Poate ca Dumnezeu are un alt plan pentru tine
Te-ai gandit ca poate Dumnezeu nu iti raspunde pentru ca are un alt plan (mult mai bun) pentru tine?
Dumnezeu este un Dumnezeu cu multa rabdare. Cred ca uneori, in momentele dificile in care inima noastra este plina de durere si simtim ca nu putem duce mai mult, ne concentram atentia asupra modurilor in care Dumnezeu ne-a ajutat sau ne-a igorat... si devenim foarte dezamagiti.
Vedem doar ce nu a facut pentru noi in timp ce noi i-am oferit toata atentia noastra. Si este normal sa gandim asa. Este firesc, este uman. Insa asta nu inseamna ca avem dreptate. Asta nu inseamna ca Dumnezeu ne-a parasit sau ca nu isi tine promisiunile.
Asta inseamna doar ca el ne ajuta in timpul lui, cand vrea el. Nu cand vrem noi.
Este atat de obisnuit sa ne rugam doar in momentele grele, sa ne sprijinim pe el doar atunci cand lucrurile scapa de sub control si sa cerem ajutor, orientare, o directie, o idee despre ce sau cum sa facem.
In cele mai dificile momente ale mele am ajuns la Dumnezeu in
speranta unui raspuns clar. M-am rugat ca rugaciunile mele sa fie
ascultate. M-am rugat sa imi aduca oamenii dragi inapoi in viata mea, sa
scape de suferinta persoanele pe care le iubesc sau sa imi dea un semn
si sa imi spuna care este drumul pentru mine. Devine aproape un test.Dumnezeu are un Plan pentru tine. Uneori ceea ce-ți cere Dumnezeu o să
te sperie, o să crezi că nu poți să faci față la așa ceva, că e prea
mult pentru tine. Nu e întâmplător acest lucru: tocmai faptul că vei
simți că e prea mult pentru tine te va face să te bazezi pe ajutorul lui
Dumnezeu și când vei reuși să faci acele lucruri, vei ști cu
certitudine că nu e meritul tău, că fără Dumnezeu nu ai fi reușit să
ajungi acolo unde ai ajuns și să realizezi ceea ce ai realizat.
O să
fie provocator, o să fie foarte greu pe alocuri, o să fie urcușuri și
coborâșuri, o să fie extraordinar uneori, dar Dumnezeu ți-a dat deja
toate Darurile și calitățile necesare pentru a pune în practica Planul
lui, te va ghida și te va susține tot timpul.
Însă este absolut
necesar ca tu să faci ceea ce ți-a dat Dumnezeu de făcut aici, pe
Pământ, pentru că noi toți avem nevoie de contribuția ta.
Și vor fi
momente în care vei fi tentat să te dai bătut, să renunți la Misiunea
ta, pentru că îți va fi greu. Nu te da bătut, nu abandona Misiunea!
E
ca atunci când urci un munte. Oprește-te, dacă simți că nu mai poți, ia
o pauză, respiră, trage-ți sufletul și apoi, când ți-ai mai revenit,
pornește mai departe. Oprește-te pentru câteva minute sau pentru câteva
zile, stai de vorbă cu Dumnezeu sau cu oameni care sunt capabili să te
ridice/ inspire/ susțină/ motiveze și apoi mergi mai departe.
Încă un
lucru important: fii foarte selectiv în ceea ce privește oamenii cu
care te însoțești. Ține aproape de oameni care fac o prioritate din a
funcționa în aliniere cu Dumnezeu, oameni integri, de oamenii capabili
să te ridice/ clădească/ inspire/ susțină, de oamenii care atunci când
greșești nu ezită să-ți spună acest lucru, fiindcă vor să te ajute.
Eu
am constatat din propria experiență că atunci când am avut în preajma
mea oamenii nepotriviți am făcut alegeri foarte proaste.
Am început
să cresc accelerat abia atunci când am avut lângă mine oamenii
potriviți, care mi-au spus în față niște adevăruri inconfortabile, pe
care alții nu aveau curajul să mi le spună, care mi-au cerut să
funcționez în integritate, care mi-au cerut să-mi asum responsabilitatea
pentru greșelile pe care le-am făcut. Oamenii cu care petreci cel mai
mult timp îți vor afecta viitorul – ei vor afecta ritmul în care crești,
vor bloca creșterea ta sau chiar te vor trage în jos.
Nu în ultimul
rând, ai credință nezdruncinată în Dumnezeu, fiindcă El este mereu
alături de tine, El este mereu dornic să te ajute, dacă accepți ajutorul
Său.
Nu uita niciodată că toate provocările/ încercările prin care
treci sunt menite să te ajute să evoluezi, ca să poți urca la următorul
nivel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.