CÂND NU TE IUBEȘTI PE TINE ÎNSUȚI

Atunci când, prin ceea ce simţi, gândeşti, trăieşti şi experimentezi, te simţi nemulţumit, neîmplint şi nefericit - te aflii în afara inimii şi a sursei iubirii tale.

Atunci când gâdurile, emoţiile, percpţiile, trăirile şi faptele tale, te încarcă cu bucurie, şi nu laşi, ca rezultatele alegerilor şi acţiunilor tale... sau atitudinea celor din jur, să te scoată din starea de pace şi împăcare, înseamnă că eşti în armonie cu inima ta şi cu valorile tale sufleteşti!

A te iubi pe tine însuți, înseamnă a avea în suflet pace și a crea prin

acceptare, asumare și iubire, contextul în care experiențele trăite în vibrația emoțiilor pozitive inspirate de energia divină a iubirii - să vă descătușeze de orice frică, grijă, neîmpăcare.

Atunci când ne vom putea elibera mintea și gândurile de povara emoțiilor negative - spiritul, ne va călăuzi pașii prin adevărul și conștiința iubirii, înapoi în Împărăția Luminii ce ne sălășluiește în inimi!

Atunci când vom vedea în fiecare persoană sau experiență ce ne intră în viață, prilej de bucurii și de exprimare a recunoștinței pentru darurile noastre, vom regăsi regăsi prin iertare, acceptare, toleranță, bunătate și credință în valorile binelui - calea către adevărul inimii.

Odată ce vom lăsa lumina inimii să ne cuprindă trupul și mintea prin conștiința iubirii - ne vom descoperii frumusețe lăuntrică, pentru a putea trăi prin ea, în: bucurie, iertare, acceptare, îngăduință, blândețe, toleranță, smerenie, iubire, prețuirii și armonie, cu semenii noștri, cu cei de lângă noi și, cu tot ceea ce e viu și există pe acest Pământ.

Dacă soarta și încercările vieții au făcut ca în această zi, unii dintre noi să fim singuri - fie ca pacea sufletească și iertarea să ne redea puterea și speranța de a iubi și a crede că, dincolo de aparențe, de pierderi, de frici, de singurătate, de nevoi și de suferințe - suntem înconjurați de iubire și că, există mereu cineva care se gândește cu iubire la noi!

Să fie această experiență a durerii, a pierderii, a grijilor, a poverilor, a incertitudinii, a insuficienței, a strădaniilor vieții și a speranței în mai bine - prilej de reînvățare a recunoștinței și a prețuirii a ceea ce suntem, avem și dorim pentru sufletul nostru și împăcarea lui - alegând prin iertare, să trăi în lumina adevărului inimii, ascultând de glasul ei.

Când norii negrii ai tristeții, incertitudinii, îngrijorării, fricii și însingurării ne cuprind sufletul, e îndeajus să credem în puterea divinului din noi și în destinul pe care Dumnezeu ni l-a hărăzit, căci prin credința și iubirea noastră, vom înțelege că, soarele va răsării de fiecare dată, pentru fiecare dintre noi și va risipi durerea și întunericul din inima și mintea noastră.

Lăsați în urmă grijile, vinovățiile și rănile din trecut, și renașteți într-o nouă viață, plină de frumusețea și iubirea pe care o meritați cu prisosință. Îngăduiți-vă doar ca scânteia luminii divine din voi să iasă la suprafață prin adevărul inimii - și lăsați-o prin frumusețea ei să vă arate calea.

Atunci când purtăm în inimă puterea energiei lumini și a iubirii, negativitatea și ostilitatea inimii dispar, iar întunericul, neliniștile și grijile din sufletul nostru, dispar ca printr-un miracol. Locul experienței durerii, al fricilor și al lipsurilor vieții, va fi preluat treptat de experiențe pozitive și de iubire, imaginile frumoase de pe retina minții, vor prinde rând pe rând viață, atunci când credem în ele și le iubim.

Când vom înțelege că experiența singurătății, decepțiile, poverile vieții, etc - sunt doar halte ale vieții, menite să ne învețe lecții care să ne readucă pe drumul destinului favorabil, tot ceea ce experimentăm și ni se întâmplă, ni se vor părea firești, și astfel nu ne vor mai agasa și nici nu ne vor captiva mintea prin frici, negativități sau ostilități împotriva vieții sau a celor pe care-i învinuim că se despart de noi pentru a merge pe altă cale.

Atunci vom înțelege că esența vieții este aceea de a ne trăii frumusețea lăuntrică a sufletului în armonia inimii și în împăcare cu nevoile și convingerile minții. Acceptarea ne va arăta că, încercările și experiențele negative ale vieții, au doar rostul de a ne readuce la matca Sinelui nostru Spiritual - pentru a ne aduce aminte cine suntem, care ne este menirea și încotro ne îndreptăm.

Pentru a ne putea asuma iubirea și a învăța lecția acceptării, prețuirii, asumării și iubirii - este nevoie să învățăm iertarea și detașarea de atașamentele, nemulțumirile, reproșurile, poverile, traumele, rănile și vinovățiile din trecut, pentru a le putea lăsa definitiv în urmă. Până nu vom face astea, experiențele durerii, a dezamăgirilor, a neputințelor și a suferințelor, vor fi readuse în viața noastră prin noi și noi consecințe potrivnice, hrănite prin negativități, vinovății și frici.

De fiecare dată, cânt învățăm o nouă lecție, destinul ne readuce în matca iubirii și la sursa Luminii noastre interioare. Ne vom detașa de corvoada suferinței, de fiecare dată când vom iubi ceea ce facem și ne vom încrede în energia emoțiilor și atitudinilor pozitive.

Indiferent dacă experimentăm viața în singurătate sau alături de cineva drag, atunci când ne deschidem inima pentru a dărui celorlalți energia noastră, a-i susține, a-i încuraja sau a le face pe plac - inima ne va înflori, în lumina dragostei din ea.

Atunci când reînvățăm prin spirit, să ieșim din dominația negativității minții, pentru a prețui viața și ne prețui pe noi, acceptându-ne pe deplin cu bune și rele - dobândim puterea de a-i prețui și pe ceilalți pentru valoarea și frumusețea lor.

Când nu vom mai fi tentați să ne învinovățim sau să-i învinovățim pe ceilalți pentru alegerile și experiențele lor, sau pentru neputința noastră de a iubii sau a ne asuma iubirea, când nu vom mai simți nevoia să judecăm sau să căutăm pricini pentru a-i critica pe ceilalți pentru defectele lor sau pentru că nu ne susțin așteptările și atașamentele - conștiința ne va permite să înțelegem și să prețuim viața, indiferent de o trăim singuri sau în doi.

Când vom înțelege că experiențele vieții în cuplu, asumate prin iubire și respect reciproc, ca formă de relaționare interumană asumată în baza valorilor comune cu care rezonăm - este cea mai bună cale pentru învățare și de desăvârșire spirituală, ne vom putea asuma atât îndatoririle și responsabilitățile, cât și beneficiile vieții în doi.

Atunci când în lumina armoniei iubirii, vom învăța să extindem frumusețea lăuntrică a sufletului nostru și asupra partenerului nostru, prețuind deopotrivă valorile și vulnerabilitatea sa, ne va păsa de nevoile și așteptările sale, așa cum ne-ar place să-i pese și lui, de nevoile și așteptările noastre.

Atunci când pentru noi va fi la fel de important binele celuilalt ca și propriul bine, vom înțelege puterea și efectul iubirii necondiționate asupra sinelui și desăvârșirii noastre spirituale. Atunci vom înțelege autenticul bine pentru noi, și ce concesii pot susține binele celorlalți, prin propriul bine... dincolo de aparența ”binelui” sau a ”confortului” minții.

Până când lumina iubirii își va face sălaș definitiv în inimile voastre, bucurați-vă din plin de fiecare clipă în care mintea vă îngăduie să vă bucurați de micile trăiri și realizări ale vieții. Faceți din ele prilej de fericire și celebrare a vieții, pentru ca amintirea lor să vă poată scoate la lumină, de fiecare dată când norii negri ai tristeții și deznădejdei, vă cuprind sufletul.

Încărcați-vă trupul, mintea, inima și sufletul cu iubire, de câte ori aveți ocazia, lăsându-i astfel energia să pentru a o lăsa să redevină parte firească a fiecăruia din noi, ca atunci când suferințele, poverile, încercările, momentele de restriște și cumpenele vieții, ne aduc aminte că ne-am îndepărtat de Sursa Luminii sufletului nostru, să regăsim drumul înapoi la matcă, prin iubire, credință, asumare și iertare.

Atunci când înlocuim atitudinile și gândurile noastre negative și întunecate, orgoliile, împotrivirile sau încrâncenarea, cu lumina iubirii - gândurile noastre redevin senine, iar atitudinea, alegerea și faptele care le urmează, ne vor sprijinii în a ne regăsi resursele energetice și fericirea, prin căldură sufletească a iubirii, ca energie ce pleacă dinspre noi pentru a-i îmbrățișa pe ceilalți.

Pentru a reactiva fericirea, va fi suficient să ne amintim de puterea luminii divine din noi, reîncărcându-ne inima și sufletul cu ea de fiecare dată când tristețile, nemulțumirile sau supărările ne cuprind - pentru a disipa definitiv, germenii întunericului din noi. Va fi suficient, ca ori de câte ori necredința, frica, întunericul conștiinței și îndoiala, încearcă să pună stăpânire pe sufletul nostru, să aducem iubire acolo unde ne macină suferința sau rănile noastre plâng..

Fie să avem cu toții curajul asumării iubirii pentru a o lăsa să ne topească sloiul de gheață al inimii și a umple golurile noastre sufletești, provocate de ne-iubire.

Când ne vom debarasa de frici și nu vom mai da prilej minții să ne întoarcă împotriva inimii în sufletul nostru va fi loc doar pentru iubire, credință, îngăduință, toleranță, frumusețe și pace.

Când iubirea ne e în inima, atunci și pacea ne e în suflet . Atunci când adevărul inimi ne exprimă armonia minții și a sufletului, vom trăi în acceptare, îngăduință și toleranță. Când alegem să trăim în lumina conștiinței iubirii - în inima și în viața noastră, se vor produce adevărate miracole divine!

Prin curajul de a ne asuma în mod autentic viața, experiențele și lecțiile consecințelor alegerilor și a sentimentelor exprimate prin gândurile, emoțiile și faptele noastre și prin încrede în măreția inimii și a bunătății noastre sufletești - vom dobândi puterea de A CREDE , fără nevoia de dovezi, că, tot ceea ce percepem și trăim, e menit a ne învăța și a ne călăuzi pași spre lumina înțelegerii și a clarității.

Când vom dobândi prin trezire spirituală, capacitatea de a conștientiza, că NOI, asemeni florei și faunei acestui Pământ și a tot ceea ce există în Universul nostru lăuntric și în cel exterior - suntem rodul evoluției și a creației divine - vom înțelege că, ceea ce suntem, este, atât cauza, cât și efectul prezenței simultane și alternative a ”întunericului” și a ”luminii”

Când vom fi pregătiți să ne înțelegem rostul și să ne asumăm în mod responsabil calea, harul și responsabilitatea pentru gândurile, sentimentele, alegerile și faptele noastre - ne vom putea împlini menirea pe acest Pământ - fără a ne mai opunându-ne prin frici, insuficiențe, nemulțumiri, ostilitate, frivolități, învinuiri și lăcomii: Legilor creației divine, armoniei Sale energetice și ”Voii Lui”.

CUM NE HRANIM SPIRITUL

 

Ascultați muzică preferata;

Cântați;

Rugati-va;

Meditați;

Faceți bai prelungi cu saruri parfumate;

Umpleți dormitorul cu lumânări și perne confortabile;

Citiți reviste și călătorii exotice;

Impodobiti-va casa cu flori proaspete in ghivece;

Faceți exerciții fizice;

Încetiniți ritmul in tot ceea ce faceți;

Râdeți;

Nu faceți nimic;

Plimbati-va;

Grădinăriți;

In fiecare zi 15-20 de minute stați de vorbă cu voi înșivă;

Fara sentimente de vinovăție;

Visați cu ochii deschiși.

Sa va fie de folos!

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

 

La sfatul unui apropiat, o femeie care avea un păcat greu, cumpără pentru o bisericuţă care era încă în construcţie, covoare de pus pe jos, care valorau o avere. Bucuroasă de această faptă pe care ea o considera suficientă pentru a i se şterge păcatul, se duse la o mânăstire cu gând să se împărtăşească. Un preot din mânăstire, care a spovedit-o înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie, nu numai că a oprit-o de la a gusta din Sfintele Daruri, dar a şi certat-o, fiindcă a îndrăznit să creadă că poate cumpăra harul lui Dumnezeu cu câteva covoare.

Femeia s-a dus după aceea la poarta mânăstirii şi acolo începu să plângă pentru păcatele făcute, înţelegând ticăloşia sa, dar nu voia să plece la casa ei fără să se împărtăşească. Pe la poartă trecu un alt preot şi o întrebă de ce plânge. Femeia îi povesti, preotului, care era chiar stareţul acelei mânăstiri, ce se petrecuse mai devreme. Acesta o chemă în biserică şi acolo îi dădu Sfânta Împărtăşanie.

Apoi femeia mirată că acest preot nu a certat-o şi a primit-o cu atâta căldură şi blândeţe părintească a întrebat:

- Dar cum se face că sfinţia voastră mi-aţi dat voie să mă împărtăşesc, iar celălalt preot nu?

- După faptele şi păcatele spuse preotului aceluia, nu erai tocmai vrednică de împărtăşit, pentru că nu ai arătat înaintea lui părerea de rău pentru păcatele dumitale, dar acum, lacrima te-a izbăvit, căci pocăinţa cu lacrimi se face, şi nu cu bani sau covoare! Si mai e un lucru! Când un păcat este prea mare, noi, duhovnicii, lăsăm taina vindecării lui o treime în seama lui Dumnezeu, o treime pe seama duhovnicului şi o treime pe seama celui care şi-a spus păcatul cu lacrimi.

 

"Nu vei simți că ai din abundență,

până când nu vei împărtăși cu ceilalți

ceea ce ai – și poți oferi energie,

poți oferi Iubire,

poți oferi bani,

poți oferi informații, etc.

Noi știm că avem de făcut o muncă interioară

ca să ne vindecăm pe noi înșine,

la nivel personal

(ceea ce ajută și la vindecarea lumii,

la nivel colectiv),

însă mai este de făcut și o muncă exterioară:

să-i ajutăm, în măsura în care putem,

și pe alții.

Așa creăm schimbări pozitive în lume."

BINECUVÂNTAȚI MÂINILE

 

Binecuvântați mâinile care vindecă, care iubesc, care mângâie, care îmbrățișează.

Binecuvântați mâinile care care gătesc, care frământă, care răsucesc, care cioplesc, care trudesc.

Binecuvântați mânile care scriu, care sunt capabile să exprime arta, care transmit emoție, culoare, și vibrație.

Binecuvântați mâinile întinse, calde, frățești , pline de dragoste, bunătate și compasiune.

Binecuvântați mâinile pline de căldură, moi, generoase, care te cuprind străns, cele care tămăduiesc, îngrijesc și protejează.

Binecuvântați mâinile muncite, roase, crăpate si umilite, pline de cicatrici și durere.

Binecuvântați mâinile care te-au răsfățat, te-au învelit, te-au ținut de mână, și te-au pieptănat.

Binecuvântați toate aceste mâini, care ne-au crescut și ne-au protejat, și s-au rugat pentru noi

Și nu uitați să binecuvântați inclusiv și mâinile voastre, căci

prin truda și bunătatea lor, aduceți contribuția la schimbarea acestei lumi.

LEGENDA TEIULUI

 Se spune , că demult, trăia o fată foarte frumoasă, pe nume TEIA și un băiat chipeș, ALBIN, care se iubeau. Despre povestea lor de dragoste a aflat și domnitorul țării, care era un om crud și nedrept. A trimis oameni să o ia pe fata și să o aducă la el , că să o facă soție. Atunci, pe fata au luat-o cu forța, iar pe băiat l-au ucis cu săbiile. În locul unde a murit băiatul a apărut o insectă mică, cu un ac în coadă, care îi poartă numele, albina. Fata adusă la palat, nu a cedat insistențelor domnitorului, spunandu-i că rămâne credincioasă iubitului ei. De supărare, după câteva zile TEIA a murit. Drept răzbunare a fost îngropată intr-un loc pustiu. Pe acel loc a crescut un copac falnic, cu flori mirositoare care il poartă numele, tei. În fiecare vară, micuța albina vine la tei, continuând povestea de dragoste și dincolo de moarte.

Teiul este considerat pomul sfânt în coroana căruia Dumnezeu nu aruncă cu săgețile trăsnetelor iar vântul adie blând. Teii sunt diferiți față de alți pomi prin magnetismul lor. Se spune că Fecioara Maria a fost adesea văzută printre ramurile acestui arbore iar rugăciunile sub tei au mari șanse de a fi ascultate. Lemnul de tei este preferat mai ales pentru pictarea icoanelor. Datorită preferinței pe care o au albinele față de florile de tei, teiului i se mai spune și „Arborele albinelor”.

Floricică de tei sfânt,

Tu ești raiul pe pamânt,

Cu parfumul tău suav,

Vindeci sufletul bolnav.

Floricică de tei sfânt,

Tu ești soarele din cânt,

Cu parfumul tău suav,

Dai vigoare celui mai firav.

Floricică de tei sfânt,

Tu ești umbră, tu ești vânt,

Cu parfumul tău suav,

Mistui răul din nărav.

Dis-de-dimineață, să zic că era în jur de ora 5.00 și un pic, m-am trezit în parfumul inconfundabil al florilor de tei. Am dormit cu fereastra larg deschisă iar după răpăiala bună de ploaie de azi noapte, mireasma florilor de tei este mult mai intensă. M-am spălat cu apă rece pe ochi, pe dinți și cu apă caldă pe restul părților. După prima gură de cafea fără zahăr, fără lapte și fără cafea m-am gândit că ar fi cazul să-mi fac o listă cu cele necesare. Am analizat stocurile din cămară, din dulapuri, din șifoniere și singurul lucru care îmi lipsește înafară de pâine este ventuza. Am nevoie de ventuze cuier să le lipesc pe faianța din bucătărie și să îmi agăț ustensilele de bucătărie. Vreau să intru în bucătărie și să mă simt așa de bine, așa de bine ca la o expoziție de artă contemporană. Vreau să privesc și să zâmbesc. Nu mai vreau să gătesc. Nu mai vreau să spăl vase. Nu mai vreau să curaț legume. Nu mai vreau să curaț cireșele de sâmburi. Nu mai vreau să fac dulceață. Nu mai vreau să sparg nuci. Nu vreau să fac nimic. Este un sentiment care tocmai a apărut din nicăieri. Nu chiar de nicăieri este de la parfumul florilor de tei care se spune că ne înviorează sufletește, ne relaxează și ne calmează. Iar eu una când sunt calmă și relaxată pescuiesc, sar coarda. ascult muzică, mă uit la un film, mă plimb, citesc, mă uit la un spectacol de teatru, desenez, dansez și am fața unui zâmbareț. Am un zâmbet larg, un zâmbet cald, un zâmbet poznaș, un zâmbet tâmp, un zâmbet. Cel mai suav zâmbet întipărit pe faţă este atunci când alegi să nu faci nimic! O descătușare puternică. O liberare condiționată. O Dragoste Din Tei!

LEGENDA SALCIEI

 Se spune că în timp ce urca spre muntele răstignirii, ducând pe umeri greaua cruce, Iisus se prăbuși la pământ lângă trunchiul unei salcii. Plin de sânge și fără putere încerca în zadar să se ridice pentru a-și continua drumul. Cu ultimele puteri s-a agățat de trunchiul salciei. Plină de milă, aceasta și-a aplecat ramurile până la pământ ajutându-l să se ridice.
Iisus porni mai departe ducându-si crucea, dar salcia... îndurerată nu-și mai ridica niciodată ramurile de la pământ.
Salcia este nelipsita la sarbatoarea Floriilor. Traditional, salcia este dusa la biserica, este sfintita la biserica, apoi este utilizata in gospodarie. Se pune salcie la ferestrele caselor si la icoane. In nici un caz nu se arunca. Salcia de Florii este marturia vie a legaturii dintre oameni si divinitate.
Una din aceste legende spune ca, atunci cand Maica Domnului, cu sufletul sfasiat, a pornit la drum sa-si vada fiul rastignit, a trebuit sa treaca o apa curgatoare vijelioasa. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur sa o ajute sa treaca apa.
Nici una insa nu s-a indurat la sufletul trist si lacrimile Maicii Domnului, cu exceptia unei salcii. O salcie batrana si incovoiata si-a aplecat crengile deasupra apei si a ajutat-o pe Maica Domnului sa treaca pe malul celalalt. In semn de multumire, aceasta a hotarat ca ramurile de salcie sa fie duse la biserica, in ziua de Florii, an de an. De atunci, crengile de salcie nu lipsesc de la sarbatoarea de Florii.

21 DE SFATURI DE A VA TREZII SUFLETUL SI DE A VA RECREEA VIATA.

 

1.- Nu reactiona!! Sa facă ce vor sa facă , sa zică ce vor să zică,te adoră sau te agresează, invață să curgi si să nu reactionezi. Astfel vei tăia karma care înconjoară această agresiune ,iar energia Universului va curge pentru binele tău cel mai inalt perfect.

2.- Practică detasarea în toate formele sale: totul este temporar, momentan. Nu poți controla disparitia ,moartea oamenilor sau a obiectelor. Acceptand acest lucru scapi de o mare povară pe care o porți cu tine.

3.- Calatoreste fără bagaje grele: nu cărati rucsaci in spate si nu transportați prea mult balast. Acceptati sa duceti cu voi doar esențialul in această calatorie numita viată.

4. - Acordați iertarea tuturor: Nu vă otrăviți inima cu ură sau resentimente. Învațați sa va îmblânziti dragonii! Cel care se rănește esti întotdeauna tu și, între timp, lumea se schimba iar tu te îmbolnăvesti.

5. - Iubiți viața: Iubiți tot ce conține Universul, de la o omidă mică la un copac impunător. Fii pasionat de tot de dimineți,de după-amiaze de nopțile tale. Iubeste viata!

6.- Fiți conștienți de acțiunile dvs. Fiecare pas pe care îl iei, în fiecare moment, îl faci de la ființă, din conștiință, nu din gândul care este întotdeauna condiționat de ego.

7. - Deveniți "prezență". Rămâneți aici și acum. Concentrați-vă viața în momentul prezent, ca și cum nu ați avea trecut, nici o amintire, ca și cum nu aveți viitor.

Amintiți-vă că "veți muri". Nu vă amintiți o zi, o săptămână sau un sezon. Adu-ți aminte întotdeauna că vei muri! Este inevitabil, corpul fizic va muri, așa că nu vă agățați de nimic.

8.- În acest moment, pentru a completa, putem spune că interacțiunea cu noi produce o schimbare de atitudine. și un alt mod de a gândi și a vedea lucrurile.

9. Acceptați să nu știți ce se va întâmpla mâine: deveniți un EU SUNT nou în fiecare zi, vă reînnoiți ca și viața în sine. Îndepărtați gândurile vechi și reciclați-le. Inventați-vă din nou la fiecare răsărit de soare. Cine a spus că sunteți la fel?

10.- Să fie dragostea ta motto-ul, standardul și ghidul tău: Să fie punctul de plecare și punctul de sosire. Dar să fie mai presus de toate calea. Deveniți Iubire, renunțând la minciunile Eului și îmbrățișându-vă sufletul.

11.- Nimeni nu este responsabil pentru starea voastra, asa ca sunteti numai cu proiectiile voastre.

12. Impacati-va cu povestea dvs. Este singura modalitate de a vă vindeca traumele. Este ceea ce este. Nu fiți încăpățânați să încercați să modificați ceva care este deja așa cum este.

13. Meditați, rugați-vă, îngrijiți spațiile și mediul vostru de singurătate și tăcere.

Goliți-vă și completați-vă cu Dumnezeul universului! Învățați să va programați în fiecare noapte să aveți a doua zi una magică.

14. Încă mai trăiești: mai este timp să te bucuri de această minunată lume, să găsești calea și motivul pentru care te afli aici. Nu vă plângeți, cădeți în genunchi mulțumindu-vă pentru că sunteți în viață.

15. Nu gândiți: Opriți mintea care analizează, analizează, analizează și judecă totul. Aceste gânduri constante și repetitive sunt mai mult la fel. Nu vezi? De acolo, de la acea luptă interioară a minții tale, nimic nu se va schimba. Gândurile tale fac doar zgomot și te distrează, dar nu vor rezolva sau crea nimic. Utilizați creierul pentru lucruri specifice, cum ar fi munca voastră și acele activități care necesită gândire ... Restul timpului, doar "Știu".

16.- Să alegi întotdeauna Sănătatea: în mâncarea ta, în gândurile tale, în emoțiile tale, în relațiile tale, în ochii tăi, în acțiunile tale, în cuvintele tale, în tot ce alegi să fii sănătos. Te-ai nascut sanatos, nu alege sa fii bolnav.

17. - Încrede-te în Dumnezeul universului; aveți credință Nu încercați să-L cunoașteți pe Dumnezeu. Cunoaște-te pe tine însuți și Dumnezeu se va descoperi în tine.

18.- Începeți cea mai bună călătorie pe care o puteți face: Este călătoria înapoi către voi înșivă. Această călătorie este cea mai bună aventură și este, de asemenea, cucerirea și moștenirea voastră.

19.- Ajutați pe alții să-și găsească drumul. Nu există un dar mai bun, nu există o iubire mai bună. Serviciul este bucuria.

20.- Fii fericit în toate circumstanțele din viața ta: Nu ești circumstanțele. Nu te identifica cu povestea ta. Întoarceți-vă la sursa fericirii care este sufletul vostru. Aici trăiește Dumnezeul universului în tine.

21. - Viața ta să o consideri o Minune, un miracol, un cântec de speranță, un grăunte de nisip, o voce a Iubirii.

 Adevărul este că oamenii ne dezamăgesc, ne fac rău, ne tratează aiurea, iar și iar. O parte din a învăța cum să fii fericit este să eviți oamenii care se poartă așa și să înveți să-ți revii după aceea. Căci se va întâmpla. Chiar și oamenii care te iubesc te vor răni uneori. Așa e viața. Și cu cât exersăm mai mult cu atât mai buni devenim în privința asta. Dacă suferința e bună? Este. Ieși mai puternic din ea sau te distruge (bine, abia cu trecerea anilor înțelegi că nu, nu te distruge, dar te schimbă). Mă gândesc în ultima perioadă la mine și la omenire în general, la cât de rezistenți, curajoși, lipsiți de speranță suntem zilele acestea. Îmi pare atât de rău pentru noi, distruși, demoralizați, dar ne și admir. Reușim să mergem mai departe. Nu renunțăm. Găsim firicele de fericire agățate în mărăcini. Facem toate greșelile acelea ridicole pentru care sunt faimoși oamenii. Încercăm din greu să ne creăm vieți perfecte. Dar necazurile ne găsesc, tragediile ne găsesc. Și totuși, încercăm. Sperăm la mai bine. Credem că putem realiza ceva bun, durabil chiar dacă, simultan, știm că nu putem de fiecare dată. Viețile nu ne sunt cărți cu poze perfecte, dar tocmai imperfecțiunile ne fac mai buni, umani. Lucrurile pe care ne bazăm ne scapă, prietenia, iubirea, încrederea, fericirea, și mai nou pacea, dar continuăm să le căutam cu încăpățânare, iar atunci când le găsim încercăm să le păstrăm cât mai mult în viețile noastre. Dincolo de ceea ce facem și însemnăm pentru ceilalți, suntem noi înșine față în față cu Dumnezeu. Știm că El este acolo ori de câte ori avem inimile îngenuncheate, sufletele împovărate și gândurile negre.

 Fericirea 

Când ești fericit, te simți de parcă ai fura clipele acelea din buzunarul lui Dumnezeu și nu poți să te bucuri de frica suferinței care va urma, căci știi, cu siguranță va urma, că doar nimic nu este veșnic, nici fericirea, dar nici suferința care vine deseori la pachet cu oamenii. 

 Oameni 

Uneori întâlnim oameni cu care ne conectăm instantaneu. E un lucru bun, un dar de al universului. Uneori. Alteori nu rezonăm, deși încercăm, depunem eforturi, iertăm, o luăm de la capăt până când renunțăm și ne vedem fiecare de drumul său, mergem mai departe, putem fi bine în același timp, nu suntem într-o competiție, este suficientă stare de bine pentru fiecare. 

Alegeri 

Uneori luăm decizii proaste, toți o facem pe parcursul vieții și nu știu dacă merităm compasiune de fiecare dată, dar știu că merită să oferim. Până la urmă nu momentele ușoare ne definesc ca oameni, ci cele dificile. 

Răutatea 

De ce să te răzbuni pe cineva care ți-a făcut rău? Lasă asta în seama bumerangului. Mai devreme sau mai târziu, primim ceea ce merităm. 

 Invidia 

Doar pentru că unii dobândesc mai ușor ceea ce-și doresc (fără să muncească) nu înseamnă neapărat că primesc și ceea ce este mai bun. Amintește-ți asta ori de câte ori ești invidios pe cineva. 

 Compasiunea 

În loc să întindem o mână, preferăm să ridicăm pumnul, fără să ne gândim ce am face dacă am avea noi nevoie de o mână de ajutor, de o vorbă caldă sau o încurajare. 

Iubirea 

Orice lucru mic crește dacă-l hrănești. Dragostea nu face excepție. Când este hrănită cu atenție, gesturi blânde, șoapte, mângâieri, iertare, înțelegere și momente frumoase, crește. 

Evoluează.

 Se transformă într-un liant care unește două inimi ce ajung să bată la unison, ochi care privesc unii spre ceilalți, dar și în aceeași direcție, mâini care dansează și visuri care prind aripi.

 

Să te mărturiseşti regulat, că dacă mături casa mai des, ţi-i drag să stai in ea. Dacă speli cămaşa, ţi-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturiseşti mai des – dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.

(Părintele Paisie Olaru)

DA, COPILE, AI VOIE!

 

Să rîzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme.

Să mergi desculț prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, pînă-ți faci tălpile negre. Le spălăm!

Să nu mănînci tot din farfurie, tu știi mai bine cînd ți s-a umplut stomacul.

Să-mi spui ce vrei, cînd vrei, chiar dacă o să mă supere sau o să mă enerveze. Vreau să știu, nu să nu știu.

Să stai în brațe. Nu ești prea mare, niciodată n-o să fii prea mare pentru brațele mele.

Să ceri o poveste. Povești nu-s niciodată destule, nici pentru mine.

Să mai ceri 5 minute. De dat în leagăn, de alergat cainele, de lenevit pe canapea. O să le primești negreșit, fac eu rost de ele de undeva. Curînd o să te grăbești la școală, la job, la întîlnire, la bancă, n-o să mai ai timp de nimic în tihnă.

Să fii sincer. Nu trebuie (încă) să faci nimic din ce nu-ți place, să spui nimic din ce nu vrei, să primești lucruri pe care nu le vrei. Prea curînd o șă ți se umple viața de reguli, norme, de trebuie. Atunci va trebui să înveți diplomația. Acum fii tu.

Să nu păstrezi ordinea. Nici eu nu o păstrez și sînt adult responsabil și nici n-am jucării cîte ai tu. Uneori o să le strîngem împreună, alteori o să le las așa, oricum o iei de la capăt dimineața. O casă ordonată mi se pare tristă, mă bucur c-ai venit tu la noi s-o colorezi.

Să mergi pe iarbă în parc cînd aleea ți se pare plictisitoare. Da, e o metaforă asta, vreau să spun că nu doar calea pe care ți-o arată adulții e cea bună, uneori e bine să cauți singur, eu o să merg cu tine de mînă pe unde vrei.

Pentru că te iubesc cu totul, cu încăpățînare, curiozitate, nas murdar, vînătăi peste tot, sinceritate abruptă, toate lucrurile astea grozave pe care le-am avut și eu cîndva, dar le-am pierdut sau le-am uitat pentru că uite, m-a obligat viața să mă fac mare, au dat regulile peste mine, am devenit plictisit și plictisitor.

Dar tu ai voie, copile, măcar tu să ai voie!"

______________

Printesa urbana

 "Cele mai rele si mai blestemate ganduri, diavolul nu le pune in mintea omului, ci in inima lui. Caci daca le-ar pune in  minte, omul, oricat ar fi el de rau si oricat ar fi mintea lui de intunecata, totusi s-ar ingrozi gandindu-se la ele si poate ar vedea si urmarea lor nefasta. Dar daca pune aceste ganduri in inima, inima nu se gandeste niciodata la urmari. Inima este gata sa sara si sa implineasca indata orice pornire ce vine in ea, caci inima nu are ochi, dar mintea are. Si cand din prisosul unei inimi intinate vorbeste gura, sau scrie condeiul, sau lucreaza celelalte madulare, limba ajunge o lume de nelegiuiri (Mat. 15, 11-20). Ea intineaza tot trupul si arunca in foc cursul vietii, dupa ce aprinsa a fost ea de flacarile gheenei (Iacov 3, 6).

O, cat de mult trebuie sa fie omul atent asupra inimii lui! Caci satana intotdeauna ataca mantuirea omului prin poarta inimii, fiindca prin poarta aceasta omul este totdeauna mai slab si aici cedeaza mai usor.

Cand sageata aprinsa a unei priviri ispititoare este indreptata direct spre inima, cand pofta vreunui pacat atragator este asezata in fata inimii, cand gandul unei fapte de rusine este aruncat peste zid inlauntrul inimii, indata inima ia foc ca padurea uscata! Si cine mai poate salva apoi ceva din ea, cand flacarile se intind si cuprind grabnic totul, nimicind fara crutare orice rod bun din ea?!

O, fratele si sora mea! Nu am destula tarie in cuvant ca sa-ti pot spune asa cum as vrea si cum ai tu nevoie sa stii, cat de treaz trebuie sa veghezi asupra inimii tale intotdeauna, nu numai atunci cand vin gandurile negre cu gramada inlauntrul tau, dar si atunci cand vine mai ales un singur gand! Caci daca din cele multe, unele pot sa ramana si sa se aseze pe inima ta, sau pot sa zboare toate, apoi cand vine unul singur, acela se aseaza cel mai sigur si se cuibareste in inima.

Nu poti opri ciorile sa zboare peste casa ta, dar le poti opri sa-si faca cuib acolo!

Nici gandurile rele nu le poti opri sa nu-ti vina, dar le poti alunga pentru a nu-si face loc in inima ta.

De aceea, ochii mintii tale sa fie totdeauna treji. Si cand un gand se repede ca un lup sa-ti muste inima, sau ca un uliu se roteste deasupra inimii, cautand sa gaseasca un loc sa se aseze, lupta-te cu toata puterea si alunga-l! Caci de multe ori, dupa cinci minute va fi prea tarziu. Odata ce sageata arzatoare ti-a strapuns scutul inimii tale, numai Dumnezeu stie cum se va stinge si ce prapad poate sa faca in inima ta, si prin ea in atatea alte inimi."

100 kg peste un mort

 Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa creştină, a venit la un preot şi l-a întrebat în zeflemea: 

– Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are cumva 10-15-20 kg? Vă întreb, căci eu fac mereu păcate, dar nu simt nicio greutate… 

Preotul l-a privit şi apoi i-a răspuns tot printr-o întrebare:

 – Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva? 

– Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul.

 – Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort. 

Tânărul nu s-a aşteptat la o asemene replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri.

 Din acel moment conştiinţa sa a început să lucreze, să mediteze.

Licitația

 Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor. Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și  trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Când a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu. O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânăr cu un pachet mare în brațe … El a spus: – Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat  viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți, dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc … Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă. Tânărul i-a înmânat  pachetul. – Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou. Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l  atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a multumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou. – Ooo!!, nu se poate așa ceva, domnule … !!Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou! Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai  după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate. După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achizitioneze tablouri pentru propriile lor colecții. La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația, adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul: – Începem licitația cu acest portret al fiului!!! Cine deschide oferta? În sală s-a lăsat liniștea …  Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat: – Am venit să vedem marile opere! Sari peste această piesă! Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat: – Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200??… Din sală, cineva a stigat iritat: -Nu am venit pentru acest portret! Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri! Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație! Netulburat, adjudecătorul a continuat: – Fiul! … Fiul!?! … Îl vrea cineva pe fiul?!?… Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă: – Dau eu 30 pentru acest portret … Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult. – Există o ofertă de 30!… Cine dă mai mult?!… Dă cineva 40?!?… Sala era în fierbere. – Dați-i-l lui pentru 30! Să trecem la maeștri! La maeștri! Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat: – 30 , o dată!… 30, de două ori!… Și, lovind cu ciocănelul în masa: – Adjudecat! VÂNDUT pentru 30! Din față, cineva a izbucnit: – În sfârsit, putem trece la marea colecție! Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând: – Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat. Rumoare în sală: – Dar tablourile?!?!? Cum rămâne cu maeștrii?! Colectia?! – Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului! Cine îl ia moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă! Omul care-l primește pe fiul obține TOT!

 Dumnezeu-Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul Său ca să moară pe cruce. La fel ca mesajul adjudecătorului, și mesajul Lui este: – Fiul, Fiul, cine-L primește pe Fiul? Pentru că, vezi tu, acela care ÎL primește pe Fiul obține totul! „Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ev. Ioan 3, 16) Aceasta este adevărata dragoste…

Tu ai nevoie de 4 tipuri de iubire:

 – Atingere. Intimitate profundă. Să simți cu adevărat că celălalt este prezent pentru tine.

 -Să te simți înțeles cu adevărat de celălalt. Să simți că celălalt te provoacă/ inspiră să evoluezi, că te face să gândești altfel

  – Să te simți VĂZUT. Să simți că există o conexiune profundă între voi. Să simți că celălalt își dorește cu adevărat să te aibă în viața lui, că prețuiește cu adevărat prezența ta în viata sa.

 – Să simți că există o chimie/ rezonanță profundă între voi. Să simți că vă potriviți la nivel energetic. Să simți că relația voastră are un scop profund, ce ține de evoluția voastră.

 

Toți ne cernem într-un mod sau altul! Toți trecem prin procesul de schimbare. Chiar dacă  nu conștientizăm, suntem unul. Drept e, planul lor merge înainte, chiar dacă avem speranța și cumva simțim că nu vor câștiga. Ne slăbește, ne face nerăbdători, ne disperă, ne scoate partea negativă din noi, însă este benefic. Așa știm ce se află dincolo de ochii noștrii, într-o cutie din colțul minții. Că nu doar calități avem, la fel sunt și defecte… Ale noastre sunt!!!!!

Cât mai avem? Unde ne îndreptăm? Sper să aflăm în curând….

Mulțumesc și mulțumește-i omului de lângă tine, așa cum e, căci întâlnirea nu e coincidență!!!!

Hai să iertăm și să ne iertăm!!!! E omenesc să greșim și sufletesc să acceptăm!!!!

Eliberează-ți conștiința pentru că poți și simți!!!

Sfârșit de săptămână luminos să avem!!!!

Extras din Convorbirea Pr. Ioanichie cu Pr. Justin:

Extras din Convorbirea Pr. Ioanichie cu Pr. Justin: "-- Părinte, dar după ce nu o să mai fiți sfințiile voastre, noi unde o să mergem? P.I. : Foarte grea întrebare. Părinții ăștia noi care sunt, nu au echilibru duhovnicesc, nu-și pun problema mântuirii… P.J. : Vremurile care sunt și care vor veni sunt din ce în ce mai defavorabile vieții duhovnicești. P.I. : Nu ai cu cine vorbi deloc, nici măcar cinci minute. Părinte dragă, dă-mi și mie un cuvânt de dus acasă… P.J.: Cum vă spuneam, și călugării și mentalitatea lumii vor lua din ce în ce mai mult o întorsătură spre modernism, ca să dispară încetul cu încetul, cum spun ei, „balastul ăsta canonic învechit”, să dispară oricum. Acum e o tendință nu numai în lumea monahală, că ai teama că te urmărește cineva, ai o frică nejustificată. Măi, n-ai de ce să te temi! Călugărul nu are de ce să se teamă. În viața aceasta pe care o ducem noi, ei vor să imprime frica în sufletul omului, să fie mereu pus în nebunia asta, în teamă, că așa îl pot consuma și așa îl pot înnebuni pe om, că sunt oameni care o iau razna din cauza tensiunii în care trăiesc. La un moment îți iei câmpii, că ei au metode pentru asta. -- Părinte, ce făceați în închisoare când nu aveați cu cine vă sfătui? P.J. : Acolo era vorba de harul lui Dumnezeu care lucrează. Nu mai ai pe nimeni. Când te vezi acolo, te gândești că nu ești de pomană, că ai ajuns cu un scop, ori că te mai întorci înapoi ori că nu te mai întorci. Oricând erai gata să mori, pentru că ori că trăiești ori că mori, ai Domnului suntem. Așa e viața creștinului. Ori dacă trec, la Domnul sunt. Dacă trăiesc, la Domnul sunt. -- Sfinția voastră, cum ați biruit suferința, că până la urmă, omul se teme de suferință. P.J. : Măi, nu te mai impresiona de nimic! Spune-ți: tot ce fac, fac cu socoteala că dau răspuns înaintea lui Dumnezeu și a omului. Lasă totul în grija Domnului! ... P.J. : Ne-am cunoscut în vremuri anevoioase la Bistrița. Am stat acolo împreună vreo 12 ani. P.I. : Părinte, mai rabdă un pas și du-mă cu gândul și cu speranța că mă voi mântui și eu. P.J. : Păi, ne găsim amândoi, ne găsim neapărat. P.I. : Domnul și Maica Domnului să nu ne lase! Părinte, ești ca tatăl meu. P.J. : Dumnezeu să ne binecuvinteze și să dea Domnul să ne mântuim! P.I. : Părinte, s-a mâniat cineva pe mine. Ce e de făcut? P.J. : Nu ne lăsăm, nu ne lăsăm! P.I. : Da, nu ne lăsăm. Și sper ca bunul Dumnezeu să-mi dăruiască și mie mântuire. Și să nu cădem din cele bune în cele rele. P.J. : Să nu cădem din har! Părinte, bogdaproste că ați trecut pe aici, că ne-am mai văzut oleacă! P.I.: Aș dori să vă văd sănătos și bun și să mai calc pe pământul mănăstirii Părintelui Justin. Acum ce-o mai fi… Domnul și Maica Domnului!" (Convorbirea a avut loc în chilia Părintelui Justin Pârvu, mănăstirea Petru Vodă, anul 2007)

Pilda zilei!

Într-un magazin, la o masă, văd un înger minunat și îl întreb:

- ”Ce vinzi aici?”

- ”Toate darurile lui Dumnezeu!” îmi răspunde.

- ”Costă mult?”

- ”Nimic! Totul e gratis!”

Mă uit în jur cu curiozitate: sticle de încredere, pachete de speranță, ambalaje cu fericire. Îmi fac curaj și cer:

- ”Dă-mi te rog, multă iubire, toată iertarea, o sticlă de încredere, destulă fericire și...salvare pentru prietenii mei!”

Îngerul îmi pregătește un pachețel cât să -mi încapă în mână.

- ”Doar atât?” întreb.

Iar el zâmbind, răspunde:

- ”Prietene, magazinul lui Dumnezeu nu vinde fructe...vinde semințe!”

Toți primim semințe...

Unii dintre noi le semănăm și le dezvoltăm, alții uită de ele sau nu le acordă îngrijirea necesară... Ține doar de noi să fim "grădinarii" propriei vieți!

FRUNZELE COPACILOR

 Ale cui sunt frunzele copacilor? 

Ale lui Dumnezeu. 

Ale cui sunt gândurile bune care îti vin în minte? 

Ale lui Dumnezeu. 

Cine a dat copacilor, pomilor, însusirea de a se forma si creste în ei o parte lemnoasa, de a se forma si dezvolta în ei frunze, flori si roade?

 Dumnezeu le-a dat-o. 

Cine te-a înzestrat cu darul gândirii si al vorbirii?

 Dumnezeu. 

Folosesc oare arborii si pomii însusirile pe care le au de la Dumnezeu spre dauna lor? 

Nu. 

Foloseste oare omul însusirile si puterile ce i-au fost date de Dumnezeu spre dauna lui?

 Da, foloseste.

 Abuzeaza de minte, cea data de la Dumnezeu pentru cunoasterea lui Dumnezeu si a adevarurilor Sale, abuzeaza de inima, creata de Dumnezeu pentru a iubi pe Dumnezeu si pe aproapele, pentru a simti comunicarea cu Dumnezeu; abuzeaza, în sfârsit, de liberul arbitru, care i-a fost dat omului pentru continua sa desavârsire si pentru a cultiva virtutile.

O știți pe aia cu "degeaba"?

 

Cică "degeaba are casa aia mare și frumoasă, dacă nu are o familie."

"Degeaba se înțeleg bine în cuplu, dacă nu au copii."

"Degeaba are haine și bijuterii frumoase, dacă ea e urâtă."

"Degeaba este frumoasă la față, dacă este grasă."

Și așa mai departe...

Degeaba are, degeaba face, degeaba este.

Și, în acest timp în care unii se consolează că reușitele altora sunt degeaba, ceilalți își trăiesc fericirea și se bucură de ceea ce au, de ceea ce sunt, de felul în care arată și de oamenii buni care îi iubesc.

Degeaba vorbește lumea verzi și uscate.

Să nu lăsăm nicio secundă să treacă degeaba.

 O legendă veche spune că, mai demult, oamenii erau buni şi fericiţi. Dar au profitat atât de mult de puterea pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu, încât Acesta a decis să le ia starea de fericire şi să o ascundă într-un loc unde va fi imposibil de găsit. Tot ce i-a rămas să facă era să găsească ascunzătoarea potrivită.

A fost convocat consiliul îngerilor pentru a se găsi soluţia. Îngerii au sugerat:

- De ce să nu îngropăm fericirea omului în pământ?

La care, Dumnezeu a spus:

- Nu, nu vom face asta pentru că omul va săpa adânc şi o va găsi…

Atunci, îngerii au spus:

- În acest caz, să le trimitem fericirea pe cel mai adânc loc al oceanului!

Dar Dumnezeu a răspuns din nou:

- Mai devreme sau mai târziu omul va explora adâncurile oceanului şi, cu siguranţă, o vor găsi şi o vor aduce la suprafaţă…

Atunci îngerii s-au arătat învinşi:

- Nici pământul, nici oceanul nu sunt locuri unde fericirea să fie în siguranţă, însă alte idei de ascunzătoare nu mai avem.

Stăpânul a exclamat dintr-o dată:

- Iată ce vom face cu fericirea omului! O vom ascunde adânc înăuntrul lui, pentru că este singurul loc unde nu o vor căuta. Ei vor fi atât de ocupaţi să o caute în afara lor, încât nu vor mai privi înăuntrul lor...

Şi legenda spune că de atunci încoace omul a căutat în toată lumea, a explorat, a urcat şi a săpat căutând… ceva ce a fost în tot acest timp înăuntrul lui.

DESCHIDE FERESTRELE CAND PLOUA!

 Avem, in general, obiceiul sa inchidem ferestrele de cum incepe sa ploua; e o greseala pe care majoritatea o facem. Daca ploua, deschide ferestrele, fie si doar pentru cateva minute si atunci cand este foarte frig. Ploaia poarta un efect de oxigenare si in consecinta purifica aerul casei tale; acel "miros de ploaie", trebuie sa-l lasam sa intre in locuintele noastre. Cand ploua, miroase a ozon si particulele sale curata aerul din casele noastre - toti le-am mirosit. Cu putin timp inainte sa se dezlantuie o furtuna le simtim; e un miros metalic, foarte distinct. Stiti voi!, atunci, cand fara cea mai mica indoiala spunem, "o sa ploua!". Mirosul atat de special dinaintea furtunii vine din ozon. Moleculele sale sunt prezente intotdeauna in atmosfera, insa concentratia acestora creste in zonele joase in zilele furtunoase. Se intampla cand fulgerele favorizeaza concentrarea lor. Ploaia, apa, elementul purificator, spala, curata tot raul. Asa ca, acuma stii: cand ploua deschide ferestrele, lasa oxigenul sa circule, energiile vechi sa iasa si cele noi sa intre .. odata cu ploaia!...

VINDECARE SPIRITUALĂ

 

Fii atent la respirația ta,

în toate activitățile pe care le faci.

Când te îmbraci,

Fii atent la respirația ta.

Când mănânci,

Fii atent la respirația ta.

Când lucrezi,

Fii atent la respirația ta.

Când călătorești,

Fii atent la respirația ta.

Când mergi pe jos,

Fii atent la respirația ta.

Când ești acasă, te odihnești,

Fii atent la respirația ta.

Atâta timp cât ești atent la respirația ta, te ancorezi în momentul prezent, în aici și acum, iar în momentul prezent nu există gânduri, doar Tu.

În momentul prezent nu există dualitate, pur și simplu esti Tu.

Și când ești, simți pace, simți bucurie, simți libertate.

Atâta timp cât ești atent la respirația ta,

rămâi în centrul tău, în miezul ființei tale interioare. Ești în echilibru cu tine, esti conștient de tine,

și aceasta este Vindecarea.

Când nu mai acorzi atenție respirației, și te scufunzi în gândurile tale, încetezi să mai fii prezent și ești distras, uiți de tine. Rămâi inconștient, adormit.

Iar acest lucru generează emoții, atașamente, dorințe și suferință. Asta e o boală până la urmă.

Încearcă să fii atent la respirația ta,

atâta timp cât poți. Dacă uneori te rătăcești în gânduri, nu-ți face griji, nu se întâmplă nimic, doar revino la respirația ta.

Trebuie doar să fii conștient de respirația ta,

pentru a rămâne într-o stare de meditație,

iar acest lucru duce la adevărata vindecare.

Respiră aici, acum.

Un orgoliu ridicat înseamnă nu doar dispreț pentru oameni și sentimentul de superioritate.

 

OMUL , CARE ARE UN ORGOLIU RIDICAT , FIE SE CALCĂ ÎN PICIOARE PE SINE, FIE ÎI CALCĂ PE ALȚII.

Un orgoliu ridicat înseamnă nu doar dispreț pentru oameni și sentimentul de superioritate.

Un orgoliu ridicat este și sentimentul DE A AVEA DREPTATE ABSOLUTĂ, ȘI INCAPACITATEA DE A IERTA ȘI IMPUNEREA PROPRIEI VOINȚE ALTORA, și nemulțumirea de soartă, depresie , inflexibilitate și LIPSA DORINȚEI DE A FACE COMPROMIS.

Cu cât orgoliul omului este mai mic, cu atât el are mai multă iubire în Suflet, mai multă energie . Cauzele cancerului și altor boli mai grave sunt , un regret puternic al trecutului, tristețe și neîncrederea în sine în ceea ce privește viitorul, nemulțumirea față de prezent. IUBIREA trebuie să ne ajute să ne educăm pe noi înșine și pe alții, să ne dezvoltăm și să fim fericiți.

Cel mai distrugător ,,control" uman nu vine din exterior , ci din din interior și ne contolează și paralizează total viața și se numeste ORGOLIU.

OMUL, CARE ESTE ABSOLUT SIGUR DE PROPRIA DREPTATE, îi judecă permanent pe cei din jur, regretă trecutul, și nu este capabil să ierte.

A crede că ai DREPTATE ABSOLUTĂ reprezintă o greșeală serioasă.

O astfel de personă nu va putea niciodată să se schimbe, să- și îmbunătățească caracterul. Iar atunci când omul nu vrea să se schimbe , el nu este capabil să se adapteze la o situație, la cei din jur, sau să facă un compromis.

Asta înseammă că el vorbește cu cei apropiați pe limbajul ultimatumului, ceea ce reprezintă calea spre destrămarea relațiilor de familie sau în general.

Eu cred că că omul care crede că are dreptate absolută , nu este prea potrivit pentru viața de familie.

Există dreptate dar există și adevăr.

Fiecare are propriul lui adevăr . OMUL CARE SE ÎNCHINĂ LA PROPRIUL ADEVĂR , LA PROPRIA DREPTATE, LA PROPRIILE IDEALURI ESTE TOT TIMPUL AGRESIV .

Mai întâi el este agresiv la exterior , apoi la interior .

Iar agresivitatea interioară, subconștientă șubrezește pe neobservate relațiile de familie și nu numai și le distruge.

CAPACITATEA DE A- ȚI SACRIFICA PROPRIILE IDEALURI, PROPRIA DREPTATE ESTE CAPACITATEA DE A PUNE IUBIREA MAI PRESUS DE VALORILE UMANE

Nimica sunt, nimica pot, nimica am -Părintele Proclu Nicău

 Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuţilor. Dacă cineva are fapte bune şi n-are smerenie, se răstoarnă din căruţă; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căinţă, păreri de rău, pe aceia îi mântuieşte Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune şi li se pare că au ceva.
Un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Şi i s-a arătat îngerul şi i-a zis: „Aşa să te mântuieşti, dacă cugeţi astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am”. Şi aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Şi cine se smereşte, caută să fugă de tulburări… În viaţa de obşte, de tulburări nu poţi fugi; numai atâta: să ţii gura închisă, să zici: „Doamne Iisuse…”, şi să răspunzi numai strictul necesar; cât este nevoie. Atâta am sporit în mănăstire: cât am ascultat de altul.

SĂRUTUL ÎNGERILOR ...

Puțini stiu că în momentul când Domnul Iisus Hristos a fost coborât de pe Sfânta Cruce pentru a fi înfășurat în giulgiu și pus în mormant, pe cer a apărut un nor în formă de disc mare, în culorile curcubeului, care răspândea o lumina caldă și difuză. Acest nor s-a așezat deasupra gropii, iar din el vibra o melodie armonioasă ca un ecou îndepărtat, iar voci îngerești cantau "Osana "!

Dar cea mai sfâșietoare scenă, povestește Sotirios Crotos, unul dintre cei șaptezeci de ucenici ce l-au însoțit pe Domnul, s-a petrecut în momentul cand Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-a apropiat de trupul Fiului ei: ,,Mama Lui s-a apropiat, a îngenuncheat, și noi odata cu ea. Mă uitam la ea, o adevarata Maică a durerii. Câtă smerenie, supunere și ascultare la voia lui Dumnezeu, și în același timp câtă decență, demnitate și noblețe de regină, în imensa ei durere! Sufletul ei plângea. Plânsul sufletului nu se manifestă material, nu sunt lacrimi, nici bocet, nici geamăt, dar este așa de puternic și de cumplit, că-ți spintecă inima în două.

Ea a băgat mâna peste giulgiu, pe la ceafă, și i-a ridicat puțin capul. S-a aplecat și a atins obrazul ei de-al Lui. I-A DAT SĂRUTUL SUFLETULUI! Sărutul trupului se face obișnuit pe buze. Sărutul sufletului este pura atingere de la obraz la obraz, ESTE SĂRUTUL ÎNGERILOR ÎN CER.

I-a pus capul la loc și s-a retras în colțul stâng al gropii, lângă Ioan."

 

😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

 

Doi purici obișnuiau să se întâlnească în fiecare an și să-și petreacă vacanța în Florida. într-un an, unul dintre purici ajunge mierlit de frig:

- Brrrr, bagă-mi-aș, am înghețat.

- Ce-ai pățit?, îl întreabă prietenul lui.

- Am călătorit toată noaptea în barba unui motociclist vitezoman din Jersey în Florida.

- Păi așa se călătorește în Florida? Stai să te învăț eu: mergi la aeroport, intri în bar, bei, mănânci, ochesti o stewardesa blondă, meseriașă, te cuibăreșți între sanii ei, tragi un pui de somn și a două zi ești bine mersi în Florida.

Trece un an, cei doi se întâlnesc din nou.

- Brrr, sunt înghețat, mor de frig.

- Da ce naiba bă, nu ți-am explicat anul trecut ce să faci?!

- Ba da! și am făcut întocmai. M-am dus la aeroport, am intrat în bar, am mâncat, am băut, mi-am ochit o stewardesa meseriașă, m-am cuibărit în sanii ei, am adormit și dimineață m-am trezit în barba unui motociclist vitezoman în drum spre Florida...😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

O frumoasă lecție de viață!

 Într-o zi, un băiat a intrat în casa lui trântind ghiozdanul și țipând foarte enervat. Mama lui l-a chemat, dar el a continuat să spună iritat: "MAMĂ! IȚI JUR CĂ AM MULTĂ FURIE! ... Alex NU trebuia să facă asta cu mine, așa că sper că totul să-i mergă prost!" !ÎL URĂSC!" MAMICA lui, o femeie foarte înțeleaptă, l-a ascultat calmă pe FIUL ei, care a continuat să spună: "Imaginează-ți că prostul m-a umilit în fața prietenilor mei. NU ACCEPT ASTA! Sper să se îmbolnăvească, așa nu mai vine la școală." Mama a continuat să asculte și s-a dus într-un colț al garajului casei de unde a luat un sac plin cu cărbune pe care l-a dus până la capătul grădinii și i-a propus fiului ei următoarele: - „Vezi cămașa aceea albă întinsă pe culme ? Fă-ți ideea că este Alex și fiecare bucată de cărbune din geantă este un gând rău îndreptat spre el. ARUNCA-I TOȚI CĂRBUNI DIN SAC PÂNĂ LA ULTIMA BUCĂȚICĂ. Apoi mă voi întoarce să văd cum a rămas cămașa. " Băiatul a luat-o ca pe un joc și a început să arunce cărbunii, dar, deoarece culmea cu rufe era departe, puțini cărbuni au lovit cămașa. Când mama s-a întors a întrebat: - Fiule, CUM TE SIMȚI? - Obosit, dar mai bine mamă !! ... Uite că am nimerit câteva bucăți de cărbune în cămașă. Mama a luat copilul de mână și a spus: - Vino cu mine, vreau să-ți arăt ceva. L-a așezat în fața unei oglinzi în care își putea vedea întregul corp ... S-A SPERIAT! Era tot pătat și numai dinții și ochii îi erau vizibili. În acel moment, mama a spus: - „FIULE, după cum poți vedea, cămașa este puțin murdară, dar NU se compară cu cât ești tu de murdar. Răul pe care îl dorești altora ți se întoarce și se înmulțește în tine indiferent cât de mult îți dorești să poți tulbura viața cuiva cu gândurile tale, rezidurile și murdăria rămân întotdeauna în tine. Asa că: - AI GRIJĂ DE GÂNDURILE TALE, pentru că devin cuvinte ... - AI GRIJĂ DE CUVINTELE TALE, pentru că devin acțiuni ... - AI GRIJĂ DE ACȚIUNILE TALE, pentru că devin obiceiuri ... -AI GRIJĂ DE OBICEIURILE TALE, deoarece îți modelează caracterul. - ȘI AI GRIJĂ DE CARACTERUL TĂU, PENTRU CĂ VIITORUL TĂU DEPINDE DE EL !! _____

LEGENDA PAPADIEI

 Candva, demult, pe când oamenii nu erau așa cum îi știm noi astăzi și pe când Dumnezeu încă umbla pe pământ, Îngerul florilor a fost trimis să aleagă floarea care ar fi putut fi deasupra tuturor. El se reîntorsese pe pământ și începuse să caute în păduri, prin grădini și câmpii. După un timp, a ajuns într-un răzor plin de lalele roșii și portocalii, ridicate semeț spre cer, și le-a întrebat: „Unde v-ar plăcea cel mai mult să trăiți?” Lalelele i-au răspuns: „Cel mai mult ne-ar plăcea să trăim pe pajistea unui castel, unde culorile noastre fierbinți ar contrasta cu zidurile cenușii ale zidurilor. Ne-ar plăcea să fim atinse de către o prințesă care să ne mărturisească zi de zi cât de frumoase suntem”. Îngerul și-a întors cu întristare ochii de la lalele și a întrebat trandafirul: „Care crezi că ar putea fi locul tău preferat?” Acesta i-a răspuns: „Mi-ar plăcea să mă înalț pe zidurile unui castel căci sunt fragil și delicat și nu aș putea face lucrul acesta de unul singur. Eu am nevoie de îngrijire și de un adăpost primitor”. Ingerul florilor s-a posomorât și s-a îndreptat în pădure către o violetă, pe care a întrebat-o: „Unde ți-ar placea cel mai mult să trăiești ?” Aici, în codru, unde sunt ascunsă de ochii tuturor”, i-a răspuns violeta. „Pârâul îmi răcorește rădăcinile, iar copacii mă adăpostesc de fierbințeala amarnică a soarelui”. Îngerului nu i-a plăcut însă nici cele spuse de către violetă și a străbătut pământul până când a ajuns la o păpădie prinsă adânc în țarina unei pajiști. Îngerul a întrebat-o: „Care este locul în care ți-ar plăcea cel mai mult să trăiești?” „Vai!”, a oftat păpădia, „aș vrea să trăiesc oriunde aș putea fi găsită cât mai repede de către copiii plecați de la școală sau care se zbenguie și aleargă peste câmpii. Aș vrea să trăiesc pe lângă drumuri și în poiene, dar și printre pietrele din oraș, ca să pot face fericit pe oricine cu floarea mea veselă și pufoasă”. „Tu ești floarea care îmi place cel mai mult!”, a exclamat îngerul: „Vei înflori oriunde apare mai întâi primăvara și vei fi numită floarea copiilor!!!”

"Un adevărat suflet pereche este o oglindire a ta, persoana care îţi arată tot ceea ce te reţine, persoana care te aduce în atenţia ta ca tu să-ţi schimbi viaţa. Sigur, ele au o educaţie comună, interese similare, dar au un lucru pe care tu nu-l ai, iar acesta este introspecţia pentru a te ajuta să devii măreţ. La ce foloseşte un suflet pereche dacă nu te poate ajuta să te eliberezi astfel încât să trăieşti misiunea vieţii tale?"

10 sfaturi de viață de la Nicolae Steinhardt:

 1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși. 

2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. 

3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați. 

4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.

 5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire. 

6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta. 

7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.

8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre. 

9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.

 10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.

Dacă nu aveai asta (crucea) la piept, vedeai tu ce păţeai!

Un oarecare buldozerist, fiind foarte obosit din pricina muncii, s-a întins într-o noapte de vară ca să se odihnească. În somn a simţit o greutate apăsându-l şi s-a trezit, dar nu putea să se împotrivească. Vedea ceva negru ce semăna cu un câine şi care înainta încet-încet către capul său şi-l strivea. Simţea că îi iese sufletul. Însă atunci când a ajuns la piept, a auzit o voce: „Dacă nu aveai asta (crucea) la piept, vedeai tu ce păţeai”. Şi îndată a dispărut. A mulţumit lui Dumnezeu, şi-a făcut cruce şi a înţeles cât de mare este puterea Crucii pe care până atunci o purtase formal.
 

De ce avem nevoie să cumpărăm înţelepciune!

 Un înțelept trăia într-un oraș în care se aflau mulți oameni fără minte. Într-o zi, el puse deasupra ușii casei, o firmă, pe care era scris: „ Aici se vinde înțelepciune”. Trecând pe acolo unul care se credea prea înțelept și văzând firma, se opri. Surâse și, cum era cu servitorul său, îi dădu câțiva gologani și-i zise: -Du-te și cumpără cu acești bani înțelepciune de la negustorul acela!… Servitorul merse și ceru. Înțeleptul îi spuse: -Spune stăpânului tău că în tot ce va face, să nu piardă din vedere sfârșitul… Servitorul plecă și-i spuse acestea stăpânului său. Omu cel ce se credea prea înțelept, rămase pe gânduri. Mergând acasă, începu a pune în lucrare vorbele pe care le cumpărase, și văzu că-i aduc mari și bune foloase. Atunci le scrise cu litere mari, deasupra casei lui, ca să le fie de folos și altora. Prețuiește, frate, timpul, căci în timp te vei mântui! Abia la sfârșit vede omul cum și-a cheltuit viața, ce ar fi putut să facă și nu a făcut, cât de ușor ar fi fost și s-a lenevit.

 

Postul pentru suflet

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că-i uşor să te abţii de la mâncare, “dar e mai greu să-l ierţi pe altul pentru răul pe care ţi l-a făcut, e mai greu să nu răsplăteşti cu rău pe acela care ţi-a făcut rău şi-i greu să nu-i întorci altuia vorba urâtă”. Iar Sfântul Vasile cel Mare îndeamnă să nu postim doar ca să ne curăţăm trupul, căci “îngerii, păzitorii vieţii noastre, stau cu plăcere lângă cei care-şi curăţă sufletul cu post”.

Iată că sfinţii vorbesc despre cele două mari virtuţi ale postului: curăţarea sufletului şi a trupului, dar tot ei ne spun că postul pentru suflet este taina pe care-o avem de dezlegat, de înţeles şi, mai ales, de practicat atunci când vorbim despre post.

Postul pentru suflet este însoţit de îngerii păzitori ai vieţii, iată ce taină minunată ne-au dezvăluit sfinţii.

Postul pentru suflet înseamnă “să ierţi”.

Postul pentru suflet înseamnă să nu-i întorci altuia răul.

Postul pentru suflet înseamnă să nu întorci vorba rea către cel care ţi-a spus-o.

Postul pentru suflet înseamnă să nu mai hrăneşti mintea cu gânduri distructive, să nu mai ripostezi cu emoţii negative la ura altuia şi să renunţi, în acelaşi timp, la comportamentele născute din trufie, mândrie sau ură.

Să te îngrijeşti de sentimentul tău, de gândul tău, de emoţiile tale, ca şi de comportamentele tale; iată ce înseamnă postul pentru suflet, cel însoţit de îngerii păzitori ai vieţii.

Acesta-i cel mai greu post şi încă unul care nu trebuie musai legat de “vremea postului de mâncare”, căci nu se poate să te scufunzi în răutăţi nenumărate zi de zi şi, când începe postul, să devii un om bun.

Drumul către omul bun din noi înşine este, poate, cea mai puternică, cea mai provocatoare şi mai grea dintre toate alegerile vieţii.

Pe de o parte, greul se naşte din faptul că lumea care ne înconjoară pare a trăi pe coordonate opuse bunătăţii.

Că succesul omenesc pare a veni tocmai dintr-un surplus de inteligenţă închisă în bălăriile urii, ale agresivităţii şi ale îndrăznelii diabolice.

Viaţa pare rânduită invers îndemnurilor pe care ni le repetă sfinţii şi binele omenesc pare a fi aşezat tocmai pe partea opusă a potecii sufletului bun.

Dificultatea “postirii pentru suflet” se mai naşte şi din faptul că pentru orice fiinţă omenească-i la îndemână să simtă, să gândească, să vorbească şi să facă rău, pe când pentru bunătate ai nevoie de efort, de căutare, de înţelegere, de lupta cu ispita, de acceptarea înfrângerilor în planul Eului omenesc, de surparea mândriei şi de nenumărate renunţări.

Drumul omului către sufletul său curat este presărat cu ciulini, cu mărăcini, cu obstacole, cu încercări şi eforturi pe care nu le putem face fără ajutor divin.

Postul pentru suflet este însoţit de îngeri mângâietori, dar şi de demoni care ne atacă, aşa cum spun sfinţii părinţi. Şi ei nu ne atacă altfel decât prinzându-ne mintea, inima şi fapta în emoţii distructive, în sentimente tulburătoare, în gânduri negative, în resentimente şi-n fapte urâte.

A posti pentru suflet este, în fapt, o atitudine umană şi este însăşi starea naturală, normală a omului.

Postul pentru suflet nu trebuie ţinut doar în timpul postului pentru trup, cât în fiecare zi a existenţei noastre, după înţelegerea, priceperea şi nivelul nostru de putere.

Nu spune nimeni că omul trebuie sau poate fi perfect. Nu spun nici sfinţii, nici Iisus n-a spus că omul este un sfânt ori că viaţa îi dă cuiva prins în vârtejurile ei prilejul să vieţuiască în desăvârşire.

Dar a încerca să fii puţin mai bun decât ieri înseamnă mult mai mult decât a lăsa răul să curgă nestingherit prin tine.

A ţine post înseamnă, iată, “să ierţi, să nu întorci fapta rea şi să nu întorci vorba urâtă!”.

Aceste trei virtuţi ale postirii pot intra în experienţa vieţii de zi cu zi împreună cu postul de mâncare. Probabil că am putea să le ţinem măcar în minte şi-n suflet, am putea să le practicăm intenţionat în perioada următoare şi, chiar dacă eşuăm uneori, chiar dacă alteori suntem încercaţi să abandonăm, încercarea şi dorinţa înseamnă mai mult decât nimic.

Adevarata ta natură

 

Un învățăcel Zen i-a spus profesorului său: “Maestre, am un temperament de nestăpânit. Ajută-mă să scap de el.”

“Asta-i tare ciudat”, i-a spus învățătorul. “Arată-mi.”

“Acum nu pot să îți arăt!”

“De ce nu?”

“Apare pe neașteptate.”

“Atunci nu poate fi natura ta adevarată,” spuse învățătorul, “dacă ar fi fost, ai fi putut să mi-o arăți în orice moment. De ce permiți ca ceva care nu îți aparține să îți tulbure viața?”

După aceea, oricând studentul simțea mânia crescând în interior, își amintea cuvintele învățătorului său și își observa furia. În timp, el și-a dezvoltat un temperament calm și liniștit.

20 de sfaturi pentru o tinerețe libera de la părintele Constantin Necula

1. A fi liber în Hristos înseamnă a dărui cu zâmbetul pe buze! 

2. Libertatea, ca și iubirea, nu răspunde la întrebarea „Ce?”, ci la întrebarea „Cine?”. Iar răspunsul este Hristos!

3. În general, atunci când te schimbi, îți cresc aripi. Depinde, însă, unde zbori cu ele… 

4. Până la urmă, cea mai deplină formă de libertate este să te duci lângă potir, să deschizi gura și să primești Trupul și Sângele lui Hristos. Atunci când toți ceilalți ne spun: „Închideți gura!”, Hristos ne spune: „Deschideți gura și primiți Trupul și Sângele lui Hristos!”.

5. Învățați că dincolo de cuvintele noastre e Biserica, că suntem ai lui Hristos, că El e lângă noi acolo, e colegul nostru de bancă, cel cu care frângem sandvișul pe care nu-l avem, cu care reușim la examenele pe care nu le luăm… Cel mai important examen din viață este Hristos!

6. Invidia se naște din neputința de a recunoaște că vrei mai mult. Recunoașteți că vreți mai mult și trageți mai tare! Și fiți „invidioși” pe Hristos, pe sfinți: „Ce frumoasă-i Maica Domnului! Vreau să fiu ca ea!”, „Ce frumoasă-i Sfânta Parascheva, vreau să fiu ca ea!”.

7. Încercați să nu trageți de oameni spre credință, asta-i important! Oamenii au nevoie să înțeleagă, au nevoie să le explicați! Fiți oameni! Noi nu suntem sfinți, altfel am fi pictați în biserică, pe pereți, nu ne-am afla aici… Încercați să le spuneți celorlalți cât de importantă este credința, dar fără să vă bateți cu cărămida pe piept pentru asta! Încercați să nu transformați Biblia în „aparat de decapitare” pentru ceilalți. Oferiți-le șansa de a vedea ce este Biblia, nu ceea ce interpretează cineva din ea.

8. Cea mai deplină libertate pe care ne-a dat-o Hristos este: „Te iert și te dezleg!”, în scaunul se spovedanie. Asta înseamnă: Ești liber! Nu mai ai nici o cătușă! Ești liber spre Rai! Taie-o!

9. Când aveți senzația că v-ați îndepărtat de Dumnezeu, e simplu: mergeți după Hristos! Faceți-I cu mâna și El vă vede! De fiecare dată, Hristos este acolo! Nu ați remarcat că în toate icoanele ortodoxe Hristos este doar cu fața la noi? 

10. Dacă vreți să rămâneți de partea Mântuitorului Hristos, nu judecați!

11. Nu renunțați la a avea emoții atunci când aveți ceva de făcut, ci transferați emoția în a face bine ceea ce aveți de făcut. Învățați să înțelegeți că e important să vă trăiți viețile. Înfruntați emoțiile și Hristos nu va sta cu spatele la voi niciodată! Viața noastră e făcută să biruim!

12. Ce să facem când cineva înjură Biserica? / Ce să faceți? Să-l iertați! Biserica este hulită și de aici se naște „antivirusul”!

13. Îmbunați-vă inima, înmuiați-o, ca în ea să poată locui Hristos! 

14. Mă simt tot timpul de partea Bisericii. Și asta e foarte important: sunt de partea Libertății!

15. Pare cam… „demotivant” Hristos într-o lume care ne spune „Cumpără cât mai mult, să ai cât mai mult, calcă tot în picioare, zdrobește…”. Mântuitorul ne spune că El e Viu și că a fi lângă Hristos înseamnă a te lepăda de anumite lucruri pentru a putea să-L descoperi pe El. Închide iphone-ul și spune-i celuilalt că-l iubești. Întinde mâna colegului tău și spune-i că el contează pentru tine, arătați că nu sunteți o generație de oameni care stau doar „spate în spate”. Hristos ne spune: „Întoarceți-vă cu fața către Mine, sunt Singurul Care poate să vă dea demnitatea și bucurie vieții voastre!”.

16. Stați lângă Hristos, aceasta este libertatea! Să învățați că sunteți apa cea vie din Biserică, luând din tot ceea ce înseamnă Biserica. A fi ortodox nu e un handicap, nu e o rușine, nu e o dezicere! Și luați note bune la fizică, la mate, la chimie, arătați că puteți!

17. Un creștin plictisit e un creștin ratat. Fiți mai apropiați de lucrurile cu adevărat importante! Când vă plictisește ceva, schimbați direcția de dezvoltare!

18. Părinte, sunteți fericit? / Eu sunt creștin, deci nu pot fi decât fericit. Creștinul e acela care împlinește… Fericirile! Preoția este o stare de fericire, uneori grea, amară, dar cine trăiește cu Hristos nu poate fi decât fericit, pentru că nu e fericirea omului, ci este Fericirea deplină!

19. Mântuitorul nu ține să fie „la modă”, în timp ce toți ceilalți țin să fie la modă… El ține la Adevăr, care nu-i la modă niciodată!

20. Vă rog să nu uitați ce preț au plătit unii, înaintea noastră, pentru ca noi să putem fi azi aici, Forța Bisericii! Vă mulțumesc foarte mult că ați venit aici, să-i spuneți Bisericii că vă pasă!