Respirația este cea mai veche rugăciune.
Înainte de cuvinte, de religii, de ritualuri – a fost respirația.
Un flux continuu între a primi și a dărui. Între a trăi și a elibera.
Inspirația – este primire.
E ca și cum ai spune: „Da, Doamne. Primesc. Sunt aici.”
Este momentul în care te lași umplut de viață, de lumină, de Sursă.
Expirația – este eliberare.
E actul de a spune: „Renunț. Mă predau. Mulțumesc.”
E momentul în care lași frica, tensiunea, controlul… și te întorci Acasă, în tine.
Amintește-le oamenilor că numele lui Dumnezeu a venit după experiență.
Mai întâi a fost suflarea. Ruach, în ebraică. Prana, în sanscrită. Spiritus, în latină – toate înseamnă „suflare”, „viață”.
Nu trebuie să spui nimic.
E suficient să respiri adânc, conștient, și deja ești în rugăciune.
Îndrumă-i spre acea respirație lentă, profundă, care nu cere nimic și nu așteaptă nimic – ci doar aduce pacea.
Este întoarcerea la Sine.
Este reamintirea că nu ești separat de Divinitate – ești o parte din Ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.