Linistea contine si mai multa prezenta, asadar cand citesti asta sau ma asculti, fii constient de linistea dintre cuvinte. Fii constient de pauze. A asculta linistea, indiferent unde te afli, e o modalitate simpla si directa de a deveni prezent. Chiar daca in exterior e zgomot, tot timpul sub acesta se afla niste liniste. Ascultarea tacerii imediat creeaza tacere in interiorul tau.
,,Fiecare activitate trebuie făcută ca și cum creatorul însăși o execută.
Spre
exemplu când gătești, fă-o ca și cum Dumnezeu se manifestă prin tine.
Pune în oală nu numai alimente ci și sănătate, liniște, iubire.
Gândește-te ca mâncarea să conțină exact atâtea elemente câte îi sunt
necesare fiecăruia în parte, pentru un organism echilibrat.
Fă curățenie gândindu-te că prin aceasta scoți din casă tot răul, ura, boala și introduci pace, bună-înțelegere, armonie.
Adu în casă plante verzi în ghivece, căci ele reprezintă viața.
Adu suflul divin în orice acțiune, în orice trăire, în orice gând.
Când
faci duș, imaginează-ți că toate trăsăturile negative ale caracterului
tău se șterg și că devii mai bun, mai înțelegător, mai plin de Duh
Sfânt.
Iubește oamenii din jurul tău și fă-le
bucurii, surprinde-i cu mici gesturi de apreciere, laudă-i și
încurajează-i, scoate în evidență lucrurile bune pe care le-au făcut și
minimalizează-le greșelile."
(Cristofor - Magul din Carpați )
''Dacă pui o mână de sare într-un pahar cu apă, nu mai poţi bea din acea apă.
Dacă, însă, presari sarea într-un râu, oamenii vor continua să ia apă din el pentru a bea, a face mâncare şi a spăla.
Râul este imens şi are capacitatea să primească, să îmbrăţişeze şi să transforme.
Când inimile noastre sunt mici, înţelegerea noastră şi compasiunea noastră sunt limitate şi ajungem să suferim.
Nu putem accepta sau tolera pe alţii ori defectele lor şi le cerem să se schimbe.
Atunci, însă, când inimile noastre se extind, aceleaşi lucruri nu ne mai deranjează în niciun fel.
În
acest caz, avem o mulţime de înţelegere şi compasiune şi putem să-i
îmbrăţişăm pe ceilalţi, îi acceptăm pe alţii aşa cum sunt şi apoi ei au
cu adevărat şansa să se transforme.''
Thich Nhat Hanh
''Dacă pui o mână de sare într-un pahar cu apă, nu mai poţi bea din acea apă.
Dacă, însă, presari sarea într-un râu, oamenii vor continua să ia apă din el pentru a bea, a face mâncare şi a spăla.
Râul este imens şi are capacitatea să primească, să îmbrăţişeze şi să transforme.
Când inimile noastre sunt mici, înţelegerea noastră şi compasiunea noastră sunt limitate şi ajungem să suferim.
Nu putem accepta sau tolera pe alţii ori defectele lor şi le cerem să se schimbe.
Atunci, însă, când inimile noastre se extind, aceleaşi lucruri nu ne mai deranjează în niciun fel.
În
acest caz, avem o mulţime de înţelegere şi compasiune şi putem să-i
îmbrăţişăm pe ceilalţi, îi acceptăm pe alţii aşa cum sunt şi apoi ei au
cu adevărat şansa să se transforme.''
Thich Nhat Hanh''Fiecare gând, senzație sau sentiment, își pun amprenta asupra fizionomiei noastre, asupra stării de sănătate.
Este
chiar posibil să ne întoarcem de la o stare de uzură, spre o stare de
reînnoire, o recăpătare a energiei cu care am venit pe lume.
Dar
aceasta se face doar printr-o abordare spirituală a vieții, prin
conștientizarea actelor noastre, prin eliminarea gândirii negative.
Vârsta
noastră are trei componente:cea cronologică, cea biologică, adică cea a
stării de sănătate și cea psihologică, adică cât de bătrân te consideri
tu însuți.
Noi trebuie să uităm de vârsta din
buletin și printr-o gândire pozitivă să ne vedem tot tineri; la acestea e
bine să adăugăm și un stil de viață sănătos, urmând cei zece pași ai
lui Deepak Chopra:
1 Corpul nostru poate întineri biologic dacă uităm de trecerea timpului și îmbătrânire.
2 Repausul profund, ce ni-l dă somnul odihnitor și liniștea sufletească ,îndepărtează bolile.
3 Intinerirea se face și printr-o alimentație sănătoasă, ea chiar poate vindeca , poate fi tratament împotrva îmbătrânirii.
4 Suplimentele nutriționale,luate cu înțelepciune, pot preveni boli sau îmbătrânirea.
5 Tehnicile de mișcare și respirație conștientă pot reînnoi corpul și mintea.
6 Practicarea regulată de exerciții aerobice, de antrenament de rezistență, crește condiția cardiovasculară.
7
Detoxifierea fizică prin consumul a 2l de apă pe zi, și psihică prin
eliminarea tulburărilor emoționale sau eliminarea relațiilor toxice.
8 Prin flexibilitatea minții, iertare,acceptarea noului, a creativității, a informației ne menținem tinerețea
9 Iubirea întinerește, vindecă,îți dă siguranță, învinge temerile, te apropie de Dumnezeu.
10 Vârsta biologică este influențată de vârsta psihică, de o minte tânără, de entuziasm, de spontaneitate, imaginație.
Dacă
urmăm acești pași, putem să ne resetăm ceasul biologic cu până la 15
ani mai puțin decât vârsta cronologică, dar putem, in același timp, să
ducem o viață mai comodă, mai lipsită de bolile inerente vârstei a
treia, mai frumoasă.''
Deepak Chopra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.