Sfantul Ierarh Leon, Episcopul Romei, este cinstit pe 18 februarie. Sfantul Leon este cel care l-a convins pe Atila sa retraga armata sa din Roma si astfel a salvat Roma de invazia acestora. Acelasi lucru l-a facut si cu regele vandalilor, rugandu-l pe Genseric sa nu dea foc Romei. Din cauza varstei inaintate nu reuseste sa participe la sinodul 4 Ecumenic de la Calcedon, insa, ii trimite lui Flavian, patriarhul Constantinopolului, o scrisoare dogmatica care va fi citita in cadrul sinodului. A trecut la cele vesnice pe 10 noiembrie 461 si a fost inmormantat in Biserica Sfantul Petru din Roma.
Troparul Sfântului Ierarh Leon, Episcopul Romei, glasul al 8-lea:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de
Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor
cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Leon, înţelepte, cu
învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te
lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinţindu-te cu ungerea preoţiei, preafericite, ai împodobit-o pe dânsa cu chipurile virtuţilor, prealăudate.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe un strugure copt storcându-ţi cugetul, înaintea tuturor ai pus paharul de veselie al înţelepciunii tale, părinte.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcutu-te-ai moştenitor al scaunului Apostolului Petru, având acelaşi
gând cu el şi aceeaşi râvnă a credinţei, înţelepţitule de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu strălucirea dogmelor tale, ai risipit norul cel întunecos al eresurilor, ierarhe al Domnului, de Dumnezeu insuflate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind osândit cel întâi zidit pentru călcarea Poruncii, l-ai slobozit, Maica lui Dumnezeu, Preacurată, născând pe Mântuitorul.
Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stâlp al Ortodoxiei, cu osârdie aducând, l-ai ridicat Bisericii lui
Hristos, Preaînţeleptule Leon; pe acela Biserica avându-l, risipeşte
cetele şi adunările cele fără de Dumnezeu ale ereticilor.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plin fiind de ceresc şi Dumnezeiesc har, părinte, stai în ajutorul
dogmelor Bisericii, luptând împotriva tuturor bârfelilor ereticilor
celor fără de Dumnezeu, Preamărite Leon, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminat fiind, cuvioase, de Lumina Cea Preastrălucitoare, ai arătat
Întuparea Cuvântului cea de negrăit şi Dumnezeiască, spunând că îndoită
este firea şi îndoită este lucrarea lui Dumnezeu, Celui Ce S-a Întrupat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înfrumuseţatu-te-ai ca o Mireasă cu frumuseţile fecioriei, Ceea ce eşti
Plină de daruri, Fecioară, Maică Nenuntită; că mai mult decât toată
zidirea te-ai umplut de daruri, ca Una ce ai născut pe Cuvântul,
Pricinuitorul tuturor.
Irmosul:
Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit
Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti
Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, Unule Iubitorule de
oameni.
Cântarea 4-a.
Irmosul:
Cuvinte din Munte Umbros, din Una Născătoare de Dumnezeu, cu
Dumnezeiască vedere, proorocul mai înainte a cunoscut că Te vei Întrupa.
Şi cutremurându-se slăvea Puterea Ta.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Leu cu adevărat te-ai arătat, preafericite, alungând departe vulpile
cele tulburătoare şi cu răcnetul cel împărătesc înspăimântând cugetele
celor fărădelege.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu năvălirile dogmelor tale ai acoperit urmele eresurilor cele urătoare
de Dumnezeu, descoperind adevărul cel ascuns, învăţătorule de cele
Tainice, preacinstite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Zori dinspre apus ai răsărit, de trei ori fericite, trimiţând ca nişte
raze Bisericii cartea dogmelor dreptei credinţe, de Dumnezeu
cugetătorule şi luminând sufletele noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Omoară pornirile patimilor mele, Fecioară, conteneşte Preabună,
tulburarea greşealelor, pierzând viforul păcatului cu liniştea ta,
Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a
acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci, Te rog
întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Propovăduitor al îndoitei lucrări a Mântuitorului Hristos te-ai făcut,
fericite; căci ai zis că fiecare din firile pe care le are lucrează prin
împărtăşirea cu cealaltă, cu care este împreună, înţelepţitule de
Dumnezeu, ierarhe.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cunoscut-ai pe Cuvântul că este întocmai de o Putere cu Tatăl şi ai
crezut, de trei ori fericite, că S-a Întrupat; şi ai propovăduit că
amândouă însuşirile lucrează după potriva Trupului şi a Dumnezeirii,
fără amestecare şi fără schimbare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Taina cea mai înainte de toţi vecii, cunoscută numai de Dumnezeu, că Cel
Ce stăpâneşte toate zidirile Se va face Om şi Se va Întrupa fără de
schimbare, din tine, Fecioară, s-a văzut luând sfârşit.
Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmaşul de acum al Cinstitului Petru s-a îmbogăţit şi cu întâistătătoria
aceluia; că dobândind râvnă fierbinte a alcătuit din îndemn Dumnezeiesc
o carte, în care a zădărnicit frământătura şi amestecarea eresurilor
celor tulburătoare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Un Singur Fiu, pe Hristos şi Domnul, Cel Născut mai înainte de veci din
Tatăl şi pentru noi din Fecioară Născut, Care S-a arătat de o fire cu
noi, L-ai propovăduit mai presus de fire, slujitorule al celor de
negrăit, de Dumnezeu însuflate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ţie Preacurată, noi credincioşii, mărturisindu-te Mijlocitoarea
mântuirii noastre, îţi strigăm: Bucură-te Preacinstită; Bucură-¬te
Fecioară Mireasă; Bucură-te Muntele lui Dumnezeu cel Umbros; că tu ai
izvorât lumii Bucuria cea cu adevărat Nesfârşită.
Irmosul:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele;
că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad;
şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi.
Pe scaunul arhieriei şezând, mărite, gurile leilor celor cuvântători
astupându-le cu dogme de Dumnezeu insuflate, lumina cunoaşterii de
Dumnezeu a Preacinstitei Treimi ai luminat-o turmei tale. Pentru aceasta
ai fost preamărit ca un Dumnezeiesc preot al harului lui Dumnezeu.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii iudei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă
l-au schimbat, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Genelor tale nu ai dat somn, până ce nu ai smuls din rădăcină rătăcirea
lui Eutihie cel fără de minte, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne
Dumnezeule în veci.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Un singur Ipostas în două Firi, mărturisind pe Hristos, cu două lucrări
şi cu două voiri, acum cânţi: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în
veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Acum scap la tine, Maica lui Dumnezeu, fiind strâns legat cu lanţurile
greşealelor mele. Pentru milostivirea milei izbăveşte-mă pe mine, cel
ce-ţi strig: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Preacurată.
Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori a ars cuptorul.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un soare cu totul strălucitor de la apus ai răsărit, lucru cu
adevărat minunat, grăitorule de Dumnezeu, nimicind în chip vădit
amestecul şi împreunarea lui Eutihie şi ai sfărâmat împărţirea lui
Nestorie, învăţând să cinstim un Hristos în două Firi, Neîmpărţit,
Neschimbat şi Neamestecat.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndemnat fiind de Dumnezeu, ai însemnat învăţăturile dreptei credinţe ca
pe nişte lespezi scrise de Dumnezeu, tâlcuindu-le Dumnezeiescului popor
şi adunării cinstiţilor învăţători ca un al doilea Moise, strigând:
preoţi lăudaţi, tineri bine cuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos
în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Întrupat ai cunoscut, Preacuvioase, Sfinte Ierarhe Leon, pe Cel Ce mai
înainte era fără de trup, pe Cuvântul Tatălui, Cel Unul-Născut şi
împreună fără de început şi ai învăţat că Cel mai presus de vreme a
venit sub vreme, mărginit fiind cu trupul, dar ca Ziditor necunoscând
mărginire, strigând: preoţi bine cuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe
Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu îmbrăcămintea Trupului S-a îmbrăcat din sângele tău, Preacurată,
Dumnezeu, Cel Ce a luminat cerulcu soarele şi luna, frumuseţile
luminătorilor, arătându-te pe tine un alt Cer Însufleţit; pe Care
tinerii îl bine cuvintează, preoţii îl laudă, popoarele îl preaînalţă
întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De şapte ori a ars cuptorul nebuneşte chinuitorul haldeilor pentru
cinstitorii de Dumnezeu. Dar vâzându-i pe aceştia mântuiţi de o Putere
mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului striga: tineri bine cuvântaţi-L,
preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a de aceasta.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Străluceşti acum, povăţuitorule în Taine al lui Hristos, împodobit fiind
cu cununa dreptei credinţe şi ca un preot credincios eşti cu adevărat
îmbrăcat în dreptate, dănţuind în Raiul Desfătării, Dumnezeiescule
păstor; roagă neîncetat pe Stăpânul pentru turma ta.
Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Unde se găsesc întâistătătoriile şi scaunele şi cetele patriarhilor,
acolo te-ai sălăşluit acum după vrednicie, Sfinte Părinte Leon,
Preafericite; ca un adevărat patriarh, fiind luminat de credinţă şi de
har. Pentru aceasta toţi pururea te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Depărtându-te de viforul vieţii, te-ai apropiat de Hristos, Preaalesule
Leon, odihnindu-te în locul cu verdeaţă, acolo unde sunt Râul Desfătării
şi Lumina Cea Neînserată şi Veselia Cea Nespusă şi Bucuria Cea Veşnică.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Viaţă Adevărată culeg, nefiind păgubit de pomul cunoştinţei. Că tu,
Preacurată, ai odrăslit pe Hristos, Pomul vieţii, Care a făcut cunoscut
tuturor intrările vieţii. Pentru aceasta pe tine, Preacurată Născătoare
de Dumnezeu, credincioşii te mărim.
Irmosul:
Înfricoşatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat:
că Dumnezeu S-a arătat oamenilor Trupeşte; şi pântecele tău s-a făcut
mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Preacurată Născătoare
de Dumnezeu, credincioşii te mărim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea.
Luminat fiind de Strălucirile Dumnezeieştilor dogme, ai făcut să
strălucească Lumina Ortodoxiei şi ai micşorat întunericul eresurilor,
fericite; şi mutându-te din viaţă, te-ai sălăşluit în Lumina Cea
Neînserată, Cuvioase Leon; roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască
nouă mare milă.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea.
Dumnezeiesc Cort te-ai făcut Cuvântului, Singură Preacurată Fecioară
Maică, cu curăţia fiind mai presus de îngeri. Pe mine care mai mult
decât toţi am ajuns ţărână, fiind întinat de greşelile trupului,
curăţeşte-mă cu rugă¬ciunile tale, prin Apele cele Dumnezeieşti,
dându-mi, preacurată, mare milă.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea.
Mieluşeaua Cuvântului cea Neprihănită, Maica lui Dumnezeu cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Răsărit dintr-Însa fără de durere, tânguindu-se precum se cuvine unei maici, striga: vai mie, Fiul Meu! Pentru ce pătimeşti, vrând a mântui pe om de patimile necinstei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.