Nu există nimic la întâmplare
Este o fugă de Dumnezeu, când lumea se desprinde de locul în care luptă. Dacă ar înțelege că nu face nimic fără voia lui Dumnezeu, oamenii ar fi mult mai prezenți, s-ar simți foarte bine, chiar în suferință, chiar pe cruce.
Trebuie să știi să fii prezent în pustie, în mijlocul lumii fiind!
Mai întâi de toate, sunt convins că, oriunde am fi, suntem cu voia lui Dumnezeu, nu suntem fără voia lui Dumnezeu. Eu mă lupt din răsputeri să-mi întipăresc în ființa mea că nu se poate face nimic fără Dumnezeu. Nu există nimic la întâmplare, dacă spune că „nu se mișcă fir de păr fără voia Mea”, și dacă acolo unde te găsești ai reușit să faci o unitate creștină, să ai o mulțumire sufletească, considerând că suntem oameni de conștiință, atunci nu poți să părăsești locul, și nu poți să zici că Dumnezeu nu te-a ajutat. Pentru că toți suntem nepregătiți, oriunde am fi, doar cu harul lui Dumnezeu facem ce facem. Este o fugă de Dumnezeu, când lumea se desprinde de locul în care luptă. Dacă ar înțelege că nu face nimic fără voia lui Dumnezeu, oamenii ar fi mult mai prezenți, s-ar simți foarte bine, chiar în suferință, chiar pe cruce.
Este, de asemenea, o greșeală, să fugi de propria suferință. Niciodată nu te poți elibera cu adevărat, decât atunci când lupți, când ești prezent pe cruce. Și s-o accepți cât se poate mai mult, mai desăvârșit, precum Mântuitorul a acceptat-o.
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 29-30)
Nu uita ca de fiecare data cand te simti coplesit, dezamagit de tine si de tot ceea ce faci,Dumnezeu e Cel Care te ridica fie prin oameni,fie pur si simplu printr-un Rasarit frumos de Soare.Primesti exact ceea ce ai nevoie chiar la momentul potrivit.Poate e vorba de un simplu mesaj,un cantec,o apreciere sau ceva ce te invioreaza.Poate e suficient sa bei o cafea buna,sa privesti cerul sau sa simti adierea vantului.Duhul lui Dumnezeu iti poate vorbi prin multe,prin anotimp,prin felurite evenimente,prin copii,prin cei dragi.Nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu si nimic nu este la intamplare.
Tot timpul e loc de mai bine sau ar putea fi si mai rau de atat.
N-ai observat ca de fiecare data cand iti pierzi increderea in ceva si devii brusc nemultumit,trist,suparat,dai peste o situatie mult mai dureroasa decat a ta si incepi sa realizezi ca de fapt sunt doar fleacuri si ca toate se pot rezolva daca ai sanatate sau daca ai pe cei dragi alaturi?Atunci iti aminteste Dumnezeu ce ai si ce nu ai,ce trebuie sa pretuiesti,cum trebuie sa te comporti.Atunci ti se deschid ochii spirituali si vezi esenta vietii.Atunci vezi multe.De multe ori e nevoie sa se intample ceva ca sa ne trezim.E nevoie de o bataie pe umar.E nevoie sa treci prin ceva chiar tu sau e suficient sa privesti la cel de langa tine.Tot timpul e loc de mai bine sau ar putea fi si mai rau de atat.
Nu uita ca tot ce e bun vine de la Dumnezeu.
Orice incurajare a unui prieten,orice gand bun,orice sfat,mesaj,orice zambet sunt trimise spre tine cu scopul de a te intari,de a merge inainte.Sunt ingeri intrupati care te imbarbateaza.Te indeamna prin simple cuvinte sa te rogi.Stai cu ei si nu stii de ce ai o stare de multumire,de fericire.Aceasta e lucrarea lui Dumnezeu.Exista si o situatie contrara cand un om iti strica ziua de dimineata,cand te ataca si te pune la zid.Te judeca stand la masa cu el si strangandu-ti mana.Pleci si te simti gol,fara nici un chef.A reusit sa iti aduca amaraciune,sa cazi in deznadejdie,sa fii si tu la fel,un om rau,frustrat,dornic sa te razbuni pe altii,dornic sa critici pe altii,dornic sa scormonesti raul.Aceasta vine de la cel rau.Invata sa deosebesti lucrarea buna ce vine de la Dumnezeu de lucrarea ce vine de la satan prin solii lui.
Asculta-ti inima.
Nu uita ca mereu cand iti propui sa faci ceva bun vine cineva si te trage in jos dar cu ajutorul lui Dumnezeu iti regasesti drumul si pacea.Multi zic sa iti asculti inima si e bine pt ca in inima iti vorbeste si te indeamna insusi Dumnezeu.Deci e inima pe care trebuie sa o asculti intr-adevar dar ai grija sa te asiguri daca in inima e indemnul Duhului Sfant.Mai poate fi si indemnul firii.De multe ori facem ceva dar constiinta ne spune ca nu e bine.E de fapt Duhul Domnului care ne da indemnuri si ne mustra cu blandete.
Faca-se voia Ta Doamne.Asculta Soapta Duhului.
Nu uita ca mereu exista soapte negative si soapte pozitive.Ele vin si pleaca.Zilnic ai parte de lovituri,vorbe otravitoare dar mereu gasesti puterea sa zambesti iar,sa uiti,sa iti continui activitatea.Daca ai avut o decadere de orice fel,roaga-L pe Dumnezeu sa iti deschida urechile sa poti sa asculti soapta Sa,sa poti sa primesti cuvantaul Sau.Tu trebuie sa semeni cu El si sa asculti porunca Lui.Duhul ne ajuta in slabiciunile noastre.Nu exista nici o ispita pe care sa nu o putem duce.Aduti aminte care este scopul tau si care a fost scopul Domnului.Adu-ti aminte sa faci lucrarea lui Dumnezeu si adu-ti aminte sa faci cu dragoste.Sa bei din paharul pe care ti-L da El.Sa te rogi ca El,sa se faca ,,Voia Ta nu a mea,Doamne".
Nu privi prin ochii de carne ci priveste prin ochii lui Dumnezeu.
Nu uita sa privesti dincolo de aparente.Sa vezi cu cine ai de-a face.Impotriva cui lupti tu?A oamenilor sau a capeteniilor demonice care se ascund in spate?
Nu uita ca in spatele unui om sau copil rau,e un duh obraznic.E un duh spiritual rau.Cu acela ai practic de face.Nu uita ca lovind un copil tu lovesti creatura lui Dumnezeu si deschizi usa celui rau sa intre.
Nu uita sa fii om atunci cand cineva te trateaza urat.Zambeste larg raului.Taci si va pleca de la tine.Astfel devii un om duhovnicesc.Nu fi ca el pentru ca asta asteapta de la tine,sa iti dai drumul,sa injunghii,sa racnesti.Ramai pe pace in fata oricui ar fi.
Nu uita sa te ridici dupa ce cazi.Daca ramai jos,esti un om slab.Daca te ridici,mai exista o sansa pentru tine.Poate daca tot cazi si iar te ridici,intr-o zi vei deveni de neclintit.
Punctele forte sunt rugaciunea,credinta si autodisciplinarea.
Se zice ca puterea e in tine si e adevarat dar pana la un punct.Puterea adevarata vine de la Dumnezeu daca omul stie si vrea sa se autodisciplineze mai intai.Apoi urmeaza victoria,eliberarea.Cheia e rugaciunea cu credinta.Trebuie mai intai sa te lupti tu,sa incerci tu,sa faci totul ce tine de tine ca sa fii un om puternic si biruitor.Trebuie sa crezi ca se va intampla ceea ce ceri si ca tu esti deja stapan pe ce ai cerut daca ramai in El si daca ceri dupa voia Lui.Cum?Prin credinta.Dute la cuvantul lui Dumnezeu ca sa te convingi.Daca iti vin ganduri de razvratire,de cearta,de manie,renunta la ele,fii autoritar si spune-le sa plece.Elibereaza-te de tot ce te apasa si iti fura comfortul,linistea.Eliberarea si izbanda vin mai tarziu.
Iubirea face minuni.
Nu uita sa iubesti,sa raspunzi raului cu bine.Chiar daca nu poti din inima,fa cum poti dar fa si vei vedea efecte.
Nu uita daca nu poti sa duci ceva la bun sfarsit sa incerci iar si iar,sa o iei de la capat.
Nu uita daca ai gresit fata de cineva sa iti ceri iertare si sa te ierti si pe tine insuti/insati.Dumnezeu te iarta de cate ori gresesti daca iti pare rau si marturisesti.Ai mila de ceilalti si vei avea si tu parte de mila.Iubeste si vei fi iubit,nu neaparat de oameni dar de Dumnezeu cu siguranta.
Rugati-va pentru cei ce va prigonesc,pentru cei ce va fac rau.Nu rasplati cu aceeasi moneda.
Nu uita ca atata timp cat exista o dorinta de a face binele si totusi esuezi zilnic din cauza ca raul te -a prins in capcana,Dumnezeu te iubeste,e viu si asteapta sa Il cauti,sa stai de vorba cu El.El e acolo sa te invete,sa te sfatuiasca,sa te calauzeasca,sa te asculte.Daca primesti iubire,ofera iubire.Daca primesti o palma in fata,ofera tot iubire.Asa este scris sa ne iubim unii pe altii si asa trebuie sa facem.Este scris sa nu urasti pe cei ce va fac raul ci sa te rogi pentru ei si Dumnezeu iti va rasplati.
,,Pot totul in Hristos care ma intareste.".,,Imbracati-va cu toata armatura lui Dumbezeu".
Nu uita ca exact cand vei incepe sa te rogi si iti propui sa schimbi ceva exact atunci vei avea piedici.Atunci te da afara de la serviciu,atunci se imbolnaveste cineva drag,atunci dai de toate necazurile.Exact cand vei aprinde flacara rugaciunii exact atunci naparca va incerca sa te muste.Raul sta lipit de tine cum zice apostolul Pavel dar tu trebuie te straduiesti sa faci binele.Cum?Doar prin ajutorul Lui,echipandu-te cu toata armatura Lui Dumnezeu.
Indelunga rabdare
Nu uita ca raul poate veni printr-o noapte nedormita,printr-o vorba rea,printr-o alimentatie neadecvata.De fiecare data apare acea picatura care umple paharul ceea ce duce la aparitia dezastrului.Atunci apar certuri,neintelegeri,copiii sunt obraznici,nu te asculta,atunci toate ti se intampla numai tie iar tu trebuie sa ai puterea sa fii mama in continuare,sa fii un sef bun,profesor cumpatat si asa mai departe.Atunci trebuie sa dai buna ziua la toti,sa suporti pe toti,sa inghiti totul.Sa rabzi pentru ca nu ai incotro.
Nu uita ca fiecare zi e un nou inceput.Seara vine plansul iar dimineata vine rasul.
Nu uita ca prin simpla rabdare pe care te straduiesti sa o dobandesti poti ajunge in timp sa fii indelung rabdator.Trebuie sa te autoeduci,sa detii controlul in orice situatie.Trebuie sa faci fortat,sa ai vointa.Trebuie sa fii intelept.Dumnezeu iti va da din plinatatea Lui daca pui si tu mana la lucru.Totul se castiga prin munca,prin sudoarea fetei.
Invata sa acoperi faptele rele cu faptele bune.,,Iubirea acopera o sumedenie de pacate".,,Biruieste raul prin bine ".
Nu uita ca lumina inghite intunericul si ca faptele bune le biruie pe cele rele.
Daca din greseala ai pacatuit,ai gresit cuiva ,revanseaza-te prin fapte bune.Daca iti ia cineva haina nu uita sa ii dai si camasa.
Daca ai strigat la cineva si iti pare rau,acopera acel strigat printr-o imbratisare,printr-un gest frumos de iubire sau prin ceea ce te va calauzi Dumnezeu sa faci.
Invata sa repari daca ai stricat ceva nu sa arunci imediat.
Suntem oameni.Suntem firesti.Duhul e plin de ravna dar carnea e neputincioasa.Biruieste luptele zilnice prin cuvantul lui Dumnezeu.Prin sfaturile Lui.Biruieste totul prin El.
Succesul sta in colaborarea cu Dumnezeu deoarece,, despartiti de El nu putem face nimic".Din punct de vedere spiritual suntem morti.
Adapa-te din Cuvantul Sau.Bea din Fantana Lui.
Nu uita sa te rogi.Roaga-te simplu.Roaga-te cu cuvintele tale.Roaga-te cum stii si cum simti dar mai ales roagate cu cuvintele din scriptura.Roaga-te cu versete,cu cuvintele lui Isus.Citeste-le.Crede-le.Umpleti inima cu Hristos si din inima ta vor curge rauri de apa vie.Din inima ta vor iesi doar vorbe bune,blande care zidesc si nu darama.
Nu uita ca esti iubit de Dumnezeu.El ne-a iubit mai intai.Dragostea Lui nu se poate compara cu nimic.Dragostea le bate pe toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.