Sinaxar 19 Februarie

 

În această lună, ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Arhip, Filimon şi Apfia.

Aceştia au trăit pe vremea împărăţiei lui Neron, fiind ucenici al apostolului Pavel. Astfel întâmplându-se serbarea zeiţei Artemida în Colose, care este o cetate a Frigiei, şi aceşti apostoli făcând doxologie în bisericã, au venit asupra lor slujitorii idolilor; ceilalţi credincioşi au fugit, iar apostolii au rămas şi au fost prinşi şi duşi la ighemonul Androclis. Acela numaidecât a început să-l bată pe Arfip, şi nevrând să jertfească idolului ce se numea Min, a fost îngropat până la brâu, şi aşa l-au ucis cu pietre. Iar sfinţii Filimon şi Apfia chinuiţi fiind cu multe feluri de chinuri, s-au săvârşit şi ei muceniceşte.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota.

Aceştia stând înaintea ighemonului, şi neînţelegând să se lepede de Hristos, la multe chinuri au fost supuşi. Dar răbdând chinurile cu bucurie, au fost cu toţii loviţi cu pietre, târâţi în nişte locuri pline de hăţiş şi la sfârşit s-au săvârşit de sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ravula.

Sfântul părintele nostru Ravula s-a născut în cetatea Samosata şi a primit învăţătura de la un oarecare Varipsava, care era un bărbat însemnat. Ravula vorbea limba siriană şi din vârstă fragedă dând dovadă de viaţă virtuoasă, s-a făcut monah şi, retrăgându-se prin munţi şi peşteri, petrecea ca marele Ilie şi ca marele Ioan Botezătorul. După câţiva ani, ducându-se în Fenicia, împreună cu un alt frate, şi strălucind şi mai luminat cu faptele bune, fără de vrerea lui a ajuns cunoscut tuturor. Pentru aceasta, cu ajutorul împăratului Zenon şi a lui Ioan episcopul Beritului, a făcut o mănăstire în mijlocul muntelui. Şi astfel Ravula şi cei împreună cu el, s-au aflat în mijlocul închinătorilor la idoli; pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toţi locuitorii de acolo i-au adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi faptă vestită a fericitului. Iar după moartea lui Zenon, a luat sceptrul împărăţiei Anastasie. Cu ajutorul acestuia, sfântul a făcut o altă mănăstire în Bizanţ, care s-a numit Ravula, şi a mai întemeiat şi alte mănăstiri în multe locuri. Acest fericit era osârduitor întru toate, cucernic, blând, primitor, învăţător, fără de mânie, milostiv, iubitor de fraţi şi plin de milostivire către toţi. Şi cu orice fel de meşteşugire ar fi căutat vicleanul diavol, sau cu vreo patimă pe ascuns să-l supere, el fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii celei vechi şi al celei Noi, alegând zicerile cele împotriva patimii şi aducându-le la îndeplinire, izgonea supărarea lui.

Aşa era fericitul acesta. Şi a trăit până în vremea lui Iustinian cel mare, care a zidit sfânta Sofia. Şi ajungând la optzeci de ani, şi trăind puţin după aceasta, a auzit glas de sus zicându-i: "Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi". Acest glas auzindu-l a zăcut puţin, şi s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitorilor Eugeniu şi Macarie.

Pe când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţea în Bizanţ Iulian Apostatul, toţi creştinii fugeau şi se ascundeau, ca să nu vadă spurcatele jertfe ce se aduceau la idoli. Iar elinii, cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, ci încă şi pe creştini, împotriva voinţei lor, îi sileau să facă aceleaşi desfrânări. Atunci Macarie şi Eugeniu, slujitorii lui Hristos, fiind prinşi, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Iar pe păgânul împărat l-au mustrat ca pe un călcător al credinţei lui Hristos, şi că s-a făcut elin şi închinător de idoli. Pentru aceasta, împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să fie legaţi cu curele subţiri şi spânzuraţi cu capetele în jos. Şi multe ceasuri au fost afumaţi cu fum iute de gunoi. Apoi roşind în foc un grătar de fier, a poruncit ca sfinţii să fie întinşi goi pe grătar. Iar fericiţii ridicându-şi ochii la cer, prin dumnezeiască putere au răbdat chinurile. Atunci legându-i în lanţuri de fier, i-a trimis în surghiun în Mauritania. Mucenicii călătorind către locul de surghiun se bucurau că sunt prigoniţi pentru Hristos; şi cântau împreună: "Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului" şi se veseleau cu duhul. După ce au ajuns acolo, s-au suit pe un munte înalt petrecând singuri. Iar cei din locul acela le ziceau lor: fugiţi, fraţilor, departe de locul acesta, că un balaur rău locuieşte aici, care omoară pe cei ce se apropie. Dar sfinţii le-au zis: arătaţi-ne nouă peştera în care locuieşte fiara. Deci, i-au dus pe ei şi le-au arătat de departe peştera. Şi plecând genunchii la pământ, fericiţii au făcut rugăciune; şi îndată pogorându-se fulger din cer, a ars pe balaur, de îndată ce a ieşit afară. Această minune văzând-o cei de acolo, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi intrând sfinţii în peştera balaurului, au făcut rugăciuni timp de treizeci de zile, neavând nimic de mâncare şi de băutură. Iar după aceasta s-a auzit un glas zicând: robi ai adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apropiaţi-vă de piatra aceasta de lângă voi. Iar ei apropiindu-se, au văzut într-însa lumină şi despicându-se piatra în două, a ieşit multă apă, din care scoţând sfinţii şi bând spre îndestulare, s-au uşurat îndată de foame şi de sete. Şi în ziua a treizecea, sfinţii au cerut prin rugăciune să fie sloboziţi şi să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzind-o Domnul, i-a mutat pe amândoi la Sine.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon.

Cuviosul părintele nostru Conon era de neam cilician. Încă tânăr cu vârsta fiind s-a dus la o mănăstire numită Pentucla, care este aproape de Iordan, făcându-se preot şi ajungând la desăvârşita sihăstrie. Cum bunătatea lui minunată a ajuns cunoscută lui Petru, arhiepiscopul Ierusalimului, sfântul a fost rânduit de acesta ca să boteze pe toţi cei ce mergeau la Iordan, unde el îi ungea cu mir şi-i boteza. Dar pentru că se vedea silit să ungă cu sfântul mir şi pe femei, se tulbura, om fiind; pentru aceasta voia sã plece din chinovie. Şi de câte ori îşi punea în cuget ca să se ducă, i se arăta fericitul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, zicându-i: rabdă, bătrânule, şi te voi uşura de lupta aceasta. Într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără fecioară, care era atât de frumoasă la înfăţişare încât sfântul nu putea să o ungă cu sfântul mir, dezbrăcată; iar fecioara a aşteptat două zile nemiruită şi nebotezată. Auzind arhiepiscopul de aceasta, s-a spăimântat din pricina bătrânului, şi pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie pentru acest lucru; dar nu era cu putinţă, căci nimeni nu ar fi îngăduit aceasta. Iar bătrânul luându-şi cojocelul, a plecat de acolo zicând: nu voi mai sta în locul acesta. Dar l-a întâmpinat pe el cinstitul Înaintemergător, afară de chinovie, şi i-a zis cu glas lin: întoarce-te la mănăstirea ta şi te vei uşura de lupta aceasta. Atunci ava Conon i-a zis cu mânie: crede-mă, nu mă întorc; căci de multe ori ai făgăduit că mă vei uşura şi nimic nu ai făcut. Atunci, ţinându-l pe el dumnezeiescul Înaintemergător şi dându-i în lături hainele, l-a pecetluit cu semnul crucii sub buric şi i-a zis: ava Conon, voiam ca să ai plată pentru aceste lupte; dar acum întoarce-te şi să nu te mai îngrijorezi pentru aceasta. Întorcându-se bătrânul la chinovie, a doua zi, a uns cu untdelemn şi a botezat pe fecioară, nemaiţinând seamă că era femeie. Apoi mai vieţuieşte cuviosul alţi douăzeci de ani şi ajungând culmea nepătimirii, încât putea fi socotit mai presus de om, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Filoteia, cea din Atena, a cărei viaţă e arătată în Noul Limonariu.

Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei,  Syriga şi Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă şi bogăţie, cât mai ales prin credinţă. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate şi aşa s-a născut fetiţa lor, pe care au botezat-o Revula.

Părinţii şi-au crescut fiica în dreapta credinţă şi adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o spre căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău şi necredincios, care o bătea şi o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugându-se la Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei. 

După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovniceşte prin post, priveghere şi rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat (prăznuit în 30 noiembrie şi 30 iunie), iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia.

În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sf. Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi de la sclavie. Odată, patru femei au reuşit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunţe la religia creştină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei şi au bătut-o, după care au dus-o în faţa guvernatorului şi au închis-o. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa unei mulţimi, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi.

Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulţime de creştini care i-au împăcat pe judecători şi au reuşit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune şi priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viaţă ascetică alături de surorile ei.

În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sf. Filoteia şi au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie şi plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe şi l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589.

La scurt timp după moartea sa, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna februarie in 19 zile:
Pomenirea Sfintilor Apostoli Arhip, Filimon si Apfia.

    Sfantul Arhip este unul din barbatii apostolici, adica unul din cei care ajutau pe Sfantul Apostol Pavel la lucrul Evangheliei si a fost episcop, dupa Sfantul Epafras, in cetatea Colose, din Frigia, pe vremea cand marele Apostol era inchis la Roma, pentru credinta lui cea noua, in Hristos. Drept aceea, si "tovaras de lucru" il numeste pe el Sfantul Pavel, in epistola lui, cea catre Filimon. Tot barbat apostolic era si Sfantul Filimon, cetatean vestit din Colose si ucenis, adus la credinta de Sfantul Pavel insusi; iar biserica din Colose se gasea in casa lui. Cat despre Apfia, ce era sotia lui Filimon. Si in casa lor se adunau, in taina, toti crestinii din Colose si se savarsea in casa lui, ca si in biserica, dumnezeiasca Liturghie a trupului si a sangelui lui Hristos, iar Sfanta Apfia randuia biserica cea din casa ei, slujind ziua si noaptea cu post si cu rugaciune, odihnind pe cei ce osteneau in vestirea lui Hristos, hranind pe saraci, ingrijind de bolnavi, incat casa ei era nu numai biserica, ci si casa primitoare de straini, bolnita pentru bolnavi si adapostire celor fara adapost. Si, asa, Sfantul Arhip pastorea poporul credincios din Colose.
    Deci, fiind eliberat Sfantul Pavel din lanturi, l-a pus si pe Filimon episcop intru apostolie, adica episcop calator; caci, in vremile acelea, unuii episcopi erau legati de un loc si de o cetate, iar altii erau episcopi fara de loc statornic. Ci, prin felurite cetati si neamuri umblau si se numarau, unii ca acestia, episcopi apostolicesti, de vreme ce la propovaduirea apostoloeasca erau trimisi, ca si Apostolii. Asadar si Sfantul Filimon, intru o episcopie ca aceasta a fost numarat si umbla prin cetatile Frigiei si prin altele, propovaduind Cuvantul lui Dumnezeu.
    Deci, venind vremea cand se serba praznicul zeitei Artemida din Colose, au fost chemati toti cetatenii sa se inchine si sa aduca jertfa, in capistea zeitei. Si s-au adunat si crestinii in biserica lor, din casa lui Filimon, au risipit pe credinciosii ce se aflau acolo, pe unii prinzandu-i, pe altii batandu-i, iar pe altii omorandu-i. Si au fost prinsi si Sfintii Arhip, Filimon si Apfia si, dusi fiind la Artocles, mai-marele cetatii Efesului, acesta a poruncit sa fie dati mortii, de nu se vor lepada de credinta lor in Hristos. Si, schinjuiti fiind Sfintii, in multe chipuri si di neincetat marturisind pe Hristos, dregatorul a poruncit sa fie ingropati pana la brau in pamant si ucisi cu pietre.
    Si asa, apostolica treime a Sfintilor Mucenici s-a mutat la ceruri, inaintea scaunului Preasfintei, de viata facatoarei, dumnezeiestii si nedespartitei Treimi.

 
 
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului,
despre frica de Dumnezeu.

    Ce trebuinta ai, omule, sa cauti carti multe, care sa te povatuiasca pe tine spre folos si sa intrebi pe toti dascalii, zicand: "Spuneti-mi, cum ma voi mantui?" Iata, toate cartile cele invatatoare, in doua cuvinte incap, adica: intru frica lui Dumnezeu si intru a avea pe Domnul inaintea ochilor totdeauna.
    Sa iei aminte la tine insuti, precum se cade si vei intelege toate poruncile lui Dumnezeu si sa le tii pe ele. Pentru ca, asa, Sfintii cei ce au fost, din veac, au placut lui Dumnezeu: prin cunostinta curata si prin neschimbate fapte. Iar altii dintre dansii, nici n-au avut cartile Sfintilor, nici nu i-au invatat dascalii cele de folos si, de la Adam pana la Moise, in multe feluri au trait. Deci, spune-mi mie cum au placut lui Dumnezeu: Abel, Enoh, Noe, Melchisedec, Avraam, Isaac si Iacov si ceilalti drepti, care au fost mai inainte de Moise? Ei n-au invatat carte, precum s-a zis, nici vreun dascal dintre oameni nu i-a invatat pe ei, in afara numai de predania, cea din viu grai si de gandurile bune, de a avea pe Dumnezeu inaintea ochilor, de-a pururi.
    De asemenea, si dupa intruparea Domnului nostru Iisus Hristos, stim pe multi ca au fost oameni simpli, si la cuvinte si la intelegere, unii, dintre dregatori, fiind asa, iar altii, din poporul de rand, unii din ei pastori de oi, ori alte indeletniciri avand si nu numai barbati, ci si femei au alergat la Dumnezeu si au savarsit poruncile Lui. Deci, aratat este ca, luind aminte la cuvintele cele mai sus-zise, le-au si implinit intocmai. Dar, acum, sa nu iei pricina omule, cu aratate dovezi, zicand cu greseala: "Prost sunt si fara stiinta, cum, dar, pot sa fac poruncile Domnului?" Iata, ca s-a aratat tie acum, in ce fel vei placea lui Dumnezeu si sa nu mai zici: "Nu pot", caci de vei voi, impreuna cu acestia, te vei apropia de Stapanul, ca David, zicand: "Bunatate si invatatura si cunostinta ma invata, caci poruncilor Tale am crezut". Si, iarasi, "Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu". Si, inca: "Ajuta-mi, si ma voi mantui si voi cugeta la indreptarile Tale pururea". Pentru ca, tot cel ce cere, va lua, si cel ce cauta, afla, si celuia ce bate, i se va deschide.
    Sa nu zici, iarasi: "In lume sunt si cu grijile lumesti legat sunt si nu pot sa fac toate poruncile Domnului". De vei voi, acum, ca desavarsit sa le faci pe ele si sa te lepezi de lume si sa-ti iei crucea ta, ca sa mergi in urma Domnului Tau, lucru care mai bun iti este tie, decat toate, apoi esti liber sa o faci. Iar, de nu poti sa faci aceasta, apoi, si in lume fiind, sileste-te sa placi lui Dumnezeu; caci se poate, si in lume fiind, cineva sa faca poruncile lui Dumnezeu, pentru ca multe chipuri de pocainta si de mantuire a oamenilor sunt.
    Intr-o randuiala de viata este fiecare, iar, de va voi sa se nevoiasca, sa gandeasca tare, in mintea sa, ca Sfintii cei vechi, in lume fiind, impreuna cu femeile si cu copiii petrecand si in bogatie si in case mari fiind, altii inca stapanind si popoare intregi, care li se incredintasera de la Dumnezeu, si durere multa si grija de lucrurile cele pamantesti avand, au placut si lui Dumnezeu intru toate, precum au fost Ovraam, Isaac si Iacov, David si Iosif si Iov. Acestia toti au fost in lume, traitori impreuna cu femeile. Dar, si asa, toate poruncile Domnului le-au facut. Dumnezeului nostru slava!

 
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre rabdare si smerita cugetare.

    Povestit-a un batran ca, in vremea marelui Isidor, preotul Schitului, era un frate diacon, pe care, pentru multele lui fapte bune, voia sa-l faca preot, ca sa ramana in locul lui, dupa moarte. Iar el, pentru evlavie, nu s-a hirotonit preot, ci a ramas diacon. Deci, pe acesta, din bantuiala vrajmasului, l-a pizmuit un oarecare dintre batrani. Acel batran, pe cand toti erau la biserica pentru slujba, mergand, a pus pe ascuns cartea sa in chilia diaconului si, venind, a vestit preotului Isidor, zicand: "Unul dintre frati mi-a furat cartea". Si, mirandu-se, ava Isidor a zis: "Niciodata ceva, de acest fel, nu s-a facut in Schit". Deci, batranul acela care a pus pe ascuns cartea a zis preotului: "Trimite doi, din parinti, cu mine, ca sa cercam chiliile".
    Deci, mergand, intai au cautat prin chiliile celorlalti si pe urma au venit la chilia diaconului si, gasind carte acolo, au adus-o la preot in biserica si au spus unde au gasit-o, fiind de fata si diaconul. Si, auzind, diaconul indata a facut metanie lui ava Isidor, inaintea a tot norodul, zicand: "Am gresit, da-mi canon". Si i-a dat canon ca, trei saptamani, sa nu se impartaseasca. Deci, venind fratele la slujba, sta in fata bisericii si inaintea a tot poporul cadea, zicand: "Iertati-ma ca am gresit". Iar, dupa trei saptamani, a fost primit la Impartasire. Si indata s-a indracit batranul, care il napastuise, si a inceput a se marturisi, strigand si zicand: "Am napastuit pe robul lui Dumneze". Si, facandu-se rugaciune de toata biserica, pentru dansul, nu se tamaduia. Atunci, marele Isidor a zis diaconului, inaintea tuturor fratilor: "Roaga-te pentru dansul, ca tu ai fost napastuit. Si, daca nu se tamaduieste prin tine, apoi nu se tamaduieste". Si, rugandu-se diaconul, indata sanatos s-a facut batranul. Dumnezeului nostru, slava!