TRÃIȚI CA FLORILE

 Un tânăr l-a întrebat pe un înțelept: "ce ar trebui să fac ca să nu mă enervez? Unii vorbesc prea mult, alții sunt ignoranți. Unii sunt indiferenți. Simt ură pentru cei mincinoși și sufăr cu cei care calomniază." - Păi, trăiește ca florile!, ia rãspuns înteleptul. - Și cum e să trăiești ca florile?, a întrebat discipolul. -Fii atent la florile alea, a continuat bătrânul înțelept, arătând spre niște crini care creșteau în grădină. Se nasc în bălegar, totuși sunt puri și parfumați. Ei extrag tot ce este util și sănătos din compostul urât mirositor, dar ei nu permit ca acrișul pământului să le păteze prospețimea petalelor. Este corect să iti faci griji pentru propriile greșeli, dar nu este înțelept să permiteți viciilor altora să te afecteze. Defectele lor sunt ale lor și nu ale tale. Și dacă nu sunt ale tale, nu ai de ce să te deranjeze. Exercitați, deci, virtutea de a respinge tot răul care vine din afară și parfumează viețile celorlalți făcând bine întotdeauna. Asta înseamnă a trăi ca florile.

„A cere iertare are sens întotdeauna. Uneori e nevoie de timp să te prinzi că ai greşeşti ori măcar să vezi o parte din acţiunile tale. Cele urâte tare se cer rezolvate pe loc. Cele care au nevoie să se vădească a fi greşeli pedagogice, de creştere. Un exemplu, ar fi judecarea părinţilor de către copii la momentul în care cei din urmă cred că le ştiu pe toate. Trecem toţi prin modul acesta de autonomizare prin refuz. E interesant că ne prindem greu că am greşit. Uneori, părinţii mor cu gândul că ei ne-au iertat, dar noi nu ne-am obosit să cerem iertare. Are sens însă să cerem iertare prin comportamentul nostru cu proprii copii. E doar un exemplu.”

 

,,Ce să fie Maica Domnului pentru noi? Nădejde, încă o nădejde! De ce? Pentru că avem ajutorul Maicii Domnului. Și dacă știm de ajutorul Maicii Domnului, de ocrotirea Maicii Domnului, de acoperământul Maicii Domnului, de mijlocirea Maicii Domnului și de rugăciunile Maicii Domnului avem un plus de nădejde. Maica Domnului este nădejde.

- Părintele Teofil Părăian

 

Povestea copilului care a luat masa împreună cu Iisus

Se spune că, odată, într-un sat, un copil a visat într-o noapte Raiul.

„Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp… Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci s-a dus la tata să-l întrebe. „Nu ştiu… caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă. „Unde? Unde e Raiul?”, îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi…

„Ce lume urâtă…”, îşi spuse în sinea lui copilul. „Ca să-l găseşti, e nevoie să părăseşti satul acesta…”, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea cum întreba pe unul și pe altul. „Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”

Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui încă nu se sculaseră, copilul îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul rămăsese departe. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă se arătă o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani.

– Ce te aduce pe-aici, copile?, îl iscodi acesta pe micul călător.
– Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum pot să ajung acolo.
Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse:
– Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că poate te-a ajuns oboseala. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai.

Noaptea trecu repede. De data aceasta, băiatul n-avu niciun vis. De fapt, nici n-a dormit. A rămas aşa, cu ochii deschişi, aşteptând să se crape de ziuă… Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete ce se porniseră la drum.

Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf.
– Ce este aceasta? întrebă copilul.
– Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca spre Rai.
Şi-apoi, bătrânul de la mănăstire îl primi pe micuţul care nu ştia nimic despre rosturile de acolo.
– Şi ce-am să fac aici? întrebă copilul.
– Deocamdată, o să faci curat, o să mături şi mai încolo vom vedea.

Şi timpul trecea, trecea, iar copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate. Dar iată că veni o zi, după mult timp, când bătrânul de la mănăstire îl întrebă, pe neaşteptate:
– Cum merge, cum îţi este aici?
– Mi-e foarte bine, răspunse puştiul. Am de toate. Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine.
Bătrânul îi simţi neliniştea şi îl iscodi în continuare.
– Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut… Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?
– Mie… nimic, se hotărî într-un târziu băiatul să răspundă, dar este acolo, în biserica aia mare, un Frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, care stă întins pe o Cruce şi nu poate să se mişte şi nimeni nu-I duce de mâncare. De ce nu vine şi El la masă? ridică din pământ ochii întrebători, privindu-l pentru prima dată, pătrunzător, pe bătrân.
Părintele simţi că e nevoie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească.

– Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat şi n-a făcut curat cum se cuvine…, se-auzi vocea unui alt monah, care era în apropiere şi care auzise discuţia.
Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru.
– Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum se cuvine, se-auzi din nou vocea monahului.

Dintr-o dată, spune povestea, simțirea cea bună s-a strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea iubire. Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, șterpeli ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de Cruce.
– Hai, vino să mănânci! îi zice copilul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!

Şi Fratele coborî de pe Cruce… Cu zâmbetul pe buze, l-a mângâiat pe copil pe frunte, iar acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru. Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut dintotdeauna, au început să râdă şi să glumească. Nimeni nu mai avusese timp și răbdare să se ocupe așa de copil în toată viața lui, iar el era atât de fericit că-şi găsise un prieten! Nu ştia, dar urcase a doua treaptă spre Rai: prietenia.

Azi aşa, mâine aşa, fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: „Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?”. Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată şi-atunci s-au repezit spre ea, dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au rămas aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit.

– Ce-ai făcut înăuntru? se repeziră ei ca un stol de păsări asupra lui.
– N-am făcut nimic, răspunse puştiul tremurând.
– Minţi! Spune ce-ai făcut? l-au întrebat din nou călugării.
– Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui Care stă pe Cruce, răspunse copilul, în cele din urmă.
– Care Frate? au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii.
– Cel Care stă sus, pe Cruce, şi nimeni nu-I dă de mâncare, răspunse băiatul.
– Şi ce a făcut Fratele? au întrebat tulburaţi călugării.
– A coborât şi-a mâncat, răspunse dintr-o suflare, băiatul.

În clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului:
– Spune-i Fratelui cel Mare că Îl rog să mă primească şi pe mine la masă…
– Am să-i spun! răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?
– Da, poţi să iei câtă vrei, răspunse tremurând, egumenul.

Şi seara coborî din nou peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică.
– Hai să mănânci! strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe Cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului.
– Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă.

Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos.
– Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare.
– Sunt cu mult mai puţine decât păcatele lui… Nu poate să vină.
– Nu poate să vină? rămase uimit copilul.
– Nu! fu răspunsul scurt al Fratelui.

Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele Cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând.
– Ce-a zis Fratele? întrebă acesta, gâtuit de emoţie.
– A zis că nu te poate primi! răspunse copilul.
– De ce? întrebă înspăimântat egumenul.
– Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă.
Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns.
– Spune-I să mă ierte, spune-I că-L rog din tot sufletul meu să mă ierte!
Copilașul îl privi surprins şi-i spuse:
– Bine, am să-L rog din nou şi mâine!

Grea noapte pentru egumen! Cu rugăciuni fierbinți şi lacrimi de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea.
– Pot să iau mâncare? întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie.
– Poţi, îi spuse monahul de rând la ascultare, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul.
Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne preaplinul de mâncare, băiatul intră din nou în biserică.
– Hai să mâncăm! îi spuse Fratelui Mare.
– Hai! răspunse Acesta, coborându-Se de pe Cruce. Şi câte jocuri, câtă bucurie au urmat! Apoi, copilul îşi aduse, brusc, aminte:
– Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…

Tăcerea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe…
– Am înţeles…, spuse copilul, nu se poate…
– Da, nu se poate, răspunse Fratele Cel Mare.
Şi atunci, îndrăzneala cea bună coborî din nou în inima copilului şi acesta spuse:
– Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila egumenului?, îi spuse, plin de curaj, copilul, pentru prima oară.
Şi sufletul Prietenului său fu mişcat din nou, văzându-i inima bună.
– Bine, spuse Fratele Cel Mare, după o lungă tăcere. Spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…

Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul i-a dat vestea! Şi cele opt zile trecură pentru bătrân în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau.
– De ce? întrebă nedumerit copilul.
– Bătrânul a plecat la Domnul, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare.

Şi atunci copilul a văzut! Vedea cum la masa Prietenului Cel Mare era aşezat fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el! Mâncaseră împreună! Pe masă nu mai era nicio firimitură, Mântuitorul îl iertase pentru tot.
– Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul! repeta el fiecărui monah în parte.
– Cum așa? Cum arată? se minunau ei.
– Este plin de iertare, murmura copilul.

Legenda oualor rosii...

 

Se spune că în vremea când IISUS era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul Isus Cristos a fost pedepsit la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota. Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Isus l-a vindecat odată pe fiul ei care era bolnav de moarte.

Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota unde IISUS era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele lui curgeau stropi mari de sânge. Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos ,lângă crucea Domnului şi a început să se roage plângând de durere. Ea a spus:- Doamne Sfinte, Tu care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. TE rugăm iartă-ne pe noi păcătoşii şi lasă-ne un semn să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.

Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile lui IISUS. Femeia n-a mai mers acasă ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult spunând: Cristos a înviat!

Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor lui IISUS pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Cristos a înviat!

De atunci în fiecare an, în VINEREA MARE, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii in amintirea RĂSTIGNIRII şi ÎNVIERII DOMNULUI. Apoi le împărţea copiilor şi săracilor povestindu-le despre suferinţele lui Isus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea învierii Domnului, acestea spunându-şi: Cristos a înviat!- Adevărat a înviat! De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşte şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.

Domnul să te ierte.

Domnul să te audă.

Domnul să te vadă.

Domnul să te iubească.

Domnul să te însoţească.

Domnul să te apere.

Domnul să te călăuzească.

Domnul să te mângâie.

Domnul să te ajute.

Domnul să te apere de vrăjmaşi.

Domnul să-i îmblânzească.

Domnul să-ţi moaie inima.

Domnul să te facă să nu ţii minte răul.

Domnul să te ajute să nu faci rău.

Domnul să te călăuzească să faci binele.

Domnul să te facă milostiv.

Domnul să-ţi dea putere să ierţi.

Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,

Domnul să vă ajute,

Domnul să vă miluiască,

Domnul să vă păzească de tot răul,

Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,

Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate

şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.

Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,

şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,

şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,

şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,

şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,

iar dincolo, la ziua Judecaţii,

un colţişor de rai le dăruieşte,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Amin!”

 

Înverșunata ură biruiește iubirea.

 

Cel ce scula morții din morminte era închis sub piatra rece și grea a unui mormânt.

Fariseii și cărturarii, mai-marii preoților Îl prinseseră

Și credeau că Îl zdrobiseră.

Ucenicii și prietenii Lui stăteau ascunși

Își tăinuiau lacrimile.

Așteptau.

Își aduceau aminte de cuvintele Lui.

Se agățau de ele cum se agață cel rămas în valuri de barca izbăvitoare.

Mult se clătinaseră în credința lor.

Dragostea rămăsese nezdruncinată.

Erau câteva suflete înflăcărate, mai ales ale celor 2 Marii.

Maica Domnului trăia mai departe patimile Fiului ei.

Fiecare strigăt, fiecare suspin al Lui răsuna în sufletul său îndurerat.

În toată ființa Sf. Fecioare nu mai rămăsese decât ecoul prelungit al patimilor Mântuitorului.

În sufletele celor apropiați de Domnul răsună furtuni de îndoieli și de îndurare.

În Grădina Ghetsimani s-a făcut tăcere

Și ura osânditorilor nu s-a liniștit.

Pr. Valerian Grecu

 Iubirea nu are așteptări. Teama este plină de așteptări. Atunci când te temi, faci tot ceea ce faci pentru că te aștepți să fii nevoit, dar te aștepți ca şi ceilalţi să facă acelaşi lucru. Aşa se explică de ce teama rănește atât de uşor, în timp ce iubirea nu rănește pe nimeni. Noi avem așteptări, iar dacă acestea nu se împlinesc, ne simțim răniţi – nu ni se pare drept.

Îi condamnăm pe cei din jur pentru că nu ne-au împlinit aşteptările. Cine iubeşte nu are așteptări. El face ceea ce face pentru că doreşte şi nu este deranjat dacă alți oameni nu doresc să facă la fel, căci el nu interpretează faptele altora la modul personal. Întrucât nu se așteaptă să se întâmple ceva anume, dacă lucrul respectiv nu se întâmplă, nu se simte deranjat. Orice s-ar întâmpla, el nu suferă, căci tot ceea ce se întâmplă este în regulă pentru el. Aşa se explică de ce îndrăgostiților viaţa li se pare "în roz"; ei nu se așteaptă ca partenerii lor să facă ceva anume şi nu simt obligaţii faţă de aceştia.

Iubirea este bazată pe respectul reciproc. Teama nu respectă pe nimeni, nici măcar pe sine. Dacă îmi pare rău pentru tine înseamnă că nu te respect, că nu te las să iei propriile tale decizii. Când eu iau deciziile în locul tău, înseamnă în mod evident că nu am încredere în tine. Lipsa respectului conduce automat la tentativa de a controla viaţa celuilalt. În marea majoritate a cazurilor, atunci când le spunem copiilor noştri cum să-şi ducă viaţa, noi facem acest lucru pentru că nu îi respectăm. Ne pare rău pentru ei şi încercăm să facem în locul lor ceea ce ar trebui să facă ei înșiși.

Dacă nu ne respectăm pe noi înşine, ne va părea rău pentru noi, ni se va părea că nu suntem destul de buni ca să reuşim în această lume. Cum ne-ar putea respecta alţii în aceste condiţii? Atunci când spunem: "Bietul de mine, nu sunt suficient de puternic, nu sunt suficient de frumos, nu sunt suficient de inteligent, nu am cum să reușesc", înseamnă că nu avem nici un pic de respect pentru propria noastră fiinţă. Auto-compătimirea se naște din lipsa respectului de sine.

Iubirea este nemiloasă, ei nu-i pare rău pentru nimeni; în schimb, este plină de compasiune. Teama este foarte miloasă; celui care se teme îi pare rău pentru toţi cei din jur. Lui îi pare rău de alţii pentru că nu îi respectă, pentru că nu îi crede suficient de puternici pentru a reuşi. Pe de altă parte, iubirea respectă pe toată lumea. Cine iubeşte pe altcineva crede că acesta poate reuşi prin propriile sale forţe. El crede că acesta este suficient de puternic, de inteligent, de bun pentru a-şi stabili propriile sale decizii. Nu se grăbeşte în nici un caz să ia decizii în locul celuilalt.

Evident, dacă acesta din urmă dă greş, el îi întinde mâna, îl ajută să se ridice şi îi spune: "Continuă. Mai devreme sau mai târziu vei reuşi, sunt convins de acest lucru". Aceasta înseamnă compasiune, care nu are nimic de-a face cu mila. Compasiunea se naşte din respectul reciproc şi din iubire; mila se naşte din teamă şi din lipsă de respect.

Iubirea este complet responsabilă. Teama evită responsabilitatea, dar asta nu înseamnă că ea nu este responsabilă pentru faptele ei. Încercarea de a evita responsabilitatea este una din cele mai mari greşeli pe care le facem, căci orice acţiune are anumite consecinţe.

Dacă facem o anumită opţiune, noi vom obţine un anumit rezultat sau o anumită reacţie. Chiar dacă nu luăm nici o decizie, tot vom obţine un rezultat sau o reacţie. Într-un fel sau altul, noi vom ajunge să experimentăm toate consecinţele propriilor noastre acţiuni şi decizii. De aceea, oamenii sunt complet responsabili pentru acţiunile lor, chiar dacă nu doresc să fie. Chiar şi atunci când alţi oameni încearcă să plătească în locul nostru, tot vom ajunge să plătim şi noi, dar atunci vom plăti dublu. Când altcineva încearcă să fie responsabil în locul nostru, el nu face altceva decât să amplifice drama.

Iubirea este întotdeauna amabilă. Teama este întotdeauna lipsită de amabilitate. Ea ne umple de obligaţii, de aşteptări, ne învaţă să nu îi respectăm pe cei din jur, să evităm asumarea responsabilităţii şi să ne pară rău pentru alţii. Cine s-ar putea simţi bine în asemenea condiţii? Tot ceea ce se petrece în jurul nostru ne agresează, ne înfurie, ne întristează, ne face să ne simţim geloşi sau trădaţi.

Cine iubeşte o face necondiţionat, fără justificări. Noi iubim pe altcineva aşa cum este şi îl lăsăm să fie cel (sau cea) care este. Dacă nu îmi place cum este o femeie, nu are nici un rost să stau alături de ea; cel mai bine este să îmi caut pe altcineva, care este aşa cum doresc eu să fie. Noi nu avem dreptul să încercăm să schimbăm pe nimeni, la fel cum nimeni nu are dreptul să încerce să ne schimbe pe noi.

Dacă ne vom schimba vreodată, o vom face pentru că aşa vom dori noi, pentru că ne propunem să renunțăm la suferinţă.

CORPUL DIAVOLULUI

 Acuzațiile noastre, nemulțumirile, reproșul, condamnarea, supărarea, cel care contrazice, învinuirea, lupta pentru eu mai presus de toate, pentru adevarul si dreptatea mea, apărarea, gândurile negative, cel care jignește, umilește, acuza, critica, judeca, ironizeaza, sunt toate duhuri ale întunericului, SUNT CORPUL DIAVOLULUI, SUNT DIAVOLUL INSUSI.

Cele 10 porunci paradoxale ale vieții

 Lumea nu va fi întotdeauna de partea ta, aceasta este realitatea... și nu ar trebui să lăsăm asta să ne descurajeze să ne creăm și să livrăm magnifica noastră obsesie. Maica Tereza avea un semn pe peretele lui Shishu Bhavan, casa de copii din Calcutta, care a fost luat din Cele zece porunci paradoxale, publicat inițial de Kent M. Keith în 1968, în timp ce era încă la școală. Iată lista lui completă. 

1. Oamenii sunt ilogici, nerezonabili și egocenți. ♡ Iubește-i... oricum. 

2. Dacă faci bine, oamenii te vor acuza de motive ascunse egoiste. ♡ Fă bine... oricum.

 3. Dacă ai succes, câștigi prieteni falși și dușmani adevărați. ♡ Reușește... oricum.

 4. Binele pe care îl faci astăzi va fi uitat mâine. ♡ Fă bine... oricum. 

5. Onestitatea și sinceritatea te fac vulnerabil. ♡ Fii sincer... oricum.

 6. Cei mai mari bărbați și femei cu cele mai mari idei pot fi doborâți de cei mai mici bărbați și femei cu cele mai mici minți. ♡ Gândește-te în mare... oricum. 

7. Oamenii preferă pe cei defavorizați, dar urmează doar câinii de top. ♡ Luptă-te oricum pentru câțiva defavorizați. 

8. Ceea ce petreci ani de zile construind poate fi distrus peste noapte. ♡ Construiește... oricum.

 9. Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuți. ♡ Ajută oamenii... oricum. 

10. Dă lumii tot ce ai mai bun și vei fi lovit în dinți. ♡ Oferă lumii tot ce ai mai bun... oricum.

 Spovedania unui Stareț sfânt, Părintele Filothei Zervakos - găsita, după moartea sa, printre însemnările sale: ☆ Nu-L iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul meu, din toată inima și din tot cugetul meu. ☆ Nu fac ascultare de poruncile Domnului. ☆ Nu mă rog și nu studiez cu atenție. ☆ La sfintele Slujbe și la privegheri, chiar și în vremea Dumnezeieștii Liturghii, stau în biserică fără frică, luare aminte și evlavie. ☆ De multe ori am gânduri necuviincioase, rușinoase, necurate și hulitoare. ☆ Nu am adevărată pocăință, nici întristare, nici lacrimi. ☆ Nu mă spovedesc curat și cu zdrobire de inimă; nici nu am simțirea că spovedania mea se face înaintea Atotcunoscătorului Dumnezeu, Care pretutindenea este. ☆ Nu-l iubesc pe aproapele ca pe mine însumi. ☆ Sunt mândru, împotrivitor, iubitor de slavă, iubitor de sine, limbut, caut să plac oamenilor; vorbesc în deșert, vorbesc mult, glumesc și râd pentru lucruri prostești, clevetesc, judec, osândesc, spun minciuni, mă mânii, mă înfurii și țin minte răul. ☆ Nu am înfrânare, răbdare, blândețe, smerenie. ☆ Sunt robul pântecelui, lacom, mănânc în ascuns, sunt capricios, nestatornic. ☆ Păcătuiesc cu cuvintele și cu faptele, cu voie și fără voie, întru știință și întru neștiință; sunt leneș și trândav și din această pricină de multe ori am pofte rele și rușinoase și gânduri necuviincioase, rușinoase, necurate și de mândrie. ☆ Pentru aceste păcate pe care le-am mărturisit înaintea lui Dumnezeu și înainte ta, Părinte, și pentru altele nenumărate, care din uitare sau din neștiință am trecut cu vederea să le mărturisesc, cer iertare de la Dumnezeu. Iată un bun exemplu de spovedanie curată și simplă, fără justificări si îndreptățiri ....

CULTIVAREA CONSTIINTEI HRISTICE

 

1. Neacceptarea gândurilor și programelor negative, gen:

- nu cred

- nu pot

- nu vreau

- nu sper

- nu sunt

- nu am

- nu doresc

2. Acceptarea gândurilor pozitive - înlocuirea fiecărui gând negativ cu unul pozitiv:

- eu cred

- eu pot

- eu vreau

- eu sper

- eu sunt

- eu am

- eu doresc

3. Non judecarea

- a ta

- a celorlalți

4. Eliminarea lucrurilor negative:

- relații toxice

- emoții negative

- idei negativiste

- alimente nesănătoase

- stil de viață nesănătos

- atașamente de substanțe

5. Iertarea:

- de sine

- celorlalți

6. Iubirea:

- de sine

- pentru ceilalti

- pentru natura

- pentru toate ființele

- pentru întreaga creație

- pentru întregul univers

Mă iert - Te iert

Mă accept - Te accept

Mă iubesc - Te iubesc

Mă respect - Te respect

Mă onorez - Te onorez

7. Comunicarea cu Dumnezeu:

Vorbiți, comunicați cu Dumnezeu zilnic.

Dati-va întâlnire cu Dumnezeu zilnic. Pentru inceput 10-15 minute pe zi.

Măriți treptat perioada, în așa fel să fiți la un moment dat in permanenta conectați la Dumnezeu.

Sacralizarea vieții:

- rugăciune

- meditație

- hrana sănătoasă

- mișcare în natură

- exerciții fizice

- voluntariat

- acțiuni caritabile

Sa va fie de folos!

Cică...Vreți adevărul….dar nici 0,0001% nu sunteți capabili să-l primiți, nu sunteți capabili să-l credeți sau să-l conștientizați … darămite să-l mai și trăiți...

Vreți încredere... Dar vă mințiți amarnic la primul hop pe care îl întâmpinați…

Vreți respect... Dar ucideți fără să conștietizați măcar (inclusiv prin modul vostru PRIMITIV de hrănire )…

Vreți iubire... Dar căutați haotic doar falsa iubire.

Vreți armonie... Dar creați mereu dezastru în jurul vostru!

Vreți Spiritualitate... Dar sunteți atât de superficiali, leneși și comozi …

Vreți sănătate... Dar alegeți de cele mai multe ori mâncarea grasă și procesată...din carnea animalelor ucise fără alt motiv decât îmbuibarea voastră!

Vreți respect... Dar cu prima ocazie bârfiți pe la spate!

Vreți iluminare...Dar trăiți în temeri, frici, gelozii și frustrări… NEJUSTIFICATE...

Vreți un suflet care să vă fie alături și sa fie totul ,,roz,,... Dar cărați după voi trecutul egocentrist și bagajul egoist încărcat în spate…

Vreți înțelegere... Dar nu sunteți dispuși să înțelegeți sau să mângâiați rănile celuilalt…

Vreți siguranță și pe cineva alături... Dar înșelați cu prima ocazie….

Vreți copii deștepți și lăudați de gura lumii... Dar nu le ascultați opiniile și dorințele și nu îi susțineți în alegerile lor…

Vreți trezire - Dar dormiți cu ochii deschiși …

Vreți dragoste - Dar sunteți prea deprimați ..

Vreți succes - Dar nu riscați nimic ….

Vreți ….vreți … și iar vreți, dar nu lucrați cu voi nici măcar un minut pe zi .

Trăiți vremuri în care lucrurile materiale vă par mult mai importante decât starea voastră interioară.

Iată pe scurt, de ce vă pierdeți energia atât de ușor și nu știți de ce vă simțiți epuizați.

Vă plângeți de oboseală...e firesc... sufletul vostru a obosit să vă mai suporte alegerile făcute…

Focus

 Focus ...

Un tânăr merge la preot și îi spune:

– Părinte, eu nu mai vin niciodată la biserică.

Preotul îl întrebă:

– De ce, fiule? Poți să-mi spui care este motivul?

Tânărul îi răspunde:

– Păi, Dumnezeule, cum să mai vin? Aici văd o femeie care bârfește despre altă femeie. Domnul din față nu citește bine, cei din cor se ceartă încontinuu, în timpul Liturghiei oamenii butonează telefonul mobil, și să nu mai vorbesc despre comportamentul egoist al persoanelor după ce pleacă de la biserică…

Preotul îi răspunde:

– Ai dreptate. Dar înainte de a părăsi definitiv Biserica, aș vrea să-mi faci o favoare. Ia, te rog, acest pahar plin cu apă și înconjoară de trei ori biserica, fără să verși vreo picătură de apă din pahar. După poți pleca.

„Doar atât?” – s-a mirat tânărul…

A făcut cele trei ture, așa cum i-a cerut preotul. După ce a terminat, i-a spus:

– Părinte, am făcut.

Preotul l-a întrebat:

– În timp ce înconjurai biserica, cu paharul în mână, ai observat vreo persoană care o bârfea pe alta?

Și tânărul:

– Nu.

– Ai văzut persoane care butonau telefonul?

Tânărul:

– Nu.

– Știi de ce? Pentru că erai concentrat asupra paharului pentru a nu vărsa apa. Și vezi… în viața noastră e la fel. Când inimile noastre se concentrează pe Iisus Hristos, nu mai avem timp să ne uităm la greșelile oamenilor.

Cei care părăsesc Biserica din cauza creștinilor ipocriți, cu siguranță că niciodată nu au intrat în ea pentru Iisus.

Tu ce vezi când mergi la biserică? Defectele celor din jurul tău sau casa și glasul Domnului?

Bârfitoarea ...

 Era odată, într-un sat, o femeie tare rea de gură. Îşi bârfea întruna vecinii, cunoscuţii, dar mai ales avea treabă cu preotul satului: pe unde mergea, cu cine se întâlnea, spunea numai cuvinte de ocară, neadevărate, la adresa preotului. Dar veni o zi în care suferi un necaz mare, şi se hotărî pe loc să se lase de clevetit, gândindu-se că această patimă îi atrăsese nenorocirea. Mai mult, se şi duse la preot să-şi ceară iertare. Preotul, care nu era străin de patima femeii, o primi cu drag şi îi spuse că o iartă, dar cu o condiţie: să meargă acasă, să revină cu o pernă mare, plină cu pene, să urce în turnul clopotniţei, să taie perna şi să împrăştie penele în bătaia vântului. ~Femeia, bucuroasă că preotul îi cere un efort atât de mic, se duse şi făcu întocmai. Trecătorii vedeau, nedumeriţi, cum mii de pene se împrăşteau din turnul bisericii peste tot în jur. Femeia noastră se duse din nou la preot şi îi spuse, veselă, că a făcut ceea ce sfinţia sa îi ceruse. Dar preotul adăugă: 

-Femeie, acuma mergi de culege toate penele şi pune-le înapoi, în pernă, apoi coase perna la loc. ~Biata femeie rămase stupefiată şi îi răspunse preotului că aşa ceva e imposibil. Atunci preotul replică: -Vezi, aşa stau lucrurile şi cu bârfa: cuvintele de ocară, odată împrăştiate, nu mai pot fi niciodată adunate la loc şi încuiate într-un sertar.

Datoria

 Bătrâna dusese cu greu crucea vieții. Cei peste optzeci de ani ai săi fuseseră însemnați cu nenumărate poticniri și umilințe, cu nesfârșite speranțe neîmplinite, cu sărăcie, cu muncă și cu răbdare de sfânt. Crescuse în casa ei săracă șapte copii. Toți ajunseseră oameni cu stare, cu școli absolvite, cu meserii învățate, într-un cuvânt, oameni care puteau merge în viață pe picioarele lor. Bătrânul se stinsese de timpuriu și doar dânsa rămăsese să ducă povara ultimilor ani. A rămas în casa ei până n-a mai putut să-și muncească grădina, până n-a mai putut să iasă afară, până a fost țintuită la pat. Atunci s-au adunat copiii de pe unde-i împrăștiase viața și au hotărât s-o ia îngrijire, prin rotație, fiecare câte trei luni.
Zis și făcut. Cel dintâi a lut-o feciorul cel mare. A dus-o la el în sat și câteva săptămâni s-au comportat toți destul de bine față de dânsa. Într-o zi, feciorul a venit cu cineva străin în cămăruța babei și au pus-o să-și pună degetul pe mai multe hârtii, spunându-i că ,,semnează” că a primit pensia. În realitate, semna un act de vânzare-cumpărare, prin care feciorul ei cel mai mare primea, contra cost, de la mama sa, casa și petecul de pământ părintesc.
După ziua aceea situația s-a schimbat. Bătrâna a început să fie persecutată și învinuită. O lăsau nemâncată zile în șir, o băteau când se murdărea, ba au mai încercat și s-o sufoce cu perna.  Într-o zi, când bătrâna rămăsese singură, i-a venit un gând salvator. Cu ultimele puteri, și-a luat câteva haine pe ea, a ieșit în drum și a rugat pe un vecin s-o ducă cu mașina în alt sat, unde locuia o fiică a ei. I s-a împlinit dorința, mai ales că vecinii începuseră să priceapă ce se întâmplă în casa consăteanului lor. Ajunsă la fiică, a povestit toate pățaniile, iar printre altele a vorbit și de hârtiile pe care pusese degetul. Fiind femeie umblată prin lume, fiica a bănuit mârșăvia fratelui. S-a interesat și a aflat adevărul. A deschis proces, a prezentat pe babă în instanță și aceasta a anulat actul de vânzare-cumpărare.
Feciorul a turbat de furie. A vrut să arate el tuturor cât este de deștept. I-a intentat bătrânei proces. Pentru ce? Desigur, nu veți ghici ușor! Cerea, pur și simplu, să-l despăgubească pentru hrana și întreținerea ce i-o dăduse bătrânei timp de trei luni. Pentru a fi mai credibilă pretenția sa pentru despăgubire de…. trei milioane lei, a adus lista de meniu a celui mai bun restaurant din oraș și a folosit prețurile de acolo pentru socotelile sale.
Bătrâna fusese săracă, într-adevăr, dar nu rămăsese datoare nimănui, niciodată. Își plătise până la ultimul bănuț toate datoriile. De data aceasta n-a mai putut.
Când a avut loc prima înfățișare la proces, bătrâna a lipsit. Tocmai în ziua aceea o înmormântau! Nici feciorul cel mare nu s-a dus la înmormântare. Nu putea să lipsească de la proces! Păi, nu?

CUM SĂ NE RUGAM LUI DUMNEZEU? Cum să aducem slavă lui Dumnezeu, cum să-L lăudăm?

 

Facă-Se Voia Ta, Doamne! Și îi laşi Lui toate, și uiți grijile sau problemele. I le dai Lui pe toate. Pentru că așa intrăm în Iubire. Și El este imediat cu noi, când ne lăsăm pe noi, ne predăm și renunțăm la control. Prin abandonare desăvârșită de sine, noi ne unim cu Domnul și devenim ființă comună. Când te laşi în mâna Lui, devii Iubire și, ce să mai ceri atunci? Fii Iubire, și îți va da Tot ce dorești! Nu va ști ce să facă ca să-ți fie ție mai bine. În spatele formei, suntem una cu totul, aceeași ființă sublimă în toate. Ce griji să-ți mai faci? Când te lași pe tine, ce să mai ceri? El este cu noi atunci și va face pentru noi tot ceea ce este mai bine pentru Sine. Facă-se Voia Ta, Doamne, Tu ştii ce este mai bine pentru mine! Voia Ta este întotdeauna bună și dreaptă! Doamne, ajută! DAR CAND CERI TE VEZI SEPARAT și nu mai poti sa iubesti. Iar cand esti numai Iubire nu mai ai la cine sa ceri, pentru ca esti una cu dumnezeirea.

Aducem slavă lui Dumnezeu cel mai bine prin fapte de bunăvoire, Apoi, orice gând de înțelegere și îngăduinţă, orice cuvânt de apreciere sau recunoștință este o rugăciune. Orice zâmbet sau îmbrăţişare. Dar când ne rugăm, nu putem cere ceva pentru noi, pentru un eu care nu există, că nu ne dă nimic, căci ne-ar întări egoul și orgoliul. Noi trebuie să ne câștigăm singuri înțelegerea. Apoi eul este de fapt NOI, suntem un suflet divin comun, aceeași scânteie dumnezeiască în toți. Putem doar dori tot binele tuturor, sau rugăciunea să fie de mulțumire sau slavă lui Dumnezeu pentru toate. Nu este o cerere, ci o slăvire a Măreției divine. Pe noi să ne uităm. Eul nu contează și nu înseamnă nimic. Nu suntem importanți. De aceea nu avem ce să cerem pentru eu. În măsura în care înțelegem asta, că ceilalți sunt totul, și trăim ca o ființă a cerului pe pământ, atunci nu mai este nevoie să ceri nimic pentru tine, că deja ești totul și ai totul: ființa comună.

Toată Iubirea este a ta, și nu ai decât să o dăruiești. Când ești cel mai jos (adică smerit), ești cel mai sus, și atunci Domnul este cu tine. Ce nevoie mai ai să-ți dea ceva, când atunci El voiește pentru tine tot ce este mai bine pentru Sine.

Lepădarea de sine să o atingi, și aceasta este cea mai puternică rugăciune, pentru că, făcând gol în tine, faci loc Miracolului să vină și El înseamnă îndeplinirea tuturor dorințelor tale, fără să ceri. Iubirea este chiar îndeplinirea Iubirii. Dacă iubești orice ar fi, nu ai nevoie să ceri nimic, căci Iubirea se împlinește pe ea însăși continuu. Iar dacă nu iubeşti, Domnul și viața ți se vor împotrivi mereu.

Deci, A IUBI este cea mai puternică rugăciune. Adevărata rugăciune nu cere nimic pentru sine, ci doar oferă. Și, de fapt, nu ceri ceva pentru tine, ci doar dăruiești la infinit și atunci nu mai are loc nicio cerere, pentru că tu fiind iubire tot timpul, nu mai ai ce să ceri. Tu ești una cu ființa divină comună și nu mai ești separat de ea, ca să ceri ceva. Nu mai ești diferit. Deci problema nu este să cerem ceva pentru noi, ci să ne unim cu divinul, și atunci suntem doar Iubire şi nu mai avem ce să cerem, că deja avem totul, căci Domnul este cu noi atunci. Dar dispare eul. Dacă ceri ceva pentru un eu care nu există, este ca și când nu ai vrea să se îndeplinească nimic. Noi avem nevoie de o continuă predare de sine și aceasta este cea mai mare rugăciune. Când eul se retrage, înaintează Dumnezeu.

 INTR-O ZI, VOM PLECA DE AICI...

Da. Intr-o zi, vom pleca de aici si atunci, vom inceta sa-i mai imbratisam pe cei pe care ii iubim.  Si nici cu cei pe care nu-i iubim foarte tare, nu ne vom mai certa...

Intr-o zi, nu vom mai savura gustul delicios de cafea, nici nu vom  mai gusta o cupa cu vin si nici mancarea preferata...

Intr-o zi, vom inceta sa ne mai contemplam apusurile. 

Vom inceta sa ne mai scriem reflexiile. 

Vom inceta sa mai fredonam cantecele pe care le iubim, nemaicontand cum suna vocea noastra, fiindca le cantam cu sufletul.

 Intr-o zi, vom viziona pentru ultima data acel film care ne place atat de mult. 

Intr-o zi, vom fi citit pentru ultima oara acele carti care ne-au hranit profund sufletul.

Intr-o zi, vom inceta sa mai existam in aceste trupuri.

Intr-o zi, o singura zi, totul se va sfarsi. 

Si, e ok. 

Simplul fapt ca in aceasta incarnare am avut oportunitatea sa ne savuram Viata, sa ne trezim constiinta, e mai mult decat suficient. 

Intr-o zi, pe care nu o cunoastem dar care sigur exista, calatoria aceasta se va termina. Atunci, credintele noastre, fricile noastre, greselile noastre, nu vor mai avea nici cea mai mica importanta. Vor fi fost mult mai importante imbratisarile noastre, mangaierile si bineinteles, iubirea noastra. 

Aceasta viata ne ofera mult mai mult decat ne putem noi imagina. Iar acesta e un motiv suficient sa fim recunoscatori pentru tot restul vietii care ne-a ramas de trait.

Viata aceasta ne-a dat cel mai de pret dar: sa iubim si sa fim iubiti!

Si asta, da, merita cea mai profunda recunostinta. 

Deci?! Sa iubim, zic! 

Sa iubim Viata! 

Suntem săraci…
pentru că, deşi avem viaţă, nu trăim.
pentru că, deşi nu avem destul timp, este bunul pe care îl irosim cel mai mult.
pentru că vorbim, dar nu transmitem.
pentru că ascultăm, dar nu înţelegem.
pentru că privim, dar nu vedem.
pentru că avem sentimente, dar nu le exprimăm.
pentru că avem mâini, dar nu mângâiem, nu ştergem lacrimi, nu îmbrăţişăm.
pentru că avem picioare sănătoase, dar nu ne mai deplasăm fără maşini.
pentru că, deşi avem telefoane, nu comunicăm.
pentru că avem cerul și frumosul în jur, dar mergem cu privirea în pământ.
pentru că avem sufletele pline de zâmbete, dar chipurile ne sunt încărcate de grimase triste.
pentru că avem case mari, dar lipsite de dragoste, de râsete şi de prieteni care să le treacă pragul.
pentru că avem bani de irosit pe nimicuri care ne omoară timpul şi sănătatea, dar nu avem bani pentru a cumpăra o carte.
pentru că avem mâncare de risipit, dar nu avem de dăruit celor care nu au.
pentru că, deși avem muzică, noi ascultăm zgomote.
pentru că, deși avem pace pe pământ, noi ducem războaie.
pentru că în loc să ne rugăm, cerșim.
pentru că studiem mult şi învăţăm puţin.
pentru că, deşi cunoaştem foarte mulţi oameni, prea puţini dintre ei ne sunt prieteni.
pentru că dăm mereu naştere unor visuri noi, dar suntem prea comozi ca să ni le împlinim.
pentru că plângem după lucruri, dar renunțăm ușor la oameni.
pentru că avem ambiţii, dar nu avem valori.
pentru că preferăm să renunţăm, decât să luptăm.
pentru că în loc să zburăm, ne târâm.
pentru că în loc să iertăm, părăsim.
pentru că în loc să cunoaştem, judecăm.
pentru că urâm, în loc să iubim...Drumul vieţii tale este plin de neprevăzut. Vei poposi în tot felul de locuri şi vei cunoaşte tot felul de oameni… - oameni pe care îi vei iubi şi oameni de lângă care vei pleca, dorindu-ţi să-i uiţi.
Important este felul în care treci tu prin toate locurile şi pe lângă toţi oamenii şi ceea ce laşi în urma ta.
Lasă ceva frumos din tine peste tot pe unde treci… și orice s-ar întâmpla, fă tot posibilul să fii pentru toți o amintire frumoasă!E greu sa gasesti un echilibru,e greu sa gasesti cuvinte potrivite...e mare arta sa poti stapani cuvintele...
Prin intermediul cuvintelor putem determina pe cineva sa rada sau sa planga,sa viseze sau sa sufere,putem aduce unei persoane momente de fericire sau de disperare.
Reactia pe care au produs-o cuvintele noastre se intoarce la noi adesea sub o forma multiplicata si nu intamplator se spune"ceea ce semeni...aia culegi"...pentru ca ceea ce oferim se intoarce inapoi la noi,limbajul este pionul principal,esential,care poate sa ne schimbe chiar si destinul....si cand te gandesti ca traim vremuri triste,poate doar cuvintele celor din jurul nostru,cuvintele celor dragi,pot transmite vibratii bune,cuvintele calde,cuvintele frumoase pot fi calea noastra spre fericire si reusita in viata pentru ca ele ne edifica sufletul si mintea.Intuneric rece
De zi ce nu trece,
Farama de stea
Prinsa-n palma mea…
Ori lacrimi sclipire
De dor oglindire
Mi-i-n palme caus?
Licar de noapte
Amintiri soapte,
Tacere alint
De fost ieri, cuvant…
Far’ de foc arzand
Dor de-al tau gand
Dorul de mine
Zambind iar de tine…
Dor ma adoarme..
Dor ma trezeste
Zambet de-o fi..
Mi-l potoleste…
Si pas de-asteptare.
Imi cheama visare,
Inca o noapte
Fara de soapte,
Inca un vis
De doru-ti cuprins…
Pe brate ma poarta
Spre a fost odata…
Si-n lant de tacere
Tin dor ce nu piere
Sa nu mi te-atinga
Sa nu mi te-ajunga
Sa ni te lase nestiutor
De el si de mine
De greul usor…
Mi-l adoarme, luna,
Cu stele-mpreuna!
Mi-l leagana, noapte
In leagan de soapte…Miruta Korneth
E o lume mică dar frumoasă... Am venit aici din zbor... pentru a-mi liniști gândurile,... a mi le așeza în ordine , ... a-mi face curățenie printre ele... a mă hrăni cu gânduri noi... a cugeta puțin ...
Sunt un simplu om. Un destin. O inimă. Un cuget. O raţiune vie. Alegeri. Schimbări. Întreruperi. Un viitor. O respiraţie. O destinaţie. O speranţă. Un plan. Un scop. Vedere. Simţuri. O viaţă. Hmm.. gândindu-mă mai bine nici nu știu dacă aș putea avea răbdarea,timpul și inspirația să scriu atât de multe lucruri despre mine ca sa va dați seama ce fel pe persoana sunt. Sunt infinite și ciudate lucrurile care-mi plac.. absurde și mult prea normale lucrurile care nu-mi plac. Chestiile astea nu se explică,ci se descoperă la o persoană! Gândurile mă poartă spre orizonturi noi, astfel
încât plăcerea de a călători creşte cu fiecare clipă . Noutatea lucrurilor mă îndeamnă să merg mai departe şi nu ezit . Toate acestea fac ca bătăile inimii mele să se intensifice. Simt că plutesc, întreaga-mi fiinţă este străbătută de acest fior plăcut. Brusc… mă trezesc din nou în camera mea, stând pe pat şi privind din nou acelaşi tavan… Nu au fost decât câteva gânduri rătăcite pe care le-am lăsat să pătrundă în
mintea mea şi să-şi lase pentru puţin timp amprenta.....În mâinile timpului
Secundele se sparg
La fereastra veşniciei,
Strângem în palme
cioburi
Să nu simţim singurătatea...
E bine că avem amintirile
Păşesc în vârfuri
Să nu sperie
gândurile
Ce-au mai
rămas
Aş vrea să cred că acolo sus,
O vorbă bună tu mi-ai pus,
Şi mă veghezi, chiar de nu poţi,
Cu mare lucru să m-ajuţi.
Chiar dacă timpul repede-a trecut,
Şi nu mai sunt copil, ci un adult,
Încă-mi lipseşte mângâierea ta,
O vorbă bună spusă, atunci, cândva Cea mai mare nevoie de un zâmbet o are cel care nu-l poate dărui.A dărui constituie o experienţă care îţi va transforma viaţa, chiar dacă nu începi decât prin a-ţi dărui zâmbetul cu ceva mai multă generozitate.
Zâmbeşte
Zâmbeşte azi, zâmbeşte mâine
Fă ca pe faţă zâmbetul mereu să fie
Zâmbeşte mie, zâmbeşte celora din jur
Şi noi îţi vom zâmbi ţie la fel
Zâmbeşte tu, la fiecare om
Chiar dacă este doar un trecător
Zâmbeşte chiar daca tu eşti trist
Adu-ţi aminte de ceva frumos
Zâmbeşte şi fă lumea din jur mai bună
Că mulţi de zâmbetul tău au nevoie
Zâmbeşte sincer, fii cu sufletul deschis
Lasă ca inima să-ţi dea la tot răspuns
Zâmbeşte şi atunci când eşti jîgnit
Toţi uneori greşim fară să ne gândim
Zâmbeşte de eşti tu cel care a greşit
Cere-ţi iertare fii mereu deschis
Zâmbeşte tuturor ce sfat îţi dau
Că nimeni la rău nu te va îndruma Atunci cand simti ca esti la pamant, si nu mai ai nici o speranta, gandeste te ca vor veni si zile mai bune, totul depinde de tine incearca ..../sa incurajezi pe altii, ca pentru ca de fapt te vei incuraja pe tine, stii ca viata este o lupta, continua, uneorii castigii alteorii, pierzi, important este sa gasestii puterea de a merge inainte,pentru ca asa cum clipele frumoasa nu dureaza, o vesnicie, trebuie sa ramanem plini de sperata, dupa fiecare provocare, si esec, stiind ca esecul conduce intodeauna, catre un viitor mai bun, atunci cand avem o altitudine, plina de credinta, santem deschisi la noi posibilitati, si avem incredere in noi, si interesante oportunitatii, ne vor iesi in cale..../trebuie sa nu uitam la esec nu ca la un final de drum ci mai degraba la un ocol, catre un rezultat mai bun, decat ne-am putut noi imagina........asa cum face un kondor zboara inainte..../''''''speranta nu moare niciodata''''''cine sunt eu:Sunt o femeie cu lumina in ochi si cantec in suflet...Ma despart teribil de greu de ceea ce imi este drag, obiecte sau oameni... Se spune că fiecare are un preţ...există câţiva oameni în viaţa mea pentru care mi-aş vinde şi sufletul.Urasc sa fiu jignita. Rar sunt pesimista, dar si atunci gasesc solutii. Plang de fiecare data cand simt nevoia. Sunt confuza de fiecare data, pana analizez bine situatia..Produc uneori furtuni prin ideile mele, dar le duc la indeplinire cu stoicism.Vorba ceea, eu cant, eu joc!Sunt incomoda datorita sinceritatii mele, dar asta e... Am nevoie de libertate, incredere, atentie si tandrete...Multi oameni cred ca ma cunosc, cand de fapt nici eu nu ma cunosc.Sunt naiva.. inca mai cred in povesti, in suflete pereche, in oameni buni....imi adun cu zambetul pe buze bucatile de inima si le asez la loc...Ma caut in fiecare zi, cred ca ma gasesc, ma pierd si iar ma caut... Cred ca niciodata nu stii ce iti aduce ziua de maine... :)Nici eu nu stiu!
Nu imi privi chipul patat cu secunda timpului,priveste-mi eternitatea ce mi se scurge din fiecare por.Nu imi privi parul blond ce imi sporeste misterul,priveste-mi fruntea ce ascunde un gand uitat.Nu imi privi mainile ce tin in cosul lor neputintele vietii,priveste-mi contemplarea versurilor asternute,tarziu,in noapte.
prietenia:Prietenia este o bulă de săpun creată de suflarea Deşertăciuni din jucăria Destinului
About Me:sincera si cu simtul umorului restul se intreaba, cine vrea.... despre mine... o femeie...simpla si complicata in acelasi timp...ma regasesc in multe lucruri pe care le vad...ma regasesc in cerul senin al primaverii, in soarele arzator al verii, pentru ca imi place vara si deseori asa sunt si eu... lumnioasa ca o zi de vara, ma regasesc in toamna melancolica, in frunzele ce cad triste pe alei pentru ca de foarte multe ori melancolica sunt si eu...iar cateodata ma regasesc in neaua alba a iernii, in cristalele mici de gheata...cateodata mi-e frig...si deseori sunt trista...momente in care singuratatea si linistea sunt lucrurile de care am nevoie...iubesc probabil asa cum face orice femeie...sunt un amestec de sentimente, de senzatii care de care mai contrarii...iubesc, urasc, plang, rad, sufar, cad si ma ridic de fiecare data! eu...sunt un amestec de sentimente, un amestec de culori calde si reci, sunt ploia ce cade din cer, sunt in picaturile care se prabusesc de asfaltul negru, cenusiu, sunt zambetul sunt adierea de vant , sunt apa .. <<Tu ce vei alege?
Cel mai distrugator obicei – acela de a te îngrijora
Cea mai mare bucurie – aceea de a darui altora
Cea mai mare pierdere – aceea a respectului de sine
Cea mai împlinitoare slujba – aceea de a-i ajuta pe altii
Cea mai urâta trasatura de caracter – egoismul
Cea mai periclitata specie – liderii dedicati
Cea mai grozava resursa naturala – tineretea omului
Cel mai eficace “tratament de urgenta” – încurajarea
Cea mai mare problema de biruit – teama
Cel mai eficace tratament în insomnie – pacea mintii
Cea mai nefericita infirmitate în urma esecului – scuzele
Cea mai mare putere în viata – dragostea
Cel mai periculos parias – bârfitorul
Cel mai incredibil computer din lume – creierul uman
Cea mai nefericita lipsa – lipsa de speranta
Cea mai fatala arma – limba
Cele mai înaripate cuvinte – “Da, pot!”
Cel mai de pret lucru – credinta
Cel mai mizerabil sentiment – autocompatimirea
Cea mai frumoasa podoaba-zambetul
Cea mai pretuita posesiune-integritatea
Cel mai puternic mijloc de comunicare-rugaciunea
Cel mai contagios spirit-entuziasmul
Cea mai importanta prezenta in viatza oricui-DUMNEZEU >>Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.
Ziua cea mai frumoasã? Azi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.
Greseala cea mai mare? Sã te auto-distrugi.
Cauza tuturor relelor? Egoismul.
Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.
Cel mai bun profesor? Copiii.
Prima necesitate? Sã comunici.
Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.
Misterul cel mai mare? Moartea.
Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.
Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.
Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.
Calea cea mai rapidã? Drumul corect.
Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.
Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.
Remediul cel mai bun? Optimismul.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.Închid ochii și văd cum pe peronul vieții, amintirile vin și pleacă lăsând în urmă stropi de dor. Mi-am tras pe mine rochia de vise și mă întorc printre paletele de culori în timp. Adun în mâini toate gândurile pictate de vreme și încep să creionez amintiri prin cuvinte. Pășesc ușor printre gânduri iar izul amintirilor frumoase, ce-mi vin dinspre viitor, mă îmbracă în culori.
Așez pe șevaletul inimii mele pânze albe, oamenilor dragi, pentru a le picta colorat visele. Tonuri de roșu, de galben, de oranj se contopesc cu picături de smarald într-o armonie de nuanțe vibrante. Îmi umplu sufletul cu amintirea celor pe care îi iubesc și-i caut prin timp fiecăruia, cea mai potrivită culoare. Toți sunt, în fuga penelului, bucăți de curcubeu, stropi de culoare.
Viața este o infinitate de culori, de nuanțe, de combinații interesante, care, uneori ne fac să zâmbim iar alteori ne întristează. Când ajungem să purtăm pe umeri tristeți, ne pierdem adesea pentru micile detalii colorate. Pe măsură ce anii trec peste noi ajungem să uităm să ne mai oprim din drum pentru a privi o nouă nuanță. Pentru fiecare dintre noi viața e altfel, pentru fiecare, lumea are o altă culoare.
În miez de viață putem alege singuri să dăm culoare universului propriu spălând sub jetul uitării paleta de griuri, ca apoi să desfacem peste paleta curată, tuburi de vopsea proaspătă. Doar fericirea aduce cu ea curcubeul cu adevărat colorat. Atunci când iubim, nuanțele ce ne învăluie inima, pulsează viață, iar amintirile ce vin dinspre viitor sunt cel mai frumos pastel. Cel pe care-l iubim azi sau mâine are sufletul pictat în culorile dragostei iar fostele iubiri rămân undeva în urmă ca niște simple griuri a căror culoare a fost ștearsă de tristeți sau trădări. Dacă ajungem să pătăm o poveste de iubire, înșelând, tabloul va rămâne pictat în nuanțe fade iar cenușiul din suflet se va închide în umbra tristeților până la negru, prevestind moarte. Când paleta sufletului e din nou curată apare un nou început, un nou curcubeu, o nouă promisiune…Întotdeauna există o cale. Întotdeauna există un semn. Întotdeauna există o rază de soare . Întotdeauna există credință. Întotdeauna există speranță. Întotdeauna există iubire. Nu vă lăsați cuprinși de îndoială, de resentiment sau temeri. Întotdeauna există ceva pregătit pentru fiecare dintre noi, ceva pus deoparte de Tatăl Ceresc. Privește dincolo de ceea ce te încearcă uneori, de ceea ce te slăbește și ai să observi dragostea pregătită pentru noi, soluțiile oferite nouă, oportunitățile zilei de astăzi, șansele zilei de mâine. Întotdeauna există o cale pentru fiecare dintre noi, pentru unii mai întortocheată, mai lungă, mai necruțătoare, pentru alții mai lină, mai ușor de parcurs, dar pentru toți există speranța unui țel precis – fericirea și împlinirea sufletească. Este tot ce ne dorim și tot ce ne așteaptă după linia de finish. Încarcă-ți inima cu credință, iubire și pozitivism, și pornește la drum cu mintea și sufletul împăcate. Fiecare pas pe care îl faci, fiecare porțiune de drum parcurs de aduce mai aproape de țelul tău, de visele tale. Adu-ți aminte în momentele mai grele că fiecare kilometru contează, că fiecare pas aduce ceva minunat și că niciodată nu ești singur în călătoria ta. Cea mai grea călătorie pe care am putea să o facem este călătoria spre noi înșine . Drum bun, călătorule !!!...Priveste-ma cu bunatate,atunci cand obosesc sa te mai caut... Tine-ma-n in palme, atunci cand imi e prea teama de caderi... Inveleste-ma cu vise ,cand in viata mi-e frig... Asteapta-ma cu rabdare, atunci cand ratacesc drumul spre tine... Imbratiseaza-ma cu drag ,cand apar ,intr-un tarziu, caci poate va veni o zi ,cand vei vrea sa o faci ,dar... eu nu voi mai fi..."
E ATAT DE SIMPLU...
Este atat de simplu sa fi fericit...dar de cele mai multe ori trebuie sa lupti pentru fericirea ta. Ea consta in lucruri simple avand la baza iubirea.Eu din punctul meu de vedere,iubesc ca sa fiu fericita...iubesc diminetile cu soare pentru ca imi incalzesc sufletul...iubesc florile fiindca imi plac culorile si mirosul lor...iubesc ploaia dupa o zi calduroasa ...iubesc natura fiinca miroase a proaspat...iubesc copiii pentru ca imi umple inima de duiosie si veselie...iubesc fiecare zi pentru ca stiu ca sunt bucati din viata mea...
Fiecare zi din viața ta este o minune, un dar deosebit pentru care nu trebuie să fi numai recunoscător dar trebuie să-l și apreciezi din tot sufletul. Fiecare zi primită îți dăruiește atât oportunități, șanse, posibilități cât și nenumărate lecții de viață. Primești atât ecuația cât și soluția. Numai că rezolvarea ia mai multe decât ne așteptăm. Uneori, ne grăbim încercând să ne rezolvăm problemele și astfel omitem să luăm în calcul factorii pe care îi avem la dispoziție. Alteori, cu maturitate și răbdare reușim să aflăm soluția corectă, răspunsul potrivit. Ziua de astăzi este factorul nostru în ecuația vieții. Împărțind, adunând, scăzând și înmulțind ajungem la o concluzie. Ce este mai bine pentru noi ? Care sunt lucrurile care ne fac fericiți ? Unde ar trebui să ne îndreptăm pașii ? Sunt întrebări la care putem răspunde doar dacă luăm viața așa cum este ea, cu părțile ei bune , cu cele mai puțin bune. De cele mai multe ori uităm să ne bucurăm de ziua ce ne-a fost dăruită. Trecerea ei rapidă nu înseamnă nimic pentru noi. Nu am făcut nimic deosebit, nu am încercat să o înfrumusețăm, să o înveselim, să o facem specială, marcantă. Ne trezim că a mai trecut o zi, a mai trecut o noapte, a mai trecut un an din viața noastră, fără a încerca să dăm un sens, să-i dăm valoare. Ziua de azi trebuie privită sub spectrul întregii vieți. Se spune că numai de noi depinde ca amintirile noastre să fie frumoase. Și așa este. Experiența poate fi și negativă, dar asta nu ar trebui să ne dea înapoi de la țelul nostru. Zilele pot fi și urâte, cenușii, reci și solitare, dar depinde de noi să găsim ceva frumos în fiecare din acestea. Strălucirea, puritatea, frumusețea este adânc inserată în inime noastre. Dacă sufletul vede dincolo de ” urâțenia ” și ” murdăria ” vieții , va ști să rămână la fel de tânăr și puternic pentru totdeauna. Dacă inima noastră mai poartă încă parfumul speranței și al credinței, acestea ne va încălzi interiorul pentru întreaga viață. Numai reușind să dăm un sens vieții noastre, numai încercând să vedem partea frumoasă a vieții, numai trăind și simțind fiecare zi , putem spune la final că am avut o viață cu adevărat plină și extraordinară. Trăiește fiecare zi ca și cum nu ar exista ” mâine ”. Trăiește-o curat, simplu, cu iubire, credință, generozitate și armonie. Trăiește-o ca pe un dar unic, dă-i însemnătate, oferă-i momente de vis, fă-o să simtă că-ți aparține și că este un dar binecuvântat pentru tine...Miruta Korneth
Prima lege : “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite." Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal. A doua lege : “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla." Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici detaliul cel mai nesemnificativ..)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU! Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt cele care ne sunt necesare... cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta.
A treia lege : “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou (bun sau rau...) sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe); A patra lege : “Cand ceva se termina, se termina." Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta. Nu este intamplator ca citesti aceste randuri .... acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata ..in locul gresit".Miruta Korneth
Prima lege : “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite." Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal. A doua lege : “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla." Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici detaliul cel mai nesemnificativ..)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU! Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt cele care ne sunt necesare... cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta.
A treia lege : “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou (bun sau rau...) sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe); A patra lege : “Cand ceva se termina, se termina." Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta. Nu este intamplator ca citesti aceste randuri .... acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata ..in locul gresit".Miruta Korneth
Suntem lumea născută dintr-un gând pictat pe ţărmul copacilor care au învăţat să respire unul prin altul...In viata sunt doua feluri de persoane...cele bune si cele rele care le place sa raneasca si sa jigneasca...cred ca doare cel mai mult sa fim raniti din partea celor la care tinem,dar in general nu conteaza cine raneste...oricum pe noi ne doare chiar daca mai putin sau mai mult...tot doare. Oricat am dori ,lucrurile nu pot fi programate...daca ceva trebuie sa se intample atunci va avea loc cu siguranta. Totul depinde de viata pe care ti-o alegi...nu trebuie sa stai pe ganduri mult atunci cand vrei sa te hotaresti pentru viitor...altfel se vor intampla mult mai multe si regretele vor fi mai mari...
Se spune ca atunci cand nu mai avem sperante,nu mai avem nimic...eu cred ca cel mai bun adversar intr-o confruntare este acela care nu mai are nimic de pierdut...nici macar speranta si cum viata este vesnic o lupta,cel care a pierdut si speranta are cele mai mari sanse sa castige batalia vietii. Sunt clipe cand sentimentele depasesc barierile ratiunii...plangi pentru ca te doare,nu ca sa faci un spectacol...pentru ca fara speranta am plange vesnic...dar tot tu iti pui intrebarea:chiar nu mai am nimic de pierdut?...si deodata iti dai seama ca speranta nu moare niciodata...intotdeauna lupti cu adevarat cand nu mai ai un licar de speranta... pentru ca puterea este in noi. Orice am spune fie ca ne place sau nu,fiecare om pe lumea asta are destinul lui...singura regula este sa-l accepte si sa-l urmeze oriunde l-ar duce...chiar nu cred ca destinul nu ti-l poti schimba...el este scris acolo in stele... poti insa determina modul in care se intampla...asta sigur daca ai curaj!...
In viata trebuie sa fii pregatit pentru orice ,fie bun sau rau...te poti astepta la momente frumoase dar si la momente neplacute. Fiecarei clipe frumoase trebuie sa-i dai importanta maxima si sa o traiesti din plin,iar pe cele neplacute...le gazduiesti putin,dupa care le dai afara,pentru ca nu trebuie sa se obisnuiasca prea mult cu noi. Viata m-a invatat multe lucruri...am plans,am suferit,am trecut prin momente neplacute, dar am avut puterea sa ma ridic, sa zambesc si sa merg in continuare...nu doresc sa ma laud,nu-mi sta in caracter ...sunt constienta ca mai am multe de invatat de la viata si de la oricare dintre voi...noi nu ne dam seama, dar sa stiti,avem multe bogatii in interior...si cred ca este timpul sa profitam de ele acum ...cine stie!...poate maine va fi prea tarziu ...Şi continui să mă încăpăţânez să cred în oameni care nu merită. Mă încăpăţânez să fiu amabilă, să ajut, să vorbesc frumos.... Ca mai apoi să mi se răspundă cu strigăte şi vorbe pe la spate cum că de ce am făcut aia şi aia....
Într-adevăr unii nu merită să îţi pui sufletul pe tavă în faţa lor. Pentru că îl vor murdări şi-l vor răni. E bine să ne protejăm de anumite persoane, să fim mai rezervaţi, să vorbim strictul necesar şi nimic mai mult. Nu toţi ştiu să aprecieze binele şi mai ales să fie prieteni. Am văzut şi încă văd oameni care după ce încheie o prietenie cu cineva, încep să-l vorbească de rău, să îl acuze şi să-i scoată în evidenţă toate defectele celui care le-a fost prieten. Uită cu desăvârşire că au fost legaţi de acel om prin nişte sentimente... sau aşa se presupune... Eu nu pot numi prieteni asemenea persoane. O prietenie care s-a bazat pe sentimente sincere nu se sfârşeşte cu priviri urâcioase şi vorbe aruncate fără rost.
Tocmai de asta voi păstra distanţa. Mi-am dat încă o dată seama că nu toţi oamenii ştiu să fie oameni. Unii doar pretind că sunt. Atât. Şi mai ştiu că timpul va arăta adevărata faţă a fiecăruia. Nimeni nu scapă cu masca pusă, la un moment dat va cădea şi se va sparge şi atunci nu vor mai avea după ce să se ascundă
Şi continui să mă încăpăţânez să cred în oameni care nu merită. Mă încăpăţânez să fiu amabilă, să ajut, să vorbesc frumos.... Ca mai apoi să mi se răspundă cu strigăte şi vorbe pe la spate cum că de ce am făcut aia şi aia....
Într-adevăr unii nu merită să îţi pui sufletul pe tavă în faţa lor. Pentru că îl vor murdări şi-l vor răni. E bine să ne protejăm de anumite persoane, să fim mai rezervaţi, să vorbim strictul necesar şi nimic mai mult. Nu toţi ştiu să aprecieze binele şi mai ales să fie prieteni. Am văzut şi încă văd oameni care după ce încheie o prietenie cu cineva, încep să-l vorbească de rău, să îl acuze şi să-i scoată în evidenţă toate defectele celui care le-a fost prieten. Uită cu desăvârşire că au fost legaţi de acel om prin nişte sentimente... sau aşa se presupune... Eu nu pot numi prieteni asemenea persoane. O prietenie care s-a bazat pe sentimente sincere nu se sfârşeşte cu priviri urâcioase şi vorbe aruncate fără rost.
Tocmai de asta voi păstra distanţa. Mi-am dat încă o dată seama că nu toţi oamenii ştiu să fie oameni. Unii doar pretind că sunt. Atât. Şi mai ştiu că timpul va arăta adevărata faţă a fiecăruia. Nimeni nu scapă cu masca pusă, la un moment dat va cădea şi se va sparge şi atunci nu vor mai avea după ce să se ascundă Suntem oameni şi avem nevoie de iubire, de o îmbrăţişare, de cuvinte care să ne liniştească.
Suntem oameni şi avem nevoie de vise pentru a face faţă realităţii crude pe care o trăim uneori.
Suntem oameni şi avem nevoie de amintiri care să ne hrănească sufletul în momentele de singurătate şi de dor.
Suntem oameni şi ne pierdem speranţa şi-avem nevoie de voinţă pentru a o regăsi.
Suntem oameni şi uneori cădem la pământ şi avem nevoie de forţă ca să ne ridicăm şi să mergem înainte.
Suntem oameni şi ne emoţionează filmele care se termină trist, gesturile mici, suferinţa altora şi animalele micuţe.
Suntem oameni şi suntem dezamăgiţi. Şi avem nevoie de tărie pentru a îndepărta ce este rău din viaţa noastră.
Suntem oameni şi ne sperie singurătatea şi bătrâneţea.
Suntem oameni şi greşim. Şi avem nevoie de sinceritate pentru a cere iertare celor care le-am greşit, dar şi de dorinţa de a învăţa din greşeli.
Suntem oameni şi pierdem. Şi avem nevoie de putere de resemnare şi înţelegere că vom câştiga ceva mai bun decât ceea ce am pierdut.
Suntem oameni şi suntem diferiţi... Unii sunt mai sensibili, mai copilăroşi, mai veseli, mai încrezători, alţii sunt mai slabi, mai serioşi, mai timizi.
Însă pe toţi ne leagă dorinţa de a iubi şi de a fi iubiţi.Nu cred că voi reuşi vreodată să-i înţeleg pe cei care fac rău fără motiv...
Poate că au fost dezamăgiţi şi şi-au pierdut încrederea, dar nu au dreptul să facă rău altora. Şi nici celor care i-au rănit. Pentru că mai devreme sau mai târziu, fiecare primeşte ce merită.
Sunt unii care critică, judecă, jignesc, analizează din cap până în picioare cu scopul de a face acel om să se simtă prost, neimportant, să-l demoralizeze.
Şi mă întreb: cu ce drept? Cine sunt ei să ofere acuze gratuite, să arunce cu noroi în alţii? Nu ştiu cum poate cineva să stea liniştit ştiind că undeva, un om plânge din cauza sa, că are sufletul rănit şi că îi este greu...
Nu, pe aceşti oameni eu nu voi reuşi să-i înţeleg. Atunci când nu-ţi place de cineva, stai departe de el, dar nu te duce să-i vorbeşti urât, să-l arăţi cu degetul, să-l faci să se simtă inferior. Pentru că nici tu nu eşti mai prejos dacă faci asta.
Oamenii trebuie respectaţi şi acceptaţi aşa cum sunt. Iar dacă nu putem face asta, măcar să ne îndepărtăm de cei pe care nu-i putem respecta şi accepta, nu să ne ocupăm timpul aruncând cu jigniri în ei şi făcându-le rău.
Eu cred în vise, în îndeplinirea lor.
Cred că dacă ne dorim ceva cu adevărat, vom avea parte de acel lucru. Dar trebuie să credem.
Dacă ne abandonăm visele, nu ne vom mai putea bucura niciodată de împlinirea lor... Mai devreme sau mai târziu surprizele vor veni. Dumezeu ne ascultă dorinţele... şi dacă într-adevăr ne fac fericiţi, ni le îndeplineşte!Oricât de urâtă ar fi o experienţă pe care o trăim, din fiecare avem ce învăţa.
Ne oferă o lecţie de care să ţinem cont pe parcurs pentru a nu mai păţi la fel.
Atunci când cineva ne dezamăgeşte de exemplu, ne dăm seama că nu mai putem avea încredere în acea persoană şi că trebuie să o îndepărtăm din viaţa noastră.
Când pierdem oameni dragi, realizăm că trebuie să-i preţuim cât îi avem lângă noi.
Şi tot aşa... Viaţa ne oferă o mulţime de lecţii. Şi doar noi decidem dacă le învăţăm sau nu. Doar noi hotărâm dacă vom sta mereu trişti sau dacă vom ieşi să înfruntăm fiecare problemă pentru ca mai apoi să putem fi liniştiţi şi zâmbitori.

 

 ,,ATENȚIE la...suflet!
Să nu îl ţii trist mai mult de o zi, ca să nu te doară restul zilelelor...

  ATENȚIE la...cuvinte! Să nu le arunci drept săgeţi, ca mai apoi să nu te trezeşti că relaţiile tale sângerează.

  ATENȚIE la...gânduri! Să nu le laşi să îţi fabrice o realitate plină de frică şi ură, ca mai apoi să nu devii propria victimă.

  ATENȚIE la...clipa aceasta! Să nu o laşi să se scurgă fără să fi pus în ea un strop de bunătate, ca mai apoi să nu ţi se pară străine toate clipele.

  ATENȚIE la...tine! Să nu te laşi pe ultimul loc din viaţa ta, ca mai apoi să nu te mai regăseşti nici în vieţile celorlalţi.

  ATENTIE la...iubire! Să nu o crezi un ideal greu de atins, ca mai apoi să nu o vezi în tot ceea ce eşti tu.

  ATENTIE la ...ce contează! Să nu te laşi distras de orgoliu şi falsa mândrie...ca mai apoi să nu te bucuri de comoara din sufletul tău."

CARE SUNT TREBUINȚELE PENTRU CARE POSTIM POST-NEGRU SAU POST-AJUNARE ÎN ZI DE LUNI, DE MIERCURI ȘI DE VINERI?

 

-„Lunea, se poate ajuna (post negru) pentru: ajutor la căsătorie, reuşită la examene, găsirea unui loc de muncă, obţinerea de bunuri materiale, reuşire la proces.”

-„Miercurea, se poate ajuna (posti) pentru: a se izbăvi de năpastă, de învinuirile celor ce năpăstuiesc pe nedrept, adică: eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar te face leneş, eşti curată dar te învinuieşte că eşti desfrânată, eşti nebăutor dar te face beţiv.”

-„Vinerea, se poate ajuna (posti), pentru: izbăvirea de vrăjmaşii ştiuţi şi neştiuţi, pentru alungarea duhurilor necurate şi dezlegarea vrăjilor şi a blestemelor.

„Pe treptele suirii către cer”, Ed. 3, Edit. „Mila Creștină”, 2018, pag. 21-24.