miercuri, 1 februarie 2023

Ce nu ai voie să faci pe 2 februarie, de Întâmpinarea Domnului


 

Ce nu ai voie să faci pe 2 februarie, de Întâmpinarea Domnului
Pe 2 februarie este interzisă cearta, dar și zgârcenia. Cu alte cuvinte, cei care se ceartă sau sunt supărați de Întâmpinarea Domnului pe cineva, nu vor avea un an prea îmbelșugat.

Și același lucru este valabil și în cazul celor care sunt zgârciți pe 2 februarie. În această zi de sărbătoare nu ai voie să îi refuzi pe săraci, ci din contră, ar fi bine să oferi ajutorul tău cât mai multor persoane, care, evident, au nevoie.

De Întâmpinarea Domnului sunt interzise treburile casnice, precum spălatul rufelor, dar și călcatul lor. De asemenea, tot în această zi sfântă este interzis cusutul, tricotatul, dar și folosirea unei mături în casă.

Cei care vor croșeta pe 2 februarie vor avea o moarte lentă.

Cei care aleg să nu măture vor avea păsări sănătoase, dar și stupi productivi, în timp ce persoanele care nu respectă tradiția vor vedea exact contrariul.

Munca este și ea interzisă de Întâmpinarea Domnului. Se spune că toți cei care aleg să muncească în această zi de sărbătoare vor fi extrem de chinuiți în ceasul morții.

Interzis este și împrumutul pe 2 februarie. Nu ai voie să ceri bani de Întâmpinarea Domnului, fie că este vorba despre o datorie sau nu.

Tot de Întâmpinarea Domnului este interzis și tăiatul cu foarfeca. Cei care vor face acest lucru vor ajunge să fie invadați de gândacii foarfecari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor