E prea mult, e prea intensă.

 Cea mai complicată emoție pe care am trăit-o este furia. Nu am înțeles-o, nu am acceptat-o, îmi era rușine cu ea. Nu este elegant și dezirabil să-ți trăiești furia. Nicicând nu m-am luptat cu o emoție negativă atât de mult, fiind șocată de cât de multă furie puteam avea în mine. Furia este o emoţie disfuncţională care acaparează totul, absoarbe gândurile, energia și trăirile.
Eu nu sunt așa, mi-am spus, unde s-a cuibărit furia în ființa mea? 
Cu ce am hrănit-o? 
Când a crescut atât de mare şi ce pot să fac, de unde să încep? 
Prima dată, am apelat la ajutorul dicţionarului și am găsit câteva atribute care se potrivesc dureros de mult cu starea mea: „stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine, mânie, violență, cu putere mare, nestăvilită”. 
M-am întrebat apoi cu ce seamănă furia mea și am ajuns la cel mai potrivit răspuns până acum: furia mea seamănă cu o gaură neagră. Acaparează totul, îmi absoarbe gândurile, energia și trăirile, mă trântește jos și simt că nu o pot controla. 
E prea mult, e prea intensă.

 

Mesajul din spatele furiei

În mod cert, vă întrebați ce situații pot declanșa astfel de trăiri. Pentru mine, subiectiv vorbind, acele situații sunt justificate, dar nu are rost să le prezint, pentru că ar trebui să creionez un întreg context de viață ca să fiu înțeleasă.

Ce pot face, m-am întrebat zile la rând, speriată fiind de un astfel de sentiment care mă controla fără a mă putea opune în acele momente.

Am început prin a distinge situaţii: furia poate fi îndreptată asupra ta sau către ceilalți ori o persoană specifică, sau furia poate fi îndreptată asupra unui context de viață sau asupra unei situații punctuale.

Totuși, oricât de justificat ni s-ar părea sentimentul de furie, el este unul disfuncțional și, pe termen lung, poate duce la tulburări psihice şi la distrugerea relațiilor interumane.

Cercetătorul în domeniul molecular Candace Pert a spus că „uneori cel mai mare impuls pentru vindecare poate veni de la pornirea sistemului imunitar cu o explozie de furie suprimată de multă vreme”.

În esență, furia este un răspuns de revoltă psihologică la ceva negativ care ți se întâmplă de mult timp. Ca orice altă emoție, furia are un mesaj, acela că este nevoie să explorezi în profunzime pentru a găsi sursa a ceea ce simți. În corpul uman, ca şi în natură, totul are sens.

Furia ta poate vorbi despre faptul că limitele îți sunt încălcate; că îți neglijezi de mult timp nevoile fundamentale, precum odihnă, iubire, siguranță, exprimarea emoțiilor, confort fizic sau emoțional. Poți simți furie în fața nedrep­tății. De exemplu, această emoție ne mobilizează să ripostăm în fața nedreptății sociale și să luăm măsurile care se impun. Simțul civic se naște din dorința de a evita nedreptatea socială.

Suferința naște în noi furie. Credem, după câteva luni de suferință, că știm totul despre ea, că suntem speciali și că suferința noastră e specială. Realitatea nu este deloc aşa.

Vei înţelege asta când vei merge într-un azil, într-o secție de oncologie, când vei vorbi cu un prieten care și-a pierdut copilul… Oamenii suferă peste tot. Furia are rol de protecție, te mobilizează să faci ce se impune ca să eviți o situație de potențială suferință.

Fiecare emoție pe care o simți are un mesaj, oprește-te să-l asculți, ca să nu ajungi la boală fizică sau mintală și să fii obligat să dai ascultare corpului, când el va striga prin boală. În psihologie spunem că este normal ca, în raport cu diverse situații neplăcute de viață, să experimentăm emoții negative, pentru că aceste emoții negative pot fi funcționale.

De exemplu, este firesc ca în anumite circumstanțe ale vieții să fiu nemulțumit, trist, îngrijorat, plin de regrete sau remușcări. Acestea sunt emoții negative funcționale, reversul lor disfuncțional sunt emoțiile de furie, depresie, anxietate, rușine și vinovăție.

Este normal să prezinți nemulțumire în raport cu o situație sau față de o persoană, dar nu furie; este normal să experimentezi regrete, atunci când ai luat o notă mică pentru că nu ai învățat, dar nu rușine.

Şi exemplele pot continua pentru fiecare emoție în parte. Desigur, este simplu în teorie, practica însă e grea.

Totuși, am continuat să explorez gândurile pe care le aveam în timp ce experimentam furia intensă. Concluzia la care am ajuns este aceea că emoția negativă disfuncțională pe care o experimentam, adică furia, era întreținută de gândurile automate negative disfuncționale pe care le aveam.

Catastrofarea – în acele momente mă gândeam: „Așa va fi toată viața, nu se va schimba nimic”.

Proiecţia către viitor: „Va fi din ce în ce mai rău. Va fi din ce în ce mai des”.

Generalizarea: „Nu se va schimba niciodată, mereu va fi la fel. Toată viața mea va arăta așa”.

Acestea se numesc gânduri automate, pentru că ne vin spontan în minte, iar mintea le interpretează ca adevăruri absolute. Cu alte cuvinte, perpetuăm furia prin gândurile automate negative pe care le avem.

Lupta este cu noi înşine, nu cu ceilalţi

Cel mai important pentru mine a fost să observ legătura dintre gândurile automate negative și emoția disfuncțională de furie. E atât de evidentă legătura aceasta, atât de intuitivă.

Părintele Arsenie Boca a scris că „oboseala vine din lupta fiinţei cu viaţa. Când te opui vieţii, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viaţa din tine şi oboseşti, şi este şi normal pentru că mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vieţii. Pacea, liniştea se obţin când laşi viaţa să curgă prin tine şi nu mai opui rezistenţă la ceva… Ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai? Atunci te lăsai purtat de curgerea vieţii, nu opuneai rezistenţă. Atunci te deschideai prin inimă. Oboseşti când cauţi cu mintea, inima nu te oboseşte vreodată. Şi mintea caută neîncetat, mereu găseşte altceva de care să se agaţe, dar în esenţă mintea îşi caută liniştea. Deci lupta nu este între noi şi cei din jur, sau întâmplările din viaţă, ci este între noi şi noi, acea luptă interioară este cea care epuizează”.

La momentul acesta, provocarea pentru mine este să opresc momentele de intensitate emoțională maximă și să-mi pun câteva întrebări de bun-simț. Să nu mai iau ca absolute gândurile care îmi vin în minte.

Sunt și alte strategii de calmare: controlul respirației, exerciții fizice, rugăciune etc. Rolul acestora nu este cel de distragere neapărat, ci de scădere a intensității emoționale, iar pe acest fond poți fi mai rațional, poți aborda problema dintr-o altă perspectivă, poți iniția o conversație care să ducă la rezolvarea problemei.

Nu întotdeauna există o soluție specifică, clară sau evidentă, cel puțin la momentul respectiv, dar cel mai probabil poți coabita pașnic și rațional cu problema respectivă, o poți accepta sau căuta alternative de rezolvare.

Deci, ce fac cu furia mea? Era atât de simplu teoretic, dar e necesar să experimentezi unele lucruri, intens și dureros, ca să găsești o soluție viabilă.

Vă doresc ceea ce îmi doresc și mie, o gândire rațională și o inimă înțeleaptă.