În ultima lună a anului bisericesc sunt sărbătoriți sfinți care mijlocesc grabnic pentru vindecarea de boli. Între ei se regăsesc patru sfinți români pentru care dau mărturie numeroși credincioși din țara noastră, dar și de peste hotare.
Sf. Teodora din Tesalonic – 3 august
Sfânta Teodora s-a născut în Eghina, în secolul al IX-lea, dar în urma unei invazii a saracinilor a ajuns împreună cu familia ei în Tesalonic. A fost căsătorită și a avut trei copii, dintre care a supraviețuit doar o fată care a devenit monahie cu viață sfântă, Teopisti.
După ce a rămas văduvă, a intrat într-o mănăstire închinată Sfântului Ștefan, unde a trăit timp de 55 de ani în ascultare și asceză aspră.
Fiica sa, Teopisti, a venit ulterior în mănăstirea în care se afla mama sa. După ce stareța a văzut apropierea dintre cele două monahii, mamă și fiică, acestea au primit ascultarea de a păstra tăcerea una față de cealaltă timp de 15 ani.
Ajunsă la o vârstă înaintată, Sfânta Teodora a avut grijă mai mulți ani de stareța care se îmbolnăvise și căzuse la pat.
La vârsta de 75 de ani, sfânta s-a îmbolnăvit și a trecut la Domnul, iar chipul său, marcat de greutățile prin care trecuse, a devenit deodată vesel și luminos. De asemenea, trupul său răspândea o mireasmă plăcută, iar cei bolnavi erau vindecați după ce se apropiau de sicriul său.
În a unsprezecea zi după adormirea sa, din candela care ardea deasupra mormântului a început să se verse în continuu ulei, aceasta fiind încă o binecuvântare a sfintei pentru credincioși.
Sfânta Teodora a trecut la Domnul în 29 august, dar fiind o zi de mare sărbătoare, cinstirea ei a fost mutată în data de 3 august, alături de fiica sa, Sfânta Teopisti.
Sfintele sale moaște se află în mănăstirea care îi poartă numele din Tesalonic.
Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț – 5 august
Sfântul Ioan s-a născut în județul Botoșani, în anul 1913. A rămas orfan și a fost crescut de o bunică evlavioasă care i-a insuflat dragostea de biserică.
Ilie, pe numele său de mirean, a fost un copil liniștit și foarte studios și a simțit de la o vârstă fragedă chemarea pentru monahism. A intrat ca frate în Mănăstirea Neamț, iar primele ascultări au fost la infirmerie și bibliotecă. Îi îngrijea cu multă dragoste pe călugării bătrâni și bolnavi și era ajutorul farmacistului mănăstirii, monahul Iov Burlacu.
Obligat să urmeze stagiul militar, tânărul frate de mănăstire a fost repartizat la infirmerie, unde i-a îngrijit pe bolnavi și i-a întărit sufletește.
A ajuns apoi monah la Mănăstirea Sf. Sava din Țara Sfântă. Una din multele sale ascultări era tot la infirmerie. Era căutat și așteptat de toți părinții bolnavi din mănăstire, dar și de pelerini. Cu timpul, au început să-l caute și beduinii cărora le bandaja rănile și care îi spuneau „Abuna Ioan Românul”. Astfel, a devenit cunoscut drept „doctorul mănăstirii”.
După un timp, epuizat și dornic de liniște, a luat binecuvântare pentru a retrage în pustie, unde l-a avut ucenic pe părintele Ioanichie Pârâială, un monah din Buzău. După ce a fost hirotonit și după o scurtă perioadă în care a fost egumen, Sfântul Ioan s-a retras din nou într-o peșteră de lângă Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul. În jurul său se va forma o lavră cu peste 1500 de călugări.
Odată, Părintele Ioanichie a făcut tuberculoză osoasă în urma unei infecții la mâna dreaptă. Doctorii de la Ierusalim au stabilit că trebuie să i se taie mâna, dar Sfântul Ioan i-a spălat rana cu ceaiuri, i-a bandajat-o, iar aceasta s-a vindecat. După o vreme, Părintele Ioanichie și-a rupt aceeași mână, pe care Sfântul Ioan a vindecat-o a doua oară.
Altădată, un părinte era bolnav și descurajat, iar sfântul i-a scris câteva versuri și l-a rugat să nu deznădăjduiască. Părintele bolnav a mai trăit doi ani.
După trecerea la Domnul a sfântului, părintele Ioanichie a fost martorul multor minuni înfăptuite la racla părintelui său duhovnicesc.
La primul schit din România care îi poartă numele, aflat la Pojorâta, au fost consemnate multe vindecări ale celor demonizați.
Moaștele întregi ale sfântului se află la Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, în biserica cu hramul Sfântul Ștefan.
Sf. Cuv. Teodora de la Sihla – 7 august
Sfânta Teodora s-a născut la jumătatea secolului al XVII-lea, în localitatea Vânători-Neamț. Crescută într-o familie evlavioasă, a fost căsătorită mai târziu cu un tânăr la fel de credincios, care simțea, precum ea, chemare către viața monahală.
A intrat în mănăstire la Schitul Vărzărești din Vrancea, iar soțul ei la Schitul Poiana Mărului. Din cauza invaziei turcilor, maicile s-au retras în munții Vrancei, iar mai târziu, sfânta s-a reîntors în locurile natale și a devenit pustnică în apropiere de schitul Sihla.
Sfânta este cunoscută pentru asceza sa aspră, pentru modul minunat în care nu numai că a supraviețuit în pustie, dar a ajuns și la măsuri duhovnicești înalte.
Moaștele sale au fost înstrăinate în Ucraina, în secolul al XIX-lea, dar peștera în care a trăit rămâne un loc plin de har, în care numeroși credincioși vin să ceară rugăciunea și ajutorul sfintei.
Există numeroase mărturii contemporane ale monahilor de la Sihla și ale oamenilor care au primit ajutorul Sfintei Teodora.
Aceștia au văzut vindecări minunate de pneumonie, de tumori pe creier, de boli de rinichi, de urechi sau infertilitate.
Lângă peșteră se află o scobitură într-o stâncă, în care se aduna apa pe care sfânta o consuma. Unii bolnavi beau cu multă evlavie această apă care s-a dovedit a avea proprietăți vindecătoare.
Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul – 7 august
Sf. Dometie s-a născut în Persia și a fost păgân, dar după întâlnirea cu un tânăr creștin, s-a botezat. A fost tuns monah într-o mănăstire din Nisibe (teritoriul actual al Turciei).
După un timp, s-a retras la o viață de liniște alături de un stareț despre care se spune că nu a mâncat nimic gătit timp de 60 de ani.
Acesta l-a hirotonit diacon, dar când a vrut să-l facă preot, Sfântul Dometie s-a retras într-o peșteră dintr-un munte izolat. A ajuns la o asemenea desăvârșire, încât prin post, rugăciune și privegheri îi tămăduia pe cei bolnavi.
Sfântul Dometie a fost martirizat în anul 363 alături de doi ucenici, după ce Împăratul Iulian Apostatul și-a trimis soldații care i-au închis în peșteră de vii pe cei trei asceți.
Sf. Teodosie cel Nou, vindecătorul – 7 august
Sfântul Teodosie s-a născut în Atena, în 862, într-o familie creștină. A decis să devină monah, și-a împărțit averea celor săraci și s-a retras la o distanță mică de oraș.
Deoarece era căutat de mulți pentru sfaturile duhovnicești, a fugit în Argos.
Sfântul Teodosie a ridicat o biserică în numele Sfântului Ioan Botezătorul, după ce acesta i s-a arătat în chip minunat.
Sfântul Teodosie a primit supranumele de „vindecător”, deoarece Dumnezeu îi dăduse darul tămăduirii celor bolnavi.
A murit la o vârstă înaintată și a fost îngropat lângă biserica pe care o construise în cinstea Sfântului Proroc Ioan.
Sf. Ier. Miron, episcopul Cretei – 8 august
La 20 de kilometri de capitala Cretei, Heraklion, se află un sat care poartă numele Sfântului Miron. Așezarea, situată printre podgorii și livezi de măslini, este locul nașterii și al adormirii sfântului ierarh făcător de minuni.
Acesta s-a născut în jurul anului 250, într-o familie de creștini. A fost căsătorit și a dus o viață plină de virtuți, între care se remarcă bunătatea sa. O dată s-a întâlnit cu niște hoți care nu puteau ridica sacii cu grâne, așa că sfântul i-a ajutat și i-a iertat, dar i-a rugat să renunțe la aceste fapte.
După moartea soției sale a fost hirotonit preot și apoi episcop.
În viața sa, sunt menționate mai multe minuni, între care, oprirea curgerii unui râu pentru a preveni o inundație sau omorârea unui dragon.
În complexul bisericesc din satul cretan se află și peștera în care sfântul s-a retras până la vârsta de peste 100 de ani, când a trecut la Domnul.
Într-o adâncitură din peștera sfântului se strânge apă, acest loc fiind numit de localnici „izvorul vindecător al Sfântului Miron”. La icoana sa din paraclisul în care a fost integrată peștera, credincioșii lasă plăcuțe argintate, mărturii ale ajutorului primit.
Mormântul și sfintele sale moaște au fost găsite după 16 secole de la adormirea sa, în data de 12 mai 2014.
Un fragment din moaștele sale se află la Parohia Miron Patriarhul din București.
Sf. Ier. Tihon din Zadonsk – 13 august
Sfântul Tihon, în lume Timotei, s-a născut în 1724, în Rusia. A fost episcop și un teolog cunoscut pentru scrierile sale. Datorită talentul său oratoric este supranumit „Gură de Aur al Rusiei”.
În cadrul misiunii sale ca episcop a scris numeroase cărți atât pentru preoți, cât și pentru mireni, a înființat un seminar și s-a îngrijit de biserici. A eliminat obiceiurile păgâne din comunități și a inițiat comisii misionare care i-au readus la Ortodoxie pe adepții sectelor.
Din cauza sănătății șubrede, s-a retras din activitate și a ajuns în final la o mănăstire închinată Maicii Domnului din Zadonsk. Aici, s-a adâncit și mai mult în rugăciune și studiu și a continuat să se scrie.
De-a lungul vieții sale, a cunoscut sărăcia, pierderea celor dragi, disprețul oamenilor, singurătatea, dar a alergat la Dumnezeu, iar El i-a transformat durerea în pace și blândețe a inimii. Experiența durerii și eliberarea din ea este împărtășită în sfaturile din cărțile sale. Cei care suferă din cauza depresiei, a tristeții, aleargă deseori la ajutorul Sfântului Tihon.
Încă din timpul vieții, sfântul a avut darul prorociei și al facerii de minuni. L-a vindecat de o boală gravă pe unul dintre ucenicii săi de chilie doar prin cuvintele: „Mergi și Dumnezeu să se milostivească spre tine”.
Sfântul Tihon a trecut la Domnul la vârsta de 59 de ani, iar moaștele sale au fost descoperite în anul 1845.
Sf. Cuv. Iosif de la Văratec – 16 august
Sfântul Iosif s-a născut în Transilvania, în jurul anului 1750, dar a ajuns cu părinții săi în Moldova din cauza asupririi uniației.
A intrat în monahism la Mănăstirea Dragomirna, unde l-a avut îndrumător pe Sfântul Paisie de la Neamț. A devenit un ieromonah sporit duhovnicește, care a ajuns la rândul său povătuițor pentru mai multe obști de monahi și monahii.
După 1785, a fost rânduit să ridice Mănăstirea Văratec, alături de ucenicele sale, Olimpiada și Nazaria de la Schitul Durău.
A fost ctitorul primelor două biserici ale mănăstirii, dar a continuat să îndrume și numeroși pustnici din Munții Neamțului. La rândul său, a pustnicit în aceste locuri care îi păstrează numele („Poiana lui Iosif”, „Pârâul lui Iosif”, „Chiliile lui Iosif”).
Pentru viața sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni și al izgonirii duhurilor necurate. Prin rugăciunile sale, mulți creștini primeau vindecare de bolile sufletești și trupești. Ucenicii săi, între care se numără și ieromonahul Irinarh Rosetti, au dat mărturie despre ajutorul pe care sfântul îl dădea celor bolnavi.
În prezent, numeroși credincioși în căutare de ajutor și tămăduire, vin la Mănăstirea Văratec unde se află racla cu sfintele sale moaște, descoperite în anul 2013.
Sf. Mc. Diomid – 16 august
Sfântul Diomid este pomenit la Taina Sfântului Maslu, în rândul doctorilor fără de arginți. Acesta a fost un medic creștin, care s-a născut în Tarsul Ciliciei și a trăit în vremea Împăratului Dioclețian (secolele III – IV).
Îi vindeca trupește pe oameni, dar și sufletește, deoarece îi convertea pe mulți la creștinism. Călătorea pentru a propovădui Evanghelia, iar când a ajuns în cetatea Niceea, soldații împăratului l-au arestat. Pe când se ruga, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Unele surse menționează că sfântul a murit înainte de a fi arestat.
Ca dovadă a îndeplinirii misiunii lor, soldații i-au tăiat capul pentru a-l duce împăratului, dar au orbit pe loc. Dioclețian a dat ordin să ducă înapoi capul, iar soldații și-au recăpătat vederea și au crezut în Hristos.
În data de 16 august 1728, navigatorul danez Vitus Bering a descoperit două insule între Oceanele Pacific și Arctic și le-a numele Sfântului Diomid, deoarece era ziua lui de prăznuire. Insulele Diomede sunt separate în prezent de granița ruso-americă, care coincide și cu linia internațională de schimbare a datei.
Sf. Gheorghe Pelerinul – 17 august
Sfântul Gheorghe Pelerinul, cunoscut și sub numele de „Moșul Gheorghe Lazăr”, s-a născut în anul 1846, în comuna Șugag din județul Alba. Din copilărie a fost înclinat spre citirea Psaltirii, post și dragostea de Biserică.
A fost căsătorit și a avut copii, dar după 14 ani de viață familială, cu acordul soției sale, și-a început peregrinările prin lume.
A ajuns în Țara Sfântă, unde a primit binecuvântarea unui pustnic să ducă o viață de post și rugăciune prin lume, ca mirean, pentru a redeștepta credința printre oameni. A ajuns apoi în Sfântul Munte, iar mai târziu s-a stabilit în Piatra Neamț. Din anul 1895, i s-a dat o chilie în clopotnița bisericii Sf. Ioan Domnesc. Noaptea se ruga timp îndelungat în biserică, iar ziua străbătea străzile orașului, cântând psalmi.
Cum îl vedeau, oamenii îi strigau nevoile lor: „Moș Gheorghe, mi-i bolnavă fată, roagă-te pentru ea!”
Avea încă din timpul vieții darul facerii de minuni. Un boier i-a dat chiar două-trei camere unde să vină bolnavii, pe care îi vindeca citindu-le din Psaltire.
Sfântul Dumitru Stăniloae, vorbind despre Moșul Gheorghe Lazăr și cei asemenea lui, spune că această categorie de oameni aleși „practică o slujire de iubire față de toți oamenii și adesea primesc darul vindecării”.
A trecut la Domnul în 1916, la Piatra Neamț, și în chip minunat trupul său a ajuns să odihnească în gropnița Mănăstirii Văratec. Încă dinainte de canonizare, maicile și credincioșii obișnuiau să coboare acolo pentru a se ruga lui. În prezent, în gropniță se păstrează și vestita sa Psaltire.
Racla cu sfintele sale moaște se află în biserica mănăstirii și continuă să-i ajute pe cei care vin la el.
Sf. Alexandru din Svir – 30 august
Sfântul Alexandru este singurul sfânt modern cunoscut căruia i s-a arătat Sfânta Treime. De aceea este numit și „Avraam al Noului Testament”.
Acesta s-a născut în secolul al XV-lea în nordul Rusiei, într-o familie credincioasă. A intrat în monahism la Mănăstirea Valaam unde a petrecut într-o asceză severă. În prezent, se păstrează peștera în care acesta a viețuit.
După tunderea în monahism și sporirea în cele duhovnicești, Dumnezeu l-a chemat să întemeieze o mănăstire pe malul unui lac, în apropiere de râul Svir, de unde și numele sfântului. Această lucrare, desfășurată pe parcursul mai multor ani, a fost însoțită de numeroase ispite și greutăți. Sfântul a cunoscut boala, dar și vindecarea în chip minunat.
În timp, în jurul său s-au adunat monahi, iar sfântul a fost hirotonit preot și instalat stareț. A trecut la Domnul în 30 august 1533, la vârsta de 85 de ani și, la dorința sa, trupul i-a fost înmormântat în pustie, nu în mănăstire.
Cea de-a doua aflare a sfintelor sale moaște a avut loc în 1996, când mănăstirea pe care a ctitorit-o a fost redeschisă. Acestea sunt izvorâtoare de mir și prin ele, foarte mulți bolnavi se vindecă. În mediul online și în cărți sunt consemnate vindecări de infertilitate, paralizie, cancer, tuberculoză sau orbire.
Mândria, despărțind pământul de cer, l-a unit cu iadul. Mândria a ucis iubirea și, prin urmare, a transformat pământul într-un deșert duhovnicesc, unde oamenii sunt înstrăinați unii de alții, unde omul se teme de om ca de o fiară. Mândria a stins iubirea, făcând astfel omenirea nefericită. 
În mândrie există ceva lipsit de suflet, de parcă în interiorul omului, în locul sufletului, s-ar afla un cadavru împietrit. În relația cu un om mândru se simte un fel de frig paralizant, ca și cum ai atinge trupul unui șarpe. 
Arhimandritul Rafail (Karelin)
Apare o suprasolicitare. Energia scade, apar probleme la gât, tiroidă, inimă, sistemul urogenital. Soluția: Acceptați-l pe cel drag așa cum este. Dacă un părinte trece printr-o situație dificilă cu dragoste și acceptare, atunci și copiii vor trece mai ușor prin astfel de încercări.