Trec anii-n zbor

Şi timpul în neştire trece

Însă numai un singur dor

Cu viaţa timpul şi-l petrece.

Mi-e dor de tine, mamă dragă,

Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!

Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,

Că fără tine pot să mor!

Dar viaţa merge înainte,

Iar timpul zboară fără habar

Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte

Inima-ţi plânge în zadar.

Căci nimeni înapoi n-aduce

O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;

Degeaba sufletul îmi plânge,

Pierdută ai fost, oricât am plâns.

De atunci mult timp a mai trecut

Şi a fost mai mult un timp pierdut.

De atunci lacrimile s-au uscat,

Dar dorul tot n-a încetat.

Căci toată viaţa dor îmi va fi,

Cât pe Pământ eu voi trăi.

Mereu eu numai tristă sunt,

Dar oamenii-s nepăsători;

De toţi ar fi nemuritori,

Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!

Dar tu te-ai dus înaintea lor

Şi m-ai lăsat c-un singur dor.

Şi acuma orice veselie

E ca şi cum n-ar exista;

Nimic nu-mi mai place mie,

Decât doar amintirea ta…

În mintea mea tu eşti tot vie

Şi vei trăi o veşnicie!

Aceasta-i unica bucurie

Ce poate să-mi mai placă mie.

Mi se întâmplă foarte rar

Un zâmbet şters să mai schiţez,

Mi se întâmplă mie, dar,

Mai mult nu pot să-mi imaginez.

Nici nu pot să râd voios,

Nu am puterea să o fac,

Din când în când zâmbesc frumos,

Însă numai când mă prefac.

De nimeni nu sunt înţeleasă,

Poate că le par prea voioasă;

Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,

Căci nimeni în suflet nu pătrunde…

Doar tu adânc mi l-ai străpuns

Şi-n inima mea ai pătruns.

Eu nu sunt singura din lume

Ce a pierdut pe cineva

Şi nu-i de ajuns un singur nume

Izvorul vieţii a-l seca.

Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape

Şi unii chiar mă înţeleg,

Dar numai tu ai fost tot ce se poate

Chema mai bun, mai înţelept.

De lângă mine ai plecat

Dar, mamă, eu nu te-am uitat!

Eu mă gândesc mereu la tine,

Tu eşti mereu doar lângă mine…