joi, 2 mai 2024

Sinaxar 2 Mai

 

În această lună, în ziua a doua, pomenirea aducerii moaştelor celui dintre sfinţi părintele nostru Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei.

Atanasie cel MareAcest sfânt a petrecut pe pământ viaţă îngerească, iar nevoinţele cu care s-a nevoit pentru dreapta credinţă, şi împotrivirile ce a avut din partea învăţătorilor eretici, şi desele izgoniri şi mincinoasele năpaste ce a suferit sunt scrise pe larg şi la alte istorii, şi le înfăţişează şi de Dumnezeu grăitorul Grigorie. Drept aceea nu putem să povestim cele ce se spun în multe feluri de mulţi. Iar obişnuita rânduială a slujbei lui se face în 18 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii sfinţilor mucenici Esper şi Zoe, soţia lui, şi a fiilor lor Chiriac şi Teodul.

Aceşti sfinţi, Esper şi Zoe, au trăit pe vremea împăratului Adrian (124), şi deşi erau robi cu trupul unui oarecare Catal şi al Tetradiei soţia aceluia, colonişti romani, care îi cumpăraseră ca robi din Pamfilia, ei însă cu sufletele erau slobozi. De aceea ei nici cu trupurile n-au suferit a sluji la stăpâni păgâni, care cinsteau şi se închinau idolilor în locul Făcătorului şi Ziditorului a toate. Căci Chiriac şi Teodul, fiii lor, au zis către maica lor să nu locuiască mai mult împreună cu păgânii ci să se despartă de ei ca să nu fie împreună cu ei daţi pierzării; însă ea le-a răspuns că aceia sunt stăpânii lor. Atunci ei i-au arătat că pot să se facă slobozi prin sângele vărsat pentru Hristos. Acum şi maica lor, unindu-se cu ei, îi întărea pe ei şi ducându-se la Catal, i-a spus că Domnul nostru Iisus Hristos este Stăpân sufletelor lor; iar dacă printr-o oarecare întâmplare ei au stăpânire asupra trupurilor lor, ei socotesc de mai mare cinste stăpânirea lui Hristos asupra lor. Căci ziceau ei: mai mult trebuie să ne supunem lui Dumnezeu decât oamenilor. Deci spăimântându-se pentru aceasta Catal, i-a trimis pe ei împreună cu maica lor la Tritoniu, la tatăl lor Esper.

Iar mai în urmă, prăznuind Catal naşterea fiului său, a socotit să le trimită lor din cele pregătite, vin şi carne, vrând să vadă de se vor împărtăşi ei din cele jertfite idolilor. Iar ei în loc să se împărtăşească de acelea, la sfatul maicii lor, le-au aruncat câinilor. De aceasta fiind înştiinţat Catal şi aprinzându-se de mânie, mai întâi a poruncit să fie spânzuraţi copiii de picioare şi să fie strujiţi cu unghii de fier; iar părinţii lor le dădeau curaj să nu se supună, ci să sufere până în sfârşit, privind către cununa muceniciei. Apoi a poruncit să fie pogorâţi şi împreună cu maica lor să fie cumplit bătuţi. După aceea a poruncit să fie băgaţi sfinţii toţi patru în cuptor ars cu foc, în care şi intrând şi-au dat sufletele lor lui Dumnezeu. Iar dimineaţa răsunau în cuptor glasuri ca de cântare şi deschizându-se cuptorul, n-au aflat pe nimeni, în afară de sfinţii, în chipul celor ce dorm, cu feţele spre răsărit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iordan, făcătorul de minuni, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Rugăciunile începătoare

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slava....Și acum...

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Sfânt Numele Tău.

Doamne miluiește (de 3 ori)

Slavă…Și acum…

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Acatistul Sfântului Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei - text

Condacul 1

Alesule al lui Hristos, Sfinte Patriarh Atanasie, pomenind nevoințele, viața plină de necazuri și iubirea ta, te cinstim cu cântări ca pe un bun păstor și al nostru apărător. Tu, însă, având îndrăzneală către Dumnezeu, izbăvește-ne pe noi de toate necazurile ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor și Domnul puterilor văzând mai dinainte bunătatea sufletului tău roditor de fapte bune, Sfinte Ierarhe Atanasie, ți-a luminat mintea cu gândirea la cele înalte și pașii tăi încă din tinerețe i-a îndreptat spre căutarea singurului lucru de folos. Tu, însă, pricepând nestatornicia acestei lumi, ai dorit să slujești Unului Dumnezeu în cinul călugăresc. De aceea, primește de la noi aceste laude:
Bucură-te, rob credincios al lui Hristos, că din anii tinereții ai slujit împăratului ceresc;
Bucură-te, om dumnezeiesc, căci prin viața ta neîntinată îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, rod îmbelșugat al darurilor sfințeniei;
Bucură-te, că te-ai născut și ai crescut în insula Creta;
Bucură-te, că ai primit tunderea călugărească într-un loc liniștit;
Bucură-te, că nevoitorii te-au învățat evlavia;
Bucură-te, că te-ai hrănit cu laptele adevăratei învățături a Evangheliei;
Bucură-te, că dogmele teologiei ortodoxe bine le-ai deprins;
Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată ai ajuns la înălțimea cugetării de Dumnezeu;
Bucură-te, că prin post și înfrânare ai potolit patimile păgubitoare de suflet;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 2

Văzând că patria ta a căzut în greaua robie a agarenilor, părinte Atanasie, răbdând strâmtorări și prigoane de la slugile lui Mahomed, ți-ai înălțat mintea spre patria cerească, având mângâiere în Unul Hristos și Lui, printre dureroase ispite, I-ai cântat, ca unui împărat și Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 2

Înțelepciunea minții tale luminate de Dumnezeu nu a rămas necunoscută patriarhului Constantinopolului, căci din singurătatea Cretei te-a chemat și te-a așezat mitropolit al cetății Tesalonicului, că neabătut să vestești cuvântul adevărului către turma cuvântătoare a oilor lui Hristos, că hrănindu-le cu hrana cea mângâietoare de suflet a învățăturii Evangheliei, pe tine, ca pe un bun păstor, să te preamărească așa:
Bucură-te, luminător nestins al luminii celei neînserate;
Bucură-te, propovăduitorul neobosit al adevărului Evangheliei;
Bucură-te, urmaș și slujitor al apostolilor;
Bucură-te, al Tesalonicului arhipăstor și învățător întocmai cu apostolii;
Bucură-te, că turma încredințată ție de Dumnezeu bine ai păstorit-o printre multe și grele nenorociri;
Bucură-te, că oile tale cuvântătoare le-ai păzit de lupii cei pierzători de suflete;
Bucură-te, că și pe tronul ierarhului stând, nevoințele călugărești nu le-ai lăsat;
Bucură-te, că în post și rugăciune ai petrecut neîncetat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 3

Puterea lui Dumnezeu a coborât asupra ta, Sfinte Ierarhe Atanasie, și te-a întărit în chip nevăzut în lupta cu necredincioșii și cu cei ce părăseau credința ortodoxă. Cu toate acestea, nici viclenele lor clevetiri, nici săgețile cele ascuțite ale învățăturilor celor rele nu te-au clătinat pe tine. Tu, însă, ai stat ca un diamant pe piatra credinței Sfinților Părinți și ai cântat lui Hristos. Aliluia.

Icosul 3

Marele Ierarh al Constantinopolului, fericitul Chiril, iubindu-te pe tine precum un tată pe fiul său, te-a oprit pe tine ajutător în ostenelile sale și în prigoanele din partea necredincioșilor, împreună cu el pătimitor fiind; de aceea și noi, ca unui iubitor de Dumnezeu și de oameni, îți cântăm:
Bucură-te, stea ce strălucești pe firmamentul Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, stâlp neclintit al credinței ortodoxe;
Bucură-te, mustrător nebiruit al relelor învățături;
Bucură-te, apărător atotputernic al adevăratei ortodoxii;
Bucură-te, că bine ai lucrat în via lui Hristos;
Bucură-te, că oile cele rătăcite le-ai adus la turma lui Hristos;
Bucură-te, teolog dumnezeiesc ce folosești alese cuvinte omenești;
Bucură-te, văzător tainic al harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 4

Furtuna de prigoane pe care au ridicat-o împotriva Bisericii lui Hristos cei răucredincioși l-a înlăturat de la cârma Bisericii din Constantinopol pe fericitul Chiril, pe care în chinuri vrăjmașii săi l-au sugrumat. Tu însă, Sfinte Ierarhe Atanasie, te-ai învrednicit să porți veșmântul lui și, primind în mâinile tale purtătoare de Dumnezeu cârma bisericească, ai cântat îngerească cântare lui Hristos, întemeietorul Bisericii: Aliluia.

Icosul 4

S-a auzit că tu, Sfinte Ierarh Atanasie, asemenea marelui Atanasie din Alexandria, i-ai rușinat cu învățătura ta pe vrăjmașii credinței ortodoxe și pentru aceasta din tronul tău ai fost izgonit de dușmani. De aceea, ca pe un mărturisitor al lui Hristos, te fericim cu aceste laude:
Bucură-te, urmașul apostolilor;
Bucură-te, împreună pătimitorule cu mucenicii;
Bucură-te, tare mărturisitor al lui Hristos;
Bucură-te, că ai arătat răbdare în prigoane;
Bucură-te, că ai biruit răutatea vrăjmașilor cu iubirea lui Hristos;
Bucură-te, că de doua ori ai fost izgonit de la Tronul patriarhal;
Bucură-te, că ai fost ispitit cu mari necazuri;
Bucură-te, că ai avut mângâiere doar în rugăciunea către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 5

Asemenea stelei izvorâtoare din Dumnezeu ai venit, Sfinte Părinte Atanasie, din Constantinopol la Muntele Athos, în grădina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și acolo ai zidit o chilie singuratică, unde te-ai ostenit cu munca în tăcere, în post și în rugăciune, cântând ziua și noaptea cântare de laudă Sfintei Treimi: Aliluia.

Icosul 5

Am văzut, Sfinte Părinte Atanasie, că la chilia ta, mulți călugări s-au adunat și schitul tău s-a mărit și acolo până acum se preamărește numele lui Hristos și amintirea ta se întărește cu aceste laude:
Bucură-te, bun rânduitor al singurătății călugărești;
Bucură-te, tămâie binemirositoare în rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, că la Athos ai dobândit liman lin și prielnic pentru mântuire;
Bucură-te, că, sub acoperământul Maicii Domnului, în liniște ai viețuit;
Bucură-te, că ai biruit clevetirile cele viclene ale diavolului;
Bucură-te, că ai răbdat cu înțeleaptă bărbăție prigoanele și chinurile cele crunte;
Bucură-te, că, asemenea lui Hristos, nici tu nu ai avut unde să-ți pleci capul;
Bucură-te, că ai ajuns la desăvârșirea tuturor virtuților;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 6

Propovăduitor al credinței ortodoxe ai fost tu în toată Țara Moldovei, în Mănăstirea Sfântului Ierarh și făcător de minuni Nicolae din Galați, găsind odihnă vremelnică de osteneli, de prigoane și răutăți; aici te-ai nevoit pentru mântuirea fiilor credincioși ai Bisericii, învățându-i neîncetat să-I cânte cu bună cucernicie lui Dumnezeu Celui în Treime: Aliluia.

Icosul 6

Lumina neapusă a cunoașterii de Dumnezeu strălucind în sufletul tău iubitor, te-a dus la înălțimea duhovnicească a desăvârșirii, uimind și pe bine-credinciosul voievod Vasile Lupu, care se bucura de mijlocirea ta în rugăciune înaintea Domnului; ca și aceluia odinioară, dă și sufletelor noastre celor întunecate să-ți cântăm aceste laude:
Bucură-te, următor al Sfântului Apostol Andrei în ținuturile Dunării de Jos
Bucură-te, lumină strălucitoare care arăți sufletelor credincioase calea spre Soarele dreptății;
Bucură-te, povățuitor sfințit al marelui voievod Vasile;
Bucură-te, păstor sfințit de mâna Celui Preaînalt;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și învățat dreapta credință pe creștinii de la Dunăre;
Bucură-te, sfințitor al sufletelor însetate de adevăr;
Bucură-te, potir umplut de pacea lui Dumnezeu;
Bucură-te, părinte iubitor al celor binecredincioși;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 7

Domnul, Cel iubitor de oameni, dorind să-ți vină în ajutor, ți-a pus gând să călătorești spre ținuturile Rusiei, ca să dobândești mângâiere sufletească și prin rugăciunile tale să sfințești pământurile unde din vremuri străvechi se cânta Preasfintei Treimi cântare de laudă: Aliluia.

Icosul 7

Văzând în tine un nou luptător pentru evlavie, țarul Alexei te-a primit cu dragoste și te-a dăruit cu daruri bogate. Noi îți aducem, cu smerenie, în loc de daruri, aceste laude:
Bucură-te, că pământul l-ai sfințit cu pașii picioarelor tale;
Bucură-te, că la bătrâneți cinstite ai arătat tinerețe duhovnicească;
Bucură-te, că inimile creștinilor noștri le-ai mângâiat cu rugăciunile tale;
Bucură-te, că pe poporul iubitor de Dumnezeu din Rusia l-ai veselit cu venirea ta;
Bucură-te, luptător al evlaviei bisericești;
Bucură-te, mustrătorul eresurilor și al schismelor;
Bucură-te, judecător înțelept al celor credincioși;
Bucură-te, păstrătorul curăției credinței ortodoxe;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 8

Călător străin ai fost, Sfinte Ierarh Atanasie, în pământul Ucrainei, dar numai prin limbă, căci prin credință și prin evlavie, ai fost apropiat de poporul din acele locuri și cu voia lui Dumnezeu, curând ai dobândit a doua patrie, căci prin somnul morții te-ai odihnit, ca să te faci apărător și rugător către Dumnezeu pentru poporul care cântă totdeauna lui Dumnezeu cântare de laudă: Aliluia.

Icosul 8

Încredințându-te cu toată inima Domnului și povățuit de Dumnezeu fiind, ai venit, Sfinte Ierarh Atanasie, la mănăstirea din Lubni și bolnav, ai binevoit să rămâi acolo. Dar chiar în neputințe fiind, nu ai lăsat nevoința rugăciunii și alegând un loc însingurat ai înălțat neîncetat rugăciuni către Domnul. De aceea și noi, cu dragoste îți cântăm:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe al lui Dumnezeu, care prin venirea ta, ai preamărit liniștitul așezământ de la Lubni;
Bucură-te, că prin minunatele tale minuni, tuturor l-ai făcut cunoscut;
Bucură-te, că Biserica dreptmăritoare cu nestricăciunea moaștelor tale ai împodobit-o;
Bucură-te, că prin harul moaștelor tale vindecătoare ai sfințit-o;
Bucură-te, că în cântări neîncetate ai primit sfârșit cu pace;
Bucură-te, că, în rugăciune și cu genunchii, plecați l-ai întâmpinat pe îngerul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai fost socotit în ceata sfinților;
Bucură-te, că ai fost răsplătit de Dumnezeu cu nestricăciune;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 9

Toți îngerii lui Dumnezeu cu cântări de bucurie au întâmpinat dreptul tău suflet, Sfinte Ierarhe Atanasie, care s-a înălțat până la locașurile cerești, iar Făcătorul îngerilor în cămările raiului l-a primit și împreună cu cetele îngerilor ai cântat cântare lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 9

Ritorii cei vorbitori în deșert au fost rușinați. Tu însă, Sfinte Ierarhe Atanasie, prin nestricăciune și minuni de la Domnul, ai fost preamărit după moarte. Căci sfintele tale moaște, după opt ani de ședere în mormânt, au fost aflate întregi și nestricate. Bucurându-ne de această vădită mărturie a sfințeniei tale, îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că primind moartea, nu ai cunoscut stricăciunea;
Bucură-te, că te-ai preamărit prin binecuvântatele și vindecătoarele tale moaște;
Bucură-te, că racla cu moaștele tale este vindecătoare de suferințe;
Bucură-te, că prin ea dai necontenit oamenilor mare milostivire.
Bucură-te, că și după moarte șezi pe scaunul ierarhicesc;
Bucură-te, căci, cu dreapta ta întinsă spre sărutare, ne binecuvântezi în chip nevăzut;
Bucură-te, că din nevoi și suferințe ne izbăvești cu rugăciunile tale;
Bucură-te, vindecător fără de plată;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 10

Mântuire veșnică ai moștenit, neuitate Sfinte Ierarhe! Căci nouă, celor cuprinși de valurile acestei vieți, ne ești cârmaci credincios și apărător până în ziua de astăzi. Pe cei ce te cheamă în ajutor îi miluiești, pe alții îi îndreptezi spre limanul cel lin, că împreună cu tine să cântăm cu toții lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinți: Aliluia.

Icosul 10

Slujitor credincios al lui Hristos Împăratul cel ceresc fiind, Sfinte Ierarhe Atanasie, pe noi, robii Săi leneși și netrebnici, învrednicește-ne de harul dat ție din ceruri, spre săvârșirea faptelor bune și a virtuților și cheamă-ne spre împlinirea poruncilor lui Hristos, ca să ne asemănăm ție și în ceasul morții noastre să avem nădejde de mântuire, cântându-ți aceste laude:
Bucură-te, Sfinte Atanasie, că ești preamărit de Dumnezeu;
Bucură-te, arhiereule, că ești plin de daruri de la Arhiereul cel Veșnic, Hristos
Bucură-te, că ești ocrotitorul binecuvântatului neam creștinesc;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc pe tine le ești rugător neadormit;
Bucură-te, că văduvelor și orfanilor le ești apărător nemitarnic;
Bucură-te, doctorul celor bolnavi;
Bucură-te, vindecătorul celor slăbănogi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 11

Cântările noastre de laudă nu le lepăda, Sfinte Ierarhe al lui Dumnezeu, ci primește-le cu milostivire și înalță pentru noi, la Domnul Dumnezeu, rugăciunile tale fierbinți, ca să fie milostiv față de nedreptățile noastre. Avându-te pe tine mijlocitor pentru noi înaintea lui Dumnezeu, avem îndrăzneală să cerem har de la El, Căruia îi cântăm: Aliluia.

Icosul 11

Te cinstim pe tine, Sfinte Părinte Atanasie, ca pe un mare luminător, căci lumina faptelor tale bune, cu care Tatăl ceresc te slăvește, nu se va stinge în veci. Și acum, în fața Tronului Său șezând întru slavă, primește de la noi aceste laude:
Bucură-te, că petreci întru slava sfinților;
Bucură-te, că pentru sufletele noastre înalți rugăciuni neîncetate;
Bucură-te, crin înmiresmat al sfințeniei și curăției;
Bucură-te, floare prealuminată a tuturor virtuților;
Bucură-te, apărător milostiv al tuturor celor furați și oropsiți;
Bucură-te, că și după moarte ești povățuitor și păstor al oilor cuvântătoare
Bucură-te, că tuturor celor ce aleargă la cinstita ta raclă le dăruiești daruri bogate;
Bucură-te, nădejdea și ocrotitorul celor ce ți se roagă ție;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 12

Racla sfintelor tale moaște este plină de harul lui Dumnezeu, Sfinte Părinte Atanasie; privirile noastre se bucură și inima se umilește când ne uităm la tronul arhieresc pe care șezi, ținând în mână cârja păstorească. Pentru aceasta, închinându-ne moaștelor tale mult-vindecătoare, îl preaslăvim pe Dumnezeu, Cel ce ni Le-a dăruit spre mângâiere și tămăduire și Îi cântăm neîncetat: Aliluia.

Icosul 12

Cântând nenumăratele și minunatele tale minuni, Sfinte Atanasie făcătorule de minuni, te mărim și te lăudăm, că ai primit har de la Dumnezeu și te rugăm cu sârguință: în ceasul morții, când sufletul nostru se apropie de ieșirea sa și este înconjurat de demonii cei îngrozitori, arată-te nouă ocrotitor și cu rugăciunile tale, izbăvește-ne din stăpânirea celui rău, ca să-ți cântăm cu mulțumire acestea:
Bucură-te, că ai mare îndrăznire către Domnul;
Bucură-te, urmașul apostolilor;
Bucură-te, că stai în ceruri cu toți sfinții, întru slavă;
Bucură-te, că și pe pământ, în tron arhieresc petreci, prin moaștele tale nestricate;
Bucură-te, căci și pe noi, românii, ne binecuvântezi prin sfintele tale moaște;
Bucură-te, bucuria celor credincioși;
Bucură-te, doctor binecuvântat al trupurilor noastre;
Bucură-te, mijlocitor aducător de mântuire sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 13

O, mare făcător de minuni, Sfinte Ierarhe al lui Hristos, părintele nostru Atanasie, cerem și te rugăm: înalță sfintele tale rugăciuni la Domnul Dumnezeu și izbăvește-ne pe noi de osânda veșnica și de chinurile iadului, că, prin mijlocirea ta, să ne învrednicim împreună cu tine să moștenim fericirea raiului și să-I cântăm, cu toți sfinții, Ziditorului nostru: Aliluia.

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Făcătorul îngerilor și Domnul puterilor văzând mai dinainte bunătatea sufletului tău roditor de fapte bune, Sfinte Ierarhe Atanasie, ți-a luminat mintea cu gândirea la cele înalte și pașii tăi încă din tinerețe i-a îndreptat spre căutarea singurului lucru de folos. Tu, însă, pricepând nestatornicia acestei lumi, ai dorit să slujești Unului Dumnezeu în cinul călugăresc. De aceea, primește de la noi aceste laude:
Bucură-te, rob credincios al lui Hristos, că din anii tinereții ai slujit împăratului ceresc;
Bucură-te, om dumnezeiesc, căci prin viața ta neîntinată îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, rod îmbelșugat al darurilor sfințeniei;
Bucură-te, că te-ai născut și ai crescut în insula Creta;
Bucură-te, că ai primit tunderea călugărească într-un loc liniștit;
Bucură-te, că nevoitorii te-au învățat evlavia;
Bucură-te, că te-ai hrănit cu laptele adevăratei învățături a Evangheliei;
Bucură-te, că dogmele teologiei ortodoxe bine le-ai deprins;
Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată ai ajuns la înălțimea cugetării de Dumnezeu;
Bucură-te, că prin post și înfrânare ai potolit patimile păgubitoare de suflet;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 1

Alesule al lui Hristos, Sfinte Patriarh Atanasie, pomenind nevoințele, viața plină de necazuri și iubirea ta, te cinstim cu cântări ca pe un bun păstor și al nostru apărător. Tu, însă, având îndrăzneală către Dumnezeu, izbăvește-ne pe noi de toate necazurile ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Rugăciuni - Acatistul Sfântului Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei

Prima rugăciune către Sfântul Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei

O, Sfinte Ierarhe al lui Hristos, Atanasie! Chemarea slujirii arhierești dându-ți-se prin porunca lui Dumnezeu, alegerea slujirii arhierești ai primit și Crucea lui Hristos pe umerii tăi punând, ai fost un bun păstor, luminător preaslăvit, stâlp neclintit, slujitor credincios al Bisericii, începător al ierarhilor, apărător al Ortodoxiei, dezrădăcinător al necredinței, iar pentru aceasta ai fost așezat în casa Domnului tău.
Roagă-te dar pentru noi, cei ce venim cu credință și cu dragoste la cinstitele și mult-vindecătoarele tale moaște, și nu ne lepăda pe noi, cei ce îți cerem ajutor în necazuri și în boli. Îndrăznește la Preabunul Părinte cu rugăciunea ta, mijlocește pentru sufletele și trupurile noastre și deschide-ne nouă ușile milostivirii lui Dumnezeu. Prin rugăciunile tale, păstrează Sfânta Biserică întărită și neclintită de toate uneltirile vrăjmașului. Roagă-L pe Domnul și Stăpânul să ne ajute să petrecem viață liniștită și netulburată, întru toată evlavia și curăția. Păzește Biserica noastră de toate necazurile și ispitele care vin de la toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți și precum fiind în viață i-ai izbăvit pe locuitorii Cretei de moartea cea nedreaptă a agarenilor, așa și acum, fiind în ceruri, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu să ne izbăvească de toată reaua întâmplare și pe noi, smeriții creștini, care te cinstim cu laude și cântări la Dunăre, unde ca un neîntrecut povățuitor ai propovăduit pocăința și iertarea vrăjmașilor pentru iubirea lui Hristos cea fără de margini, întinde mâna ta de ajutor tuturor creștinilor ortodocși care aleargă la cinstitele tale moaște. Fii grabnic sprijinitor celor ce ți se roagă, că văzând milostivirea lui Dumnezeu și primind ajutorul așteptat, să mărim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o Ființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A doua rugăciune către Sfântul Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei

O, mare și minunate Sfinte Ierarhie al lui Hristos, Atanasie, luminătorul Bisericii din Constantinopol, făcător de minuni și ocrotitor al țărilor ortodoxe! Tu încă din tinerețe ai părăsit toate cele lumești, călăuzit fiind de iubirea către Dumnezeu și de buna socotință duhovnicească și ai vestit tuturor oamenilor zicând: Ce este bogăția, ce este omul, slava și puterea? Fum care se împrăștie în văzduh; toate acestea sunt duse de vânt! De aceea să ne dorim bogăție pentru veacul viitor. Astfel învățând, tu însuți te-ai făcut pildă, căci erai milos, bun la inimă, smerit, blând și simplu pentru toți. Pentru aceasta și întru adormirea ta, mult-Milostivul Dumnezeu te-a luminat și te-a preaslăvit cu nenumărate minuni și cu nestricăciunea moaștelor tale. Având însă îndrăzneală către Domnul, apără și mântuiește cu mijlocirea ta poporul român, țara noastră și orașul acesta, în care ai binevoit să te odihnești prin aducerea sfintelor tale moaște. Roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne ierte nouă toate greșelile, cele de voie și cele fără de voie, și să ne izbăvim de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți, de toate necazurile și supărările și de toate neputințele. Roagă-te că Milostiv să ne fie nouă, tuturor, Domnul și aici și în veacul ce va să fie, iar pe cei adormiți dintre noi să-i odihnească în loc de lumină. Noi, cei ce ne închinăm la icoana cu moaștele tale, avându-te pe tine rugător neadormit către Domnul, cu mulțumită și cu dragoste preaslăvim Treimea cea Sfântă, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor