului creştin.

Transformând idealul spiritual augustinian într-un obiectiv terestru concret, Biserica romană se transformă la rândul ei într-un stat al lui Dumnezeu pe pământ, cu un conducător spiritual dar şi temporal totodată- papa, considerat “locum tenens Christi”- locţiitorul lui Christos pe pământ (cf. Matei16), o instituţie cu o ierarhie strictă, cu vasali fideli, cu dreptul de a emite legi în numele lui Dumnezeu şi de a aplica forţa oriunde şi oricând împotriva duşmanilor săi consideraţi duşmanii lui Christos şi copiii Satanei, iar această transformare este legitimată prin obiectivul zămislirii Cetăţii lui Dumnezeu. Creştinii occidentali sunt declaraţi de Biserică o armată ce este convinsă că poate folosi orice mijloace pentru distrugerea celor consideraţi de Biserică “slujitori ai Satanei”, fiecare catolic trebuie să capete credinţa că face parte din “Militia Christi”- armata lui Christos, că de fiecare faptă a sa depinde nu numai propria-i mântuire dar mai ales depinde soarta “Cetăţii lui Dumnezeu”.



În fiecare comunitate, în fiecare burg sau sat, preotul este cel care organizează lumea din jurul său. Biserica devine cea mai înaltă clădire din aşezare, de aici se guvernează comunitatea. Sacerdotul creştin protejează cetatea, sub îndrumarea lui se organizează noua lume occidentală. Istoria acestei lumi se împleteşte strâns cu cea a instituţiei ecleziastice. Biserica romană reuşeşte să solidarizeze masele cu idealul ei augustinian care devine şi al lor. Odată cu răspândirea creştinismului printre germanici, conflictele dintre aceştia şi latini se estompează treptat şi ia naştere o nouă formă de solidaritate umană, legată de sentimentul apartenenţei comune la armata lui Christos. Identitatea lingvistică/culturală devine mult mai puţin importantă decât calitatea de fiu credincios al Bisericii romane.



Organizarea socială a societăţii apusene este subordonată aceluiaşi scop al edificării cetăţii lui Dumnezeu. Occidentalii sunt grupaţi în trei ordine: oratores-clericii, oamenii Bisericii, cei care se roagă lui Dumnezeu, bellatores-nobilii, cei care luptă cu duşmanii Bisericii pentru gloria lui Dumnezeu şi laboratores- cei care muncesc pentru primele două stări. Biserica romană şi lumea apusenă sunt nucleul viitorei împărăţii divine pe pământ iar Sf Părinte de la Roma conduce această lume ca reprezentant al lui Christos. Aceasta este prima mare victorie a Bisericii creştine apusene din istorie. Biserica are un ideal, un crez politic, are la dispoziţie o armată supusă capabilă de orice pentru a zămisli “Cetatea lui Dumnezeu”.Biserica romană îşi asumă pe deplin caracterul catolic-universal.. Occidentul catolic începe treptat să se deschidă spre exterior şi va începe din Cetatea Eternă, precum odinioară Imperiul Roman, cucerirea lumii. Dar acum primordială este îndeplinirea ţelului spiritual augustinian-răspândirea mesajului creştin în întreaga lume ce urmează să fie condusă spiritual şi temporal de Roma-capitala creştinătăţii, capitala Cetăţii lui Dumnezeu pe pământ.



Primii care vor adopta idealul augustinian vor fi călugării irlandezi. Din mănăstirile lor, aceşti primi soldaţi ai lui Christos, misionari şi civilizatori totodată vor porni din secolul al V-lea prima cruciadă spirituală a Bisericii romane: creştinarea şi organizarea noilor popoare ale Europei apusene. Ei întemeiază noi mănăstiri, adevărate cetăţi ale spiritului, unde vor zidi temeliile culturii occidentale. Mai mult decât atât, influenţa lor nu este numai spirituală ci şi politică. Datorită lor şi urmaşilor lor, Imperiul Franc al lui Carol cel Mare nu va fi doar o încercare-surogat de reconstituire a Imperiului Roman ci prima mare acţiune temporală a spiritului catolic, prima încercare de ridicare pe pământ a “Cetăţii lui Dumnezeu”. Imperiul Carolingian este simbolul politic al noii lumi în care valorile romane şi germanice se îmbină armonios cu cele creştine. Nu putem ignora rolul major al Sf. Augustin în istoria medievală apuseană. Dacă l-am ignora, n-am putea înţelege încercările occidentale de reconstituire a Imperiului Roman, cruciadele, Inchiziţia, spiritul creator al catolicului pentru care acţiunea, faptele au o importanţă deosebită, spiritul lui de conquistador cu sabia într-o mână şi Biblia în cealaltă, războinic şi misionar totodată. N-am putea înţelege istoria evului mediu occidental catolic.

Concepţia lui a fost preluată şi utilizată dogmatic pentru respingerea concepţiei aristotelice a lui Toma de Aquino. În vremea Reformei, a fost preluată în special concepţia despre predestinare şi istorie ca tămăduitoare.



A fost primul filozof care a luat în considerare istoria ca fiind necesară în educarea oamenilor şi pentru lichidarea răului.

 

 1
ACATISTUL SFANTULUI AUGUSTIN DE HIPPONA

file:///C:/Users/User/Downloads/ACATISTUL%20SFANTULUI%20AUGUSTIN%20DE%20HIPPONA.pdf 

Cele mai bune metode naturale pentru a susține digestia și a reduce balonarea

  Cele mai bune metode naturale pentru a susține digestia și a reduce balonarea

Balonarea este un semnal că sistemul digestiv are nevoie de sprijin. Poate apărea din cauza combinațiilor alimentare greșite, a stresului, a unei flore intestinale dezechilibrate sau a unei slăbiciuni a sistemului digestiv. Din fericire, natura oferă soluții eficiente și blânde.

 Plante medicinale care susțin digestia:

 Ghimbirul stimulează secreția sucurilor gastrice și ajută la eliminarea gazelor. Poate fi consumat sub formă de ceai sau mestecat crud înainte de masă, cu puțin lămâie și sare.

 Semințele de fenicul reduc crampele abdominale și balonarea. Mestecă o linguriță după masă sau prepară un ceai aromat care relaxează instantaneu.

 Menta calmează spasmele intestinale și reduce disconfortul abdominal. Ceaiul de mentă este ideal după mese copioase sau în caz de digestie lentă.

 Mușețelul este liniștitor atât pentru tractul digestiv, cât și pentru sistemul nervos. Este eficient mai ales când balonarea este legată de stres sau oboseală emoțională.

 Obiceiuri alimentare care îmbunătățesc digestia:

 Mănâncă lent și conștient – mestecă bine fiecare înghițitură (de 20–30 ori) și evită ecranele. Digestia începe în gură și în creier.

 Nu mânca în exces – ideal este să lași stomacul ½ plin cu mâncare, ¼ cu lichide și ¼ cu aer. Această regulă ayurvedică sprijină digestia eficientă și previne balonarea.

 Evită băuturile reci în timpul meselor – apa cu gheață poate încetini sistemul digestiv. Alege în schimb apă caldă sau un ceai digestiv.

 Lasă pauze între mese – 3-4 ore fără gustări permit intestinelor să finalizeze procesele de digestie și curățare internă

 Practici simple care susțin tractul digestiv:

 Plimbare scurtă după masă – 10 minute de mers pe jos ajută la reglarea glicemiei și stimulează motilitatea intestinală.

 Masaj abdominal cu ulei cald de susan – aplicat în sensul acelor de ceasornic, relaxează și susține tranzitul.

 Hidratare inteligentă – bea apă între mese, nu în timpul lor. Poți adăuga felii de castravete, lămâie sau puțin ghimbir proaspăt.

 Postul cu plante – oferă o pauză digestivă blândă, reduce inflamația și sprijină detoxifierea naturală.

 Alimente care îmbunătățesc digestia:

 Alimente fermentate – varza murată, kimchi, miso sau kombucha susțin flora intestinală. Începe cu porții mici pentru a evita efectele excesive.

 Bittere digestive – extracte din plante amare (anghinare, gențiană, păpădie) consumate cu 15-20 minute înainte de masă stimulează secreția de bilă și enzime digestive.

 Papaya și ananasul – conțin enzime naturale (papaină și bromelaină) care ajută la digerarea proteinelor și reduc balonarea după mesele mai grele.

 Cauze mai profunde ale balonării (de investigat dacă este frecventă)

 Intoleranțe alimentare (gluten, lactate, leguminoase)
 Dezechilibru al florei intestinale (SIBO, disbioză)
 Stres cronic (care inhibă sistemul digestiv)
 Lipsă de somn profund și odihnitor

 Rețetă de ceai digestiv calmant

1 linguriță semințe de fenicul
½ linguriță ghimbir ras (sau pudră)
½ linguriță mușețel sau roiniță
Adaugă 250 ml apă fierbinte, infuzează 10 minute și savurează cald după masă.

 Digestia este mai mult decât un proces fizic – este un act de alchimie interioară. Când avem grijă de focul nostru digestiv, avem mai multă claritate, energie, vitalitate și echilibru emoțional.

Alege ce ți se potrivește, experimentează cu blândețe și ascultă-ți corpul. Fiecare pas mic – fie că este o plantă, un obicei sau un ceai – este o invitație spre o viață mai ușoară, mai conștientă și mai bine hrănită.

LEGILE NEVĂZUTE

 Legi spirituale pe care trebuie să le respecți

Legi de bază nevăzute:

 Legea reciprocității
Ceea ce trimiți în lume – energie, gânduri, acțiuni – se întoarce amplificat.

 Legea autorității
Spiritele respectă doar pe cei care știu cine sunt. Dacă ești confuz, te domină.

 Legea rezonanței
Atragi ceea ce se potrivește vibrației tale. Puritatea = rezultate clare.

 Legea sincronizării
Unele uși se deschid doar în momentul divin potrivit. Forțarea = pedeapsă sau întârziere.

 Legea datoriei spirituale
Fiecare minciună, înșelăciune sau scurtătură lasă o „factură karmică.”
Până nu este plătită (prin durere sau căință), blochează fluxul.

 Legea accesului
Împărtășirea lucrurilor sacre cu oameni nevrednici oferă forțelor întunecate acces la tine.
Protejează-ți intimitatea spirituală.

 Legea schimbului sacru
Nu cere nimic din lumea spiritelor fără să oferi ceva în schimb – rugăciuni, hrană, foc, slujire, adevăr.

 Legea ochilor ascunși
Chiar și când nu te vede nimeni, ești văzut. Toate gândurile și faptele răsună în tărâmurile spirituale.

Se apropie deja......

 'Ispita neamului celui de pe urma a si sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist incat ameninta sa-i piarda pe cei alesi. Si nu-i atat de periculoasa ispita care vine de la vrajmasii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pamantesti sau de la cei destrabalati cari nu pot usor sa vatame pe crestini. Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, cari sunt dusmani ascunsi cu atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei Ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si a stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca otraveste pe cei cari o mananca. Ei aduc tulburare in randurile crestinilor. Acestia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urma. Despre ei a profetit Domnul ca vor fi in veacul cel de apoi. “Multi vor veni intru numele Meu si pe multi vor insela.”(Matei cap. 5)
 VORBESC SI FRATII MINCINOSI DE SFANTA SI PREADULCEA ORTODOXIE; de dragoste, de curatie, pentru fapta buna, de smerenie si de virtute, si ajuta obstile crestinesti. Cat de greu pentru ortodocsii cei curati si simpli sa inteleaga pe cine au inaintea lor. Cat e de usor sa fie atrasi de ideile lor cele «filosofice» si sa ii creada. Daca rascoleste cineva adanc in sufletele acestor oameni, va gasi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci inchinarea unui idol care se numeste „om” [umanismul). De multe ori inseala rautatea, prefacandu-se in chipul faptei bune. Dupa cum a spus si Sfantul Dorothei: „Nici o rautate si nici unul dintre eresuri, nici insusi diavolul nu poate sa insele pe cineva, numai daca se preface in chipul faptei bune. „Dupa cum si Sf. Apostol zice ca insusi diavolul se inchipuie un inger luminat. Neghina numeste Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strica invataturile Domnului si amestecandu-se ei cu trupul cel sanatos al Bisericii ca, fiind neobservati, sa faca vatamare.''
 Sfântul Ioan Iacob Romanul

 

 Se apropie deja vremea ca planeta noastră să-și sfârșească menirea. Viața pe planetă este în primejdie, căci noi murdărim tot mai mult și atmosfera, și viața noastră.
 
Oamenii întinează zidirea, iar Dumnezeu o aduce iarăși la viață. Domnul dăruiește adesea ploaie, zile cu vânt, care risipesc poluarea[…]
 
Al treilea război mondial deja a început. Și acum, în lume, se vor ucide între ei. Ei - Apusul - s-au compromis.
 
Acum se vor certa între ei în apus, iar pe noi ne vor uita. S-au compromis înaintea propriilor popoare și înaintea întregii lumi.
 
O așa putere s-a ridicat împotriva unui stat - Serbia - și n-au izbutit nimic!
Au crezut că vor sfârși totul în trei zile… și n-au putut face ce și-au propus nici în trei luni!
 
O cădere de neînchipuit - cumplită cădere a Apusului…
 
Tineretul este distrus, iar omenirea se sprijină pe tineret. Și nu e nicio nădejde că va fi mai bine.
 
În lume nimic nu se întâmplă spre bine, ci numai spre rău. Priviți cât de dușmănoși sunt copiii noștri cu părinții lor…
 
Un om care a trăit mult timp în America s-a aflat într-o împrejurare în care se vorbea că a venit vremea despre care prorocise Cuviosul Nil Atonitul: cum va fi înaintea sfârșitului lumii.
 
Atunci va fi o situație atât de cumplită, încât nu se va mai cinsti legătura căsătoriei, nici nu se va mai ști cine cu cine trăiește - frate cu soră și mamă cu fiu, fiul își va ucide tatăl ca să trăiască cu mama lui, și altele la fel.
 
În Apus, acestea sunt deja un lucru obișnuit - acolo nu se mai știe deja cine cu cine trăiește…
 
A venit o vreme în care nu mai este deloc bine. Oamenii își varsă sângele unul altuia. Va fi canonadă de proiectile, și atunci - s-a sfârșit cu viața!
 
Am văzut că în Bosnia și Kraina au folosit lucrurile astea cumplite (n. n. bombele radioactive). Au suferit copii și animale…
 
E târziu; neascultarea s-a întins… Copiii nu vor să asculte de părinți, socotesc că suntem bătrâni și senili.
 
Pare-se că a venit deja vremea ca planeta noastră să-și încheie menirea. Acum oameni deștepți și intelectuali se pregătesc să-l poată primi pe antihrist.
 
Starețul Tadei de la Vitovnița (1914-2003)   

 

 

 

 

 

 

 

Când vine vorba de ceea ce contează cu adevărat, singura cunoaștere importantă este: cum să purifici apa, cum să-ți cultivi propria hrană, cum să gătești, cum să construiești și cum să iubești. Și, culmea, nimic din toate acestea nu se învață la școală.

Reguli pentru consumul corect de apă

 

1. Beți apă nu în timpul meselor
Cu cel puțin 30 de minute înainte de mese și nu mai devreme de o oră și jumătate după. Pentru ca apa să nu interfereze cu digestia alimentelor și să nu dizolve sucul gastric.

2. Beți apă caldă în loc de apă rece.
Apa cu gheață îngheață enzimele din intestin, împiedicându-l să digere corect alimentele.

3. Beți apă în porții mici (2-3 înghițituri).
Acest lucru este necesar pentru a nu suprasolicita rinichii.

4. După fiecare înghițitură, țineți apa în gură, astfel încât să se amestece cu saliva și să fie mai bine absorbită.

5. Beți un pahar cu apă caldă imediat după trezire.
Astfel, curățați organismul și îl veți începe să funcționeze.

6. Beți apă doar în șezut.
Astfel, aceasta va fi complet absorbită în sângele din intestine, altfel va ieși pur și simplu.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

 Rugăciunile începătoare

Rugăciunea Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Rugăciunea Cuvine-se cu adevărat...

- acasă - în cuvânt 
- la slujbă - în gând 
- pe drum - în tăcere 

- grăire (glăsuire) 
- gândire (cugetare) 
- trăire (simțire)

- mărire (preacinstire) 
- mulțumire
- cerere de miluire

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului 

Îți mulțumim Maică Sfântă
- pentru vindecare,
- pentru tot ajutorul Tău,
- pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu!Rugăciuni scurte, repetate:

- din Paraclisul, Maicii Domnului

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. 

- din Acatistul Bunei Vestiri

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară! 

- din Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

- din Acatist la Icoana Maicii Domnului „Axion Estin”

Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești vrednică de toată cinstirea îngerilor și oamenilor!

- din Acatistul Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți

Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiți!

- din Acatist la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”Bucură-Te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlinești!

- din Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Izbăvitoarea”

Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiți, din chinuri, din nevoi și din moarte ne mântuiești.

- din Acatistul Izvorului Tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu

Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!

- din Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa"

Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputințele noastre, cu harul tău!

- din Acatist la Icoana Maicii Domnului „Sporirea Minții"

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!

- din Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu

Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

- din Acatistul Icoanei Maicii Domnului Ognevidnaya

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

- din Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”

Bucură-Te, Maica noastră cerească, care prin cuvintele Tale „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră” dăruiești putere plină de har sufletelor noastre!

- din Acatistul Icoanei Maicii Domnului din Iviron, numită "Portărița

Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile Raiului!

- din Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu

Bucură-te, Maică Fecioară, ușa milostivirii!

- din Acatist la Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk, Novgorod)

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

- din Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromița

Bucură-te, slăvită Prodromiță a Schitului Prodromu!

- din Acatistul Nașterii Maicii Domnului

Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

- din Acatistul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!

- din Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Bucură-te, ceea ce ești plină de har, care, întru adormirea ta nu ne lași pe noi!

- din 24 de icoase ale Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu Grabnic-Ascultătoarei

Bucură-te, Grabnic-Ascultătoare

Bucură-Te, atotbună, grabnică ascultătoare, Rugăciune scurtă, repetată

din Paraclisul Maicii Domnului

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Probleme hormonale care nu te lasă să slăbești

 

Boli care impiedica slabitul
 

Exista mai multe afectiuni care duc la ingrasare sau intervin in eforturile cuiva de a slabi:

• stresul cronic: in momentul cand o persoana traieste cu o stare de anxietate cronica, organismul produce anumite substante, precum hormonul denumit cortizol. Acestea cresc riscul de acumulare a grasimilor, in special in zona taliei;
• sindromul Cushing: apare atunci cand glandele adrenale produc prea mult cortizol, ceea ce duce la stocarea grasimii pe fata, pe partea superioara a spatelui si pe abdomen;
• hipotiroidismul: atunci cand glanda tiroida produce prea putini hormoni, corpul nu reuseste sa arda grasimile eficient, incetinind metabolismul si ducand la ingrasare;
• sindromul ovarelor polichistice: aceasta afectiune este rezultatul unui dezechilibru hormonal care poate sa impiedice procesul de slabire, printre altele;
• sindromul X: este vorba despre o rezistenta la insulina care provoaca cresterea in greutate, din cauza ca alti hormoni, care influenteaza masa corporala, nu functioneaza la fel de bine;
• schimbarile hormonale la femei: uneori, slabitul este impiedicat de anumite procese hormonale care au loc in momente-cheie din viata unui femei - la pubertate, in timpul sarcinii si la menopauza.
   

Greseli care impiedica slabitul
 

Atunci cand dificultatea de a slabi nu este cauzata de o boala, poate fi vorba despre anumite greseli pe care oamenii le fac atunci cand vor sa dea jos kilogramele in plus.

Cele mai comune greseli de dieta care impiedica slabitul in ciuda eforturilor sunt:

• saritul peste micul dejun: persoanele care vor sa consume mai putine calorii si renunta la anumite mese, in special la micul dejun, slabesc mai greu decat cele care mananca trei mese pe zi;
• consumul bauturilor bogate in calorii: bauturile alcoolice, smoothie-urile, cafeaua cu zahar si frisca, sucurile carbogazoase si chiar si sucurile naturale pot contribui la cresterea in greutate;
• portii prea mari: fiind obisnuiti cu portiile mari din restaurante, multi oameni isi pun foarte multa mancare in farfurie si acasa;
• consumul excesiv de proteine: acestea sunt foarte necesare corpului, dar excesul este transformat in grasimi;
• odihna insuficienta: apetitul si hormonii care regleaza senzatia de foame sunt profund influentate de programul de somn. Atunci cand o persoana nu se odihneste suficient, va avea tendinta de a consuma mult mai multe alimente "interzise";
• adoptarea aceluiasi program de exercitii fizice: daca sunt repetate aceleasi exercitii in fiecare zi, beneficiile nu raman aceleasi. De aceea, trebuie sa existe variatii in ceea ce priveste frecventa, intensitatea sau timpul alocat exercitiilor.
   

Slabitul si varsta

Slabitul devine tot mai dificil pe masura ce inaintam in varsta, din cauza mai multor factori, iar persoanele ai caror parinti au fost supraponderali la batranete au risc crescut de a se confrunta cu aceeasi problema. Principalele motive pentru care slabitul devine mai dificil pe masura ce imbatranim sunt:

• imbatranirea muschilor: odata cu inaintarea in varsta, tesutul care formeaza muschii se micsoreaza si isi pierde din masa, iar din acest motiv rezistenta fizica scade;
• schimbarile hormonale: in special in cazul femeilor care ajung la menopauza. Ambele sexe sunt afectate, insa, de modificarile hormonale, din cauza ca acestea influenteaza si masa musculara;
• bolile care apar odata cu inaintarea in varsta: nu doar ca scade rezistenta fizica, dar inevitabil se instaleaza si niste afectiuni care pe multi oameni ii impiedica sa aiba un stil de viata activ.
   

Nu reusim sa slabim! Ce solutii avem?
 

In cazul in care exista suspiciunea ca dificultatea de a slabi este cauzata de o problema medicala, este necesar consultul medical de specialitate pentru a gasi o solutie. Schimbarea dietei si introducerea exercitiilor fizice ajuta si in aceasta situatie, chiar daca dureaza mai mult sa dea rezultate. Monitorizarea frecventa a sanatatii in acest caz este foarte importanta. De exemplu, in cazul unei persoane care sufera de diabet, scaderea cantitatii de mancare si cresterea efortului fizic pot provoca o scadere prea brusca a glicemiei. Persoanele bolnave trebuie sa tina mereu cont de nevoile speciale ale organismului lor.

In cazul persoanelor care nu slabesc, dar nu au boli care sa le impiedice in acest sens, adoptarea unei diete sanatoase este o parte importanta a scaderii in greutate.


Astfel, in cazul unei diete echilibrate, sanatoase, este recomandat:

• sa includa fructe, legume, tarate integrale si produse lactate slabe sau degresate;
• sa includa consumul moderat de carne, in special carne slaba, precum cea de pasare, carne de peste, dar si de proteine provenite din alte surse sanatoase: oua, leguminoase, quinoa etc;
• sa fie cat mai saraca in grasimi saturare, grasimi trans, colesterol, sare si zaharuri adaugate.
• sa se renunte la obiceiul de a manca snack-uri in timpul zilei
• sa aiba in vedere si un management bun al greutatii corporale, usor de adaptat unui stil de viata activ, sanatos. Batoanele pentru slabit, concepute special de catre nutritionistii Fizico, sunt un bun inlocuitor pentru o masa in timpul unei zile. Acestea pastreaza un bun echilibru intre nutrientii necesari organismului pentru a face fata stilului de viata activ, modern: o doza optima de proteine necesare pentru fortifierea si mentinerea masei musculare, un continut consistent de fibre foarte utile atat procesului de digestie, cat si sa ajute organismul sa piarda in greutate, impreuna cu o doza bine masurata de vitamine si minerale, pentru vitalitate si echilibru.
   

Asadar, chiar daca nu reusim sa slabim cu usurinta, intotdeauna exista o rezolvare echilibrata, care sa ne ajute sa obtinem rezultatele dorite fara alte compromisuri.  

Există o legendă chineză în care atunci când un obiect este spart, bucățile sale rupte sunt unite cu aur, astfel încât să arate din nou frumoase.

 Ei bine, pentru mine, odată deteriorat, nimic nu mai arată la fel.

Nu este resentiment.
Nu este răzbunare.

Pentru mine, acest act de reparare este pur și simplu o împodobire pentru a acoperi durerea cauzată și acea durere rămâne în suflet și lasă o amintire pentru totdeauna.

Ceea ce a funcționat bine pentru mine este iertarea și uitarea, pentru că pentru mine iertarea fără uitare, nu este iertare.

Iertati  și uitați de daunele pe care vi le-au provocat, pentru că dacă ar fi fost conștienți de ceea ce aveau de gând să provoace, nu ar fi făcut-o.

Acum arăt ca niște vase chinezești, frumoase, dar din când în când durerea apare printr-o crăpătură în crăpături.

❤️ IUBIREA:

 

În limba noastră spunem "iubire" ca și cum ar fi una și aceeași. Dar pentru greci, dragostea nu putea fi redusă la un singur cuvânt. Ei știau că iubirea are multe forme, multe fețe, multe căi. De aceea aveau patru cuvinte sacre pentru a-l numi:

✨ Ἀγάπη (Agápē): iubire necondiționată, cea mai pură și cea mai înaltă. Este iubirea care nu așteaptă nimic în schimb, care se dăruiește fără măsură. Agápē este scânteia divină din inima umană, forța care ne leagă de etern.

🔥 Ἔρως (Érōs): iubirea pasională, dorința care aprinde corpul și simțurile. Este impulsul vieții, energia creatoare, mișcarea care ne trage spre celălalt. Pentru mistici, Eros a fost și dorința sufletului de a se uni cu divinul.

🤝 Φιλία (Philia): iubirea de prietenie profundă, complicitate, încredere care construiește punți solide între suflete. Philia este fraternitatea care susține viața comunitară, căldura umană care ne amintește că nu suntem singuri.

🌱 Στοργή (Storgē): dragostea de familie, tandrețea instinctivă care izvorăște între părinți și copii, între cei care împărtășesc sânge și rădăcini. Este rădăcina afectivă, grija care susține în primii pași și rămâne în memorie.

Grecii știau că iubirea este multiplă, că nu există un singur mod de a o numi. Ei au înțeles-o ca pe o cale inițiatică: de la Storgē (rădăcina care ne susține), trecem la Philia (prietenia care ne deschide), apoi la Érōs (pasiunea care ne transformă), până ajungem la Agápē (împlinirea spirituală).

În această călătorie, iubirea nu este doar emoție: este forță cosmică, este energie care trece prin toate formele de viață. De aceea, atunci când textele antice vorbesc despre iubire ca "început și sfârșit", ele ne amintesc că iubirea este Alfa și Omega, început și plinătate, scânteie și plenitudine.

Astăzi, într-o lume care confundă adesea iubirea cu posesia sau consumul, a reveni la înțelepciunea greacă înseamnă a ne aminti că iubirea este mult mai mult: este grijă, dorință, însoțire, înălțare. Este să înțelegem că fiecare față a iubirii are locul și momentul ei, că ele nu se contrazic reciproc, ci se completează reciproc.

Pentru că, în cele din urmă, iubirea nu se explică: se trăiește. Dar numindu-l cu aceste patru cuvinte, grecii ne-au lăsat moștenire o hartă secretă a inimii.

✨ Întreabă-te: ce formă de iubire îți ghidează viața astăzi? În care dintre aceste litere ale sufletului te recunoști?

Poate că răspunsul nu este doar unul. Poate că dragostea, ca și alfabetul vieții, este întotdeauna scrisă la plural.

·

Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu 25 August

 

• 

  
  

Toți se minunau și preamăreau puterea lui Dumnezeu, cum racla aceea de plumb cu moaștele sfântului nu s-au afundat în apă, ci mai ușoară decât luntrea a venit la dânșii o cale atât de lungă, înotând pe mare, nu cu mâna omenească, ci ocârmuindu-se de dumnezeiasca putere.

După sfârșitul mucenicesc al Sfântului Apostol Vartolomeu, care a suferit de la păgâni pentru Hristos în Alvana, cetatea Armeniei celei mari, credincioșii, luând cinstitul lui trup, l-au pus într-o raclă de plumb și l-au dus într-aceeași cetate. De la moaștele apostolului se făceau multe minuni, dându-se tămăduire bolnavilor. Pentru aceea, mulți din cei necredincioși se întorceau la Hristos. Iar slujitorii diavolești, popii cei necurați și chinuitorii, auzind și văzând cu ochii minunile acelea, nu numai puterile lui Dumnezeu nu le cunoșteau, dar se și mâniau asupra cinstitelor moaște ale apostolului, necăjindu-se în inimile lor.

Deci, adunându-se cu vrăjmășie și cu mânie, au luat racla de plumb în care erau puse moaștele și au aruncat-o în mare, socotind să le scufunde în adâncul mării. Ei au aruncat încă și alte patru racle cu moaștele altor sfinți mucenici, ale lui Papian, Luchian, Grigorie și Acachie. Dar, în loc ca raclele acelea să se afunde în adânc, ele au plutit ca niște luntre, mergând astfel pe deasupra apei și purtând comorile cele fără de preț în ele; mai ales racla apostolului fiind de plumb, stătea neafundată în apă, mai presus de fire. Acea raclă se făcuse ușoară și, ca o corabie purtându-se cu a lui Dumnezeu puternică îndreptare, înota pe mare în mijlocul raclelor mucenicești, pentru că, spre cinstea Apostolului Bartolomeu, două erau de-a dreapta și două de-a stânga.

Deci, raclele acelea mergând cu minunată înotare, s-au îndreptat spre Bosforul Traciei, la Propontis, și au trecut strâmtoarea Helespontului; apoi, trecând marea Egee și Ionică, au ajuns în Sicilia, și, lăsând Siracusa în stânga, au plecat spre apus și au ajuns la insulele Lipăr. Acolo a stat racla apostolului, iar raclele celorlalți sfinți mucenici, petrecând pe apostol la Lipăr, l-au lăsat și s-au despărțit, unde i-a poruncit voința dumnezeiască fiecăreia să meargă sau să stea. Racla lui Papian a plecat în Sicilia; a lui Luchian, în Meșina; a lui Grigorie, în Calabria; iar a lui Acachie, în Ascalon, cetate care se numește astfel. Despre toate acestea s-a făcut descoperire de la Dumnezeu lui Agaton, episcopul insulei Liparului; iar el cu clerul și poporul, mergând la malul mării și aflând acolo racla cu moaștele apostolului, s-au umplut cu toții de bucurie și au grăit: „O, Lipare, de unde ți-a venit ție o bogăție ca aceasta? Cu adevărat că te-ai mărit și te-ai proslăvit acum; deci, dănțuiește acum și saltă, primind în mâinile tale pe acest mare folositor al tău, care te cercetează pe tine, și pe mijlocitorul cel către Dumnezeu!”. Apoi a strigat către dânsul: „Bine ai venit la noi, apostole al lui Hristos!”.

Deci, toți se minunau și preamăreau puterea lui Dumnezeu, cum racla aceea de plumb cu moaștele sfântului nu s-au afundat în apă, ci mai ușoară decât luntrea a venit la dânșii o cale atât de lungă, înotând pe mare, nu cu mâna omenească, ci ocârmuindu-se de dumnezeiasca putere. Apoi, luând racla aceea cu moaștele, au dus-o în biserică cu cântare de psalmi și cu dănțuire, și a curs mir din sfintele moaște ale apostolului, prin care se tămăduiau bolile cele nevindecate. Aceste cinstite moaște au petrecut în insula aceea mulți ani, până la împărăția lui Teofil, luptătorul împotriva icoanelor. Iar în zilele lui, cu voia lui Dumnezeu și pentru păcatele oamenilor, agarenii au prădat insula Liparului. Iar un boier din cetatea Vinenda, anume Sicard, care de demult auzise de minunile apostolului, din credința cea fierbinte către sfântul, a chemat din cetatea Amanfiei niște oameni corăbieri și, făgăduindu-le că le va da lor averi îndestulate, i-a rugat să meargă cu corabia la insula Liparului, ca de acolo să aducă la dânsul comoara aceea sfânta cu moaștele Sfântului Apostol Bartolomeu.

Plecând ei cu corabia și ajungând la insula aceea, au luat acea dorită bogăție duhovnicească și s-au întors la locul lor. Iar când boierul Sicard a fost înștiințat despre moaștele sfântului, că se apropiau de dânșii, a ieșit întru întâmpinare cu episcopul și cu mulțime de popor cu corăbiile pe mare și, primind cu bucurie pe apostolul lui Hristos, l-au dus cu cinste în cetatea Venenda, și, punându-l în biserica cea mare, i-a așezat praznic luminos. Din acea vreme se prăznuiește aducerea cinstitelor moaște ale acestui sfânt apostol, în ziua a douăzeci și cincea a lunii august; zi în care cinstitele lui moaște au fost aduse în Venenda. De la ele se dau multe tămăduiri de toate neputințele, cu rugăciunile apostolului și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos.

Canon de rugăciune la Sărbătoarea aducerii moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu

Tropar la Sărbătoarea aducerii moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu

Glasul al 3-lea

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici şi mă voi arăta, luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Piatră scumpă te-ai arătat pe tine piatra vieţii, pe care a zidit Biserica Sa, Apostole Bartolomeu, văzătorule de Dumnezeu. Pentru aceasta, te cinstim şi te fericim pe tine.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelepciunea Cea Ipostatnică aflând-o, care foarte te-a învăţat pe tine cele mai presus de minte şi de cuget, înţelepciunea elinilor ai arătat-o a fi nebunie, înţelepţind marginile cu Dumnezeieştile învăţături.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Supus fiind poruncilor celor Dumnezeieşti, te-ai făcut călător pe mare, mort în sicriu; şi ca un soare de la Răsărit, ai ajuns la Apus, Apostole, luminându-l.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cel plin S-a deşertat, Cel mai înainte de veacuri primeşte început, născându-Se din Prunca Fiica lui Dumnezeu. Pe Care L-ai propovăduit în două firi şi într-un Ipostas, de Dumnezeu Fericite Bartolomeu.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ţinuţi de înşelăciune şi cu vătămare de minte, îmbrăcaţi cu întunericul necredinţei, te-au aflat pe tine tare Mângâiere şi Lumină şi Izbăvire din cele cumplite, Preaînţelepte Bartolomeu.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te gură Cuvântului lui Dumnezeu, mărite, ai mântuit popoare din gura lupului celui înţelegător, aducându-le Ziditorului prin baia Botezului, pururea pomenite Apostole Bartolomeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu limba ta cea de foc, arzând stuful cel amar al înşelăciunii, ai omorât, preaînţelepte, inimile cele înţelenite şi le-ai făcut a rodi cugetările cele cereşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu Cuvântul a bine voit a Se naşte mai presus de cuvânt cu Trup din tine, Fecioară Maică Preacurată, ucenic alegând şi slujitor adevărat, pe Apostolul Bartolomeu Măritul.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum, avându-l în minte, a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zicerea proorocească a luat sfârşit, căci spre câştigarea neamurilor a mers lumină cuvântătorul de Dumnezeu ucenic, luminând toate plinirile lumii.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te prin Raza cea Dumnezeiască, te-ai arătat a doua lumină, după împărtăşire Dumnezeiască în chip vădit slujind Celui Ce pentru noi S-a arătat cu trup omenesc, Apostole.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să se sfinţească marea cu trecerile tale, ai trecut-o în raclă de piatră, de la Răsărit către Apus, făcându-ţi minunate pornirile tale, Sfinte Apostole Bartolomeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzeşte turma ta de furtuna păcatelor şi a primejdiilor şi a necazurilor celor potrivnice, povăţuindu-ne pe noi, mărite, prin darul tău pururea, către limanurile cele mântuitoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ca Una ce în chip de netâlcuit ai născut pe Cel Netâlcuit, întru prisosirea bogăţiei milostivirii, cu darurile cele Dumnezeieşti, îmbogăţindu-ne, Preacurată, pe noi, cei săvârşiţi cu păcatul.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Picioare frumoase agonisindu-ţi spre propovăduire, ai binevestit tuturor bunătăţi şi tuturor ai propovăduit pace, înstrăinându-i de vrajba cea veche, prin învăţăturile cele Dumnezeieşti ale Mântuitorului, Fericite Apostole.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul tău s-a făcut vindecare celor ce primiseră veninul cel purtător de moarte al şarpelui şi pământul păgânilor, după proorocie, s-a răsturnat prin dezrădăcinările preaînţeleptelor tale dogme, Sfinte Apostole Bartolomeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind mort de multe zile, izvorând viaţa cu îndestulare şi şezând pe spinarea mării, Apostole Bartolomeu, împreună cu Dumnezeieştii mucenici, trecând luciurile nemărginite, în ostrovul Lipariei te-ai adăpostit, de Dumnezeu insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu adevărat te măresc pe tine, Maica lui Dumnezeu, Preacurată. Bucură-te, ca îngerul îţi strigăm ţie, Binecuvântată de Dumnezeu Dăruită, Auzire şi Grai Înfricoşător, Petrecere străină a Stăpânului zidirii.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai rază a Soarelui, Celui Ce prin Întrupare a strălucit lumii, gonind noaptea înşelăciunii cea cu mulţi zei, prin învăţăturile tale cele purtătoare de lumină, Apostole.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mântuirea lui Dumnezeu cea ivită prin asemănarea trupului, pentru multa bunătate luminat ai propovăduit-o popoarelor, Sfinte Apostole Bartolomeu, propovăduitorule al neamurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ai avut călătorie pe apa mării şi peste ape ţi-ai făcut cărările şi nu s-au cunoscut într-însa urmele tale, Fericite Apostole, precum David, mai înainte întru Duhul a proorocit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Biserică a Slavei te-ai făcut şi Uşă a Luminii ai fost, Munte cu umbră deasă, Minune de prooroci Cântată, Fecioară Maică Doamnă, de Dumnezeu Dăruită.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-te-ai ca un soare mare Bisericii, cu strălucirile învăţăturilor şi cu înfricoşătoare minuni, luminând pe cei ce te cântă pe tine, Sfinte Bartolomeu, Apostolul Domnului.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate, Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sarea cea dulce a cuvintelor tale, pururea pomenite, ai vindecat omenirea cea stricată de răutate şi ai plecat-o a cânta: Prealăudate, Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te ca un preaînalt cer după înţeles, fericite, ca un Dumnezeiesc Apostol, cu glas preaînalt ai propovăduit Slava lui Dumnezeu: Căruia Îi cântăm: Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu veşmântul cel ţesut din Dumnezeiescul dar, fericite, ai îmbrăcat pe cei despuiaţi mai înainte prin răutatea şarpelui şi i-ai plecat să cânte: Prealăudate, Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Noi, robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, avându-te pe tine, Preacurată, Apărare şi Zid şi Sprijin, cu credinţă grăim către tine: Bucură-te, Podul care duce pe cei de pe pământ către Dumnezeu, Binecuvântată Fecioară.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: PPe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Revărsându-te cu râurile cele Dumnezeieşti, ca un râu din Eden ai ieşit, cu învăţăturile tale adăpând partea cea de sub soare; şi prin dar uscând apele înşelăciunii ai grăit: Lăudaţi pe Mântuitorul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învăţându-te Cuvântul cele mai presus decât cuvântul pe tine, ca pe un cuvântător Dumnezeiesc te-a trimis în lume, ca pe o săgeată mântuitoare şi rănind adunarea vrăjmaşilor, mărite, ai mântuit pe cei ce cu credinţă cântă şi preaînalţă pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Arătatu-te-ai ca un munte picurând dulceaţa cea Dumnezeiască, vrednicule de minune; şi cu puterile cele Dumnezeieşti făcând călătorie după moarte pe apele mării fără de afundare, ai fost înconjurat cu cinste de purtătorii de chinuri cei viteji.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

După legile firii tăinuindu-te, ai născut şi ai rămas pururea Fecioară; căci ai născut pe Cuvântul, Cel Ce pentru prisosul bunătăţii S-a făcut Om. Căruia toţi îi cântăm: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata Apostolilor aduce prăznuire astăzi pomenirii tale; se veselesc mucenicii şi duhurile tuturor drepţilor; iar noi, credincioşii, cu cântări te cinstim pe tine şi grăim: izbăveşte-ne pe noi de toată mâhnirea, ucenice al lui Hristos.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind, prin răstignire, sfârşitul cel fericit, te-ai făcut împreună închipuit cu patimile Învăţătorului tău, mărite şi părtaş strălucirii şi Slavei Celei Dumnezeieşti, stând pururea împreună cu îngerii înaintea Lui şi te-ai învrednicit de Lumina Cea Negrăită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pomenirea ta cea plină de lumină şi vestită, văzătorule de Hristos, Înţelepte Apostole Bartolomeu, ne-a strălucit nouă luminând pe toţi. Pentru care te rugăm pe tine, adu-ţi aminte de noi toţi, mântuindu-ne de toată împrejurarea cea potrivnică, prin rugăciunile tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Omoară cugetările trupului nostru, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată. Opreşte viforul patimilor noastre, alină valul patimilor şi cu gânduri Dumnezeieşti întăreşte inimile noastre, ale celor ce cu credinţă te cinstim pe tine, Folositoarea noastră cea Neînfruntată.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Întoarcerea preasfintelor tale moaşte, Prealăudate Apostole al Domnului, s-a făcut nouă pricină de prăznuire prealuminată; pe care cu minte drept cugetătoare cinstind-o, pe tine, luminătorul cel neapus, te cinstim, slăvind pe Hristos.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Bucură-te, Scaunul lui Dumnezeu cel în chip de foc; Bucură-te, Pruncă, Jilţul cel Împărătesc, Patul cel Aşternut cu porfiră; Cămara cea cu porfiră de aur, Hlamida cea cu roşu vopsită cea Purtătoare de Fulger, Sfeşnicul cel mult Luminos; Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Cetatea cea cu douăsprezece ziduri; Uşa cea cu aur Poleită şi Cămara cea Strălucită cu chipul; Masa cea Luminoasă de aur, Locaşul cel cu podoabă Dumnezeiască. Bucură-te, Preamărită Mireasă, picată din soare; Bucură-te, Singura Mângâiere a sufletului meu.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, dacă L-a văzut Mieluşeaua pe Cruce, s-a tânguit lăcrimând şi cu amar grăia: lumea se bucură luând izbăvire, iar pântecele meu se aprinde văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule, Doamne; Adâncule al milei, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce laudă cu credinţă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu

Glasul 3

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac la Sărbătoarea aducerii moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-te-ai ca un soare mare Bisericii, cu strălucirile învăţăturilor şi cu înfricoşătoare minuni, luminând pe cei ce te cântă pe tine, Sfinte Bartolomeu, Apostolul Domnului.