Astăzi vreau să trimit o îmbrățișare celor care așteaptă să viseze pentru a uita de realitate, celor care se luptă cu fricile și cu monștrii lor în tăcere... Celor care nu știu cum să exprime atâta durere, celor care nu știu cum să ceară ajutor, celor care sunt plini de apăsări.
Pentru cei care duc lupta pe o mie de fronturi, pentru cei care s-au înecat în paharul cu apă și pentru cei care se simt diferiți... Pentru cei neînțeleși, umiliți... și reduși la tăcere.
O îmbrățișare pentru cei care astăzi au dat volumul muzicii mai tare pentru a nu auzi zgomotul din interior și pentru cei care s-au umplut de sarcini fără să aibă timp să se ocupe de ele.
Pentru cei care nu înțeleg de ce,
celor care nu pot face față la atâta viață, celor care răcnesc cu moartea, celor ale căror răni nu se vindecă, celor care au pierdut cheia lacătului.
O îmbrățișare pentru cei care se refugiază în ceva, pentru cei care citesc în căutarea unei ieșiri, pentru cei care repetă fraze pentru a-și crește stima de sine. Pentru cei care se încurajează, pentru cei care nu o fac, pentru cei care plâng în secret și râd din compromis.
Pentru cei ale căror trupuri s-au prăbușit peste sufletele lor și care se simt ca niște dărâmături. Celor care astăzi nu au chef să aprindă lumina, să iasă puțin afară, să se privească în oglindă sau să se vadă în ochii celorlalți.
Pentru cei care au încetat să vorbească, să râdă, să planifice, să viseze, dar nu să simtă?
Pentru cei care se simt pierduți, pentru cei care se regăsesc... Pentru cei care nu știu cum.
Pentru voi toți
o îmbrățișare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.