O legendă veche spune că, mai demult, oamenii erau buni şi fericiţi. Dar au profitat atât de mult de puterea pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu, încât Acesta a decis să le ia starea de fericire şi să o ascundă într-un loc unde va fi imposibil de găsit. Tot ce i-a rămas să facă era să găsească ascunzătoarea potrivită.

A fost convocat consiliul îngerilor pentru a se găsi soluţia. Îngerii au sugerat:

- De ce să nu îngropăm fericirea omului în pământ?

La care, Dumnezeu a spus:

- Nu, nu vom face asta pentru că omul va săpa adânc şi o va găsi…

Atunci, îngerii au spus:

- În acest caz, să le trimitem fericirea pe cel mai adânc loc al oceanului!

Dar Dumnezeu a răspuns din nou:

- Mai devreme sau mai târziu omul va explora adâncurile oceanului şi, cu siguranţă, o vor găsi şi o vor aduce la suprafaţă…

Atunci îngerii s-au arătat învinşi:

- Nici pământul, nici oceanul nu sunt locuri unde fericirea să fie în siguranţă, însă alte idei de ascunzătoare nu mai avem.

Stăpânul a exclamat dintr-o dată:

- Iată ce vom face cu fericirea omului! O vom ascunde adânc înăuntrul lui, pentru că este singurul loc unde nu o vor căuta. Ei vor fi atât de ocupaţi să o caute în afara lor, încât nu vor mai privi înăuntrul lor...

Şi legenda spune că de atunci încoace omul a căutat în toată lumea, a explorat, a urcat şi a săpat căutând… ceva ce a fost în tot acest timp înăuntrul lui.