Ascultați-mă ce vă spun! Să ne spovedim și să ne împărtășim mai des, ca va sosi timpul când se va lua Sfânta Liturghie la Cer și nu se va mai săvârși pe pământ.
Și să știți că, sfârșitul lumii nu va fi așa cum gândim noi, că va muri toată lumea odată. Ci vor muri pe rând!
Într-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în altă înecare, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute si fără de leac.
Atunci când va veni marea prigoană, atunci, se va vedea care este creștin adevărat, care le va răbda pe toate! Care nu, va cădea în valul lumii.
Ei sunt îngăduiți de Dumnezeu și vor pune stăpânire pe întregul pământul. Nu te pune cu ei rău, ci să fii credincios, că Dumnezeu este în orice loc, ca și la Ierusalim, ca și la noi.
Căci Biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma. Însă Dumnezeu cere de la noi faptele bune și sufletele, atât!
Trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet!
Părintele Arsenie Boca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.