”Astăzi, medicina pare să lupte cu succes cu cele
două cauze principale de deces ale oamenilor – bolile cardiovasculare și
cancerul. Însă problema constă în faptul că medicii încă nu cunosc
cauzele apariției acestor boli. Acum și medicii spun, deja, despre
cancer că apare mult mai des la acei oameni care regretă trecutul, care
sunt nemulțumiți de sine și care au fost în depresie mult timp. Medicii
încep, treptat, să asocieze starea fizică a omului cu sentimentele și
emoțiile lui.
Voi explica cum arată, din punctul meu de vedere, însuși principiul apariției unei boli. Să ne imaginăm că un om s-a scufundat în apă rece. Ce se întâmplă atunci? El începe să piardă energie. Pentru a reduce transferul de căldură, organismul reacționează prin comprimarea pielii și prin comprimarea vaselor de sânge. Aceasta este o reacție normală și firească a oricărui organism. Totodată, omul suferă un stres.
Celebrul cercetător al stresului Hans Selye a spus mai întâi: „Stresul este moarte”, iar apoi a adăugat: „Stresul este viață”. Un om se va scălda în apă rece și se va îmbolnăvi, iar al doilea își va întări imunitatea. Prin urmare, sursa bolii nu este stresul, ci atitudinea greșită față de o situație stresantă.
Orice situație neobișnuită în care ajunge un om poate fi numită stresantă și, în acest moment, el este obligat să facă ceva, să acționeze. Pentru acest lucru, el are nevoie de un model, de o imagine a lumii, care îi arată și îi explică ce se întâmplă și ce să facă. Conform acestui model, omul ia o anumită decizie. Pentru a ne descurca într-o situație stresantă, trebuie să consumăm o cantitate mare de energie.
Un om credincios și moral înțelege că totul se întâmplă după voia Celui de Sus. Un asemenea om nu controlează situația la interior, nu o conduce. El simte în mod intuitiv ce se va întâmpla și este pregătit pentru evenimente neașteptate.
Un om necredincios, pentru care mintea conștientă este prioritară și cu o importanță de sine ridicată, își asumă toată responsabilitatea. El tinde să controleze tot ceea ce se întâmplă în mediul din jur – nu doar în planul exterior ci și în planul subtil. Și aceasta este o sarcină peste puteri pentru un om, deoarece controlul oricărei situații în planul subtil înseamnă controlul asupra întregului Univers....”
S.N. Lazarev
Fragment carte ”UN REMEDIU PENTRU TOATE BOLILE”

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.