Sinaxar 17 Februarie

 

În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Mariamna, sora sfântului Filip apostolul.

După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sfântul Filip găsindu-se la Ierapole cu Vartolomeu şi Mariamna, sora lui, pentru că propovăduiau acolo cuvântul lui Hristos, a fost spânzurat. Şi în timp ce se săvârşea, a rugat pe Dumnezeu, şi antipatrul şi poporul ce era sub ascultarea lui au fost scufundaţi în pământ. Iar ceilalţi, temându-se, s-au rugat de sfântul Vartolomeu şi de sfânta Mariamna, care şi ei se găseau spânzuraţi, ca să nu fie scufundaţi şi ei. Atunci sfântul Vartolomeu şi Mariamna s-au rugat sfântului Filip şi nu i-a mai prăpădit, ci încă pe cei ce erau scufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatru şi pe Ehidna, femeia lui, i-au lăsat dedesubt. Atunci Vartolomeu şi Mariamna au fost sloboziţi. Vartolomeu s-a dus de aici în India, unde fiind răstignit şi-a dat sfârşitul; iar Mariamna, mergând la Licaonia a propovăduit acolo cuvântul lui Hristos şi făcând pe mulţi să se boteze, s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxiviu (sau Auxiniu), episcopul Solonului din Cipru.

Sf. Auxiviu s-a născut la Roma, într-o familie înstărită. A crescut împreună cu fratele său Tempstagoras şi de mic şi-a dezvăluit talentele remarcabile, studiind foarte uşor ştiinţele antice în şcolile din Roma. Dar părinţii săi doreau ca fiul lor să se căsătorească. Auzind acestea, tânărul a fugit de-acasă mergând spre est.

Când a ajuns în Cipru, s-a stabilit la Limnits, nu departe de oraşul Soli, unde, prin mila Domnului sfântul i-a întâlnit pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu (prăznuit în zilele de 27 septembrie, 30 octombrie, 4 ianuarie şi 25 aprilie), care propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu Cipru. Sf. Marcu l-a numit pe Auxiviu episcop în Soli, iar el s-a îndreptat spre Alexandria pentru a duce mai departe învăţăturile creştine.

Sf. Auxiviu s-a dus spre porţile de vest ale oraşului şi s-a stabilit lângă templul păgân al lui Zeus.  Încetul cu încetul a reuşit să-i convertească la creştinism, atât pe preotul păgân local cât şi pe alţi închinători la idoli de acolo. Odată, Sf. Iraclid (prăznuit în 17 septembrie) a venit la Sf. Auxiviu. Acesta fusese sfinţit episcop în Cipru mai înainte de către Sf. Marcu şi venise să se consulte cu Sf. Auxiviu cum să propovăduiască Evanghelia lui Hristos.

Într-o zi, Sf. Auxiviu se afla într-o piaţă unde a început să vorbească oamenilor despre Hristos. Mulţi văzând semnele şi minunile pe care le făcea sfântul, credeau în Hristos. Printre cei convertiţi, cei mai mulţi erau ţărani din satele învecinate. Un bărbat numit Auxiniu a rămas cu sfântul şi l-a slujit până la sfârşitul vieţii sale.

După un timp, fratele Sfântului Auxiviu, Tempstagoras, a venit la Roma, unde a fost creştinat împreună cu soţia, a devenit preot şi a slujit într-una din bisericile de-acolo. Sf. Auxiniu şi-a călăuzit dioceza timp de 50 de ani şi a murit în pace în anul 102, lăsându-l pe discipolul său Auxiniu în scaunul episcopal.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teostirict.

Tot în această zi, aflarea sfintelor moaşte ale sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas).

Pe vremea iubitorului de Dumnezeu împărat Marcian, fericitul Mina s-a arătat într-o noapte unui om cu numele Filomat, care făcea parte din şcoala aşa-zisă a canaţilor, spunându-i că el este Mina Calicheladul, cel ascuns sub pământ, spre partea mării, unde se afla marginea cetăţii, şi i-a arătat chiar cu degetul lui, unde era locul acela. Deci, iubitorul de Dumnezeu Filomat, sculându-se mai de dimineaţă ca de obicei, a spus cu de-amănuntul visul prietenului său Marian Numeriu, şi acesta l-a spus împăratului, care îndată a trimis ostaşi la locul arătat. Aceştia săpând în grabă, au aflat un sicriu de fier înlăuntru căruia erau moaştele sfântului; iar pe sicriu erau şi litere scrise, arătând anii de când s-au pus acolo sfintele moaşte. Şi socotind anii, au aflat că trecuseră de atunci patru sute de ani. Pentru aceasta tot poporul a slăvit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Salaman.

Acest cuvios era de fel din cetatea Persana, care se afla la apus de râul Eufrat, fiind aşezată chiar pe ţărmul râului. Îmbrăţişând viaţa monahală şi găsind o căsuţă într-un sat, care se afla pe malul celălalt al râului, sfântul s-a zidit de viu în ea, nelăsând nici uşă nici fereastră. O singură dată pe an săpând pe sub pământ o mică deschizătură, primea pe acolo hrană. Nu a vorbit niciodată cu vreun om, ci trăia numai lui Dumnezeu şi sieşi. Cei din cetatea din care se trăgea cuviosul, trecând râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei în cetate, fără ca el să se împotrivească dar fără să meargă cu plăcere. După câteva zile însă, cei din satul de peste râu, trecând şi ei râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei fără să se împotrivească, dar nici să meargă de bunăvoie. Iar episcopul cetăţii în care l-au adus, voind să-i dea darul preoţiei şi dărâmând o parte din căsuţa în care cuviosul stătea zidit, a intrat înăuntru. După ce l-a hirotonit preot şi sfântul nu a rostit nimic, nici nu a dat vreun răspuns la întrebările lui, a plecat, poruncind să fie zidit din nou zidul căsuţei care fusese dărâmat. Deci, cuviosul Salaman trăind în toată înfrânarea şi sihăstria, în toată cugetarea la cele înalte şi în linişte, a bineplăcut lui Dumnezeu şi s-a săvârşit în pace, făcându-se izvor de multe minuni după moarte.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor şi pururea pomeniţilor împăraţi Marcian şi Pulcheria.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Teodor Vizantiul, care a mărturisit în Melitina, la anul 1795, când prin sugrumare s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Teodor s-a născut în 1774 în Neocorion, lângă Constantinopol, din părinţi evlavioşi. El a muncit în palatul sultanului şi acolo s-a convertit la islamism. 

O dată cu izbucnirea unei epidemii de ciumă în Constantinopol, şi-a dat seama de gravitatea faptei sale şi s-a întors la creştinism. Sf. Teodor a plecat la Kios şi apoi, la Militina, unde l-a mărturisit pe Hristos în faţa autorităţilor musulmane, fiind închis, torturat şi spânzurat de turci în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 Luna februarie în 17 zile: Pomenirea Sfântului,
marelui, Mucenic Teodor Tiron (+304)

          Acest Sfânt Mucenic a trăit în anii împăratului Diocleţian (284-305) și era dintr-o cetate a Amasiei, numită Homialon. Era ostaș tânăr, în ceata Tironilor (recruților), din legiunea Margariţilor, condusă de generalul Vringa. Deci, venind poruncă de la împărat, ca toți ostașii să aducă jertfă zeilor, Vringa a mers în capiștea idolilor, cu toată legiunea sa, spre împlinirea poruncii. Și n-a voit Sfântul Teodor să intre în capiște, ci a rămas în cortul său. Și au cunoscut toți că el este creștin. Deci, l-au scos pe el la întrebare. Și-l îndemna generalul său să jertfească și să-și scape viața, precum au făcut și alți creștini. Iar Sfântul răspundea, zicând: "Fiecare știe cui ostășește, iar eu ostășesc Stăpânului meu Hristos". Și mărturisea că Hristos este Dumnezeu, iar zeii păgânilor sunt idoli, fără de suflet și cioplitură de mâini omenești. Deci, pentru multa dragoste pe care, ostașii o aveau către Teodor, Vringa a dat poruncă, zicând: "Să-l lăsăm pe el câteva zile, ca să aleagă, în liniște, cele de folos". Și Sfântul n-a petrecut în nelucrare vremea aceasta, ci neîncetat lăuda pe Domnul și se ruga lui Dumnezeu să-i dea lui răbdare. Iar, ca să arate neputința zeilor, a mers noaptea la capiștea zeiței din cetatea aceea, și, dându-i foc, a prefăcut-o în cenușă. Deci, a fost prins și dat pe mâna lui Puplie, dregătorul cetății. Și acesta a pus de l-au bătut cumplit cu vergi pe Sfântul, l-au întins pe roată și i-au strujit trupul cu unghii de fier. Iar Sfântul, nepierzându-și liniștea, în timpul cumplitelor patimi, se arăta ca un neștiutor la toate suferințele și neîncetat mărturisea cu bucurie: "Cu Hristos al meu, am fost, sunt și voi fi". Și, văzând că nimic nu-l poate clinti din credință, nici cruzimea, nici făgăduințele, dregătorul l-a osândit să fie ars de viu, ceea ce s-a și făcut, fiind aruncat într-un cuptor aprins. Și, intrând în mijlocul flăcărilor și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. De asemenea, să fie știut, că se mai face prăznuirea lui și în săptămâna dintâi a Postului Mare, când s-a făcut de Sfântul Teodor minunea colivelor, întru pomenirea izbăvirii poporului dreptcredincios, pe vremea păgânului împărat Iulian Apostatul, de bucatele cele spurcate, stropite cu sânge din jertfele idolești. Cu rugăciunile Sfântului mare Mucenic, Teodor Tiron, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

 

   Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Macarie.

         Spunea ava Sisoe: "Când eram în Schit cu Macarie, ne-am suit să secerăm, împreună cu dânsul, șapte inși. Și, iată, o văduvă, adunând în urma noastră spice, nu înceta să plângă. Deci, a chemat bătrânul pe stăpânul țarinei și i-a zis lui: "Ce are bătrâna aceasta, că totdeauna plânge ?" Și i-a zis lui: "Bărbatul ei avea un amanet al cuiva și a murit, deodată, și nu i-a spus ei unde l-a pus. Și stăpânul amanetului vrea acum să o ia pe dânsa și pe fiii ei și să-i vândă robi". I-a zis bătrânul: "Spune-i să vină la noi, unde ne odihnim de arșiță". Și, venind femeia, i-a zis ei bătrânul: "De ce plângi așa, mereu ?" Și i-a răspuns ea: "Bărbatul meu a murit, luând amanetul cuiva, și n-a spus, când a murit, unde l-a pus." Și a zis bătrânul, către dânsa: "Vino, arată-mi unde l-ai îngropat". Și, luând pe frați cu dânsul, a ieșit cu ea împreună. Și, venind la locul acela, i-a zis bătrânul: "Du-te la casa ta". Și, rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: "Cutare, unde ai pus amanetul cel străin ?" Iar acela, răspunzând, i-a zis: "În casa mea este ascuns, sub picioarele patului." Și i-a zis lui bătrânul: "Dormi, iarăși, până la ziua învierii". Și, auzind frații, de frică, au căzut la picioarele lui. Și le-a zis lor bătrânul: "Nu pentru mine s-a făcut aceasta că nimic nu sunt, ci, pentru văduvă și pentru copiii ei cei săraci, a făcut Dumnezeu lucrul acesta". Și, venind, a vestit văduvei unde este pus amanetul. Iar ea, luându-l, l-a dat stăpânului ei și și-a izbăvit fiii săi. Și, toți cei ce au auzit au slăvit pe Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre nevoința călugărească.

        Deci, să ne sârguim fraților, să ne facem după asemănarea vieții și faptelor cuvioșilor părinți, să umblăm după pașii lor, să ne călugărim ca și dânșii. Să-ți călugărești, adică mintea, să-ți călugărești duhul, călugărește-ți chipul, călugărește-ți și trupul, călugărește-ți bucatele, călugărește-ți limba și căutătura și gândul și râsul, ca să te arăți întru toate ca un desăvârșit monah și pătimitor. De voiește firea să ne ducă pe noi întru sațiu, cu postul să-i stăm împotrivă. Dacă la poftă ne-ar trage pe noi răbdare luând, să ne ținem simțirea. Dacă ne pornește pe noi spre mânie, cu pace să ne întrarmăm. De ne gătește spre iuțime, blândeţele să primim. De ne ațâță pe noi spre ură, de dragoste să ne lipim. De ne-ar îndemna spre căutarea cinstirii de la oameni, ocară să-i arătăm. De ne mișcăm pe noi spre slavă, stricăciunea trupului să o luăm în minte. Dacă ne ridică pe noi la mărire, a Domnului smerenie să o primim. Dacă spre pizmă ne-ar împinge pe noi, să cunoaștem blestemul lui Cain. De ne îndeamnă pe noi spre clevetire, cu tăcere să ne îngrădim, de ne îngreunează cu somnul, cu privegherea să ne întărim. Dacă spre beție ne-ar sili pe noi, deșteptarea cea trează să o alegem. Dacă în acest chip ne vom împotrivi va pieri vrăjmașul, și nu va sta, darul lui Dumnezeu ajutându-ne. Cela ce voiește să vadă zile bune, să-și oprească limba sa de la cuvinte multe. Că sabie este limba, de amândouă părțile ascuțită. Dacă iubești cele cerești, nu te opri la cele pământești, pe acestea vremelniciei să le socotești. Să nu te temi a începe calea cea aspră, care ne duce la viața cea veșnică, ci numai să începi a umbla pe ea și te vei afla mergând. Să alergi și să scapi de-a pururea spre Dumnezeu, cu rugăciuni, cu post și cu lacrimi, ca să te izbăvești de cursele vrăjmașilor. Să îndrăznești, iubitule, că nici dregătoria, nici cinstea, nici mărirea, nici egumenia, nici episcopia, nici slava, nu ne vor duce pe noi întru Împărăția Cerurilor, nici iertare de păcate nu ne vor da, sau ne vor izbăvi din osândă, fără numai smerenia și dragostea, răbdarea și sărăcia, pogorârea și chinuirea, lipsirea și defăimarea, acestea fac pe fiii Luminii. Să nu-ți fie amestecată viața, frate: astăzi, adică, înfrânându-te, iar dimineață săturându-te, astăzi nebând apă, iar mâine vin căutând; astăzi opinci, iar mâine papuci; astăzi haine de păr, iar mâine haine de mult preț; astăzi înjosire, iar mâine, înfrumusețare; astăzi blând și smerit, iar mâine măreț; astăzi, plângere și tânguire, iar mâine, fără de măsură; astăzi, culcare pe pământ gol, iar mâine pe așternut moale; deci nu așa pestriț, ci într-o măsură să fii. Să-ți aduci aminte de cuvioșii părinți, cum au petrecut, fără de poticnire, strălucind întru rânduiala aceasta călugărească, până la sfârșit și până la moarte neschimbându-și canonul lor, înfrânându-se cu măsură și minunat, limba ținându-și, pe pământul gol culcându-se, prin smerita înțelepciune călugărindu-se, cu blândețe, cu dragoste și cu deplină credință prin duhovnicească folosire, încă peste toate acestea și cu sărăcia, de la toate cele pământești înfrânându-se, cu blândă și cu lină viață petrecând, priveghind și rugându-se, cu pocăință multă și cu lacrimi. Iar mândria era călcată de dânșii și mânia lepădată și iuțimea uscată, s-a stins de la dânșii aurul, iar argintul era defăimat de dânșii. Și singuri pe sine s-au silit a se curăți degrabă, din toate, pentru aceasta Dumnezeu S-a sălășluit întru dânşii și i-a proslăvit pe ei. Că Aceluia Se cade toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.